Valabilitatea clauzei penale avand ca obiect raspunderea patrimoniala a salariatului in contractul individual de munca

Art.272 din Codul muncii

 

Dreptul salariatului de a fi dispensat de sarcina probei in cazul unui conflict de interese este nascut din raportul juridic de munca potrivit art.272 Codul muncii, astfel ca titularul nu poate sa faca acte de natura sa renunte la drept in tot sau in parte.

Clauza penala avand ca obiect raspunderea patrimoniala a salariatului fata de angajator pentru nerespectarea dreptului de preaviz este una contrara principiului interzicerii renuntarii la drepturilor recunoscute salariatilor prin lege, potrivit art.38 din Codul muncii, fiindca printr-o asemenea intelegere partile anticipeaza valoarea prejudiciului, angajatorul fiind dispensat de sarcina probei, contrar dispozitiilor art.272 din Codul muncii, care reglementeaza un asemenea drept numai in favoarea salariatului, acesta de pe urma prin clauza penala, renuntand sa-l mai invoce in favoarea sa.

(Decizia civila nr. 1087/14.05.2016)

 

Prin actiunea inregistrata la data de 09.09.2015, reclamanta S.C. G.P.P. S.R.L. a chemat in judecata pe parata  M.S., solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 850 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat societatii ca urmare a incalcarii obligatiei prevazute in actul aditional nr. 426/14.05.2015, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca intre parti a fost incheiat contractul individual de munca nr.1626/12.06.2014, pe perioada determinata, din data de 13.06.2014 pana in data de 13.07.2014. Ulterior, prin 4 acte aditionale, respectiv actul aditional nr.745/11.07.2014, actul aditional nr.851/12.08.2014 si actul aditional nr.1194/12.11.2014 a fost prelungita perioada contractului pana la data de 13.05.2015, iar in cel de-al patrulea act aditional nr.426/14.05.2015 contractul de munca a fost transformat in unul pe perioada nedeterminata. In ultimul act aditional s-a inserat o clauza potrivit careia: ,,In cazul demisiei salariatul isi executa obligatiile din prezentul contract de munca in perioada de preaviz. In cazul in care salariatul nu indeplineste aceste obligatii, acesta recunoaste ca a produs o paguba angajatorului si este de acord sa plateasca angajatorului o despagubire de un salariu brut de incadrare in termen de 30 de zile de la data incalcarii oricareia din CIM. Constatarea incalcarii de catre salariat a vreuneia din obligatiile din CIM se face prin cercetare disciplinara prealabila”.

La data de 17.06.2015, parata si-a depus cererea de demisie mentionand in cuprinsul acesteia ca va respecta perioada de preaviz, insa cu toate acestea a absentat nemotivat in perioada 23.06.2015 – 30.06.2015, incalcand si clauza inserata in actul aditional nr.426/2015.

Pentru absentele nemotivate din perioada de preaviz, parata a fost sanctionata disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca prin decizia nr.568/07.07.2015 in baza art. 61 lit. a) din Codul muncii.

Reclamanta a mai aratat ca aceasta clauza are caracterul unei clauze penale, prin care partile au stabilit in mod anticipat valoarea prejudiciului suferit de una dintre ele cauzat de neexecutarea obligatiei de cealalta parte.

Parata si-a dat acordul cu privire la includerea in actul aditional nr.426/14.05.2015 a clauzei penale prin care s-a determinat anticipat valoarea prejudiciului cauzat societatii in conditiile incalcarii obligatiei ce ii revenea, insa a incalcat in mod culpabil tocmai obligatia ce atrage aplicarea clauzei, cu consecinta achitarii despagubirii in cuantumul prevazut.

Prin sentinta civila nr.97 din 26 ianuarie 2016, Tribunalul Arges a respins actiunea, retinand in considerente urmatoarele:

Parata a fost salariata reclamantei, fiind angajata ca muncitor necalificat, in baza contractului individual de munca nr.1626/12.06.2014, pe perioada determinata, din data de 13.06.2014 pana in data de 13.07.2014.

Ulterior, prin 3 acte aditionale, respectiv actul aditional nr.745/11.07.2014, actul aditional nr.851/12.08.2014 si actul aditional nr.1194/12.11.2014, a fost prelungita perioada contractului pana la data de 13.05.2015. In cel de-al patrulea act aditional nr.426/14.05.2015, contractul de munca a fost transformat in unul pe perioada nedeterminata. In ultimul act aditional s-a inserat o clauza potrivit careia: ,,In cazul demisiei salariatul isi executa obligatiile din prezentul contract de munca in perioada de preaviz. In cazul in care salariatul nu indeplineste aceste obligatii, acesta recunoaste ca a produs o paguba angajatorului si este de acord sa plateasca angajatorului o despagubire de un salariu brut de incadrare in termen de 30 de zile de la data incalcarii oricareia din CIM. Constatarea incalcarii de catre salariat a vreuneia din obligatiile din CIM se face prin cercetare disciplinara prealabila”.

La data de 17.06.2015, parata si-a depus cererea de demisie mentionand in cuprinsul acesteia sa va respecta perioada de preaviz, insa cu toate acestea a absentat nemotivat in perioada 23.06.2015 – 30.06.2015 incalcand si clauza inserata in actul aditional nr.426/2015.

Pentru absentele nemotivate din perioada de preaviz parata a fost sanctionata disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca prin decizia nr.568/07.07.2015 in baza art. 61 lit. a) din Codul muncii.

In dreptul comun, clauza penala, reglementata de art.1538 – 1541 Cod civil, este acea conventie prin care partile unui contract determina anticipat intinderea daunelor-interese pe care debitorul va fi obligat sa le plateasca in cazul neexecutarii sau executarii necorespunzatoare ori cu intarziere a prestatiilor la care s-a indatorat. Clauza penala apare ca o modalitate de evaluare prealabila a despagubirilor, realizata pe cale conventionala.

Clauza penala inserata in actul aditional la contractul individual de munca, nu poate produce efecte in conditiile in care nu sunt intrunite cerintele imperative ale legii. Mai mult, tinand cont de raportul juridic de munca, clauza penala trebuie analizata atat prin prisma art.1270 Cod civil, cat si a dispozitiilor speciale ale Codului muncii.

In dreptul muncii, libertatea contractuala este limitata de lege pentru asigurarea protectiei salariatilor, iar clauzele contractului individual de munca se supun atat principiului legalitatii, cat si principiului bunei-credinte in desfasurarea raporturilor de munca, conform art.8 din Codul muncii. Aceasta concluzie rezulta si din interpretarea ,,per a contrario,, a dispozitiilor art.37 si art.38 din Codul muncii, care prevad ca drepturile si obligatiile partilor se stabilesc prin negociere si ca orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea drepturilor este lovita de nulitate. Or, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, recunoscut si de Constitutie, il reprezinta neingradirea dreptului la munca si libertatea muncii. Libertatea muncii este asigurata si prin reglementarea incetarii contractului individual de munca din initiativa salariatului, act care nu este supus niciunei limitari sau conditii, in afara obligatiei de preaviz. Chiar daca salariata si-a dat acordul cu privire la inserarea clauzei penale, aceasta urmeaza a fi interpretata in favoarea sa, neputandu-i-se ingradi libertatea muncii prin plata unei despagubiri in cazul incetarii contractului de munca.

In dreptul muncii, clauza penala nu este posibila, angajatorul putand beneficia doar de plata unor daune-interese corespunzatoare prejudiciului care i s-a produs.

Instanta a constatat ca ori de cate ori se pune problema recuperarii unui prejudiciu produs de catre salariat angajatorului, acesta din urma este obligat sa dovedeasca existenta si intinderea lui, conform art.272 din Codul muncii. Or, in cauza de fata, reclamanta nu a dovedit existenta intinderii prejudiciului, ca o conditie necesara antrenarii acestei forme a raspunderii.

Fata de considerentele de fapt si de drept aratate, instanta a respins actiunea ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamanta S.C. G.P.P. S.R.L., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:

Clauza penala inserata in actul aditional nr.426/2015 nu limiteaza in niciun fel libertatea de munca a salariatei, pentru ca dreptul la munca (garantat de Constitutia Romaniei), se refera la dreptul oricarei persoane de a-si alege locul de munca, profesia, meseria sau activitatea pe care urmeaza sa o presteze.

De asemenea, prin inserarea in actul aditional la contractul individual de munca a unei clauze penale, nu se poate considera ca se incalca art.37 si 38 din Codul muncii. Prin acest text de lege legiuitorul nu a urmarit sa interzica orice conventii, ci doar acelea prin care salariatul ar renunta la drepturile sale imperativ prevazute de lege.

Asadar, a apreciat apelanta, demisia este un drept al angajatului care vine insa cu obligatia de a respecta un preaviz, ce este calculat incepand cu data instiintarii angajatorului asupra deciziei de a inceta raporturile de munca. Daca demisia este dreptul salariatului, in mod evident preavizul este dreptul angajatorului.

Instanta de fond a mai stabilit ca in dreptul muncii, clauza penala nu este posibila, angajatorul putand beneficia doar de plata unor daune interese corespunzatoare prejudiciului care i s-a produs, insa nu a indicat si temeiul de drept care interzice introducerea unei clauze penale in contractele individuale de munca sau in actele aditionale la acesta.

Totodata, s-a aratat ca se aplica principiul de drept in sensul ca tot ceea ce nu este interzis in mod expres, este permis.

Mai mult, din interpretarea disp. art.254 alin.(1) din Codul muncii, „salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale aduse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor” coroborat cu disp. art.278 alin.(1) Codul muncii, „dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile”, rezulta ca raspunderea civila permite acoperirea prejudiciului prin plata, ca urmare a invoielii partilor.

In consecinta, a apreciat apelanta, clauza penala inserata in contractul individual de munca sau in actele aditionale la acesta este legala.

De altfel, scopul inserarii unei clauze penale in contractul individual de munca sau in actul aditional la contract, este acela de a evalua anticipat cuantumul prejudiciului si de a scuti partile de a face dovada prejudiciului creat, conform disp. art.1538 alin.(4) Cod civil.

S-a solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei, in sensul admiterii actiunii, asa cum a fost formulata.

Apelul a fost intemeiat in drept pe disp. art.466 Cod procedura civila coroborat cu art.215 din Legea nr.62/2011.

Prin decizia civila nr. 1087/04.05.2016, Curtea de Apel Pitesti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C.G.P.P. S.R.L., impotriva sentintei civile nr.97 din 26 ianuarie 2016, pronuntata de Tribunalul Arges, in dosarul nr.4011/109/2015, intimata fiind parata M.S..

Pentru a se pronunta in acest mod, Curtea a retinut urmatoarele:

Prin cererea de fata, reclamanta a solicitat aplicarea clauzei penale incheiate in contractul individual de munca cu parata, in calitate de salariata, clauza conform careia „In cazul demisiei salariatul isi executa obligatiile din prezentul contract de munca in perioada de preaviz. In cazul in care salariatul nu indeplineste aceste obligatii, acesta recunoaste ca a produs o paguba angajatorului si este de acord sa plateasca angajatorului o despagubire de un salariu brut de incadrare in termen de 30 de zile de la data incalcarii oricareia din CIM. Constatarea incalcarii de catre salariat a vreuneia din obligatiile din CIM se face prin cercetare disciplinara prealabila”.

Asa cum a retinut si prima instanta, potrivit dispozitiilor Codului civil, clauza penala este acea prevedere prin care partile prestabilesc un prejudiciu suferit de una din parti in caz de neexecutare a obligatiilor de catre cealalta parte.

In dreptul muncii, potrivit art. 272 din C. muncii, sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului.

Totodata, potrivit art. 38 Codul Muncii, salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.

In fine, art. 278 alin 1 Codul muncii prevede ca dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.

Or, clauza penala dintr-un contract individual de munca prin care sa fie predeterminat prejudiciul suferit de catre angajator in situatia incalcarii vreunei obligatii de catre salariat, contravine dispozitiilor art. 272 Codului muncii privind sarcina probei, derogatorii de la regulile stabilite de dreptul comun, iar potrivit art. 38 din Codul Muncii, salariatul nu poate renunta la dreptul (procesual, privind sarcina probei, corelativ obligatiei angajatorului de a proba), prevazut de lege.

Nu poate fi retinuta motivarea invocata de apelanta, in sensul aplicarii principiului de drept ca tot ceea ce nu este interzis in mod expres, este permis, intrucat, in dreptul muncii, libertatea contractuala este limitata de lege in interesul protectiei salariatilor, clauzele contractului individual de munca si cele inserate in cuprinsul altor acte incheiate de parti, fiind supuse principiului legalitatii, spre deosebire de dreptul civil, guvernat de principiul libertatii contractuale.

Prin urmare, corect a retinut prima instanta ca pentru angajarea raspunderii patrimoniale a paratei, in temeiul art. 254 Codul Muncii, este necesar sa fie indeplinite cumulativ toate conditiile si anume: calitatea de salariat a acesteia la data savarsirii faptelor ce i se imputa; fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita in legatura cu munca sa; existenta unui prejudiciului cert si nereparat; legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia paratei.

Ori de cate ori avem de-a face cu o raspundere patrimoniala a angajatului fata de angajator, angajatorul are obligatia de a dovedi prejudiciul efectiv suferit, iar despagubirea se poate obtine in principal in urma obtinerii unei hotarari judecatoresti.

In cauza nu pot fi invocate nici prevederile art. 254 alin.3 din C. muncii ce permit angajatorului sa-si recupereze prejudiciul si prin conventie agreata cu angajatul, intrucat aceasta conventie poate fi incheiata numai dupa data la care angajatorul a constatat prejudiciul, orice conventie anterioara insemnand o renuntare de catre salariat la dreptul de a i se evalua si justifica de catre angajator prejudiciul suferit din incalcarea de catre angajat a obligatiilor sale.

Cum in speta, apelanta-reclamanta, careia ii revine sarcina probei potrivit art.272 din C. muncii, nu a facut dovada existentei unui prejudiciu cert si nereparat cauzat prin fapta ilicita imputata paratei, ci a solicitat sa se dea eficienta clauzei penale inserate in contractul de munca, prin care partile au determinat anticipat valoarea prejudiciului cauzat societatii de salariat, clauza ce nu poate fi aplicata, in mod corect a fost respinsa actiunea.

Avand in vedere considerentele expuse, constatand ca sunt neintemeiate criticile aduse sentintei, in baza art.480 Cod procedura civila, apelul a fost respins ca nefondat.