Revocarea suspendarii sub supraveghere, Necesitatea demonstrarii ca a actionat cu „rea-credinta”
28 martie 2020Sechestru asigurator Competenta de solutionare, Conflict negativ
28 martie 2020
Schimbarea incadrarii juridice a faptei deduse judecatii, aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal
Cuprins pe materii
: Drept procesual penal. Partea speciala. Desfasurarea judecarii cauzelor.
Legislatie relevanta
: Cod procedura penala, art. 386 Cod pr. penala
Rezumat
:
Simpla trimitere la prevederile art. 5 Cod penal nu este suficienta pentru respectarea dispozitiilor art. 386 Cod pr. penala, in concret, instanta trebuind sa faca mentiunea expresa privind aplicarea prevederilor art. 386 Cod pr. penala si sa dispuna schimbarea incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de Cod penal din 1969 in infractiunea prevazuta de Noul Cod penal.
Decizia nr. 416/A/1.04.2015 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta penala nr. 237/18.12.2014 a Judecatoriei Tg. Bujor s-a dispus, in baza art. 193 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnarea inculpatului T.I. pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava.
In baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal a fost interzisa inculpatului, ca pedeapsa complementara, exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat pe o perioada de 4 ani de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.
In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal a fost interzisa inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.
In baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe un termen de incercare de 3 ani, stabilit in conditiile art. 92 Cod penal.
A fost incredintata supravegherea inculpatului Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Galati.
In temeiul art. 93
alin. 1, 2 si 3 Cod penal, s-a impus condamnatului respectarea urmatoarelor obligatii: sa se prezinte la sediul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Galati, la datele fixate de consilierii de probatiune; sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, orice schimbare de locuinta si orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; sa presteze pe parcursul termenului de incercare o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 100 de zile la Primaria D. sau Scoala Gimnaziala nr. …, jud. Galati, cate o zi saptamanal pana la epuizarea acestei perioade, astfel cum se va stabili de catre serviciul de probatiune in functie de aptitudinile si pregatirea socio-profesionala a inculpatului si in conformitate cu legea de executare a pedepselor.
A fost atrasa atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
In temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art.19 Cod procedura penala si art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, s-a admis actiunea civila exercitata de partea civila SCJU ,,Sf. Ap. Andrei,, Galati, iar in temeiul art. 1357 C.civ., a fost obligat inculpatul T.I. la plata catre partea civila a sumei totale de 130,36 lei reprezentand contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea persoanei vatamate.
In baza art. 274, alin.2 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul T.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat, in ambele etape ale procesului penal, in cuantum total de 379,45 lei.
In baza disp. art. 275 alin. 3 Cod procedura penala suma de 200 lei reprezentand onorariul aparatorului din oficiu al condamnatului s-a dispus a fi achitata Baroului Galati din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei, urmand a fi inclusa in cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 689/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Tg. Bujor a fost trimis in judecata in stare de libertate inculpatul T.I., pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava, prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal (1968).
In actul de sesizare a instantei, s-a retinut in esenta ca de mai mult timp, intre persoana vatamata M.C. si inculpatul T.I. exista o relatie tensionata, intre acestia consumandu-se mai multe episoade de violenta verbala si fizica.
In data de 16.04.2012, in jurul orei 20,30, persoana vatamata M.C., se afla in parcarea din fata Primariei Comunei D., situata vis-à-vis de barul PFA C.E., pregatindu-se sa urce in autoturismul proprietate personala, pentru a se deplasa la discoteca din localitate. In acel moment, si-a facut aparitia in zona invinuitul T.I. care, amintindu-si de conflictul ce avusese loc in ziua precedenta, in care persoana vatamata il agresase fizic pe cumnatul sau, i-a adresat acesteia injurii.
In replica, persoana vatamata s-a inarmat cu o ranga de fier, pe care a luat-o din portbagajul autoturismului, si a inceput sa alerge dupa inculpat, cu intentia de a-l lovi. Speriat, acesta l-a contactat telefonic pe tatal sau, T.G., caruia i-a relatat cele intamplate si i-a solicitat ajutorul. Dupa aproximativ 3-4 minute, realizand ca nu poate scapa de urmaritor, inculpatul s-a intors catre acesta, l-a deposedat de obiectul contondent si a inceput sa-i aplice lovituri peste fata si corp. In urma loviturilor primite, victima a picat pe sol, plina de sange. In momentul respectiv, la fata locului a aparut martorul S.G., care a intervenit si l-a deposedat pe invinuit de ranga folosita la exercitarea violentelor. Acesta i-a observat, la o distanta de aproximativ 20-30 metri de locul faptei pe invinuitul T.G. si pe martora T.T., insotiti de ginerele lor, numitul P.M., pozitionati pe marginea drumului, fara a fi inarmati, veniti probabil pentru a-i acorda acestuia sprijinul solicitat.
In momentele urmatoare, inculpatul a parasit zona, iar din incinta barului situat peste drum, au iesit mai multe persoane, printre care si martorii T.D., C.C., B.D., care i-au acordat primul ajutor partii vatamate si au apelat SNUAU 112.
Persoana vatamata M.C. a fost transportata cu ambulanta la Spitalul Orasenesc Tg. Bujor, unde a primit ingrijiri medicale, insa a refuzat internarea.
Resimtindu-se in urma loviturilor primite, a doua zi, respectiv 17.04.2012, acesta s-a deplasat la Spitalul Clinic Judetean de URGENTA „Sf. Apostol Andrei” Galati. In urma controlului radiologic la care a fost supusa, s-a constatat ca prezinta, la nivelul antebratului stang, fractura 1/3 proximala a diafizei ulmare stangi, drept pentru care s-a practicat imobilizare in aparat ghipsat.
La data de 19.04.2012 a fost examinata medico-legal. Conform certificatului medico-legal nr. … din 19.04.2012 emis de Serviciul Clinic de Medicina Legala Galati, la data examinarii, numitul M.C. prezenta leziuni de violenta ce au putut fi produse prin lovire repetata cu corp contondent alungit. Leziunile pot data din 16.04.2012 si au necesitat un numar de 65-70 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, fara a-i pune in primejdie viata.
In cursul urmaririi penale s-au efectuat acte de urmarire penala specifice, concretizate in urmatoarele mijloace materiale de proba: plangerea si declaratiile persoanei vatamate, certificatul medico-legal nr. … din 19.04.2012 emis de Serviciul Clinic de Medicina Legala Galati, proces-verbal de cercetare la fata locului insotit de plansa fotografica, procesele-verbale de confruntare, declaratii martor T.D., declaratii martor S.G., declaratii martor T.T., declaratii martor T.F., declaratii P.M., declaratii martor B.D., declaratii martor S.A.M., declaratii martor O.S., declaratii martor C.C., declaratii martor M.L. si declaratii inculpat.
In cursul cercetarilor judecatoresti la termenul de judecata din 23.09.2014 a fost audiat inculpatul T.I., persoana vatamata M.C.
La termenul de judecata din 21.10.2014 a fost audiat martorul T.T., martorul T.G., iar la termenul de judecata din 18.11.2014 a fost audiat martorul P.M., martorul S.G., martorul T.D., martorul C.C., martorul B.D. si martorul T.F.
In vederea solutionarii cauzei, instanta a dispus atasarea la dosar a fisei de cazier judiciar a inculpatului.
Inculpatul a fost asistat de aparator din oficiu.
Cu adresa nr. …/14.07.2014, SCJU „Sf. Apostol Andrei” Galati a comunicat faptul ca se constituie parte civila in procesul penal cu suma de 130,36 lei, reprezentand contravaloarea ingrijirilor medicale acordate persoanei vatamate M.C.
Analizand si coroborand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut urmatoarele
:
In data de 16.04.2012, in jurul orei 20,30, persoana vatamata M.C., se afla in parcarea din fata Primariei Comunei D, situata vis-à-vis de barul PFA C.E., pregatindu-se sa urce in autoturismul proprietate personala, pentru a se deplasa la discoteca din localitate. In acel moment, si-a facut aparitia in zona invinuitul T.I. care, amintindu-si de conflictul ce avusese loc in ziua precedenta, in care persoana vatamata il agresase fizic pe cumnatul sau, i-a adresat acesteia injurii.
In replica, persoana vatamata s-a inarmat cu o ranga de fier, pe care a luat-o din portbagajul autoturismului, si a inceput sa alerge dupa inculpat, cu intentia de a-l lovi. Speriat, acesta l-a contactat telefonic pe tatal sau, T.G., caruia i-a relatat cele intamplate si i-a solicitat ajutorul. Dupa aproximativ 3-4 minute, realizand ca nu poate scapa de urmaritor, inculpatul s-a intors catre acesta, l-a deposedat de obiectul contondent si a inceput sa-i aplice lovituri peste fata si corp. In urma loviturilor primite, victima a picat pe sol, plina de sange. In momentul respectiv, la fata locului a aparut martorul S.G., care a intervenit si l-a deposedat pe invinuit de ranga folosita la exercitarea violentelor. Acesta i-a observat, la o distanta de aproximativ 20-30 metri de locul faptei pe invinuitul T.G. si pe martora T.T., insotiti de ginerele lor, numitul P.M., pozitionati pe marginea drumului, fara a fi inarmati, veniti probabil pentru a-i acorda acestuia sprijinul solicitat.
In momentele urmatoare, inculpatul a parasit zona iar, din incinta barului situat peste drum, au iesit mai multe persoane, printre care si martorii T.D., C.C., B.D., care i-au acordat primul ajutor partii vatamate si au apelat SNUAU 112.
Persoana vatamata M.C. a fost transportata cu ambulanta la Spitalul Orasenesc Tg. Bujor, unde a primit ingrijiri medicale, insa a refuzat internarea.
Resimtindu-se in urma loviturilor primite, a doua zi, respectiv 17.04.2012, acesta s-a deplasat la SCJU „Sf. Apostol Andrei” Galati. In urma controlului radiologic la care a fost supusa, s-a constatat ca prezinta, la nivelul antebratului stang, fractura 1/3 proximala a diafizei ulmare stangi, drept pentru care s-a practicat imobilizare in aparat ghipsat.
La data de 19.04.2012 a fost examinata medico-legal. Conform certificatului medico-legal nr. … din 19.04.2012 emis de Serviciul Clinic de Medicina Legala Galati, la data examinarii, numitul M.C. prezenta leziuni de violenta ce au putut fi produse prin lovire repetata cu corp contondent alungit. Leziunile pot data din 16.04.2012 si au necesitat un numar de 65-70 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, fara a-i pune in primejdie viata.
In cursul cercetarii judecatoresti inculpatul T.I. nu a recunoscut savarsirea faptei si nu a solicitat judecarea conform procedurii simplificate prevazute de art. 375 Cod procedura penala.
Martorii audiati in cursul urmaririi penale indica modul in care s-au derulat evenimentele in ziua respectiva.
Astfel, din declaratiile martorului T.D. rezulta ca acesta l-a vazut pe inculpat cum lovea persoana vatamata cu un obiect contondent, declaratia matorului S.G. din care rezulta ca l-a vazut pe inculpat lovind persoana vatamata cauta la pamant cu o bata de aproximativ 1,5 m- 2m, declaratia martorului B.D. din care rezulta ca l-a vazut pe M.C. care era sustinut de numitul T.D. si care prezenta urme de violenta in urma loviturilor primite de la inculpat, declaratiile martorului S.A.M. din care rezulta ca a vazut persoana vatamata in parcarea Primariei rezemata de un stalp, murdara de sange pe fata si pe maini, declaratiile martorului O.S. care declara ca a vazut persoana vatamata cazuta jos, iar numitii S.G. si T.D. ii acordau ingrijiri medicale, declaratiile martorului C.C. care declara ca l-a vazut pe M.C. ca prezenta urme de violenta si ca avea urme de sange.
Situatia de fapt, astfel cum a fost retinuta mai sus, rezulta din analiza urmatoarelor mijloace de proba administrate in cauza: plangerea si declaratiile persoanei vatamate, certificatul medico-legal nr. … din 19.04.2012 emis de Serviciul Clinic de Medicina Legala Galati, proces-verbal de cercetare la fata locului insotit de plansa fotografica; procesele-verbale de confruntare, declaratii martor T.D., declaratii martor S.G., declaratii martor T.T., declaratii martor T.F., declaratii P.M., declaratii martor B.D., declaratii martor S.A.M., declaratii martor O.S., declaratii martor C.C., declaratii martor M.L. si declaratii inculpat, declaratie inculpatul T.I., declaratie persoana vatamata M.C., declaratii martor T.T., declaratii martor T.G., declaratii martor P.M., declaratii martor S.G., declaratii martor T.D., declaratii martor C.C., declaratii martor B.D., si declaratii martor T.F.
Instanta a retinut astfel ca, din ansamblul probator administrat atat in cursul urmaririi penale, cat si in faza de cercetare judecatoreasca rezulta, fara putinta de tagada ca inculpatul T.I. a savarsit infractiunea de vatamare corporala grava, prevazuta de art. 182 alin. 1 (1968).
In drept, fapta inculpatului T.I. in modalitatea descrisa anterior, intruneste elementele constitutive ale infractiunii vatamare corporala grava, prevazuta de art. 182 alin. 1 Cod penal (1968).
Instanta a observat ca la data de 01.02.2014 au intrat in vigoare noile Coduri penal si de procedura.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal in cazul in care de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila. Infractiunea retinuta in sarcina inculpatului este prevazuta in Noul Cod penal in art. 193 alin. 2 sub denumirea marginala de lovire sau alte violente, fiind sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda. In Codul penal din 1968 infractiunea retinuta in sarcina inculpatului este prevazuta in art. 182 alin. 1 si este pedepsita cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
In opinia instantei de fond actuala reglementare a infractiunii este mai favorabila inculpatului sub aspectul limitelor de pedeapsa.
In drept
,
fapta inculpatului T.I., care la data de 16.04.2012, a lovit persoana vatamata M.C. cu o ranga de fier, provocandu-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 65-70 zile de ingrijiri medicale, intruneste sub aspect obiectiv si subiectiv elementele constitutive ale infractiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal.
Astfel,
din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material
al infractiunii se caracterizeaza prin actiunea inculpatului de lovire cu o ranga de fier pe persoana vatamata, iar urmarea imediata este reprezentata de vatamarea corporala a persoanei vatamate, aceasta necesitand pentru vindecare un numar de 65-70 zile de ingrijiri medicale. Legatura de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata rezulta din materialul probator administrat in cauza.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost savarsita cu intentie directa, modalitate prevazuta de art.16 al. 3 lit. a C.pen., dat fiind ca inculpatul a prevazut rezultatul faptei sale si a urmarit producerea vatamarii corporale a persoanei vatamate.
Intrucat fapta dedusa judecatii exista, constituie infractiune neexistand vreo cauza justificativa sau de neimputabilitate si a fost savarsita de catre inculpat, atragand raspunderea penala conform art. 15 Cod penal, instanta a pronuntat o solutie de condamnare a acestuia.
La individualizarea sanctiunii si proportionalizarea acesteia, instanta a avut in vedere dispozitiile art. 74 Cod penal.
In conformitate cu dispozitiile 74 Cod penal, instanta a avut in vedere imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite, starea de pericol social creata pentru valoarea ocrotita, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii, motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit, natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal, nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
Astfel, instanta a apreciat ca fapta savarsita de inculpat prezinta un grad de pericol social mediu, avand in vedere modul in care inculpatul a actionat, precum si prejudiciul produs.
In ceea ce priveste persoana inculpatului T.I.,
acesta nu a avut o atitudine sincera, nerecunoscand savarsirea faptei retinute in sarcina sa. S-a retinut totodata ca inculpatul s-a prezentat atat la chemarea organelor de urmarire penala, cat si in fata instantei de judecata, avand din acest punct de vedere o atitudine procesuala corecta.
De asemenea, instanta a tinut cont de faptul ca inculpatul nu are antecedente penale, fiind la prima abatere de la dispozitiile legii penale, astfel cum rezulta din fisa de cazier judiciar atasata la dosarul cauzei.
In privinta limitelor de pedeapsa prevazute de lege, instanta a retinut ca potrivit art. 192 alin. 2 sub denumirea marginala de lovire sau alte violente, fapta dedusa judecatii se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau amenda.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce a fost aplicata inculpatului instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 74 NCP, scopurile pedepsei, retinand in acest sens gradul mediu de pericol social al faptelor savarsite si modalitatea de comitere, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, dar si atitudinea nesincera manifestata de inculpat pe parcursul judecarii cauzei.
Astfel, punand in balanta ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozitiilor legale invocate anterior, instanta a apreciat ca pentru asigurarea preventiei generale si speciale se impune aplicarea unei pedepse fata de inculpat in cuantum de 3 ani inchisoare, avand ca modalitate de individualizare suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, aceasta fiind apta sa atinga scopul preventiv si punitiv al sanctiunii, neimpunandu-se executarea pedepsei in regim de detentie pentru indreptarea inculpatului, cu atat mai mult cu cat acesta va executa efectiv pedeapsa aplicata prin prezenta hotarare in cazul in care in termenul de incercare ce urmeaza a fi stabilit conform art. 96 C.pen. va savarsi o alta infractiune.
Fata de aceste considerente, in baza art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul T.I. la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii de lovire sau alte violente.
In baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsa complementara exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat pe o perioada de 4 ani de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.
In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.
Avand acordul inculpatului de a presta o munca in folosul comunitatii si fiind intrunite conditiile
suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale, precum si aprecierea instantei ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea pedepsei in regim de detentie, in temeiul art. 91 NCP, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe un termen de incercare de 3 ani, stabilit in conditiile art. 92 C.p, urmand a incredinta supravegherea inculpatului Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Galati.
In temeiul art. 93
alin. 1, 2 si 3 Cod penal, a impus condamnatului respectarea urmatoarelor obligatii: sa se prezinte la sediul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Galati, la datele fixate de consilierii de probatiune; sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, orice schimbare de locuinta si orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; sa presteze pe parcursul termenului de incercare o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 100 de zile la Primaria D. sau Scoala Gimnaziala nr. …, jud. Galati, cate o zi saptamanal pana la epuizarea acestei perioade, astfel cum se va stabili de catre serviciul de probatiune in functie de aptitudinile si pregatirea socio-profesionala a inculpatului si in conformitate cu legea de executare a pedepselor.
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 96 CP, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
In temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art.19 Cod procedura penala si art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, a fost admisa actiunea civila exercitata de partea civila S.C.J.U ,,Sf. Apostol Andrei,, Galati, iar in temeiul art.1357 C.civ., a fost obligat inculpatul T.I. la plata catre partea civila a sumei totale de 130,36 lei reprezentand contravaloarea asistentei medicale acordate persoanei vatamate.
In baza art. 274, alin.2 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul T.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat, in ambele etape ale procesului penal, in cuantum total de 379,45 lei.
In baza dispozitiilor art.272 C.pr.pen., onorariul aparatorului desemnat din oficiu pentru inculpatul T.I. s-a dispus a fi avansat catre Baroul Galati din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei, urmand a ramane in sarcina statului.
In termen legal impotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor criticand-o sub aspectul omisiunii de a dispune schimbarea incadrarii juridice a faptei deduse judecatii, avand in vedere ca prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului pentru infractiunea prevazuta de art. 182 al. 1 Cod penal din 1969, iar prin sentinta s-a dispus condamnarea pentru infractiunea prevazuta de art. 193 al. 2 Cod penal.
Suplimentar, procurorul a solicitat analizarea legii penale mai favorabile apreciind ca in cauza se impunea suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei in baza dispozitiilor art. 86
1
din Cod penal din 1969.
Apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor este fondat si urmeaza a fi admis, pentru urmatoarele considerente.
Examinand sentinta supusa controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 417 al. 2 Cod pr. penala, Curtea constata ca situatia de fapt si vinovatia T.I. au fost in mod corect retinute de instanta de fond, pe baza unei analize pertinente si complete a probelor administrate in cauza, atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata.
Inculpatul nu a recunoscut ca a lovit-o pe persoana vatamata M.C. insa comiterea faptei de catre inculpat rezulta din depozitia persoanei vatamate, care se coroboreaza cu aceea a martorilor T.D. si S.G., acestia vazand pe inculpat cum lovea persoana vatamata cu un obiect contondent.
In ceea ce priveste criticile concrete formulate de procuror, Curtea retine ca este intemeiata cea legata de omisiunea instantei de fond de a dispune schimbarea incadrarii juridice a faptei de duse judecatii.
Potrivit art. 386 al. 1 Cod pr. penala
Daca in cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.
Din cuprinsul incheierii din 16.12.2014, cand au avut loc dezbaterile, rezulta ca s-au formulat concluzii privind schimbarea incadrarii juridice data faptei prin rechizitoriu, iar ulterior instanta de fond a retinut o alta incadrare juridica decat cea din rechizitoriu, dar a omis sa se pronunte expres asupra acestui aspect.
Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca simpla trimitere la prevederile art. 5 Cod penal nu este suficienta pentru respectarea dispozitiilor art. 386 Cod pr. penala si ca, in concret, instanta de fond trebuia sa faca mentiunea expresa privind aplicarea prevederilor art. 386 Cod pr. penala si sa dispuna schimbarea incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 182 al. 1 Cod penal din 1969 in infractiunea prevazuta de art. 193 al. 2 Cod penal.
Pentru acest motiv urmeaza ca apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor sa fie admis, cu consecinta desfiintarii in parte a sentintei penale apelate, urmand ca in rejudecare sa fie completat dispozitivul sentintei apelate in sensul ca in baza art. 386 Cod pr. penala se dispune schimbarea incadrarii juridice a faptei pentru care inculpatul T.I. a fost trimis in judecata, din infractiunea prevazuta de art. 182 al. 1 Cod penal din 1969 in infractiunea prevazuta de art. 193 al. 2 Cod penal.
Referitor la motivul suplimentar de apel invocat oral de procuror, Curtea apreciaza ca este neintemeiat, intrucat aplicarea prevederilor art. 86
1
din Cod penal din 1969 s-ar putea face doar in conditiile retinerii incadrarii juridice si aplicarii pedepsei potrivit dispozitiilor din vechiul Cod penal.
Prevederile art.182 al. 1 Cod penal din 1969 sunt insa vadit mai nefavorabile inculpatului, pedeapsa prevazuta de lege fiind inchisoarea de la 2 la 7 ani, spre deosebire de dispozitiile art. 193 al. 2 Cod penal, ce stabilesc o pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, alternativ cu amenda.
Cum in cauza prin sentinta s-a stabilit o pedeapsa orientata cu mult peste minimul special prevazut de art. 193 al. 2 Cod penal rezulta ca retinerea art. 182 al. 1 Cod penal din 1969 ar atrage aplicarea unei pedepse peste cea de 3 ani stabilita de prima instanta, situatie care ar fi in mod vadit mai nefavorabila inculpatului.
Rezulta astfel ca nu se impune aplicarea globala a legii penale vechi si ca in concret legea penala noua, retinuta de prima instanta, este mai favorabila inculpatului T.I.