Suspendarea contractului individual de munca al persoanei care ocupa o functie de conducere in sindicat. Conditii.

 

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea 54/2003 : „Pe perioada in care persoana aleasa in organul de conducere
este salarizata de organizatia sindicala
, contractul sau individual de munca sau, dupa caz, raportul de serviciu se suspenda, iar aceasta isi pastreaza functia si locul de munca avute anterior, precum si vechimea in munca, respectiv in specialitate sau in functia publica detinuta, in conditiile legii. Pe postul acesteia poate fi incadrata o alta persoana numai cu contract individual de munca pe durata determinata.”

Potrivit prevederilor art. 50 lit.f din Legea 53/2003: „Contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii: indeplinirea unei functii de conducere
salarizate in sindicat
.”

 

Art. 11 din Legea 54/2003

Art. 50 lit.f din Legea 53/2003

 

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea, inregistrata sub nr. 2646/88/2010, S.C. D. S.A. Tulcea a chemat in judecata pe paratul R.M., solicitand obligarea acestuia la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala primite de acesta in perioada august 2007 - august 2010 de la SC D. SA Tulcea. De asemenea, reclamanta a solicitat instantei sa constate interventia prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii in sensul ca, contractul de munca al paratului este suspendat cu data salarizarii acestuia de catre sindicat.

In motivare reclamanta a aratat ca paratul este angajat in cadrul SC D. SA Tulcea in functia de frezor cu contract individual de munca inregistrat la ITM Tulcea, avand in acelasi timp si calitatea de lider de sindicat in cadrul SLI D. Tulcea.

A mentionat reclamanta ca, din interpretarea art. 50 lit.f din Codul muncii si a art.11 din Legea 54/2003, reiese faptul ca in perioada in care liderul de sindicat este salarizat de organizatia sindicala din care face parte, contractul de munca al acestuia se suspenda, suspendare care nu este optionala, ci de drept si deci obligatorie.

In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 272 din Codul muncii, art. 11 din Legea 54/2003 coroborat cu prevederile art. 50 din lit.f din Codul muncii si cu cele ale art.73 din CCMUNN si art. 75 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel Ramura Transporturi.

In aparare, paratul a formulat intampinare prin care a aratat ca, in perioada pentru care se solicita de catre reclamanta restituirea salariilor pe care le-ar fi incasat de la aceasta, respectiv august 2007 - august 2010, in ceea ce-l priveste, nu a fost niciodata scos din productie chiar daca indeplinea functia de presedinte de sindicat.

A mentionat paratul ca, aparent el nu desfasura efectiv activitate productiva, insa nici nu i-a fost suspendat contractul de munca, dovada fiind chiar capatul 2 al cererii reclamantei prin care aceasta formuleaza o actiune de constatare a suspendarii contractului sau de munca, cu caracter retroactiv.

Paratul a precizat ca, de fapt, cumula orele de activitate sindicala negociate prin CCM pe unitate la art. 114, precizand ca, potrivit alin.2 al aceluiasi articol numarul concret de zile afectate trebuia stabilit de catre sindicat, unitatea fiind doar notificata, acestea putandu-se acorda si prin cumul conform alin.3 din articolul 114 din CCM pe unitate.

A subliniat paratul ca, de fapt el nu a fost scos din productie ci a cumulat zilele de activitate sindicala, stabilite prin CCM pe unitate si, de aceea contractul sau individual de munca nu a fost niciodata suspendat, intrucat art.114 se refera la persoanele care lucreaza nemijlocit in societate, in calitate de salariati.

De asemenea paratul a aratat ca nu a fost niciodata salarizat de catre sindicat si ca presedintele de sindicat avea stabilit in mod distinct prin CCM pe unitate un salariu.

Cu referire la capatul 2 de cerere, paratul a aratat ca nu este admisibila o actiune in constatare, ori de cate ori este posibila o actiune in realizare.

Astfel, in cauza de fata desi se solicita instantei sa constatate cu efect retroactiv suspendarea contractului sau de munca, totodata reclamanta a emis si o notificare prin care il anunta ca i-a fost suspendat contractul individual de munca.

La dosarul cauzei paratul-reclamant a depus si cerere reconventionala, prin care a solicitat anularea deciziei de suspendare emisa de catre reclamanta-parata, chiar daca aceasta decizie poarta denumirea de „notificare”. In acest sens paratul-reclamant a aratat ca, reclamanta-parata s-a ferit sa o denumeasca decizie, intrucat si-ar fi recunoscut astfel propria culpa in neemiterea unei astfel de decizii, pentru perioada anterioara.

A mentionat paratul-reclamant ca, prin adresa respectiva, reclamanta-parata a hotarat odata cu suspendarea contractului sau de munca, implicit neplata salariilor cuvenite, astfel aceasta avand caracterul unei decizii unilaterale a angajatorului, care produce astfel de efecte si care se contesta in termen de 30 de zile.

Prin sentinta civila nr. 2354 din 21 iunie 2011 Tribunalul Tulcea a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-parate S.C. D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.

A respins capatul de cerere privind obligarea paratului-reclamant la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala primite de acesta in perioada august 2007- august 2010, ca nefondat.

A admis exceptia inadmisibilitatii in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea interventiei prevederilor art. 50 lit. f) din Codul Muncii in ceea ce-l priveste pe paratul-reclamant si a respins acest capat de cerere ca inadmisibil.

A admis cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant R.M., a anulat notificarea nr. 2185 din 16.08.2010 emisa de S.C. D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.

A repus paratul-reclamant in situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010.

A obligat reclamanta-parata la plata catre paratul-reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat incepand cu data de 01.08.2010 si pana la repunerea paratului-reclamant in situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010, precum si la plata sumei de 4000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Examinand actiunea, prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-parate, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Conform art. 53 alin.3 din CCM la nivel de unitate pe anul 2008-2009: „Pentru departamentul de activitati portuare, totalul salariilor de baza, indemnizatiilor, sporurilor, adaosurilor, altor venituri acordate salariatilor, precum si impozitele si taxele angajatorului datorate cu munca vie, vor fi 40% din venitul brut realizat lunar la nivelul Departamentului Activitati Portuare, astfel ca totalul efortului financiar al societatii cu munca vie sa nu depaseasca procentul de 40% stabilit in prezentul alineat. „

Prin art. II al actului aditional nr. 5 la CCM la nivel de unitate pentru 2008-2009 s-a prevazut ca, CCM la nivel de unitate pe anul 2008-2009 isi prelungeste valabilitatea cu 12 luni, de la data de 22.02.2010, la data de 22.02.2011.

Astfel, a sustinut paratul-reclamant ca, rezulta ca in cadrul societatii D. SA, potrivit dispozitiilor mentionate mai sus, ar exista o forma de salarizare atipica.

S-a retinut ca SC D. SA Tulcea are dreptul material de a efectua plata salariilor dar si dreptul procesual de a solicita, atunci cand este cazul, aceste drepturi banesti sa-i fie returnate, in conditiile in care ar efectua o plata nedatorata catre salariati.

Nu se poate retine ca ar avea calitate procesuala activa salariatii, deoarece acestia nu efectueaza plata salariilor, ci persoana juridica, in speta SC D. SA Tulcea, acestia fiind tocmai beneficiarii salariilor a caror plata o face societatea, in calitatea acesteia de angajator.

Pentru aceste considerente, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-parate S.C. D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.

Referitor la exceptia de inadmisibilitate, in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea interventiei prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii, in ceea ce-l priveste pe paratul-reclamant, au fost avute in vedere urmatoarele:

Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezulta ca, in perioada august 2007-august 2010, paratul-reclamant a avut calitatea de lider de sindicat, in cadrul Sindicatului Liber Independent D. Tulcea.

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea 54/2003 : „Pe perioada in care persoana aleasa in organul de conducere
este salarizata de organizatia sindicala
, contractul sau individual de munca sau, dupa caz, raportul de serviciu se suspenda, iar aceasta isi pastreaza functia si locul de munca avute anterior, precum si vechimea in munca, respectiv in specialitate sau in functia publica detinuta, in conditiile legii. Pe postul acesteia poate fi incadrata o alta persoana numai cu contract individual de munca pe durata determinata.”

Potrivit prevederilor art. 50 lit.f din Legea 53/2003: „Contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii: indeplinirea unei functii de conducere
salarizate in sindicat
.”

Cel care trebuie sa constate indeplinirea conditiilor precizate in legile sus citate, este tocmai angajatorul salariatului care indeplineste functia de conducere in sindicat, salariat care este salarizat de sindicat. Numai angajatorul are prerogativa de a emite o decizie prin care sa dispuna in sensul suspendarii contractului de munca al salariatului aflat intr-o asemenea situatie.

Apare necesar si obligatoriu ca societatea angajatoare sa intocmeasca o asemenea decizie tocmai pentru ca aceasta imprejurare va produce efecte juridice asupra calitatii de salariat a celui ce indeplineste conditia de suspendare de drept.

Astfel, prin decizia respectiva societatea trebuie sa-i comunice in scris salariatului sau interventia starii de suspendare, temeiul legal al acesteia, precizand totodata efectele legale ale suspendarii respective.

In acest fel se pot face consemnarile cerute de lege in registrul de evidenta a salariatilor si in dosarul personal al salariatului si se asigura in ansamblu deplina claritate a desfasurarii ulterioare a raportului juridic de munca al respectivului salariat.  

Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei s-a retinut, insa, ca in intreaga perioada august 2007 - august 2010, paratul-reclamant nu a fost salarizat de catre sindicat.

Din procesele verbale si hotararile Adunarii Generale a membrilor de sindicat, aflate la dosar se retine ca sindicatul a decis sa acorde presedintelui sau o indemnizatie al carui cuantum consta in diferenta dintre salariul de sef port industrial si a celui de frezor numai in perioadele in care nu se aplica art. 114 alin.6 asa cum a fost acesta completat prin actele aditionale nr. 2 si nr. 4 la CCM pe unitate, si care prevede ca: presedintele S.L.I D. va fi salarizat conform pozitiei postului pe care este angajat in grila de salarizare, acordandu-i-se indemnizatii, sporuri, adaosuri si alte venituri, care sa-i asigure lunar un venit brut echivalent cu venitul corespunzator postului de sef port industrial.

Trebuie analizata natura acestora drepturi banesti incasate de catre paratul-reclamant in calitate de lider al SLI D. si functie de incadrarea lor fiscala.

Se observa astfel, din analiza raportului de expertiza contabila efectuat in cauza ca, pentru aceste venituri nu au fost platite acele contributii la bugetul de stat corespunzatoare veniturilor de natura salariala, respectiv: somaj, fond de garantare pentru plata creantelor salariale, contributie ITM, contributie pentru concedii medicale si indemnizatii de asigurari de sanatate s.a.

La fila 249 din dosar se gaseste fisa fiscala a paratului-reclamant, in care, la rubrica 05, sumele incasate de acesta sunt denumite „sume platite reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, in consiliul de administratie, in comitetul de directie si in comisia de cenzori”.

Or, asa cum s-a mai aratat potrivit art. 154 din Codul muncii salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului sau individual de munca, acesta neputand aparea in fisa fiscala a unui salariat sub denumirea de mai sus. In speta, ITM Tulcea a confirmat faptul ca paratul-reclamant nu a avut incheiat cu sindicatul un astfel de contract.

Tot din analiza raportului de expertiza contabila efectuata in cauza se observa ca, indemnizatia primita de acesta are un caracter sporadic, neavand caracterul continuu specific drepturilor salariale.

Tot din raportul de expertiza contabila efectuat in cauza se retine ca, in timpul mandatului sau de presedinte de sindicat, respectiv in perioada analizata, august 2007-august 2010, paratul a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport si diurna pentru acele deplasari efectuate in interesul sindicatului, acestea neputand avea insa in nici un caz caracterul unui drept salarial. Calitatea sa de lider de sindicat ii conferea acest drept, indiferent daca ar fi fost sau nu scos din productie.

Retinand motivele mai sus expuse si prevederile legale invocate instanta urmeaza a admite exceptia inadmisibilitatii in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea interventiei prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii, in ceea ce-l priveste pe paratul-reclamant, urmand a respinge acest capat de cerere, ca inadmisibil.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratului-reclamant la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala obtinute de acesta in perioada august 2007-august 2010, instanta retine urmatoarele:

Asa cum s-a mai aratat in perioada august 2007 - august 2010, desi a avut calitatea de presedinte de sindicat, paratul-reclamant nu a fost scos niciodata din productie.

Salariul paratului-reclamant, in calitatea sa de lider de sindicat in perioada august 2007 - august 2010 isi are izvorul in contractul colectiv de munca pe unitate, respectiv in actele aditionale nr. 2 incheiat la CCM la nivel de unitate 2005 - 2006 (art. 5) si actul aditional nr. 4 la CCM 2009-2010 (art. II),  potrivit cu care „presedintele SLI D. va fi salarizat conform pozitiei postului pe care este angajat in grila se salarizare, acordandu-i-se indemnizatii, sporuri, adaosuri si alte venituri, care sa-i asigure lunar un venit brut echivalent cu venitul corespunzator postului de sef port industrial”, respectiv „cu venitul corespunzator unui sef port industrial”.

Se observa, in urma analizei carnetului de munca al paratului-reclamant, aflat in copie la dosarul cauzei ca, in perioada analizata, acesta apare incadrat la reclamanta-parata ca frezor, cu o anumita norma de lucru, care a variat intre 4, 6 sau 8 ore, fiindu-i operata si suspendarea contractului individual de munca atunci cand acesta s-a aflat in somaj tehnic.

Potrivit art. 114 alin.(1), (2) si (3) din CCM pe unitate valabil in perioada de referinta: ”Membrii alesi din conducerea executiva a Sindicatului, care lucreaza nemijlocit in societate in calitate de salariati vor beneficia impreuna de 38 de zile lucratoare lunar pentru desfasurarea activitatilor sindicale, fara ca astfel sa le fie afectate drepturile salariale.

In cadrul limitelor prevazute la alin.(1), numarul concret de zile afectate membrilor alesi va fi stabilit de Sindicat, urmand ca acesta sa notifice lunar Patronului, la sfarsitul lunii pentru luna urmatoare, cu privire la modul de impartire a acestora. In cazul unor situatii exceptionale, termenul de notificare se reduce la 72 de ore.

La nivelul societatii, zilele libere pentru activitati sindicale se pot acorda si prin cumul cu cele ramase neefectuate din lunile precedente”.

Conform alin. 2 din art.114 din CCM pe unitate, numarul concret de zile afectate, urma a fi stabilit de catre sindicat, unitatea fiind doar notificata, aceste zile putandu-se acorda chiar si prin cumul sens in care se prevede la alin.3 din art. 114 din CCM la nivel de unitate.

Paratul-reclamant cumula orele de activitate sindicala, negociate prin art. 114 din CCM.

Din interpretarea prevederilor art. 114 alin. 1, 2 si 3 rezulta ca cele 38 de zile prevazute la alin.1 din art. 114 ar fi trebuit platite de unitate, indiferent care dintre membrii conducerii executive ai SLI D. ar fi beneficiat de ele, paratul-reclamant putand consuma zilele de activitate sindicala ale colegilor sai membri in comitetul de conducere sindicala.

Pe de alta parte se retine ca, asa cum s-a concluzionat deja de instanta, nici un moment paratul-reclamant nu a fost salarizat efectiv de catre sindicat, acesta avand un singur contract individual de munca incheiat cu reclamanta parata, contract pentru care aceasta nu a emis nici o dispozitie de suspendare de drept, astfel paratul-reclamant fiind indreptatit la a beneficia de salariu pe intreaga perioada reclamata.

Faptul ca, in anumite perioade, cu titlu absolut sporadic paratul-reclamant a incasat indemnizatie de la sindicat in sensul precizat mai sus nu poate constitui o incalcare a legii si o situatie care sa nu ii dea dreptul la a incasa salariul de la unicul sau angajator, S.C. „D” S.A. Tulcea.

Este stiut faptul ca exista situatii cand si membrii din conducerea societatilor primesc atat salariu cat si adaosuri, cu titlu de indemnizatie pentru sedinte ale consiliilor de administratie la care participa, acestea neavand insa caracteristicile specifice salariului, nici in cazul acestora, nici in cazul paratului-reclamant.

In consecinta, instanta a respins capatul de cerere privind obligarea paratului-reclamant la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala primite de acesta in perioada august 2007 - august 2010, ca nefondat.

In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta de fond retine urmatoarele:

Prin notificarea nr. 2185 din 16 august 2010, emisa de SC D. SA Tulcea, reclamanta-parata a dispus suspendarea de drept a contractului individual de munca al paratului-reclamant, inregistrat sub nr. 90.610 din 2.07.2001, conform art. 50 lit.f din Codul muncii.

Desi aceasta nu poarta denumirea de „decizie” sau „dispozitie”, instanta interpreteaza acest inscris dupa continutul sau, apreciind ca indeplineste caracteristicile unei decizii de suspendare emisa de angajatorul paratului-reclamant.

Asa cum s-a aratat mai sus, suspendarea de drept in temeiul art. 50 lit.f din Codul muncii, opereaza doar in situatia in care salariatul indeplineste o functie de conducere salarizata in sindicat.

Instanta a expus deja motivele pe care le-a avut in vedere pentru care nu se poate aprecia ca paratul-reclamant ar fi fost salarizat de catre sindicat, in perioada in care a fost presedinte al S.L.I „D” Tulcea, singura situatie ce ar fi dat dreptul reclamantei-parate sa emita o astfel de decizie sau notificare de suspendare de drept si singura situatie in care aceasta ar fi putut fi legala si temeinica.  

Asa fiind, instanta constata ca, prin notificarea nr. 2185 din 16.08.2010, cu valoare de decizie de suspendare a contractului de munca al paratului-reclamant, reclamanta-parata a dispus in mod abuziv, netemeinic si nelegal, suspendarea contractului de munca a paratului-reclamant in temeiul art. 50 lit.f din Codul muncii, astfel ca va anula notificarea nr. 2185 din 16.08.2010, emisa de SC D. SA Tulcea, ca netemeinica si nelegala.

In speta, sunt aplicabile dispozitiile art. 78 din Codul muncii vizand repunerea salariatului in situatia anterioara si plata catre acesta a tuturor despagubirilor prevazute de legea sus citata, avand in vedere ca masura abuziva nelegala si netemeinica a suspendarii contractului de munca a unui salariat produce efecte similare desfacerii abuzive nelegale si netemeinice a contractului individual de munca a acestuia.

In consecinta, instanta a dispus repunerea paratului-reclamant in situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010. Totodata, a obligat reclamanta-parata la plata catre paratul-reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat incepand cu data de 01.08.2010 si pana la repunerea sa in situatia anterioara emiterii notificarii nr. 2185 din 16.08.2010.

Avand in vedere ca, in cauza paratul-reclamant a efectuat cheltuieli de judecata, in cuantum de 4000 lei, reprezentand contravaloare onorariu avocat, asa dupa cum rezulta din chitanta aflata la dosar si, fata de dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, a obligat reclamanta-parata la plata catre paratul-reclamant a sumei de 4000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

In termen legal, impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.C. D. S.A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand, in esenta, urmatoarele:

Hotararea pronuntata de catre instanta de fond este nelegala si netemeinica motivat de urmatoarele aspecte:

1) In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii formularii capatului de cerere privind constatarea interventiei cazului de suspendare de drept a contractului individual de munca al paratului-intimat.

Este de observat faptul ca paratul-intimat a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii privind capatul 2 din actiune, relativ la constatarea  suspendarii de drept a contractului individual de munca, argumentele care sustin aceasta exceptie fiind trase din dispozitiile art. 111 Cod pr. civila (care blocheaza accesul reclamantului la institutia actiunii in constatare atunci cand actiunea in realizare este posibila) si, pe de alta parte, sustinandu-se ca nu exista o facultate a instantei de a dispune o astfel de masura prin substituirea vointei angajatorului, acesta fiind singurul abilitat sa emita o decizie in acest sens).

Pozitia exprimata prin hotararea recurata defineste o abordare de fond a capatului de cerere privitor la constatare, care nu ar fi trebuit sa conduca, in nici un caz, la respingerea acestuia ca inadmisibil. Faptul ca paratul a inglobat in motivatia exceptiei si chestiuni care vizeaza fondul, cum sunt cele adoptate de instanta si evocate mai sus, nu inseamna ca ele trebuiau tratate in contextul exceptiei, ci instanta ar fi trebuit sa realizeze o distinctie intre cele doua categorii si sa rezerve argumentele privitoare la relatia angajat angajator dezbaterii in fond.

Prin urmare, singurele motive care puteau sustine exceptia si ar fi trebuit analizate ca atare de catre instanta, sunt cele deduse din dispozitiile art. 111 Cod procedura civila. Celelalte, urmau a fi dezbatute odata cu fondul si puteau conduce, eventual, la respingerea solicitarii ca nefondata.

In al doilea rand, instanta nu s-a preocupat de analiza motivelor de ordin procesual invocate pe cale de exceptie. Aceasta se traduce, in termenii motivelor de recurs, intr-o nerezolvare a fondului propriu exceptiei invocate. Cu alte cuvinte, daca instanta ar fi analizat distinctia intre argumentele de fond si argumentele de exceptie, asa cum s-a aratat mai sus, ar fi urmat sa se preocupe, in cadrul rezolvarii exceptiei, exclusiv de problema accesului la actiunea in constatare in conditiile prescrise de art. 111 Cod procedura civila. Intr-o stfel de situatie, cererea ar fi trebuit respinsa sau admisa folosind exclusiv motivele desprinse din textul invocat mai sus, in ipoteza respingerii exceptiei, instanta urmand sa se preocupe cu prilejul analizei fondului de apararile din a doua categorie, care vizau fondul propriu-zis.

In concluzie, instanta nu a rezolvat fondul exceptiei pentru ca nu s-a preocupat de argumentele specifice unei exceptii procesuale: cele care tind sa conduca la respingerea actiunii fara analiza in fond a acesteia.

2) Spre deosebire de hotararile constitutive, prin intermediul carora instanta „dispune” adica stabileste in favoarea reclamantului drepturi care se nasc in momentul ramanerii definitive, in cazul hotararilor declarative, instanta nu dispune nimic, ci doar „constata”, in sensul art. 111 Cod procedura civila.

Prin urmare, prin capatul doi de cerere nu s-a solicitat ca instanta sa „dispuna” suspendarea de drept a contractului individual de munca, ci doar sa constate interventia acestei institutii ope legis.

Este gresita optica instantei de a trata suspendarea reglementata de art. 50 din Codul muncii ca o suspendare care trebuie „dispusa” si nu una care se constata, pentru ca aceasta pozitie conduce la o confuzie intre tipurile de suspendari prevazute de art. 49 Codul muncii. Altfel spus, ca si suspendarea din initiativa angajatorului, suspendarea de drept, din speta, ar produce efecte abia din momentul deciziei angajatorului, opinie care este incorecta. Ca orice institutie juridic, care opereaza de drept, suspendarea contractului, in acest caz, se produce in baza legii, fara nicio manifestare de vointa din partea angajatorului.

Potrivit art. 50 lit.f din Codul muncii, „contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii (…) f) indeplinirea unei functii de conducere salarizate in sindicat”, iar potrivit art. 11 din legea nr. 54/2003 „pe perioada in care persoana aleasa in organul de conducere este salarizata de organizatia sindicala contractul sau individual de munca (…) se suspenda (…)”.

Din interpretarea celor doua prevederi legale mai sus enuntate reiese faptul ca in perioada in care liderul de sindicat este salarizat de organizatia sindicala din care face parte, contractul de munca al acestuia se suspenda. Suspendarea acestui contract nu este optionala, ci este una obligatorie, ea este de drept. Formularea textului art. 50 lit.f din Codul muncii este imperativa, iar partile nu pot deroga de la prevederile sale.

In aceste conditii salariatul R.M. avea obligatia de a anunta societatea de faptul ca este salarizat de catre sindicat, pentru ca societatea sa nu ii mai achite drepturile salariale, cu atat mai mult cu cat acesta nu a desfasurat activitate productiva in cadrul societatii ca urmare a aplicarii prevederilor art. 114 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, potrivit cu care zilele libere pentru activitate sindicala se pot acorda cumulat unui singur membru din conducerea executiva.

3) In ce priveste motivatiile instantei de fond cu privire la „persoana salarizata”, considera ca acestea sunt gresite motivat de urmatoarele aspecte:

Instanta a retinut faptul ca paratul nu a fost salarizat de catre sindicat, motivat de faptul ca nu a avut niciodata contract individual de munca cu sindicatul pe care il reprezinta. Aceasta opinie este gresita deoarece art. 50 lit.f din Codul muncii nu face referire la existenta unei salarizari in baza contractului individual de munca. Astfel, potrivit art. 223 al.2 din Codul muncii si art. 10 din legea nr. 54/2003, liderul de sindicat si membrii alesi de organele de conducere isi desfasoara activitatea prin mandat, ca urmare a faptului ca aceste persoane sunt alese sau numite de catre membrii de sindicat. Acest mandat poate fi cu titlu oneros si atunci intervine aplicarea prevederilor art. 50 lit.f din Codul muncii, sau cu titlu gratuit, dar in acest din urma caz, liderul va desfasura activitate in cadrul societatii unde este angajat si va fi platit de catre societate pentru munca depusa, beneficiind de celelalte drepturi prevazute de Legea 54/2003. Mai mult, chiar statutul sindicatului face vorbire despre faptul ca presedintele de sindicat isi exercita prerogativele in baza mandatului, art. 20 lit.l din statut.

Contractul de mandat presupune realizarea unei activitati sistematice, situatie in care contractul de mandat sta la baza unor venituri de natura salariala care se incadreaza la art. 55 al.2 din Codul fiscal. Ca urmare, se poate aprecia ca primirea de sume de bani in mod sistematic, sume ce sunt apreciate ca unele de natura salariala, se circumscrie notiunii de „persoana salarizata”, cu atat mai mult cu cat la aceste sume se retine la sursa contributia la fondul de pensii, ca obligatie a angajatorului si contributia la fondul de pensii, contributia la fondul de sanatate, fond accidente si bol profesionale. Nu este de neglijat nici faptul ca in aceasta perioada intimatul a beneficiat si de decontari ale ordinelor de deplasare, fapt care nu ar putea avea loc decat in cazul in care ar beneficia de venituri salariale, el insusi nu constituie un venit salarial, dar curge dintr-un raport salarial dintre parat si SLI D.

In realitate, liderul de sindicat a accesat, in mod abuziv, un mijloc procedural pentru a beneficia de salariul din partea angajatorului, precum si din partea sindicatului corelativ cu neexecutarea atributiilor de munca aferente contractului individual de munca incheiat cu societatea recurenta. Aceasta este de acord cu faptul ca, potrivit art. 114 din CCM la nivel de unitate liderul de sindicat avea dreptul la cumulul zilelor de activitate sindicala, dar nu este de acord cu remunerarea liderului de sindicat concomitent cu remunerarea acestuia de catre societate.

Este de observat faptul ca in perioadele ianuarie 2008 - iunie 2009 si martie 2010 - iulie 2010, inclusiv, paratul a fost salarizat si de catre societate si de catre sindicat, ceea ce inseamna ca potrivit art. 11 al.1 din Legea nr. 54/2004, contractul individual de munca al acestuia este suspendat de drept pe perioada ianuarie 2008 -iunie 2009, inclusiv, si, respectiv, martie 2010 - iulie 2010 inclusiv.

Chiar daca s-ar privi indemnizatia compensatorie ca una ce nu este de natura salariala, este de observat ca pentru perioada ianuarie 2008 - iunie 2009 nu exista nici un document din care sa reiasa ca sumele primite de catre parat de la Sindicatul Liber D. au natura indemnizatiei compensatorii, ci apar ca sume de bani pur si simplu, luate in baza contractului de mandat incheiat in baza calitatii de lider de sindicat, astfel incat paratul, lider de sindicat, apare ca o persoana salarizata de catre sindicatul din care face parte.

4) Cu privire la cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant, recurenta face urmatoarele aprecieri:

Comunicarea nr. 2185/16.08.2010 nu este o decizie ce apartine conducerii societatii, este o simpla adresa prin care se aduce la cunostinta paratului faptul ca a intervenit cazul de suspendare de drept prevazut la art. 50 lit.f din Codul muncii, ca urmare a faptului ca este salarizat de sindicat. Suspendarea de drept intervine in virtutea legii si nu din vointa vreuneia din partile contractante. Suspendarea acestui contract nu este optionala, ci este una obligatorie, ea este automata, nefiind necesara exteriorizarea consimtamantului vreuneia din parti pentru producerea acesteia. Formularea art. 50 din Codul muncii este imperativa, iar partile nu pot deroga de la prevederile sale.

Neplata salariilor paratului apare ca o consecinta legala a prevederilor articolului mai sus mentionat si nicidecum ca ceva ce tine de vointa societatii.

In aceste conditii, cererea reconventionala apare ca nefondata, avand in vedere faptul ca nu exista o decizie emisa de societate ce ar putea fi cenzurata de catre instanta de judecata.

In ceea ce priveste solicitarea drepturilor salariale de care paratul-reclamant a fost pagubit si solutia data de instanta de fond cu privire la despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat paratul reclamant incepand cu data de 01.08.2010 si pana la repunerea sa in situatia anterioara emiterii notificarii in baza art.78 din codul muncii, apreciaza  ca solicitarea reclamantului, cat si solutia instantei sunt gresite datorita urmatoarelor:

In primul rand instanta de fond a acordat mai mult decat s-a cerut avand in  vedere faptul ca paratul reclamant a solicitat despagubiri materiale ca urmare  a notificarii nr.2185/16.08.2010, ci a solicitat drepturile salariale pe care subscrisa nu i le-a mai acordat incepand cu data de 16.08.2010.

In al doilea rand instanta de fond nu putea ca in baza art. 78 din Codul muncii, sa acorde despagubiri, deoarece aceasta prevedere legala se aplica in cazul concedierilor abuzive si in masura in care actul estre anulat si nu in cazul suspendarii contractului individual de munca indiferent de natura acesteia, cele doua notiuni – salariu si despagubiri – avand natura juridica diferita.

In al treilea rand obligatia de plata asa cum apare ea in dispozitivul hotararii recurate nu poate fi adusa la indeplinire in aceasta forma, in sensul acordarii despagubirilor pana la repunerea reclamantului in situatia anterioara, drepturile reclamate neputand fi acordate in lumina Deciziei Curtii Constitutionale nr.1276/12.10.2010, decat pana la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial.

Astfel, daca instanta considera ca paratul in mod legal a primit sume de bani si de la angajator si de la sindicat si ca contractul individual de munca nu a fost suspendat de drept, atunci trebuie sa se aiba in vedere Decizia nr.1276/12.10.2010 a Curtii Constitutionale, prin care se declara neconstitutional art. 35 teza finala din Legea nr.54/2004. In esenta, Curtea Constitutionala retine faptul ca teza finala a art.35 alin. 1 din Legea nr.54/2003 incalca art. 44 si art. 53 din Constitutie, referitor la dreptul de proprietate.

Astfel, incepand cu 12.10.2010 reclamantului nu i se mai pot acorda drepturi banesti aferente functiei pe care o detine in calitatea lui de salariat la SC D. SA de catre angajator pe perioada in care nu presteaza munca efectiva in cadrul societatii.

Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat ca acestea sunt fondate in parte cu privire la acordarea despagubirilor in temeiul art. 78 din codul muncii si data pana la care s-au acordate aceste despagubiri pentru urmatoarele considerente
:

Prima instanta a obligat parata la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care acesta a beneficiat incepand cu data de 01.08.2010 pana la repunerea paratului reclamant in situatia anterioara notificarii nr. 2185/16.08.2010.

In conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 din codul muncii : „In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte  drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Aceasta prevedere legala se aplica numai in cazul concedierilor abuzive nu si in cazul altor masuri dispuse in mod abuziv de catre angajator.

Avand in vedere faptul ca prima instanta a dispus anularea masurii de suspendare a contractului individual de munca al paratului reclamant, iar unul dintre efectele nulitatii este repunerea partilor in situatia anterioara, Curtea a obligat parata la plata catre reclamant a drepturilor salariale cuvenite incepand cu data de 01.08.2010, pana la data de 22.02.2011.

Curtea, s-a raportat la data de 22.02.2011 pentru urmatoarele considerente:

Temeiul juridic al platii drepturilor salariale consta in dispozitiile art. 114 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, care a expirat la data de 22.02.2011. Dupa expirarea contractului colectiv de munca nu mai exista temei juridic de acordare a acestor drepturi.

In ceea ce priveste celelalte motive de recurs, Curtea a apreciat ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea formulata, reclamanta parata SC D. SA a solicitat sa se constate interventia prevederilor art. 50 lit.f) din codul muncii, in sensul ca, contractul individual de munca al salariatului este suspendat cu data salarizarii acestuia de catre sindicat.

Potrivit art. 111 cod pr. civila: „partea care are interes poate cere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”.

Cea mai importanta trasatura a actiunilor in constatare statornicita in mod expres de lege, este caracterul lor subsidiar.

Prin urmare, partea nu poate promova actiunea in constatare, daca are la dispozitie, actiunea in realizarea dreptului.

Atat timp, cat reclamantul parat a promovat actiunea in realizarea dreptului, respectiv a solicitat prin primul capat de cerere obligarea paratului la restituirea tuturor veniturilor de natura salariala pe care acesta le-a  primit in perioada august 2007 – august 2010, perioada in care a avut contractul individual de munca suspendat de drept, in mod corect prima instanta a respins al doilea capat de cerere avand ca obiect actiunea in constatare ca inadmisibil.

Potrivit art. 50 lit.f din codul muncii, ”contractul individual de munca se suspenda de drept in cazul indeplinirii unei functii de conducere salarizate in sindicat”.

De asemenea, prin art.11 din Legea nr.54/2003 se prevede ca: ”pe perioada in care persoana aleasa in organul de conducere este salarizata de organizatia sindicala, contractul sau individual de munca sau dupa caz, raportul de  serviciu se suspenda, iar aceasta isi pastreaza functia si locul de munca avute anterior, precum si vechimea in  munca, respectiv in specialitate sau in functia publica detinuta, in conditiile  legii.

Din dispozitiile legale invocate mai sus, rezulta ca o conditie esentiala care trebuie indeplinita pentru a interveni suspendarea contractului individual de munca este ca persoana aleasa in organul de conducere al sindicatului sa fie salarizata de catre organizatia sindicala,

Din intregul material probator administrat in cauza rezulta ca paratul reclamant nu a fost salarizat de catre sindicat.

Din procesele  verbale si hotararile Adunarii Generale a membrilor de sindicat, aflate la dosarul de fond, rezulta ca sindicatul a decis sa acorde presedintelui sau o indemnizatie al carui cuantum consta in diferenta dintre salariu de sef de port industrial si a celui de frezor numai in perioadele in care nu se aplica art.114 alin.6, asa cum a fost acesta completat prin actele aditionale nr.2 si nr.4 la CCM pe unitate.

Din raportul de expertiza contabila efectuat in cauza de expert contabil Lache Aurelian rezulta ca, pentru aceste venituri nu au fost platite acele contributii la bugetul de stat corespunzatoare veniturilor de natura salariala, iar indemnizatii primita de paratul reclamant, a avut un caracter sporadic, neavand caracterul continuu specific drepturilor salariale.

Tot din raportul de expertiza contabila, rezulta ca in timpul mandatului sau de presedinte de sindic paratul a beneficiat de decontare a cheltuielilor de transport  si diurna pentru acele deplasari efectuate in interesul sindicatului. Calitatea sa de lider de sindicat ii conferea acest drept, indiferent daca ar fi fost sau nu scos din productie.

Din fisa fiscala a paratului, existenta la dosarul de fond, rezulta ca sumele incasate de acesta sunt  denumite „sume platite reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, in consiliul de administratie, in comitetul  de drept si in comisia de cenzori” si nu sume platite cu titlu de drepturi salariale.

In consecinta, in mod corect prima instanta, a dispus respingerea capatului de cerere avand ca obiect, restituirea tuturor veniturilor de natura salariala obtinute de reclamant in perioada august 2007 – august 2010, ca nefondat.

Sustinerea recurentei reclamante parate ca drepturile salariale trebuiau achitate pana la data de 12.10.2010, data la care a intervenit decizia Curtii Constitutionale nr.1276, nu poate fi retinuta pentru urmatoarele considerente:

Prin decizia nr.1276/12.10.2010, invocata de recurenta, s-au constatat ca fiind neconstitutionale dispozitiile art.35 alin.1 teza finala din Legea Sindicatelor nr.54/2003.

Prin art.35 alin.1 din Legea nr.54/2003 se prevedea ca: ”membrii alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, care lucreaza nemijlocit in unitate in calitate de salariati au dreptul la reducerea programului lunar cu 3 – 5 zile pentru activitati sindicale, fara afectarea drepturilor salariale”.

Temeiul juridic al platii drepturilor salariale ale paratului reclamant consta nu in dispozitiile art.35 alin. 1 din Legea nr.54/2003, care au fost declarate neconstitutionale, ci in dispozitiile art. 114 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Potrivit art. 114 alin.1 din CCM – unitate: ”membrii alesi din conducerea executiva a Sindicatului, care lucreaza nemijlocit in societate in calitate de salariati vor beneficia de 38 de zile lucratoare lunar pentru desfasurarea activitatilor sindicale, fara ca astfel sa le fie afectate drepturile salariale.

- alin.(2): ”In cadrul limitelor prevazute la lin. 1, numarul concret de zile afectate membrilor alesi va fi stabilit de  sindicat, urmand ca acesta sa notifice lunar Patronului la sfarsitul   lunii pentru luna urmatoare cu privire la modul de  impartire a acestora.

- alin.(3): ”La nivelul societatii zilele libere pentru activitati sindicale se pot acorda si prin cumul cu cele ramase neefectuate in lunile precedente.

- alin.(4): ”In functie de problemele  interne ale sindicatului, oricare din membrii conducerii executive poate beneficia prin cumul de zile libere acordate celorlalti membri, cu conditia sa nu depaseasca numarul total de zile libere platite pentru activitatea sindicala acordate lunar de patron sindicatului respectiv, conform alin.1”.

In cauza, paratul reclamant cumula orele de activitate sindicala, negociate prin art. 114 din CCM unitate.

Potrivit art. 238 alin.3 din codul muncii „la incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au caracter minimal”.

In consecinta, prin contractele colective de munca pot fi negociate drepturi mai avantajoase decat cele reglementate prin lege.

Avand in vedere faptul ca temeiul juridic al acordarii drepturilor salariale l-a constituit art.114 din CCM unitate si nu prevederile art. 35 alin.1 din Legea nr.54/2003, Curtea a obligat parata la plata drepturilor salariale pana la data de 22.02.2011, data expirarii CCM – unitate. Dupa aceasta data nu mai exista temei juridic pentru acordarea drepturilor salariale.

Pentru considerente aratate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 cod pr.civila, Curtea a admis recursul formulat si a dispus modificarea in parte a sentintei recurate, conform celor dispuse prin dispozitiv.

Pretentiile fiecarei parti fiind incuviintate numai in parte, potrivit art. 276 cod pr.civila, Curtea a compensat cheltuielile de judecata.

Decizia civila nr. 119/CM/13.02.2012

Dosar nr. 2646/88/2010

Judecator redactor Jelena Zalman