Renuntarea practicianului in insolventa de a exercita, in continuare, mandatul de administrator judiciar, in consortiu  

- Legea nr. 85/2006: art. 19, art. 21, art. 22

Din lectura dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 85/2006, rezulta ca un practician in insolventa poate refuza numirea sa in calitate de administrator sau lichidator judiciar al unei debitoare insolvente, fiind obligat sa notifice refuzul instantei de judecata in termen de 5 zile de la numire. Totusi, singura sanctiune ce poate fi aplicata practicianului de insolventa, in cazul nerespectarii termenului de notificare a refuzului, fara motive temeinice, este amenda judiciara. Insa, chiar si intr-o astfel de ipoteza, refuzul primirii insarcinarii, chiar comunicat tardiv, presupune aplicarea dispozitiilor art. 19 din acelasi act normativ, adica desemnarea provizorie de catre instanta a unui alt practician de insolventa care va fi ulterior confirmat de adunarea generala a creditorilor sau, dimpotriva, adunarea generala va desemna un alt practician, agreat de majoritatea creditorilor.

Un al doilea caz este reglementat de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, conform caruia, in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, il poate inlocui pe administratorul judiciar, prin incheiere motivata, pentru motive temeinice.

Desi Legea nr. 85/2006 nu prevede expres, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar este un mandatar, iar raportul juridic dintre acesta si adunarea creditorilor care il confirma sau il numeste sunt raporturi specifice contractului de mandat cu titlu oneros, cu derogarile corespunzatoare impuse de specificul procedurii insolventei.

Asa fiind, in completarea dispozitiilor speciale si derogatorii cuprinse in Legea nr. 85/2006, sunt pe deplin aplicabile toate prevederile legale ce reglementeaza contractul de mandat, inclusiv cele referitoare la posibilitatea mandatarului de a renunta la mandat, cuprinsa in art. 1556 din Codul civil din 1864, renuntare care poate fi urmata de obligarea mandatarului la daune interese, daca a produs vreun prejudiciu partii adverse, mai ales in cazurile mandatului cu titlu oneros, cand raspunderea mandatarului se apreciaza cu o rigurozitate sporita [art. 1540 alin. (2) Cod civil]. Dimpotriva, asa cum rezulta din coroborarea dispozitiilor generale referitoare la mandat cu prevederile speciale cuprinse in art. 22 din Legea nr. 85/2006, in cazul mandantului din cadrul procedurii insolventei (adunarea creditorilor), acesta nu poate revoca mandatul acordat practicianului in insolventa, ci inlocuirea acestuia se poate dispune la cererea adunarii generale a creditorilor (mandant), doar de catre instanta de judecata si numai pentru motive temeinice.

Prin urmare, chiar daca Legea nr. 85/2006 nu prevede expres posibilitatea practicianului in insolventa de a renunta la insarcinarea primita oricand in cursul procedurii, o astfel de concluzie decurge din aplicarea principiilor generale ce guverneaza raportul juridic de mandat ce se naste intre practician si adunarea generala a creditorilor care il confirma ori il numeste, stabilindu-i totodata si remuneratia.

Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, atributia de a cenzura cuantumul cheltuielilor de procedura apartine judecatorului sindic, din oficiu sau in urma unei contestatii formulata de partea interesata. Astfel, potrivit acestui text de lege, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului, raportul urmand a se depune la dosarul cauzei si a se publica in Buletinul procedurilor in insolventa, putand fi contestat de oricare participant la procedura in masura in care invoca o vatamare si justifica un interes legitim [art. 21 alin. (2) din lege].

Asa cum rezulta din cuprinsul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, inlocuirea administratorului judiciar, din oficiu, sau la cererea adunarii creditorilor se face in cadrul unei proceduri contradictorii, cu citarea celor doua parti ale raportului juridic de mandat, tocmai pentru ca in cadrul acestei proceduri se pot solutiona toate cererile ori exceptiile legate de incetarea contractului de mandat, prin care, indreptatirea mandatarului la cheltuielile avansate in interesul mandantului, indreptatirea acestuia la o parte din onorariu pentru activitatea desfasurata, eventualele despagubiri ce pot fi solicitate de catre mandant pentru renuntarea intempestiva si pagubitoare etc. Aceste dispozitii sunt pe deplin aplicabile si in cazurile in care se iveste o renuntare la mandat din partea mandatarului (practicianului de insolventa), astfel ca nu se poate considera ca instanta de judecata a depasit atributiile sale prin faptul ca a luat in dezbaterea contradictorie a partilor si cererea accesorie formulata privind patrimoniul din care se va suporta in final cheltuielile de procedura avansate din propriile fonduri de catre practicianul in insolventa.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 213 din 2 aprilie 2014, dr. M.B.

Prin incheierea din 3 octombrie 2013, pronuntata in dosarul nr. 32/100/2009, judecatorul sindic din cadrul Tribunalului Timis a lua act de cererea de renuntare la mandat a practicianului in insolventa R.P. SPRL; a incuviintat cererea administratorului judiciar R.P. SPRL, privind plata cheltuielilor de procedura in cauza privind pe debitoarea Compania Nationala a Metalelor Pretioase si Neferoase Remin SA, dispunand achitarea sumei de 919,55 lei conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 din fondul debitoarei; totodata, a dispus comunicarea sentintei la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, pentru publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa si efectuarea mentiunilor; a prorogat discutarea cererii formulate de fostii administratorii judiciari P.G. IPURL si P.I. IPURL de confirmare a onorariului negociat cu debitoarea pentru citarea prin Buletinul Procedurilor de Insolventa a creditorilor si salariatilor debitoarei; a acordat termen pentru continuarea procedurii.

Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut ca practicianul in insolventa R.P. SPRL a formulat o cerere de renuntare la mandat in temeiul art. 11 alin. (1) lit.

5. coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, judecatorul sindic constatand faptul ca, cheltuielile de administrare a procedurii in prezentul dosar au fost suportate de administratorul judiciar, a admis cererea acestuia cu privire la plata sumei de 919,55 lei, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 din fondul debitoarei.

Impotriva acestei incheieri, in termen legal, a declarat recurs creditoarea SC M.W.P. SRL, solicitand in principal, casarea hotararii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, in sensul de a se dispune publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a mentiunii privind renuntarea; in subsidiar, a solicitat modificarea incheierii recurate, in sensul anularii hotararii judecatorului sindic privind achitarea cheltuielilor de procedura in suma de 919,55 lei din fondul debitoarei catre administratorul judiciar R.P. SPRL.

Creditoarea recurenta a considerat ca judecatorul sindic, prin modul de solutionare a cererii de renuntare la mandat a practicianului in insolventa R.P. SPRL si dispunerea publicarii in BPI a mentiunii privind renuntarea, a creat o noua procedura neprevazuta de lege.

S-a aratat ca in litera si spiritul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei nu exista institutia "
renuntarii la mandat
'
de catre administratorul judiciar, fiind instituite prin art. 22 doar "
refuzul numirii
"
si "
inlocuirea pentru motive temeinice
" a administratorului judiciar.

S-a sustinut ca desi judecatorul sindic, in considerentele incheierii recurate raportat la cererea de renuntare la mandat a administratorului judiciar R.P. SPRL (parte din consortiul format din practicienii in insolventa CM M.M.C. si R.P. SPRL care a fost numit de acelasi judecator sindic sa inlocuiasca administratorii judiciari confirmati P.G. IPURL si P.I. IPURL) a indicat ca temei legal art. 22 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei; in opinia recurentei, judecatorul sindic calificand cererea administratorului judiciar ca un refuz al numirii, nu a aplicat in intregime prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care se completeaza in acest caz cu prevederile art. 19 din aceiasi lege.

Recurenta a mai apreciat ca in temeiul art. 19 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic trebuia sa numeasca provizoriu un administrator judiciar si sa stabileasca termenul pentru adunarea creditorilor, care sa desemneze un nou administrator judiciar, fapt nerealizat de judecatorul sindic.

Referitor la incuviintarea cererii administratorului judiciar R.P. SPRL privind plata cheltuielilor de procedura in cauza privind pe debitoarea CNMPN R. SA si achitarea acestora in suma de 919,55 lei conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 din fondul debitoarei, judecatorul sindic, prin excedarea atributiilor stabilite de lege in sarcina sa, a aprobat cererea, dispunand achitarea acestora din averea debitoarei.

Creditoarea recurenta a sustinut ca in cuprinsul actelor normative care reglementeaza in materie si anume Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei si O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activitatilor practicienilor in insolventa, nu se regaseste atributia judecatorului sindic de incuviintare/aprobare a cheltuielilor de procedura efectuate de administratorul judiciar din averea debitoarei, aceasta atributie cazand in sarcina creditorilor, Legea nr. 85/2006 stabilind un cadru procedural in acest sens prin art. 21 respectiv 122 (raportat la starea de drept in care se afla debitoarea in procedura insolventei: procedura generala, respectiv procedura falimentului).

De asemenea, recurenta a apreciat ca judecatorul sindic are ca atributie doar aprobarea din fondul de lichidare a nivelului remuneratiei persoanelor de specialitate desemnate de catre administratorul judiciar/lichidator in indeplinirea atributiilor sale conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei si stabilirea remuneratiei administratorului judiciar/lichidatorului pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa, in cazul in care aceasta urmeaza a fi platita din fondul de lichidare constituit conform prevederilor art. 4 din legea insolventei, conform art. 19 alin. (2) din aceeasi lege.

Examinand recursul declarat de recurenta creditoare SC M.W.P. SRL prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 304 si art. 304

¹

Cod procedura civila, cat si din oficiu in baza art. 306 alin. (2) Cod procedura civila, Curtea retine ca recursul creditoarei este nefondat, urmand sa fie respins.

In esenta, recurenta critica solutia primei instante sub doua aspecte: modul de solutionare de catre tribunal a cererii de renuntare la insarcinarea primita, formulata de administratorul judiciar R.P. SPRL si respectiv modul de solutionare de catre prima instanta a solicitarii aceluiasi administrator privind suportarea cheltuielilor de procedura efectuate din fondurile debitoarei.

In ceea ce priveste prima critica, Curtea constata ca, intr-adevar, dispozitiile Legii nr. 85/2006 nu reglementeaza expres posibilitatea practicianului de insolventa numit de catre instanta si confirmat de adunarea generala a creditorilor, de a renunta la insarcinarea primita.

Din lectura dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 85/2006, rezulta ca un practician de insolventa poate refuza numirea sa in calitate de administrator sau lichidator judiciar al unei debitoare insolvente, fiind obligat sa notifice refuzul instantei de judecata in termen de 5 zile de la numire. Totusi, singura sanctiune ce poate fi aplicata practicianului de insolventa, in cazul nerespectarii termenului de notificare a refuzului, fara motive temeinice, este amenda judiciara. Insa, chiar si intr-o astfel de ipoteza, refuzul primirii insarcinarii, chiar comunicat tardiv, presupune aplicarea dispozitiilor art. 19 din acelasi act normativ, adica desemnarea provizorie de catre instanta a unui alt practician de insolventa care va fi ulterior confirmat de adunarea generala a creditorilor sau, dimpotriva, adunarea generala va desemna un alt practician, agreat de majoritatea creditorilor.

Un al doilea caz este reglementat de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, conform caruia, in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, il poate inlocui pe administratorul judiciar, prin incheiere motivata, pentru motive temeinice.

Contrar aprecierilor recurentei, Curtea constata ca cele doua cazuri cuprinse in art. 22 din Legea nr. 85/2006, reprezinta doar reglementari suplimentare si speciale care complinesc principiile generale ce guverneaza raportul juridic de mandat ce exista intre societatea debitoare, adunarea creditorilor si practicianul de insolventa, datorita specificului pe care il presupune procedura insolventei. Acest specific aparte al procedurii insolventei face ca administratorul judiciar sa intruneasca, in acelasi timp calitatea de mandatar atat al debitoarei, cat pe aceea de mandatar al creditorilor, urmarind deopotriva maximizarea averii debitoarei, relansarea competitivitatii acesteia pe piata si, in acelasi timp, realizarea creantelor creditorilor inscrisi in tabel.

Desi Legea nr. 85/2006 nu prevede expres, administrator sau lichidatorul judiciar este un mandatar, iar raportul juridic dintre acesta si adunarea creditorilor care il confirma sau il numeste sunt raporturi specifice contractului de mandat cu titlu oneros, cu derogarile corespunzatoare impuse de specificul procedurii insolventei.

Asa fiind, in completarea dispozitiilor speciale si derogatorii cuprinse in Legea nr. 85/2006, sunt pe deplin aplicabile toate prevederile legale ce reglementeaza contractul de mandat, inclusiv cele referitoare la posibilitatea mandatarului de a renunta la mandat, cuprinsa in art. 1556 Cod civil anterior, renuntare care poate fi urmata de obligarea mandatarului la daune interese, daca a produs vreun prejudiciu partii adverse, mai ales in cazurile mandatului cu titlu oneros, cand raspunderea mandatarului se apreciaza cu o rigurozitate sporita [art. 1540 alin. (2) Cod civil]. Dimpotriva, asa cum rezulta din coroborarea dispozitiilor generale referitoare la mandat cu prevederile speciale cuprinse in art. 22 din Legea nr. 85/2006, in cazul mandantului din cadrul procedurii insolventei (adunarea creditorilor), acesta nu poate revoca mandatul acordat practicianului de insolventa, ci inlocuirea acestuia se poate dispune la cererea adunarii generale a creditorilor (mandant), doar de catre instanta de judecata si numai pentru motive temeinice.

Prin urmare, chiar daca Legea nr. 85/2006 nu prevede expres posibilitatea practicianului de insolventa de a renunta la insarcinarea primita oricand in cursul procedurii, o astfel de concluzie decurge din aplicarea principiilor generale ce guverneaza raportul juridic de mandat ce se naste intre practician si adunarea generala a creditorilor care il confirma ori il numeste, stabilindu-i totodata si remuneratia. Asa fiind, solutia primei instante, de a lua act de renuntarea administratorului judiciar R.P. SPRL la insarcinarea primita, nu poate fi considerata a fi nici nelegala si nici contrara legii, pentru simplul motiv ca Legea nr. 85/2006 nu prevede expres posibilitatea acestuia de a renunta la mandat, ci este consecinta aplicarii dispozitiilor generale ale dreptului civil, care nu sunt excluse de la aplicare de nicio norma derogatorie expresa in Legea nr. 85/2006. Altfel spus, prima instanta nu a realizat altceva decat o judicioasa aplicare a dispozitiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, conform carora prevederile acestui act normativ, se completeaza, printre altele si dispozitiile Codului de procedura civila, a Codului civil si a Codului comercial, si nu a creat o noua procedura, asa cum incearca recurenta sa acrediteze.

Critica recurentei privind nerespectarea de catre prima instanta a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 85/2006, in sensul ca ar fi omis sa numeasca provizoriu un alt administrator judiciar, nu poate fi de asemenea retinuta. Imperativul aplicarii acestui text de lege (art. 19 din Legea nr. 85/2006), ar fi existat numai in masura in care, in urma renuntarii la mandat de catre R.P. SPRL, societatea debitoare ar fi ramas fara administrator judiciar. Or, asa cum se poate observa, initial a fost desemnat in cauza un consortiu format din doi practicieni de insolventa, respectiv intimata din prezenta cauza si CII M.M.C., astfel ca omisiunea instantei de a desemna un alt administrator provizoriu, in locul celui care a renuntat, reprezinta o dovada certa ca, in opinia instantei de judecata, procedura poate fi condusa in continuare si numai de catre celalalt administrator judiciar, aspect ce implica cel putin cheltuieli procedurale mai reduse.

De altfel, se poate constata ca niciuna din aceste masuri dispuse de catre instanta de fond - constatarea renuntarii la mandata din partea R.P. SPRL si respectiv omisiunea de a mai numi un al doilea practician de insolventa, pe langa cel ramas - nu au fost contestate de catre adunarea generala a creditorilor, adica de catre subiectul procesual colectiv specific procedurii insolventei care a l-a confirmat pe acest practician initial. Singurul creditor care a contestat masurile dispuse de catre prima instanta a fost recurenta din prezenta cauza, Curtea constatand ca acesta nu a invocat nicio vatamare procesuala ori de alta natura concreta, cauzata prin masurile dispuse de catre instanta, ori vatamari pe cale de a se produce datorita consecintelor pe care le vor genera aceste masuri.

Numirea in cadrul unei proceduri de insolventa a unuia sau a mai multor practicieni de insolventa reprezinta o chestiune de apreciere si de oportunitate astfel ca, atata vreme cat recurenta nu a precizat in ce masura optiunea instantei de fond este de natura a-i cauza vreun prejudiciu ori vreo vatamare procesuala, Curtea concluzioneaza ca nu exista nici un motiv pentru care sa se poata statua asupra faptului ca masura dispusa de catre prima instanta, de a lua act de renuntarea unuia dintre practicienii numiti la insarcinarea primita si de a continua procedura numai cu celalalt practician de insolventa ar fi nelegala.

In ceea ce priveste cea de-a doua critica, Curtea constata ca nemultumirea recurentei vizeaza masura dispusa de catre instanta, respectiv aceea ca suma de 919,55 lei pretins a fi fost avansata din fonduri proprii de catre fostul administrator judiciar al debitoarei dar in interesul procedurii, sa fie suportata din fondurile societatii debitoare.

Principala critica a recurentei se refera la lipsa atributiei instantei de a aproba efectuarea cheltuielilor de procedura din averea debitoarei, ci doar din fondul special de lichidare, in primul caz atributia de aprobare a acestor cheltuieli revenind adunarii generale a creditorilor.

Aprecierile recurentei nu pot fi primite. Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, atributia de a cenzura cuantumul cheltuielilor de procedura apartine judecatorului sindic, din oficiu sau in urma unei contestatii formulata de partea interesata. Astfel, potrivit acestui text de lege, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului, raportul urmand a se depune la dosarul cauzei si a se publica in Buletinul procedurilor de insolventa, putand fi contestat de oricare participant la procedura in masura in care invoca o vatamare si justifica un interes legitim [art.21 alin. (2) din lege].

Este adevarat pentru o parte din cheltuielile de procedura avansate din fonduri proprii de catre practicianul de insolventa R.P. SPRL, acesta nu a mai intocmit si depus la dosar vreun raport, dar nici realitatea demersurilor efectuate si a costurilor de transport pe care l-au implicat nu au fost contestate, nici macar creditorul P.G.N. care a depus intampinare la prezentul recurs, necontestand acest aspect ci sustinand doar inadmisibilitatea aprobarii de catre instanta a acestor cheltuieli, iar nu fictivitatea lor.

Lipsa raportului de activitate se datoreaza si modului in care au incetat atributiile administratorului judiciar, respectiv prin renuntare unilaterala la mandatul conferit. Asa cum rezulta din cuprinsul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, inlocuirea administratorului judiciar, din oficiu, sau la cererea adunarii creditorilor se face in cadrul unei proceduri contradictorii, cu citarea celor doua parti ale raportului juridic de mandat, tocmai pentru ca in cadrul acestei proceduri se pot solutiona toate cererile ori exceptiile legate de incetarea contractului de mandat, prin care, indreptatirea mandatarului la cheltuielile avansate in interesul mandantului, indreptatirea acestuia la o parte din onorariu pentru activitatea desfasurata, eventualele despagubiri ce pot fi solicitate de catre mandant pentru renuntarea intempestiva si pagubitoare etc. Aceste dispozitii sunt pe deplin aplicabile si in cazurile in care se iveste o renuntare la mandat din partea mandatarului (practicianului de insolventa), astfel ca nu se poate considera ca instanta de judecata a depasit atributiile sale prin faptul ca a luat in dezbaterea contradictorie a partilor si cererea accesorie formulata privind patrimoniul din care se va suporta in final cheltuielile de procedura avansate din propriile fonduri de catre practicianul de insolventa.

Cat priveste temeinicia solutiei primei instante, recurenta a criticat hotararea pentru faptul sa sumele pretinse de catre fostul administrator judiciar nu ar fi fost dovedite ca fiind avansate in interesul procedurii, mai ales ca raportul depus de activitate publicat de administrator judiciar in BPI la data de 11 octombrie 2013, prin care a indicat cheltuieli de procedura in cuantum de 475,55 de lei, a fost contestat iar contestatia nu a fost definitiv solutionata.

Niciuna din criticile formulate nu sunt fondate. Pe de o parte, din cuprinsul inscrisurilor depuse de catre recurenta, nu rezulta ca acele cheltuieli de procedura evidentiate in cuprinsul raportului de activitate al practicianului de insolventa, au fost contestate in mod explicit iar pe de alta parte, asa cum se poate observa, raportul de activitate cuprinde numai cheltuielile avansate in perioada 10 - 23 septembrie 2013, in timp ce solicitarea de aprobare a cheltuielilor in cuantum de 919,55 de lei are in vedere si cheltuieli de transport (bilete de tren, combustibil) avansate in cadrul procedurii derulate dupa data de 2 octombrie 2013, privind o deplasare la sediul creditorului majoritar AVAS, imprejurare necontestata de catre acest creditor, ci dimpotriva confirmata prin stampila aplicata pe ordinul de deplasare. In aceste conditii, concluzia care se impune este ca sustinerile si criticile recurentei nu sunt fondate deoarece suportarea cheltuielilor avansate in interesul procedurii se face din averea debitoarei, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Avand in vedere aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta- creditoare SC M.W:P. SRL in contradictoriu cu debitoarea CNMPN R. SA, prin administrator judiciar M.I. IPURL, precum si in contradictoriu cu fostul administrator judiciar R.P. SPRL, impotriva incheierii din data de 3 octombrie 2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 32/100/2009, avand ca obiect inlocuirea administratorului judiciar in procedura insolventei.