Revizuire in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ

 

Index tematic:  Cod procedura civila

 

Legislatie relevanta:

art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ

 

Rezumatul problemei de drept:

Practica neunitara a instantelor datorata aplicarii si interpretarii diferite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ

Identificare :

Curtea de Apel Ploiesti , Sectia I Civila

Decizia

nr. 1032
 
din 11 mai 2017

 

Revizuentul a solicitat instantei anularea deciziei civile nr. 3583/2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in Dosarul nr. 32081/281/2014 in sedinta publica din 21 septembrie 2016 intrucât incalca autoritatea de lucru judecat raportat la decizia civila nr. 209/2016 pronuntata de Tribunalul Prahova in Dosarul nr. 15883/281/2013 in sedinta publica din data de 24 iunie 2016., in temeiul dispozitiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma care deschide partilor calea acestei cai extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul in care exista hotarâri definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, care incalca autoritatea de lucru judecat a primei hotarâri.

Revizuirea, in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibila doar daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unor hotarâri judecatoresti definitive si potrivnice, date in dosare deosebite; existenta triplei identitati de parti, obiect si cauza, si ca in cel de-al doilea proces sa nu se fi invocat exceptia puterii lucrului judecat, sau, daca a fost ridicata aceasta sa nu fi format obiect de dezbatere.

Drept urmare, revizuirea pentru contrarietate de hotarâri este admisibila numai daca prin hotarârea potrivnica, a carei anulare se cere, sa se fi incalcat puterea lucrului judecat dat de o alta hotarâre, ceea ce presupune o tripla identitate, respectiv ambele hotarâri sa fie pronuntate in una si aceeasi pricina, intre aceleasi parti si având aceeasi calitate.

Or, in speta, cauzele solutionate prin hotarârile invocate a fi potrivnice nu sunt identice ca obiect.

Astfel, decizia civila nr. 209/2016 pronuntata de Tribunalul Prahova in Dosarul nr. 15883/281/2013  sectia I civila, are ca obiect anularea titlurilor executorii reprezentate de 18 contracte de asistenta juridica, puse in executare in 18 dosare de executare silita ale BEJ Lica Ionel si incetarea executarii silite.

In schimb, cea de-a doua hotarâre, decizia civila nr. 3583/2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in Dosarul nr. 32081/281/2014, are ca obiect anularea actelor de executare emise in dosarul de executare nr. 62/2014 al SCPES Ezer Lucian & Asociatii, constatarea nulitatii unor contracte de asistenta juridica, anularea incheierii de incuviintarea executarii silite din 14.03.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4, in dosarul nr. 7083/4/2014, suspendarea si incetarea executarii silite.

Curtea retine ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 509 alin. (1) pct. 8  C. proc. civ., intrucât hotarârile pretins a fi contradictorii poarta asupra unor pricini diferite ca obiect, atâta timp cât dosarele de executare sunt diferite, acestea au fost introduse la executori diferiti, iar titlurile executorii (contractele de asistenta juridica) sunt diferite, astfel ca lipseste tripla identitate prevazuta de lege, in realitate revizuentul manifestându-si nemultumirea fata de practica neunitara a instantelor judecatoresti. Or, practica neunitara a instantelor datorata aplicarii si interpretarii diferite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., aceasta cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situatii.

Scopul reglementarii cazului de revizuire prevazut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al indreptarii hotarârilor gresite prin anularea acestora si pronuntarea altora, ci respectarea principiului autoritatii de lucru judecat, prin restabilirea situatiei determinate de nesocotirea acestuia, premisa ce nu se verifica in speta.

Curtea constata ca demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existenta unei hotarâri judecatoresti potrivnice in sensul dispozitiei legale mai sus amintite, ci de nemultumirea fata de solutia nefavorabila pronuntata de Tribunalul Bucuresti, spre deosebire de solutia pronuntata de Tribunalul Prahova in cauze similare.

Asa fiind, in considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulata de revizuent  a fost respinsa.

 

Autorul sintezei,

         Judecator Violeta Stanciu

 

 

 

 

Actiune in despagubiri pentru lipsa de folosinta a unui imobil. Termenul de prescriptie pentru dreptul  material la actiune.

Conditiile pentru existenta cazului de  intrerupere a termenului de prescriptie, reglementat de art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

                        

Index tematic:  Cod civil

 

Legislatie relevanta:

-  art. 6 alin. 4 din noul Cod civil

- art. 3 si art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958

 

Rezumatul problemei de drept:

Examinând motivele de apel, s-a constatat ca in cazul ambelor termene de prescriptie, apelanta a inteles sa critice  solutia Tribunalului Buzau pentru faptul ca judecatorul fondului ar fi ignorat existenta cazului de  intrerupere a  termenului de prescriptie, reglementat de art.  16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, reprezentat, in speta, de  schimbul de terenuri incheiat prin contractul nr. 3039/2013.

 Curtea a reamintit ca potrivit dispozitiilor art. 16 lit. a  din Decretul nr. 167/1958, „prescriptia se intrerupe prin orice  recunoastere a dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de  cel in folosul caruia curge prescriptia”.

Ca prim aspect,  Curtea a notat ca in ceea ce priveste pretentiile  aferente celor doua perioade (corespunzatoare ambelor parcele), formulate in contradictoriu cu intimatul-pârât  Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, actul invocat  de catre apelanta este lipsit de orice relevanta juridica sub  aspectul intreruperii cursului prescriptiei, intrucât pârâtul mentionat nu a avut calitatea de parte semnatara a  acestuia, astfel incât nu se pune problema, in ceea ce-l priveste, a unei eventuale recunoasteri a dreptului, in sensul  celor reglementate de art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

Sub un al doilea aspect, Curtea  a aratat ca in conditiile  in care schimbul de terenuri a vizat suprafata de teren de 1157 m.p., in mod evident, incheierea acestei operatiuni juridice nu prezinta  nicio relevanta pentru pretentiile aferente parcelei de 8843 m.p. si  cu atât mai putin, nu poate constitui,pentru aceste pretentii, o cauza de intrerupere a prescriptiei dreptului material la actiune.

In ceea ce priveste

pretentiile aferente parcelei de 1157 m.p., Curtea a notat ca rationamentul prezentat de catre apelanta prezinta o eroare majora, intrucât actul asimilat de aceasta unei recunoasteri a dreptului  la actiune, realizata de partea  (partile) adverse si invocat ca o cauza de intrerupere a cursului prescriptiei, s-a incheiat la data de 19.11.2013 (fila 72 dosar fond),  ori in speta, termenul de prescriptie pentru pretentiile mentionate era implinit de la data de 10.09.2011.

Curtea a subliniat ca pentru a opera intreruperea, este necesar ca motivul de intrerupere sa intervina pâna la momentul implinirii termenului de  prescriptie, conditie care in speta, astfel cum s-a mentionat in paragraful precedent,  nu este indeplinita.

 

Identificare :

Curtea de Apel Ploiesti , Sectia I Civila

Decizia nr. 1350 din 13 iunie 2017

 

Prin sentinta civila nr. 1085/18 noiembrie 2016 , pronuntata de Tribunalul Buzau in dosarul nr. 2395/114/2015, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului  material la actiune privind capatul de cerere având ca obiect despagubiri ca urmare a lipsei de folosinta a suprafetei de 8843 mp, aferenta perioadei 2000-2008, precum si a suprafetei de 1157 mp, aferenta perioadei 2000-05.06.2011, invocata de Primarul Municipiului Buzau si de C.N.A.D.N. din România SA.

Au fost respinse exceptia de netimbrare a actiunii, exceptia privind lipsa de interes a reclamantei in promovarea actiunii si exceptia privind neindeplinirea procedurii prealabile fata de temeiul de drept invocat, respectiv dispozitiile art. 7 si 8 din Legea nr. 554/2004, invocate de pârâtii C.N.A.D.N.R. SA.       

A fost respinsa ca fiind prescrisa actiunea privind capatul de cerere având ca obiect despagubiri ca urmare a lipsei de folosinta a suprafetei de 8843 mp, aferenta perioadei 2000-2008, precum si a suprafetei de 1157 mp, aferenta perioadei 2000-05.06.2011.

Au fost respinse capetele de cerere privind despagubiri aferente perioadei 05.06.2011 – 2013 pentru suprafata de 1157 mp, daune morale precum si cheltuieli ocazionate de schimbul de terenuri.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Ca prim aspect, tribunalul a aratat ca

pârâtele au apreciat ca inadmisibila cererea reclamantei, intrucât se intemeiaza pe dispozitiile art. 8 din Legea 554/2004, in conditiile in care reclamanta a sustinut ca se impune obligarea municipiului Buzau la plata unor despagubiri  in cuantum de 85.785 euro – prejudiciu material  determinat de lipsa de folosinta a suprafetei de 8843 m.p. teren, situat in  intravilanul  municipiul Buzau, tarlaua 25, precum si a sumei de  10.000 euro prejudiciu moral.

S-a retinut de catre tribunal ca motivele reclamantei  sunt determinate de faptul ca pe o portiune din cei 10.000 m.p. teren, respectiv 1157,00 m.p. situata in extravilanul municipiului Buzau, potrivit titlului de proprietate  nr. …/75/17.05.1993, a fost realizata o lucrare de interes public, „Reabilitarea DN 2 km 55+800 km 152+500. pasaj km 107+297 in zona CF Buzau – Nehoiu.

Restul de 8843,00 m.p. teren  nu a fost folosit de reclamanta incepând din anul 2000 pâna in anul 2008 (interval de timp in care, dupa cum sustine reclamanta, terenul, ar fi fost  ocupat de utilajele  folosite  de actualul CNADNR, pentru realizarea lucrarilor de reabilitare).

Sub aspectul competentei instantei, s-a retinut faptul ca niciodata reclamanta nu a atacat actele administrative indicate in sedinta – acte care i-au fost comunicate, in copie, inca din anul 2006, potrivit continutului adresei nr. … INF/24.08.2006 a  Consiliului Judetean Buzau (si odata cu ele i-a fost comunicat si  avizul ITRSC Buzau), astfel incât despagubirile solicitate (c/val. lipsa de folosinta teren si daune morale) nu au nicio legatura cu o expropriere  „abuziva” ori cu vreun capat accesoriu la contestarea unui act administrativ ( o pretentie rezultata din nefolosirea unui bun imobil proprietatea reclamantei).

Ca atare, a stabilit prima instanta, potrivit dispozitiilor art. 94 din noul Cod de procedura civila, competenta solutionarii unei astfel de cereri ii revine Tribunalului Buzau – Sectia I-a Civila, asa incât prin sentinta nr. 1612 pronuntata in sedinta publica din 19.12.2014, in conformitate cu dispozitiile art. 132 alin 2 Cod pr. civila coroborat cu art. 23 alin.1 din Legea nr. 255/2010, a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea  sectiei a I-a Civila  a Tribunalului Buzau.

Prin sentinta civila nr. 762, pronuntata in sedinta publica de la 18 iunie 2015, Tribunalul Buzau  - Sectia I Civila  a admis  exceptia de necompetenta materiala invocata de pârâtul Municipiul Buzau – prin primar si a declinat competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta NASTASE IOANA NELA, in contradictoriu cu pârâtii MUNICIPIUL BUZAU PRIN PRIMAR  si CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BUZAU,  in favoarea Tribunalului Buzau, Sectia – II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenta, si s-a inaintat dosarul catre Curtea de Apel Ploiesti, pentru  pronuntarea unui regulator de competenta.

Procedând la solutionarea conflictului negativ de competenta, Curtea de Apel Ploiesti, prin sentinta civila nr. 59 CC, pronuntata in sedinta publica din data de  22.07.2015, a stabilit competenta materiala de solutionare a cauzei, in favoarea Sectiei I Civila a Tribunalului. Buzau.

Curtea a aratat ca obiectul litigiului dedus judecatii, declansat de reclamanta N.I.N., consta in repararea pagubei cauzate  prin exproprierea „abuziva” a terenului proprietatea sa, pentru cauza de utilitate publica, temeiul de drept invocat fiind Legea nr. 255/2010 (astfel cum a fost precizata actiunea la data de  2.04.2015).

Conform art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, cererile pentru stabilirea  dreptului la despagubire pentru expropriere si a cuantumului acesteia sunt de competenta instantei de drept comun, respectiv, a tribunalului, Sectia I Civila, potrivit art. 95 pct. 1  Cod pr. civila.

Pe de alta parte, art. 123 Cod pr. civila reglementeaza un caz de prorogare legala a competentei, in sensul ca instanta competenta a solutiona o cerere principala devine  competenta a solutiona si cererile accesorii, aditionale si incidentale, a aratat Curtea.

In acest context, Curtea a apreciat ca, competenta materiala de solutionare a cauzei revine  Sectiei I Civila a  Tribunalului Buzau, nefiind incidente, pentru considerentele aratate in precedent, dispozitiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a  contenciosului administrativ.

Cauza a fost reinregistrata la Tribunalul Buzau, Sectia I Civila, sub nr. X/114/2015, la data de 01.09.2015.

La termenul  de judecata din data de 26.11.2015, instanta a dispus introducerea in cauza, in calitate de pârât, a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. SA.              

In termenul legal, acest pârât a formulat intâmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active

a reclamantei N.I.N., intrucât terenul in suprafata de 1157 m.p. a facut obiectul schimbului cu un teren in suprafata de 1.900 m.p., astfel cum rezulta din HCL nr.116/26.07.2012 a Municipiului Buzau si din contractul de schimb nr. …/19.11.2013, autentificat de catre BNP Filip si Asociatii.

In conformitate cu dispozitiile art.6 din Codul civil, pârâtul a invocat si exceptia neretroactivitatii legii civile, respectiv, a Legii nr. 255/2010 cu completarile si modificarile ulterioare, intrucât la momentul actual (anul 2015), reclamanta nu mai este proprietara terenului in suprafata de 1157 m.p.

De asemenea, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman –prin administrator C.N.A.D.N.R. S.A. — D.R.D.P. Bucuresti,  intrucât terenul in suprafata de 1157 m.p., la momentul executiei lucrarii (anul 20012 „Reabilitare DN2 km 55 +800 — 152+500, Pasaj km 107 + 297) se afla in domeniul public al municipiului Buzau,  astfel cum rezulta din adresa nr. 19925/15.09.2000 a Consiliului Local al municipiului Buzau (cu referire la Hotarârea nr.117/1999 a Consiliului Local al municipiului Buzau, pentru eliberarea certificatului de urbanism nr. X/09.11.2000, in baza caruia a fost eliberata autorizatia de construire nr. Y/15.08.2001) si din planul de situatie al lucrarii, avizat spre neschimbare de catre Consiliul Judetean Buzau, cu nr. Z/30.07.2001.

Referitor la suprafata de 8843 m.p.,

prin intâmpinarea formulata a fost invocata exceptia netimbrarii actiunii
,
in conformitate cu prevederile art. 33 si 55 din O.U.G. nr. 80/2013, sustinându-se ca nu a fost indicat documentul care atesta indeplinirea acestei cerinte legale pentru solutionarea cauzei.

In conformitate cu dispozitiile art. 2500 si art. 2517 din noul Cod Civil, pârâtul a invocat si exceptia prescriptiei dreptului de a solicita plata lipsei de folosinta  (despagubiri), intrucât s-a indeplinit termenul general de prescriptie de trei ani, raportat la data actiunii, respectiv nu se pot acorda despagubiri pentru lipsa de folosinta a suprafetei de 8843 mp., in perioada 2000 – 2008.

Fata de temeiul de drept pe care se intemeiaza actiunea, Legea nr. 554/2004, in conformitate cu dispozitiile art. 7 si 8 din Legea nr. 554/2004 actualizata, a fost invocata exceptia privind neindeplinirea procedurii prealabile de catre reclamanta, pârâtul sustinând ca aceasta s-a adresat direct instantei de judecata, fara sa solicite in scris C.N.A.D.N.R. S.A. – D.R.D.P. Bucuresti, informatii cu privire la stadiul emiterii hotarârii de stabilire a despagubirilor pentru terenul in suprafata de 1157 m.p. si  realizarea accesului la proprietatea in suprafata de 8843 m.p.

Totodata, pârâtul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive

a Statului Roman – prin administrator C.N.A.D.N.R. S.A. – D.R.D.P. Bucuresti de a acorda despagubiri pentru lipsa de folosinta a suprafetei de 8843 m.p., in perioada 2000- 2008, deoarece din planul de amplasament cu nr. cadastral 5675 al suprafetei de 8843 m.p. trebuia sa rezulte accesul la imobilul cu nr. cadastral 5675, categoria de teren  sau, dupa caz, servitutile constituite in folosul imobilului cu nr. 5675, tinând seama de prevederile regulamentului de avizare, receptie, inscriere in evidentele de cadastru si carte funciara la momentul avizarii, astfel cum se prevede in lit. e a art. 10 din Ordinul nr.700/2014 al ANCPI.

Referitor  la practica judiciara invocata de catre reclamanta, respectiv, decizia civila nr. 1884/2013 pronuntata in dosarul nr. 2044/3/2009 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pârâtul a sustinut ca situatia de fapt si de drept nu are legatura cu cauza de fata, intrucât, in dosarul nr. 2044/3/2009 instanta de fond a constatat ca proprietarul a refuzat amplasamentul propus spre schimb si s-a demarat procedura de expropriere, ori in cauza de fata, reclamanta a fost de acord cu schimbul de teren afectat de realizarea lucrarii de referinta „Reabilitare DN2 km 55 + 800 – 152+500, Pasaj km 107 + 297”.

Fata de aspectele invocate, s-a solicitat, in principal, admiterea exceptiilor invocate, iar pe fond, respingerea actiunii ca neintemeiata.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 205 si urmatoarele din noul Cod de procedura civila.

La termenul de judecata din data de  18.05.2016, instanta a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si a lipsei calitatii procesuale pasive invocate de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii prin intâmpinare, a mentinut masura prorogarii privind celelalte exceptii invocate de acelasi pârât, dispusa de instanta la termenul din 28.01.2016 si a stabilit termen pentru continuarea judecatii la 23.06.2016, pentru când au fost citate partile, motivele de fapt si de drept care  au stat la baza pronuntarii fiind expuse pe larg in incheierea pronuntata, atasata la filele 104-106 dosar.

Referitor la exceptia de netimbrare a actiunii, respectiv la exceptia privind neindeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a apreciat ca raportat la obiectul cererii, astfel cum a fost calificat de Curtea de Apel Ploiesti cu ocazia solutionarii conflictului negativ de competenta si  având in vedere si dispozitiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 255 din data de 14 decembrie 2010, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, se impune respingerea acestora ca neintemeiate.

In ceea ce priveste exceptia privind lipsa de interes a reclamantei in promovarea actiunii, judecatorul fondului a apreciat, de asemenea, ca este neintemeiata, motivat de faptul ca asa cum rezulta din petitul cererii, reclamanta a solicitat  prin actiunea precizata obligarea pârâtilor la plata unor despagubiri ca urmare a preluarii partiale a terenului proprietatea sa, in vederea realizarii lucrarilor privind reabilitarea DN 2 km 55 + 800 km – 152 + 500 Poduri cu patru benzi de circulatie, Pasaj km 107 + 297 prin supralargirea pasajului rutier aferent DN 2 in zona C.F. 2  Buzau – Nehoiu, precum si ca urmare a imposibilitatii folosirii diferentei de teren datorita blocarii accesului la acesta prin amplasarea utilajelor necesare realizarii acestei lucrari, astfel ca s-a apreciat ca poate justifica un interes in promovarea unei astfel de actiuni.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune privind capatul de cerere având ca obiect despagubiri ca urmare a lipsei de folosinta a suprafetei de 8843 m.p., aferenta perioadei 2000-2008, precum si a suprafetei de 1157 m.p., aferenta perioadei 2000 – 05.06.2011, invocata de Primarul Mun. B. si C.N.A.D.N.R. SA. instanta de fond a apreciat ca este intemeiata.

Astfel, judecatorul fondului a aratat ca in conformitate cu dispozitiile art. 1

alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, legiuitorul a statuat, cu titlu de principiu, ca dreptul la actiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, termenul de prescriptie fiind de 3 ani (astfel cum se dispune prin art. 3 alin. 1).

Potrivit precizarilor facute de reclamanta, reglementarea accesului la parcela in suprafata de 8.843 m.p. a fost obtinuta in cursul anului 2008, prin decizia civila nr. 217 din data de  02.07.2008 a Tribunalului Buzau, pronuntata in dosarul nr. 2121/200/2007, aceasta sustinând ca, in perioada mentionata, nu a putut folosi terenul ca urmare a amplasarii utilajelor constructorului pe perioada lucrarii si a faptului ca nu a avut nicio cale de acces la acesta.

Deoarece din actele existente la dosarul cauzei nu a rezultat ca prescriptia dreptului la actiune ar fi fost suspendata sau intrerupta, in raport de dispozitiile legale anterior amintite, instanta fondului a constatat ca termenul de prescriptie a inceput sa curga cel mai târziu la data de 02.07.2008, data pronuntarii deciziei civile nr. 217 din 02.07.2008 a Tribunalului B. si s-a implinit dupa 3 ani, respectiv, pe data de 02.07.2011.

Or, din cererea formulata de reclamanta, s-a constatat ca aceasta a fost inregistrata la Sectia a II-a Civila la data de 06.06.2014, deci cu incalcarea termenului general de prescriptie de trei ani, astfel ca sesizarea instantei s-a realizat cu incalcarea termenului procedural stabilit de legiuitor, considerente pentru care a fost admisa exceptia prescriptiei invocata de pârâte, raportat la aceasta suprafata de teren.

In ceea ce priveste suprafata de 1.157 m.p, tribunalul a retinut ca prin actiunea formulata, reclamanta a aratat ca a adresat o serie de memorii primarului mun. B., incepând cu cel inregistrat sub nr. 11388 din data de 9.06.2008, iar in cadrul audientei din 10.09.2008 s-a convenit acoperirea amiabila a prejudiciului produs din culpa autoritatii administrative locale, prin atribuirea in proprietate a unei suprafete de 1.900 m.p. teren intravilan in municipiul B. la DN 10 si amenajarea drumului de acces stabilit prin decizia civila nr. 217/02.07.2008 a Tribunalului B., cu mijloace tehnice puse la dispozitie de primarie.

Aceasta conventie nu s-a concretizat intru totul, fiind efectuat doar schimbul de terenuri  prin contractul de schimb intre aceasta si Municipiul B., autentificat de birou notarial.

Astfel, reclamanta a apreciat  ca terenul proprietatea sa este ocupat de supralargirea pasajului rutier aferent DN 2 in zona C.F Buzau – Nehoiu, fiind victima unei exproprieri abuzive ca urmare a atestarii acestuia ca apartinând domeniului public al Municipiului Buzau, conform avizului Consiliului Local al municipiului Buzau nr. …./15.09.2000 si H.C.L. nr. 117/1999.

Cu privire la prejudiciul cauzat de pârâti, referitor la aceasta suprafata de teren s-a sustinut ca se compune din  prejudiciul material produs prin pierderea proprietatii asupra parcelei 1 A in suprafata de 1.157 m.p., pentru perioada 2000-2013, apreciat la suma de 85.785 Euro (1 Euro/m.p/an); din suma de 3.254 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de schimbul de teren;   din suma de  10.000 euro prejudiciu moral, produs prin tergiversarea rezolvarii acestei situatii (s-a afirmat ca reclamanta a fost  nevoita sa efectueze nenumarate demersuri la diverse autoritati, ca a fost lipsita de posibilitatea de a beneficia de prevederile legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, fiindu-i incalcat dreptul de proprietate, cu consecinte deosebit de grave asupra familiei sale, respectiv asupra starii de sanatate a sotului sau N.R., acesta fiind  cel care s-a ocupat efectiv de demersurile privind rezolvarea situatiei terenului).

Examinând exceptia prescriptiei dreptului la actiune referitoare la aceasta suprafata de teren, Tribunalul a constatat ca raportat la dispozitiile legale evocate, este intemeiata pentru perioada 2000 – 05.06.2011, in conditiile in care din actele existente la dosarul cauzei nu a rezultat ca prescriptia dreptului la actiune ar fi fost suspendata sau intrerupta, in raport de dispozitiile legale analizate, astfel ca termenul de prescriptie a inceput sa curga cel mai târziu la data de 10.09.2008, când potrivit precizarilor reclamantei, in cadrul audientei avute s-a convenit acoperirea amiabila a prejudiciului si s-a implinit dupa 3 ani, respectiv pe data de 10.09.2011.

Or, din cererea formulata de reclamanta,  a aratat tribunalul, se constata ca aceasta a fost inregistrata la Sectia a II-a Civila la data de 06.06.2014, deci cu incalcarea termenului general de prescriptie de trei ani, astfel ca sesizarea instantei s-a realizat cu incalcarea termenului procedural definit de legiuitor, considerente pentru care a fost admisa exceptia prescriptiei invocata de pârâte, raportat la aceasta suprafata de teren, pentru perioada 2000 – 05.06.2011.

Cu privire la fondul cauzei, instanta de fond a retinut in fapt, urmatoarele:

Potrivit certificatului de mostenitor nr. 79 din data de 05.06.2003, emis de BNP Serbanescu Corina-Luminita, in calitate de mostenitoare a defunctului N.I. reclamanta este proprietara suprafetei totala de 10.000 m.p., teren impartit de un canal in doua parcele, asa cum a rezultat din documentatia cadastrala tehnica,  respectiv, parcela 1A in suprafata de 1157 m.p. si 2 A in suprafata de 8.843 m.p, teren inscris in cartea funciara a localitatii Buzau.

Ca urmare a lucrarilor privind reabilitarea DN 2 km 55 + 800 km – 152 + 500 Poduri cu patru benzi de circulatie, Pasaj km 107 + 297, prin supralargirea pasajului rutier aferent DN 2 in zona C.F. 2 Buzau-Nehoiu, terenul i-a fost ocupat in totalitate, acesta fiind mentionat ca apartinând domeniului public al municipiului Buzau, conform avizului Consiliului Local al Municipiul Buzau nr. 19925/15.09.2000 si H.C.L. nr. 117/1999.

In urma demersurilor facute de reclamanta a fost emisa de catre Consiliul Local Buzau, Hotarârea nr. 116/26.07.2012, prin care se aproba schimbul de terenuri proprietate privata libere de sarcini intre municipiul Buzau si reclamanta, hotarâre in baza careia, la data de 19.11.2013, reclamanta incheie cu municipiul Buzau  contractul de schimb autentificat de B.N. „Filip si Asociatii”, prin care municipiul Buzau transmite in deplina proprietate si posesie reclamantei, ca bun propriu, suprafata de 1148 m.p. teren arabil situat in intravilanul municipiul Buzau, tarlaua 19, judetul Buzau, având nr. cadastral 61954, inscris in cartea funciara nr. … a localitatii Buzau, evaluata la data de 08.04.2012 la suma de 12.400 Euro,  in schimbul suprafetei de 1157 m.p. teren arabil extravilan, situat in tarlaua 25, parcela 167, inscris in cartea funciara la nr. 62115 (nr. C.F. vechi  12260) a localitatii Buzau cu nr. cadastral 5674, teren care va fi inscris in cartea funciara a Mun. Buzau si in evidentele proprii ca bun aflat in domeniul public al mun. Buzau.

Din contract a rezultat ca anterior autentificarii, municipiul Buzau a primit suma de 300 Euro, echivalentul a 1310,04 lei, reprezentând diferenta evaluarii terenurilor, terenul transmis de reclamanta fiind evaluat la data de 08.04.2012 la suma de 12100 Euro, precum si faptul ca partile sunt de acord cu evaluarea  facuta si ca nu mai au nicio pretentie de nicio natura unii impotriva celorlalti si sunt intru totul de acord cu cuprinsul contractului incheiat.

Mai mult, partile au stipulat in contract ca impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietatii imobiliare se plateste de coschimbasa N.I.N., in conditiile Codului fiscal, municipiul Buzau fiind scutit de impozit, iar cheltuielile ocazionate de incheierea contractului, precum si cheltuielile de intabulare a dreptului de proprietate, sunt suportate de fiecare parte contractanta in mod corespunzator cu terenul primit, conform H.C.L. nr. 116/2012 emisa de Consiliul Local al municipiului Buzau.

Tribunalul a mentionat ca nici contractul de schimb si nici H.C.L. nr. 116/2012 emisa de Consiliul Local al municipiului Buzau nu au fost contestate de reclamanta in instanta civila si respectiv, in contencios administrativ, astfel ca acestea isi produc efecte cu privire la  tranzactia intervenita intre partile contractante, conditii in care solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului Municipiul Buzau la plata sumei de 3.254 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de schimbul de teren, s-a impus a fi respinsa.

Referitor la obligarea pârâtilor la plata lipsei de folosinta asupra acestui teren, precum si la plata sumei de 10.000 Euro, prejudiciu moral, tribunalul a motivat  ca  din probele administrate, respectiv actele medicale atasate, a rezultat ca acestea sunt datate 19.03.2007, 23.03.2007, 21.06.2007 si respectiv, 13.07.2997, iar potrivit declaratiei martorului audiat, reclamanta a folosit partial terenul in perioada 2002-2005, dupa care nu l-a mai cultivat deoarece necesita asigurarea pazei culturilor, respectiv imprejmuire, imprejurare in care instanta de fond a apreciat ca reclamanta nu a facut dovada existentei unui prejudiciu material sau moral in perioada de referinta 05.06.2011– 2013, respectiv a unei eventuale legaturi de cauzalitate intre fapta culpabila a celor doi pârâti si prejudiciul pretins.

Totodata, instanta de fond a apreciat ca atât timp cât prin contractul de schimb incheiat s-a convenit ca partile contractante nu mai au nicio pretentie legata de terenul ce a facut obiectul schimbului, se impune respingerea actiunii ca neintemeiata.

Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta N.I.N., in termenul legal reglementat de art. 468 alin 1 din noul Cod de procedura civila, criticând-o ca nelegala si netemeinica.

A sustinut apelanta ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita nu incepe sa curga de la data când s-a produs paguba, ci numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât si pe cel care raspunde de ea. Se impune astfel, a invederat apelanta, verificarea, de catre instanta de judecata, a datei la care s-a nascut dreptul subiectiv la reparatie si dreptul la actiune in raspundere civila si a datei  de la care se poate exercita acest drept, exercitiu ce depinde de cunoasterea de catre cel vatamat a acelui minim de elemente pentru a putea actiona, distinct pentru cele doua petite de actiune – obligarea la daune materiale si obligarea la daune morale.

A apreciat apelanta ca in cauza este vorba de un „bun actual”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la C.E.D.O., iar prima conditie impusa de jurisprudenta C.E.D.O. este ca privarea de proprietate sa fie prevazuta de lege, in absenta parcurgerii etapelor procedurale reglementate de Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004, chiar daca autoritatile române justifica un scop de interes public pentru privarea de proprietate.

Din aceasta perspectiva, prezenta cauza este similara ca situatie de fapt cu hotarârea Burghelea c. României din 27 ianuarie 2009, precum si cu hotarârea Vergu c. României din 11 ianuarie 2011, in care instanta europeana a constatat ca in absenta unui transfer de proprietate amiabil in virtutea art. 4 din Legea nr. 33/1994 sau a parcurgerii de catre pârâta a procedurii reglementate de Legea nr. 33/1994, procedura transparenta si fara exceptie, judiciara, ocuparea in mod irevocabil a terenului reclamantului s-a facut fara a i se plati in prealabil despagubiri.

Astfel, a apreciat apelanta, pentru a mentine echilibrul rezonabil intre interesul public reprezentat de construirea pasajului rutier si dreptul individual de proprietate asupra suprafetei de teren ocupata in mod abuziv si pentru a nu fi pusa in situatia de a suporta o sarcina speciala si exorbitanta, se impune obligarea pârâtilor la acordarea unei despagubiri proportionale cu valoarea reala a terenului, astfel cum impune art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la exceptia prescriptiei, a solicitat apelanta respingerea acesteia, motivat de  faptul ca prescriptiile extinctive incepute si implinite sub imperiul reglementarii anterioare nu sunt supuse dispozitiilor legii noi, deoarece ele reprezinta situatii juridice trecute.

Mai mult, art. 6 alin. 4 Cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc ca si prescriptiile extinctive (precum si decaderile si uzucapiunile) incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi, sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, legea aplicabila prescriptiei extinctive, sub toate aspectele (inceput, termen, suspendare, intrerupere, repunere in termen, efecte) este legea in vigoare la data la care prescriptia a inceput sa curga.

In speta de fata, a invederat apelanta,  se retine aplicabilitatea dispozitiilor art. 16 lit. a din Decretul-Lege nr.167/1954, potrivit carora prescriptia se intrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia.

Recunoasterea in cazul de fata este reprezentata de schimbul de terenuri realizat prin contractul de schimb incheiat intre apelanta si municipiul Buzau, autentificat sub nr. …. din data de 19.11.1013 la B.N. „Filip si Asociatii”.

Astfel, acest schimb poate primi eficienta si sub aspectul recunoasterii culpei pârâtelor privind aceasta expropriere abuziva, fiind aplicabile dispozitiile art. 16 alin. 1 lit. a si 17 din Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescriptia extinctiva, momentul de la care incepe sa curga o noua prescriptie fiind data autentificarii contractului de schimb, respectiv 19.11.1013 si fata de care, cererea privind despagubirile este formulata in termen.

S-a solicitat admiterea apelului, „anularea” sentintei si pe fond, admiterea cererii asa cum a fost formulata.

In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 466-482 din noul Cod de procedura civila.

Intimatul-pârât Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România SA a depus intâmpinare, conform dispozitiilor art. 471 al 5 din noul Cod de procedura civila, prin care a solicitat respingerea apelului.

In esenta, intimatul a apreciat ca instanta de fond a admis in mod corect exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru cele doua terenuri, aferente perioadelor 2000-2008 si 2000-05.06.2011 si a respins in mod corect solicitarea referitoare la plata despagubirilor pentru lipsa de folosinta a suprafetei de 1157 mp.

Intimatii-pârâti Consiliul Local al Municipiului Buzau si Municipiul Buzau – prin primar au depus, la rândul lor, intâmpinare, conform dispozitiilor art. 471 al 5 din noul Cod de procedura civila, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând  apararile formulate la instanta de fond.

Examinând sentinta atacata prin prisma criticilor formulate, in raport de dispozitiile art. 478 din noul Cod de procedura civila si ale art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedura civila, Curtea a apreciat ca nefondat apelul declarat, pentru urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Curtea  a subliniat ca in speta se aplica termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, act normativ incident spetei in raport de data inceperii termenului de prescriptie-anul 2000 pentru ambele pretentii reprezentând lipsa de folosinta a celor doua terenuri.

Curtea a reamintit, sub acest aspect, ca prin  decizia nr. 1/2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in procedura recursului in interesul legii, obligatorie pentru instante conform art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedura civila, s-a stabilit ca prescriptiile  extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la acea data, ramân supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul  nr. 167/1958 republicat.

In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, care statueaza ca „prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.”

Cu referire la prima critica formulata de catre  apelanta, prin care s-a sustinut ca in mod gresit prima  instanta a admis exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune pentru pretentiile vizând lipsa de  folosinta a suprafetelor de 8843 m.p., aferente perioadei 2000 – 2008, respectiv a celei de 1157 m.p., pentru perioada 2000 – 5.06.2011, Curtea a constatat ca este nefondata, solutia instantei de fond de admitere a exceptiei fiind validata  de instanta de control judiciar.

Astfel, a aratat Curtea, pentru ambele suprafete de teren, apelanta a  precizat ca pretentiile deduse judecatii, anterior  amintite, sunt intemeiate pe raspunderea pentru paguba cauzata prin fapta ilicita, context in care a apreciat ca prescriptia dreptului material la actiune  incepe sa curga, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.

Curtea a subliniat ca potrivit doctrinei, caracteristica  acestei reguli speciale de determinare a inceputului prescriptiei  extinctive consta in stabilirea a doua momente alternative de la care prescriptia incepe sa curga si anume, pe de o parte,  momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui  care raspunde de ea (moment care poate fi stabilit prin  orice mijloc de proba, propus fie de catre reclamant,  fie de  catre pârâtul care pretinde ca a operat prescriptia extinctiva), iar pe  de alta parte, momentul obiectiv (care urmeaza a fi  determinat  de instanta) al datei la care pagubitul putea ori trebuia sa  cunoasca aceste elemente.

Examinând considerentele sentintei apelate, Curtea a retinut ca in ceea ce priveste pretentiile aferente perioadei 2000 – 2008, pentru suprafata de 8843 m.p., prima instanta a stabilit ca data de incepere a termenului  de prescriptie extinctiva a fost 02.07.2008, data pronuntarii deciziei civile nr. 217/2.07.2008 a Tribunalului Buzau, prin care reclamanta a  obtinut un drept de  servitute de trecere pe un teren invecinat,  pentru a avea, astfel, acces la parcela de 8843 m.p.

Prin urmare, acesta a fost momentul obiectiv stabilit  de instanta de fond, ca fiind cel de la care a inceput sa curga termenul prescriptiei  extinctive, care s-a implinit, in  acest context, la data de 2.07.2011 (dupa 3 ani), deci anterior  inregistrarii pe rolul Tribunalului Buzau, a actiunii prezente – 06.06.2014.

In ceea ce priveste pretentiile aferente perioadei  2000 – 5.06.2011, reprezentând lipsa de folosinta pentru terenul  de 1157 m.p., judecatorul fondului a stabilit ca moment  obiectiv pentru inceperea termenului de prescriptie, data de 10.09.2008 (data la care, conform precizarilor reclamantei, s-a convenit cu autoritatea administrativ locala „acoperirea amiabila a  prejudiciului”, prin atribuirea in proprietate a unui teren intravilan  de 1900 m.p. si amenajarea drumului de acces stabilit prin decizia civila nr. 217/2008 a Tribunalului Buzau).

In acest context, prima instanta a stabilit ca data implinirii  termenului de prescriptie de 3 ani a fost cea de 10.09.2011, deci si in acest caz, anterior inregistrarii prezentei actiuni (06.06.2014).

Examinând motivele de apel, s-a constatat ca in cazul ambelor termene de prescriptie, apelanta a inteles sa critice  solutia Tribunalului Buzau pentru faptul ca judecatorul fondului ar fi ignorat existenta cazului de  intrerupere a  termenului de prescriptie, reglementat de art.  16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, reprezentat, in speta, de  schimbul de terenuri incheiat prin contractul nr. 3039/2013.

 Curtea a reamintit ca potrivit dispozitiilor art. 16 lit. a  din Decretul nr. 167/1958, „prescriptia se intrerupe prin orice  recunoastere a dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de  cel in folosul caruia curge prescriptia”.

Ca prim aspect,  Curtea a notat ca in ceea ce priveste pretentiile  aferente celor doua perioade (corespunzatoare ambelor parcele), formulate in contradictoriu cu intimatul-pârât  Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, actul invocat  de catre apelanta este lipsit de orice relevanta juridica sub  aspectul intreruperii cursului prescriptiei, intrucât pârâtul mentionat nu a avut calitatea de parte semnatara a  acestuia, astfel incât nu se pune problema, in ceea ce-l priveste, a unei eventuale recunoasteri a dreptului, in sensul  celor reglementate de art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

Sub un al doilea aspect, Curtea  a aratat ca in conditiile  in care schimbul de terenuri a vizat suprafata de teren de 1157 m.p., in mod evident, incheierea acestei operatiuni juridice nu prezinta  nicio relevanta pentru pretentiile aferente parcelei de 8843 m.p. si  cu atât mai putin, nu poate constitui, pentru aceste pretentii, o cauza de intrerupere a prescriptiei dreptului material la actiune.

In ceea ce priveste

pretentiile aferente parcelei de 1157 m.p., Curtea a notat ca rationamentul prezentat de catre apelanta prezinta o eroare majora, intrucât actul asimilat de aceasta unei recunoasteri a dreptului  la actiune, realizata de partea  (partile) adverse si invocat ca o cauza de intrerupere a cursului prescriptiei, s-a incheiat la data de 19.11.2013 (fila 72 dosar fond),  ori in speta, termenul de prescriptie pentru pretentiile mentionate era implinit de la data de 10.09.2011.

Curtea a subliniat ca pentru a opera intreruperea, este necesar ca motivul de intrerupere sa intervina pâna la momentul implinirii termenului de  prescriptie, conditie care in speta, astfel cum s-a mentionat in paragraful precedent,  nu este indeplinita.

Apelul a fost apreciat ca nefondat si sub aspectul criticii aduse solutiei de respingere a actiunii, pronuntata de  prima instanta pe fondul cauzei.

Curtea a constatat ca in mod corect Tribunalul Buzau a stabilit ca in cauza nu se pot acorda despagubiri (materiale  si morale) aferente perioadei 05.06.2011 – 2013, pentru  terenul de 1157 m.p..

Astfel, in ceea ce priveste despagubirile materiale ( inclusiv cheltuielile ocazionate de schimbul de terenuri), Curtea a notat ca reclamanta-apelanta nu mai este indreptatita sa formuleze astfel de pretentii, in conditiile in care, prin contractul de schimb autentificat sub nr. 3093/19.11.2013, al carei semnatara este, s-a convenit expres ca partile contractante nu mai au nicio pretentie legata de terenul ce a facut obiectul schimbului  ( paragraful 4,pagina 4 din contract-fila 71 dosar fond).

Referitor la daunele morale  pretinse de catre  apelanta, s-a retinut ca, astfel cum in mod corect a constatat  si judecatorul primei instante, prin probele  administrate reclamanta nu a reusit sa dovedeasca  existenta unui prejudiciu moral, ce ar fi fost aferent  perioadei 5.06.2011 – 2013 si de asemenea, nici a unei legaturi de cauzalitate intre  faptele pretins culpabile ale celor doi pârâti si prejudiciul  invocat, estimat de apelanta la suma de 10.000 euro.

Curtea a retinut sub acest aspect, ca actele medicale depuse de apelanta, cu privire la starea de sanatate a  sotului sau, sunt anterioare perioadei de referinta (acestea sunt datate 23.03. 2007, 21.06.2007, 13.07.2007, 19.03.2007 – filele 15 – 18 dosar fond), iar in ceea ce priveste depozitia martorului audiat la solicitarea  reclamantei, aflata la fila 116 dosar fond, din examinarea acesteia  reiese ca apelanta a folosit partial terenul de 1157 m.p. in perioada 2002 – 2005, dupa care nu l-a mai cultivat,  deoarece necesita asigurarea pazei  culturilor.

Data fiind aceasta situatie de fapt si de drept, in considerarea argumentelor anterior  expuse, Curtea a constatat ca apelul declarat de  reclamanta N.I.N. este nefondat,  context in care a procedat, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedura civila, la respingerea acestuia ca atare.

 

 Autorul sintezei,

Judecator Andra-Corina Botez