Solicitare de despagubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a condamnarii penale

 

Decizia civila nr. 730/24.10.2016

Prin sentinta nr. 300/2016 din 18 februarie 2016, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia I civila, s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta A.A. in contradictoriu cu paratul Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice .

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 539 Cod procedura penala: „(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.

2. Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei.”

Cererea de chemare in judecata se intemeiaza in esenta pe imprejurarea ca reclamanta, arestata preventiv pe durata procesului penal pentru o durata de circa 7 luni, a fost achitata prin hotarare definitiva. Sustinand ca solutia de achitare este prin ea insasi dovada nelegalitatii masurii arestarii preventive, solicita despagubirea pentru prejudiciul moral pricinuit astfel.

Art. 539 Cod procedura penala conditioneaza accesul persoanei arestate la despagubiri de stabilirea caracterului nelegal al privarii de libertate prin ordonanta procurorului ori incheierea respectiv hotararea instantei penale. Judecata cererii de despagubire nu permite instantei civile nicio apreciere asupra procesului penal, asupra legalitatii derularii acestuia pentru ca procedura repararii pagubei in caz de privare nelegala de liberate nu are rolul de a permite un control indirect al judecatii realizate in materie penala. Delimitarea celor doua materii este categoric realizata prin art. 539 alin 2 Cod pr. civila, iar competenta instantei civile in materia procedurii de reparare a pagubei este justificata tocmai de excluderea - in aceasta procedura - a oricarui element de apreciere ce tine de legea penala.

Sustinerea reclamantei potrivit careia hotararea definitiva de achitare constituie prin ea insasi dovada caracterului nelegal al arestarii, stabilit astfel de chiar instanta penala, nu este fondata.

Decizia nr. 322/2015 a Curtii de Apel Iasi - Sectia penala si pentru cauze cu minori- NCPP nu inscrie nicio constatare in privinta caracterului nelegal al arestarii preventive, masura dispusa in privinta reclamantei in cursul procesului penal. Tot astfel nu include astfel de mentiuni nici sentinta penala supusa controlului judiciar, nr. 199 din 26.04.2013, al carei continut este redat in cuprinsul deciziei penale. In absenta unor atare constatari singurele statuari ale instantei penale sunt cele care confirma legalitatea masurii arestarii preventive dispuse de instanta penala asa cum rezulta din copia hotararilor judecatoresti depuse la dosar (pronuntate in prima instanta si in calea de atac). Retine tribunalul ca toate incheierile prin care s-a dispus asupra masurii arestarii preventive au fost supuse controlului judiciar, procedura in care s-a confirmat legalitatea masurii. Ca urmare, instanta civila nu poate retine contrariul celor statuate de instanta penala, in conditiile legii, singura investita de lege cu competente in a se pronunta asupra legalitatii masurii arestarii.

Art. 539 Cod procedura penala, prin enumerarea expresa si limitativa a actelor procedurale prin care se constata incalcarea libertatii individuale, instituie o conditie de admisibilitate pentru obtinerea despagubirilor in fata instantei civile, expresie a disp. art. 126 alin (2) din Constitutie potrivit cu care procedura de judecata este numai cea prevazuta de lege. In atare conditii instanta civila este tinuta sa verifice cu prioritate oricarui alt aspect daca exista o constatare a caracterului nelegal al arestarii preventive printr-unul dintre actele procedurale enumerate in art. 539 alin (2) Cod procedura penala.

Or, s-a argumentat anterior ca in privinta reclamantei hotararile judecatoresti pronuntate nu contin o atare statuare.

Ca urmare instanta civila este tinuta sa constate acest fapt, si - pe cale de consecinta - sa retina lipsa calitatii de victima a reclamantei.

Conditionarea acordarii reparatiilor garantate prin art. 5 paragraf 5 din Conventia europeana a drepturilor omului de constatarea de catre o instanta nationala a incalcarii dispozitiilor art. 5 paragrafele 2-4 din Conventie ca si cerinta de asigurare efectiva cu un suficient grad de certitudine la nivel national a dreptului la reparatii astfel garantat constituie un standard de protectie respectat prin art. 539 alin (2) Cod pr. penala in raport cu care organele judiciare aici enumerate au obligatia de a se pronunta cu privire la legalitatea masurilor preventive privative dispuse pe parcursul procesului penal.

In consecinta, stabilind ca in privinta reclamantei in procesul penal in cursul caruia a fost arestata preventiv nu a fost stabilit caracterul nelegal al privarii sale de libertate, Tribunalul a constatat ca nu este indeplinita conditia primara de admisibilitate a cererii in despagubire opusa statului roman, anume nu s-a dovedit existenta faptei cauzatoare de prejudiciu moral invocat (privarea nelegala de libertate). Este inutila analiza celorlalte conditii, subsecvente acestei statuari, specifice angajarii raspunderii paratului din speta.

Pentru aceste motive cererea de chemare in judecata a fost respinsa ca nefondata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta A.A. pentru urmatoarele motive:

Arata ca, in fapt, prin cererea introductiva a solicitat obligarea intimatului, in temeiul art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei, art. 541, art. 539 Cod procedura penala, art. 9 al. 5 Cod procedura penala si art. l, art. 5 parag. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la plata sumei de 100.000 euro, reprezentand daune morale suferite in urma privarii de libertate in mod nelegal in cursul procesului penal.

Criticile aduse sentintei pronuntate cat si considerentelor sale, vizeaza aspecte de nelegalitate si netemeinicie, care incalca atat regulile de procedura aplicabile, cat si dispozitiile art. 5 din Conventie.

Apelanta-reclamanta A.A., a fost supusa arestului preventiv o perioada de aprox. 7 luni, pentru ca, ulterior, prin incheierea din 10 mai 2011 din dosarul nr. 4605/99/2011, Tribunalul lasi sa admita cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

Mentinerea arestului preventiv a fost definitiv transata de instantele superioare prin respingerea recursurilor formulate impotriva incheierilor in cauza.

Toate argumentele de drept impotriva mentinerii masurii arestului preventiv (inclusiv art.5 parag.1-4 CEDO) au fost infatisate instantelor superioare care s-au pronuntat la acel moment procesual (in cursul judecatii in prima instanta) asupra legalitatii mentinerii masurii arestului preventiv.

Cu privire la faptul ca, instanta penala nu a constatat caracterul nelegal prin pronuntarea solutiei de achitare, este de notorietate ca nu vom gasi in nicio hotarare penala de achitare/condamnare, analiza legalitatii "arestarii" din moment ce aceasta chestiune este transata definitiv in cursul procesului prin respingerea cailor de atac impotriva acelor incheieri.

Arata ca aceasta conditie a luarii unei masuri de privare sau restrangere de libertate in mod nelegal a fost apreciata constant in jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca, de altfel, si in cazul altor cerinte impuse de lege pentru exercitarea dreptului la acces liber la justitie, ca fiind in concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 21 si art. 126 alin.2, retinandu-se in plus, fata de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca acest drept nu este absolut si poate fi, ca atare, subiectul unor limitari sau conditionari atata timp cat nu este atinsa insasi substanta sa. Aceasta conditie este insa intrunita in prezenta cauza.

Arata ca "simpla solutie de achitare" este suficienta pentru a constata incidenta dispozitiilor art.539 Cod procedura penala in lumina dispozitiilor Conventiei.

Mentioneaza ca apelanta a fost achitata in cauza penala in baza disp. art.ll, pct.2 lit.a Cod procedura penala, rap. la art.10 lit. d) din Vechiul Cod procedura penala - faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii.

Arata ca, in analizarea incidentei dispozitiilor art. 539 Cod procedura penala se impun cu titlu obligatoriu urmatoarele decizii:

I.C.C.J., dec.nr.8037 din 12.12.2008 - nepublicata - "Scopul urmarit de art.504 si urm. Cod procedura penala este de a permite repararea prejudiciului suferit de acele persoane care au fost private de libertate in cazul in care intervine o cauza care inlatura raspunderea penala sau executarea pedepsei. Aceeasi consecinta a recunoasterii dreptului reclamantului la repararea pagubei produse - o are si interpretarea art. 504 Cod procedura penala prin raportare la perspectiva normei europene, incarcerarea unei persoane in baza unei ordonante de arestare pentru o fapta ce s-a constatat prin hotarare judecatoreasca definitiva ca nu a fost savarsita de aceasta atrage o incalcare a dreptului la libertate si obliga autoritatile statale la repararea prejudiciului astfel produs.

I.C.C.J., dec.nr.4372 din 27.06.2008 - nepublicata - "Articolul 504 alin. 2 Cod procedura penala stabileste dreptul la repararea pagubei al persoanei care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate in mod nelegal, iar privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita in modalitatile prevazute de alin.3 al art.504, text care, in partea finala, prevede ca modalitate "hotararea definitiva de achitare sau hotararea definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art.10 alin.l litj".

Achitarea in temeiul art.10 lit. c) din Cod procedura penala indeplineste conditia prevazuta in textul de lege aratat, deoarece fata de prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedura penala, privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal este stabilita prin hotarare definitive de achitare pentru oricare caz dintre cele prevazute in art.10 lit. a)- e) Cod procedura penala."

Arata ca, atat dispozitiile art.504 alin. 2, 3 din Vechiul Cod de procedura penala cat si cele ale art. 539 din Noul Cod procedura penala au vizat dreptul la despagubiri civile ca urmare a stabilirii de catre un organ judiciar a nelegalitatii privarii de libertate.

Astfel, analizand continutul art.539 Cod procedura penala "Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta o procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei.".

Potrivit sustinerilor apelantei, notiunea de hotarare definitiva a instantei de judecata are in vedere inclusiv solutia achitarii, nefiind facuta vreo alta distinctie de catre legiuitor.

Totodata, nu poate fi retinuta in cauza, vreo culpa reclamantei, in privinta nuantelor/modificarilor legislative privind cele doua articole procesual penale.

Sub un alt aspect al nelegalitatii hotararii pronuntate, arata ca au fost invocate dispozitiile art. 539 Codul de procedura penala.

Aratam ca, instanta civila nu este tinuta sa verifice daca exista o hotarare de constatare a caracterului nelegal al arestarii preventive si nici nu poate constata astfel cum a procedat prima instanta ca "hotararile judecatoresti pronuntate nu contin o atare statuare" intrucat am fi in situatia constatarii unui fapt juridic statuat cu autoritate de lucru judecat - nelegala arestare prin insasi hotararea definitiva de achitare.

Mai mult, instanta civila a negat prin sintagma folosita dreptul la restituire si calitatea de "victima" a apelantei, incalcand autoritatea de lucru judecat a instantei penale in raport de dispozitiile art. 28 Cod procedura penala.

O alta eroare judiciara si de argumentare o constituie sustinerea faptului ca, art.539 Cod procedura penala instituie o conditie de admisibilitate, iar acest lucru reprezinta o expresie a dispozitiilor art.126 alin.2 din Constitutie. In prezenta cauza, nu discutam de o regula de procedura incalcata de apelanta, ci despre constatarea existentei unui drept recunoscut de lege.

In fine, in conditiile in care a fost dispusa achitarea, apreciaza ca este inutil si inadmisibil in procesul civil a se analiza daca la luarea masurii preventive a arestarii s-au respectat dispozitiile legale, daca organele de urmarire penala si judecatorul au avut suficiente indicii pentru a considera ca se impune arestarea. Nu are, de asemenea, relevanta, care a fost motivul pentru care achitarea a fost dispusa, dispozitiile legale nefacand distinctie, ci doar impunand ca masura achitarii sa fi fost dispusa de instanta penala.

In aceeasi ordine de idei, potrivit jurisprudentei CEDO (Cauza Danev c. Bulgariei, hotararea din 2 sept.2010), este incalcat art. 5 parag. 5 din Conventie in cazul in care este refuzat dreptul la reparatii unei persoane care a fost detinuta nelegal, pe motiv ca durata retinerii a fost una scurta si nu a cauzat suferinte fizice si psihice persoanei respective, Curtea subliniind ca efectele unei detentii nelegale asupra psihicului unei persoane pot persista mult timp chiar dupa eliberare.

Invoca si jurisprudenta a Curtii de Apel Bucuresti in cauza 997/93/2013.

Concluzionand, apreciaza ca, hotararea este nelegala si netemeinica, fiind data cu incalcarea flagranta a normelor de drept material, iar, in temeiul art. 480 alin.2 NCPC, solicita admiterea apelului si schimbarea in tot a hotararii - in sensul admiterii actiunii introductive astfel cum a fost formulata.

Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi, a formulat intampinare solicitand respingerea apelului ca neintemeiat.

Arata ca, raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementata principial in art. 52 alin. (3) din Constitutia Romaniei, unde se prevede: Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta".

Textul constitutional este dezvoltat in Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor; astfel, in cele opt alineate ale art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozitiile aplicabile raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare in general precum si unele reguli care se aplica exclusiv in cazul erorilor judiciare savarsite in alte procese decat cele penale. In ce priveste cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare savarsite in procese penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede ca sunt stabilite de Codul de procedura penala; asadar prevederile Legii nr. 303/2004 sunt completate cu reglementarile art. 538-539 Cod procedura penala.

Potrivit art. 538 (1) Cod procedura penala: Persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa in executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite in cazul in care, in urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotararii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.

2. Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat in lipsa, daca dupa rejudecare s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
3. Persoana prevazuta la alin. (1) si persoana prevazuta la alin. (2) nu vor fi indreptatite sa ceara repararea de catre stat a pagubei suferite daca, prin declaratii mincinoase ori in orice alt fel, au determinat condamnarea, in afara cazurilor in care au fost obligate sa procedeze astfel.
4. Nu este indreptatita la repararea pagubei nici persoana condamnata careia ii este imputabila in tot sau in parte nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit

In conformitate cu prevederile art. 539 alin. (1) Cod procedura penala: Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei.

Termenul de introducere a actiunii este de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii instantei de judecata, precum a ordonantei sau incheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.

Sustine ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta-apelanta a solicitat acordarea daunelor materiale si morale, pentru repararea prejudiciului ce i s-a adus prin pretinsa arestare nelegala in perioada 02.10.2010-10.05.2011. Nu s-a solicitat instantei de fond a se constata savarsirea vreunei erori judiciare, astfel incat actiunea prezenta nu se impunea a fi introdusa dupa constatarea nevinovatiei in procesul penal in care apelanta a fost implicata.

Precizeaza ca dispozitiile legale aratate stabilesc in mod clar cazurile care dau dreptul la reparatie: eroarea judiciara, cu indeplinirea urmatoarelor conditii: pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa in executare; pronuntarea unei hotarari definitive de achitare, in urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotararii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, ori in cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat in lipsa; persoana sa nu-si fi determinat condamnarea prin declaratii mincinoase ori in orice alt fel, in afara cazurilor in care a fost obligata sa procedeze astfel; persoanei condamnate sa nu ii fie imputabila-in tot sau in parte-nedescoperirea la timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit; privarea nelegala de libertate, care trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin: ordonanta procurorului, incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau de judecatorul de camera preliminara; incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investite cu judecarea cauzei.

In prezenta cauza nu este indeplinita niciuna dintre conditiile stabilite imperativ de legiuitor, care sa o indreptateasca pe reclamanta-apelanta sa solicite Statului Roman acordarea de despagubiri morale.

In situatia reclamantei-apelante din prezenta, nu se face dovada existentei unei ordonante sau incheieri a organelor judiciare, prin care sa se fi constatat privarea nelegala de libertate, conditie esentiala in promovarea unei actiuni in repararea pagubei, prevazuta de art. 539 Cod procedura penala.

Avand in vedere ca art. 539 Cod procedura penala prevede cu titlu de exemple situatiile in care se poate stabili privarea nelegala de libertate, solicita sa fie analizata cererea de chemare in judecata si sa se constate ca, in speta, apelanta nu se regaseste in niciuna din acestea, nefiind astfel indreptatita la repararea de catre stat a pretinsei pagube suferite.

Achitarea dispusa in procesul penal nu echivaleaza automat cu nelegalitatea masurii restrangerii de libertate.

Raspunderea statului este o raspundere obiectiva si directa, limitata insa doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si nu una subiectiva, bazata pe o culpa in supraveghere a statului. Dispozitiile art.539 s.u. Cod pr. penala nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de Codul civil, aceasta interpretare putand conduce la ideea ca Statul, prin Ministerul Finantelor Publice are o raspundere nelimitata si neconditionata, situatie in care normele legale care reglementeaza raspunderea statului in alte domenii, nu se mai justifica din moment ce principiile consacrate de Cod civil sunt general aplicabile.

Din interpretarea normelor legale, rezulta ca legiuitorul a reglementat raspunderea statului numai in temeiul art. 539 s.u. Cpp si nu si pentru cazurile in care se invoca prejudiciile produse prin «cercetarea netemeinica de catre institutiile statului », « inculparea » sau « supunerea la proceduri judiciare », astfel cum a invocat reclamanta apelanta.

Faptul ca, la finalul unor proceduri judiciare care au vizat-o, a fost declarata nevinovata, nu transfera vina asupra organelor judiciare pentru simplul fapt ca reclamanta a fost achitata, sarcina acestora fiind tocmai strangerea si administrarea tuturor probelor necesare lamuririi cauzei sub toate aspectele de fapt si de drept, si stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei reclamantei-apelante.

Potrivit art. 62 Cpp in vigoare la epoca faptelor cercetate, organul de urmarire penala si instanta erau obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe. Conform art. 63 alin. (2) Cpp, probele nu au o valoare dinainte stabilita, iar sarcina administrarii lor revine potrivit art. 65 alin. (1) organului de urmarire penala si instantei de judecata.

In decizia de achitare nu s-a efectuat niciun fel de analiza si nu s-a dispus nicio masura referitoare la privarea, in opinia apelantei, nelegala, de libertate cuprinsa in perioada 02.10.2010-10.05.2011.

In prezenta cauza, masura de privare de libertate a apelantei a fost revocata prin incheierea din 10.05.2011 a Tribunalului Iasi, dispunandu-se inlocuirea masurii arestului preventiv cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

Astfel, privarea de libertate a acesteia a fost stabilita, in mod definitiv, prin incheierea Tribunalului Iasi din data de 10.05.2011, prin care s-a revocat masura arestarii preventive, si s-a hotarat scoaterea apelantei de sub puterea mandatului de arestare.

In concluzie, rezulta ca, termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in despagubire formulata de reclamanta-apelanta a inceput sa curga de la data pronuntarii definitive a dispozitiei de revocare a masurii privative de libertate, si nu de la data ramanerii definitive a sentintei penale prin care s-a dispus achitarea inculpatei (la acea data).

Solicita instantei sa constate ca dreptul reclamantei la actiunea in despagubire s-a prescris, situatie in care se impune a se constata prescriptia cererii de chemare in judecata inregistrata la data de 13.08.2015.

Solicita respingerea apelului formulat de apelanta A.A. ca neintemeiat, constatarea prescriptiei dreptului la actiune si mentinerea ca legala si temeinica, a sentintei civile nr. 300/18.02.2016 pronuntata de Tribunalul Iasi.

Examinand apelul formulat de reclamanta A.A. impotriva sentintei civile nr. 240/29.01.2015 a Tribunalului Iasi, prin prisma motivelor invocate si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Curtea retine ca, prin actiunea introductiva, reclamanta apelanta a solicitat obligarea Statului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale reprezentand prejudiciul cauzat ca urmare a privarii nelegale de libertate intervenita in cursul desfasurarii procesului penal.

In esenta, apelanta-reclamanta sustine ca a fost arestata preventiv in perioada 02.10.2010-10.05.2011, masura care a fost inlocuita cu masura obligarii de a nu parasi tara, prin incheierea din 10.05.2011 pronuntata de Tribunalul Iasi si mentinuta de Curtea de Apel Iasi prin decizia nr. 527/13 mai 2011. Cum solutia finala in dosar a fost de achitare, apreciaza ca aceasta solutie constituie, prin ea insasi, dovada nelegalitatii masurii arestarii preventive, ceea ce ar justifica acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral pricinuit astfel.

Din actele dosarului rezulta ca pe parcursul derularii procedurii judiciare penale, fata de apelanta-reclamanta s-a luat masura arestului preventiv, reclamanta fiind retinuta la data de 02.10.2010 si arestata prin incheierea nr. 146 din data de 02.10.2010 pronuntata de Tribunalul Iasi.

Aceasta masura a fost ulterior prelungita succesiv si verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre instantele de judecata penale.

Prin incheierea din 10.05.2011 pronuntata de Tribunalul Iasi, mentinuta prin decizia penala nr. 527/13 mai 2011, pronuntata de Curtea de Apel Iasi s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpata cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, reclamanta fiind pusa in libertate.

Pentru pronuntarea acestei solutii, instanta penala a avut in vedere ca, desi exista suficiente indicii ca inculpatele ( in respectiva cauza erau mai multe inculpate) ar fi comis mai multe infractiuni, fata de situatia personala a fiecarei inculpate nu mai este indeplinita conditia existentei unui pericol concret pentru ordinea publica daca acestea ar fi lasate in libertate, fiind suficienta inlocuirea masurii arestarii preventive cu una mai putin constrangatoare respectiv cea a obligarii de a nu parasi tara.

Curtea retine ca este neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de intimata, prin intampinare deoarece, potrivit art. 541 alin. (2) din Noul cod de procedura penala, actiunea poate fi introdusa in termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau incheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.

Cum in cauza nu exista pronuntata o ordonanta sau o incheiere a organelor judiciare, prin care sa se fi constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate rezulta ca termenul de 6 luni urmeaza a se raporta la data ramanerii definitive a hotararii instantei de judecata prin care s-a dispus achitarea apelantei reclamante.

In prezenta cauza, reclamanta solicita acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a privarii sale de libertate cu ocazia dispunerii arestarii preventive, invocand atat caracterul nelegal al privarii si al restrangerii de libertate, in conditiile art. 539 si urmatoarele Cod procedura penala, cat si incalcarea art. 5 parag. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Curtea noteaza ca, potrivit art. 539 alin (1) Cod de procedura penala:,, Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.

In consecinta, dreptul la repararea pagubei exista si in ipoteza privarii nelegale de libertate, reglementata de art. 539 Cod de procedura penala, care trebuie sa fie stabilita, dupa caz prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei. Alineatul (2) al aceluiasi text stipuleaza ca:„ Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei".

In consecinta, situatiile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala, fiind circumscrise doar situatiilor expres si limitativ prevazute de art. 538-539 C.proc.pen, excluzandu-se implicit orice alta posibilitate a persoanei vatamate de a solicita - in orice mod si sub orice alt temei legal - acoperirea unui prejudiciu de aceasta natura.

Curtea noteaza ca, potrivit art. 52 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar raspunderea acestuia este stabilita "in conditiile legii".

Curtea Constitutionala a apreciat ca reglementarea de catre legiuitor, in mod expres si limitativ, doar a acestor situatii, nu are semnificatia unei incalcari a dreptatii ca valoare suprema in statul de drept si nici a unei limitari a accesului liber la justitie, garantat de art. 21 din Constitutie, sau a dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat este la latitudinea legiuitorului sa stabileasca aceste conditii si limite.

In speta, din actele dosarului rezulta ca pana la data la care s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara legalitatea masurii privative de libertate dispusa impotriva reclamantei a fost verificata si confirmata succesiv de catre instantele de judecata penale, iar cele statuate in acest sens se impun cu puterea lucrului judecat in fata instantei civile, aceasta nefiind abilitata a efectua verificari proprii sub acelasi aspect.

Pe de alta parte, considerentele pentru care s-a dispus inlocuirea arestului preventiv nu au avut in vedere caracterul nelegal al masurii (conditie obligatorie pentru constatarea existentei unei erori judiciare), in sensul neindeplinirii conditiilor prevazute de art. 148 din Codul de procedura penala la momentul la care aceasta a fost luata.

De asemenea, nici instanta penala care a dispus achitarea reclamantei nu a concluzionat in sensul constatarii caracterului nelegal al masurii privative de libertate a acesteia pe parcursul derularii procedurii judiciare.

In ceea ce priveste masura obligarii de a nu parasi tara, aceasta masura nu a fost contestata de reclamanta pe parcursul procesului penal si nici in privinta acestei masuri, prin hotararile pronuntate in cauza penala, nu s-a constatat ca ar fi avut un caracter nelegal.

In consecinta, prima instanta in mod corect a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 539 alin. (1) Cod de procedura penala in vederea admiterii cererii reclamantei de acordare de daune morale pentru prejudiciul moral pe care acesta a invocat ca l-ar fi suferit ca urmare masurilor preventive luate fata de ea, sub aspectul legislatiei nationale cererea reclamantei nefiind fondata.

Analizand cererea reclamantei de acordare de despagubiri intemeiata pe caracterul nelegal al masurilor restrictive de libertate si din perspectiva prevederilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciaza ca nu se poate retine nici imprejurarea ca privarea de libertate a reclamantei nu ar fi fost conforma cu exigentele impuse de art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece la momentul luarii unei astfel de masuri nu se poate stabili in mod cert si in afara oricarui dubiu natura si existenta infractiunii ori vinovatia celui suspectat, iar faptele care dau nastere unor banuieli legitime nu prezinta acuratetea celor care justifica aplicarea unei pedepse coercitive, scopul

masurilor preventive fiind tocmai acela de a permite continuarea si aprofundarea investigatiilor, in vederea confirmarii sau infirmarii indiciilor avute initial.

Sub acelasi aspect, instanta de apel are in vedere si imprejurarea ca potrivit dispozitiilor art. 5 paragraful 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, are dreptul la reparatii, orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol, insa dreptul la libertate fizica al persoanei nu poate fi interpretat ca un drept absolut, motiv pentru care acesta este susceptibil de limitari serioase.

Astfel, raportat la dispozitiile Conventiei, se constata ca aceasta impune doua conditii, care trebuie intrunite cumulativ, pentru ca privarea de libertate a unei persoane sa fie considerata licita, respectiv conformitatea masurii cu dreptul intern si obligativitatea ca masura interna sa se inscrie intr-unul dintre cazurile prevazute in Conventie, scopul instituirii acestor conditii fiind acela de a pune sub protectie libertatea si siguranta persoanei impotriva retinerii si detentiei arbitrare.

Sub acest aspect, Conventia impune ca masura autoritatilor nationale, prin care o persoana este privata de libertate, sa fie luata in conformitate cu normele legale interne, prin urmare, orice violare a regulilor legale interne, de fond sau de procedura, conduce la constatarea violarii art. 5, oricat de minora ar fi consecinta nerespectarii normelor de drept intern.

In cauza dedusa judecatii, insa, astfel cum s-a mai aratat, au fost respectate dispozitiile legale incidente din dreptul intern, atat la luarea masurii arestarii preventive a reclamantei, cat si la mentinerea ei pe durata procedurii judiciare in care acesta a fost implicata, fiind indeplinita si conditia existentei unei baze legale a privarii de libertate pe toata durata detentiei sale.

Cea de-a doua conditie impusa de Conventie, pentru ca privarea de libertate a unei persoane sa fie considerata licita, consta in aceea ca masura privativa de liberate sa se inscrie intr-unul din cele 6 cazuri limitativ prevazute de art. 5 paragraful 1 din Conventie.

Astfel, dispozitiile art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventie permit statelor sa dispuna privarea de libertate a unei persoane suspectate de comiterea unei infractiuni in cadrul unei proceduri penale, o atare masura fiind justificata de necesitatea prezentarii suspectului in fata unei instante care sa decida asupra fondului acuzatiei penale indreptate impotriva sa. Aceasta nu inseamna, insa, ca orice arestare preventiva trebuie sa conduca, in mod necesar, la declansarea unui proces penal si la condamnarea celui arestat, pentru a fi compatibila cu prevederile art. 5 din Conventie.

Din aceasta perspectiva, Curtea Europeana a refuzat sa constate o violare a art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventie, rezultata din simplul fapt ca o persoana arestata nu a fost ulterior condamnata penal pentru fapta care a condus la arestarea sa (cauzele Brogan impotriva Marii Britanii, Murray impotriva Marii Britanii).

De asemenea, probele existente la momentul luarii masurii arestarii preventive nu trebuie sa fie in masura sa justifice o solutie de condamnare, dar trebuie sa fie suficiente pentru a crea o suspiciune intemeiata obiectiv, deoarece instanta care dispune arestarea unei persoane nu poate sa se pronunte asupra culpabilitatii acesteia, ci doar sa verifice existenta unor motive rezonabile de a crede ca persoana respectiva a comis infractiunea de care este suspectata.

Or, in speta la momentul arestarii existau indicii in masura sa justifice presupunerea rezonabila ca reclamanta a savarsit faptele de care era acuzata, iar prin incheierile penale care au avut ca obiect verificarea legalitatii masurii arestarii preventive au fost analizate aceste indicii.

Avand in vedere considerentele aratate, Curtea apreciaza ca in speta ne aflam in situatia de exceptie reglementata de art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca nu se poate retine caracterul nelegal al masurii privative de libertate dispusa impotriva reclamantei.

In consecinta, in conditiile in care achitarea reclamantei dispusa in procesul penal nu echivaleaza in mod automat nelegalitatea masurilor preventive luate fata de ea, iar in cauza penala nu s-a stabilit caracterul nelegal al acestor masuri, in mod corect a retinut prima instanta ca in speta nu sunt indeplinite conditiile legale pentru admiterea pretentiilor formulate de reclamanta pentru repararea prejudiciului moral pe care acesta a sustinut ca l-a suferit ca urmare a masurilor restrictive de libertate luate impotriva sa.

Fata de cele mai-sus expuse, in baza dispozitiilor art. 480 alin.1 din Noul Cod de procedura civila, Curtea respinge apelul formulat de reclamanta A.A. impotriva sentintei nr. 300/2016 din 18 februarie 2016, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia I civila, hotarare ce va fi pastrata.