Raspundere patrimoniala, Prescriptia dreptului material la actiune

• Legea dialogului social nr. 62/2011: art. 211 lit. c)
• Legea nr.53/2003: art. 256, art. 268 alin. (1) lit. c)
• Decretul nr. 167/1958: art. 18

Fiind vorba de o prescriptie inceputa si neimplinita la data intrarii in vigoare a art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, aceasta ramane in intregime supusa dispozitiilor legale care au instituit-o. Prin urmare, Curtea constata ca doar prin raportare la dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se determina care anume este data la care s-a nascut dreptul material la actiune al reclamantei in ceea ce priveste recuperarea prejudiciului invocat, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de textul de lege citat.

Nasterea dreptului la actiune in cazul acestei forme speciale de raspundere patrimoniala, desi nedefinita de dispozitiile relevante ale Codului muncii, poate fi circumscrisa momentului in care angajatorul a cunoscut atat paguba repercutata in patrimoniul sau, cat si pe salariatii vinovati de producerea acesteia. Nu poate fi primita apararea institutiei reclamante, in sensul ca doar ca urmare a controlului Curtii de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Caras-Severin reclamanta a cunoscut prejudiciul invocat, pentru ca validarea unei astfel de aparari ar permite entitatii publice sa-si invoce propria pasivitate si culpa in protejarea fondurilor publice pentru a obtine prelungirea sine die a termenului de prescriptie extinctiva. In consecinta, institutia publica nu se poate prevala de un control extern al Curtii de Conturi pentru a justifica tardivitatea demersului sau juridic initiat in luna decembrie 2017 pentru recuperarea unor debite produse incepand cu anul 2003, in conditiile in care in mod evident prejudiciul a fost cunoscut de reclamanta urmare a auditului intern efectuat conform dispozitiilor legale si a situatiilor financiare anuale, aprobate de conducere in care erau evidentiate si creantele fata de terti.

(Sectia litigii de munca si asigurari sociale,

Decizia civila nr. 44 din 30 ianuarie 2019, rezumata de judecator Camelia Lucaciuc)

Prin Sentinta civila nr. 2543/18.09.2018, pronuntata in dosarul nr. [.. ,]/115/2017, Tribunalul Caras-Severin a admis actiunea formulata de reclamanta Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Caras-Severin, in contradictoriu cu intimata A... si in consecinta, a obligat intimata la plata catre reclamanta a sumei de 232,95 lei.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca, intimata A... a fost salariata in cadrul reclamantei Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Caras- Severin, in functia de „inginer”, potrivit contractelor individuale de munca nr. [,..]/03.11.2008 si nr. [,..]/07.04.2015, incheiate pe perioada determinata, dar a si a actelor aditionale la acestea (filele 157-166 dosar), pana la data de 31.12.2015, cand a incetat de drept raportul de munca in cadrul institutiei reclamante.

Curtea de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Caras-Severin in urma misiunii de audit financiar asupra contului anual de executie bugetara pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2014, a constat nereguli si abateri de la legalitate si regularitate si prin Decizia nr. 24/2015, organul de control a instituit in sarcina institutiei reclamante, ca entitate auditata, obligatia stabilirii intinderii prejudiciului, precum si a masurilor de recuperare a acestuia in conformitate cu dispozitiile art. 33, alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, potrivit carora, „stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligatie a conducerii entitatii auditate”.

Impotriva Deciziei nr. 24/2015 a Curtii de Conturi a Romaniei - Camerei de Conturi Caras-Severin, reclamanta Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Caras- Severin a formulat contestatie, ce a facut obiectul dosarului nr. [,..]/115/2015, aflat pe rolul Tribunalului Caras-Severin, contestatie ce a fost respinsa irevocabil prin Decizia civila nr. 1696/25.05.2016, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. [,..]/115/2015 (dosar filele 147-149).

Legalitatea masurii de la pct.II.1 din decizie a fost dispusa ca urmare a faptului ca, in urma testelor de detaliu efectuate la categoria de operatiuni „Clienti”, s-au constatat deficiente cu privire la recuperarea creantelor inregistrate si neincasate pana la data controlului, creante aferente veniturilor provenind din serviciile prestate de catre D.S.V.S.A. Caras-Severin beneficiarilor, masura contestata fiind legala, neexistand motive de anulare a acesteia.

Raspunderea materiala a salariatului este o raspundere patrimoniala specifica, in baza careia salariatul este obligat sa repare prejudiciul produs printr-o fapta savarsita cu vinovatie in legatura cu munca sa, pe perioada derularii raporturilor de munca stabilite prin contractul individual de munca.

Analizand fisei postului nr. 8 (fila 171 dosar de fond), instanta a retinut ca intimata avea atributii de inspectie si control, dar si de „intocmire a facturilor si de a raspunde de achitarea in termen a sumelor facturate”, atributii pe care reclamanta si le-a insusit, semnand in acest sens fisa postului.

Fata de aceasta stare de fapt, instanta de fond a apreciat ca intimata se face vinovata de prejudiciul produs angajatorului reclamant si a admis cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulata, in speta s-a constat ca fiind incidente dispozitiile art. 254 alin. (1) din

Codul muncii (r), potrivit carora, salariatii raspund patrimonial in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.

Astfel, pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala a salariatului este necesara indeplinirea cumulativ a anumitor conditii de fond, respectiv: calitatea de salariat la angajatorul prejudiciat, fapta ilicita si personala a salariatului savarsita in legatura cu munca sa, existenta prejudiciului cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs si, nu in ultimul rand, culpa (vinovatia) salariatului.

In modalitatea in care legiuitorul a redactat aceasta dispozitie legala, a rezultat ca, numai intrunirea cumulativa a acestor conditii atrage raspunderea patrimoniala a salariatului, iar lipsa uneia dintre conditiile enumerate se inlatura aceasta raspundere.

Sarcina dovedirii culpei revine angajatorului, potrivit dispozitiilor art. 272 din Codul muncii (r) si in acest sens, institutia reclamanta a probat existenta prejudiciului cert in suma de 232,95 lei, potrivit inscrisurilor emise de catre institutia reclamanta, respectiv raportul comisiei nr. [..,]/06.07.2016 si adresa nr. [..,]/13.12.2017 a Serviciului Economic si Administrativ privind modalitatea de calcul a prejudiciului (dosar de fond filele 173-182), fara ca intimata sa fi contestat cuantumul prejudiciului stabilit in sarcina sa.

In aceste conditii, instanta de fond a retinut ca opereaza raspunderea patrimoniala a intimatei, potrivit dispozitiilor art. 254, alin. (1) din Codul muncii (r), pentru paguba produsa angajatorului din vina sa, constand in neindeplinirea atributiilor de serviciu stipulate prin fisa postului, privind urmarirea achitarii sumelor facturate, pentru ca aceste creante, inregistrate in contabilitate dar neincasate, sa poata fi recuperate de catre unitatea reclamanta ulterior, in termenul de prescriptie.

Impotriva sentintei civile a formulat apel in termenul legal parata A..., solicitand schimbarea in tot a sentintei primei instante, iar in rejudecare respingerea in tot a actiunii formulate, fara cheltuieli de judecata.

In motivarea apelului, parata sustine ca instanta de fond avea obligatia de a da calificarea corecta cererii deduse judecatii in functie de continutul sau dar si de a analiza cu prioritate respectarea termenelor instituite de lege pentru promovarea actiunilor, atunci cand legea prevede astfel de termene, intrucat potrivit dispozitiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.

In continuare, parata apelanta a mentionat ca, raportat la Decizia nr. 1/2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in speta, exceptia prescriptiei este o exceptie absoluta, ce poate fi invocata in orice stare a procesului, fiind guvernata dispozitiilor Decretului nr. 167/1958 deoarece termenul de prescriptie a inceput sa curga inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 232,95 lei aferenta perioadei 2003-2013, in contextul in care parata era angajata la intimata doar din data de 03.08.2008, reprezentand debite neincasate si penalitati de intarziere. Din suma solicitata la plata de 232,95 lei, doar suma de 67,02 lei reprezentau pretentii aferente anilor 2012-2013. Pentru pretentiile anterioare, aferente anilor 2003-2011 exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este o exceptie absoluta, ce se poate invoca in orice faza a procesului, inclusiv in apel, si care putea fi ridicata inclusiv de instanta de judecata din oficiu.(..)

In cauza, reclamanta tinde la recuperarea unui prejudiciu produs prin neincasarea contravalorii unor facturi fiscale emise in perioada 2003-2013 de la societatile comerciale carora li s-au prestat controalele. In consecinta, paguba s-a produs la implinirea termenului de prescriptie al dreptului material la actiune pentru recuperarea respectivelor sume de la debitori si anume la expirarea termenului de trei ani de prescriptie reglementat de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/19581, respectiv la data emiterii facturilor in discutie.

Concluzionand, apelanta arata ca exista posibilitatea ca reclamanta sa cunoasca prejudiciul si pe cel ce raspunde de el la data expirarii termenului de recuperare a creantelor de la agentii economici, in speta, la 6 ani de la data emiterii facturilor aferente anilor 20032011, termenul de prescriptie fiind implinit anterior formularii actiunii introductive din 15.12.2017 pentru orice facturi anterioare datei de 15.12.2011.

In ce priveste fondul litigiului dintre parti, se sustine ca actul de control al Curtii de Conturi are strict valoare de constatare din partea organului administrativ, a inregistrarii unui prejudiciu in patrimoniul autoritatii publice reclamante, fara a-i conferi, ori a da o interpretare obligatorie cu privire la intrunirea elementelor raspunderii patrimoniale in persoana angajatului presupus vinovat de producerea acestuia. Din acest punct de vedere, concluziile raportului Curtii de Conturi nu leaga instanta, tinuta la o apreciere proprie, primara, si nici nu justifica demersul judiciar pe fond, angajatorul fiind tinut in acelasi mod de dovedirea tuturor conditiilor raspunderii intemeiate pe prevederile art. 254-255 din Codul muncii.

Mai sustine parata ca reclamanta nu a facut dovada intrunirii cumulative a tuturor elementelor art. 254 alin. (1) din Codul muncii, text care se refera la calitatea de salariat la angajatorul pagubit a celui care a produs paguba, fapta ilicita si personala a salariatului, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia salariatului, in orice caz, sarcina probei, respectiv dovedirea tuturor elementelor cumulative ale raspunderii patrimoniale a salariatului, revine unitatii, potrivit dispozitiilor art. 272 din Codul muncii.

In speta, desi prejudiciul a fost justificat prin valoarea nerecuperata a facturilor aferente activitatilor de control prestate la operatori economici, angajatorul caruia, in conditiile art. 272 din Codul muncii, ii revenea sarcina probei tuturor elementelor raspunderii, nu a aratat prin cererea de chemare in judecata, in ce constau propriu-zis actiunile de nesocotire ori omisiunea de indeplinire a obligatiilor de serviciu, cu alte cuvinte, ce era datoare sa faca parata si in mod culpabil nu a facut sau a facut nelegal ori defectuos.

Responsabilitatea paratei pentru recuperarea creantelor, pasivitatea in intreprinderea demersurilor legale pentru restituirea contravalorii facturilor, reprezinta niste motive generale, niste consideratii generice, insuficiente din punct de vedere juridic pentru a antrena raspunderea patrimoniala, daca nu se arata si nu se dovedeste obligatia de serviciu, considerata din punct de vedere tehnic, neglijata.

Se sustine in calea de atac ca, in mod gresit prima instanta a retinut ca parata - angajata in cadrul DSVSA Caras-Severin in functia de inginer in cadrul Directiei de Siguranta Alimentelor - Birou Calitatea Alimentelor, Standarde si Marci si Sistemul de Alerta - avea si obligatia de a intocmi si de a raspunde de achitarea in termen a sumelor facturate, o astfel de atributie fiind mentionata probabil dintr-o eroare materiala de tip copy-paste in fisa postului aferenta anului 2008, cat timp, la nivelul Directiei, astfel de atributii reveneau compartimentului contabil si juridic, nefiind mentionate nici in fisa postului nr. [,..]/01.02.2010, fisa postului nr. [..,]/10.06.2013 sau in fisa postului nr. [..,]/06.02.2015 specifica functiei de inginer a paratei. Or, instanta care a analizat prejudiciul pe perioada 2007-2013 nu se putea raporta doar la fisa postului din 2008, ci trebuia sa cerceteze fiecare lisa a postului semnata de parata pentru a-i verifica atributiile de serviciu raportat la anul cand s-a produs paguba autoritatii reclamante.

Mai mult, conform adresei nr. ... /06.07.2016 intocmita de DSVSA, constatarea nr. 3, parata impreuna cu colegii sai a fost chemata sa raspunda pentru prejudiciul in cuantum de 172,902,65 lei (182.181,42 din care s-a recuperat suma de 9278,77 lei la 30.06.2016) reprezentand creante nerecuperate provenind din servicii prestate pentru: clienti in insolventa, clienti radiati care au fost actionati in instanta si au intrat in procedura insolventei in timpul procesului, clienti executati silit si insolvabili, clienti incerti si in litigiu. Astfel in mod nelegal prima instanta prin admiterea actiunii a retinut practic ca sarcina insolvabilitatii unei societati comerciale aflate in faza de executare silita, sau intrarea societatii debitoare in insolventa pe durata procesului este suportata de angajatii reclamantei, in speta de angajatii care efectueaza controale alimentare. (. )

Totodata, in conditiile in care nu exista o norma legala care sa prezume si sa faca raspunzator
de plano
pe salariat angajat pe postul de inginer (n.n. nici macar pe un director economic) pentru orice neregula de ordin financiar s-ar savarsi in respectiva entitate, fata de aceasta, indiferent de procedurile de lucru, diviziunea sarcinilor in cadrul acestora si persoanele carora le revin, raspunderea salariatului nu actioneaza independent de modul in care acesta si-ar fi indeplinit/ar fi neglijat obligatiile de serviciu si nu scuteste angajatorul de a proba elementele acestei raspunderi in concret in persoana paratului.

Angajatorul este dator sa identifice in concret, in persoana fiecarui parat, odata cu introducerea cererii de chemare in judecata, ce a facut si nu trebuia sa faca, respectiv ce nu a facut desi trebuia sa faca, in prezentarea starii de fapt si in avansarea cauzei actiunii, care sa permita exercitarea controlului judecatoresc in limitele deduse judecatii, iar nu sa lase la latitudinea acestuia, care nu se realizeaza din oficiu, identificarea posibilelor fapte ilicite si aptitudinea lor de a produce prejudiciul pretins.(...)

Astfel, parata sustine ca fiind nelegala sentinta instantei de fond si prin prisma faptului ca a fost admisa actiunea reclamantei fara a se face dovada prejudiciului cert si actual in patrimoniul reclamantei. Astfel, in cuprinsul deciziei nr. 24/2015 al Camerei de Conturi Caras-Severin, depusa la dosarul de fond, se mentioneaza ca „la finele anului 2014 entitatea a inregistrat clienti neincasati mai vechi de 1 an de 182.181,42 lei. Din verificarile efectuate a rezultat ca in evidenta contabila a entitatii se regasesc creante neincasate mai vechi de 1 an, creante pentru care nu au fost intreprinse tonte demersurile de executare silita in vederea recuperarii, dar nici nu au fost intreprinse demersuri legale in vederea scaderii din gestiune a creantelor pentru care nu mai exista posibilitati legale de recuperat”. In primul rand aceste documente nu sunt opozabile reclamantei, ci entitatii controlate. In al doilea rand, aceasta mentiune din cuprinsul deciziei Camerei de Conturi Caras-Severin nu poate face dovada, in absenta altor probe, a caracterului cert al prejudiciului reclamat prin actiunea pendinte, mai ales ca nu individualizeaza debitorii, cuantumul creantei nerecuperate de la fiecare dintre ei si scadenta fiecarei datorii. In speta, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei facturile emise pe seama tuturor beneficiarilor de servicii din partea sa si neachitate de catre acestia, din care sa rezulte sumele inscrise in decizia nr. 24/2015 a Camerei de Conturi Caras-Severin si data scadentei fiecarei datorii, pentru ca instanta de judecata sa poata stabili cuantumul prejudiciului si caracterul cert al acestuia.

Din decizia Camerei de Conturi Caras-Severin sau din adresele reclamantei nr. [,..]/06.07.2016, [,..]/01.07.2016,depuse la dosar in probatiune, nu rezulta ca salariatul incadrat pe post de inginer a gestionat dosarele de executare silita, dosarele de recuperate debite introduse la instanta de judecata sau ca avea ca atributie de serviciu formularea unor astfel de cereri de chemare in judecata.

Mai mult, din cuprinsul adresei reclamantei nr. [.. ,]/06.07.2016 pag 2-5 rezulta clar ca, pentru clientii de la lit. A, acestia nu puteau fi dati in judecata deoarece au intrat in procedura insolventei, la lit. B sunt mentionati clientii care au fost dati in judecata insa au intrat in procedura insolventei in timpul procesului fiind radiati, la lit. C sunt prezentati clientii executati silit, iar la lit. D sunt prezentati clientii in litigiu. Prin urmare au fost intocmite de catre compartimentul juridic acte de procedura, cereri de chemare in judecata, cereri de executare silita, acte de executare silita, intervenind suspendarea respectiv intreruperea prescriptiei dreptului material la actiune si prescriptia executarii silite, insa riscul insolvabilitatii acestor operatori economici in mod nelegal este pus in sarcina salariatilor.

Nu in ultimul rand, reclamanta nu a facut dovada modului de repartizare a dosarelor intre toti salariatii cu atributii in recuperarea debitelor, pentru ca instanta sa poata verifica punctual in raport cu documentele intocmite personal de acestia de-a lungul timpului, cu eventualele registre tinute, modul in care salariatul respectiv si-a indeplinit sau nu, sarcinile de serviciu.

In probatiune, apelanta a depus la dosar fisele postului nr. [,..]/01.02.2010, fisa postului nr. [,..]/10.06.2013, fisa postului nr. [,..]/06.02.2015 specifica functiei de inginer gradul II a paratei, raportul de activitate al DSVSA Caras-Severin aferent anului 2009, Regulamentul de organizare si functionare aferent anului 2018 si organigrame autoritatii.

Reclamanta Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Caras- Severin a formulat intampinare, prin care,reiterand in esenta argumentele de fapt si de drept din actiunea introductiva, solicita respingerea apelului promovat de catre parata, ca nefondat si netemeinic, mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile apelate si pe cale de consecinta, obligarea apelantei la plata integrala si imediata a creantei (certe, lichide si exigibile) in cuantum total de 232,95 lei, compusa din: suma de 232,95 lei, aferenta perioadei 2003- 2013, reprezentand debite neincasate si penalitati de intarziere, aferente perioadei 20032013, conform constatarilor Camerei de Conturi Caras Severin - Decizia nr. 24/2015.

In drept, in intampinare au fost invocate dispozitiile art. 205 - 209 NCPC.

Analizand apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in fata instantei de fond, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urm. C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:

Reclamanta Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Caras- Severin a dedus judecatii o actiune in raspundere patrimoniala prin care a solicitat obligarea paratei A... la plata sumei de 232,95 lei reprezentand debite neincasate si penalitati de intarziere aferente perioadei 2003-2013. Tribunalul Caras-Severin a admis actiunea, ignorand cu desavarsire momentul de debut al prejudiciului invocat, care se situeaza in timp sub imperiul vechiului Cod civil. Astfel, avand de solutionat conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a noului Cod civil din perspectiva regimului juridic aplicabil prescriptiei extinctive, ICCJ a statuat prin Decizia nr. 1/2014 pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii in sensul ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.

In aceste conditii, avand in vedere ca raportul juridic dedus judecatii deriva din fapte juridice produse ori savarsite inainte si dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, instanta de fond trebuia sa faca aplicabilitatea dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1948 care dispun ca „Instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris”.

Fiind in situatia unui conflict de munca, sunt incidente dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, care prevad ca cererile se pot formula in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator. Intr-adevar, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 prevede ca plata despagubirilor pentru pagube cauzate poate fi ceruta in termen de 3 ani de la data producerii pagubei, insa se observa ca acest ultim act normativ a intrat in vigoare la data de 13 mai 2011, asadar ulterior momentului inceperii curgerii termenului de prescriptie extinctiva. Fiind vorba de o prescriptie inceputa si neimplinita la data intrarii in vigoare a art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, aceasta ramane in intregime supusa dispozitiilor legale care au instituit-o. Prin urmare, Curtea apreciaza ca doar prin raportare la dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii se determina care anume este data la care s-a nascut dreptul material la actiune al reclamantei in ceea ce priveste recuperarea prejudiciului invocat, data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de textul de lege citat.

Nasterea dreptului la actiune in cazul acestei forme speciale de raspundere patrimoniala, desi nedefinita de dispozitiile relevante ale Codului muncii, poate fi circumscrisa momentului in care angajatorul a cunoscut atat paguba repercutata in patrimoniul sau, cat si pe salariatii vinovati de producerea acesteia. Cu alte cuvinte, imediat ce angajatorul se afla in posesia unor elemente pertinente (inscrisuri, constatari, procese-verbale, rapoarte de control, expertize tehnice) care permit a se concluziona ca in patrimoniul sau s-a produs o paguba de care se fac vinovati salariatii sai, ia nastere si dreptul la actiune pentru recuperarea pagubei respective.

In speta, paguba a fost cunoscuta de catre angajator in intervalul 2003-2013, avand in vedere ca institutia reclamanta reprezinta o entitate publica dintre cele vizate de OG nr. 119/1999, in cadrul careia trebuia efectuat anual un controlul financiar preventiv. Astfel, potrivit art. 4 alin. (3) din OG nr. 119/1999, in varianta aplicabila in perioada vizata, „Conducatorul entitatii publice elaboreaza anual un raport asupra sistemului de control intern/managerial, care se prezinta ca anexa la situatia financiara a exercitiului bugetar incheiat.”. Obiectivul acestui audit intern este reprezentat, printre altele, de protejarea fondurilor publice impotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei. Asadar, pasivitatea in recuperarea sumelor datorate institutiei reclamante trebuia in mod evident sa fie sesizata de conducatorul entitatii publice atat la aprobarea exercitiului financiar anual, cat si cu ocazia elaborarii raportului anual asupra sistemului de control intern.

In stransa legatura cu aspectele de mai sus, daca s-ar considera ca dreptul material la actiune s-a nascut la data producerii pagubei, interpretare confirmata de optiunea ulterioara a legiuitorului consacrata in art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, in mod corespunzator dreptul material la actiune apare a fi prescris, cata vreme prin actiunea introductiva reclamanta a invederat in mod expres ca suma de 232,95 lei reprezinta debit neincasat aferent perioadei 2003-2013.

Nu poate fi primita apararea institutiei reclamante, in sensul ca doar ca urmare a controlului Curtii de Conturi a Romaniei - Camera de Conturi Caras-Severin reclamanta a cunoscut prejudiciul invocat, pentru ca validarea unei astfel de aparari ar permite entitatii publice sa-si invoce propria pasivitate si culpa in protejarea fondurilor publice pentru a obtine prelungirea
sine die
a termenului de prescriptie extinctiva. O astfel de interpretare ar duce la extinderea nepermis de mult a termenului imperativ de prescriptie de trei ani fixat de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, o astfel de interpretare excedand cadrului legal privind prescriptia extinctiva. In consecinta, institutia publica nu se poate prevala de un control extern al Curtii de Conturi pentru a justifica tardivitatea demersului sau juridic initiat in luna decembrie 2017 pentru recuperarea unor debite produse incepand cu anul 2003, in conditiile in care in mod evident prejudiciul a fost cunoscut de reclamanta urmare a auditului intern efectuat conform dispozitiilor legale si a situatiilor financiare anuale, aprobate de conducere in care erau evidentiate si creantele fata de terti.

In concluzie, in temeiul art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, se constata ca pentru pretentiile aferente anilor 2003-2011 este prescris dreptul material la actiune al reclamantei, care a inteles sa introduca cererea de chemare in judecata doar la data de 15.12.2017, urmare a neregulilor constatate si a masurilor de recuperare stabilite de Curtea de Conturi.

Instanta ramane sa analizeze pertinenta demersului reclamantei de recuperare a prejudiciului produs prin neincasarea contravalorii facturilor fiscale emise in perioada 20122013, cand raporturile juridice au fost guvernate de dispozitiile noului Cod civil, care, prin art. 2513 consacra un nou regim juridic al prescriptiei extinctive, al carei specific consta si in aceea ca prescriptia nu opereaza de plin drept, aceasta putand fi invocata exclusiv de partea interesata
in limine litis,
iar nu si de catre organul de jurisdictie, respectiv numai in prima instanta, prin intampinare sau, in lipsa invocarii, cel mai tarziu pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate.

Din analiza prevederilor legale ale art. 254-255 din Codul muncii, rezulta ca pentru a exista raspundere patrimoniala este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii: calitatea de salariat la angajatorul pagubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicita a salariatului savarsita in legatura cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia salariatului. Numai intrunirea cumulativa a acestor conditii atrage raspunderea patrimoniala a salariatului. Lipsa uneia dintre conditiile enumerate inlatura aceasta raspundere.

Producerea unui prejudiciu in patrimoniul angajatorului de catre un salariat al sau este de esenta raspunderii patrimoniale. Pentru a da nastere raspunderii, prejudiciul trebuie sa fie real si cert. Se observa totodata ca dovada caracterului cert al prejudiciului este in sarcina angajatorului, care trebuie sa probeze prin elemente de determinare concrete intinderea pagubei care este consecinta directa a faptei personale si ilicite a salariatului savarsita in indeplinirea obligatiilor de serviciu. Or, neglijand intr-o mare masura aceste indatoriri procesuale, in cererea de chemare in judecata reclamanta nu a aratat modalitatea in care a fost cauzat si individualizat prejudiciul de 869,69 lei. Abia prin intampinarea depusa in apel reclamanta a oferit o prezentare defalcata a prejudiciului pe ani, rezultand ca debitul aferent anilor 2012-2013 este de 59,38 lei,respectiv 7,82 lei, fara insa sa explice modul de cuantificare a acestuia.

Astfel, desi se invoca producerea prejudiciului in patrimoniul unitatii administrativ- teritoriale, la dosar reclamanta-intimata intelege sa se foloseasca exclusiv de anexele raportului Curtii de Conturi, anexe care nu sunt sustinute de catre niciun alt mijloc de proba. Or, in contextul in care parata contesta atat modul de stabilire al prejudiciului cat si lipsa oricarei culpe in producerea prejudiciului, in lipsa inscrisurilor doveditoare, prin care sa se individualizeze faptele ilicite savarsite, cu evidentierea lor temporala, se apreciaza ca prima instanta a apreciat fara suport ca in speta sunt incidente prevederile art. 256 din Codul muncii. Aceasta, cu atat mai mult cu cat decizia cu caracter administrativ a Curtii de Conturi nu este opozabila decat angajatorului, in sarcina caruia impune obligatii de recuperare a prejudiciului, nu si salariatului.

Mai mult, potrivit unei jurisprudente anterioare constante, Curtea retine ca, de vreme ce paratul a contestat savarsirea faptei, precum si existenta si intinderea prejudiciului stabilit in mod unilateral de angajator, parerea unui specialist care sa verifice creantele a caror nerecuperare ar fi imputabila paratei si corectitudinea distribuirii prejudiciului in sarcina paratei este esentiala pentru solutionarea unei actiuni in raspundere de acest fel. Cu atat mai mult cu cat din raspunsul nr. 11935/06.07.2016 intocmit de institutia reclamanta urmare a controlului Curtii de Conturi rezulta ca creantele nerecuperate provin din servicii prestate unor clienti care sunt, fie in insolventa, fie sunt radiati, desi au fost actionati in instanta, dar au intrat in procedura de insolventa in timpul procesului de judecata, fie sunt in faza de executare silita si pentru ei s-a solicitat acordul ANSVSA de scoatere din evidentele contabile, fie sunt clienti incerti sau in litigiu. Or, reclamanta, nesocotind prevederile art. 272 din Codul muncii, nu a specificat urmarirea carora din creantele nerecuperate cadeau in sarcina paratei, respectiv nu a individualizat debitorii, cuantumul creantei nerecuperate de la fiecare dintre ei si scadenta fiecarei datorii, nu a depus facturile fiscale emise pe seama beneficiarilor de servicii si neachitate de catre acestia, pentru ca instanta de judecata sa poata verifica cuantumul prejudiciului si sa statueze asupra caracterului cert al acestuia.

Totodata, reclamanta nu a produs dovezi sub aspectul diviziunii sarcinilor in cadrul institutiei, pentru a se putea stabili daca paratei i se pot imputa neregulile de ordin financiar savarsite in unitate, in conditiile in care din fisa postului intocmita in anul 2013 nu rezulta ca parata ar fi avut atributii legate de urmarirea recuperarii debitelor.

Intrucat prima instanta a ajuns la o solutie diametral opusa celei ce rezulta din considerentele prezentate, in temeiul art. 480 alin. (1) si 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul

declarat de parat, a schimbat in tot sentinta civila apelata, in sensul ca a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 2003-2011 si, in consecinta, a respins ca fiind prescrisa actiunea ce vizeaza aceste pretentii. Totodata, a respins ca neintemeiata cererea referitoare la obligarea paratei la plata contravalorii debitelor aferente perioadei 2012-2013.