Prescriptia dreptului material la actiunea in constatarea nulitatii actului aditional la contractul individual de munca

Temei de drept: art. 2500 alin.1 C.civ.; art. 2502 alin.2 pct.3 C.civ ; art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii

Potrivit art. 2500 alin.1 C.civil dreptul material la actiune, denumit in continuare drept la actiune, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potivit 2502 alin.2 pct.3 C.civ sunt imprescriptibile drepturile privitoare la actiunea in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic. Potrivit art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate
pe toata durata existentei contractului,
in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. De asemenea, potrivit art.211 alin.1lit.b din Legea nr.62/2011 constatarea nulitatii unui contract individual de munca poate fi ceruta de parti pe intreaga perioada in care contractul respectiv se aplica. Regula derogatorie instituita de Codul Muncii isi are fundamentul in specificitatea institutiei nulitatii, determinata de art.57 alin.2 Codul Muncii potrivit caruia constatarea nulitatii contractului individual de munca produce efecte pentru viitor. In consecinta, exceptia specifica dreptului muncii privitoare la prescriptibilitatea actiunii in nulitate a contractului de munca este rationala, in conditiile in care actul jurisdictional al constatarii nulitatii ar f lipsit de orice efect juridic in ipoteza incetarii contractului juridic de munca. Insa, ca orice exceptie, cea inscrisa in art.211 alin.llit.b din Legea nr.62/2011 este de stricta interpretare si aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis), referindu-se exclusiv la contractul de munca in esenta sa, nu si actele aditionale la acesta, acte ce reprezinta din punct de vedere juridic, simple clauze ale contractului. In acest sens, art.268 alin.1 lit.d C.Muncii prevede expres ca nulitatea unor clauze ale contractului individual de munca poate fi ceruta pe toata durata existentei contractului. In consecinta, simpla incetarea a efectelor unor clauze , chiar stabilite prin act aditional, nu are vreo inraurire asupra termenului de prescriptie, ce se raporteaza legal, in materia nulitatii, exclusiv la durata de existenta a contractului de munca.

Curtea de Apel Iasi, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 523/5

octombrie 2017

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr. XX83/99/2016 la data de 21.09.2016, Sindicatul Drumarilor „E.R”, in numele si pentru reclamantul X, a chemat in judecata
parata
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. (C.NA.D.N.R.), reprezentata prin Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna:

• anularea actului aditional la contractul individual de munca, inregistrat in anul 2013 sub nr. 2/10322;
• plata drepturilor salariale, reprezentand diferenta salariu de baza si sporuri eferente acestei sume, retinute in temeiul actului aditional mentionat la pct. 1, pentru perioada iulie 2013 - mai 2014;
• plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs, in cuantum de 0,04%/zi de intarziere, conform art. 101 CCM 2013 - 2014, coroborat cu dispozitiile art. 120 alin. 1 si 7 din Codul de procedura fiscala pentru sumele de bani datorate de la momentul retinerii acestora pana la momentul plati acestor sume de bani;
• plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca este salariatul paratei, iar salarizarea se face conform contractului colectiv de munca 2013 - 2014, inregistrat la ITM sub 201, valabil incepand cu data de 15.05.2013 astfel cum a fost prelungit pana la data de 02.06.2014. Salarizarea angajatilor se facea in baza unei grile de salarizare reglementata in anexa nr. 2 a acestui CCM, in baza regulilor mentionate in cap VI din CCM, art. 94 - 112.

La data de 30.05.2013, Consiliul de Administratie al paratei s-a intrunit si a hotarat prin hotararea nr. 7 pct. i: mandatarea directorul general interimar al companiei sa dispuna masurile necesare ajustarii salariilor individuale pentru angajatii companiei tinandu-se cont de reducerea fondului de salarii la nivelul unitatii cu 15%; reducerea cu 15% a salariului de baza pentru fiecare categorie de salariati, in ordinea descrescatoare a functiei din grila de salarizare, pana la incadrarea in limita fondului de salarii aprobata.

Urmare a emiterii acestei hotarari, salariatii au fost informati ca urmeaza sa li se modifice in sens negativ salariile.

Reclamantul a apreciat ca actul aditional semnat este nul deoarece, hotararea Consiliul de administratie al C.N.A.D.N.R. nr. 7/2013 pct. I, g si i, a fost anulata de catre Curtea de Apel Timisoara prin decizia civila nr. 1075A/13.11.2014, pronuntata in dosarul nr. 7163/30/2013**, statuandu-se cu putere de lucru judecat ca este nelegala si nu poate sa-si produca efectele. In acest sens, a facut trimitere la hotararea instantei. Mai mult, conform principiului ,,accesoriul urmeaza principalul,, actele aditionale incheiate in baza hotararii nr. 7/2013 sunt afectate de nulitate.

Reclamantul a mai invederat ca parata a recunoscut sumele de bani si ca a efectuat demersuri si a obtinut bugetul necesar platii drepturilor salariale retinute iar prin actul nr. 92/4346/07.01.2015, compania a raspuns cererii de executare a deciziei Curtii de Apel Timisoara intelegand sa execute de buna voie aceasta decizie, solicitand acordarea unui termen mai lung in vederea punerii ei in practica, motivat de inexistenta sumelor necesare in anul 2014, dar si a volumului mare de lucru. In Raportul privind elaborarea fundamentarii BVC pe anul 2015 aprobat prin Hotararea Consiliului de Administratie nr. 2/21.01.2015, la pozitia alte cheltuieli cu personalul a fost prevazuta suma de 942,49 mii lei, suma necesara executarii deciziei pronuntate in dosarul nr. 7163/2013. Astfel, desi s-au facut demersurile in vederea obtinerii sumelor de bani necesare restituirii salariilor sumelor de bani diminuate in baza hotararii nr.7/2013, parata nu a mai si platit aceste sume de bani.

Reclamantul a mentionat ca actul aditional la contractul individual de munca este nul intrucat a fost incheiat cu incalcarea art. 38 si art. 5 si 8 din Codul muncii. Desi a incheiat actul aditional la contractul individual de munca prin care i se recunosteau un salariu si sporuri, in urma Hotararii nr. 7/2013 a Consiliului de Administratie, i s-a prezentat spre semnare un act aditional cu salariul de baza diminuat. Avand in vedere ca i s-a cerut sa renunte la dreptul sau la un salariu de baza stabilit in baza art. 159 si urm. din Codul muncii, apreciaza ca actul aditional semnat este lovit de nulitate absoluta.

Prin C.C.M. 2014, art. 140, s-a prevazut ca „incepand cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2014, salariatii carora li s-au diminuat salariile de baza in perioada 01.06.2013

2013. prin act aditional la CIM vor reveni la salariile de baza avute inaintea diminuarii”. Astfel, parata a recunoscut injustetea diminuarilor salariale si a dispus repararea acestora insa doar pentru viitor, incepand cu iunie 2014.

In ceea ce priveste cererea referitoare la obligarea paratei la plata de daune interese, reclamantul a precizat ca daunele interese in cazul neplatii la termen a salariului au fost negociate prin contractul colectiv de munca, respectiv la art. 101 din CCM 2013 - 2014, clauza ce face trimitere la art. 120 alin. 1 si 7 din Codul de procedura fiscala care stipuleaza ca dobanda se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv. Nivelul dobanzii este de 0,04
%
pentru fiecare zi de intarziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

De asemenea, reclamantul a facut trimitere si la practica instantelor din tara in ceea ce priveste legalitatea acordarii daunelor interese si acordarea acestora.

Pentru toate aceste motive reclamantul a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

In drept, au fost invocate dispozitiile Codului Muncii si O.G. nr. 137/2000.

In sustinerea pretentiilor, reclamantul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Reclamantul a anexat in copie „conform cu originalul” un set de inscrisuri, constand in contractul colectiv de munca nr. 201/15.05.2013 pentru anul 2013, Hotararea nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administratie, acte aditionale la contractul individual de munca al reclamantului, decizia civila nr. 1075 A/13.11.2014 a Curtii de Apel Timisoara, adrese, Hotararea nr. 2/21.01.2015 a Consiliului de Administratie, extras din contractul colectiv de munca nr. 196/02.06.2014 pentru anul 2014, practica judiciara.

Parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A prin Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

In motivarea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, parata a facut trimitere la disp. art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii precum si la art. 2517 si 2529 din Codul civil. S-a aratat ca actul aditional nr. 1/6447/2012 (inregistrat sub nr. 2/10322/08.08.2013) a inceput sa- si produca efectele de la data de 01.08.2016, asa cum rezulta din chiar cuprinsul actului. Reiese astfel ca atat pentru anularea actului juridic cat si pentru solicitarea unor pretentii termenul de prescriptie privind dreptul material la actiune este prescris prin raportare la data inregistrarii cererii de chemare in judecata.

Pe fond, parata a solicitat respingerea pretentiilor reclamantului ca neintemeiate motivat de faptul ca actele aditionale nu sunt un accesoriu al Hotararii Consiliului de Administratie anulate ci sunt rezultatul acordului de vointa al partilor si exprima un consimtamant liber si neviciat al partilor concretizat prin insasi semnarea actelor a caror anulare se cere.

Sustine parata ca mandatul dat Directorului General al CNADNR SA este in conformitate cu dispozitiile art. 20 alin. 1 lit. d) din Statutul companiei, in sensul ca actele aditionale au fost semnate ca rezultat al unei negocieri. Salariatilor care au refuzat negocierea nu au semnat actele aditionale si nu li s-au diminuat salariile.

Parata a invederat faptul ca drepturile care au fost restranse nu erau recunoscute prin lege, iar prin actul aditional mu s-a renuntat la salariul de baza ci s-au diminuat anumite sporuri, astfel ca nu isi are aplicativitate art. 38 din Codul muncii, astfel cum a afirmat reclamantul.

Referitor la daunele interese in cuantum de 0,04% pe zi intarziere, parata a invederat ca sunt accesorii ale debitului principal fiind, de asemenea, supuse prescriptiei si neintemeiate.

In concluzie, parata a solicitat in principal admiterea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, iar pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata.

In drept, parata a invocat prevederile art. 205 din Codul de procedura civila.

Reclamantul a formulat raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, iar pe fond admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

Prin sentinta civila nr. 131/01.02.2017, Tribunalul Iasi a hotarat urmatoarele:

„Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de catre parata.

Admite in parte actiunea, formulata de Sindicatul Drumarilor „E.R”, in numele si pentru reclamantul X, in contradictoriu cu parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. (actualmente Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.) prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi.

Anuleaza actul aditional nr. 2/10322 la contractul individual de munca al reclamantului.

Obliga parata sa achite reclamantului diferentele de drepturi salariale dintre cele cuvenite anterior emiterii actului aditional anulat prin prezenta hotarare si cele efectiv incasate in perioada 01.08.2013 - 31.05.2014.

Obliga parata sa achite reclamantului daune interese de 0,02 %/zi intarziere pentru sumele acordate prin prezenta hotarare, calculate de la data de scadentei fiecarui drept salarial si pana la plata efectiva a sumelor datorate, conform disp. art. 101 din C.C.M. 2013 - 2014 coroborate cu disp. art. 174 alin. 5 din Legea nr. 207/2015.

Respinge cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.07.2013 - 31.07.2013.

Obliga parata sa achite reclamantului suma de 900 lei reprezentand cheltuieli de judecata.”

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

Analizand cu prioritate exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de catre parata prin intampinare, instanta retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

Or, in cauza, se solicita de catre reclamant anularea actului aditional nr. 2/10322/08.08.2013 la contractul individual de munca.

Raportat la dispozitiile indicate anterior, reclamantul poate solicita cercetarea legalitatii actului aditional, ce face parte integranta din contractul sau de munca, pe toata durata existentei contractului. Atat reclamantul cat si parata au specificat ca reclamantul este salariatul unitatii parate, deci contractul individual de munca al reclamantului este in fiinta.

Pe cale de consecinta, instanta constata ca dreptul la actiune al reclamantului in cererea privind anularea actului aditional nr. 2/10322/01.08.2013 nu este prescris.

In ceea ce priveste diferentele de drepturi salariale solicitate, respectiv sumele retinute in temeiul actului aditional nr. 2/10322/08.08.2013, pentru perioada iulie 2013 - mai 2014, instanta are in vedere faptul ca potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator.

De asemenea, potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.

Or, potrivit disp. art. 2523 din Codul civil prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui.

In cauza, reclamantul a cunoscut nasterea dreptului sau de a solicita obligarea paratei la plata diferentelor de drepturi salariale retinute ca urmare a incheierii actului aditional nr. 2/10322/08.08.2013 la data cand a luat cunostinta ca prin decizia civila nr. 1075A pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in 13.11.2014 in dosarul nr. 7163/30/2013**, instanta a dispus anularea punctului „i” din Hotararea nr. 7 din 30.05.2013 a Consiliului de Administratie, ce a prevazut anumite reduceri salariale.

Prin urmare, raportat la data pronuntarii deciziei civile - 13.11.2014 si la data inregistrarii prezentei actiuni - 21.09.2016, instanta constata ca nu a fost depasit termenul de prescriptie de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune.

Fata de aceste considerente, instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de catre parata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Reclamantul este angajatul unitatii parate Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. (actualmente Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.) in functia de director adjunct comercial, locul de munca al acestuia fiind in cadrul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi.

Prin prezenta actiune, Sindicatul Drumarilor „E.R.”, in numele si pentru reclamantul X, a solicitat anularea actului aditional nr. 2/10322/08.08.2013 la contractul individual de munca al reclamantului, obligarea paratei la plata diferentelor de drepturi salariale retinute in temeiul actului aditional mentionat, pentru perioada iulie 2013 - mai 2014 si la plata de daune interese in cuantum de 0,04% pe zi de intarziere pentru sumele de bani datorate, de la momentul retinerii acestora pana la momentul platii acestora.

Se retine de catre instanta ca prin Hotararea nr. 7 din 30.05.2013 (pct. i), Consiliul de Administratie al paratei a hotarat mandatarea directorului general interimar al companiei sa dispuna masurile necesare ajustarii salariilor individuale pentru angajatii companiei tinandu- se cont de reducerea fondului de salarii la nivelul unitatii cu 15%, cu respectarea urmatoarelor reguli:

1. Reducerea cuantumului sporurilor aplicabile oricarui angajat, cu incadrarea la nivelul maxim stabilit prin contractul colectiv de munca;
2. Reducerea/eliminarea platilor pentru orele suplimentare (cu compensarea acestora corespunzatoare, prin majorarea timpului liber acordat) pentru orice angajat;
3. Daca in urma aplicarii masurilor dispuse la punctele anterioare fondul total de salarii al companiei este inca mai mare de limita stabilita in urma modificarii bugetului de venituri si cheltuieli, atunci se va aplica reducerea cu 15% a salariului de baza pentru fiecare categorie de salariati in ordinea descrescatoare functiei din grila de salarizare, pana la incadrarea in limita fondului de salarii aprobata.

Prin decizia civila nr. 1075A pronuntata de Curtea de Apel Timisoara la data de

2014. in dosarul nr. 7163/30/2013**, instanta a dispus, printre altele, anularea punctului „i” din Hotararea nr. 7 din 30.05.2013.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut cu putere de lucru judecat faptul ca „in ce priveste punctul i din Hotararea nr. 7/30 mai 2013, instanta observa ca limitele mandatului dat directorului general este de reducere a salariilor, stabilindu-se si criteriile de reducere a salariilor, astfel incat fondul de salarii sa fie redus cu 15%.

Aceste limite ale mandatului au avut drept consecinta incheierea de acte aditionale la contractele individuale de munca, prin care salariatilor le-au fost diminuate salariile.

Aceste limite fixate prin mandatul directorului general exclud posibilitatea negocierii si sunt de natura a incalca prevederile art. 41 alin. l din Codul Muncii, potrivit cu care contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, precum si art. 5 din CCM nr. 201/15 mai 2013 conform cu care CCM poate fi modificat si/sau prelungit prin act aditional in conditiile legii ori de cate ori partile convin aceasta, iar orice cerere de modificare va face obiectul unei negocieri.

Mai mult, in modul in care sunt prevazute criteriile de reducere a salariilor se poate crea o situatie discriminatorie intre salariati si ajunge ca numai unii dintre salariati sa fie afectati de reducerea salariilor de baza, in ordinea inversa a claselor de salarizare.

Mandatul dat directorului general nu este conform art. 20 alin. l lit. d din statutul C.N.A.D.N.R., de a negocia salariile, ci este imperativ in sensul ajustarii salariilor in scopul reducerii cu 15% a fondului de salarii”.

Astfel, cu putere de lucru judecat s-a statuat ca dispozitia de la pct. i din Decizia nr. 7 a Consiliului de Administratie al C.N.A.D.N.R. este lovita de nulitate, sanctiune ce are ca efect lipsirea acestei decizii de efectele contrare legii, in scopul restabilirii legalitatii.

In cauza, a fost incheiat un mandat special, respectiv mandatul special acordat Directorului General al companiei de catre Consiliul de Administratie al paratei prin Hotararea nr. 7 din 30.05.2013 (pct. i), de a dispune masurile necesare ajustarii salariilor individuale pentru angajatii companiei tinandu-se cont de reducerea fondului de salarii la nivelul unitatii cu 15%.

Ca in cazul oricarui contract, obiectul mandatului trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 1179 alin. (1) pct. 3 si art. 1225 alin. (2) C. civ.).

Or, prin anularea dispozitiei de la pct. i din Decizia nr. 7 a Consiliului de Administratie al C.N.A.D.N.R., a fost anulat mandatul special al Directorului General al companiei de a dispune masurile necesare ajustarii salariilor individuale pentru angajatii companiei tinandu-se cont de reducerea fondului de salarii la nivelul unitatii cu 15%.

Este adevarat ca in cuprinsul actului aditional nr. 2/10322/08.08.2013 nu este mentionata Hotararea nr. 7/30.05.2013, insa, este indicat ca temei al reducerii salariale art. 142 din Contractul Colectiv de Munca al CNADNR SA nr. 201/15.05.2013, care prevede dreptul patronatului de a renegocia toate salariile din cadrul companiei, in vederea incadrarii in bugetul de salarii aprobat.

Or, in conditiile in care Hotararea nr. 7 din 30.05.2013 a Consiliului de Administratie al paratei a prevazut mandatarea directorului general interimar al companiei pentru a dispune masurile necesare ajustarii salariilor individuale pentru angajatii companiei tinandu-se cont de reducerea fondului de salarii la nivelul unitatii cu 15%, este evident ca masura diminuarii drepturilor salariale ale reclamantului a fost dispusa in virtutea aplicarii Hotararii nr. 7/30.05.2013 si nu ca urmare a unei renegocieri salariale sau conform art. 109 din CCM nr. 201/15.05.2013, care prevede modificarea salariului de baza in functie de evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.

Mai constata instanta si faptul ca parata a recunoscut ca in urma anularii pct. i din Hotararea C.A. nr.7/30.05.2013 datoreaza bani salariatilor si a efectuat demersuri si a obtinut bugetul necesar platii drepturilor salariate retinute.

Prin adresa nr. 92/74059/23.12.2014 compania a raspuns ca intelege sa execute de buna voie decizia Curtii de Apel Timisoara, solicitand acordarea unui termen mai lung in vederea punerii ei in practica, motivat de inexistenta sumelor necesare in anul 2014, dar si a volumului mare de lucru.

In Raportul privind elaborarea fundamentarii Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul 2015, aprobat prin Hotararea Consiliului de Administratie nr.2/21.01.2015, la pozitia C3 „Alte cheltuieli cu personalul” a fost prevazuta suma de 9472,49 mii lei, suma necesara executarii deciziei pronuntate in dosarul 7163/30/2013.

Astfel, desi parata recunoaste faptul ca datoreaza salariatilor sumele de bani pierdute ca urmare a aplicarii Hotararii C.A. nr.7/30.05.2013 pct. i si face demersuri in vederea obtinerii sumelor de bani in buget, ulterior nu le-a mai acordat.

De asemenea, prin art. 140 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate aferent anului 2014, inregistrat cu nr. 196/02.06.2014, s-a prevazut ca incepand cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2014, salariatii carora li s-au diminuat salariile de baza in perioada 01.06.2013 - 01.09.2013, prin act aditional la CIM, vor reveni la salariile de baza avute inaintea diminuarii.

Fata de aceste considerente, instanta constata ca sunt intemeiate cererile reclamantului privind anularea actului aditional nr. 2/10322/08.08.2013 la contractul individual de munca si obligarea paratei la plata diferentelor de drepturi salariale retinute in temeiul actului aditional mentionat, pentru perioada august 2013 - mai 2014 si urmeaza a le admite.

Cat priveste cererea reclamantului de obligarea a paratei la plata diferentelor de drepturi salariale retinute in temeiul actului aditional mentionat, pentru luna iulie 2013 instanta urmeaza sa o respinga, avand in vedere ca potrivit mentiunilor din actul aditional nr. 2/10322/01.08.2013 acesta si-a produs efectele incepand cu data de 01.08.2013, neavand aplicabilitate in iulie 2013.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a paratei la plata de daune interese in cuantum de 0,04% pe zi de intarziere pentru sumele de bani datorate, de la momentul retinerii acestora pana la momentul platii acestora, instanta constata ca este intemeiata in parte.

Potrivit art. 229 din Codul muncii, „(1) Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca” iar potrivit disp. alin. (4), „Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor”.

Potrivit disp. art. 133 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011, „clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti angajatii din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel”, iar potrivit disp. art. 148 din acelasi act normativ, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atragand raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

In speta, se retine de catre instanta ca potrivit disp. art. 101 din Contractul colectiv de munca nr. 201/15.05.2013, incheiat la nivel de unitate pentru anul 2013 „intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, conform prevederilor Codului de procedura fiscala la zi”.

Potrivit disp. art. 174 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, la care face trimitere art. 101 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, „nivelul dobanzii este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere”.

Prin urmare, instanta retine faptul ca prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate s-a prevazut obligatia angajatorului de a plati salariatilor daune interese in situatia intarzierii nejustificate a platii salariului sau in caz de neplata a acestuia, insa cuantumul acestora nu este cel indicat prin cererea de chemare in judecata (de 0,04%/zi intarziere) ci de 0,02%/ zi intarziere.

Fata de toate aceste considerente, raportat la dispozitiile legale invocate, instanta admite in parte actiunea formulata de Sindicatul Drumarilor „E.R”, in numele si pentru reclamantul X in contradictoriu cu parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. (actualmente Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.).

In consecinta, anuleaza actul aditional nr. 2/10322/08.08.2013 la contractul individual de munca al reclamantului.

Obliga parata sa achite reclamantului diferentele de drepturi salariale dintre cele cuvenite anterior emiterii actului aditional anulat prin prezenta hotarare si cele efectiv incasate in perioada 01.08.2013 - 31.05.2014.

De asemenea, obliga parata sa achite reclamantului daune interese de 0,02 %/zi intarziere pentru sumele acordate prin prezenta hotarare, calculate de la data de scadentei fiecarui drept salarial si pana la plata efectiva a sumelor datorate, conform disp. art. 101 din CCM 2013 - 2014 coroborate cu disp. art. 174 alin. 5 din Legea nr. 207/2015.

Instanta respinge cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata diferentelor de drepturi salariale aferente perioadei 01.07.2013 - 31.07.2013.

In temeiul disp. art. 453 NCPC instanta obliga intimata sa achite reclamantului suma de 900 lei reprezentand cheltuieli de judecata, astfel cum au fost dovedite prin ordinul de plata nr. 85/30.08.2016.

Impotriva acestei sentinte, a declarat apel C.N.A.I.R. S.A. prin Directia Regionala

Drumuri si Poduri Iasi
prin care solicita admiterea apelului si modificarea hotararii apelate in sensul respingerii actiunii pentru urmatoarele motive:

1. Prima instanta a respins in mod gresit exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

A. Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a avut in vedere dispozitiile art.268, alin.l, lit.d din Codul Muncii retinand ca cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

In prezenta cauza reclamantul nu a solicitat anularea contractului individual de munca ori a unor clauze ale acestuia, ci anularea actului aditional nr.2/10322/08.08.2013.

Avand in vedere dispozitiile art. 268, alin.1 lit.d din Codul Muncii, invocate de prima instanta in sustinerea solutiei pronuntate cu privire la exceptie, actiunea privind anularea actului aditional trebuia promovata pe toata perioada existentei acestuia, avand in vedere ca printr-un act aditional ulterior, salariatul a revenit la salariul initial.

Prin urmare, la momentul promovarii actiunii actul aditional contestat nu-si mai producea efectele, astfel incat cererea de chemare in judecata cu privire anularea acestuia este prescrisa.

Prima instanta a retinut in mod gresit si faptul ca solicitarea de acordare a drepturilor salariate, respectiv sumele retinute in temeiul actului aditional nr.2/10322/08.08.2013, pentru perioada iulie 2013 - mai 2014 nu este prescrisa.

Pentru a pronunta acesta solutie s-a retinut incidenta dispozitiilor art.268, alin. 1, lit.c ale Codului Muncii, respectiv faptul ca termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului material la actiune, coroborat cu prevederile art.2523 din Codul Civil, conform carora prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui.

Instanta retine in mod gresit ca reclamantul a cunoscut nasterea dreptului sau la actiune la momentul luarii la cunostinta a deciziei civile nr.l085A din 13.11.2014 a Curtii de Apel Timisoara.

Solicita a se avea in vedere ca reclamantul nu a fost parte in aceasta cauza astfel incat sa ii fie comunicata decizia respectiva. De altfel, instanta nu precizeaza care este momentul la care reclamantul a luat cunostinta despre existenta deciziei.

Raportat la argumentul instantei conform caruia termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand titularul dreptului a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui, solicita a se avea in vedere ca insusi reclamantul sustine ca actul aditional ar fi fost incheiat cu incalcarea prevederilor art.38, din Codul Muncii, conform carora salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Astfel, nu era necesara pronuntarea unei hotarari de anulare a HCA nr.7 din 2013 pentru ca salariatul sa cunoasca nasterea dreptului sau. Acest aspect a fost cunoscut atunci cand s-a incheiat actul aditional, aspect confirmat de salariat prin invocarea, in sustinerea nulitatii acrului aditional a prevederilor art.38 din Codul Muncii.

Prin urmare, raportat la momentul introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv 21.09.2016, solutia legala cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune este aceea de admitere, atat in privinta anularii acrului aditional, cat si cu privire la plata drepturilor salariate solicitate.

Pe fond, solutia de anulare a actului aditional contestat este una gresita.

Actul aditional nu constituie un accesoriu al Hotararii Consiliului de Administratie anulate, deoarece in cuprinsul actului aditional nu se face nici o mentiune despre respectiva hotarare ca fiind temei al incheierii actelor. Actele aditionale reprezinta rezultatul unui acord de vointa neviciat si nu sunt accesorii la o hotarare a Consiliului de Administratie al angajatorului, care este un act unilateral.

Actul aditional este rezultatul acordului de vointa al partilor „respectiv angajat si angajator si exprima un consimtamant liber si neviciat al partilor concretizat prin insasi semnarea actului a carui anulare a fost solicitata. Chiar in CCM la nivel CNADNR SA din 2013 se mentioneaza la art. 142 ca patronatul are dreptul sa renegocieze toate salariile din 2013 din cadrul Companiei cu respectarea mandatului acordat de consiliul de administratie prin hotararea nr. 6 /13.05.2013.

Solicita a se avea in vedere dosarul in care a fost pronuntata decizia nr.1085A din

2014. a Curtii de Apel Timisoara nu l-a avut in calitate de parte nici pe reclamantul din prezenta cauza si nici pe organizatia sindicala care il reprezinta. Hotararea pronuntata in dosarul mentionat este opozabila doar partilor din respectiva cauza.

Adresa CNADNR SA existenta la dosar, despre care prima instanta retine ca ar constitui o recunoastere a drepturilor pretinse, deoarece se refera la executarea de buna voie a deciziei Curtii de Apel Timisoara, nu este adresata nici salariatului din prezenta cauza si nici organizatiei sindicale care il reprezinta ci Sindicatului Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara.

De asemenea, raportul privind elaborarea fundamentarii Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul 2015, priveste executarea deciziei pronuntate de Curtea de Apel Timisoara, in care, asa cum am mentionat, nici reclamantul si nici Sindicatul Drumarilor „E.R.” nu au fost parte. Prevederea acestor sume nu constituie o recunoastere a pretentiilor, ci o masura de prevedere, in bugetul de venituri si cheltuieli fiind prinse sume care ar putea fi achitate ca urmare a litigiilor existente pe rolul instantelor de judecata.

In drept, invoca prevederile Legii nr.53/2003 - Codul muncii, ale Codului de procedura civila si ale Codului civil.

In probatiune, solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.

Sindicatul Drumarilor „E.R.” a formulat intampinare prin care solicita respingerea apelului si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata efectuate in apel.

Prealabil, mentioneaza intimatul faptul ca apelanta nu a atacat retinerile instantei referitoare la faptul ca:

- „prin decizia civila nr,1075A pronuntata de Curtea de Apel Timisoara la data de

2014. in dosarul nr.7163/30/2013** instanta a dispus anularea punctului i din Hotararea nr.7/30.05.2013. Instanta de apel a retinut cu putere de lucru judecat faptul ca in ce priveste punctul i din Hotararea nr.7/30 mai 2013 instanta observa ca limitele mandatului dat directorului general este de reducere a salariilor, stabilindu-se si criteriile de reducere a salariilor, astfel incat fondul de salarii sa fie redus cu 15%. Aceste limite ale mandatului au avut drept consecinta incheierea de acte aditionale la contractele individuale de munca prin care salariatilor le-au fost diminuate salariile. Aceste limite fixate prin mandatul directorului general exclude posibilitatea negocierii si sunt de natura a incalca prevederile art.41 al.l din Codul Muncii, potrivit cu care contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, precum si art.5 din CCM nr.201/2013 conform cu care CCM poate fi modificat si/sau prelungit prin act aditional in conditiile legii ori de cate ori partite convin acest lucru, iar orice cerere de modificare va face obiectul unei negocieri ... mandatul dat este unul Imperativ in sensul ajustarii salariilor in scopul reducerii cu 15% a fondului de salarii".

Aceste considerente raman castigate cauzei, nefiind criticate in niciun fel, si doar simpla lor retinere duce la mentinerea solutiei atacate.

I. In ceea ce priveste apelul privind solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, este neintemeiat raportat la urmatoarele considerente:

Conform Art. 2523, prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui. Conform art. 2525- dreptul la actiunea in restituirea prestatiilor "Prescriptia dreptului la actiune in restituirea prestatiilor facute in temeiul unui act anulabil ori desfiintat pentru rezolutiune sau alta cauza de ineficacitate incepe sa curga de la data ramanerii definitiva a hotararii prin care s-a desfiintat actul ori, dupa caz, de la data la care declaratia de rezolutiune sau reziliere a devenit irevocabila".

In speta, a invocat faptul ca accesoriul urmeaza principalul si ce este nul nu poate produce efecte.

In cauza trebuie aplicat principiul
accesorium sequitur principale
(accesoriul urmeaza principalul), respectiv actele aditionale incheiate in baza hotararii nr.7/2013 sunt afectate de nulitate. Actele aditionale sunt subsecvente hotararii nr.7 si avand in vedere ca aceasta a fost anulata ulterior de instanta de judecata, regimul efectului nulitatii asupra hotararii CA se extinde si asupra actelor aditionale incheiate in baza acestuia, deci urmand soarta hotararii CA
(quodnullum est...).

Astfel, termenul de prescriptie curge doar de la data pronuntarii deciziei civile nr.l075A de Curtea de Apel Timisoara -13.11.2014- in dosarul nr.7163/30/2013**.

In speta apelanta a recunoscut dreptul, astfel incat termenul de prescriptie a fost intrerupt, iar considerentele sentintei cu privire la recunoasterea dreptului nu au fost atacate, ramanand castigate cauzei, fata de prevederile art. 2537C.civ. De asemenea art. 2538 stabileste recunoasterea se poate face unilateral sau conventional si poate fi expresa sau tacita; cand recunoasterea este tacita, ea trebuie sa rezulte fara echivoc din manifestari care sa ateste existenta dreptului celui impotriva caruia curge prescriptia. Constituie acte de recunoastere tacita plata partiala a datoriei, achitarea, in tot sau in parte, a dobanzilor sau penalitatilor, solicitarea unui termen de plata si altele asemenea.

Apelanta a recunoscut ca in urma anularii pct.i din hot CA nr.7 datoreaza bani salariatilor si a efectuat demersuri si a obtinut bugetul necesar platii drepturilor salariale retinute. In acest sens s-a pronuntat si instanta de la fondul cauzei.

In urma pronuntarii solutiei de catre Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 7163/30/2013 s-a adresat apelantei o cerere prin care solicita restituirea sumelor de bani ca urmare a deciziei Curtii de Apel Timisoara.

Prin actul nr.92/4346/07.01.2015 compania a raspuns intelegand sa execute de buna voie decizia Curtii de Apel Timisoara, solicitand acordarea unui termen mai lung in vederea punerii ei in practica, motivat de inexistenta sumelor necesare in anul 2014, dar si a volumului mare de lucru.

In Raportul privind elaborarea fundamentarii BVC pe anul 201S aprobat prin Hotararea Consiliului de Administratie nr.2/21.01.2015 la pozitia alte cheltuieli cu personalul a fost prevazuta suma de 942,49 mii lei, suma necesara executarii deciziei pronuntate in dosarul 7163/2013. Decizia Curtii nu prevede alte sume de bani la care sa se fi referit parata, ci doar anuleaza hotararea nr.7 pct.i si obliga la respectarea dreptului salariatilor la acordarea unei zile libere.

Pentru toate aceste motive, solicita respingerea exceptiei astfel cum a fost invocata.

In ceea ce priveste motivul de apel privind retinerea instantei referitoare la hotararea nr. 7 ar sta la baza actelor aditionale anulate

In apelul formulat apelanta arata ca instanta de fond nu a avut in vedere faptul ca actul aditional nu este un accesoriu al Hotararii Consiliului de Administratie nr. 7/2013, hotarare anulat de catre instanta de judecata, ci ca acesta reprezinta rezultatul unui acord de vointa neviciat.

Apare ca fiind imposibil ca Hotararea nr. 6/13.05.2013 a Consiliului de Administratie sa stea la baza reducerilor salariilor de baza ale membrilor de sindicat in conditiile in care aceasta se refera la acordarea sporurilor, astfel cum reiese din art. 3 pct. 3.

Dupa emiterea hotararii nr.7/2013 a Consiliului de Administratie intimatul a fost chemat la directorul regional unde a fost informat ca s-a emis aceasta hotarare si ca salariile de baza urmeaza a fi diminuate, altfel urmeaza a fi concediat.

Instanta de fond a retinut in mod corect urmatoarele: "Este adevarat ca in cuprinsul actului aditional nr. 2/10322 nu este mentionata Hot. Nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administratie, insa este indicat ca temei al reducerii salariale art. 142 din CCM al CNADNR SA nr. 201, care prevede dreptul patronatului de a renegocia toate salariile din cadrul companiei, in vederea incadrarii in bugetul de salarii aprobat.

Or, in conditiile in care Hot. Nr. 7 a prevazut mandatarea directorului general interimar al companiei pentru a dispune masurile necesare ajustarii salariilor individuale pentru angajatii companiei tinandu-se cont de reducerea fondului de salarii la nivelul unitatii cu 15%, este evident ca masura diminuarii drepturilor salariale ale reclamantului a fost dispusa in virtutea aplicarii Hot. Nr. 7 si nu ca urmare a unei negocieri salariale sau conform art. 109 din CCM nr. 201/2013, care prevede modificarea salariului de baza in functie de evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.”

In ceea ce priveste motivul de apel privind solutia instantei in privinta retinerii caracterului accesoriu al actelor aditionale.

Conform sustinerilor apelantei actele aditionale sunt parte integranta din contractele individuale de munca si reprezinta rezultatul unui acord de vointa neviciat si nu sunt accesorii la o hotarare a Consiliului de administratie al angajatorului, care este un act unilateral.

In primul rand, apelanta uita de existenta deciziei civile nr.l075A pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, la care face referire si instanta de fond si retine cu putere de lucru judecat mai multe aspecte mentionate in aceasta hotarare:

„Limitele mandatului dat directorului general este de reducere a salariilor, stabilindu- se si criteriile de reducere a salariilor, astfel incat fondul de salarii sa fie redus cu 15%. Aceste limite ale mandatului au avut drept consecinta incheierea de acte aditionale la contractele individuale de munca prin care salariatilor le-au fost diminuate salariile. Aceste limite fixate prin mandatul directorului general exclude posibilitatea negocierii si sunt de natura a incalca prevederile art.41 al.l din Codul Muncii, potrivit cu care contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, precum si art.5 din CCM nr.201/2013 conform cu care CCM poate fi modificat si/sau prelungit prin act aditional in conditiile legii ori de cate ori partile convin acest lucru, iar orice cerere de modificare va face obiectul unei negocieri...mandatul dat este unul imperativ in sensul ajustarii salariilor in scopul reducerii cu 15% a fondului de salarii”.

Astfel, cu putere de lucru judecat s-a stabilit deja ca mandatul dat de reducere a salariilor era unul imperativ, care excludea posibilitatea unei negocieri, ca aceste limite au dus de fapt la incheierea de acte aditionale. O astfel de retinere nu mai poate fi inlaturata, deoarece apelanta a fost parte in acest proces, si-a facut apararile, iar instanta a retinut aceste aspecte in mod irevocabil, iar instanta de fond din prezenta cauza trebuia sa le aplice.

Apelanta a creat o situatie juridica nelegata care a dus la incheierea de acte aditionale

Angajatorul a creat o situatie juridica in mod nelegal (emiterea hotararii CA) care a fost elementul determinant si unic al crearii imprejurarii ca subsemnatul m-am aflat ulterior in pozitia de a semna actul aditional.

Ca efect al nulitatii hotararii CA, partile trebuie puse in situatia juridica anterioara emiterii actului a carui nulitate a fost declarata, potrivit efectului nulitatii restitutio in integrum.

Subsecvent, orice act incheiat in contextul produs de nulitate trebuie abordat in aplicarea regulii generale de drept
quodnullum est, nullumproducti effectum.

Faptul ca, in speta de fata, a intervenit un act de dreptul muncii care are rolul de a concretiza desfasurarea raportului de munca in contextul creat unilateral de angajator, nu poarta semnificatia acceptarii de catre subsemnatul a hotararii CA si a diminuarii salariale. Aceasta intrucat actele aditionale au plecat de la premisa juridica creata in mod nelegal, prin exces de putere, prin abuz de drept de insusi angajatorul.

In concluzie, pe acest aspect, exista suficiente ratiuni legale si practice care converg catre anularea actului de revocare si la anularea actului incheiat consecutiv acestuia, deci ca efect al acestui act nelegal si netemeinic, respectiv: a. Nulitatea actelor aditionale incheiate este un efect direct al nulitatii hotararii CA, anularea actelor subsecvente refacand traseul documentar pana la situatia premergatoare actului anulat (restitutio in integrum;
quod nullum est, nullum producti effectum
); b. Actele aditionale sunt expresia necesitatii salariatilor de a isi conserva raportul de munca, pe fondul starii de fapt create de angajator, deci nu poate constitui un act valabil incheiat, tocmai pentru ca angajatorul a creat circumstantele initierii si acceptarii intim fortate a acestora de catre salariati
(nemo a ud i tur propria m turpitudinem allegans);
c. Actele aditionale sunt ineficiente juridic, in contextul aratat, si datorita dispozitiilor protective ale art. 38 din Codul muncii, care se opun posibilitatii salariatilor de a renunta la drepturi recunoscute de lege, in contextul in care contractul de munca reprezinta legea partilor (art.1270 din Codul civil) si, mai mult, legea apara drepturile recunoscute de lege, sub sanctiunea nulitatii actului care ar incalca aceasta interdictie. Or, din perspectiva formala a dispozitiilor art. 38 din Codul muncii, reclamantul a renuntat, semnand actele aditionale, la dreptul de a se exprima liber in vederea modificarii contractului de munca, cata vreme a acceptat o asemenea modificare indusa de starea de ilegalitate instaurata de apelanta (in urma hotararii CA).

Mentioneaza ca aceeasi solutie a fost pronuntata de Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr.37976/3/2014, solutie mentinuta in apel de Curtea de Apel Bucuresti.

In ceea ce priveste motivul de apel privind aplicarea art. 142 din CCM 2013, verificand dispozitiile art. 142 din CCM se observa ca din formularea acestuia rezulta doar ca patronatul are dreptul sa renegocieze salariile.

Astfel, prin acest text contractual se consfinteste un drept al angajatorului pe care oricum il avea, respectiv dreptul de a renegocia salariile, fara a fi nevoie de o mentiune speciala in plus.

Prin acest articol nu a fost incalcat niciun drept ai salariatilor, acestia avand dreptul conform art. 41 din Codul Muncii sa accepte orice modificare esentiala a contractului individual de munca in conditiile in care acestia erau de acord cu aceasta sau nu. Acest articol nu stipuleaza un drept al angajatorului de a modifica unilateral salariile, salariatii pastrandu-si toate drepturile avute.

CNAIR a dispus taierea unor drepturi salariale, insa acest lucru a fost semnalat atat angajatorului, cat si ITM-urilor din tara, iar urmare a controlului efectuat s-a dispus revenirea la starea de legalitate.

Apreciaza ca angajatorul nu are dreptul de a dispune diminuarea unor drepturi salariale, art. 41 din Codul muncii fiind pe deplin aplicabil, iar art. 142 din CCM nu aduce modificare drepturilor salariatilor.

In concluzie, apreciaza ca dispozitiile art. 142 din CCM nu stabilesc dreptul angajatorului de a diminua salariile. Modul in care CNADNR a pus in practica acest articol este o chestiune care nu tine de legalitatea acestui articol.

Pentru toate aceste motive solicita respingerea apelului, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata efectuate in apel.

In drept. art. 471 si urm. Cpc, Codul Muncii.

In probatiune intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisurile existente la dosarul

cauzei.

In apel nu s-au administrat probe noi.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate si prin prisma dispozitiilor legale incidente,
Curtea constata ca apelul este nefondat.

Asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiunea in constatarea nulitatii actului aditional, fata de criticile formulate in apel, se retine ca art. 2500 alin.1 C.civil dreptul material la actiune, denumit in continuare
drept la actiune
,
se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit 2502 alin.2 pct.3 C.civ sunt imprescriptibile drepturile privitoare la actiunea in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic.

Potrivit art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. De asemenea, potrivit art.211 alin.1lit.b din Legea nr.62/2011 constatarea nulitatii unui contract individual de munca poate fi ceruta de parti pe intreaga perioada in care contractul respectiv se aplica. Regula derogatorie instituita de Codul Muncii isi are fundamentul in specificitatea institutiei nulitatii, determinata de art.57 alin.2 Codul Muncii potrivit caruia constatarea nulitatii contractului individual de munca produce efecte pentru viitor. In consecinta, exceptia specifica dreptului muncii privitoare la prescriptibilitatea actiunii in nulitate a contractului de munca este rationala, in conditiile in care actul jurisdictional al constatarii nulitatii ar fi lipsit de orice efect juridic in ipoteza incetarii contractului juridic de munca. Insa, ca orice exceptie, cea inscrisa in art.211 alin.llit.b din Legea nr.62/2011 este de stricta interpretare si aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis), referindu-se exclusiv la contractul de munca in esenta sa, nu si actele aditionale la acesta, acte ce reprezinta din punct de vedere juridic, simple clauze ale contractului. In acest sens, art.268 alin.1 lit.d C.Muncii prevede expres ca nulitatea unor clauze ale contractului individual de munca poate fi ceruta pe toata durata existentei contractului. In consecinta, simpla incetarea a efectelor unor clauze, chiar stabilite prin act aditional, nu are vreo inraurire asupra termenului de prescriptie, ce se raporteaza legal, in materia nulitatii, exclusiv la durata de existenta a contractului de munca.

In consecinta, sub acest aspect, apelul este nefondat, solutia primei instante fiind legala si temeinica.

In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune privind plata drepturilor salariale, in perioada august 2013 - mai 2014 se retine ca, potrivit art.30 alin.4 C.pr.civ, aceasta este o cerere accesorie, in restituirea prestatiilor facute in temeiul unui act juridic anulabil, a carei solutionare depinde de solutia data capatului de cerere principal, privind anularea actelor aditionale. Potrivit art.2503 alin.1 Cod civil, odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel. In consecinta, din punct de vedere procesual, cererea in acordarea drepturilor salariale la nivelul anterior modificarii prin actul aditional contestat putea fi formulata ca un capat accesoriu cererii principale, deci pe toata durata existentei contractului individual de munca potrivit art. 268 alin. 1 lit. d Codul muncii, dar si separat, prin cerere principala introductiva de instanta, situatie in care termenul de prescriptie ar incepe sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii de anulare a actului aditional. In acest sens, potrivit art. 2525 Cod civil prescriptia dreptului la actiune in restituirea prestatiilor facute in temeiul unui act anulabil ori desfiintat pentru rezolutiune sau alta cauza de ineficacitate incepe sa curga de la data ramanerii definitiva a hotararii prin care s-a desfiintat actul ori, dupa caz, de la data la care declaratia de rezolutiune sau reziliere a devenit irevocabila.

Sub acest aspect, al prescriptiei dreptului material la actiune privind plata drepturilor salariale pe perioada august 2013 - mai 2014, nu are relevanta data cand intimatul reclamant a luat cunostinta de anularea punctului „i” din Hotararea nr. 7 din 30.05.2013 a Consiliului de Administratie, prin decizia civila nr. 1075A pronuntata de Curtea de Apel Timisoara (data care, asa cum arata si apelanta, nici nu este determinata de prima instanta).

Cum intimatul reclamant a formulat cererea privind plata drepturilor salariale retinute in perioada august 2013 - mai 2014 ca un capat accesoriu cererii principale privind anularea actelor aditionale, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, care se stinge odata cu stingerea dreptului la actiune in cererea principala, este neintemeiata tot prin raportare la dispozitiile art. 268 alin. 1 lit. d Codul muncii.

Pe fondul cauzei, se retine ca apelanta a invocat gresita stabilire a situatiei de fapt de catre prima instanta. A sustinut apelanta ca in mod eronat prima instanta a apreciat ca actele aditionale privitoare la reducerea salariilor au fost incheiate in baza de H.C.A al CNADR nr.7/30.05.2013. In fapt actele aditionale au fost incheiate in baza art.41 alin.1 din Legea 53/2003 si art. 142 CCM, cu respectarea mandatului acordat de consiliul de administratie prin Hotararea 6/13.05.2015.

Or, invocand o situatie de fapt diferita de cea sustinuta si dovedita prin actiune, referitoare la faptul ca prin Hotararea nr. 7 pct. i din 30.05.2013 Consiliul de administratie al apelantei parate Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A a hotarat reducerea cu 15% a salariului de baza pentru fiecare categorie de salariati in ordinea descrescatoare functiei din grila de salarizare, pana la incadrarea in limita fondului de salarii aprobata, revenea in sarcina paratului-angajator de a administra probe concludente de natura a sustine procesual apararile formulate.

Este real ca apelanta a dovedit ca a procedat la intocmirea actului aditional in baza art.17 alin.5 coroborat cu art.41 ali.1 din Legea 53/2003 si art.142 din CCM 201/15.05.2013, insa apelanta nu a probat existenta vreunui alt act decizional intern, ulterior Hotararii nr. 7 din 30.05.2013, care sa declanseze procedura de negociere a salariilor individuale in baza art.41 alin.1 din Legea 53/2003 si art.140 din CCM CNADR SA. De asemenea, nu s-a administrat vreun mijloc probatoriu pertinent si concludent privitor la procentul de reducere necesar pentru incadrarea in fondul de salarii. Nu in ultimul rand, lipseste orice dovada a informarii prealabile a salariatului cu privire la aceasta reducere, apreciata ca act juridic nou, distinct de procedura initiata in baza Hotararii 7/2013, ca act de informare obligatoriu potrivit art.17 C.Muncii.

In consecinta, in limitele probatoriilor judiciare realizate, trebuie concluzionat ca
reducerea salariului de baza
pentru salariatul reclamant, pana la incadrarea in limita fondului de salarii aprobata, decurge tot din
Hotararea nr. 7/30.05.2013 pct. i a Consiliul de Administratie,
asa incat acest act juridic constituie, chiar daca nu exista mentiuni in acest sens, temeiul actului aditional incheiat cu ocazia „
negocierilor ”
salariale, in conditiile in care Hotararea 6/2013 privea exclusiv reducerea sporurilor salariale.

In consecinta, contrar sustinerilor apelantei, temeiul cauzal concret al modificarii salariilor reclamantului a fost reprezentat de nr. 7 pct. i din H.C.A al CNADR nr.7/30.05.2013, singura modificare operand sub aspectul cuantumului reducerii aplicate. Prin Hotararea nr. 7 pct. i din 30.05.2013 Consiliul de administratie al apelantei parate Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A a hotarat reducerea cu 15% a salariului de baza pentru fiecare categorie de salariati in ordinea descrescatoare functiei din grila de salarizare, pana la incadrarea in limita fondului de salarii aprobata.

Aceasta hotarare a fost atacata in instanta, iar prin decizia civila nr. 1075A/13.11.2014 a Curtii de Apel Timisoara a fost anulat si punctul i al actului.

Corect a apreciat prima instanta faptul ca are putere de lucru judecat decizia pronuntata in apel, definitiva, prin care s-a anulat pct. i din HCA al CNADNR nr. 7/2013, efectul fiind acela ca actul este lovit de nulitate si, deci, lipsit de efectele contrare legii.

Din aceasta perspectiva, apararile apelantei, potrivit carora actele aditionale reprezinta manifestarea de vointa libera a partilor si sunt suficiente prin ele insele pentru a justifica, din punct de vedere legal, reducerile salariale, neavand caracter accesoriu HCA nr. 7/30.05.2013 tind sa repuna in discutie statuarile deja definitive ale Curtii de Apel Timisoara.

In acest sens, prin decizia civila nr. 1075A/13.11.2014 a Curtii de Apel Timisoara s-a retinut ca „in ceea ce priveste punctul i din Hotararea 7/30.05.2013, instanta observa ca limitele mandatului dat directorului general este de reducere a salariilor, stabilindu-se si criteriile de reducere a salariilor, astfel incat fondul de salarii sa fie redus cu 15%. Aceste limite ale mandatului au avut drept consecinta incheierea de acte aditionale la contractele individuale de munca prin care salariatilor le-au fost diminuate salariile.
Aceste limite fixate prin mandat directorului general exclud posibilitatea negocierii si sunt de natura a incalca prevederile art. 41 alin. 1 Codul Muncii, potrivit cu care contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, precum si de art. 5 din CCM nr. 201/15.05.2013, conform cu care CCM poate fi modificat si/sau prelungit prin act aditional in conditiile legii ori de cate ori partile convin aceasta, iar orice modificare va face obiectul unei negocieri".

Potrivit art. 1254 alin. 2 raportat la art. 1325 Cod civil, desfiintarea Hotararii nr. 7/30.05.2013 pct. i a Consiliul de Administratie atrage si
desfiintarea actelor juridice subsecvente incheiate in baza actului juridic desfiintat,
respectiv actele aditionale la contractul individual de munca prin care a fost diminuat salariul de baza al salariatului reclamant.

In acest sens, art.435 N.c.pr.civ sub titlu marginal opozabilitatea si obligativitate hotararii, reglementeaza hotararea judecatoreasca este obligatorie si produce efecte
numai intre parti si succesorii acestora
. Hotararea este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu face, in conditiile legii, dovada contrara.

In consecinta, obligativitatea hotararii se impune in mod absolut apelantei CNAIR in raport de cele statuate prin decizia civila nr.1075/A/2014 a Curtii de Apel, intrucat aceasta a avut calitatea de parte in litigiul solutionat in mod definitiv. Doar reclamantul ar putea sa se prevaleze de limitele obligativitatii hotararii judecatoresti, intrucat nu a fost parte in litigiu, dar in raport de CNAIR decizia civila nr.1075/A/2014 a Curtii de Apel produce efecte imperative si exclusive.

Fata de aceste considerente, raman lipsite de relevanta judiciara toate apararile partilor referitoare la verificarea valabilitatii consimtamantului la incheierea actelor aditionale, nulitatea acestora decurgand din nulitatea actului in temeiul caruia au fost incheiate.

In consecinta, in mod corect a dispus prima instanta anularea actului aditional nr.2/10322 si pe cale subsecventa, a obligat parata sa achite diferentele de drepturi salariale dintre cele cuvenite anterior emiterii actului aditional anulat si cele efectiv incasate in perioada 01.08.2013-31.05.2014.

Dispunandu-se anularea actelor aditionale, pe cale subsecventa, in mod corect prima instanta a dispus obligarea paratei sa plateasca reclamantei diferentele salariale dintre salariul cuvenit anterior reducerii salariale dispuse prin actele aditionale anulate prin prezenta hotarare si salariul efectiv primit pentru perioada si daune interese daune interese de 0,02 %/zi intarziere pentru sumele acordate prin prezenta hotarare, calculate de la data de scadentei fiecarui drept salarial si pana la plata efectiva a sumelor datorate. Statuand asupra caracterului nelegal al actelor aditionale contestate, instanta a statuat deopotriva si asupra indreptatirii reclamantilor la plata integrala a drepturilor salariale pe perioada in litigiu. In consecinta, sumele de plata au natura juridica a drepturilor salariale, iar neplata acestora la scadenta lunara atrage aplicabilitatea dispozitiilor art.101 din CC M 2013/2014.

Fata de toate cele retinute, in baza dispozitiilor art. 480 Cod procedura civila, Curtea de Apel respinge, ca nefondat, apelul formulat de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA reprezentata prin Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi impotriva sentintei civile nr. 131/01.02.2017 pronuntata de Tribunalul Iasi, sentinta pe care o pastreaza.

In baza art.453 C.pr.civ. obliga Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentata prin Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi la plata in favoarea intimatului X reprezentat de Sindicatul Drumarilor „E.R.” a sumei de 1071 lei, cheltuieli de judecata in apel (onorariu avocat transport si cazare).