Imposibilitatea repunerii in discutie a problemei competentei
1 aprilie 2020Obligativitatea existentei unor sporuri sau stagii nefructificate
1 aprilie 2020
Sporului de noapte in modul de calcul al pensiei
Nemultumirea petentului vizeaza neluarea in calcul a sporului de noapte aferent perioadei 01.0.10.1990 - 01.11.2015 si a sporului de noxe mentionate in adeverinta din 30.10.2015 la calculul pensiei, petentul nefiind de acord cu solutia pronuntata de instanta de apel, solutie care este foarte clara si nesusceptibila de nicio lamurire.
Pe calea lamuririi hotararii, instanta poate doar sa aduca lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului, insa in nici un caz nu poate aduce modificari dispozitivului si sa incalce astfel puterea lucrului judecat.
Art. 443 Cod procedura civila
Prin cererea formulata la Curtea de Apel Constanta la data de 06.03.2017 petentul [...] a solicitat in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Constanta lamurirea deciziei nr. 536/AS/25.10.2016 in sensul de a se explicita faptul ca sporul de noapte aferent perioadei 01.01.1990 - 01.04.2001 certificat de angajator prin adeverinta nr. [...]/[...]/30.10.2015, trebuie mentionat in modul de calcul al pensiei, dar el este incorporat valoric in salariul brut, baza de calcul a contributiilor sociale, iar dupa data de 01.04.2001 sporul de noapte va fi recunoscut potrivit aceleasi adeverinte nr.[...]/[...]/30.10.2015.
Instanta a motivat inlaturarea acestui drept cu argumentarea ca atata timp cat pe anumite perioade s-au mentionat sumele brute in care sunt incluse toate sporurile incasate, nu se mai justifica sa se i-a in calcul separat pe aceleasi perioade si sporurile de noapte si de noxe, intrucat ar insemna sa se dubleze aceste venituri.
Or, cum perioada salariului brut cuprinse in adeverinta nr.[...]/[...]/30.10.2015 eliberata de [...] era 01.01.1990 - 01.04.2001 si inlaturarea sporului de noapte trebuie sa corespunda aceleiasi perioade.
Casa de pensii la momentul punerii in aplicare a deciziei 536/AS/25.10.2016 a inlaturat in tot sporul de noapte, aplicand
ad litteram
dispozitivul deciziei civile.
Analizand cererea de lamurire a deciziei civile nr. 536/AS/25.10.2016 pronuntata in dosarul nr. .../118/2016 Curtea a retinut urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 443 Cod procedura civila, ori de cate ori dispozitivul unei hotarari este neclar sub aspectul intelesului, intinderii sau aplicarii sale ori cuprinde dispozitii care se contrazic, partea interesata poate sesiza instanta care a pronuntat hotararea cu o cerere de lamurire a acestuia sau de inlaturare a dispozitiilor potrivnice.
Aceasta putere de interpretare recunoscuta judecatorului dupa ce s-a dezinvestit se justifica prin ratiuni de ordin de utilitate practica (fiind necesar ca actul de dezinvestire a instantei sa nu fie susceptibil de interpretari sau sa nu ridice dificultati de punere in executare prin mentionarea unor dispozitii contradictoriii in chiar continutul dispozitivului.
In cauza, prin sentinta civila nr. 945/25.04.2016 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis cererea reclamantului [...], s-a anulat decizia paratei Casa Judeteana de Pensii Constanta nr. [...]/10.12.2015 si s-a obligat parata sa emita reclamantului o decizie de acordare a pensiei pentru limita de varsta incepand cu data de 25.11.2015, cu luarea in considerare a activitatii prestate in
grupa II-a de munca potrivit adeverintelor nr.34239/23.10.2015, 4190/30.10.2015, precum si a veniturilor si sporurilor prevazute in adeverintele nr.[...]/30.10.2015 si 4191/30.10.2015.
Prin decizia civila nr.536/AS/25.10.2016 pronuntata de Curtea de Apel Constanta s-a admis apelul paratei Casa Judeteana de Pensii Constanta si s-a schimbat in parte sentinta apelata in sensul respingerii cererii cu luarea in considerare la emiterea noii decizii a sporului de noapte aferent perioadei 01.01.1990 - 01.11.2015 si a sporului de noxe mentionate in adeverinta nr.[...]/[...]/30.10l.2015 eliberata de S.C. [...], ca nefondata.
Dispozitivul deciziei civile nr. 536/AS/25.10.2016 pronuntate de Curtea de Apel Constanta a carei lamurire se solicita este foarte clar, nu este susceptibil de interpretari pentru a ridica dificultati la punerea in executare si nici nu cuprinde dispozitii contradictorii.
In considerentele deciziei s-a aratat referitor la adeverinta nr.[...]/[...]/30.10.2015 emisa de S.C. [...] ca se mentioneaza salariile brute incasate de reclamant in perioada ianuarie 1990 - martie 2001 si sporul de noapte incasat in perioada 01.01.1981 - 01.11.2015 precum si sporul de noxe incasat in perioada iulie 1990 - aprilie 1992.
Atata timp cat pe anumite perioade s-au mentionat sumele brute in care sunt incluse toate sporurile incasate, nu se mai justifica sa se ia in calcul separat pe aceleasi perioade si sporurile de noapte si de noxe, intrucat ar insemna sa se dubleze anumite venituri.
De asemenea, s-a aratat ca, in conformitate cu prevederile art.10 si art.166 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele de dupa 1 aprilie 2001 se utilizeaza venitul brut lunar care a constituit, conform legii, baza de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale, asa cum acesta a fost inscris in declaratia privind evidenta nominala a asigurarilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat.
Dispozitiile unei hotarari judecatoresti se intregesc cu considerentele acesteia, care au rolul de a releva argumentele pentru care a fost adoptata solutia.
Petentul [...] solicita lamurirea deciziei nr. 536/AS/25.10.2016 in sensul de a se explicita ca sporul de noapte aferent perioadei 01.01.1990 - 01.04.2001, certificat de angajator prin adeverinta nr.[...]/[...]/30.10.2015, trebuie mentionat in modul de calcul al pensiei, iar dupa data de 01.04.2001 sporul de noapte va fi recunoscut potrivit aceleasi adeverinte, fiind incorporat in salariile cuprinse in declaratiile nominale.
In realitate, prin cererea formulata nu se invoca existenta vreunei neclaritati a dispozitivului, sau a unor dispozitii potrivnice imposibil de adus la indeplinire.
Nemultumirea petentului vizeaza neluarea in calcul a sporului de noapte aferent perioadei 01.0.10.1990 - 01.11.2015 si a sporului de noxe mentionate in adeverinta nr.[...]/[...]/30.10.2015 la calculul pensiei, petentul nefiind de acord cu solutia pronuntata de instanta de apel, solutie care este foarte clara si nesusceptibila de nicio lamurire.
Pe calea lamuririi hotararii, instanta poate doar sa aduca lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului, insa in nici un caz nu poate aduce modificari dispozitivului si sa incalce astfel puterea lucrului judecat.
Judecatorul nu poate, sub motiv de interpretare, sa adauge la hotararea initiala sau sa-i modifice sensul.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a respins cererea de lamurire a dispozitivului deciziei nr. 533/AS/25.10.2016 pronuntata in dosarul nr. .../118/2016 ca nefondata.
Incheiere civila din 11.04.2017 Judecator redactor Jelena Zalman