Raspunderea pentru fapta proprie a administratorului unei societati comerciale cu raspundere limitata

• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila rep.: art. 12, art. 36, art. 40, art. 1357
• Legea 287/2009 privind Codul civil, rep.: art. 15, art. 14
• Codul civil de la 1864: art. 998

1. Administratorul unei societati comerciale cu raspundere limitata - persoana fizica - are calitatea procesuala pasiva in litigiile avand ca obiect angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, constand in prejudicierea statului ca urmare a nerespectarii unor dispozitii legale aplicabile societatilor comerciale, precum si tuturor operatiunilor economice.
2. Raspunderea penala a administratorului societatii comerciale nu inlatura raspunderea civila delictuala pentru pagubele astfel produse.
3. Reglementarea
   expresa
   in noul Cod civil (art. 15) a abuzului de drept nu este de natura a modifica/inlatura criteriile de apreciere a abuzului de drept statuate in jurisprudenta si doctrina, consacrate pana la intrarea in vigoare a noului Cod civil;
4. Reaua-credinta in exercitarea drepturilor subiective civile presupune dovada unei intentii calificate, raufacatoare, a intentiei de a vatama, asociata cu intrebuintarea unor mijloace viclene, frauduloase sau cel putin vexatorii. Simpla promovare a unei actiuni in justitie, cu consecinta respingerii ei, chiar si pentru absenta calitatii procesuale pasive a paratului in cauza nu da reclamantului dreptul la despagubiri pe temeiul abuzului de drept, in conditiile art. 12 C. pr. civ.

(Sectia I civila, Decizia civila nr. 142 din 11 mai 2016, Prof. univ. dr. L.B.)

Prin decizia civila nr. 142 din 11 mai 2016, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara (DGRFP Timisoara), prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Caras-Severin (AJFP Caras-Severin) impotriva sentintei civile nr. 2975/15.12.2015, pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosarul nr. 216/290/2015, schimband in parte sentinta apelata, in sensul ca a respins cererea reconventionala formulata de G. O.-C. impotriva paratei reconventionale DGRFP Timisoara prin AJFP Caras-Severin pentru daune morale, inlaturand obligatia reclamantei la plata catre parata a cheltuielilor de judecata, sentinta fiind in rest mentinuta.

Curtea a retinut nelegalitatea si netemeinicia hotararii Tribunalului Caras-Severin din perspectiva modului de solutionare al exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului cu consecinta respingerii actiunii reclamantei, cat si din perspectiva modului de solutionare al cererii reconventionale formulata in cauza, admisa de tribunal, cu consecinta obligarii paratei reconventionale, reclamanta in cauza la plata catre reclamantul reconventional, parat in cauza a sumei de 7000 euro (31.103,8 lei) cu titlu de daune morale, in conditiile art. 12 C. pr. civ., derivate din exercitarea abuziva de catre parata reconventionala a dreptului de a formula actiunea in justitie pendinte impotriva reclamantului reconventional, parat in cauza.

In cauza s-a retinut ca reclamanta DGFP Caras-Severin prin AJFP Caras-Severin, a chemat in judecata pe paratul G.O.-C., care in calitate de administrator al unei societati comerciale cu raspundere limitata (SC R.W. S.R.L.) a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.115.512 lei, prin incalcarea unor dispozitii legale, care reglementeaza incheierea contractelor de munca, acordarea de drepturi salariale angajatilor temporari, precum si a unor drepturi derivate din detasari, deplasari etc., modul de impozitare a veniturilor din salarii si contributii sociale datorate de angajat si angajator, declararea obligatiilor legale de plata.

Tribunalul a retinut lipsa calitatii procesuale pasive a paratului, persoana fizica, dat fiind ca nu exista un raport juridic fiscal intre reclamanta si parat, care nu are calitatea de contribuabil, simpla calitate de administrator al unei societati comerciale neputand echivala cu dobandirea calitatii procesual pasive. Sub acest aspect, actiunea reclamantei a fost respinsa.

Curtea a retinut gresita solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului, apreciind ca acesta are calitate procesual pasiva, caci a fost chemat in judecata pentru acoperirea unei pagube produse statului prin fapta sa ilicita, constand in incalcarea unor dispozitii legale care reglementeaza activitatea societatilor comerciale, precum si toate operatiunile economice, context in care s-a apreciat ca legea instituie in astfel de conditii o raspundere pentru
fapta proprie
administratorului societatii comerciale, iar nu societatii comerciale, ca persoana juridica, intrucat administratorul este un reprezentant legal, organ al societatii, caruia ii incumba o raspundere personala in cazul nerespectarii unor dispozitii legale prevazute in Legea nr. 31/1990 sau in alte legi speciale aplicabile societatilor comerciale, precum si tuturor operatiunilor economice, sens in care sunt incidente dispozitiile art. 998 din Codul civil de la 1864, respectiv art. 1357 din noul Cod civil, care antreneaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, fapta ilicita constand in incalcarea unor dispozitii legale de drept al muncii, drept fiscal, drept procedural fiscal, legea contabilitatii, legea societatilor comerciale (dr. civil), Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscala s.a asemenea, expres individualizate in actiunea reclamantei. Mai mult, Curtea a retinut ca paratul a avut calitatea de suspect, cu referire la infractiunea de evaziune fiscala, cauza penala fiind clasata de Parchetul de pe langa Tribunalul Caras-Severin in raport cu interventia unei clauze de nepedepsire, prevazuta de art. 16 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., prin aceea ca paratul suspect a achitat paguba produsa ca urmare a savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, de 37.814 lei, astfel cum rezulta din Ordonanta de clasare, pronuntata in dosarul nr. 447/P/2012 al Parchetului.

De altfel, Curtea a retinut ca temeiul actiunii promovate de catre reclamant este insasi Ordonanta Parchetului in care se arata ca pentru diferenta de prejudiciu reclamantul poate uza de cai extrapenale, evaziunea fiscala fiind retinuta doar cu referire la suma de 37.814 lei, mentionata.

Solutia de respingere a actiunii reclamantei a fost mentinuta de Curte in raport cu stingerea ex lege a pagubei, prin inlaturarea obligatiilor fiscale ca efect al Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligatii fiscale, lege care a intrat in vigoare in cursul procesului, respectiv la data de 16 noiembrie 2015.

Relativ la cererea reconventionala, Curtea a retinut nelegalitatea si netemeinicia hotararii Tribunalului, in raport cu imprejurarea ca in cauza nu sunt intrunite conditiile abuzului de drept, prevazut de art. 15 C. civ., cu consecinta obligarii reclamantei, parata reconventionala la plata unor daune morale, intrucat principiul non bis in eadem nu este incident in cauza de fata, care pune in discutie raportul dintre raspunderea penala (antrenata in sarcina paratului, reclamant reconventional pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala) si raspunderea civila delictuala (pentru diferenta de prejudiciu, pretins derivata din fapta ilicita constand in incalcarea unor dispozitii legale de catre paratul in cauza), dat fiind ca, cumulul celor doua forme de raspundere este permis, astfel ca reclamanta nu a comis un abuz de drept prin chemarea in judecata a paratului prin actiunea pendinte, actiune prin care reclamanta a solicitat
exclusiv
obligarea paratului la plata diferentei de prejudiciu rezultata din scaderea sumei achitate de catre parat in cauza penala.

Mai mult, Curtea a retinut ca reclamanta era obligata sa-l actioneze in judecata pe parat, natura si obiectul activitatii sale obligand-o la recuperarea pagubei aduse bugetului statului, pe de o parte, iar, pe de alta parte o asemenea obligatie deriva din insusi continutul ordonantei de clasare a Parchetului, care sugereaza reclamantei urmarea unor cai extrapenale pentru recuperarea diferentei de prejudiciu.

Totodata, Curtea a retinut ca, reglementarea
expresa
a abuzului de drept in noul Cod Civil (art. 15 ) si a consecintelor acestuia (art. 12 C. pr. civ.) nu este de natura a modifica criteriile de apreciere a abuzului de drept, consacrate in jurisprudenta si doctrina pana la intrarea in vigoare a noului Cod civil, astfel ca pentru existenta abuzului de drept se impune, in continuare, identificarea relei-credinte in exercitarea drepturilor subiective, aceasta presupunand o intentie calificata, raufacatoare, subordonata unui scop nelegitim, anume de a obtine ceva ce in mod obisnuit, prin caile legale nu s-ar putea obtine, respectiv o intentie de a vatama, asociata cu intrebuintarea unor mijloace viclene, frauduloase sau cel putin vexatorii, fapte conexe ce ar rezulta din actele folosite sau anumite mijloace de proba, neindentificate insa in prezenta cauza.

Simpla respingere a unei actiuni, chiar si pentru lipsa calitati pasive nu activeaza, in favoarea paratului in cauza, dispozitiile art. 15 C. civ. si art. 12 C. pr. civ.

In egala masura, Curtea a retinut ca legalitatea actelor fiscale, constatatoare a pagubei reclamate, emise de agentii fiscali ai reclamantei face obiectul unui alt control jurisdictional, nefinalizat prin pronuntarea unei hotarari definitive, astfel ca alegatiile tribunalului, relative la nelegalitatea, irealitatea, caracterul mincinos al imputatiilor aduse paratului prin actele administrative constatatoare ale pagubei au fost inlaturate de Curte, acestea neputand fi validate ca si criterii obiective de apreciere a abuzului de drept.

Mai mult, Curtea a retinut ca dreptul la daune morale al paratului intemeiat pe afectarea de catre reclamant a unor drepturi personale nepatrimoniale nu poate fi satisfacut si in raport cu imprejurarea ca paratul nu a uzat de dispozitiile art. 72, art. 73 C. civ., care reglementeaza asemenea drepturi (demnitate, imagine) in sprijinul cererii sale reconventionale, pe de o parte, iar, pe de alta parte, asemenea incalcari nu au fost probate in cauza de fata, care pune in evidenta ca in cadrul plangerii penale formulata de catre reclamanta impotriva paratului pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, Parchetul a inceput urmarirea penala impotriva paratului suspect, clasarea cauzei fiind impusa de o cauza de nepedepsire determinata de achitarea prejudiciului produs prin infractiune, iar nu de absenta vinovatiei paratului sau de inexistenta infractiunii.

Curtea a retinut ca reclamanta a justificat un interes legitim in promovarea actiunii pendinte, acela de a recupera paguba constatata in cuprinsul Raportului de inspectie fiscala, raport valid la data judecatii prezentei cauze.