Caz de ingradire a dreptului la petitie
31 iulie 2017Santaj
2 august 2017Rate la banca
Rate la banca
In timpul casniciei am facut un credit la banca pentru nevoi personale de 8000 euro.Creditul este pe numele meu iar fosta sotie apare ca si coobligat.Am divortat acum 3 ani si platesc singur ratele,pot prin partaj sa incerc impartirea ratelor?
Bună ziua!
Aceasta este o obligație solidară între debitori, explicată în cuprinsul art. 1443 C.civ. „Obligaţia este solidară între debitori atunci când toţi sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalţi faţă de creditor.” În același sens, art. 1447 alin. (1) stabilește că „Creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune.”
În ceea ce privește efectele solidarității în raporturile dintre debitori, art. 1456 C.civ. intitulat „Regresul între codebitori” precizează că:
(1) Debitorul solidar care a executat obligaţia nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului.
(2) Părţile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenţie, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul.