Obligativitatea plangerii prealabile pentru pretentiile derivand din contracte de achizitie publica
28 martie 2020Perimarea contestatiei invocarea din oficiu a exceptiei perimarii, curgerea termenului de formulare a recursului.
28 martie 2020
Obligativitatea remunerarii exercitarii atributiilor trasate prin decizii zilnice si nu prin imputerniciri
Cuprins pe materii
:
Contencios administrativ
Legislatie relevanta
:
art.48 lit.j, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004;
Rezumat
:
Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - „Ofiterii pot fi imputerniciti in functii de conducere in unitatea in care sunt incadrati sau in care au fost detasati. Imputernicirea pe functie se poate face pentru o perioada de maximum 6 luni si se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competentelor, cu inca 6 luni. Ofiterii beneficiaza pe perioada respectiva de salariul pentru functia in care sunt imputerniciti si de indemnizatia de conducere corespunzatoare functiei respective. Ofiterii imputerniciti isi mentin salariile pentru functia indeplinita si indemnizatiile de conducere avute anterior, daca acestea sunt mai mari decat cele ale functiei pe care sunt imputerniciti."
In raport de prevederile legale aratate mai sus, desemnarea reclamantului prin decizia zilnica de unitate sa indeplineasca temporar atributiile corespunzatoare functiei de sef serviciu aplicare regim, respectiv director adjunct penitenciar, are caracterul unei imputerniciri intr-o functie de conducere prevazuta de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - si beneficiaza, in consecinta, de salariul si indemnizatia de conducere pentru functia respectiva.
Imprejurarea ca in fapt reclamantului nu i s-a emis o decizie de catre directorul general al ANP nu este culpa acestuia. Reclamantul era obligat sa respecte dispozitiile date de conducatorul ierarhic, in contextul art. 48 lit. j din Legea nr. 293/2004, iar unei astfel de indatoriri ii corespunde obligatia corelativa a unitatii de a achita drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata.
Decizia nr. 743/26 mai 2016 a Curtii de Apel Galati
Prin actiunea inregistrata la Tribunalul B. la data de 31.08.2015 sub nr. /113/2014, reclamantul A.M. in contradictoriu cu paratul Penitenciarul B. a solicitat obligarea acestuia la plata diferentelor de drepturi salariale la care avea dreptul pentru functia ocupata de Sef Serviciu Aplicare Regim pentru perioada 27.08-2012-13.12.2013 - respectiv coeficient de ierarhizare, indemnizatie de conducere specifica si sporuri raportate la functia indeplinita si la plata diferentelor de drepturi salariale la care avea dreptul pentru functia ocupata de Director Adjunct SDRP pentru perioada 12.09.2012 -31.10.2013 - respectiv coeficient de ierarhizare/indemnizatie de conducere specifica si sporuri raportate la functia indeplinita, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a arata ca este incadrat in cadrul unitatii parate in functia de ofiter principal-aplicare regim si in perioada indicata a indeplinit ca urmare a deciziei emise de directorul
unitatii atributiile postului de Sef serviciu Aplicare Regim, respectiv Director adjunct SDRP, pentru perioadele indicate astfel: pentru functia de Sef serviciu Aplicare Regim activitatea s-a desfasurat ca urmare a emiterii unei decizii zilnice a directorului unitatii in perioadele 27.08.31.08.2012, 10.09-11.09.2012; 13.09.-14.09.2012; 17.09.-18.09.2012; 20.09-21.09.2012; 24.09-25.09.2012; 01.10-5.10.2012; 23.10-14.01.2013; 28.06-17.07.2013; 18.11.2013; 12.-13.12.2012, iar pentru functia de Director SDRP parata a emis decizii zilnice in perioadele 12.09.2012; 06.10-17.10.2012; 16.09.2012; 17.09-25.09.2012; 26.09-27.09.2013; 16.10-17.10; 21.10.2013; 31.10.2013.
In conformitate cu prevederile art. 9 anexa 4 din Legea nr. 330/2009 si art.VII din Legea nr. 284/2010, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, care indeplinesc prin imputernicire atributiile functiilor prevazute cu solda/salariul de comanda, beneficiaza in perioada imputernicirii de solda de functie, respectiv de salariul de functie si de solda/salariul de comanda corespunzator functiei in care sunt imputerniciti.
Parata i-a comunicat ca nu poate sa beneficieze de drepturile salariale corespunzatoare functiei indeplinita intrucat nu a avut imputernicire. Astfel, practica paratei este sa eludeze legea emitand decizii zilnice si nu imputerniciri, intelegand in acest mod sa nu recompenseze in mod corespunzator activitatea lucrata.
In drept a invocat dispozitiile Legii nr. 293/2004, ale Legii nr. 330/2009, ale Legii nr. 188/1999 si ale Legii nr. 53/2003.
Prin sentinta nr.792/2015 a Tribunalului B a fost admisa cererea formulata de reclamantul A.M. in contradictoriu cu paratul Penitenciarul B.
A fost obligat paratul sa plateasca reclamantului diferentele de drepturi salariale cuvenite pentru functia de Sef Serviciu Aplicare Regim pentru perioadele precizate in petitul actiunii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamantul a preluat atributiile unor functii de conducere prin decizie de zi pe unitate a directorului unitatii si, intrucat nu au fost indeplinite conditiile art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 in sensul ca nu a fost imputernicit in aceste functii prin decizie emisa de directorul general al ANP, nu i-au fost acordate reclamantului salariul si indemnizatia pentru functia de conducere.
Intr-adevar, potrivit art. 5 lit. m din Ordinul MJ nr. 1662/C/2011 imputernicirea in functii de conducere a ofiterilor prevazuti la art. 4 intra in atributiile directorului general si nu a directorului unitatii, dar potrivit art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 (forma in vigoare la data de 13.12.2013
).
Ofiterii pot fi imputerniciti in functii de conducere in unitatea in care sunt incadrati sau in care au fost detasati. Imputernicirea pe functie se poate face pentru o perioada de maximum 6 (sase) luni si se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competentelor, cu inca 6 (sase) luni. Ofiterii beneficiaza pe perioada respectiva de salariul pentru functia in care sunt imputerniciti si de indemnizatia de conducere corespunzatoare functiei respective si potrivit art. 9 din cap. II Anexa VII la Legea nr. 284/2010. Cadrele militare in activitate, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, care indeplinesc, prin imputernicire, atributiile functiilor prevazute cu solda/salariul de comanda, beneficiaza, pe perioada imputernicirii, de solda de functie, respectiv de salariul de functie si
de solda/salariul de comanda corespunzator functiilor in care sunt imputernicite.
Rezulta din aceste dispozitii legale ca, desi imputernicirea in functiile de conducere ocupate de reclamant trebuia sa fie data de directorul general, reclamantul are dreptul la salariul de functie corespunzator, intrucat nu se poate retine culpa sa in faptul ca imputernicirea nu a fost data potrivit legii. Astfel, el era obligat sa respecte ordinele primite de la directorul unitatii, inclusiv deciziile de zi pe unitate.
In plus, din dispozitiile art. 159 din Codul muncii conform carora
Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat (…), (2) Pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani
, instanta retine ca munca prestata trebuie remunerata, iar reclamantul a indeplinit atributiile specifice unor functii de conducere, trebuind sa fie remunerat corespunzator.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul Penitenciarul B, criticand-o sub aspectul aplicarii gresite a normelor de drept material, motiv de recurs prev.de art.488 pct.8 c.pr.civ.
In motivarea recursului, a aratat urmatoarele:
Conform dispozitiilor Legii nr. 293/2004, atributiile unui post de conducere vacant (in cazul in care acesta nu poate fi ocupat prin concurs din sursa interna/externa, mutarea/detasarea persoanelor din alte unitati subordonate ANP care indeplinesc conditiile de ocupare ale postului) pot fi exercitate in baza deciziei de imputernicire emisa de directorul general ANP, in conditiile art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 sau prin preluarea atributiilor functiei in baza deciziei zilnice pe unitate emise de directorul unitatii, cu avizul structurii de specialitate din ANP, in temeiul art. 7 lit. n) din OMJ nr 1662/C/2011.
Conform art. 7 lit. n) din OMJ nr 1662/C/2011, directorul de unitate are in competenta stabilirea atributiilor si competentelor profesionale pentru personalul din unitate, cu exceptia celor pentru directorul unitatii.
Potrivit art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, „Ofiterii pot fi imputerniciti in functii de conducere in unitatea in care sunt incadrati sau in care au fost detasati. Imputernicirea pe functie se poate face pentru o perioada de maximum 6 (sase) luni si se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competentelor, cu inca 6 (sase) luni. Ofiterii beneficiaza pe perioada respectiva de salariul pentru functia in care sunt imputerniciti si de indemnizatia de conducere corespunzatoare functiei respective”.
Conform art. 9 din Anexa VII din Legea nr. 284/2010, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, care indeplinesc, prin imputernicire, atributiile functiilor prevazute cu solda/salariul de comanda, beneficiaza, pe perioada imputernicirii
,
de solda de functie, respectiv de salariul de functie si de solda/salariul de comanda corespunzator functiilor in care sunt imputernicite.
Pentru perioadele in care reclamantul a indeplinit atributiile functiilor de Sef serviciu aplicare regim si Director adjunct SDRP in baza deciziei zilnice pe unitate a directorului Penitenciarului B. nu au fost indeplinite conditiile cerute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 si, prin urmare, nu avea dreptul sa beneficieze de salariul si indemnizatia pentru functia de conducere.
Potrivit prevederilor art.5 lit. m), raportat la art. 4 din Ordinul M.J. nr.1662/C/2011 pentru aprobarea Competentelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului justitiei, directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor si directorilor unitatilor subordonate acesteia, directorul general al A.N.P. detine competenta de a dispune “imputernicirea in functii de conducere a ofiterilor prevazuti la art. 4, in conditiile legii”.
Astfel, instanta de fond nu a observat ca prin OMJ nr. 1662/C/2011 sunt stabilite in sarcina directorului de unitate anumite competente pe care acesta le exercita in conformitate si cu alte dispozitii legale in vigoare, cu forta juridica superioara, respectiv prevederile Legii nr. 293/2004 si a Legii nr. 284/2010.
Totodata, reclamantul, prin cererea adresata institutiei si inregistrata sub nr. G /PBBR la data 11.06.2015 a solicitat plata drepturilor banesti care fac obiectul prezentei actiuni.
Cererea de chemare in judecata a fost inregistrata pe rolul Tribunalului B. la data de 31.08.2015, astfel ca aceasta nu a fost depusa in termenul de 6 luni de la data punerii in intarziere; prin urmare, in cauza nu mai pot fi incidente prevederile art. 2540 Cod civil.
Desi in considerentele hotararii se face vorbire de invocarea exceptiei prescriptiei extinctive de catre parata, in dispozitivul hotararii nu se mai mentioneaza nimic despre aceasta.
In consecinta, a solicitat admiterea recursului si casarea sentintei, cu consecinta respingerii ca nefondata a actiunii formulate.
Intimatul reclamant a depus la dosar note de concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A aratat in esenta ca sustinerea recurentei parate precum ca acesta nu poate sa beneficieze de drepturile salariale corespunzatoare functiei indeplinita intrucat nu a avut imputernicire sunt de natura a acoperi practica paratei care intelege sa eludeze legea emitand decizii zilnice si nu imputerniciri, intelegand in acest mod sa nu recompenseze in mod corespunzator activitatea lucrata.
Verificand cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciaza ca prima instanta a pronuntat o solutie legala si ca nu exista motive de reformare a hotararii atacate.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor - „Numirea si eliberarea din functie, precum si celelalte modificari ale raporturilor de serviciu pentru functiile de director general, director general adjunct si director in sistemul administratiei penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justitiei si libertatilor cetatenesti. Pentru celelalte functii de conducere, precum si pentru functiile de executie din Administratia Nationala a Penitenciarelor si unitatile de penitenciare, se dispun, dupa caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unitatilor de penitenciare, potrivit competentelor legale".
Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - „Ofiterii pot fi imputerniciti in functii de conducere in unitatea in care sunt incadrati sau in care au fost detasati. Imputernicirea pe functie se poate face pentru o perioada de maximum 6 luni si se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competentelor, cu inca 6 luni. Ofiterii beneficiaza pe perioada respectiva de salariul pentru functia in care sunt imputerniciti si de indemnizatia de conducere corespunzatoare functiei respective. Ofiterii imputerniciti isi mentin salariile pentru functia indeplinita si indemnizatiile de conducere avute anterior, daca acestea sunt mai mari decat cele ale functiei pe care sunt imputerniciti."
Curtea apreciaza ca in raport de prevederile legale aratate mai sus, desemnarea reclamantului prin decizia zilnica de unitate sa indeplineasca temporar atributiile corespunzatoare functiei de sef serviciu aplicare regim, respectiv director adjunct penitenciar, are caracterul unei imputerniciri intr-o functie de conducere prevazuta de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 - si beneficiaza, in consecinta, de salariul si indemnizatia de conducere pentru functia respectiva.
Imprejurarea ca in fapt reclamantului nu i s-a emis o decizie de catre directorul general al ANP nu este culpa acestuia. Reclamantul era obligat sa respecte dispozitiile date de conducatorul ierarhic, in contextul art. 48 lit.j din Legea nr. 293/2004, iar unei astfel de indatoriri ii corespunde obligatia corelativa a unitatii de a achita drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata.
Totodata, avand in vedere perioadele pentru care s-a solicitat plata diferentelor de drepturi salariale, data cererii prealabile nr.G 28239/PBBR din 11.06.2015, prin care s-a solicitat plata drepturilor banesti ce fac obiectul prezentei actiuni si data introducerii actiunii la instanta, 27.08.2015, conform datei de pe plicul depus la posta, Curtea apreciaza ca termenul de prescriptie prevazut de lege nu a fost depasit, astfel ca nu pot fi retinute nici aceste argumente ale recurentului.
Pentru toate aceste motive, in conformitate cu art. 496 C.pr.civ., recursul declarat de parat este nefondat si se impune a fi respins ca atare.