Principiul disponibilitatii Obligatia instantei Limite

- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, rep.: art. 9 alin. (2) art.22 alin. (6), art. 152

Cum reclamantul a sustinut in mod constant ca prin actiunea formulata solicita executarea unui contract de munca si ca pretentiile sale sunt intemeiate pe dispozitiile Legii nr.53/2003 privind solutionarea conflictelor de munca, instanta este obligata sa statueze asupra acestor solicitari fara a putea depasi cadrul procesual astfel fixat si fara sa procedeze ea insasi la reincadrarea unei asemenea cereri, chiar daca ar considera-o gresit intemeiata.

(Sectia I civila, Sentinta civila (camera de consiliu) nr. 189 din 30 octombrie 2017,

rezumata de judecator Florin Suiu)

Prin Incheierea civila din 22 martie 2017 pronuntata de completul specializat de dreptul muncii din cadrul Sectiei a I-a civila a Tribunalului Timis in dosarul nr. .../30/2016 a fost admisa exceptia de necompetenta functionala invocata de catre parat si, in consecinta, cauza a fost trimisa la registratura pentru repartizare aleatorie la un complet specializat in solutionarea cauzelor civile de drept comun.

Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca reclamantul A... a chemat in judecata paratul B... solicitand obligarea acestuia la achitarea unor sume de bani reprezentand drepturi salariale si contravaloarea hranei pentru oi si a tratamentului medical aplicat acestora.

In motivare a aratat ca, desi in februarie 2013 paratul l-a angajat sa-i pazeasca si ingrijeasca 200 de oi pentru suma de 1500 lei/luna, nu i-a platit salariul lunar convenit, nu s-a preocupat de hrana animalelor si de tratamentul lor medical si nici nu i-a restituit sumele achitate de reclamant cu acest titlu.

In drept a invocat art.159 din Legea nr. 53/2003,art. 1178, l240, 1270, 1345 Cod

civil.

Instanta a retinut ca reclamantul nu a dovedit calitatea paratului de angajator si nici existenta unor raporturi juridice specifice dreptului muncii existente intre el si parat, astfel ca pretentiile reclamantului se intemeiaza pe dreptul civil comun in materie de obligatii si, in consecinta, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea unui complet specializat in solutionarea cauzelor civile de drept comun.

Prin Incheierea civila din 11 octombrie 2017 pronuntata de completul de drept civil din cadrul Sectiei a I-a civila a Tribunalului Timis a fost admisa exceptia de necompetenta materiala functionala a completului astfel investit, a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea unui complet de dreptul muncii si, constatandu-se ivit conflictul negativ de competenta, dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Timisoara in vederea solutionarii acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca litigiul are ca obiect o cerere prin care reclamantul solicita obligarea paratului la plata unei sume de bani cu titlu de drepturi salariale si a altor sume de bani cheltuite in cadrul derularii pretinsului contract de munca, cererea fiind intemeiata pe dispozitiile art. 159 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), art. 1178, art. 1240, art. 1270 si art. 1345 Cod civil, din cuprinsul ei rezultand ca reclamantul se considera vatamat intr-un drept al sau nascut din incheierea unui contract de munca cu paratul.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, iar dreptul instantei de a da, in temeiul art. 152 C. pr. civ., calificarea corecta unei cereri a carei denumire a fost stabilita gresit de parti nu deroga de la acest principiu (intrucat instanta nu procedeaza la schimbarea obiectului sau a cauzei juridice a actiunii, ci ii fixeaza numai denumirea procedurala exacta), insa acest drept nu este echivalent cu cel de a pune in discutie posibilitatea modificarii cererii. Astfel, instanta are dreptul sa puna in discutia partilor fundamentul juridic corect al cererii, insa, in masura in care partea insista in solutionarea cererii astfel cum a fost initial formulata, instanta nu poate proceda la modificarea cererii intrucat aceasta ar avea drept consecinta incalcarea principiului disponibilitatii partilor in procesul civil.

Cum in cauza reclamantul a insistat ca doreste ca pretentiile sale sa fie solutionate potrivit legislatiei muncii, tribunalul a constatat ca prezentul litigiu are un caracter de dreptul muncii si urmeaza sa fie solutionat de un complet avand aceasta specializare.

Astfel investita cu solutionarea conflictului negativ de competenta, Curtea de Apel Timisoara a retinut urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata, prin raspunsul la intampinarea paratului si prin notele de sedinta depuse la dosar, reclamantul a aratat ca actiunea sa avand ca obiect obligarea paratului la plata drepturilor salariale si a cheltuielilor efectuate este intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 53/2003.

Art. 9 alin. (2) C. pr. civ. (potrivit caruia obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor) consacra principiul disponibilitatii, respectiv dreptul partilor de a determina continutul procesului prin stabilirea cadrului procesual in privinta partilor, obiectului si cauzei litigiului.

In acelasi context, potrivit dispozitiilor art.22 alin. (6) C. pr. civ., judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara a depasi limitele investirii, in afara de cazurile in care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, instanta este obligata sa statueze asupra solicitarilor partilor, fara a putea depasi cadrul procesual fixat de acestea in exercitarea actiunii civile, atat sub forma cererilor in justitie, cat si a apararilor.

In speta, cadrul procesual in privinta obiectului si a cauzei litigiului a fost determinat de reclamant care a aratat ca actiunea sa este intemeiata pe Legea nr. 53/2003, invocand existenta unui raport de munca intre parti.

Imprejurarea daca intre parti s-a stabilit un raport de munca reglementat de legea invocata, respectiv solutionarea efectiva a cauzei, este o chestiune separata si distincta de stabilirea competentei de solutionare a unei astfel de cereri. Cu alte cuvinte, completul specializat de dreptul muncii care are competenta de solutionare a unei cereri de natura celei formulate de reclamant este abilitat sa se pronunte si asupra indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de solicitari.

Nu constituie o derogare de la aplicarea principiului disponibilitatii in sensul aratat mai sus dreptul instantei de a califica in mod corect in temeiul art.152 C. pr. civ. o cerere de chemare in judecata a carei denumire a fost stabilita gresit de parti, intrucat instanta nu schimba obiectul sau cauza juridica a actiunii, ci doar statueaza asupra denumirii procedurale legale. Dar dreptul de a califica o cerere nu este echivalent cu dreptul de a o modifica, respectiv de a refundamenta o cerere cu privire la care instanta considera ca este intemeiata gresit.

Instanta are dreptul de a pune in discutia partilor, in cazul in care considera ca este necesar, fundamentul juridic al cererii, insa daca partea insista in solutionarea cererii astfel cum a fost formulata, nu poate incalca principiul disponibilitatii partilor prin modificarea actiunii.

Or, in cauza, reclamantul a sustinut atat in fata completului specializat de dreptul muncii, cat si a completului de drept civil, faptul ca a formulat o actiune prin care solicita plata de drepturi salariale in baza unui contract de munca incheiat cu paratul si, prin urmare, competenta de solutionare a actiunii formulata de reclamant, asa cum a fost intemeiata in fapt si drept, apartine completului specializat de dreptul muncii

Pentru aceste considerente, Curtea a stabilit competenta de solutionare a cererii reclamantului in favoarea completului specializat de dreptul muncii din cadrul Sectiei a I-a Civila a Tribunalului Timis.