Notificarea de incetare a contractului individual de munca pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, Continut si forma

- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 31 alin. (3), art. 62 alin. (3)

Notificarea privind incetarea contractului individual de munca, emisa pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, nu trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 62 alin. (3) din Codul muncii, intrucat nu reprezinta o concediere in sensul art. art. 61 lit. b) - lit. d) din Codul muncii, ci o denuntare unilaterala a contractului individual de munca din initiativa oricareia din partile raportului juridic de munca, atat a angajatorului, cat si a angajatului, reglementata prin dispozitiile speciale ale art. 31 alin. (3) din Codul muncii. Singura conditie, prevazuta de art. 31 alin. (3) din Codul muncii, este forma scrisa a notificarii.

Daca legiuitorul ar fi dorit ca aceasta notificare sa respecte anumite cerinte ar fi reglementat expres aceste conditii, asa cum a prevazut in cazul concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului, a concedierii disciplinare, a concedierii din initiativa angajatorului etc.

Prin art. 31 alin. (3) din Codul muncii s-a introdus o cale simplificata de incetare a contractului individual de munca supus perioadei de proba, avantajoasa, pe baza principiului simetriei juridice, ambelor parti.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 1345/A din 15 octombrie 2015, Dr. C.P.

Prin contestatia inregistrata la Tribunalul Timis, la 26 noiembrie 2014, sub nr. 7205/30/2014, reclamantul T.K.A.C. a chemat in judecata pe parata SC R. SRL Timisoara solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta, sa constate nulitatea absoluta a notificarii nr. 5/28 octombrie 2014, prin care a incetat contractul individual de munca nr. 51/4 septembrie 2014, pentru nerespectarea conditiilor de forma si de fond prevazute de lege, sa dispuna anularea notificarii nr. 5/28.10.2014, emisa de angajator prin care a incetat contractul individual de munca nr. 51/4 septembrie 2014, pentru nerespectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege, sa dispuna obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti si sa oblige parata la plata de daune morale in cuantum de

1. lei, cu cheltuieli de judecata.

Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Timis, la 9 ianuarie 2015, sub nr. 148/30/2015, reclamantul T.K.A.C. a chemat in judecata pe parata SC R. SRL solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta, sa anuleze notificarea nr. 5/28 octombrie 2014, emisa de angajator, prin care a incetat contractul individual de munca nr. 51/4 septembrie 2014, pentru nerespectarea conditiilor de fond prevazute de lege, sa oblige angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti si sa oblige parata la plata de daune morale in cuantum de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecata.

Prin incheierea din 20 aprilie 2015, prima instanta a admis exceptia de litispendenta si a trimis dosarul nr. 148/30/2015 completului de judecata sesizat cu solutionarea dosarului nr. 7205/30/2014, pentru a fi judecate impreuna.

Prin sentinta civila nr. 1118/8 mai 2015, Tribunalul Timis a respins actiunea reclamantului, retinand, in esenta, ca reclamantul a fost angajatul paratei in baza contractului individual de munca nr. 51/4 septembrie 2014, incheiat pe perioada nedeterminata, in functia de manager proiect informatic.

Parata a emis notificarea nr. 5/28 octombrie 2014, prin care a dispus incetarea contractului de munca al reclamantului incepand cu data de 28 octombrie 2014, in temeiul art. 31 alin. (3) din Codul muncii.

Potrivit art. 31 alin. (3) din Codul muncii, pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia.

Din aceste dispozitii legale rezulta, fara echivoc, ca este suficient si necesar ca salariatul sa se afle inauntrul perioadei de proba sau la sfarsitul acesteia si sa existe intentia unilaterala a uneia dintre parti in sensul desfiintarii contractului, iar aceasta intentie sa fie exprimata in scris sub forma unei notificari.

Fiind o clauza de dezicere a contractului individual de munca, instanta trebuie sa verifice existenta conventiei partilor cu privire la instituirea unei perioade de proba si conditiile mentionate mai sus.

Articolul 31 din Codul muncii se refera expres la conditiile incetarii contractului de munca in perioada de proba, prevazand ca nu este necesara motivarea deciziei de concediere si nu prezinta relevanta motivele pentru care se dispune o asemenea masura.

Astfel, instanta de fond a apreciat ca nu poate fi retinuta cauza ilicita si imorala invocata de reclamant, fiind fara relevanta sustinerea sa cu privire la incercarea angajatorului de a-i diminua salariul.

Capatul de cerere privitor la daunele morale a fost respins cu motivarea ca nu sunt indeplinite cerintele impuse de art. 253 din Codul muncii, nefiind dovedita fapta ilicita a paratei, respectiv ca angajatorul a avut o atitudine abuziva fata de salariat sau ca nu si-a indeplinit obligatiile contractuale sau in legatura cu serviciul.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata pretinse de parata a retinut ca, potrivit art. 452 din Codul de procedura civila, dovada existentei si intinderii lor trebuie facuta cel tarziu pana la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. In speta, dovada a fost facuta dupa acest moment.

In termen legal, la 29 iunie 2015, a declarat apel reclamantul T.K.A.C., prin care a solicitat schimbarea in tot a sentintei apelate, in sensul admiterii contestatiei formulate, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii de apel, se arata, in esenta, ca instanta de fond nu a cercetat motivele de nulitate invocate de contestator cu privire la notificarea nr. 5/28 octombrie 2014, emisa de parata.

Prima instanta a retinut in mod corect ca notificarea nr. 5/28 octombrie 2014 nu trebuia sa cuprinda motivele pentru care s-a dispus incetarea contractului de munca. Acest considerent contine si o concluzie implicita, lipsita de temei legal, respectiv ca notificarea nu trebuia sa contina nici celelalte mentiuni imperative prevazute de art. 62 alin. (3) din Codul muncii.

Din interpretarea coroborata a art. 62 alin. (3) din Codul muncii si a art. 31 din Codul muncii nu rezulta ca notificarea angajatorului este un act cu totul arbitrar, care nu poate fi verificat sub aspectul legalitatii, al caracterului sau abuziv.

Apelantul prezuma ca aceeasi concluzie a facut ca motivele contestatiei, cu care instanta a fost investita, sa nu fie deloc cercetate de judecatorul cauzei, si anume: termenul in care poate fi contestata si instanta competenta sa solutioneze contestatia.

Notificarea nu poate avea efectul scontat de angajator, deoarece nu contine numarul contractului de munca, data cu care acesta a fost incheiat si datele de identificare ale angajatorului, lipsuri care atrag nulitatea acestuia.

In cuprinsul motivarii primei instante nu se gaseste nici o referire la motivele invocate de contestator, desi acestea sunt motive de nulitate absoluta.

Apelantul sustine ca hotararea nu este motivata, sens in care face referire la decizia nr. 3338/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cauza Achina si cauza Gheorghe impotriva Romaniei, decizia 109/C//8 februarie 2012 a Curtii de Apel Oradea.

Instanta de fond nu s-a pronuntat nici asupra motivului de nulitate derivat de lipsa fisei postului de manager proiect informatic, desi, in lipsa acesteia, aplicarea regimului derogator pentru desfacerea contractului de munca in perioada de proba este abuziva, iar cauza actului unilateral este ilicita.

Lipsa fisei postului a fost dovedita si in lipsa ei nu se poate institui o perioada de proba, fiind de neconceput ca activitatea si competentele angajatului sa nu poata fi evaluate dupa un criteriu obiectiv, ci doar in mod subiectiv de angajator.

Angajatorul nu a adus la cunostinta angajatului fisa postului, incalcand prevederile art. 17 alin. (3) litera d) din Codul muncii.

Apel a fost declarat si impotriva incheierii de sedinta din 23 aprilie 2015, prin care instanta a respins in mod netemeinic proba testimoniala solicitata, cu care dorea sa dovedeasca fapta ilicita a angajatorului, respectiv sa evidentieze abilitatile profesionale ale angajatului si conduita angajatorului, atat in ceea ce-l priveste pe reclamant, cat si in ceea ce-i priveste si pe ceilalti angajati.

Intentia paratei SC R. SRL de a angaja persoane competente pe perioade scurte, urmarind un pret scazut pentru o munca calificata, rezulta si din faptul ca, in anul 2014, au fost angajate, consecutiv, 3 persoane diferite pe postul de manager proiect informatic, angajati care au fost concediati in perioada de proba.

Daca instanta ar fi analizat conduita abuziva a angajatorului, solutia care s-ar fi dat asupra petitului privind despagubirile solicitate ar fi fost favorabila.

Prin intampinare, parata-intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aratand, in esenta, ca apelantul considera, in mod neintemeiat, ca art. 62 alin. (3) din Codul muncii trebuie aplicat si in cazul deciziei unilaterale de desfacere a contractului de munca in perioada de proba. Acesta face o analiza a textelor de lege, care conduce, fara temei, la o concluzie gresita ca notificarea privind decizia unilaterala de desfacere a contractului de munca trebuie sa respecte forma si continutul deciziei de concediere, prevazuta de art. 62 din Codul muncii. De asemenea, face o referire nesustinuta la savarsirea unui abuz de drept.

Instanta de fond,analizand conditiile prevazute de art. 31 alin. (3) din Codul muncii, a dispus in mod legal asupra aspectelor privind forma si continutul pe care notificarea, emisa de angajator in perioada de proba, trebuie sa le respecte, Codul muncii prevazand, in mod expres, doar obligativitatea formei scrise, fara sa faca referire la continutul acestei notificari.

In urma controlului Inspectoratului Teritorial de Munca, in interiorul perioadei de proba, parata a emis o noua notificare, in care este mentionata instanta competenta si termenul de contestare.

Notificarea are obiect, ea vizand contractul de munca incheiat intre parti. Prin hotarare judecatoreasca, plangerea contraventionala impotriva procesului verbal de contraventie intocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca a fost admisa in parte.

Lipsa fisei postului este sanctionata ca si contraventie, iar nu cu nulitatea contractului. Parata a prezentat contestatorului, la data angajarii, atributiile care ii reveneau si partile au stabilit ca acesta sa scrie si sa propuna o noua fisa a postului completa, in temeiul discutiilor avute cu angajatorul.

Prin semnarea contractului de munca, apelantul si-a exprimat expres acordul privind instituirea perioadei de proba de 90 de zile.

Sustinerea reclamantului privind conduita abuziva a angajatorului nu este dovedita, societatea negociind salariul acordat atat apelantului, cat si altor persoane care au fost angajate, cuantumul acestor salarii fiind aliniat la oferta actuala de pe piata muncii.

In acest context apreciaza ca in mod corect prima instanta a respins proba testimoniala, teza probatorie urmarind dovedirea modalitatii de concediere si de inmanare a notificarii.

Instanta de fond a analizat toate inscrisurile depuse la dosar, zeci de e-mailuri, care dovedesc starea de fapt si lipsa de temei privind acordarea daunelor morale.

Parata a formulat apel incident, prin care a solicitat modificarea in parte a hotararii atacate, in sensul de a se admite plata cheltuielilor de judecata efectuate de catre parata in prima instanta.

In motivarea apelului incident se arata ca prima instanta a respins cheltuielile de judecata efectuate, dovedite prin depunerea extrasului de cont emis de L.B., pe motiv ca dovada cheltuielilor nu s-a depus in termenul prevazut de art. 452 din Codul de procedura civila.

Parata a depus dovada cheltuielilor de judecata odata cu concluziile scrise, dupa inchiderea dezbaterilor, deoarece dovada acestor cheltuieli nu se afla in posesia sa, pe considerentul ca instanta va discuta cererile de probatiune, iar nu fondul cauzei.

In aceste conditii a solicitat instantei depunerea dovezii privind cheltuielile de judecata odata cu depunerea concluziilor scrise, dandu-se termen in acest sens.

In drept a invocat dispozitiile art. 472 si art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila.

Reclamantul-apelant a depus intampinare la apelul incident, in care arata ca apelul trebuie calificat ca apel principal, deoarece parata solicita schimbarea hotararii pentru motive proprii, peste termenul imperativ prevazut de lege.

Fiind un apel principal, apelul paratei este tardiv introdus, cu depasirea termenului prevazut de lege.

In mod corect instanta de fond a retinut incidenta art. 452 din Codul de procedura civila in ceea ce priveste dovada cheltuielilor de judecata, dovada existentei si intinderii lor trebuind depusa cel mai tarziu pana la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. In speta, aceste dovezi au fost depuse dupa inchiderea dezbaterilor.

Pe de alta parte, parata nu a facut dovada achitarii onorariului avocatial pentru dosarul nr. 7205/30/2015 al Tribunalului Timis, extrasul de cont atestand doar „servicii asistenta juridica”, fara a se specifica numarul de dosar si contractul de asistenta juridica pentru care s-a achitat onorariul.

Analizand apelul declarat de catre reclamant prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozitiilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a apreciat apelul neintemeiat, pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.

Sustinerile reclamantului apelant privind nemotivarea hotararii sunt neintemeiate. In cuprinsul considerentelor, prima instanta a argumentat de ce masura luata de parata, de a denunta contractul individual de munca al reclamantului in perioada de proba, este legala si de ce reclamantului nu i se cuvin despagubiri banesti pentru prejudiciul moral pretins incercat.

Faptul ca prima instanta nu a raspuns la fiecare argument invocat nu echivaleaza cu nemotivarea hotararii.

Reclamantul a fost angajatul paratei in baza contractului individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata nr. 51/4 septembrie 2014, pentru functia de manager proiect informatic. In contractul individual de munca a fost stipulata o perioada de proba de 90 de zile.

La data de 28 octombrie 2014, parata a inmanat reclamantului notificarea nr. 5/28 octombrie 2014, prin care, in temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, ii comunica reclamantului ca, incepand cu data de 28 octombrie 2014, i se desface contractul de munca incheiat la 15 septembrie 2014.

Parata a procedat la refacerea notificarii, in noua notificare, cu acelasi numar si data, specificand numarul contractului de munca care inceteaza: nr. 51/4 septembrie 2014, instanta la care poate fi contestata: Tribunalul Timis si termenul de contestare.

Reclamantul a sustinut ca prima notificare nr. 5/28.10.2014 este lovita de nulitate absoluta pentru nerespectarea conditiilor de forma prevazute de art. 62 alin.

3. din Codul muncii, intrucat nu prevede termenul in care poate fi contestata si instanta competenta.

Sustinerea reclamantului privind neindeplinirea conditiilor de forma nu poate fi primita, deoarece art. 62 alin. (3) din Codul muncii are in vedere decizia de concediere pentru motive care tin de persoana salariatului, respectiv concedierile mentionate la alin. (1), ceea ce nu este cazul in speta.

Posibilitatea denuntarii unilaterale a contractului de munca, pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, este reglementata de art. 31 alin. (3) din Codul muncii. Singura conditie de forma, prevazuta de lege in acest caz, este forma scrisa a notificarii, conditie care a fost respectata in speta.

Daca legiuitorul ar fi dorit ca aceasta notificare sa respecte anumite cerinte ar fi prevazut expres aceasta, asa cum a prevazut in cazul concedierii pentru motive care tin de persoana salariatului [art. 62 alin. (3) din Codul muncii], concedierii disciplinare (art. 247-252 din Codul muncii), concedierii din initiativa angajatorului (art. 76 din Codul muncii).

Sunt neintemeiate si sustinerile reclamantului privitoare la lipsa de obiect determinat al primei notificari.

In notificare, este mentionat obiectul acesteia, angajatorul comunicand incetarea raportului de munca al reclamantului cu parata, incepand cu data de 28 octombrie 2014. Nementionarea numarului contractului de munca care inceteaza nu atrage lipsa obiectului determinat, deoarece intre reclamant si parata se deruleaza un singur raport de munca, acesta urmand a inceta.

Mentionarea gresita a datei incheierii contractului individual de munca nu atrage nulitatea, aceasta fiind o greseala materiala ce poate fi rectificata de angajator.

Mai mult, aceste neajunsuri invocate de reclamant au fost acoperite prin redactarea unei noi notificari cu acelasi numar si data, in care este specificat numarul contractului care inceteaza, termenul de contestare si instanta la care se depune contestatia, notificarea fiind comunicata reclamantului si operata in Revisal.

Reclamantul a mai sustinut ca masura denuntarii unilaterale a contractului de munca este o masura abuziva, deoarece angajatorul nu a intocmit si comunicat angajatului fisa postului, iar in lipsa unei fise a postului, angajatorul nu poate face aprecieri cu privire la profesionalismul angajatului.

Articolul 31 alin. (3) din Codul muncii prevede ca, pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia.

S-a introdus prin aceste dispozitii o cale simplificata de incetare a contractului supus perioadei de proba, avantajoasa, pe baza principiului simetriei juridice, ambelor parti.

In doctrina, s-a apreciat ca este posibila sesizarea instantei de judecata de oricare din parti, daca dezicerea de contract s-a realizat cu incalcarea legii, de exemplu s-a savarsit un abuz de drept.

Curtea a apreciat ca neintocmirea, de catre angajator, a unei fise a postului, cu ocazia incheierii contractului de munca, nu poate duce la concluzia denuntarii abuzive a contractului.

Articolul 19 din Codul muncii prevede sanctiunea neindeplinirii obligatiei de informare cu privire la atributiile de serviciu, aceasta constand in posibilitatea angajatului de a sesiza instanta de judecata, in termen de 30 de zile de la data neindeplinirii acestei obligatii, cu o actiune in despagubiri pentru prejudiciul incercat prin neindeplinirea obligatiei de informare. In speta, insa, nu a fost promovata o astfel de actiune.

Din e-mailurile depuse la dosar rezulta ca reclamantului i-au fost trasate sarcini de serviciu, chiar daca acestea nu au imbracat forma fisei postului, angajatorii fiind nemultumiti de atitudinea si abordarea reclamantului.

La interogatoriul luat, reclamantul a recunoscut ca, inca in 24 septembrie 2014, i s-au comunicat motivele si decizia de a fi concediat, insa a doua zi aceasta decizie a fost revocata, parata acordandu-i o noua sansa.

Sustinerea reclamantului ca parata urmarea sa angajeze persoane competente pentru perioade scurte nu poate fi primita. Reclamantul a afirmat ca, in anul 2014, au fost angajate, consecutiv, trei persoane diferite pe postul de manager proiect informatic, angajati care au fost concediati in perioada de proba.

Articolul 33 din Codul muncii prevede ca perioada in care se pot face angajari succesive de proba ale mai multor persoane pentru acelasi post este de maxim 12 luni. Parata nu se afla in aceasta situatie, nedepasind perioada de 12 luni, prevazuta de art. 33 din Codul muncii.

Avand in vedere ca, in speta, nu s-a retinut fapta ilicita a angajatorului, in mod corect prima instanta a respins capatul de cerere privind daunele morale.

Fata de motivele invocate de reclamant, dispozitiile art. 31 alin. (3) din Codul muncii si inscrisurile depuse la dosar, in mod corect prima instanta a respins cererea de probatiune formulata de reclamant ca nefiind utila cauzei.

Fata de cele de mai sus, in baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul declarat de catre reclamant, ca neintemeiat.

In ceea ce priveste apelul incident declarat de catre parata si intemeiat pe dispozitiile art. 472 din Codul de procedura civila, Curtea a retinut ca din prevederile art. 472 din Codul de procedura civila nu rezulta ca apelul incident nu poate fi declarat pentru motive proprii, astfel ca a procedat la analizarea acestuia ca apel incident formulat in termen, apreciindu-l ca neintemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Conform art. 452 din Codul de procedura civila, partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada existentei si intinderii lor cel mai tarziu pana la inchiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

In speta, dezbaterile asupra fondului cauzei au fost inchise la termenul de judecata din 23 aprilie 2015, iar dovada cheltuielilor de judecata a fost depusa la data de 6 mai 2015, in termenul de amanare a pronuntarii, dupa inchiderea dezbaterilor.

Mai mult, extrasul de cont, depus la dosar, face doar dovada virarii unei sume de bani pentru servicii de asistenta juridica in contul avocatului Iordan Ana Daniela, insa nu rezulta ca aceasta suma s-a achitat pentru serviciile prestate in aceasta cauza.

Fata de cele de mai sus, in baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul declarat de catre parata ca neintemeiat.

Ambele apeluri fiind respinse, au fost respinse si cererile de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate de parti in apel.