Principiul specialităţii în proceduri succesive de cooperare judiciară internaţională în materie penală

Cuprins: Cooperare judiciară internaţională în materie penală. Mandat european de arestare. Principiul specialităţii

Indice alfabetic: Cooperare judiciară internaţională în materie penală Temei de drept: art. 115 din Legea nr. 302/2004; art. 27 din Decizia-cadru 2002/584/JAI

Regula specialităţii este incidenţă şi în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, deoarece vizează, conform art.115 alin.1 din Legea nr.302/2004, şi deţinerea unei persoane de autorităţile emitente pentru fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare, faţă de care era incidentă această regulă.

Acest principiu al specialităţii constituie o garanţie a respectării drepturilor persoanei care a fost predată, prin respectarea întocmai a condiţiilor în care predarea a fost acordată, de natură să împiedice eludarea normelor privind predarea.

Afectarea validităţii transformării suspendării condiţionate în executare efectivă, prin încălcarea principiului specialităţii, înlătură situaţia premisă minimală de emitere a unui mandat european în acord cu prevederile legale incidente.

Emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul care ţine de lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi, implicit, a modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, deoarece o formă administrativă de punere în executare nu poate avea incidenţă directă asupra hotărârii care stă la baza ei şi nu poate corecta eventualele afectări procedurale care derivă din încălcarea unor principii care stau la baza pronunţării hotărârii.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.

22/FCJI/27.03.2018

Autorităţile emitente din Germania au solicitat predarea persoanei solicitate X, în baza unui mandat european de arestare, emis în 06.05.2016, pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, devenită executabilă ca urmare a revocării suspendării condiţionate, formă de executare dispusă iniţial, în baza unui mandat naţional de arestare pentru executare, emis la 17.03.2016.

În concret, X a fost predată anterior de România către Germania, la 31 martie 2014, într- un alt dosar, respectiv 603 Js 45476/13, pentru cercetare penală şi judecată, prin sentinţa penală nr.17/19.05.2014 a Curţii de Apel Iaşi, cu respectarea regulii specialităţii.

Urmare a predării, aceasta a fost condamnată de autorităţile germane la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru faptele din acest prim mandat european, prin sentinţa penală a Tribunalului Nurnberg-Furth, din 06.10.2014.

Executarea acestei pedepse, de 5 ani închisoare, a început la 06.10.2014 şi se finaliza, urmare a deducerilor, la 07.05.2019.

În timpul executării acestei pedepse de 5 ani închisoare, pe teritoriul Germaniei, autorităţile germane, prin hotărârea din 16.01.2015 a Tribunalului Augsburg, au dispus revocarea suspendării condiţionate a unei alte pedepse de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiuni anterioare predării persoanei solicitate către Germania, în baza primului mandat european, menţionat anterior, deşi această predare s-a dispus sub condiţia respectării regulii specialităţii.

Tocmai datorită acestei reguli, autorităţile germane au constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu poate fi executată în Germania, deoarece predarea condamnatei s-a făcut sub beneficiul regulii specialităţii.

În acest context, autorităţile germane au iniţiat procedura recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti de condamnare a persoanei solicitate, în scopul transferului acesteia în România.

Prin sentinţa penală nr.36/25.08.2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr.352/09.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recunoaşterea numai a hotărârii judecătoreşti prin care X a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi a fost respinsă recunoaşterea hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 2/13.01.2017, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de recunoaştere a hotărârii autorităţii germane prin care X a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Aşadar, în ambele cauze menţionate mai sus, instanţele din România au respins definitiv, recunoaşterea acestei hotărâri de condamnare a persoanei solicitate la pedeapsa de 2 ani închisoare de autorităţile germane, reţinându-se, în esenţă, că a fost încălcat principiul specialităţii de autorităţile emitente, atunci când s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată pentru fapte anterioare celor care au justificat mandatul european de arestare iniţial, respectiv cel care viza infracţiunile pentru care i s-a stabilit pedeapsa de 5 ani închisoare.

După prima hotărâre de respingere a cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti (sentinţa penală nr.36/2015 a Curţii de Apel Iaşi), autorităţile germane, având în vedere că X era transferată în România pentru a executa cei 5 ani închisoare, recunoscuţi prin aceeaşi hotărâre, au emis mandat european de arestare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, solicitând predarea persoanei solicitate către Germania pentru executare.

Prin sentinţa penală nr.75/22.06.2016, Curtea de Apel Bacău a dispus predarea persoanei solicitate, în baza mandatului european, în vederea executării aceleiaşi pedepse de 2 ani închisoare, mandatul fiind fundamentat pe aceeaşi hotărâre penală a autorităţilor germane, pentru care, anterior, prin sentinţa penală nr.36/2016, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de recunoaştere şi transfer în România.

Prin hotărârea Curţii de Apel Bacău s-a dispus şi amânarea predării până la finalizarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, pe care persoana solicitată o executa.

Ulterior, prin sentinţa penală nr.118/19.10.2017 a Curţii de Apel Bacău, s-a revocat executarea mandatului european de arestare, constatându-se că a fost ştearsă semnalarea din sistemul Schengen privind executarea acestui mandat european.

Din relaţiile comunicate de autorităţile germane în prezenta cauză, rezultă că ştergerea semnalării s-a făcut din greşeală/eroare.

Fiind corectată eroarea, autorităţile germane au introdus din nou în sistem semnalarea pe numele X, ataşând acelaşi mandat european de arestare, în urma căreia s-a declanşat, a doua oară, procedura de executare a aceluiaşi mandat european de arestare, care face obiectul dosarului de faţă.

În rejudecare, aşa cum s-a arătat anterior, s-au solicitat relaţii de la autorităţile germane, din care rezultă următoarele:

• ştergerea semnalării privind mandatul european a fost rezultatul unei greşeli de operare în sistemul electronic (fila 42 dosar);
• pedeapsa de 2 ani închisoare nu a fost pusă în executare în Germania, deoarece persoana solicitată nu renunţase la regula specialităţii, motiv pentru care autorităţile emitente au înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei de autorităţile române (astfel cum rezultă la fila 42 dosar -
  „
  Pedeapsa cu închisoare de 2 ani din procedura 606 VRs 48179/10 nu a fost executată în Germania, dat fiind faptul că persoana condamnată nu renunţase la regula specialităţii. In loc, din motivul menţionat, s-a înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei către autorităţile române”.)

Datele comunicate de statul emitent nu schimbă configuraţia reţinută de Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa penală nr.60/FCJI/2017.

În ceea ce priveşte mandatul european din prezenta cauză, în temeiul căruia se solicită predarea persoanei solicitate către Germania, se constată că acesta a fost emis cu încălcarea regulii specialităţii, pe care statul emitent trebuia să o respecte, deoarece predarea anterioară de către România a persoanei solicitate X s-a făcut cu respectarea regulii specialităţii, la care aceasta nu a renunţat.

Autorităţile germane, anterior revocării suspendării condiţionate a executării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, trebuiau să parcurgă procedura cererii de autorizare prevăzută de art.115 alin.2 şi următoarele din Legea nr.302/2004, respectiv art.27 din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI.

Regula specialităţii este incidentă şi în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, deoarece vizează, conform art.115 alin.1 din Legea nr.302/2004, şi deţinerea unei persoane de autorităţile emitente pentru fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare, faţă de care era incidentă această regulă.

X nu a renunţat la regula specialităţii nici în faţa autorităţilor emitente şi nici a celor de executare.

Acest principiu al specialităţii constituie o garanţie a respectării drepturilor persoanei care a fost predată, prin respectarea întocmai a condiţiilor în care predarea a fost acordată, de natură să împiedice eludarea normelor privind predarea.

Aşadar, mandatul de executare a pedepsei închisorii de 2 ani închisoare, are la bază o hotărâre care nu este executorie, caracterul executoriu trebuia îndeplinit
ab iniţio
, respectiv hotărârea să poată fi pusă în executare de statul emitent.

Or, statul emitent arată şi în prezent, în cauza de faţă, că nu este executorie hotărârea, iar pedeapsa nu poate fi executată în Germania, deoarece X nu a renunţat la regula specialităţii.

În această ordine de idei, dacă statul emitent declară că nu poate pune în executare pedeapsa de 2 ani închisoare, este evidentă lipsa caracterului executoriu iar un mandat european de arestare poate fi emis numai pentru pedepse cu închisoarea cu executare efectivă.

Afectarea validităţii transformării suspendării condiţionate în executare efectivă, prin încălcarea principiului specialităţii, înlătură situaţia premisă minimală de emitere a unui mandat european în acord cu prevederile legale incidente.

Şi în acest moment impedimentul subzistă, el având un caracter permanent şi nu temporar, deoarece ţine de ansamblul normelor legale care vizează hotărârea pe care se fundamentează mandatul european.

În acest context, emiterea mandatului intern de arestare de către autorităţile germane în 17.03.2016 şi apoi a mandatului european de arestare la 06.05.2016, nu transformă

impedimentul constatat din unul definitiv în unul temporar, nefiind incidente niciuna dintre situaţiile de acest tip prevăzute de art.115 alin.4 din Legea nr.302/2004, respectiv art. 27 alin.3 din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI.

Părăsirea teritoriului Germaniei nu înlătură protecţia oferită de regula specialităţii persoanei solicitate, în relaţia dintre cele două state, atâta timp cât nu s-a produs una dintre situaţiile menţionate anterior.

Aşadar, datele comunicate de autorităţile germane prin ultima adresă din cauză, conform cărora hotărârea lor de revocare a suspendării pedepsei nu a fost determinantă pentru respectarea principiului specialităţii, deoarece persoana solicitată nu era urmărită penal, pentru acest delict, nici condamnată şi nici arestată, nu sunt în acord cu elementele concrete ale cauzei, din care rezultă că revocarea s-a produs cât timp X se afla în detenţie pe teritoriul Germaniei, urmare a predării ei din România, sub beneficiul regulii specialităţii.

Ca urmare, în acest mod s-a înfrânt regula specialităţii şi s-a anulat efectul protectiv pe care îl producea faţă de persoana solicitată.

Trimiterea la art.27 alin.3 lit.c din Decizia-cadru 2002/584/JAI prin adresa autorităţilor germane, reflectă tocmai concluzia de mai sus.

Conform acestui text invocat, care constituie o excepţie de la regula specialităţii, o persoană poate fi supusă unei proceduri penale pentru o infracţiune săvârşită înaintea predării, dacă aceasta nu duce la aplicarea unei măsuri care să restrângă libertatea individuală a persoanei.

Ori, revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare a dus la restrângerea libertăţii individuale şi, astfel, a fost încălcat art.27 din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

Pe de altă parte, o procedură de recunoaştere, pe care incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, în urma revocării suspendării condiţionate aplicată iniţial şi care face obiectul mandatului european, nu este posibilă, deoarece elementele reţinute cu privire la lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi afectarea principiului specialităţii sunt incidente şi în această procedură subsidiară.

Punctul de vedere al persoanei solicitate cu privire la executarea acestei pedepse în România, reprezintă o apărare în subsidiar, exprimată în procedura de predare în care, expres şi constant, a arătat că nu renunţă la regula specialităţii.

Or, dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de validitate ale mandatului european, nici procedurile subsidiare, cum este cea de recunoaştere incidentală, nu pot fi aplicate, afectarea validităţii provenind din încălcarea principiului specialităţii, tocmai prin hotărârea care stă la baza mandatului.

În acelaşi timp, aşa cum s-a arătat, recunoaşterea acestor hotărâri judecătoreşti a fost respinsă, definitiv, de două ori de instanţele din România, respectiv prin sentinţa penală nr.36/25.08.2015 şi nr.2/FCJI/13.01.2017, ambele ale Curţii de Apel Iaşi, iar în prezent, nu există elemente de noutate care să schimbe eşafodajul juridic reţinut de instanţă şi confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr.352/09.10.2015. („
înalta Curte, confirmând argumentele Curţii de Apel Iaşi, constată că, în prezenta cauză, în mod similar, sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr.23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în interesul legii cu referire la interpretarea dispoziţiilor art.146 din Legea nr.302/2004, tratamentul sancţionator al revocării suspendării condiţionate neputând face obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare străine în România.”)

Emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul care ţine de lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi, implicit, a modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, deoarece o formă administrativă de punere în executare nu poate avea incidenţă directă asupra hotărârii care stă la baza ei şi nu poate corecta eventualele afectări procedurale care derivă din încălcarea unor principii care stau la baza pronunţării hotărârii.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 103 şi 107 din Legea nr. 302/2004, modificată, respinge sesizarea formulată de Procuratura Nurnberg-Furth, Germania.

În baza dispoziţiilor art.107 alin.4 din Legea nr.302/2004 cu referire la art.28 alin.3 din Legea nr.141/2010, solicită Biroului Naţional SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de autorităţile germane în baza mandatului european de arestare menţionat.