Suspendarea judecatii cauzei pentru neplata onorariului de expert

Art.242 alin. Cod procedura civila, art.22 alin.3 din Legea 255/2010, art.38 din Legea 33/1994.

Suspendarea reglementata de acest text este un caz de suspendare judecatoreasca facultativa, a carei functie este de a sanctiona pasivitatea reclamantului, in indeplinirea acestor obligatii care impiedica instanta sa finalizeze procesul.

Astfel, obligatia procesuala ii apartine reclamantei, a fost stabilita in sarcina acesteia in cursul judecatii, prin neindeplinirea obligatiei de plata a onorariului d expert s-a impiedicat desfasurarea normala a procesului.

Nu poate fi retinuta apararea reclamantei ca obligatia achitarii onorariului d expert subzista in sarcina paratului, in acord cu dispozitiile art.38 din Legea 33/1994.

Cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizeaza si cheltuielile judiciare efectuate in procesul de cuantificare a despagubirilor, de vreme ce nu poarta asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat acestea fiind supuse normelor dreptului comun,astfel ca reclamantei ii revine sarcina de a achita onorariul de expertiza..

Tribunalul Gorj prin incheierea de la 29.03.2017, in baza art. 242 Cod procedura civila, a suspendat judecata cauzei civile, privind pe reclamanta I.D.E., in contradictoriu cu paratul Statul Roman Reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura, Investitii Straine, Parteneriat Public Privat si Promovarea Exporturilor, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, ca urmare a neindeplinirii obligatiilor de catre reclamanta.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut urmatoarele:

Constatand ca pentru acest termen de judecata reclamanta I.D.E. nu s-a conformat dispozitiilor instantei stabilite in sarcina sa prin incheierile de sedinta din 01.03.2017 si 15.03.2017, respectiv sa achite onorariul de experti stabilit in sarcina sa si sa faca dovada achitarii acestuia, a fost suspendata judecata pricinii in baza art. 242 Cod procedura civila.

Impotriva acestei incheieri a declarat recurs reclamanta I.D.E. apreciind-o ca netemeinica si nelegala in raport de dispozitiile art.38 din Legea 33/1994 coroborat cu dispozitiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila, fapt pentru care solicita admiterea recursului si trimiterea cauzei in vederea continuarii judecatii cererii in raport de dispozitiile art.38 din Legea 33/1994.

In motivarea recursului a aratat ca prin incheierea din data de 01.03.2017 s-a dispus de catre instanta ca plata onorariilor expertilor desemnati in cauza sa se faca exclusiv de catre reclamanta, fapt nelegal conform consideratiilor formulate prin cererea de chemare in judecata si raspuns la intampinare.

Legea 33/1994 reprezinta procedura de drept comun in materia exproprierilor, iar Legea 255/2010 reprezinta procedura speciala in aceasta materie. In acest sens se exprima practica ICCJ dar si CCR prin Decizia nr.12 din 15 ianuarie 2015.

Solicita sa se observe si dispozitiile art.1 din Legea 255/2010 care prevad ca prezenta lege, Legea 255/2010, stabileste cadrul juridic pentru luarea masurilor necesare executarii: lucrarilor de constructie, reabilitare si modernizare de drumuri de interes national, iar preambulul Legii 33/1994 stabileste cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere si stabilire a despagubirilor, cat si apararea dreptului de proprietate privata.

Arata ca, asa cum se poate observa sunt doua legi distincte prin care doar una stabileste procedura de expropriere si stabilirea despagubirii, fapt pentru care considera ca nu exista doua modalitati de expropriere cum afirma expropriatorul, ci doar una, astfel incat considera temeinica si legala aplicarea dispozitiilor art.38 din Legea 33/1994 privind cheltuielile efectuate inaintea instantelor judecatoresti sa fie suportate de catre expropriator.

A adopta o alta solutie, s-ar incalca dreptul expropriatorului la un proces echitabil si la beneficiul unei juste despagubiri.

Retinerea instantei de fond potrivit careia interpretarea dispozitiilor art.23 alin.3 din Legea 255/2010, cheltuielile necesare vor fi avansate conform procedurii de drept comun, cu trimitere la Codul de procedura civila o apreciaza ca fiind interpretata eronat, avandu-se in vedere considerentele anterioare.

Recursul este nefondat.

Examinand incheierea, prin prisma criticilor formulate, Curtea constata recursul nefondat, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.242 alin.1 Noul Cod de procedura civila „Cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina reclamantului, prin neindeplinire, obligatii stabilite in cursul judecatii potrivit legii, judecatorul poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate”.

Suspendarea reglementata de acest text este un caz de suspendare judecatoreasca facultativa, a carei functie este de a sanctiona pasivitatea reclamantului, in indeplinirea acestor obligatii care impiedica instanta sa finalizeze procesul.

Acest caz de suspendare da expresie principiului disponibilitatii procesului, in sensul aprecierii ca prin pasivitatea in indeplinirea obligatiilor ce ii revin, reclamantul se desisteaza de proces, acceptand posibilitatea temporizarii sale.

Pentru a fi dispusa aceasta suspendare, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

• obligatia procesuala sa apartina reclamantului:
• obligatia reclamantului sa fie stabilita in sarcina acestuia in cursul judecatii, potrivit

legii;

• obligatia sa fie de natura sa impiedice instanta in desfasurarea normala a judecatii.

Analizand cauza prin prisma indeplinirii acestor conditii, Curtea apreciaza ca masura

suspendarii dispusa de tribunal este legala.

Astfel, obligatia procesuala ii apartine reclamantei, a fost stabilita in sarcina acesteia in cursul judecatii, prin neindeplinirea obligatiei de plata a onorariului d expert s-a impiedicat desfasurarea normala a procesului.

Nu poate fi retinuta apararea reclamantei ca obligatia achitarii onorariului d expert subzista in sarcina paratului, in acord cu dispozitiile art.38 din Legea 33/1994.

Cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizeaza si cheltuielile judiciare efectuate in procesul de cuantificare a despagubirilor, de vreme ce nu poarta asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat acestea fiind supuse normelor dreptului comun,astfel ca reclamantei ii revine sarcina de a achita onorariul de expertiza..

Mai mult, sustinerea reclamantei privind incidenta art.38 din Legea 33/1994 este inaplicabila in speta si pentru faptul ca exproprierea a operat sub incidenta Legii 255/2010, care prin art.22 alin.3 prevede clar ca „Cheltuielile necesare pentru realizare expertizelor de evaluare a cuantumului despagubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii in cadrul litigiilor prevazute la alin.1 vor fi avansate in conformitate cu procedura de drept comun, respectiv art.254 alin.4 Cod procedura civila care stipuleaza depunerea dovezii platii necesare efectuarii expertizei in termen de 5 zile de la numirea expertului, sau conform art.331 alin.2 Cod procedura civila ce reglementeaza numirea expertului.

De altfel, singura trimitere pe care o face Legea 255/2010, este cea din art.22 alin.3*, dispozitii care stipuleaza ca „actiunea formulata in conformitate cu prevederile prezentului articol se solutioneaza potrivit art.21-27 din Legea 33/1994 in ceea ce priveste stabilirea despagubirii”.

Fata de considerentele mai sus expuse, apreciind ca incheierea de suspendare este legala, urmeaza sa se respinga recursul ca nefondat in conformitate cu art.496 alin. Noul Cod de procedura civila.
(Decizia nr.263/28.06.2018 - Sectia I Civila, rezumat judecator Mariana Mudava).