SUSPENDAREA JUDECATII PENTRU NEINDEPLINIREA DE CATRE RECLAMANTI A OBLIGATIEI DE PLATA A ONORARIULUI DE EXPERT  

Codul de procedura civila, art.22 alin.2, art.242 alin.2 si art.254 alin.5

In cazurile in care, pentru o proba dispusa din oficiu, partea nu indeplineste obligatia de plata a costurilor implicate de administrarea probei, Instanta va pasi la judecata cu consecinta aprecierii ca nedovedit a faptului sustinut in cursul procesului si pentru care respectiva proba a fost dispusa.

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia nr.442 din 15 martie 2017

Prin incheierea de sedinta din data de 22 iunie 2016, Tribunalul Buzau- Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal a suspendat judecarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantii O.M s.a., in contradictoriu cu parata UAT O., pentru neindeplinirea de catre reclamanti a obligatiilor stabilite de instanta.

Prin incheierea de sedinta din 10 noiembrie 2016, Tribunalul Buzau- Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, a respins ca neintemeiata, cererea de repunere pe rol a cauzei, formulata de reclamanti si a mentinut suspendarea judecatii cererii de chemare in judecata dispusa prin incheierea de sedinta de la termenul de judecata din 22.06.2016.

impotriva incheierii de suspendare a judecatii cauzei din 22.06.2016 si a incheierii din 10.11.2016 prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, reclamantii au formulat recurs, solicitand casarea acestora, cu consecinta repunerii cauzei pe rol.

In motivarea recursului,
s-a aratat ca prin cererea de repunere pe rol a cauzei au renuntat la proba cu expertiza contabila, astfel incat judecarea cauzei nu mai era impiedicata din vina lor.

Totodata, au mai sustinut faptul ca modul de calcul al drepturilor salariale revine exclusiv unitatii parate, prin structurile specializate ale compartimentului financiar-contabilitate, acesta fiind in posesia exclusiva a dispozitiilor de numire in functie si a celor de stabilire a drepturilor.

Prin urmare, recurentii au sustinut ca nu sunt de acord cu plata onorariului de expert contabil deoarece au renuntat la aceasta proba, iar modul de calcul al drepturilor salariale revine exclusiv unitatii parate, prin structurile specializate ale compartimentului financiar-contabilitate, astfel incat, in aceste imprejurari, judecarea cauzei nu mai este impiedicata din vina lor, instanta putand proceda la judecarea acesteia fara aceasta proba.

In dovedirea recursului, recurentii au anexat jurisprudenta, respectiv sentinta civila nr.364/30.03.2016 a Tribunalului Neamt - Sectia I Civila.

Intimata a formulat intampinare,
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea ca temeinice si legale a incheierilor din data de 22.06.2016 si din data de 10.11.2016 ale instantei de fond.

In motivarea intampinarii,
a sustinut intimata ca prin incheierea de sedinta din 22.06.2016 instanta de fond a dispus suspendarea judecarii cererii de chemare in judecata a recurentilor- reclamanti, in baza dispozitiilor de la art. 242 alin. 1 din Codul de procedura civila.

In motivarea incheierii respective, instanta de fond a retinut ca recurentii-reclamanti nu si-au indeplinit obligatia stabilita in sarcina acestora la termenul de judecata din 25.05.2016, respectiv aceea de a achita onorariul provizoriu de 1000,00 lei catre expertul judiciar desemnat in cauza si ca administrarea probei cu expertiza de specialitate in materia drepturilor salariale a fost pusa in discutie din oficiu de catre instanta de fond si incuviintata ca atare, fiind apreciata ca pertinenta, utila si concludenta in solutionarea dosarului.

Ulterior, recurentii-reclamanti au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, aceasta fiind solutionata prin incheierea instantei de fond din 10.11.2016, in sensul respingerii acesteia, motivat in fapt de aceeasi constatare, respectiv neindeplinirea de catre recurentii-reclamanti a obligatiei stabilite in sarcina lor, obligatie derivata din administrarea unui mijloc de proba, dispusa din oficiu.

Intimata a apreciat ca in mod corect si legal instanta de fond a facut aplicarea normelor procedurale incidente in raportul contencios dedus judecatii, atat cu privire la motivele si temeiurile de suspendare a cauzei, cat si cu privire la motivele si temeiurile de respingere a cererii recurentilor- reclamanti de repunere pe rol a cauzei, precum si ca in cauza este aplicabila decizia nr. 485/23.06.2015 a Curtii Constitutionale, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) si art. 486 alin. (3) din Codul de procedura civila, atat privitor la dispozitiv, cat si la considerentele acesteia.

Examinand incheierile recurate, prin prisma criticilor invocate de catre recurenti si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea a constatat urmatoarele:

Prin cererea introductiva, reclamantii au solicitat obligarea paratei, urmare constatarii incalcarii de catre aceasta a normelor juridice privind stabilirea salariilor, sa le recalculeze salariul cuvenit fiecaruia dintre reclamanti, in raport de functia indeplinita la data de 31.12.2009, precum si sa le plateasca, pe ultimii 3 ani, diferentele salariale dintre salariul cuvenit si cel incasat efectiv.

La termenul de judecata din 25.05.2016, instanta a incuviintat partilor administrarea probei cu inscrisurile depuse la dosar si, din oficiu, a dispus suplimentarea probatoriului cu expertiza de specialitate in materia drepturilor salariale, proba apreciata ca fiind pertinenta, utila si concludenta in solutionarea dosarului, fiind numita in acest sens doamna expert A.C. si stabilindu-se in sarcina reclamantilor un onorariu provizoriu in cuantum de 1.000 lei, carora li s-a pus in vedere sa il achite, prin citatiile emise pentru termenul din 22.06.2016, sub sanctiunea suspendarii judecarii cauzei in caz de neconformare.

Prin cererea din 16.06.2016, reclamantii au invederat instantei ca nu sunt de acord cu plata onorariului de expert, intrucat modul de calcul al drepturilor salariale revine exclusiv paratei, care
detine statele lor de plata, precum si ca in spete similare instantele au admis actiunile fara administrarea probei cu expertiza.

Prin incheierea din data de 22.06.2016, instanta a suspendat judecarea cererii de chemare in judecata, pentru neindeplinirea de catre reclamanti a obligatiilor stabilite de instanta, motivat in esenta de faptul ca, raportat la dispozitiile art. 22 alin.2 si art.254 alin.5 din Codul de procedura civila, proba cu expertiza a fost dispusa din oficiu, ca urmare a aprecierii acesteia ca fiind necesara in vederea aflarii adevarului in cauza, iar neplata onorariului de expert stabilit in sarcina reclamantilor impiedica desfasurarea normala a procesului, ca urmare a neefectuarii expertizei, astfel ca sunt incidente dispozitiile art.242 din Codul de procedura civila.

La data de 05.10.2016, reclamantii au formulat cerere prin care au solicitat repunerea pe rol a cauzei, motivat de faptul ca renunta la proba cu expertiza contabila, modul de calcul a drepturilor lor salariale fiind in sarcina compartimentului financiar - contabilitate din cadrul paratei, ei nefiind de acord cu plata onorariului pentru expert.

Prin incheierea din data de 11.10.2016, instanta a respins, ca neintemeiata, cererea de repunere pe rol a cauzei formulata de reclamanti, mentinand suspendarea judecatii cererii de chemare in judecata, motivat de faptul ca, raportat la dispozitiile art.242 alin.2 din Codul de procedura civila, reclamantii nu au facut dovada indeplinirii obligatiei platii onorariului stabilit in sarcina lor, precum si ca necesitatea probei cu expertiza de specialitate in materia drepturilor salariale a fost justificata si stabilita de instanta, neefectuarea acesteia determinand imposibilitatea desfasurarii normale a procesului.

Curtea a constatat ca masura suspendarii judecatii si a respingerii cererii reclamantilor de repunere a cauzei pe rol dupa suspendare a fost fundamentata de catre instanta de fond pe dispozitiile art.242 din Codul de procedura civila, conform carora: „
Cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina reclamantului, prin neindeplinirea obligatiilor stabilite in cursul judecatii, potrivit legii, judecatorul poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate. Dispozitiile art. 189 sunt aplicabile. La cererea partii, judecata va fi reluata daca obligatiile la care se refera alin. (1) au fost indeplinite si, potrivit legii, aceasta poate continua ”.

Referitor la motivul de suspendare a judecatii cauzei prevazut de art.242 din Codul de procedura civila, in doctrina s-a aratat ca „
alaturi de perimare, suspendarea judecatii reglementata de aceste dispozitii da expresie principiului disponibilitatii procesului, in sensul aprecierii ca
prin pasivitatea in indeplinirea obligatiilor ce-i revin, reclamantul se desesizeaza de proces, acceptand posibilitatea temporizarii sale”
(G.Boroi s.a., Noul Cod de procedura civila - Comentariu pe articole, Vol. I, Ed.Hamangiu 2013, pag.541).

De asemenea, s-a mai aratat ca „se
impune observatia ca dispozitiile suspendarii judecatii sunt incidente numai daca legea procedurala nu prevede vreo sanctiune principala pentru neindeplinirea unei obligatii procesuale (de exemplu: netimbrarea cererii completatoare va fi sanctionata cu anularea, iar nu cu suspendarea)...
In anumite situatii, neindeplinirea anumitor obligatii ale reclamantului, fara a fi cenzurate prin sanctiuni speciale, nu impiedica desfasurarea judecatii, desi ele apar ca necesare in desfasurarea acestuia. Cel mai adesea aceste obligatii se confunda cu obligatiile fixate in sarcina reclamantului pentru administrarea probelor pe care instanta le-a incuviintat in dovedirea pretentiei
. Astfel,
neindeplinirea obligatiei de infatisare a inscrisului, neindicarea numelui martorilor in vederea citarii lor la proces, neprezentarea interogatoriului sau neprezentarea la interogatoriu nu pot atrage suspendarea judecatii cauzei pentru ca, in mod propriu, instanta va putea pasi la judecata, urmand, desigur, ca in functie de aceasta conduita sa decida asupra temeiniciei cererii”
(G.Boroi s.a., Noul Cod de procedura civila - Comentariu pe articole, Vol. I, Ed.Hamangiu 2013, pag.541-542).

Tot astfel, s-a mai aratat ca
„in cazurile in care, pentru o proba dispusa din oficiu, partea nu indeplineste obligatia de plata a costurilor implicate de administrarea probei... instanta va pasi la judecata cu consecinta aprecierii ca nedovedit a faptului sustinut in cursul procesului si pentru care respectiva proba a fost dispusa”(G.Boroi s.a., Noul Cod de procedura civila - Comentariu pe articole, Vol. I, Ed.Hamangiu 2013, pag.589).

Raportat la aceste considerente doctrinare detaliate, Curtea a apreciat mai intai ca refuzul reclamantilor de a achita onorariul de expert stabilit in sarcina lor nu poate echivala cu o prezumtie de desesizare, in conditiile in care acestia au sustinut ferm ca in opinia lor proba nu este necesara in cauza.

Apoi, Curtea a considerat ca in mod eronat instanta de fond a dispus suspendarea judecatii pentru neplata de catre reclamanti a onorariului de expert stabilit in sarcina lor, intrucat o asemenea imprejurare nu era de natura sa impiedice desfasurarea normala a procesului, instanta putand trece la judecata cererii introductive, cu luarea in considerare a imposibilitatii administrarii probei cu expertiza din culpa reclamantilor si a consecintelor acestei imprejurari asupra dovedirii raportului juridic litigios dedus judecatii.

De asemenea, Curtea a retinut ca imprejurarea aprecierii, din oficiu, a necesitatii administrarii acestei probe nu este de natura sa inlature concluzia anterior precizata, intrucat si in cazul incuviintarii unei astfel de probe la solicitarea partii instanta de judecata apreciaza pertinenta, concludenta si utilitatea probei.

Ca urmare a retinerii gresitei suspendari a judecatii, in temeiul dispozitiilor art.242 din Codul de procedura civila, Curtea a apreciat, pe cale de consecinta, ca este eronata si solutia respingerii cererii reclamantilor de repunere pe rol a cauzei in vederea judecatii acesteia, intrucat, asa cum s-a aratat anterior, instanta fondului trebuia sa continue judecata si sa se pronunte raportat la probele administrate in cauza.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat ca recursul declarat de reclamanti este fondat, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art.496 si art.498 alin.1 din Codul de procedura civila, l-a admis si a casat incheierile recurate, trimitand cauza, spre continuarea judecatii, la aceeasi instanta de fond.