Procedura administrativa prealabila si obligatorie avand ca obiect verificarea dosarelor de dauna si a creantelor de asigurari de catre Fondul de garantare a asiguratilor.

Art.13 alin.5 din Legea nr.213/2015, privind fondul de garantare a asiguratilor

 

Plata sumelor cu titlu de despagubiri in cazul falimentului asiguratorului se face creditorilor dupa verificarea dosarelor de dauna si a creantelor inregistrate de catre Fondul de garantare a asiguratilor potrivit normelor aplicabile si conditiilor din contractul de asigurare incheiat cu asiguratul aflat in insolventa.

Cuantumul sumei se stabileste de catre Comisia speciala constituita potrivit art.23, alin.2 din Legea nr.503/2004, republicata cu modificarile ulterioare, printr-o decizie impotriva careia persoana nemultumita poate sa formuleze contestatie la instanta de contencios administrativ potrivit art.13 alin.5 din Legea nr.213/2015, privind fondul de garantare a asiguratilor.

Procedura prealabila de verificare a creantelor are caracter administrativ si obligatoriu, astfel ca cererea de chemare in garantie formulata in conditiile art.72 Cod procedura civila pentru introducerea in cauza a Fondului de garantare a asiguratilor este conditionata de indeplinirea acestei proceduri potrivit art.193 din acelasi cod.

(Decizia civila nr. 233/03.02.2017)

 

Constata ca, prin sentinta civila nr.734 din 22 aprilie 2016, pronuntata in dosarul nr.6876/90/2013*,Tribunalul Valcea a disjuns capatul de cerere formulat de reclamantul G.G. in contradictoriu cu parata S.C. A. Asigurari S.A., prin lichidator judiciar provizoriu KPMG R. SPRL S.C. A. Asigurari S.A. si a dispus formarea unui nou dosar, ce va fi repartizat aceluiasi complet, a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere formulat in contradictoriu cu paratul Fondul de Garantare a Asiguratilor, respingandu-l ca inadmisibil.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut in fapt si in drept urmatoarele:

La termenul de judecata din data de 11.03.2016, dupa dezbateri in contradictoriu, tribunalul a admis cererea formulata de reclamant, in sensul conceptarii Fondului de Garantare a Asiguratilor si a dispus citarea acestuia in calitate de parat.

La termenul de judecata din data de 22.04.2016, aparatorul reclamantului a invederat ca anterior formularii cererii de introducere in cauza a Fondului de Garantare a Asiguratilor, respectiv la data de 09.02.2016, reclamantul nu a adresat Fondului o cerere in vederea deschiderii dosarului de dauna, potrivit dispozitiilor art.12 alin.1 din Legea nr.213/2015, deoarece formulase deja aceasta cerere fata de A., iar Fondul de Garantare a Asiguratilor a preluat toate dosarele de la A., totodata aratand ca reclamantul nu a adresat Fondului o cerere de plata, conform art.14 alin.1 si 2 din acelasi act normativ.

La acelasi termen de judecata, ulterior concluziilor partilor, tribunalul a dispus disjungerea cauzei in ce priveste capatul de cerere formulat in contradictoriu cu parata A. si formarea unui nou dosar, urmand ca cererea de suspendare formulata de parata A SA sa fie pusa in discutie la termenul ce se va acorda in cauza, in dosarul nou format.

Tot la termenul de judecata din 22.04.2016, tribunalul a pus in discutia partilor calificarea juridica a exceptiei prematuritatii formularii capatului de cerere in contradictoriu cu paratul Fondul de Garantare a Asiguratilor, invocata de acesta prin intampinarea de la  fila 114 si a calificat-o ca fiind exceptia inadmisibilitatii formularii cererii, deoarece, in ipoteza neindeplinirii unei proceduri prealabile, sanctiunea care ar interveni nu ar fi prematuritatea cererii, ci inadmisibilitatea acesteia.

Analizand exceptia inadmisibilitatii formularii capatului de cerere in contradictoriu cu paratul Fondul de Garantare a Asiguratilor, tribunalul a constatat ca la data de 21.01.2016, parata a formulat cerere scrisa prin care a solicitat suspendarea judecatii cauzei in temeiul art.262 alin.4 si art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014, intrucat prin sentinta civila nr.9661/03.12.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Civila in dosarul nr.32802/3/2015, a fost deschisa procedura insolventei fata de parata, atasand la cerere un certificat de grefa.

Ulterior, la data de 09.02.2016, reclamantul a formulat o cerere de introducere in cauza a Fondului de Garantare a Asiguratilor, admisa de instanta in sedinta publica din 11.03.2016,  dispunandu-se conceptarea, in calitate de parat, a Fondului de Garantare a Asiguratilor, potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.213/2015, potrivit caruia Fondul, ca schema de garantare in domeniul asigurarilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator.

S-a considerat ca Fondul poate avea calitatea de parat intr-o cauza aflata pe rolul instantelor judecatoresti, aceasta si prin raportare la art.13 alin.6 din Legea nr.213/2015, potrivit caruia dreptul la actiune contra Fondului pentru plata indemnizatiilor/despagubirilor se prescrie in termen de 5 ani calculati de la data nasterii dreptului, dar nu inainte de ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment.

Insa, din interpretarea sistematica a dispozitiilor art.12 alin.1 si art.14 alin.1 si 2 din Legea nr.213/2015, s-a retinut ca anterior formularii cererii de chemare in judecata impotriva Fondului de Garantare a Asiguratilor, creditorul de asigurari trebuie sa urmeze o procedura prealabila, respectiv notificarea Fondului in vederea deschiderii dosarului de dauna, iar daca dosarul de dauna a fost deja deschis de catre societatea de asigurare intrata in insolventa si preluat de Fond, notificarea Fondului in vederea platii despagubirilor.

La termenul de judecata din data de 22.04.2016, aparatorul reclamantului a invederat ca anterior formularii cererii de introducere in cauza a Fondului de Garantare a Asiguratilor, respectiv la data de 09.02.2016, reclamantul nu a adresat Fondului o cerere in vederea deschiderii dosarului de dauna, potrivit dispozitiilor art.12 alin.1 din Legea nr.213/2015, intrucat formulase deja aceasta cerere fata de A., iar Fondul de Garantare a Asiguratilor a preluat toate dosarele de la A., totodata aratand ca reclamantul nu a adresat Fondului o cerere de plata, conform art.14 alin.1 si 2 din acelasi act normativ.

Asadar, in conditiile in care dosarul de dauna fusese deja deschis de asiguratorul A. si preluat de Fond, nu mai era necesar ca reclamantul sa sesizeze Fondul in temeiul art.12 alin.1 din Legea nr.213/2015 in vederea deschiderii dosarului de dauna, deoarece acesta fusese deja deschis de asiguratorul A., insa trebuia sa inainteze Fondului o notificare in vederea incasarii despagubirilor, conform art.14 alin.1 si 2 din acelasi act normativ si numai in ipoteza respingerii cererii de catre Fond, reclamantul avea posibilitatea sesizarii instantei de judecata.

Posibilitatea sesizarii instantei cu o cerere de chemare in judecata indreptata impotriva Fondului doar dupa notificarea acestuia in vederea acordarii despagubirilor si respingerea de catre Fond a acestei notificari, rezulta si din interpretarea sistematica a dispozitiilor art.13 alin.3-5 din Legea nr.213/2015.

De asemenea, s-a aratat in considerente, potrivit alin.6 al art.13 din Legea nr.213/2015, dreptul la actiune contra Fondului pentru plata indemnizatiilor/despagubirilor se prescrie in termen de 5 ani, calculati de la data nasterii dreptului, dar nu inainte de ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment.

In conditiile in care, anterior sesizarii instantei, reclamantul nu a adresat o notificare Fondului in vederea platii benevole a despagubirilor, notificare care sa fie verificata de comisia speciala care emite o decizie de admitere sau de respingere, capatul de cerere formulat de reclamant in contradictoriu cu paratul Fondul de Garantare a Asiguratilor s-a considerat a fi inadmisibil.

Impotriva sentintei a formulat apel, in termen, reclamantul G.G. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:

Hotararea instantei de fond este lipsita de temei legal, nu are in vedere in intregime mijloacele de aparare, nici probatoriul administrat si cuprinde motive contradictorii in solutia data exceptiei invocate in cauza.

Argumentand criticile, apelantul a aratat ca actiunea a fost promovata anterior intrarii in vigoare a Legii nr.213/2015 si ca erau aplicabile normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cuprinse in Ordinul C.S.A. nr.5/2010, potrivit carora A. avea obligatia legala de a deschide dosar de dauna si de a constitui rezerva de dauna la nivelul pretentiilor reclamantului, ceea ce s-a si efectuat conform sustinerilor paratei din fata instantei de fond, dosarul de dauna avand numarul AA1014DA000802.

De la data de 31.08.2015, la care Societatea Asigurare - Reasigurare A. S.A. a intrat in faliment, avand retrasa autorizatia de functionare, Fondul de Garantare avea obligatia preluarii de la aceasta societate a tuturor dosarelor de dauna deschise anterior si a evidentelor tehnico-operative si contabile aferente. De aceea considera ca este absurd sa se impuna acestuia parcurgerea unei noi proceduri prealabile fata de Fondul de Garantare pentru deschiderea unui alt dosar de dauna privind aceeasi pretentie. Precizeaza ca dosarul de dauna deja constituit se gaseste, din ziua de 30.09.2015, in gestiunea actuala a Fondului de Garantare.

 Explica, asadar, ca instanta de fond a considerat gresit ca trebuia sa se adreseze, in acest stadiu procesual, cu o notificare Fondului de Garantare anterior cererii de introducere in cauza a acestuia.

A apreciat ca normele legale care stabilesc formularea unei astfel de notificari nu vizeaza situatiile juridice nascute anterior intrarii in faliment a asiguratorului, implicit nu vizeaza situatia sa.

Procedand astfel si solutionand cauza pe cale de exceptie, tribunalul s-a substituit aparatorului Fondului de Garantare, impiedicand verificarea existentei in evidentele tehnice si financiar contabile ale acestei entitati a dosarului de dauna deschis pe numele reclamantului.

Adauga imprejurarea ca din verificarea listei potentialilor creditori de asigurari la 13.10.2015, afisata pe site-ul Fondului de Garantare a Asiguratilor, rezulta ca la pozitia nr.16192, apare inregistrat dosarul sau cu numarul AA1014DA000802.

A aratat ca potrivit art.2 din Legea nr.213/2015, Fondul de Garantare a Asiguratilor are ca scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator; dupa data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii de faliment, pronuntate impotriva societatii de asigurare aflate in insolventa, acesta este in drept sa efectueze plati din disponibilitatile sale in vederea achitarii sumelor cuvenite respectivilor creditori, asa cum prevede art.17 din lege.

De aceea Fondul poate sta in nume propriu in judecata, are calitate procesuala pasiva, iar Legea speciala nr.213/2015 nu face niciun fel de referire, pentru cauzele anterioare deschiderii procedurii falimentului asiguratorului, la obligatia formularii unei cereri amiabile de despagubire anterior sesizarii instantei de judecata competente sau la vreo sanctiune pentru nedepunerea unei astfel de cereri. Cazul contrar reprezinta o obstructionare a liberului acces al persoanelor la justitie.

De altfel, in aplicarea dispozitiilor art.16 din lege, creditorul de asigurari poate urma separat si procedura de faliment a asiguratorului, prevazuta de Legea nr.85/2014, in vederea recuperarii creantei sale din activele celui dintai, inclusiv pentru suma cuvenita care depaseste plafonul de garantare.

Pentru aceste motive, in temeiul art.480 Cod procedura civila, a solicitat anularea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Prin intampinare, intimatul-parat Fondul de Garantare a Asiguratilor a formulat urmatoarele aparari:

Apelantul-reclamant face, in mod deliberat, o confuzie intre termenul legal in care petentii se pot adresa Fondului de Garantare cu cereri de plata sau cu cereri de deschidere de dosare de dauna si aplicarea legii in timp, considerand ca art.14 alin.1 si 2 din lege s-ar aplica situatiilor juridice nascute ulterior intrarii in faliment a asiguratorului si nu si celor nascute anterior, cum este cazul sau.

Textul de lege nu se refera la situatiile juridice nascute ulterior falimentului unui asigurator, ci reglementeaza termenul in care petentii se pot adresa Fondului pentru obtinerea de despagubiri. Situatia nasterii dreptului de creanta ulterior falimentului asiguratorului este tratata distinct in art.14 alin.1 din Legea nr.213/2015.

Scopul instituirii procedurii nu poate fi inlocuirea asiguratorului falit in obligatiile sale, ci sprijinirea creditorilor de asigurari, in cazul falimentului unui asigurator, pentru pastrarea increderii in sistemul de asigurari.

Tocmai pentru ca nu inlocuieste asiguratorul in cazul falimentului sau, creditorii trebuie sa i se adreseze cu cerere de deschidere a dosarului de dauna sau cu cerere de plata, adica sa urmeze procedura administrativa de plata prevazuta de Legea nr.213/2015, in lipsa careia nu exista obligatie a Fondului catre creditor.

Numai parcurgerea acestei proceduri prealabile genereaza raporturi juridice intre Fondul de Garantare si petenti, iar aprobarea sau respingerea cererilor de plata sunt stabilite de aceeasi lege in sarcina comisiei speciale, constituita la nivelul Fondului conform art.13 alin.3.

Fondul procedeaza la verificarea dosarelor de dauna si a creantelor de asigurari inregistrate in evidentele sale tinand seama de normele aplicabile in materie, de conditiile de asigurare generale si specifice prevazute in contractele de asigurare incheiate cu asiguratorul fata de care s-a stabilit starea de insolventa.

Daca s-ar subroga in drepturile si obligatiile asiguratorului aflat in faliment, creditorul de asigurari nu ar mai avea posibilitatea data de Legea nr.85/2014 si de Legea nr.503/2004 de a-si inscrie creanta la masa credala a asiguratorului sau de a-si inscrie creanta care depaseste plafonul de garantare de 450.000 lei la masa credala a aceluiasi asigurator. De asemenea, Fondul ar trebui sa incaseze rate de prime restante sau scadente pentru politele nedenuntate, care fac parte din activul asiguratorului si pot fi valorificate in procedura de faliment.

Prin urmare, raporturile dintre Fond si creditorii de asigurari sunt de drept administrativ, Fondul neputand interveni in contractele de asigurari incheiate cu petentii.

Procedura administrativa de plata nu constituie o ingradire a dreptului de liber acces la justitie. Aceasta este urmata de o procedura contencioasa conform art.13 alin.5 din lege, decizia de respingere putand fi contestata in conditiile art.19 din Legea nr.503/2004.

In acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala chiar si cu privire la procedurile prealabile cu caracter obligatoriu, considerandu-se ca persoana interesata se poate adresa instantei de judecata ulterior parcurgerii procedurii administrative, hotararea respectivei autoritati fiind supusa controlului exercitat de un organ de plina jurisdictie.

Exercitarea unui drept de catre titular nu poate avea loc decat cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care vizeaza si termenele in care pot fi formulate de catre cel interesat cererile.

Subliniaza ca procedura administrativa reglementata de Legea nr.213/2015 este obligatorie potrivit termenilor clari si neechivoci ai legii, de aceea nu mai era necesara o alta dispozitie care sa prevada acest caracter obligatoriu.

Simplul fapt al existentei dosarului de dauna deschis de catre asiguratorul A. S.A., precum si cel al preluarii acestui dosar de la asigurator, nu sunt suficiente pentru a se considera ca Fondul are obligatii fata de creditor in lipsa unei cereri de plata formulate in procedura administrativa prevazuta de Legea nr.213/2015 si de Norma ASF nr.16/2015.

Prin urmare, s-a aratat, ca nu se pot formula pretentii pe calea dreptului comun impotriva Fondului de Garantare a Asiguratilor, legea punand la dispozitia petentilor o cale speciala pentru valorificarea dreptului de creanta.

A formulat intampinare si intimatul-intervenient L.Gh., aratand ca s-a obligat sa ii achite reclamantului cheltuielile generate de producerea accidentului de circulatie, respectiv cheltuieli suplimentare cu hrana, medicamente, transport la unitati spitalicesti, control medical si tot ceea ce era necesar pentru recuperarea reclamantului ca urmare a vatamarilor suferite, suma fiind primita efectiv in data de 16.03.2011. Pentru aceasta suma, reclamantul a dat declaratie notariala prin care a mentionat ca nu mai are niciun fel de pretentii materiale sau de alta natura privind prejudiciul generat de accident.

In raport de aceasta situatie de fapt considera ca, raportat la prevederile art.43, 49, 50 si 54 din Legea nr.136/1995, instanta a concluzionat in mod corect ca numai in ipoteza in care insusi asiguratul, persoana vinovata de producerea accidentului, raspunde fata de tertul pagubit, se declanseaza obligatia asiguratorului de a acorda despagubiri pentru prejudiciul ulterior, in temeiul raporturilor juridice contractuale pe care le are cu conducatorul auto vinovat.

A mai aratat ca din interpretarea sistematica a dispozitiilor art.12 alin.1 si art.14 alin.1 si 2 din Legea nr.213/2015, rezulta ca anterior formularii cererii de chemare in judecata impotriva Fondului de Garantare a Asiguratilor, creditorul de asigurari trebuie sa urmeze o procedura prealabila, adica sa notifice Fondul in vederea deschiderii dosarului de dauna, iar daca acest dosar a fost deja deschis de catre societatea de asigurare intrata in insolventa si a fost preluat de Fond, acesta trebuie notificat in vederea platii despagubirilor.

Instanta a retinut corect ca dosarul de dauna fusese deja deschis de asigurator si preluat de Fond, deci acesta din urma nu mai trebuia sesizat in vederea deschiderii dosarului de dauna, insa trebuia notificat pentru plata despagubirilor conform art.14 alin.1 si 2 din lege si numai in ipoteza respingerii cererii de catre Fond, reclamantul avea posibilitatea sesizarii instantei de judecata, asa cum rezulta din dispozitiile art.13 alin.3-5 din lege.

Cum reclamantul nu a adresat o notificare care sa fie verificata de comisia speciala in vederea emiterii unei decizii de admitere sau de respingere, capatul de cerere formulat de acesta in contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguratilor a fost respins, legal, ca inadmisibil.

Prin decizia nr. 233/03.02.2017, Curtea de Apel Pitesti – Sectia I civila a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.G.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

In privinta scopului urmarit, cererea de introducere in cauza a Fondului de Garantare a Asiguratilor se aseamana cererii de chemare in garantie reglementata de art.72 si urmatoarele Cod procedura civila, reclamantul avand initiativa atragerii in proces a tertului spre a fi garantat sau despagubit in ipoteza in care va cadea in pretentii.

Diferenta de regim juridic a celor doua cereri este data insa de motivul pentru care           s-a incercat largirea cadrului procesual, si anume incidentul intervenit pe parcursul judecatii dintre partile initiale, constand in intrarea in faliment a paratului asigurator.

Daca intrarea in faliment a asiguratorului chemat in judecata si constituirea prin Legea nr.213/2015 a Fondului de garantare a asiguratilor, persoana juridica de drept public, pot da nastere interesului persoanei ce se pretinde creditor de asigurari a se indrepta impotriva Fondului pentru garantarea platii despagubirii, calea procedurala pentru exercitarea acestui drept nu este cea de drept comun, denumita chemare in garantie, ci este cea instituita prin lege speciala, Legea nr.213/2015.

Aceasta lege, care instituie la art.2, garantarea platii despagubirilor rezultate din contracte de asigurare incheiate in conditiile legii, cu respectarea unui plafon de garantare, lasa la aprecierea creditorului de asigurari daca va solicita despagubirea numai de la Fondul de garantare sau si de la asiguratorul aflat in faliment ori va urma doar procedura de faliment a asiguratorului prevazuta de Legea nr.85/2014, asa cum rezulta din prevederile art.17, Legea nr.213/2015.

Pentru situatia in care creditorul se indreapta impotriva sau si impotriva Fondului de garantare, legea impune o procedura administrata de urmat, care presupune verificarea dosarului de dauna deja constituit, cum este cazul de fata, si a creantelor de asigurari inregistrate in evidentele sale, a conditiilor de asigurare generale si specifice prevazute in contractul de asigurare.

Conform art.13 si 14 din Legea nr.213/2015, Fondul nu poate face plati catre creditorii de asigurari in lipsa unei cereri din partea acestora, cerere care declanseaza procedura de verificare a dosarelor de dauna, ce se finalizeaza cu o lista a creditorilor de asigurari ale caror creante urmeaza sa fie platite.

Aceasta lista se inainteaza, conform art.15, spre aprobare, comisiei speciale.

Ca urmare a instituirii unei proceduri administrative obligatorii, persoana interesata nu se poate indrepta impotriva Fondului prin atragerea acestuia in proces pe calea unei cereri de chemare in garantie, ci numai pe calea contestatiei la decizia de respingere a platii emise de comisia speciala, in conditiile art.19 din Legea nr.503/2004.

Cum de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului pronuntata impotriva paratului asigurator, reclamantul nu a optat pentru procedura administrativa prevazuta de lege impotriva Fondului de garantare, neadresandu-i acestuia vreo cerere de plata, cu aplicarea corecta a dispozitiilor art.193 Cod procedura civila, instanta a respins cererea de introducere in cauza a Fondului de garantare ca inadmisibila.

Intrucat dreptul de a sesiza instanta nu este unul absolut, acesta poate fi supus, prin lege, unor limitari iar atat timp cat limitarile urmaresc un scop legitim, ce se afla in raport de proportionalitate cu mijloacele folosite, conform celor examinate privitor la sesizarea Fondului de garantare, nu se poate retine ca ar fi fost incalcat dreptul de acces la justitie, exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata a Fondului fiind invocata in termen in fata primei instante.

Fata de cele retinute, in temeiul art.480 C. pr. civ., apelul a fost respins ca nefondat.