Necunoasterea unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei

Pentru a pronunta o solutie de achitare, condamnare sau incetare a procesului penal, instanta trebuie sa verifice, prin operatiunea de administrare in cadrul cercetarii judecatoresti, in conditiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecata - oralitate, publicitate, nemijlocire si contradictorialitate - toate probele care au servit drept temei de trimitere in judecata a unui inculpat. In urma operatiunii de administrare a probelor, in aceste conditii, instanta poate evalua si aprecia care dintre acestea exprima adevarul si le va putea retine, motivat, ca suport al hotararii judecatoresti de condamnare sau achitare.

In cazul necunoasterii varstei reale a partii vatamate, vinovatia inculpatului nu poate fi antrenata pentru infractiunea de act sexual cu un minor (prevazuta de art. 198 alin.2 Cod penal de la 1969) deoarece textul prevede ca si in cazul formei tip, cerinta intretinerii unui act sexual cu un minor cu varsta cuprinsa intre 15 - 18 ani, precum si a cunoasterii de catre faptuitor a acestei varste. Or, in speta, victima avea in realitate 13 ani, iar numai falsa reprezentare a inculpatului a fost aceea ca aceasta este in varsta de 17 ani.

Prin sentinta penala nr. 52 din data de 26 iunie 2012 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 15967/63/2011, in baza art. 197 alin.1 si 3 teza I-a Cod penal, a fost condamnat inculpatul T.D., cu domiciliul in C., cetatenie romana, studii liceale, necasatorit, fara antecedente penale, la 10 ani inchisoare si s-a dispus interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 teza I-a lit. a si b Cod penal pe o perioada de 5 ani ca pedeapsa complementara.

S-a facut aplicarea art. 71 si 64 Cod penal.

A fost admisa actiunea civila.

S-a constatat ca partea vatamata M.M.M. si Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova s-au constituit parte civila in procesul penal.

In baza art. 14 Cod procedura penala raportat la art. 346 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 lei daune morale si 20.000 lei daune materiale catre partea civila M.M. M.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1817,30 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare catre Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.

In baza art.189 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a constatat ca din actele de urmarire penala administrate in cauza, coroborate cu probele administrate de instanta de fond, tribunalul a retinut vinovatia inculpatului pentru savarsirea infractiunii retinuta in sarcina sa, constatandu-se urmatoarele:

In noaptea de 31.12.2010/01.01.2011 M.M. in varsta de 13 ani si 5 luni impreuna cu alte tinere apropiate de varste a participat la petrecerea de Revelion organizata la domiciliul familiei V. din comuna C.

In jurul orei 2,00, aceasta a rugat pe gazda petrecerii sa-i deschida poarta locuintei si sa-i permita sa plece de la petrecere pentru a se intalni cu o verisoara, insa in realitate aceasta s-a intalnit cu inculpatul T.D.

Iesind din curtea locuintei gazdei V. P. aceasta l-a intalnit pe martorul V. D. L. cu care a stat de vorba, timp in care a sosit inculpatul ce conducea un autoturism de culoare neagra oprind in dreptul celor doi, partea vatamata dupa un timp scurt a urcat in acest autoturism. Aceasta imprejurare a fost relatata de acest martor. Inculpatul T.D. a condus-o pe M. M. la locuinta bunicilor sai situata in apropiere.

De altfel, si minora a relatat aceasta imprejurare , aratand ca s-a intalnit cu un barbat pe nume L., timp in care a venit T.D. cu masina, deschizand portiera a tras-o de mana in masina dupa care a plecat imediat, deplasandu-se cu masina catre casa bunicilor inculpatului. Ajunsa aici, inculpatul a obligat-o sa intre in locuinta respectiva, dupa care, prin violenta a obligat-o sa intretina raporturi sexuale fara vointa acesteia, dupa care acesta a dus-o inapoi la petrecere.

Aceste imprejurari au fost relatate de martorii audiati in cauza - in afara de momentul producerii violului - moment ce nu putea fi relatat de nicio alta persoana, intrucat datorita intimitatii si locului unde a fost produs nu putea fi relatat de vreun martor ocular. Urmare acestei situatii partea vatamata a fost examinata medical la data de 03.01.2011.

Din certificatul medico-legal nr. 3/A2 din 03.01.2011 s-a retinut ca partea vatamata prezinta o deflorare completa produsa in data de 01.01.2011, iar pe corp prezinta leziuni de violenta prin lovire cu sau de corpuri dure ce pot data din ziua de 01.01.2011.

S-a constatat ca acest act medico-legal contrazice sustinerile inculpatului precum ca partea vatamata de buna voie ar fi intretinut relatii sexuale cu acesta, atata timp cat pe corp au existat urme de violenta. Nici sustinerile, precum ca partea vatamata si-ar fi produs aceste leziuni sau s-ar fi produs in alte imprejurari nu pot fi primite atata timp cat nu s-a dovedit contrariul.

De retinut este faptul ca "pentru consumarea infractiunii de viol nu este necesar nici ca victima sa fi fost deflorata, nici inculpatul sa fi ejaculat, ci doar ca acesta sa fi introdus organul sexual in cavitatea vaginala a femeii, impotriva vointei acesteia ", situatie consemnata si de practica judiciara (vezi decizia penala nr. 498/78 a Tribunalului Arad).

Or, in speta de fata din probe cat si din declaratia partii vatamate rezulta clar ca

raportul sexual s-a produs impotriva vointei acesteia.

Mai mult decat atat urmare acestei stari de fapt la 07.01.2011 partea vatamata a fost internata la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova cu diagnosticul Reactie depresiva anxioasa posttraumatica si externata la 18.01.2011.

Din rezumatul foii de observatie rezultand ca a fost victima unui viol petrecut in data de 01.01.2011, ulterior cauzei prezentand somn agitat, cosmaruri in somn, anxietate, plans facil.

Argumentatia folosita de inculpat prin aparator cat si personal precum ca partea vatamata este dezvoltata fizic peste varsta de 13 ani este exagerata, din actele medicale cat si din realitate rezulta ca aceasta prezinta o dezvoltare somatica corespunzatoare varstei.

De asemenea, se poate presupune ca partea vatamata fiind la varsta pubertatii s-ar fi indragostit de inculpat, situatie in care acesta in varsta de 20 ani nu putea sa se foloseasca de naivitatea acesteia, de faptul ca nu avea un discernamant maturizat, neputandu-si da seama de situatie si rezultatul acceptarii de a ramane singura cu acesta.

De altfel, o alta proba care contracareaza sustinerile inculpatului precum ca a fost sunat de partea vatamata in noaptea de 31.12.2010-01.01.2011sunt convorbirile telefonice

care din verificarea listingurilor a rezultat contrariul, acesta apeland-o pe partea vatamata de patru ori.

In raport de aceasta situatie, prima instanta a apreciat ca inculpatul T.D. a savarsit infractiunea de viol prevazut de art. 197 alin. 1 si 3 din Cod penal

Nu a fost retinuta in sarcina acestuia infractiunea de lovire prevazuta de art. 180 alin. 1 Cp, intrucat aceasta este absorbita de infractiunea de viol prevazuta de art. 197 Cod penal.

Cu privire la lipsirea de libertate prevazuta de art. 189 Cod penal unde Parchetul a solicitat achitarea inculpatului, instanta neputandu-se pronunta cu privire la aceasta infractiune intrucat nu a fost investita cu judecarea acestui gen de infractiune.

La individualizarea pedepsei a fost avut in vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, dispozitiile art. 72 Cod penal, inculpatul nu a recunoscut savarsirea faptei, avand in vedere varsta tanara a acestuia nefiind cunoscut cu antecedente penale, prima instanta aplicand o pedeapsa minima prevazuta de legea penala si care sa fie executata prin privare de libertate, astfel incat scopul educativ preventiv sa fie realizat.

De asemenea, au fost interzise drepturile prevazute de art. 64 lit.a teza I-a si lit.b Cod penal , pe o perioada de 5 ani ca pedeapsa complementara.

S-a facut aplicarea art. 71 si 64 Cod penal.

S-a constatat ca partea vatamata M.M.M. si Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova s-au constituit parte civila in procesul penal.

M.M.M. s-a constituit parte civila cu 50.000 lei reprezentand daune morale si 20.000 lei daune materiale, iar Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova cu suma de 1817,30 lei potrivit adresei nr. 3231/18.05.2012.

Inculpatul a fost de acord sa plateasca daunele morale si materiale daca se constata vinovatia acestuia, in speta acesta fiind condamnat la 10 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de viol prevazuta de art. 197 alin.1-3 Cod penal.

Partea civila M.M.M. a fost internata la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova in perioada 07.01.2011-18.01.2011 cu diagnosticul Reactie depresiv anxioasa postraumatica. In toata aceasta perioada datorita afectiunii determinata de actiunea inculpatului suferind insomnii, cosmaruri, somn agitat, plans facil, anxietate, tratamentul medical aplicarea at, situatia incerta in care s-a aflat starea de nesiguranta si stres justifica acordarea daunelor morale si materiale, inculpatul fiind de acord cu plata acestora in cuantumul solicitat.

Asa fiind, in baza art. 14 Cod penal raportat la art. 346 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 lei daune morale si 20.000 lei daune materiale catre partea civila M.M.M.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1817,30 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare catre Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj si inculpatul T.D.

Prin motivele de apel depuse in scris, ministerul public a criticat sentinta primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie, avand in vedere urmatoarele:

1. Hotararea instantei de fond este nelegala este nelegala sub aspectul interzicerii fata de inculpat in mod automat prin efectul legii ca pedeapsa accesorie a tuturor drepturilor prevazute de art. 64 Cod penal de la 1969, fara a fi avute in vedere criteriile prevazute de art. 71 alin.3 Cod penal.
2.  Instanta de fond a omis sa faca aplicarea art. 7 din Legea nr. 7672008, privind prelevarea de probe biologice de la inculpat in vederea introducerii in SNDGJ in conditiile in are acesta a fost condamnat pentru infractiunea de viol, infractiune prevazuta in anexa legii.
3.  Instanta de fond a omis sa faca aplicarea art. 109 alin.5 Cod procedura penala anterior cu privire la articolul de lenjerie intima predat de partea vatamata organelor de politie in cursul urmaririi penale, avand in vedere ca aceasta restituire nu ar putea stanjeni aflarea adevarului.

Prin motivele de apel ale inculpatului, depuse in scris, s-a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei si achitarea inculpatului, pentru infractiunea prevazuta de art. 197 alin.1 si 3 Cod penal de la 1969, intrucat fapta nu exista, intrucat in realitate partea vatamata a consimtit la intretinerea raportului sexual ce a avut loc la data de 01.01.2011. A sustinut ca mijloacele de proba au fost gresit interpretate de instanta de fond si ca, in primul rand, martorii audiati au confirmat ca partea vatamata a obtinut numarul de telefon al inculpatului pe care l-a apelat de mai multe ori, in scopul de a-l determina pe acesta sa aiba o relatie cu ea, mintindu-l ca are 17 ani, nu 13 ani cat avea in realitate.

De asemenea, a sustinut ca in seara de Craciun in timp ce inculpatul se afla cu prietenul sau T.M. a fost abordat de partea vatamata care l-a imbratisat si sarutat. Referitor la apelurile telefonice, a aratat ca potrivit listingului de la fila 106 partea vatamata a efectuat mai multe apeluri catre postul telefonic al inculpatului, motiv pentru care inculpatul, care nu mai avea credit pe cartela, a imprumutat telefonul unui prieten si a sunat-o pe partea vatamata de pe numarul acestuia. In cauza, nu s-a savarsit infractiunea de viol, intrucat actul sexual s-a realizat fara constrangerea partii vatamate, care in realitate a consimtit la intretinerea raportului sexual. Asa cum rezulta din certificatul medico-legal, topografia leziunilor de violenta nu pledeaza pentru un raport sexual prin constrangere.

De asemenea, s-a mai invocat faptul ca partea vatamata s-a urcat de buna voie in autoturismul inculpatului, iar declaratiile acesteia cu privire la imprejurarea daca inculpatul a ejaculat sau nu sunt contradictorii. Referitor la momentul reintoarcerii la petrecere, a aratat ca, martorii au declarat ca nu avea urme de violenta, ci avea o atitudine degajata, participand activ la eveniment, iar la sosirea unchiului sau, partea vatamata i-a inmanat telefonul martorei S. L. si i-a cerut sa-i stearga din memorie contactul cu denumire „iubi meu”. Aceasta martora a mai declarat ca partea vatamata ii declarase sentimentele de afectiune pe care le nutrea pentru inculpat. In ceea ce priveste varsta partii vatamate, a aratat ca aceasta din urma i-a comunicat ca are 17 ani, inculpatul fiind in eroare cu privire la aceasta imprejurare. Totodata, s-a mai sustinut ca fotografiile din arhiva personala a partii vatamate depuse la dosar, dar si cele de pe un site de socializare, demonstreaza ca aceasta este dezvoltata fizic peste 13 ani, iar mesajele postate de site si frecventa apelurilor si sms-urilor inregistrate de postul sau telefonic, denota o dezvoltare psiho-emotionala peste cea normala varstei de 13 ani.

Curtea verificand hotararea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a probelor administrate in apel, raportat si la criticile invocate de Ministerul Public si de inculpatul T.D., a constatat ca in cauza se impune reformarea sentintei penale atacate pentru motivele ce se vor arata in continuare.

Interpretand eronat materialul probator administrat in cauza instanta de fond a comis o eroare grava de fapt, avand drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de condamnare a inculpatului T.D. in ce priveste infractiunea de viol prevazuta de art. 197 alin. 1 si 3 Cod penal de la 1969 comisa asupra partii vatamate M.M.

Reanalizarea in ansamblu a probelor cauzei a condus la concluzia ca solutia adoptata de instanta de fond, sub aspectul retinerii ca in cauza a fost inlaturata prezumtia de nevinovatie a inculpatului, a fost gresita.

Efectuand propriul demers analitic cu privire la intrunirea cerintelor tragerii la raspundere penala a inculpatului pentru fapta ce a facut obiectul judecatii in raport cu situatia de fapt ce se impune a fi retinuta, Curtea expune:

Pentru a pronunta o solutie de achitare, condamnare sau incetare a procesului penal, instanta trebuie sa verifice, prin operatiunea de administrare in cadrul cercetarii judecatoresti, in conditiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecata - oralitate, publicitate, nemijlocire si contradictorialitate - toate probele care au servit drept temei de trimitere in judecata a unui inculpat. In urma operatiunii de administrare a probelor, in aceste conditii, instanta poate evalua si aprecia care dintre acestea exprima adevarul si le va putea retine, motivat, ca suport al hotararii judecatoresti de condamnare sau achitare.

Evaluarea completa si justa a probelor trebuie sa se intemeieze pe o analiza minutioasa a materialului probator si apoi pe o sinteza rationala a evaluarilor facute prin examinarea probelor in ansamblul lor. Analiza probelor impune examinarea fiecarui element probator in parte, pentru a elimina tot ce nu are legatura cu cauza, tot ce este vag si nesigur.

Din perspectiva unor asemenea cerinte, privind aprecierea probelor ce au caracter obligatoriu si au menirea de a asigura constatarea probelor si a imprejurarilor de fapt, in mod corect si complet de a afla adevarul in cauza, in raport cu masura in care probele din prezenta cauza contureaza increderea ca sunt in concordanta cu adevarul, dar si cu obligatia in sarcina organelor jurisdictionale de a dovedi temeinicia imprejurarii ce formeaza obiectul probatoriului, Curtea concluzioneaza, ca in urma operatiunii de sinteza, nu s-a conturat certitudinea cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre inculpat.

Astfel, din examinarea materialului probator administrat in cauza, in toate fazele procesuale, rezulta ca s-au stabilit, in mod cert, urmatoarele aspecte:

• Faptul ca in noaptea de 31.12.2010/01.01.2011, partea vatamata M.M. a participat la petrecere de revelion organizata la domiciliul familiei V. din comuna C., imprejurare confirmata de martorii audiati in cauza, dupa cum se va arata in cele ce urmeaza;
• Ca in jurul orei 02,00, minora a parasit locuinta familiei V. si s-a urcat in autoturismul inculpatului T.D. , fapt confirmat de martorii audiati in cauza, dupa cum se va arata in cele de urmeaza, care au observat momentul in care partea vatamata s-a intalnit cu inculpatul in fata portii;
• Ca cei doi s-au deplasat la locuinta bunicilor inculpatului, din aceeasi localitate unde a avut loc raportul sexual, dupa care partea vatamata a fost condusa de inculpat inapoi la domiciliul familiei V.

In Codul de procedura penala roman, prezumtia de nevinovatie este inscrisa intre regulile de baza ale procesului penal, in art. 4 Cod procedura penala, statuandu-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva”.

Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei, dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane, s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si a conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

•  vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei;
• sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului;
• la adoptarea unei hotarari de condamnare pana la ramanerea definitiva inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarari de condamnare prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte „erga omnes”;
• hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala, ce nu poate fi inlatura prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare.

Toate aceste cerinte sunt argumente pentru transformarea conceptiei asupra prezumtiei de nevinovatie, dintr-o simpla regula garantie a unor drepturi fundamentale, intr-un drept distinct al fiecarei persoane, de a fi tratata ca inocenta, de toata lumea pana la stabilirea vinovatiei printr-o hotarare penala definitiva.

Conform art. 99 alin. 2 Cod procedura penala, „inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia”.

In mod constant, inculpatul a negat savarsirea faptei de viol, declarand ca, desi este adevarat ca, in noaptea respectiva s-a intalnit cu partea vatamata, la insistentele acesteia, precum si faptul ca a intretinut, la locuinta bunicilor sai un act sexual, acesta a fost consimtit liber consimtit de minora. Totodata, acesta a negat ca ar fi cunoscut imprejurarea ca partea vatamata avea varsta sub 15 ani, afirmand din contra ca aceasta ii spusese ca are aproape 17 ani.

Pe parcursul procesului penal au fost audiate persoanele care au participat la petrecerea de revelion, care au confirmat sustinerile inculpatului in sensul ca, in noaptea respectiva minora l-a apelat in mod repetat pe telefonul mobil, iar in jurul orei 2,30 a primit un apel telefonic de la acesta si a cerut permisiunea gazdei de a parasi imobilul, sub pretextul de a se intalni cu verisoara sa.

Astfel, martora V. A.A.-M. (fila nr.67 verso d.u.p.) a declarat ca: „In seara respectiva(...), dupa ce am mancat dansat, am vazut-o pe M. ca incerca insistent sa apeleze pe cineva, insa nu reusea si era nervoasa. Eu am intrebat-o pe cine incearca sa sune si ea mi-a spus ca pe T.D. Am intrebat-o de ce il suna si ea mi-a spus ca este prietenul ei.” Mai departe (fila nr. 69 d.u.p.) aceeasi martora relateaza ca: „ In jurul orei 2,30, a sunat telefonul M. si cand a raspuns, s-a bucurat si mi-a spus, in timp ce iesea din camera ca este T.D. (...) A venit bucuroasa in camera si i-a zis lui V.P. sa-i deschida poarta pentru ca trebuie sa mearga sa se intalneasca cu verisoara ei. Initial, P. nu a vrut sa o lase, dar M. a insistat si a convins-o.” In acelasi sens este si depozitia martorei V.R.D. (fila nr.61 d.u.p.), care a relatat ca: ” La un moment dat, cand vorbea la telefon i s-a descarcat si de necaz a dat cu el pe masa. Dupa aceasta a intrebat-o pe bunica unde poate sa mearga sa-si incarce telefonul si bunica i-a spus sa mearga in bucatarie. Dupa cateva minute a venit in camera, se comporta normal si i-a zis bunicii mele sa-i deschida poarta ca vine verisoara ei sa o ia. Am luat cheia si am mers sa-i deschid poarta M., insotita de A. M. si-a luat geaca si telefonul si a iesit in curte.”

Aceasta ultima imprejurare este confirmata si de martora V.P. (fila nr.56 verso d.u.p.) care relateaza ca: „In jurul orei 2,30 am vazut ca M. i s-a descarcat telefonul in timp ce vorbea (...) Dupa cateva minute a venit la mine si mi-a spus sa-i deschid poarta pentru ca vine verisoara ei sa o ia. Pe moment am ezitat insa in cele din urma i-am dat drumul la insistentele ei.”

Aceleasi aspecte sunt relatate si de martorele R.M.M. (filele 65 verso - 66 d.u.p.), N.M.G. (filele nr.71 -72 d.u.p.) si S.L.M. (filele nr.75-76 d.u.p.).

Aceste martore si-au mentinut declaratiile sub acest aspect cu ocazia audierii in cursul cercetarii judecatoresti de la instanta de fond si in cursul judecatii in apel.

Relativ la momentul intalnirii cu inculpatul, in fata portii locuintei familiei V., partea vatamata M.M. (fila nr. 19 d.u.p.) a facut declaratii in sensul ca a fost ca a fost trasa de inculpatul T.D. sa urce in autoturismul acestuia: „Eu am mers la portiera dreapta si m-am aplecat sa-l intreb ce vrea sa-mi spuna D. mi-a raspuns ca o sa vad eu dupa care mi-a prins bratul stang si m-a tras spre el. Eu fiind putin aplecata, m-am dezechilibrat si pentru a nu cadea am stat pe scaunul din dreapta fata. Imediat, D. mi-a spus ca daca ma opun sau strig dupa ajutor ma va omori si in acelasi timp a pus siguranta la toate usile. De asemenea, in acelasi timp ma tinea strans de incheietura mainii stangi”.

Declaratia acesteia ramane insa izolata, ea neputand fi coroborata cu alte probe administrate in cauza, in conditiile in care ceilalti martori care au observat direct acest moment, fiind prezenti la intalnirea cu inculpatul, nu confirma sustinerile acesteia.

Astfel, martorul V.D.L. (fila nr. 49 verso - 50 d.u.p., fila nr. 79 d.f., fila nr. 55 d.apel) sustine imprejurarea ca partea vatamata s-a urcat de buna voie in autoturismul inculpatului, acesta afirmand urmatoarele: „ Cand am ajuns in apropierea portii, am vazut-o in lumina farurilor pe M.M., care era imbracata in geaca si vorbea la telefon.(.) Am intrebat-o ce face si mi-a spus ca isi asteapta prietenul. (...) Am vazut-o pe M. mergand la portiera dreapta a acestui autoturism pe care a deschis-o singura si s-a urcat direct in autoturism pe locul din dreapta fata, fara a mai conversa inainte cu ocupantul autoturismului. Intaresc faptul ca M. s-a urcat de buna voie in acel autoturism si nu am vazut pe nimeni sa o traga in interior, desi puteam sa vad acest lucru fiind foarte aproape si avand farurile aprinse.” Martorul si-a mentinut declaratiile inclusiv in fata instantei de apel (fila nr.55 d.apel).

Imprejurarea relatata de acest martor, in sensul ca minora s-a urcat de buna voie in masina inculpatului este confirmata si de martorele V.A. A.-M. (fila nr. 68 verso, fila nr.134 d.apel) si N.M.G. (fila nr. 71 verso d.u.p.), acestea precizand totodata ca, masina a pornit fara demaraj, deplasandu-se fara viteza, contrar celor sustinute de partea vatamata (declaratia de la fila nr.14 verso d.u.p.).

De asemenea, toti acesti martori au sustinut ca nu au auzit tipete sau strigate de ajutor, la acel moment.

Cat priveste cele petrecute ulterior acestui moment, este de necontestat imprejurarea ca inculpatul a condus-o pe partea vatamata la locuinta bunicilor sai din comuna C., jud. Dolj, declaratiile partilor, dar si ale martorului V.D.L. convergand in acest sens.

Din acest punct declaratiile inculpatului si ale partii vatamate, relativ la modul in care a avut loc actul sexual, sunt total antagonice.

Astfel, inculpatul a sustinut ca, ajungand intr-o camera din locuinta, partea vatamata ia facut avansuri cu caracter sexual, incercand sa-l dezbrace de haine, pe cand partea vatamata sustine ca, dimpotriva, inculpatul a obligat-o, prin exercitare de violente fizice si morale sa intre in casa, unde impotriva vointei sale, prin constrangere, a intretinut raport sexual cu ea.

Fiind vorba de o presupusa infractiune legata de viata intima a persoanei, de obicei, ca si in cazul de fata, cunoasterea aspectelor intime de catre terti (martori oculari) este exclusa, fapt ce nu trebuie insa impiedice insa justa solutionare a cauzei, pe baza probelor administrate cu privire la imprejurari anterioare sau posterioare acestui moment. Astfel, cand o parte din aceste fapte si imprejurari se coroboreaza cu declaratia partii vatamate, iar cealalta parte cu cele ale inculpatului, pe langa aprecierea cantitativa a acestora, se impune si aprecierea pertinentei lor. Aceasta intrucat, exista situatia infractiunilor care, prin modul de savarsire si specificul lor, nu sunt susceptibile de a beneficia de prezenta unor martori oculari, iar depozitiile testimoniale pot fi date doar
pro causa.
Intr-un asemenea context, instanta trebuie sa constate care din probele administrate sunt nu numai utile si relevante, dar si pertinente, pentru a stabili in mod corect atat situatia de fapt, cat si gradul de vinovatie al persoanelor implicate in evenimentul ce face obiectul judecatii.

Plecand de la imprejurarea necontestata nici chiar de inculpat ca, la locuinta bunicilor inculpatului, acesta a intretinut act sexual cu partea vatamata minora, instanta de apel va analiza doua aspecte esentiale pentru existenta infractiunii ce face obiectul acuzarii: primul si cel mai important, daca actul sexual a avut loc prin constrangerea partii vatamate, iar al doilea, daca inculpatul a realizat acest lucru, in ciuda faptului ca avea cunostinta ca partea vatamata era minora cu varsta sub 15 ani.

Aceasta deoarece potrivit art. 197 alin.1 Cod penal de la 1969 constituie infractiunea de viol actul sexual de orice natura cu o persoana diferita sau de acelasi sex, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara sau de a-si exprima vointa, iar potrivit alin. 3 din acelasi articol, infractiunea prezinta un grad sporit de pericol social, in situatia in care victima nu implinise varsta de 15 ani.

Conform art. 218 alin.1 Cod penal in vigoare, violul este definit ca fiind raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savarsit prin constrangere, punere in imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa sau profitand de aceasta stare, infractiunea fiind mai grava daca victima nu a implinit varsta de 16 ani.

Modificarea textului de lege, prin Noul Cod penal, cu privire la actele sexuale incriminate (noua reglementare transpunand in parte definitia actelor conceptia privind sfera actelor sexuale exprimata prin Recursul in interesul legii nr. 3/2005 a Inalta Curte de Casatie si Justitie) nu produce efecte in cauza, existand aceleasi conditii de incriminare, din economia acestor dispozitii legale rezultand ca, sub aspectul laturii obiective, savarsirea infractiunii de viol cunoaste doua momente succesive:

Primul moment este cel al infrangerii sau anihilarii prin constrangere explicita a rezistentei victimei, daca violul a fost savarsit sub constrangere (ipoteza sustinuta in cauza), iar cel de al doilea moment il constituie insasi savarsirea raportului sexual, fapta care a fost pregatita prin activitatea desfasurata in primul moment.

Cat priveste forma agravata a infractiunii, aceasta presupune ca faptuitorul sa fi cunoscut la momentul savarsirii infractiunii ca victima nu a implinit varsta limita prevazuta de textul incriminator. Sub acest aspect, trebuie subliniat ca aceasta imprejurare trebuie sa reiasa cu certitudine din probele administrate in cauza, deoarece eroarea cu privire la varsta reala a victimei conduce la inlaturarea agravantei.

Imprejurarea cunoasterii varstei victimei trebuie analizata insa nu numai prin raportare la infractiunea de viol, ci si la infractiunea de act sexual cu un minor, avand in vedere ca atat reprezentantul parchetului, cat si aparatorul partii civile au formulat cereri de schimbare a incadrarii juridice in acest sens. Ca si in cazul formai agravate a violului, este esential sa se dovedeasca ca faptuitorul cunostea varsta victimei, eroarea cu privire la aceasta imprejurare fiind de natura sa inlature caracterul penal al faptei.

In sustinerea ipotezei violului, versiunea partii vatamate au invocat concluziile certificatului medico-legal, dar si declaratia rudelor acesteia, referitor la faptul ca au perceput direct urmele specifice infractiunii de viol pe corpul victimei si informatiile relatate de aceasta din urma in legatura cu circumstantele concrete in care s-a comis fapta.

Referitor la actele medico-legale, se constata ca, intr-adevar acestea au confirmat ca minora la data examinarii a prezentat leziuni de violenta pe pleoapa superioara a ochiului stang, lateral, respectiv o echimoza violecee-verziue de circa 0,7/0,4 cm, precum si o echimoza lateral de comisura laterala a ochiului de circa 0,4/0,3 cm, posibil produse la data de 01.01.2011 prin lovire cu sau de corpuri dure. Concluziile medicului legist nu confirma insa
de plano
ipoteza savarsirii unei infractiuni de viol, decat in conditiile in care este stabilita cu certitudine imprejurarea ca leziunile respective au fost cauzate de inculpat, pentru infrangerea rezistentei victimei, cu atat mai mult cu cat leziunile traumatice mentionate, stabilite prin mijloace de proba stiintifice nu sunt specifice incercarii de intretinere a unui act sexual normal in conditiile opozitiei fizice a victimei si anihilarii rezistentei acesteia de catre agresorul inculpat. Astfel, certificatul medico-legal nr. 3/A2/03.01.2011 concluzioneaza, sub acest aspect ca topografia leziunilor nu pledeaza pentru un raport sexual prin constrangere fizica.

Sub acest aspect, nu pot fi ignorate imprejurarile relatate de ceilalti martori audiati in cauza, referitor la cele constatate dupa reintoarcerea minorei la petrecerea ce avea loc la (locuinta familiei V.).

Astfel, martorii V.P. (fila nr.57 d.u.p. - filele nr.128 d.apel), V.R.D. (filele 61- 62 d.u.p.- fila nr. 130 d.apel), R.M.M. (fila nr. 66 d.u.p. - fila nr. 138 d.apel), V.A.A.-M. (filele 68-69 d.u.p.- fila nr.135 d.apel, N.M.G. (filele 72-73 d.u.p. - fila nr.136 d.apel), S. L. M. (filele nr. 75-76 d.u.p. - fila nr. 172-173 d.apel) si T.A.I. (fila 78 d.u.p.) au sustinut, in mod constant, inclusiv in fata instantei de apel ca, la intoarcere, partea vatamata M. M. parea vesela, avea doar parul ciufulit, hainele erau intacte, nu plangea si nu parea speriata, insa ceea ce este deosebit de important este ca acesti martori, spre deosebire de rudele partii vatamate, nu au constatat urme de violenta pe fata partii vatamate. Aceiasi martori au sustinut ca, desi la intoarcere partea vatamata avea tinuta in dezordine, aceasta avea o atitudine degajata si participa in mod activ la eveniment, contrar sustinerilor martorului T.C. care afirma ca a gasit- o pe nepoata sa „singura intr-un colt” si observand ca „avea parul ravasit si in jurul ochiului stang era rosie”.

Imprejurarea exercitarii constrangerii asupra partii vatamate este pusa la indoiala si de urmatorul aspect relatat de martora V.A.A.-M. (fila nr. 68 verso) si S.L.M. (fila nr. 75 verso d.u.p.), in sensul ca, apeland-o pe aceasta pe telefonul mobil, dupa ce plecase cu inculpatul, aceasta a raspuns ca este „acasa la ala” (n.r. la inculpat), dupa care a inchis telefonul, conduita care exclude ipoteza acuzarii, ca aceasta a fost supusa constrangerilor inculpatului, din moment ce a putut raspunde la telefon si cere ajutorul persoanei care o apelase.

Cat priveste declaratia unchiului minorei, a sotiei acestuia si a mamei minorei si se constata ca, acesta nu a perceput in mod direct activitatea infractionala, luand cunostinta despre presupusa agresiune sexuala a inculpatului numai in urma celor povestite de catre victima.

Este adevarat ca, acestia martori declara in amanunt toate imprejurarile aratate si de catre partea vatamata in declaratiile sale, aratand in plus ca a vazut-o pe minora cu urme de lovituri in zona fetei, depozitiile acestora avand insa forta probanta necesara numai in urma coroborarii si cu celelalte probe administrate in cauza. Or, asa cum s-a aratat mai sus, ceilalti martori au infirmat sustinerile ca imediat dupa intalnirea cu inculpatul, minora prezenta leziuni de violenta.

De altfel, acesti martori au sesizat starea de neliniste de care a fost cuprinsa partea vatamata la aparitia unchiului ei, alertat de mama acesteia in legatura cu plecarea minorei impreuna cu inculpatul, relatand ca aceasta i-a solicitat martorei S.L.M. sa-i stearga din memoria telefonului contactul denumit „iubi meu”. In acest sens, este de retinut din declaratia martorei V.R D (fila nr. 61 verso) urmatorul pasaj: „ La scurt timp, a venit unchiul M, T C iar M cand l-a vazut s-a speriat si se comporta de parca se simtea vinovata de ceva. A mers repede spre unchiul ei si cand a privit spre noi am vazut ca era panicata de aparitia unchiului si avea ochii inlacrimati”. Aceeasi perceptia asupra starii emotionale a partii vatamate a avut- o si martora R.M.M (fila nr.66 verso): „Cand l-a vazut pe unchiul ei, M. a mers spre usa si parca se simtea vinovata de un lucru si parea ca se teme de unchiul ei. Am vazut ca avea ochii putin inlacrimati si era nelinistita la vederea unchiului.”

Faptul ca aceste martore nu au mai relatat in faza judecatii cu lux de amanunte cele petrecute in seara respectiv, dupa intoarcerea partii vatamate la petrecere, nu sunt de natura sa puna la indoiala sinceritatea celor declarate la scurt timp dupa sesizarea organelor de cercetare penala, intre declaratiile succesive ale martorelor neexistand contradictii importante, de substanta, fiind nejustificat, de altfel, sa alegi dintre elementele de fapt furnizate numai ceea e este in defavoarea inculpatului. Acele inadvertente intre depozitiile succesive ale acestor persoane pot fi justificate de trecerea unui anumit interval de timp, care in mod natural, are efectul de a estompa amintirile acestora, cu atat mai mult cu care acestia la momentul respectiv au fost mai putin interesati de cele intamplate.

In plus, martora N.M.G a declarat, inclusiv cu ocazia audierii in faza apelului, faptul ca, dupa ce s-a intors la petrecere M.M i-a marturisit ca „a facut o prostie”, fara a-i furniza alte amanunte.

De asemenea, sustinerile martorilor, rude cu partea vatamata, in sensul ca strigat dupa ajutor atunci cand inculpatul a exercitat violente in scopul de a convinge sa intre in casa, sunt contrazise inclusiv de declaratiile partii vatamate, care nu a facu declaratii in acest sens, dar si de declaratiile martorilor T.I. si T.V. , care au afirmat ca, nu au auzit zgomote sau tipete din camera nepotului lor, T.D.

Referitor la cea de a doua problema cu relevanta pe planul raspunderii penale a inculpatului, fie sub aspectul retinerii formei agravate a infractiunii de viol pretins savarsite asupra unui minor care nu a implinit 15 ani, fie sub aspectul retinerii infractiunii de act sexual cu un minor, respectiv la imprejurarea cunoasterii varstei reale a partii vatamate, se constata ca, nici sub acest aspect, o atare concluzie nu poate fi afirmata cu certitudine.

Astfel, inculpatul a negat constant ca stia varsta reala a victimei de 13 ani, sustinerile sale fiind confirmate de martora S L M (fila nr. 76 verso, fila nr.172 d.apel) ca M.M i-a spus cu cateva zile inainte de Craciun ca l-a mintit pe inculpatul T.D. ca are 17 ani pentru a-l convinge sa-i fie prieten. In acelasi sens este si depozitia martorei V. A.A - M (fila nr. 69 d.u.p., fila nr. 135 d.apel) care a aratat ca a aflat de la R. (martora V.R.D) ca „in timpul Craciunului M i-a spus ca vrea sa-i spuna lui T. ca are 17 ani pentru a o baga in seama, altfel nu se uita la ea”, aspect confirmat de martora (fila nr. 62 d.u.p.).

Nu pot fi primite sustinerile aparatorilor partii vatamate, in sensul ca imprejurarea ca partea vatamata prezenta o dezvoltare somatica corespunzatoare varstei si ca bunicii inculpatului locuiau la o distanta relativ mica fata de locuinta partii vatamate, sunt suficiente pentru a retine o concluzie contrara.

Curtea constata ca o sustinere similara s-a retinut ca fiind pertinenta, printr-o decizie de speta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nr.1148/30 martie 2009, insa spre deosebire de situatia din acea cauza, in care s-a constatat pe langa imprejurarea ca dezvoltarea minorei era corespunzatoare varstei biologice, ca inculpatul se afla in stranse relatii cu familia victimei, in cauza de fata atat partea vatamata, cat si inculpatul nu aveau domiciliul stabil pe raza localitatii, nefiind dovedite nici existenta unor legaturi mai apropiate intre familiile partilor.

Imprejurarea ca inculpatul a corespondat cu partea vatamata prin intermediul sms- urilor sau a avut discutii telefonice cu aceasta, nu poate fi pusa la indoiala, la dosarul cauzei existand procesul verbal din data de 13.04.2011 privind verificarea listingurilor apelurilor telefonice aferente posturilor telefonice utilizate de inculpat si partea vatamata, insa aceasta imprejurare nu poate ea insasi sa faca dovada cunoasterii varstei victimei de catre inculpat, o atare concluzie n-ar fi fundamentata decat pe o simpla prezumtie lipsita de suport probator.

Sub ambele aspecte esentiale pentru stabilirea vinovatiei inculpatului, instanta de apel a dispus supunerea inculpatului procedurii privind detectarea comportamentului simulat, apreciind ca, desi nu este o proba de sine statatoare poate totusi sa contribuie la stabilirea unei atitudini a inculpatului in raport de fapta de care este acuzat. Expertiza privind detectia psihologica, efectuata la data de 15.03.2013, a concluzionat ca, la intrebarile relevante adresate conform dispozitiei instantei (1.Daca in noaptea de 31.12.2010/01.01.2011 a obligat- o in vreun fel pe M.M. sa faca sex cu el, impotriva vointei ei? 2. Daca in noaptea de 31.12.2010/01.01.2011 a lovit-o in vreun fel pe M. M pentru a o determina sa faca sex cu el?

3. Daca cunostea in noaptea respectiva ca M. M avea 13 ani ?) inculpatul nu a prezentat nu a prezentat modificari ale stresului emotional caracteristice comportamentului simulat, ceea ce constituie inca un motiv de indoiala care impiedica formarea convingerii instantei ca inculpatul a savarsit fapta.

Cat priveste argumentele sustinute de aparatorii partii vatamate, in sensul ca aceasta a fost internata in spital ca urmare a traumelor suferite, Curtea constata ca, desi acestea sunt confirmate de actele medicale depuse in acest sens la dosarul cauzei, nu se poate ignora constatarea medicului legist de la momentul examinarii clinice efectuata in vederea emiterii certificatului medic-legal nr. 3/A2/03.01.2011, in sensul ca, partea vatamata nu prezenta manifesta tulburari psihice clinice, iar pe de alta parte, aceasta proba nu este suficienta pentru dovedirea faptei.

Prin urmare, interpretarea corecta a materialului probator nu releva concluzia incontestabila ca inculpatul a intretinut raport sexual cu partea vatamata, fara consimtamantul acesteia, prin constrangere, cunoscand ca aceasta din urma avea 13 ani, existand un dubiu care-i profita acestuia.

Dincolo de sustinerile inculpatului, in sensul ca initiativa intretinerii raportului sexual a apartinut partii vatamate (care nu sunt credibile in conditiile in care actele medico-legale au relevat ca aceasta era virgina la acea data), se constata ca, administrarea completa a probatoriului nu a putut dovedi fara nici un dubiu ca inculpatul a constrans-o pe minora cu scopul de a avea act sexual cu aceasta sau ca un asemenea act a avut loc desi inculpatul cunostea ca aceasta avea varsta de 13 ani. Eventualele demersuri ale inculpatului in scopul de a o convinge sa aiba raport sexual cu el, cu exceptia celor incriminate de textul legal, ies din sfera ilicitului penal, neputand fi sanctionate ca atare.

Astfel, desi evident, inculpatul s-a folosit de imprejurarea ca partea vatamata avea o anumita afinitate pentru el, fapt ce rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza, in special ale martorilor T.M., T.A.N., acest lucru nu poate capata, la acest moment, semnificatie penala. Sub acest aspect, este de precizat, desi aceasta problema nu a fost pusa in discutie nici de parchet, nici de aparatorii partilor, ca in prezent Codul penal incrimineaza actul sexual cu un minor savarsit in conditiile in care majorul a profitat de autoritatea sau influenta sa asupra victimei (art.220 alin.3 Cod penal) insa la momentul savarsirii faptei, acest text de lege nu era in vigoare. Intrucat legea penala nu retroactiveaza, cu exceptia legii penale mai favorabile, iar potrivit art. 1 din Codul penal care consacra in mod expres principiul legalitatii incriminarii, prevazand in aliniatul 2 ca „Nicio persoana nu poate fi sanctionata penal pentru o fapta care nu era prevazuta de legea penala la data cand a fost savarsita”, raspunderea penala a inculpatului nu poate fi atrasa in cauza.

Totodata, constatand ca aceasta varianta a infractiunii prevazuta de actualul Cod penal, a preluat cu modificari (in ceea ce priveste varsta victimei), varianta tip a infractiunii prevazuta anterior de art. 198 alin.2 Cod penal de la 1969, problema raspunderii penale a inculpatului trebuie analizata si din aceasta perspectiva, desi nici aceasta nu a facut obiectul dezbaterilor sau concluziilor scrise depuse la dosar.

In esenta, Curtea considera ca, vinovatia inculpatului nu poate fi antrenata nici pentru aceasta forma a infractiunii (prevazuta de art. 198 alin.2 Cod penal de la 1969) deoarece textul prevede ca si in cazul formei tip, cerinta intretinerii unui act sexual cu un minor cu varsta cuprinsa intre 15 - 18 ani, precum si a cunoasterii de catre faptuitor a acestei varstei victime. Or, in speta, asa cum s-a retinut mai sus, victima avea in realitate 13 ani, iar numai falsa reprezentare a inculpatului a fost aceea ca aceasta este in varsta de 17 ani.

In raport de cele expuse anterior, Curtea constata ca, instanta de fond, in lipsa unei analize temeinice, amanuntite, profunde a fiecarei probe si a probelor in ansamblu, a facut o interpretare gresita a acestor probe, si a dat relevanta exagerata declaratiilor partii vatamate si in special a martorului T.C., retinand pe baza unor constatari vagi, discutabile, pe presupuneri si prezumtii, ca fapta a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila, contrar exigentelor prevazute de art. 103 alin.2 Cod procedura penala

In acest context, Curtea reaminteste ca prezumtia de nevinovatie, in legatura cu regimul probator, trebuie inteleasa ca o regula de reglementare a sarcinii probatiunii, ca o reala garantie impotriva erorilor judiciare. Dintr-o asemenea perspectiva se impune ca organul de urmarire penala, pentru a trage concluzii cu privire la vinovatia inculpatului, sa stranga probele din care sa-si poata forma convingerea ca acesta este vinovat, iar instanta de judecata sa nu poata confirma vinovatia inculpatului decat dupa ce a constatat cu certitudine, din probele administrate ca acesta este vinovat de comiterea infractiunii de care este judecat. Ca o cerinta a principiului prezumtiei de nevinovatie, care nu poate fi rasturnata decat prin probe certe de vinovatie se inscrise si regula, potrivit careia indoiala profita inculpatului
(in dubio pro reo).
Or, in prezenta cauza, probele administrate in mod complet - cu privire la vinovatia inculpatului T.D. sunt nesigure si contradictorii, creeaza o puternica si rationala indoiala cu privire la veridicitatea acuzatiilor, imprejurare in care instanta nu poate trage alta concluzie in indoiala decat aceea afirmata de prezumtia de nevinovatie. Aceasta regula opereaza pe deplin in speta de fata, intrucat organul jurisdictional a depus eforturile necesare pentru a ajunge la certitudine, insa indoiala a persistat, neexistand asadar certitudine.

Or, prezumtia de nevinovatie nu poate fi inlaturata decat prin certitudinea dovedita a vinovatiei inculpatului. Daca aceasta certitudine nu exista, prezumtia de nevinovatie functioneaza si este completata prin principiul ca orice indoiala este in favoarea inculpatului.

Prin urmare, in raport de toate aceste consideratii, instanta de apel apreciaza ca se impune achitarea inculpatului, in baza art. 17 alin.2 raportat la art. 16 alin.1 lit.b) teza I Cod procedura penala, calea de atac exercitata de acesta fiind intemeiata.

Ca urmare a solutiei adoptate sub aspectul laturii penale si in raport de temeiul acesteia, se impune desfiintarea hotararii atacate si sub aspectul modalitatii de solutionare a actiunii civile, urmand a se lasa nesolutionata actiunea civila exercitata de partea civila M.M., dar si cea formulata de partea civila Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, conform art. 25 alin.5 Cod procedura penala.
(Decizia penala nr. 582/25 aprilie 2014 - Sectia Penala si pentru cauze cu minori, rezumat judecator Cristina Craciunoiu)