Repausul saptamanal. Dreptul salariatului la acordarea repausului, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de munca. Sarcina probei in litigiile de munca.

 

Codul muncii, art. 120, art. 133, art. 137, art. 272

 

Art. 120 alin 1 Codul muncii, defineste munca suplimentara ca fiind cea prestata peste durata normala a timpului de munca de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.

Pe de alta parte, conform art. 137 Codul muncii, repausul saptamanal reprezinta o perioada de odihna, statornicita legal, la sfarsitul saptamanii, constand in doua zile consecutive,  de regula sambata si duminica. El poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. Intrucat lucreaza astfel sambata si duminica, salariatii beneficiaza de un spor la salariu in conditiile prevazute de contractul colectiv sau de regulamentul intern.    

Este de mentionat si faptul ca art. 133 C.muncii (ce transpune Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru) defineste cu claritate perioada de repaus, fiind orice durata care nu constituie  timp de munca si anume –pauza de masa si repausul zilnic, repausul saptamanal si  sarbatorile legale, concediile.

Asadar, in lumina dispozitiilor legale expuse in precedent, este cert ca, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de munca, salariatul are dreptul la acordarea repausului.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 431 din 11 martie 2014

 

Prin decizia civila nr. 431/11martie 2014, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul declarat de reclamantii A.O., B.D si altii, impotriva sentintei civile nr. 1716/12.06.2013 pronuntata de Tribunalul Prahova, pe care a modificat-o in parte,  in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantilor, pentru perioada 13.02.2009-02.2012, drepturile banesti actualizate, reprezentand contravaloarea orelor lucrate peste durata normala a timpului de munca, precum si cele efectuate in zilele de sambata, duminica si sarbatorile legale, conform raportului de expertiza AC, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective. S-au mentinut restul dispozitiilor sentintei, referitoare la admiterea in parte a actiunii, respingerea capatului de cerere privind acordarea dobanzii legale ca neintemeiat si obligarea la cheltuieli de judecata. S-a respins ca nefondat recursul declarat de parata SC P SA.

Sub un prim aspect, se impune a se preciza ca art. 120 alin 1 Codul muncii, defineste munca suplimentara ca fiind cea prestata peste durata normala a timpului de munca de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiasi text de lege, conditia esentiala pentru efectuarea muncii suplimentare consta in acordul salariatului, care poate fi, insa, expres sau tacit.

In acest context, nu i se poate da eficienta juridica sustinerii  recurentei-parate, in sensul ca reclamantii nu au depus la dosar documente justificative referitoare la existenta acordului lor pentru prestarea orelor suplimentare, cu atat mai mult cu cat sarcina probei in litigiile de munca revine angajatorului, conform art. 272 Codul muncii.

Pe de alta parte, conform art. 137 Codul muncii, repausul saptamanal reprezinta o perioada de odihna, statornicita legal, la sfarsitul saptamanii, constand in doua zile consecutive,  de regula sambata si duminica. El poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. Intrucat lucreaza astfel sambata si duminica, salariatii beneficiaza de un spor la salariu in conditiile prevazute de contractul colectiv sau de regulamentul intern.    

Este de mentionat si faptul ca art. 133 C.muncii (ce transpune Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru) defineste cu claritate perioada de repaus, fiind orice durata care nu constituie  timp de munca si anume –pauza de masa si repausul zilnic, repausul saptamanal si  sarbatorile legale, concediile.

Asadar, in lumina dispozitiilor legale expuse in precedent, este cert ca, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de munca, salariatul are dreptul la acordarea repausului, rationamentul primei instante, sub acest aspect, neavand fundament legal.

Prin raportul de expertiza AC,  efectuat in cauza, s-a stabilit, pentru fiecare reclamant, numarul orelor lucrate peste durata normala a timpului de munca, precum si cele efectuate in zilele de sambata,  duminica si sarbatori legale, iar drepturile salariale, cuvenite pentru acestea, s-au determinat in baza foilor colective de prezenta  (scazandu-se numarul orelor platite de angajator si evidentiate pe pontaj, ca ore suplimentare) si a dispozitiilor Contractului Colectiv de Munca la nivel Petrom (Anexa nr. 15-parte integranta si speciala a contractului, cu referire directa si specifica la lucratorii P Constanta) care prevad, printre altele, ca „ In cadrul PConstanta, salariul de baza minim va fi de 1,98 ori mai mare decat salariul minim pe economie indexat” (art. 128(5)).

Referitor la criticile recurentei-parate, ce vizeaza raportul de expertiza, este de mentionat si faptul ca aceasta nu a formulat obiectiuni dupa depunerea lucrarii la dosar in fata primei instante (desi s-a acordat un termen de judecata pentru a se lua la cunostinta de continutul expertizei) neconformandu-se  astfel prevederilor art. 212 alin. 2 C.pr.civila (forma in vigoare la data introducerii actiunii).

De asemenea, se impune a se preciza ca, desi recurenta-parata a sustinut, prin motivele de recurs, ca prevederea, conform careia” In cadrul P Constanta, salariul de baza minim va fi de 1,98 ori mai mare decat salariul minim pe economie indexat”, se refera la un contract colectiv de munca anterior (ce nu-si gaseste aplicabilitatea  pentru perioada vizata in cazul in speta) nu a facut dovada contrara inscrisurilor existente la dosar, sarcina probei (astfel cum s-a mentionat in precedent) revenindu-i in calitate de  angajator (potrivit art. 272 Codul muncii) el fiind acela care detine documentele pentru elucidarea conflictului si pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor partilor raportului juridic de munca.

In considerarea tuturor argumentelor expuse Curtea, in temeiul art. 312 alin. 2 si 3 C.pr.civila ( forma in vigoare la data introducerii actiunii, aplicabila in speta fata de dispozitiile art. 24 si art. 25 alin 1 C.pr.civila, forma actuala) a admis recursul declarat de reclamanti, a modificat in parte sentinta, in sensul ca  a obligat parata sa plateasca reclamantilor, pentru perioada 13.02.2009-02.2012, drepturile banesti actualizate, reprezentand contravaloarea orelor lucrate  peste durata normala a timpului de munca, precum  si cele efectuate in zilele de sambata, duminica si sarbatorile legale, conform raportului de expertiza AC, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective (conform art. 166 alin. 4 Codul muncii). S-au  mentinut restul dispozitiilor sentintei, referitoare la admiterea in parte a actiunii, respingerea capatului de cerere privind acordarea dobanzii legale ca neintemeiat si obligarea la cheltuieli de judecata. Pe cale de consecinta, s-a respins ca nefondat recursul declarat de parata.

 

                                                              (Judecator Cristina Paula Brotac)