Momentul de la care curge termenul de prescriptie in cazul raspunderii patrimoniale a salariatului
28 martie 2020Obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinte in vederea obtinerii pensiei de serviciu
28 martie 2020
Neindeplinirea conditiilor pentru retinerea legitimei aparari sau a savarsirii infractiunii in stare de provocare
Cuprins pe materii
:
Drept penal. Partea generala. Cauzele justificative. Legitima aparare. Individualizarea pedepselor. Provocarea
Indice alfabetic
:
Drept penal.
- legitima aparare
- provocarea
- lovirea sau alte violente
Legislatie relevanta
:
art. 19, art. 75 al. 1 lit. a, art. 193 Cod penal
Rezumat
:
Intrucat in speta nu a existat un atac material, direct, imediat si injust al persoanei vatamate asupra inculpatului la care acesta sa raspunda prin lovirea primului si nici vreo provocare din partea lui persoanei vatamate, cererea inculpatului de a se retine legitima aparare ori a provocarii este nefondata.
Decizia penala nr. 1187/A/10.11.2017 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta penala nr. 157/16.05.2017 a Judecatoriei Adjud, in baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 61 al.2 si al.4 lit.c N.C. pen. a fost condamnati:
- inculpatul T.G., la 225 zile amenda penala pentru savarsirea infractiunii de loviri sau alte violente, prev. de art.193 al.2 NCP, stabilindu-se valoarea zilei amenda la suma de 10 lei rezultand o amenda penala in suma de 2250 lei;
- inculpatul T.V., la 200 zile amenda penala pentru savarsirea infractiunii de loviri sau alte violente, prev. de art. 193 al.2 C.P. cu aplicarea art. 374 si 375 C.P.P, stabilind valoarea zilei amenda la suma de 10 lei rezultand o amenda penala in suma de 2000 lei.
S-a admis in parte actiunea civila si a fost obligat inculpatul T.V. sa plateasca partii civile T.G. suma de 2000 lei daune morale si s-a respins restul pretentiilor ca nefondate.
S-a admis in parte actiunea civila si a fost obligat inculpatul T.G. sa plateasca partii civile T.V. suma de 2000 lei daune morale si s-a respins restul pretentiilor ca nefondate.
A fost obligat inculpatul T.V. sa plateasca partii civile T.G. suma de 1500 lei cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul T.G. sa plateasca partii civile T.V. suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
In baza art.274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta hotararea judecatoreasca, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Adjud nr. 676/P/2016 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor, T.G. pentru savarsirea infr. de loviri sau alte violente prev. de art. 193 al.2 C.P. constand in aceea ca in data de 02.07.2016 a lovit cu pumnul in fata pe persoana vatamata T.V. provocandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale si T.V., pentru savarsirea infractiunilor de loviri sau alte violente, prev. de art. 193 al.2 C.P. constand in aceea ca in data de 02.07.2016 a lovit cu o piatra in zona capului pe persoana vatamata T.G. cauzandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Persoana vatamata T.V. s-a constituit parte civila in prezenta cauza impotriva inculpatului T.G. cu suma de 2670 lei daune materiale si 5000 lei daune morale.
Persoana vatamata T.G. s-a constituit parte civila impotriva inculpatului T.V. cu suma de 20000 lei daune morale si 18000 lei daune materiale.
Prin incheierea din 17.01.2017, judecatorul de camera preliminara din cadrul Judecatoriei Adjud a constatat legalitatea sesizarii instantei de judecata prin rechizitoriu si a dispus inceperea judecatii fata de inculpatii T.G. si T.V. pentru infractiunile de loviri sau alte violente, prev. de art. 193 al.2 C.P.
Inculpatii s-au prezenta in fata instantei de judecata in cursul procedurii.
Inculpatul T.V. a recunoscut faptele asa cum au fost retinute in rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Adjud si a solicitat ca judecata sa se desfasoare in conditiile art. 374 si art. 375 C.P.P..
Inculpatul T.G. a recunoscut faptele, dar a aratat ca a actionat in legitima aparare si ca l-a lovit pe vatamat dupa ce acesta il lovise pe tatal sau.
Din examinarea materialului probator administrat in cauza in ambele faze procesuale, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Locuintele inculpatului T.V. si a persoanei vatamate T.G. si a inculpatul T.G. sunt invecinate fiind gard in gard.
In data de 02.07.2016 persoana vatamata T.G. a scos in drumul public din fata locuintei sale mai multe resturi de ambalaje si le-a dat foc.
La un moment dat inculpatul T.V. a iesit in drum si i-a cerut persoanei vatamate T.G. sa-si mute focul deoarece fumul venea spre locuinta lui.
Persoana vatamata T.G. a refuzat sa-si mute focul si astfel a inceput o cearta intre el si inculpatul T.V. ambii adresandu-si reciproc diferite injurii.
In acele momente a iesit din curte si inculpatul T.G., fiul vatamatului T.G. care l-a lovit cu pumnul in zona fetei pe inculpatul T.V.
Acesta s-a dezechilibrat, dar a luat de jos o piatra pe care a aruncat-o spre vatamatul T.G. si l-a lovit in zona capului.
Atat T.G. cat si T.V. s-au prezentat la camera de garda a Spitalului Municipal Adjud unde au primit ingrijiri medicale.
Ulterior s-au prezentat si la SML Vrancea, iar din Certificatul Medico Legal nr. 509/A2/05.07.2016 a rezultat ca persoana vatamata T.V. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Din Certificatul Medico Legal nr. 505/A2/04.07.2016 al SML Vrancea rezulta ca persoana vatamata T.G. a suferit leziuni in zona occipitala care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Fiind audiat in fata instantei de judecata martorul B.V. a aratat ca la data de 02.07.2016 se afla la locuinta fratelui ei T.V. si ca la un moment dat a auzit zgomot in drum iar cand a ajuns acolo a observat pe persoana vatamata T.G. care incerca sa-l loveasca cu o furca pe inculpatul T.V., iar la un moment dat din curte a iesit inculpatul T.G. fiul primului care l-a lovit instantaneu cu pumnul in gura pe inculpatul T.V., iar acesta a cazut la pamant.
Tot martora a aratat ca de jos inculpatul T.V. a luat o piatra pe care a aruncat-o spre vatamatul T.G. si l-a lovit in zona capului.
Martorul T.E.. a declarat in fata instantei de judecata ca la acea data se afla in curtea locuintei sale in timp ce sotul ei T.G. ardea niste resturi de ambalaje in drum.
La un moment dat a auzit zarva si a mers sa vada ce se intampla moment in care l-a vazut pe sotul ei cazut in genunchi si cu sange pe fata, iar inculpatul T.V. care il ameninta cu moartea pe fiul ei iar acesta pentru a se apara l-a lovit cu pumnul in fata.
Din declaratia martorului T.I.A., vecin al partilor rezulta ca la data sus aratata a auzit zgomote in drumul public si a mers sa vada ce se intampla.
Ajuns in drum i-a observat pe T.G. si T.V. certandu-se, iar la un moment dat T.V. a luat de jos o piatra si l-a lovit cu ea in cap pe T.G., dupa care fiul acestuia inculpatul T.G. l-a lovit pe inculpatul T.V. cu pumnul in zona fetei.
S-a retinut ca, in drept, faptele inculpatului T.V. care in data de 02.07.2016 a lovit pe persoana vatamata T.G. cu o piatra in cap si astfel cauzandu-i vatamari ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale, constituie infractiunea de loviri sau alte violente prev. de art. 193 al.2 C.P., iar faptele inculpatului T.G. care in data de 02.07.2016 a lovit cu pumnul in zona fetei pe vatamatul T.V. cauzandu-i leziuni ce au necesitat 7- 8 zile de ingrijiri medicale constituie infractiunea de loviri sau alte violente prev. de art. 193 al.2 C.P.
Din examinarea fisei de cazier judiciar s-a constatat ca inculpatii T.G. si T.V. nu au antecedente penale.
S-a aratat ca, la alegerea pedepsei, precum si la individualizarea cuantumului acesteia, instanta, conform art. 74 din C.p., va avea in vedere pericolul social concret al faptei savarsite, determinat atat de modul de producere, cat si de importanta valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru aceasta infractiune, datele ce caracterizeaza persoanele inculpatilor, dar si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
In concret instanta a constatat ca faptele inculpatilor prezinta pericol social pentru valorile ocrotite de art. 193 C.P., dar si ca inculpatii nu au antecedente penale si au recunoscut faptele comise
Instanta de judecata a constatat ca inculpatul T.G. este tanar a recunoscut faptele si ca reeducarea si reintegrarea sociala a acestuia s-ar putea face si prin aplicarea unei amenzi penale avand in vedere ca si textul de lege permite sanctionarea alternativa a infractiunii cu inchisoarea si amenda.
S-a precizat ca inculpatul T.V. este integrat social si a recunoscut faptele la urmarirea penala si le-a regretat si ca reeducarea si reintegrarea sociala a acestuia s-ar putea face si prin aplicarea unei amenzi penale avand in vedere si textul de lege de la art. 193 C.P. permite sanctionarea alternativa a infractiunilor cu inchisoare si amenda.
S-a mentionat ca persoana vatamata T.G. s-a constituit parte civila cu sumele de 20000 lei daune morale si 18000 lei daune materiale.
In legatura cu daunele materiale solicitate de partea civila, s-a aratat ca acestea apar inca de la inceput ca fiind disproportionate in raport cu gravitatea vatamarilor suferite.
Dupa cum rezulta din CML acesta a suferit leziuni usoare si fara complicatii ulterioare si nu au necesitat alte tratamente sau interventii ulterioare astfel ca nu s-a putut aprecia in concret pe ce ar fi cheltuit acesta 18000 lei, astfel ca le-a respins in totalitate ca fiind nefondate.
S-a mai aratat ca, pe de alta parte, partea civila nu a facut niciun fel de dovezi din care sa rezulte cheltuirea vreunei sume de bani in tratarea leziunilor sau pentru alte costuri suplimentare in tratament.
S-a precizat ca si daunele morale apar exagerate fiind echivalate de partea civila la suma de 20000 lei raportat la eventualul prejudiciu moral suferit de el in urma infractiunii.
Instanta de judecata a acordat partii civile suma de 2000 lei daune morale avand in vedere totusi ca aceasta a incercat un prejudiciu moral fiind victima uni infractiuni urmand sa respinga restul pretentiilor ca fiind nefondate.
Partea civila T.V. a solicitat instantei de judecata acordarea sumei de 5000 lei daune morale si suma de 2670 lei daune materiale.
Instanta de judecata a respins daunele materiale ca nefondate avand in vedere ca partea civila nu se bazeaza pe nicio proba in solicitarea lor, ci doar pe o nota de mana de la un cabinet medical.
In legatura cu daunele morale instanta de judecata le-a admis in parte si le-a limitat la suma de 2000 lei cu motivarea de mai sus (p.c. T.G.) urmand sa respinga restul pretentiilor ca nefondate.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel partea civila/inculpat T.V. si inculpatul T.G.
Inculpatul T.G. a aratat ca se afla in legitima aparare deoarece inculpatul T.V. il lovise mai intai pe tatal sau, T.G., cu o piatra in cap, solicitand achitarea in baza art.16 alin.1 lit.d Cod procedura penala. A mai solicitat retinerea provocarii sau a depasirii limitelor legitimei aparari si a circumstantelor atenuate si renuntarea la aplicarea pedepsei. A solicitat respingerea apelului inculpatului T.V.
Partea civila/inculpat T.V. a aratat ca pedeapsa este prea aspra in conditiile in care s-a prevalat de procedura simplificata, ca trebuia retinuta scuza provocarii, deoarece fusese lovit de inculpatul T.G., solicitand reducerea pedepsei. A mai aratat ca si sumele reprezentand cheltuielile judiciare la care a fost obligat sunt netemeinice, fiind egale cu ale inculpatului T.G., care nu s-a prevalat de procedura simplificata, solicitand reducerea lor. Pe latura civila a solicitat acordarea daunelor materiale in cuantum de 2670 lei. A solicitat respingerea apelului inculpatului T.G.
Procurorul a solicitat respingerea ambelor apeluri.
Apelul declarat de partea civila/inculpat T.V. este fondat in parte, pentru considerentele ce se vor arata in continuare, iar apelul declarat de inculpatul T.G. este nefondat.
Examinand cauza prin prisma motivelor de apel, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 417 alin.2 C.proc.pen., Curtea constata ca situatia de fapt si vinovatia celor doi inculpati, pentru savarsirea infractiunilor deduse judecatii, au fost corect stabilite de prima instanta, prin probele administrate in cauza, dand incadrarea juridica corespunzatoare faptelor penale comise de acestia.
Astfel, din coroborarea probelor administrate in cauza, respectiv: declaratiile persoanei vatamate/inculpat T.V., declaratiile martorilor B.V., T.I., partial declaratiile martorei T.E., partial declaratiile persoanei vatamate T.G., partial declaratiile inculpatului T.G., certificatele medico-legale, rezulta ca la data de 02.07.2016, in jurul orelor 17
30
, intre persoana vatamata/inculpat T.V. si persoana vatamata T.G. a avut loc o discutie contradictorie de la faptul ca acesta din urma daduse foc la resturi vegetale in mijlocul drumului iar fumul venise spre locuinta primului. La un moment dat a venit inculpatul T.G., fiul persoanei vatamate T.G., care i-a aplicat o lovitura cu pumnul in fata persoanei vatamate/inculpat T.V., care s-a dezechilibrat, lasandu-se intr-o parte pana a atins solul cu mana dreapta, cu care a luat o piatra de jos si a aruncat-o catre persoana vatamata T.G., lovind-o in cap.
Ambele persoane vatamate au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Sustinerile inculpatului T.G., ale persoanei vatamate T.G. si martorei T.E. in sensul ca inculpatul T.V. l-ar fi lovit mai intai pe T.G. si apoi inculpatul T.G. l-ar fi lovit pe T.V. vor fi inlaturate ca fiind subiective fiind date
pro causa
pentru a sustine apararea inculpatului T.G., avand in vedere gradul de rudenie dintre acestia, T.G.si T.E. fiind soti, iar T.G. fiul lor.
Faptul ca mai intai inculpatul T.G. a lovit persoana vatamata / inculpat T.V. si apoi aceasta a lovit persoana vatamata T.G. rezulta cu certitudine din coroborarea declaratiilor martorilor B.V. si T.I.
In acest sens, relevanta este declaratia martorului T.I. (din actele dosarului nu rezulta ca are vreo legatura de rudenie apropiata cu partile), care a relatat ca a observat scandalul dintre parti de la circa 30-40 de metri, ca persoana vatamata T.G. tipa la T.V., ca in drum se mai aflau T.E. si T.G., observand ca, la un moment dat, T.V. s-a dezechilibrat, lasandu-se intr-o parte pana a atins solul cu mana dreapta, dupa care a vazut ca T.V. a ridicat aceeasi mana (dreapta) in directia lui T.G.. A mai precizat ca dupa aceea T.V. a intrat in curtea sa.
Chiar daca martorul T.I. nu a observat momentul in care T.G. l-a lovit pe T.V. este evident ca aceasta lovitura s-a petrecut mai intai deoarece martorul a observat dezechilibrarea lui T.V., practic ca efect al loviturii de pumn date de T.G., iar dupa ce T.V. a ridicat mana in directia lui T.G., evident pentru a arunca piatra, T.V. a intrat in curtea sa, martorul neobservand ca T.G. sa-l fi lovit pe T.V. ulterior ridicarii mainii spre T.G.
Prin urmare, nu a existat un atac material, direct, imediat si injust al lui T.V. asupra lui T.G. la care acesta sa raspunda prin lovirea primului si nici vreo provocare din partea lui T.V., astfel ca este nefondata cererea inculpatului T.G. de a se retine legitima aparare sau depasirea limitelor legitimei aparari ori a provocarii.
In cauza nu se pot retine circumstantele atenuate prev. de art.75 alin.2 lit.a, b Cod penal deoarece inculpatul T.G. nu a depus vreun efort pentru a inlatura ori diminua consecintele infractiunii, iar imprejurarile legate de fapta comisa nu diminueaza gravitatea infractiunii si nici periculozitatea inculpatului.
In consecinta, sunt nefondate cererile inculpatului T.G. de achitare si de retinere a circumstantelor atenuate.
Nefondata este si cererea inculpatului T.V. de retinere a scuzei provocarii deoarece nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 75 lit. a Cod penal.
Pentru a fi indeplinite conditiile provocarii trebuie sa existe in mod obiectiv o actiune a persoanei vatamate indreptate impotriva inculpatului, comisa fie prin violenta, fie prin atingerea grava a demnitatii ori prin alta actiune ilicita grava, actiune care sa induca o stare de tulburare ori emotie puternica inculpatului sub imperiul careia acesta sa comita fapta penala.
Ori, in cauza, nu exista situatia premisa a provocarii, adica actiunea ilicita a persoanei vatamate T.G. fata de inculpatul T.V. Din probele administrate in cauza nu rezulta ca persoana vatamata l-ar fi lovit pe T.V., ci inculpatul T.G., iar actiunea violenta (aruncarea pietrei) a inculpatului T.V. nu s-a indreptat catre T.G., cel care l-a lovit, ci catre persoana vatamata T.G., aspect care rezulta chiar din declaratia inculpatului T.V.
Prin urmare, faptele comise de inculpatii T.G. si T.V., descrise mai sus, constituie infractiunile de lovire prev. de art.193 alin.2 Cod penal.
Cererea inculpatului T.G. de renuntare la aplicarea pedepsei este nefondata intrucat nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 80 din noul Cod penal, neputandu-se retine ca infractiunea comisa ar prezenta o gravitate redusa si nici ca aplicarea pedepsei ar fi inoportuna din cauza consecintelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului.
Astfel, in cauza, inculpatul T.G. l-a lovit pe T.V., fara un motiv intemeiat, urmarile acestei fapte fiind destul de grave, leziunile produse necesitand pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Imprejurarile legate de persoana inculpatului T.G., respectiv: lipsa antecedentelor penale, prezentarea sa in fata organelor judiciare, conduita buna anterior faptei, are o familie, un loc de munca, au fost valorificate la momentul alegerii si stabilirii cuantumului pedepsei.
Pedepsele aplicata inculpatilor, in ceea ce priveste alegerea acestora, respectiv amenda penala, au fost just individualizate avandu-se in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.74 alin.1, 2 Cod penal.
De asemenea, in ceea ce il priveste pe inculpatul T.G., corect a fost stabilit numarul zilelor-amenda la 225 (orientat spre minimul special), raportat la imprejurarile comiterii faptei (pe fondul unui conflict verbal dinte tatal sau si T.V.), urmarile acesteia (producerea de leziuni vindecabile in 7-8 zile de ingrijiri medicale) si persoana sa (fara antecedente, comportare buna anterioara, familist, salariat, s-a prezentat in fata organelor judiciare).
Insa, hotararea apelata este netemeinica cu privire la cuantumul numarului de zile-amenda aplicate inculpatului T.V., acesta fiind prea ridicat fata de imprejurarile comiterii faptei, urmarile acesteia, atitudinea si persoana acestuia. Practic, in cazul inculpatului T.V., pedeapsa de 200 zile-amenda este orientata nejustificat spre maximul special (redus la urmare a aplicarii art.396 alin.10 Cod procedura penala), desi imprejurarile comiterii faptei, urmarile acesteia si datele privind persoana sa sunt la fel ca in cazul inculpatul T.G.
Astfel, in ceea ce priveste imprejurarile comiterii faptei se observa ca aceasta s-a produs pe fondul unor discutii contradictorii cu persoana vatamata T.G. in legatura cu focul pe care acesta il daduse, dar si a faptului ca fusese agresat de fiul persoanei vatamate.
Cu privire la urmarile faptei se observa ca leziunile produse persoanei vatamate au necesitat pentru vindecare tot 7-8 zile de ingrijiri medicale, ca si in cazul faptei celuilalt inculpat.
In ceea ce priveste persoana inculpatului T.V., se constata ca si acesta este la primul impact cu legea penala, s-a prezentat in fata organelor judiciare, este salariat, a avut o comportare buna anterioara faptei.
In plus, inculpatul T.V. a recunoscut si regretat fapta comisa si s-a prevalat de procedura de judecata simplificata.
In consecinta, Curtea apreciaza ca si pentru inculpatul T.V. numarul zilelor-amenda trebuia orientat spre minimul special al pedepsei, redus cu o patrime ca urmare a aplicarii procedurii simplificate de judecata, potrivit art.396 alin.10 Cod procedura penala.
Cu privire la latura civila a cauzei, se constata ca aceasta a fost corect solutionata de catre prima instanta prin acordarea de daune morale celor doua parti vatamate, raportat la intensitatea prejudiciului moral suferit de fiecare.
Cererea partii civile T.V. de a i se acorda si suma de 2670 lei daune materiale, reprezentand contravaloarea lucrarii stomatologice nu poate fi primita deoarece nu a fost dovedita efectuarea lucrarii respective si plata ei.
In acest sens se observa ca la dosar exista doar un plan de tratament, depus de partea civila, prin care insa nu se probeaza plata efectiva a unor sume de bani, costurile mentionate in cuprinsul acestui plan ca fiind necesare pentru efectuarea lucrarii protetice fiind doar estimative.
Asadar, intrucat in cauza este vorba de un prejudiciu viitor dar nesigur ca intindere, Curtea constata ca in mod corect instanta de judecata nu a acordat suma de 2.670 lei, daune materiale, solicitate de partea civila T.V.
Hotararea apelata este netemeinica cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul T.V. catre stat la fond, avand in vedere ca acesta s-a prevalat de procedura de judecata simplificata, imprejurare ce reduce la minim asemenea cheltuieli.
In acest sens, se constata ca inculpatul T.V. a fost obligat la suma de 300 lei (150 lei pentru faza de urmarire penala si 150 lei pentru faza de judecata), la fel ca si inculpatul T.G., desi cheltuielile cu readministrarea probatoriului in faza de judecata s-au datorat in cea mai mare parte acestuia din urma.
Daca pentru cheltuielile judiciare din faza de urmarire penala se justifica suportarea lor in mod egal de cei doi inculpati, pentru faza de judecata era necesar a se face o distinctie in raport de masura in care fiecare dintre inculpati au provocat aceste cheltuieli, conform art.272 alin.2 Cod procedura civila.
Prin urmare, Curtea apreciaza ca suma de 50 de lei este suficienta pentru a acoperi cheltuielile de judecata la fond generate de inculpatul T.V., la care se adauga suma de 150 lei pentru faza de urmarire penala, in total 200 lei.
Fata de cele aratate, in baza disp. art. 421
pct. 2 lit. a C.proc.pen., se va admite apelul declarat de partea civila/inculpat T.V. si se va desfiinta, in parte, sentinta penala apelata.
In rejudecare, se va reduce de la 200 zile-amenda la 150 zile-amenda pedeapsa aplicata inculpatului T.V. pentru comiterea infractiunii deduse judecatii, apreciind ca astfel se va atinge scopul pedepsei, precum si cuantumul amenzii penale de la 2.000 lei la 1.500 lei (150 zile-amenda x 10 lei/zi-amenda).
Se va modifica dispozitia privind obligarea inculpatilor la plata cheltuielilor judiciare catre stat la fond in sensul ca inculpatul T.V. va fi obligat la suma de 200 lei, iar inculpatul T.G. la suma de 300 lei.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate.
In baza disp. art. 421
pct. 1 lit. b C.proc.pen., se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.G.
Potrivit art. 276 alin.6 Cod procedura penala in referire la art.453 alin.1 Cod procedura civila, va fi obligat inculpatul T.G. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare in apel, catre partea civila T.V.
Conform art. 275 alin. 2 Cod procedura penala va fi obligat inculpatul T.G. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, in apel.