Pretentii banesti rezultand din devizul de reparatii auto, Refuzul asiguratorului de a acorda despagubirea conform devizului

• Legea nr. 132/2017: art. 14, art. 22
• Norma ASF nr. 20/2017: art. 22 - 23

In conformitate cu dispozitiile art. 22 alin. (6) si art. 23 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 20/2017, la stabilirea despagubirii, in cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca baza de calcul pretentiile formulate de catre persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.

Articolul 23 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 20/2017, cu privire la care recurenta apreciaza ca s-a facut o gresit interpretare si/sau aplicare de catre tribunal, prevede „ manopera aferenta reparatiei si cea aferenta operatiilor necesare din punct de vedere tehnic si tehnologic, conform tehnologiei producatorului ”, in vreme ce art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 statueaza fara echivoc ca „valoarea reparatiei se stabileste folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise in conditiile legii in care unitatea reparatoare auto isi poate utiliza propria valoare a orei de manopera afisata”. Prin urmare, valoarea reparatiei este fie cea stabilita prin utilizarea sistemelor de evaluare specializate (cum este sistemul AUDATEX, utilizat, de altfel, atat de reclamanta, cat si de catre societatea de asigurare), fie cea care ia in considerare propria valoare a orei de manopera afisate, atunci cand este vorba de o unitate reparatoare auto (ceea ce nu este cazul in speta), norma legala nefacand deosebire intre situatia in care autovehiculul a fost reparat sau, din contra, despagubirea a fost solicitata anterior reparatiei, context in care nu exista nicio justificare pentru inlaturarea devizului prezentat de catre partea pagubita pe motiv ca nu s-a facut dovada introducerii in reparatie a autovehiculului, cum fara temei sustine recurenta.

Atat in baza art. 22 alin. (6) din Norma ASF nr. 20/2017, cat si in temeiul principiului repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, despagubirea datorata de asigurator trebuie sa includa si TVA aferenta preturilor pieselor avariate, respectiv al manoperei de reparatie intrucat norma speciala nu conditioneaza plata despagubirii de prezentarea unei facturi fiscale.

(Sectia a II-a civila, Decizia civila nr. 814/R din 21 noiembrie 2019, rezumata de judecator conf. univ. dr. Marian Bratis)

Prin decizia civila nr. 544/24.06.2019 pronuntata in dosarul nr. [.. ,]/325/2018 Tribunalul Timis a admis apelul formulat de reclamanta Societatea A... S.R.L. Dumbravita, in
contradictoriu cu intimata Societatea de Asigurare-Reasigurare B... S.A. Bucuresti si intervenientul fortat C..., impotriva sentintei civile nr. 480/15.01.2019 a Judecatoriei Timisoara, hotarare prin care i-a fost respinsa cererea de chemare in judecata ca neintemeiata, a schimbat in tot hotararea atacata, in sensul ca a admis in parte actiunea civila, obligand societatea parata la plata sumei de 1.091,91 lei reprezentand diferenta despagubiri in dosarul de dauna nr. RCA/AR/.../2018, precum si la plata de penalitati de 0,2% pe zi de intarziere aferente acestei sume, calculate incepand cu a 11 -a zi de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari (si nu de la data platii partiale a despagubirii, cum s-a solicitat prin actiune), intimata fiind obligata si la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru in suma de 84,04 lei, aferenta judecatii in prima instanta, precum si la plata sumei de 42,02 lei reprezentand taxa de timbru in apel.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata Societatea de Asigurare-Reasigurare B... S.A. Bucuresti, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul respingerii apelului ca neintemeiat.

In motivare a aratat ca prin actiunea introductiva reclamanta intimata a solicitat obligarea sa la plata sumei de 1.091,56 lei reprezentand diferenta despagubire, penalitati de intarziere si cheltuieli de judecata, cerere respinsa in mod corect de catre instanta de fond si gresit admisa in parte de instanta de prim control judiciar, avand in vedere probatoriul administrat in cauza si prevederile legale in materia asigurarilor aflate in vigoare.

Astfel cum a aratat prin intampinarea la apel, in cadrul dosarului de dauna nr. RCA/AR/.../2018, deschis in urma evenimentului rutier produs in data de 07.09.2018, pentru aducerea la starea anterioara a autovehiculului marca ..., avand nr. de inmatriculare ..., reclamanta, in calitate de cesionar, la data de 13.09.2018, a depus o cerere de despagubire prin care i-a comunicat paratei contractul de cesiune si i-a solicitat plata sumei de 2.365,91 lei reprezentand contravaloare deviz estimativ de reparatii. Prin oferta emisa asiguratorul i-a transmis reclamantei suma necesara acoperii reparatiilor autovehiculului avariat stabilita, in conformitate cu prevederile legale, ca fiind in cuantum de 1.274,00 lei, partile aflandu-se in situatia in care plata despagubirii se solicita inaintea efectuarii reparatiei. Astfel, conform prevederilor legale - Legea nr. 132/2017 privind asigurarile si Norma ASF nr. 20/2017 -, in termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de despagubire, asiguratorul are urmatoarele obligatii: a) fie sa raspunda cererii partii solicitante, formuland in scris o oferta de despagubire justificata, transmisa cu confirmare de primire, in cazul in care se dovedeste raspunderea asiguratului in producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie sa notifice partii prejudiciate in scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire. Asadar, legiuitorul a stabilit in mod clar modalitatile de despagubire in cazul in care autoturismul nu se repara - respectiv pe baza ofertei intocmite de asigurator/BAAR, conform art. 29 din Norma ASF nr. 20/2017.

Pe cale de consecinta, in termen legal, parata recurenta a comunicat atat reclamantei, in calitatea sa de cesionar, cat si persoanei prejudiciate, suma cuvenita reprezentand despagubirea solicitata anterior efectuarii reparatiei, fiind detaliate sumele acordate pentru fiecare sectiune in parte, in concordanta cu prevederile legale antementionate. Mai mult decat atat, normele prevad si situatia in care, in cazul repararii autovehiculului avariat, ulterior incasarii despagubirii solicitate inaintea introducerii bunului in reparatie, contravaloarea acesteia este mai mare decat suma oferita de asigurator, persoana pagubite avand posibilitatea de a solicita reanalizarea cererii conform documentelor emise de unitatea reparatoare (art. 30 din norme). Stabilirea despagubirilor se face pe baza preturilor de referinta pe plata, in stabilirea acestora folosindu-se sisteme de specialitate, Audatex in prezenta speta, acestea reprezentand un punct de pornire, de evaluare estimativa a daunelor, luandu-se in calcul piese si materiale noi care pot fi utilizate legal in procesele de reparatie, la care se adauga manopera aferenta reparatiei si operatiunilor necesare, din punct de vedere tehnic si tehnologic, conform tehnologiei producatorului. Tocmai pentru a preintampina astfel de situatii, in care evaluarea estimativa poate fi diferita in functie de utilizatorul sistemului de specialitate, legiuitorul a instituit obligatia asiguratorului de a formula oferta de despagubire luand in calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioara evenimentului rutier si posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege in mod liber o unitate reparatoare in vederea efectuarii reparatiei, urmand ca in cazul in care exista diferente de costuri acestea sa fie reglate dupa depunerea documentelor de reparatie din care sa rezulte costurile certe.

Un alt aspect deosebit de important pe care instanta de apel nu l-a analizat, desi are relevanta in stabilirea despagubirii cuvenite, este pretul platit de catre cesionar cedentului - persoana prejudiciata. Conform art. 2 alin. (22) din Legea nr. 132/2017, prejudiciul in materia asigurarilor este definit ca fiind efectul negativ suferit de catre persoana prejudiciata prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA. Scopul contractului RCA este acela de a acoperi prejudiciile suferite de catre terte persoane in urma unui eveniment rutier produs de un autovehicul asigurat RCA, respectiv de aducere a autovehiculului avariat la starea anterioara evenimentului rutier. Persoana prejudiciata, respectiv cedentul, a primit pentru repararea autoturismului avariat (aceasta fiind destinatia pretului cesiunii) de la cesionarul Societatea A... S.R.L. Dumbravita, o suma mult mai mica decat cea pretinsa acum paratei recurente. Pe cale de consecinta, se poate trage concluzia ca prejudiciul, astfel cum este el definit de art. 2 alin. (22), este suma pe care partea prejudiciata a considerat-o suficienta pentru reparatia autovehiculului avariat avand in vedere ca a acceptat acest pret, si nu suma de 2.365,91 lei, cum in mod netemeinic sustine reclamanta intimata.

Avand in vedere faptul ca in situatia in care se solicita despagubirea inainte de efectuarea reparatiei, despagubirea este stabilita de catre asigurator, persoana prejudiciata putand sa solicite reanalizarea cuantumului in baza documentelor de reparatii, faptul ca persoana prejudiciata a acceptat de la cesionar o suma mult mai mica in vederea repararii autovehiculului, nedepunand ulterior documente din care sa rezulte ca reparatia auto a costat mai mult, recurenta apreciaza ca oferta asiguratorului a fost una corecta, iar tot ce depaseste aceasta suma excede despagubirii cuvenite.

Prin intampinare reclamanta intimata Societatea A... S.R.L. Dumbravita a invocat, pe cale de exceptie, nulitatea recursului, iar pe fond, respingerea lui ca netemeinic si nelegal, cu consecinta mentinerii deciziei atacate, cu cheltuieli de judecata.

Examinand recursul declarat in cauza, in conditiile art. 483 si urm. C. pr. civ., cu referire la exceptia de nulitate a recursului invocata de intimata reclamanta, precum si raportat la motivul de casare prevazut de art. 488 pct. 8 din acelasi cod, Curtea constata ca recursul paratei, desi nu este nul, este nefondat, urmand sa fie respins pentru urmatoarele considerente:

Intr-adevar, art. 489 din Codul de procedura civila statueaza ca recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia cazului prevazut la alin. (3) (in sensul ca, daca legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publica pot fi ridicate din oficiu de catre instanta, chiar dupa implinirea termenului de motivare a recursului, fie in procedura de filtrare, fie in sedinta publica), aceeasi sanctiune intervenind si in cazul in care motivele invocate nu se incadreaza in motivele de casare prevazute la art. 488.

Cu toate acestea, in cauza nu opereaza sanctiunea nulitatii pentru ca din lecturarea cererii de recurs se poate constata cu usurinta ca desi societatea parata nu a indicat in mod expres niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. pr. civ., criticile acesteia se incadreaza in temeiul de casare prevazut de pct. 8 al acestui text - hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material -, fiind indicate
in concreto
normele de drept substantial referitor la care partea parata considera ca instanta de apel a facut o interpretare/aplicare eronata, si anume dispozitiile legale privitoare la plata despagubirii pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule in cazurile in care exista o asigurare obligatorie de raspundere civila auto valabila.

In ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea retine ca instanta de apel a facut o corecta interpretare si aplicare a legii, atunci cand a apreciat ca in calculul valorii despagubirii va fi socotita atat valoarea TVA aferenta, cat si pretul de manopera mediu afisat in unitati reparatoare din aceeasi localitate, actiunea reclamantei fiind intemeiata in privinta acordarii integrale a despagubirii solicitate asiguratorului.

Astfel, art. 23 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 20/2017, cu privire la care recurenta apreciaza ca s-a facut o gresit interpretare si/sau aplicare de catre tribunal, prevede ca „manopera aferenta reparatiei si cea aferenta operatiilor necesare din punct de vedere tehnic si tehnologic, conform tehnologiei producatorului”, in vreme ce art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 statueaza fara echivoc ca „valoarea reparatiei se stabileste folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise in conditiile legii in care unitatea reparatoare auto isi poate utiliza propria valoare a orei de manopera afisata”. Prin urmare, valoarea reparatiei este fie cea stabilita prin utilizarea sistemelor de evaluare specializate (cum este sistemul AUDATEX, utilizat, de altfel, atat de reclamanta, cat si de catre societatea de asigurare), fie cea care ia in considerare propria valoare a orei de manopera afisate, atunci cand este vorba de o unitate reparatoare auto (ceea ce nu este cazul in speta), norma legala nefacand deosebire intre situatia in care autovehiculul a fost reparat sau, din contra, despagubirea a fost solicitata anterior reparatiei, context in care nu exista nicio justificare pentru inlaturarea devizului prezentat de catre partea pagubita pe motiv ca nu s-a facut dovada introducerii in reparatie a autovehiculului, cum fara temei sustine recurenta.

Astfel, pentru a determina valoarea manoperei la care era indreptatita reclamanta intimata, instanta este chemata sa analizeze daca devizul prezentat de parte in vederea acordarii despagubirii este emis fie prin folosirea unui sistem de evaluare specializat, fie el provine de la o unitate reparatoare, cu luarea in considerare a valorii tarifelor orare afisate de aceasta. Or, asa cum reiese din devizul depus la dosarul de fond in dovedirea pretentiilor, acesta a fost emis in sistem AUDATEX, prin raportare la tarifele orare de manopera practicate de catre service-ul specializat al marcii autoturismului avariat (BMW).

Curtea retine ca atat devizul reclamantei, cat si cel depus de catre asigurator sunt emise in sistemul de evaluare specializat AUDATEX, diferenta dintre acestea fiind data de costul diferit al manoperei de reparatie, in timp ce reclamanta a utilizat, la calculatie, un tarif orar de 175 lei, societatea parata a acceptat la plata, fara justificare, un tarif orar de numai 77 lei, ignorand pretul tarifului orar practicat de reprezentanta producatorului marcii autovehiculului avariat (fila 33 dosar de fond), care, de altfel, este similar cu tarifele practicate de alte unitati service specializate din Timisoara (relevante, in acest sens, fiind inscrisurile prezentate de reclamanta continand preturile de manopera, cu TVA - filele 178-186 dosar de fond). Or, in conformitate cu dispozitiile art. 22 alin. (6) si art. 23 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 20/2017, la stabilirea despagubirii, in cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca baza de calcul pretentiile formulate de catre persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.

Chiar daca devizul prezentat de reclamanta intimata are aceeasi valoare probatorie cu cel prezentat de asigurator, in analiza pretentiilor deduse judecatii trebuie sa se porneasca, astfel cum prescrie textul normei mai sus mentionate, de la pretentiile formulate de catre partea prejudiciata. Sub acest aspect, este incontestabil ca reclamanta tinde la efectuarea reparatiei in service-ul autorizat al marcii autovehiculului avariat, context in care, contraoferta facuta de asigurator prin inserarea unui tarif orar mult inferior apare ca neserioasa, in conditiile in care asiguratorul, la randul sau, nu este o unitate reparatoare, care sa se poata prevala de propriile preturi afisate, fiind evident ca, la randul sau, s-a raportat la preturile practicate de o alta unitate reparatoare, fara insa a indica la care anume.

Asadar, atata timp cat baza de calcul o constituie tocmai pretentiile partii vatamate, aceasta urmarind sa-si repare autoturismul in service-ul marcii, unitate service care se poate prezuma ca prezinta garantia respectarii tehnologiei producatorului, in sensul art. 23 alin. (1) din Norma ASF nr. 20/2017, Curtea apreciaza ca in mod nejustificat parata recurenta a diminuat despagubirea la care era indreptatit reclamanta intimata, prin includerea in oferta de despagubire a unui cost al manoperei inferior, fara nicio justificare rezonabila, pretul cesiunii fiind irelevant in aceasta privinta.

In ceea ce priveste TVA aferenta, parata recurenta sustine ca atata vreme cat nu s-a facut dovada reparatiei autovehiculului, acest impozit indirect trebuie sa fie dedus din valoarea totala de despagubire. Din aceasta perspectiva, Curtea retine ca potrivit art. 22 alin. (6) din Norma ASF nr. 20/2017, la stabilirea despagubirii, in cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca baza de calcul pretentiile formulate de catre persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017, respectiv pe baza preturilor de referinta pe piata la data producerii riscului asigurat. In consecinta, de vreme ce preturile practicate pe piata includ TVA, care trebuie sa fie suportata de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv, si despagubirea datorata trebuie sa includa acest impozit indirect. In plus, Curtea releva faptul ca prevederile art. 299 Cod fiscal, care reglementeaza dreptul de deducere a TVA-ului, nu sunt incidente in cauza, sustinerile recurentei neputand conduce la concluzia ca includerea TVA in cuantumul despagubirii ar fi conditionata de necesitatii prezentarii unei facturi fiscale. Astfel, cum judicios a retinut si prima instanta de control judiciar, atat in baza art. 22 alin. (6) din Norma ASF nr. 20/2017, cat si in temeiul principiului repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, despagubirea datorata
de asigurator trebuie sa includa si TVA aferenta preturilor pieselor avariate, respectiv al manoperei de reparatie intrucat norma speciala nu conditioneaza plata despagubirii de prezentarea unei facturi fiscale.