Denunțarea calomnioasa

1. Conţinutul legal

Această infracţiunea este prevăzută în art. 259 C. pen. şi constă în învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană.

Conform alin. (2) fapta este mai gravă atunci când se realizează prin producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relaţii sociale care presupun buna credinţă şi corectitudinea celor care fac sesizări în faţa organelor judiciare sau participă la activitatea de administrare a probelor. Ca obiect juridic secundar întâlnim acele relaţii sociale privind onoarea, demnitatea şi chiar libertatea persoanei împotriva căreia se face plângerea sau denunţul ori în contra căreia se ticluiesc sau se produc probele.

b) Obiect material în cazul acestei infracţiuni nu există, iar plângerea, denunţul şi probele mincinoase produse sau ticluite, reprezintă mijloace prin care se comite infracţiunea.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoa­nă care răspunde penal, întrucât textul de lege nu impune o condiţie specială.

Astfel, poate fi subiect activ chiar şi o persoană cu capacitate de exerciţiu res­trânsă care depune un denunţ sub o plângere, mincinoase. În acest caz, va răspunde pentru comiterea infracţiunii, fie persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fie reprezentantul legal, după cum au cunoscut sau nu, că denunţul sau plângerea sunt mincinoase. Vor putea răspunde amândoi dacă au ştiut că denunţul sau plângerea sunt mincinoase.

Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi şi reprezentantul unei persoane juridice, indiferent că este publică sau privată.

Participaţia, este posibilă în toate cele trei forme, coautorat, instigare şi com­plicitate.

Există coautorat la această infracţiune, dacă două persoane se înţeleg, una să facă denunţul sau plângerea mincinoasă, iar cealaltă să producă sau să ticluiască probele mincinoase. Fiecare coautor va răspunde pentru denunţare calomnioasă în forma agravată [art. 259 alin. (2) C. pen.].

Există, de asemenea, coautorat când două sau mai multe persoane întocmesc şi semnează împreună un denunţ mincinos, neavând importanţă dacă fiecare dintre coautori acţionează în nume propriu, sau ca reprezentant al unei persoane juridice.

Putem întâlni coautorat şi atunci când organul de conducere al unei persoane juridice este alcătuit din mai multe persoane, care întocmesc un denunţ mincinos împotriva unei alte persoane juridice sau chiar fizice.

Nu va exista coautorat atunci când o persoană face un denunţ sau o plângere mincinoasă, după care o altă persoană produce sau ticluieşte probele mincinoase în sprijinul învinuirii nedrepte, făcute de primul făptuitor, fără să existe o înţelegere între aceştia. În acest caz, primul făptuitor va răspunde pentru art. 259 alin. (1) C. pen., iar cel de al doilea pentru art. 259 alin. (2) C. pen.

b) Subiectul pasiv. În primul rând există un subiect pasiv principal, reprezentat de stat prin organele judiciare a căror activitate este periclitată şi pusă în pericol de săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă. Subiect pasiv secundar este per­soana contra căreia s-a făcut plângerea sau denunţul mincinos, sau împotriva căreia s-au produs sau ticluit probele mincinoase.

Denuntarea calomnioasa

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă. a) Elementul material constă într-o acţiune de învinuire min­cinoasă a unei persoane de comiterea unei infracţiuni, iar conform alin. (2) în pro­ducerea sau ticluirea de probe mincinoase.

A învinui o persoană înseamnă a o acuza de ceva, a-i pune în sarcină ceva ce nu a făcut sau ceva ce nu există, deci a face o afirmaţie necorespunzătoare realităţii. Astfel, există infracţiunea de denunţare calomnioasă dacă infracţiunea denunţată aceasta nu a fost săvârşită, precum şi atunci când a fost săvârşită de o altă persoană. De asemenea, învinuirea îşi păstrează caracterul mincinos şi atunci când o comportare reală a unei persoane este prezentată în aşa manieră încât să creeze în mod artificial impresia că s-a săvârşit o infracţiune.

Învinuirea mincinoasă, pentru a constitui element material al acestei infracţiuni, trebuie să aibă ca obiect o infracţiune, neavând importanţă dacă aceasta este prevă­zută în codul penal sau într-o lege specială. Aşadar, nu se va putea reţine infracţiu­nea de denunţare calomnioasă chiar în cazul unei învinuiri mincinoase, dar care are ca obiect o faptă de altă natură, cum ar fi o contravenţie.

Conform art. 259 alin. (1) C. pen. învinuirea trebuie să privească o anume persoa­nă, adică o persoană determinată. Aceasta înseamnă că în cuprinsul denunţului sau plângerii, persoana învinuită trebuie suficient descrisă, astfel încât să poată fi identi­ficată de către organele care primesc sesizarea şi în plus denunţul sau plângerea trebuie să se refere la săvârşirea unei infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni în sensul art.144 C. pen. se înţelege săvârşirea oricărei fapte pe care legea o sanc­ţionează ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la o ase­me­nea faptă în calitate de coautor, instigator sau complice. Dacă învinuirea minci­noasă se referă la mai multe persoane, va exista un concurs ideal de infracţiuni, în funcţie de numărul persoanelor învinuite.

Dacă învinuirea mincinoasă se referă la o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu va fi realizat conţinutul infracţiunii de denunţare calomnioasă, deoarece acţiunea penală neputând fi pusă în mişcare, prin săvârşirea faptei nu se va aduce atingere înfăptuirii justiţiei. Dar în acest caz ar fi întrunite toate condiţiile pentru existenţa infracţiunii de insultă faţă de persoana contra căreia s-a făcut denunţul mincinos.

O altă condiţie importantă pentru existenţa infracţiunii este aceea că învinuirea mincinoasă va putea realiza conţinutul acestei infracţiuni, doar dacă este făcută prin denunţ sau plângere.

Prin plângere, potrivit art.222 C. proc. pen. se înţelege încunoştinţarea făcută de o persoană sau de o unitate din cele la care se referă art.145 C. pen. căreia i s-a cauzat o vătămare prin săvârşirea infracţiunii, iar prin denunţ se înţelege încunoş­tinţarea făcută de o persoană sau de o unitate din cele la care se referă art. 145  C. pen. despre săvârşirea unei infracţiuni. În cazul în care plângerea sau denunţul sunt făcute de o organizaţie din cele la care se referă art.145 C. pen., răspunderea penală va incumba acelor persoane fizice care se fac răspunzătoare în mod direct de redactarea şi semnarea denunţului sau plângerii.

Considerăm că infracţiunea de denunţare calomnioasă va exista şi atunci când unele condiţii de formă şi chiar de fond prevăzute de Codul de procedură penală nu sunt îndeplinite, fiind necesar ca din denunţul sau plângerea formulate să rezulte suficiente elemente pentru ca organul de cercetare penală să declanşeze procesul penal. Astfel, există această infracţiune chiar dacă denunţul este anonim sau a fost făcut oral, indiferent dacă a fost consemnat sau nu de către cel care l-a primit.

O ultimă condiţie pentru existenţa infracţiunii în această modalitate se referă la instituţia unde se introduce plângerea sau denunţul. Va exista această infracţiune şi atunci când plângerea sau denunţul se fac la unele instituţii de stat competente să primească sesizările cetăţenilor (Parlament, Guvern, ministere, organe ierarhice celui denunţat), cu condiţia ca în final acestea să ajungă la organul de cercetare penală competent să efectueze urmărirea penală pentru infracţiunea care a făcut obiectul denunţului sau plângerii.

În varianta prevăzută în art. 259 alin. (2) C. pen. elementul material se prezintă sub forma producerii sau ticluirii de probe mincinoase.

Prin producerea de probe mincinoase se înţelege prezentarea acestora în faţa organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată cu prilejul probaţiunii pe­nale. De menţionat este faptul că denunţarea calomnioasă în această formă se poate comite în orice fază a procesului penal, chiar şi în cursul judecării căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Prin ticluirea de probe se înţelege născocirea şi inventarea unor probe inexistente urmată de prezentarea acestora în faţa organelor judiciare.

Producerea şi ticluirea de probe mincinoase apar ca modalităţi indirecte de de­nun­ţare calomnioasă şi prezintă un pericol social mult mai mare, deoarece ambele privesc activitatea de administrare a probelor, etapă deosebit de importantă în desfă­şurarea procesului penal. În aceste două situaţii posibilitatea de a fi condamnată o persoană este mult mai mare decât în cazul denunţului sau plângerii.

Atunci când o persoană depune un denunţ sau o plângere adevărate sau min­cinoase, după care produce sau ticluieşte probe mincinoase în sprijinul învinuirii făcu­te prin denunţ sau plângere, se va reţine o singură infracţiune de denunţare calom­nioasă, cea prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen. (individualizarea pedepsei se va face în mod diferit, după cum denunţul sau plângerea au fost adevărate sau minci­noase).

b) Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol ce se creează pentru înfăptuirea justiţiei, întrucât săvârşirea acestei infracţiuni, de cele mai multe ori devine cauza unor grave erori judiciare. De asemenea, există şi o urmare social­mente periculoasă secundară, care constă în lezarea onoarei şi demnităţii persoanei învinuite pe nedrept, uneori aducându-se atingere chiar libertăţii persoanei prin luarea de către organele judiciare aflate în eroare, a unor măsuri preventive sau prin pronunţarea unor condamnări la pedeapsa închisorii în regim de detenţie.

Pentru existenţa infracţiunii nu se cere producerea unei urmări materiale, fiind necesar să se săvârşească una din modalităţile incriminate. Astfel, nici problema stabilirii legăturii de cauzalitate nu mai prezintă dificultate, aceasta rezultând întot­deauna din materialitatea faptei.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiu­ne este intenţia directă şi indirectă. Autorul denunţului ori plângerii sau persoana care produce sau ticluieşte probele ştie că învinuirea este mincinoasă sau că probele sunt mincinoase şi urmăreşte să le prezinte ca atare în faţa organelor judiciare sau, deşi nu ştie că aceste învinuiri sau probe sunt neadevărate, acceptă şi această eventua­litate. Posibilitatea ca această infracţiune să se săvârşească şi cu intenţie indirectă rămâne doar teoretică, deoarece specific laturii subiective a infracţiunii pe care o analizăm, aşa cum rezultă şi din interpretarea art.259 C. pen., este reaua credinţă a făptuitorului, care caracterizează intenţia directă.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar legea nu pedepseşte decât forma consumată. Infracţiunea se consumă în momentul în care denunţul, plângerea sau probele sunt aduse la cunoştinţa organelor judiciare competente.

B. Modalităţi. Denunţarea calomnioasă este reglementată într-o modalitate sim­plă, prevăzută în alin. (1) şi într-o modalitate asimilată, care este de altfel şi mai gravă, prevăzută în alin. (2). De asemenea, putem întâlni o varietate de modalităţi faptice, în funcţie de sesizarea organelor judiciare, infracţiunea care face obiectul sesizării, de natura probelor produse sau ticluite etc.

C. Sancţiuni. Pentru varianta prevăzută în art. 259 alin. (1) pedeapsa este închi­soa­­rea de la 6 luni la 3 ani, iar pentru modalitatea prevăzută în alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

În alin. (3) al art. 259 este prevăzută o circumstanţă atenuantă legală specială. Astfel, dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de a se pune în mişcare acţiunea penală faţă de persoana contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea ori împotriva căreia s-au produs probele că denunţul, plângerea sau probele sunt min­cinoase, pedeapsa se reduce potrivit art.76 C. pen. (în art.76 C. pen. sunt prezen­tate efectele circumstanţelor atenuante).

Afla mai multe despre activitatea noastra in materie penala accesand pagina Cabinet Avocat .