Revizuirea unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedura civila
18 martie 2020Cazuri in care depunerea cautiunii este obligatorie pentru suspendarea executarii actului administrativ.
18 martie 2020
Spor de dificultate. Inaplicabilitatea sa dupa intrarea in vigoare a Legii nr.330/2009.
Legea nr. 263/2006
Legea nr. 330/2009
Sporul lunar de dificultate de pana la 50% din salariul de incadrare, reglementat de dispozitiile art.II din Legea nr.263/2006, pentru activitatea desfasurata in Comisiile locale de aplicarea legii fondului funciar nu mai poate fi acordat dupa intrarea in vigoare a dispozitiilor Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal,
Decizia nr. 39 din 12 ianuarie 2011.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Dambovita – Sectia comerciala si de contencios administrativ sub nr. 2524/120/8.06.2010, Institutia Prefectului Judetului D. a solicitat anularea dispozitiei nr. 55/03.02.2010 emisa de Primarul comunei P., judetul Dambovita, prin care s-a acordat un spor de dificultate de 45% primarului comunei P. in calitate de presedinte al comisiei, secretarului comisiei I C si unui membru al comisiei - N G.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca acordarea acestui spor este in contradictie cu prevederile art.2 alin.1 din Legea nr. 263/2006, potrivit carora sporul de dificultate de pana la 50% din salariul de incadrare se acorda celor implicati in mod direct in aplicarea legilor fondului funciar, doar pe o perioada de un an, calculata de la data intrarii in vigoare a legii si, avand in vedere ca termenul in care se putea acorda acest spor a expirat, dispozitia primarului apare ca nelegala, precum si ca prevederile care reglementeaza drepturile salariale ale personalului bugetar in anul 2010, respectiv Legea nr. 330/2009 capitolul IV, referitor la modul de stabilire a salariilor in primul an de aplicare a legii art.30 alin.2, statueaza ca „sporurile specifice pe categorii de personal si domenii de activitate sunt cele prevazute in capitolul III si anexele la acest act normativ”, iar sporul de dificultate mentionat nu se regaseste in acestea.
Dupa administrarea probatoriilor, prin sentinta nr. 1064 din 08 octombrie 2010 Tribunalul Dambovita a admis cererea formulata de reclamanta si a anulat dispozitia nr. 55/03.02.2010 emisa de Primarul comunei P, judetul Dambovita.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca, din interpretarea art. II din Legea nr. 263/2006 pentru aprobarea OUG nr. 209/2005, pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul proprietatii, rezulta ca acordarea sporului de dificultate precizat nu este o cerinta imperativa a legii, acesta neacordandu-se automat, sine die, precum si ca in prezent Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, in vigoare, prevede ca drepturile salariale sunt si raman exclusiv cele prevazute de aceasta, iar Sectiunea II „ Sporuri ” a cap. III din lege reglementeaza in art. 18 – 23 limitativ categoriile de sporuri ce pot fi acordate, alaturi de salariul de baza, printre care nu se regaseste sporul de dificultate.
De asemenea, instanta de fond a apreciat ca, desi Legea nr. 330/2009 nu prevede expres in cadrul art. 48, printre actele normative care se abroga la intrarea ei in vigoare, si dispozitiile art. II ale Legii nr. 263/2006 referitoare la sporul de dificultate, totusi, acestea sunt implicit ramase fara efecte prin intrarea in vigoare a noii legi a salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice.
Impotriva sentintei precizate a declarat recurs paratul Primarul comunei P, solicitand modificarea acesteia in sensul respingerii actiunii si, in subsidiar, casarea sentintei si trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeasi instanta.
In motivarea recursului, recurentul a aratat ca instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti, intrucat s-a pronuntat mai degraba asupra oportunitatii aplicarii legii, fapt ce presupune o imixtiune in sfera de activitate a legislativului, ca hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, instanta de fond a incalcat dispozitiile art.II din Legea nr.263/2006, precum si practica judecatoreasca, precum si ca indemnizatia in litigiu se aplica anual, pe toata perioada functionarii comisiei de aplicare a legii fondului funciar, asa cum dispun de altfel si dispozitiile art.22 din Anexa III a Legii nr.330/2009.
Prin intampinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invederand in esenta ca instanta de fond a apreciat corect ca, urmare a aplicarii dispozitiilor Legii nr.330/2009, nu mai poate fi acordat sporul de dificultate respectiv, intrucat acesta nu mai este prevazut in dispozitiile legii.
Examinand sentinta recurata, prin prisma materialului probator administrat in cauza, a dispozitiilor legale incidente si a criticilor invocate de catre recurent, Curtea a retinut urmatoarele:
In ce priveste motivul de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.4 Cod procedura civila, Curtea a considerat ca este neintemeiat, intrucat nu se poate retine in cauza ca, prin admiterea actiunii prefectului si prin anularea unui act administrativ, instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti.
Astfel, Curtea a considerat ca motivul de recurs indicat presupune ca instanta a carei sentinta a fost recurata sa fi actionat cu exces de putere, depasind atributiile puterii judecatoresti, respectiv actionand, fie in sfera activitatii puterii legislative, fie in ceaa puterii executive.
Or, atat timp cat instanta de fond a solutionat o actiune avand ca obiect anularea unui act administrativ, iar aceasta atributie ii era atribuita in mod expres prin lege (art.19 lit.e din Legea nr.340/2004 si art.1 al.8 din Legea nr.554/2004), nu se poate retine ca aceasta a depasit in vreun fel atributiile puterii judecatoresti.
Curtea a retinut ca aceasta concluzie nu este infirmata de imprejurarea ca prima instanta a apreciat asupra scopului legii care instituie sporul de dificultate, intrucat aceasta reprezinta doar o interpretare teleologica a dispozitiilor Legii nr.263/2006, raportat atat la intentia legiuitorului, cat si la actele normative ulterioare in materia salarizarii personalului bugetar (Legea nr.330/2009). Insa, in niciun caz o asemenea interpretare a dispozitiilor art.II din Legea nr.263/2006 nu semnifica o depasire a atributiilor puterii judecatoresti.
In ce priveste motivul de recurs privind interpretarea si aplicarea gresita a legii, Curtea a considerat ca este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Astfel, instanta de fond a apreciat corect ca Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice a modificat sau abrogat (expres sau implicit) toate actele normative anterioare ce contin dispozitii contrare, astfel ca pentru anul 2010 (pentru cand s-a acordat sporul lunar de dificultate prin dispozitia contestata) nu se pot acorda decat sporurile si indemnizatiile mentionate expres in cadrul Sectiunii II a Legii nr.330/2009, articolele nr.18-23, printre care nu se regaseste si sporul de dificultate prevazut de art.II din Lgea nr.263/2006.
In ce priveste dispozitiile art.22 al.1 din Anexa III a Legii nr.330/2009 - conform carora “functionarii publici au urmatoarele drepturi prevazute de alte acte normative, al caror cuantum se suporta de la bugetul de stat, bugetul local sau, dupa caz, de la bugetul asigurarilor sociale de stat: indemnizatiile stabilite pentru activitati suplimentare la care este desemnat sa participe in cadrul unor comisii organizate in conditiile legii” -, Curtea a retinut ca acestea nu sunt aplicabile in cauza, intrucat ele sunt incidente doar in ce priveste functionarii publici - Anexa III a Legii nr.330/2009 continand reglementari specifice acestora.
Ca urmare, dispozitiile legale precizate nu pot fi aplicate in cazul alesilor locali sau personalului contractual (anexa nr.I a Legii nr.330/2009 necontinand dispozitii similare celor citate anterior), astfel ca dispozitia contestata este nelegala si sub acest aspect, intrucat prin aceasta s-a acordat sporul lunar de dificultate unor persoane care nu au calitatea de functionar public (primarul comunei).
Curtea mai retine ca, potrivit dispozitiilor art.23 al.2 din Legea nr.330/2009, “suma sporurilor si indemnizatiilor individuale nu va depasi 30% din salariul de baza, solda functiei de baza sau indemnizatia lunara de incadrare”. Ca urmare, orice spor acordat intr-un cuantum ce depaseste, singur sau adunat cu alte sporuri si indemnizatii, limita precizata este nelegal.
Or, prin dispozitia contestata s-a dispus acordarea unui spor lunar de dificultate de 45% din salariul sau indemnizatia corespunzatoare functiei, deci cu depasirea limitei legale mentionate anterior, astfel ca si sub acest aspect dispozitia este nelegala, rezultand deci ca solutia instantei de fond, de admitere a actiunii si de anulare a dispozitiei, este corecta.
Fata de aceste considerente si de dispozitiile art.304 pct.4 si 9, art.304 ind.1 si art.312 al.1 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul, ca nefondat.