Termenul de preaviz in cazul concedierii, Momentul de la care incepe curgerea termenului de preaviz

• Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, rep.: art. 75 alin. (1) si art. 278 alin. (1)
• Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep.: art. 1416 si art. 2553 alin. (1)

Preavizul reprezinta o obligatie a angajatorului afectata de termen.

Codul muncii nu cuprinde dispozitii privitoare la calculul termenului de preaviz ce trebuie acordat in cazul concedierii, astfel incat prevederile sale referitoare la durata termenului de preaviz trebuie coroborate cu cele din dreptul comun, fiind incidente regulile stabilite in Titlul III „ Calculul termenelor ” din Cartea a VI-a a Codului civil.

La calculul termenului de preaviz de 20 de zile lucratoare, reglementat in cazul concedierii, nu se va lua in considerare prima si ultima zi a termenului.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 1293 din 18 octombrie 2016,

rezumata de judecator dr. Carmen Parvulescu)

Prin sentinta civila nr. 1034/27.04.2016, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. x/30/2015, au fost respinse exceptia tardivitatii si exceptia inadmisibilitatii, actiunea formulata de reclamanta A... in contradictoriu cu parata B... si cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Totodata, a fost obligata reclamanta la plata catre parata a sumei de 2.694,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand de onorariu avocat.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, in esenta, ca, prin decizia nr. 3641/20.07.2015, ce face obiectul prezentei contestatii, parata B... a incetat contractul de munca al reclamantei, incepand cu data de 20.07.2015, din initiativa angajatorului pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii.

Potrivit contractului individual de munca inregistrat sub nr. 4970/23.10. 2013, reclamanta ocupa, in cadrul paratei, functia de montator, reglor, testor aparatura de telecomunicatii si instalatii de semnalizare, centralizare si blocare.

Prima instanta a apreciat ca decizia de concediere nr. 3641/20.07.2015 a fost emisa cu respectarea procedurii si a formalitatilor prevazute de lege, fara a retine sustinerea reclamantei referitoare la faptul ca decizia de concediere a fost emisa cu nerespectarea termenului de preaviz de 20 de zile lucratoare, intrucat notificarea de preaviz nr. 3199 /18.06.2015 a fost comunicata reclamantei in data de 22.06.2015, la intrarea in tura de dupa amiaza (15.00 - 23.00), la inceputul programului de lucru. Dupa ce a luat cunostinta de continutul notificarii, reclamanta a plecat de la serviciu, fiind pontata cu 8 ore lucrate, ziua de 22.06.2015 fiind, astfel, prima zi din preavizul de 20 de zile lucratoare acordat de firma, fapt probat cu declaratiile sefului de sectie C. si ale sefului de echipa D... Prin urmare, termenul de preaviz a inceput sa curga la data de 22.06.2015 si s-a implinit la data de 17.07.2015, fiind respectat termenul de 20 de zile lucratoare prevazute de lege. In speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 2553 din Codul civil, cat timp Codul muncii are caracterul unei legi speciale, care prevede, la art. 75 alin. (1), un termen special de 20 de zile

Tribunalul nu a primit nici critica reclamantei privitoare la faptul ca decizia de concediere ar fi lovita de nulitate, dat fiind ca include motive prevazute de lege pentru concedierea colectiva si nu pentru cea individuala, cat timp din cuprinsul deciziei rezulta clar motivul pentru care parata a decis concedierea reclamantei, precum si temeiul de drept al concedierii din initiativa angajatorului pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, respectiv datorita reorganizarii activitatii prin reducerea posturilor.

Imprejurarea ca, in cuprinsul deciziei, se regasesc si cateva criterii de concediere specifice concedierii colective, rezultat, in opinia instantei de fond, a unei erori de tehnoredactare, nu poate schimba, raportat la claritatea continutului deciziei si temeiul de drept invocat, faptul ca s-a dispus o concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana angajatului si nu poate constitui un motiv de nulitate a acesteia, cat timp performanta si comportamentul nu a determinat concedierea reclamantei, ci desfiintarea locului de munca.

In privinta sustinerilor reclamantei potrivit carora desfiintarea locului de munca nu a fost efectiva, prima instanta a retinut ca afirmatiile nu au fost dovedite, iar din considerentele anterior expuse si documentele aflate la dosarul cauzei a rezultat ca, pe parcursul lunilor martie-septembrie 2015, parata a desfiintat un numar de 318 posturi, astfel incat desfiintarea postului reclamantei a fost una efectiva.

Impotriva acestei sentinte civile a declarat apel reclamanta A..., solicitand admiterea apelului si schimbarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii actiunii precizate si obligarii intimatei la plata cheltuielilor de judecata in ambele cicluri procesuale.

In motivarea apelului s-a aratat ca decizia de concediere nr. 3641/20.07.2015 este lovita de nulitate absoluta pentru neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, iar concedierea a fost efectuata in mod temeinic si nelegal. In speta, prima zi de preaviz nu este ziua de 22.06.2015, respectiv cea a comunicarii Notificarii de Preaviz nr. 3199/18.06.2015, cum in mod nelegal a retinut prima instanta, ci ziua imediat urmatoare: 23.06.2015.

Apelanta a mai sustinut ca, in decizia de concediere, se face vorbire de concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana angajatului, motivata in drept pe art. 65-67 din Codul muncii, prevazandu-se, insa, criterii care sunt avute in vedere doar la concedierile colective, potrivit art. 76 lit. c) din Legea nr. 53/2003, si care fac referire la motive care tin de persoana angajatului. Or, potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate, depus de parata, criteriile stabilite la art. 51 si care ar putea fi aplicabile la concedierea colectiva sunt cu totul altele decat cele cuprinse in decizia din litigiu. Criteriile mentionate in contractul colectiv de munca nu fac referire la performanta si comportamentul general al angajatului, criterii de selectie profesionala intre angajati, care nici nu pot fi avute in vedere la o concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, potrivit art. 65 alin. (l) din Codul muncii. Decizia este nelegala si pentru faptul ca nu mentioneaza explicit care este locul de munca desfiintat, in ce consta in concret, si nu doar formal, asa-zisa structurare si reorganizare a intregii activitati de productie, iar nesanctionarea unor asemenea practici lasa deschisa calea unor abuzuri ale angajatorului, care procedand astfel va putea concedia oricand orice persoana pe care nu o agreeaza.

Totodata, s-a aratat ca desfiintarea locului de munca nu a fost efectiva si concedierea reclamantei nu a fost serioasa, ci s-a facut, in fapt, in considerarea persoanei sale, reclamanta

avand conflicte cu seful de echipa, care a manifestat fata de ea un comportament inadecvat si brutal, hartuind-o si amenintand permanent cu desfacerea contractului individual de munca.

In cauza, s-a depus intampinare de catre intimata, prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea intampinarii, s-a aratat, in esenta, ca, din cuprinsul textului de lege se poate deduce caracterul Codului muncii de lege speciala in raport cu dispozitiile Codului civil. Art. 75 alin. (1) din Codul muncii stabileste ca termenul de preaviz este de 20 de zile lucratoare, astfel incat dispozitiile Codului civil, care stabilesc o alta modalitate de curgere a termenului, respectiv pe zile libere, nu sunt aplicabile. In speta, nu suntem in situatia in care legea speciala sa nu prevada, iar ca urmare a acestui fapt sa se completeze cu dispozitiile dreptului comun, fiind prevazut expres ca termenul de preaviz este de 20 de zile lucratoare.

In mod gresit apelanta sustine ca termenul de preaviz se calculeaza conform dispozitiilor Codului civil, intrucat dispozitiile art. 2.553 alin. (1) din Codul civil nu sunt aplicabile in cauza, dat fiind ca reglementeaza modul de calcul al termenelor de prescriptie, iar termenul de preaviz nu este un termen de prescriptie.

Astfel, in mod corect a retinut prima instanta ca termenul de preaviz de 20 de zile lucratoare a fost respectat de parata, avand in vedere ca Notificarea de preaviz nr. 3199/18.06.2015 a fost comunicata reclamantei in data de 22.06.2015, la intrarea in tura de dupa amiaza (15.00 - 23.00), la inceputul programului de lucru, fapt recunoscut prin interogatoriu si confirmat de aceasta prin semnarea notificarii de preaviz nr. 3199/18.06.2015. Pe cale de consecinta, termenul a inceput sa curga la data de 22.06.2015 si s-a implinit la data de 17.07.2015.

Din cuprinsul deciziei rezulta motivul pentru care societatea a decis concedierea apelantei, respectiv pentru ca a fost desfiintat postul acesteia. Imprejurarea ca in cuprinsul deciziei se regasesc si cateva criterii de concediere specifice concedierii colective nu poate schimba, raportat la continutul deciziei si la temeiul de drept invocat, faptul ca a avut loc o concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana angajatului. In mod gresit apelanta sustine ca desfiintarea postului de munca nu a fost efectiva, avand in vedere ca nu era necesara dezafectarea intregii linii de productie, pe care reclamanta sustine ca a lucrat, pentru ca desfiintarea postului acesteia sa fie efectiva si serioasa.

In situatia in care neintelegerile intre apelanta si alti angajati ar fi constituit o problema reala, atunci aceasta ar fi fost disponibilizata inca din luna martie a anului 2015, cand, din cuprinsul documentelor anexate la dosar, rezulta ca a inceput desfiintarea posturilor. Parata a indisponibilizat 318 salariati, fapt vecin si conex care atesta ca societatea s-a confruntat cu dificultati financiare, dificultati care au condus la desfiintarea tuturor posturilor, fiind si singurul motiv pentru care a fost desfiintat si postul reclamantei.

Analizand apelul reclamantei, prin prisma motivelor invocate si a actelor de procedura efectuate in fata primei instante, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a retinut, in esenta, urmatoarele:

Raporturile juridice dintre parti s-au nascut prin efectul contractului individual de munca nr. 4970/23.10.2013 si a actelor aditionale nr. 5290/15.11.2013, nr. 2118/16.05.2014 si nr. 2842/20.05.2015, reclamanta fiind angajata paratei in functia de montator aparatura telecomunicatii pana la data de 20.07.2015, cand a fost concediata prin decizia nr. 3641, contestata prin prezenta actiune.

Prin apelul formulat, apelanta a solicitat desfiintarea hotararii primei instante, in principal, pentru faptul ca decizia de concediere nr. 3641/20.07.2015 a fost emisa cu nerespectarea termenului de preaviz de 20 de zile lucratoare si concedierea apelantei a fost facuta in considerarea persoanei, iar nu a desfiintarii postului pe care 1-a ocupat.

Dovada acordarii preavizului ii incumba angajatorului, in cadrul litigiului prin care salariatul contesta decizia de concediere si invoca incalcarea acestui drept. In cauza, angajatorul a aratat ca Notificarea de preaviz nr. 3199/18.06.2015 a fost comunicata reclamantei in data de 22.06.2015, la intrarea in tura de dupa amiaza (15.00 - 23.00), la inceputul programului de lucru, fapt recunoscut prin interogatoriu si confirmat de aceasta prin semnarea notificarii de preaviz nr. 3199/18.06.2015. In consecinta, in opinia sa, data comunicarii notificarii: 22.06.2015 intra in calculul termenului de preaviz.

Preavizul, astfel cum este reglementat de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, este o obligatie pentru angajator si un drept pentru angajat, nefiind un termen in sine, ci o obligatie afectata de un termen.

Cu privire la calculul termenului, in baza principiului consacrat de art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, dispozitiile se intregesc cu dreptul civil, acesta din urma constituind, prin urmare, drept comun pentru dreptul muncii. Retinand natura juridica a preavizului, Curtea a constatat ca, potrivit art. 1416 din Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare, calculul termenelor, indiferent de durata si izvorul lor, se face potrivit regulilor stabilite in Titlul III din Cartea a VI-a. Iar, conform art. 2553 din Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare, cand termenul se stabileste pe zile, nu se ia in calcul prima si ultima zi a termenului.

Concluzionand asupra motivului de apel, Curtea a retinut ca data comunicarii preavizului nu face parte din durata acestuia, apelul declarat in cauza fiind intemeiat pentru acest motiv.

Argumentele intimatei referitoare la faptul ca art. 75 alin. (1) din Codul muncii ar stabili cum se va calcula termenul de preaviz, prin referirea la zile lucratoare, sunt partial intemeiate. Astfel, este fara de tagada ca, in calcul, se vor avea in vedere numai zilele lucratoare, dar fara a stabili momentul de la care incepe sa curga termenul de preaviz si momentul in care acesta se implineste, textul de lege cuprins in Codul muncii se impune a fi intregit cu dispozitiile Codului civil pentru motivele anterior expuse.

Acordarea termenului de preaviz reprezinta o etapa premergatoare procedurii concedierii, incluzandu-se, in consecinta, in aceasta procedura, iar nerespectarea cerintei legale imperative in discutie conduce la aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a concedierii. Nulitatea absoluta trebuie constatata si in ipoteza in care in decizia de concediere a fost mentionata durata preavizului, dar, in fapt, nu a fost respectata, precum in cauza pendinte.

Dat fiind ca, in cauza, se impune anularea deciziei de concediere pentru nerespectarea termenului de preaviz, nu mai este necesara analizarea celorlalte motive de nulitate a deciziei de concediere, precum si de netemeinicie a acesteia, invocate de catre reclamant.

Fata de considerentele expuse anterior si vazand dispozitiile art. 480 alin. (2) din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 75 - art. 78 din Codul muncii, Curtea a
admis apelul declarat de reclamanta si a schimbat in tot sentinta apelata, in sensul ca a admis contestatia reclamantei si a dispus anularea deciziei de concediere nr. 3641/20.07.2015, emisa de parata, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara concedierii, respectiv reintegrarii salariatei pe functia si postul detinute anterior emiterii deciziei. Totodata, a obligat parata sa-i plateasca reclamantei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata daca nu ar fi intervenit concedierea contestata, cu incepere de la data concedierii si pana la reintegrare.

Ca o consecinta a admiterii apelului si a contestatiei formulate, a obligat parata la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta si apel.