Stingerea actiunii penale

Stingerea actiunii penale

Cauzele care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau care sting actiunea penala

Cauzele care inlatura punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale

Acţiunea penală se exercită în tot cursul procesului penal. Pot apărea, însă, situaţii când promovarea acţiunii penale este împiedicată. Dacă aceste impedimente apar înainte de declanşarea acţiunii, ele au ca efect împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penale, iar dacă apar în cursul exercitării acţiunii, duc la stingerea acesteia. Aceste cauze sunt prevăzute în art. 10 din CPP:

a) fapta nu există – infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, iar existenţa infracţiunii implică săvârşirea unei fapte şi, prin urmare, inexistenţa faptei presupune inexistenţa infractorului şi astfel apare imposibilitatea tragerii la răspundere penală; fapta nu există atunci când nu exista în materialitatea sa, adică nu s-a săvârşit nici o faptă care să fi produs modificări în lumea înconjurătoare; constatarea existenţei faptei produce efecte şi asupra posibilităţilor de exercitare a acţiunii civile, pentru că fapta inexistentă nu poate fi izvor de prejudiciere a unei persoane şi, prin urmare, când inculpatul este achitat pentru inexistenţa faptei, instanţa trebuie să respingă şi cererea pentru despăgubirile cerute;

b) fapta nu este prevazută de legea penală – în acest caz, fapta există în mod obiectiv, însă nu este prevazută între faptele incriminate de legea penală; dacă fapta nu este prevazută de legea penală, nu este nici infracţiune şi prin urmare nu există temeiul tragerii la răspundere penală, astfel că nu poate fi exercitată acţiunea penală; faptele neprevăzute de legea penală sau care au fost dezincriminate pot fi considerate fapte de natură disciplinară, de natură civilă, de natură contravenţională;

b¹) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni – o faptă este infracţiune numai dacă este prevazută de legea penală, este comisă cu vinovăţie şi prezintă pericol social; dacă se constată că fapta comisă aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală şi, prin urmare, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, atunci ea nu va atrage aplicarea unei sancţiuni penale, lipsindu-i o trăsătură esenţială: pericolul social; concluzia în legatură cu existenţa sau inexistenţa pericolului poate fi trasă de procuror sau instanţă, după analiza tuturor împrejurărilor cauzei;

c) fapta nu a fost săvârşită de invinuit sau inculpat – în această situaţie, fapta există, este prevazută de legea penală, prezintă pericol social, însă nu a fost săvârşită de persoana împotriva căreia se îndreaptă acţiunea penală; răspunderea penală fiind personală, acţiunea penală nu se poate exercita decât împotriva persoanei aceluia care a comis infracţiunea;

[Aceste cauze împiedică exercitarea acţiunii penale faţă de o anumită persoană, faţă de adevăratul autor al infracţiunii, dacă este descoperit, şi faţă de celelalte persoane care au participat la comiterea faptei.]

Stingerea actiunii penale

d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii – o faptă este infracţiune numai în cazul în care este săvârşită în împrejurări expres prevăzute de lege şi care formează elementele ei constituive; absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii atrage împiedicarea exercitării acţiunii penale, astfel: în lipsa intenţiei, în cazul unei infracţiuni ce se poate comite doar intenţionat, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală, de asemenea când lipseşte caracterul repetat al faptei, dacă repetarea este elementul constitutiv al infracţiunii, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală;

e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – în art. 44-51 CP sunt prevăzute cauzele generale care înlătură caracterul penal al faptei: legitima aparare, starea de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, minoritatea, beţia şi eroarea de fapt; în toate aceste cazuri lipseşte vinovăţia, fără de care nu poate exista infracţiune, ceea ce împiedică exercitarea acţiunii penale; în afara cauzelor generale ce înlătură caracterul penal al faptei sunt şi cazuri speciale cu aceleaşi efecte, cum ar fi efectuarea probei verităţii, în caz de insultă şi calomnie, când mituitorul a fost constrâns să dea mită de cel care a luat mita sau când adulterul este comis după îndemnul sau încurajarea celuilalt soţ;

f) lipseşte plângerea prealabilă a părţii vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale – acest caz cuprinde mai multe situaţii cu reglementări diferite, însă cu efect comun: de a se paraliza punerea în mişcare a acţiunii penale; lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate constituie, potrivit art. 131 CP, o cauză care înlătură răspunderea penală, atunci când legea prevede expres aceasta; se asimilează cu lipsa plângerii prealabile şi introducerea ei de o alta persoană decât persoana vătămată, precum şi introducerea ei peste termenul prevăzut de lege; atunci când legea cere, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, autorizarea organelor competente, punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii este împiedicată dacă nu există o asemenea autorizare; acelaşi efect îl are şi lipsa sesizării organelor competente, cum ar fi lipsa sesizării comandantului, în cazul infracţiunii militare, sau lipsa sesizării organului competent al căilor ferate, în cazul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe calea ferată;

g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului – amnistia este prevăzută în art. 119 CP şi este o cauză care înlătură răspunderea penală şi, prin urmare, lipseşte de obiect acţiunea penală, care nu mai poate fi pusă în mişcare sau exercitată; amnistia nu produce efecte asupra acţiunii civile şi nici asupra cheltuielilor judiciare; prescripţia este o altă cauză de înlăturare a răspunderii penale, care operează în privinţa tuturor infracţiunilor, cu excepţia infracţiunilor contra păcii şi omenirii, care sunt imprescriptibile; decesul făptuitorului atrage, de regulă, împiedicarea punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale, o situaţie de excepţie fiind cazul infracţiunii de adulter, când acţiunea penală se stinge în caz de moarte a soţului care a facut plângerea prealabilă;

h) a fost retrasă plângerea prealabilă sau părţile s-au împăcat – retragerea plângerii prealabile operează doar la infracţiunile pentru care legea penală a prevăzut expres necesitatea plângerii prealabile; în partea specială a Codului penal nu se prevede, în nici un caz, că retragerea plângerii prealabile are ca efect înlăturarea răspunderii penale, şi aceasta pentru că, potrivit dispoziţiilor generale din art. 131, retragerea este posibilă în toate cazurile când s-a introdus plângerea prealabilă; pentru a fi de natură să împiedice punerea în mişcare a acţiunii penale, retragerea plângerii prealabile trebuie să se refere la toţi participanţii la infracţiune sau să provină de la toate persoanele vătămate; împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală în cazurile prevăzute expres de lege şi numai cu privire la acel inculpat cu care partea vătămată s-a împăcat; atât retragerea plângerii prealabile, cât şi împăcarea, pentru a fi cauze ce înlătură răspunderea penală, trebuie să fie totale şi necondiţionate; împăcarea trebuie să aibă loc în faţa organului judiciar, întrucât nu poate lua act de declaraţia unilaterală a părţii vătămate că s-a împăcat cu inculpatul, dacă aceasta nu este confirmată; împăcarea produce efect numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii şi poate să intervină în orice fază a procesului penal;

i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale – instituţia înlocuirii răspunderii penale este reglementată de dispoziţiile art. 90 şi urm. din CP şi constituie o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, întrucât, fiind înlocuită răspunderea penală, nu mai există temei pentru declanşarea sau continuarea acţiunii penale; înlocuirea răspunderii penale se face cu răspunderea administrativă şi se poate dispune numai de către instanţă în faza de judecată;

i¹) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege – acest caz a fost introdus în art. 10 prin legea 281/ 2003; sunt cazuri în care Codul penal prevede nepedepsirea sau apărarea de pedeapsă a făptuitorului: desistarea sau împiedicarea rezultatului în caz de tentativă, împiedicarea consumării infracţiunii în caz de complicitate, denunţarea faptei mai înainte de a fi descoperită, retragerea în termen util a mărturiei mincinoase, tăinuirea, favorizarea comise de soţ sau rude apropiate, precum şi anularea uneia dintre căsătorii, în caz de bigamie;

[Toate acestea sunt cauze speciale de înlăturare a răspunderii penale pentru fapte care există şi care au fost comise.]

j) există autoritate de lucru judecat – hotărârile judecătoreşti rămase definitive capătă autoritatea lucrului judecat şi, prin urmare, acţiunea penală nu mai poate fi exercitată împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la aceeaşi faptă, chiar sub o încadrare juridică diferită; în materie penală, pentru a exista autoritate de lucru judecat, se cere să existe două elemente identice între cauze şi anume: identitatea de persoane şi identitatea de obiect; în materie civilă, se cere o triplă identitate: de persoane, de obiect şi de cauză.

Cazurile de la art. 10 pot fi împărţite în două mari categorii:

1) cazuri în care acţiunea penală este lipsită de temei, ca urmare a inexistenţei faptei (art. 10, a-e);

2) cazuri în care nu poate fi exercitată acţiunea penală pentru că este înlăturată răspunderea penală (art.10, f-j).

Cazurile prevăzute la art. 10 CPP, de la lit. a la j, au în vedere situaţii legate fie de faptă, fie de autor, astfel: operează in rem cazurile de la lit. a, b, d, e, f, g, j şi in personam, cazurile de la lit. b¹, c, h, i, i¹.

Afla mai multe noutati accesand pagina Avocat drept penal.