Luarea in calcul a sporului de acord global la recalcularea pensiei.
26 martie 2020Petitie de ereditate. Actiune patrimoniala. Competenta in prima instanta si caile de atac impotriva sentintei sunt determinate de valoarea masei succesorale. Incidenta art. 282 1 Cod procedura civila.
26 martie 2020
Necompetenta generala a instantelor judecatoresti in analizarea contestatiilor impotriva sanctiunii disciplinare aplicate personalului clerical.
Instantele de judecata nu sunt competente sa exercite functia de infaptuire a justitiei in cadrul cultelor religioase pentru acte de incalcare a disciplinei interne, deoarece raspunderea juridica, in materie, nu este reglementata prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost chemata sa se pronunte in legatura cu exercitarea anumitor profesii si cu natura juridica a contestatiilor privitoare la masurile disciplinare care pot fi aplicate de ordinele profesionale si anume daca acestea au caracter civil, in sensul prevederilor art. 6 al. 1 din Conventie.
Curtea Europeana a statuat ca o asemenea atribuire de competenta in materie nu este, prin ea insasi, contrara dispozitiilor Conventiei. Este, insa, necesar fie ca jurisdictiile ordinelor profesionale sa indeplineasca exigentele art. 6 al. 1 din Conventie, fie daca nu le indeplinesc, legea nationala trebuie sa admita accesul la un organ de jurisdictie, care prezinta toate garantiile pe care le impune acest text.
Art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
H.G. nr. 53/2008, capitolul IV
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor
Cauza Tyler Tomson contra Regatului Unit al Marii Britanii
Decizia Curtii Constitutionale nr. 640/10.06.2008
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 09.09.2009, reclamantul G.V. a solicitat in contradictoriu cu intimata Arhiepiscopia Tomisului, restabilirea raporturilor de munca intre reclamant si intimata, reprimirea sa la locul de munca, plata tuturor drepturilor salariale reprezentand salariile din luna decembrie 2008, ianuarie 2009 pana la efectiva reprimire la locul de munca, indexate, majorate si actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective si daune morale in suma de 100.000 euro pentru urmatoarele motive:
Prin decizia nr.2 din data de 27.02.1996 emisa de Arhiepiscopul Tomisului, reclamantul a fost numit in postul de preot paroh al parohiei N.M.D. din orasul Eforie Nord, fiind transferat.
De la aceasta data a functionat ca preot paroh, retribuit de catre Arhiepiscopia Tomisului, pana in luna decembrie anul 2008, cand prin forta a fost inlaturat din functie de catre prepusii Arhiepiscopului Tomisului, cu ajutorul trupelor DIAS, desi reclamantul este persoana fizica – preot – si calitatea sa nu implica exercitiu de astfel de forte, fiind chiar contrara folosirii acestora, propovaduirea credintei, activitatea sacramentala, pastoral misionara si social filantropica este o misiune care se duce la bun sfarsit cu blandete, virtute, simplitatea purtarilor si nicidecum nu se apeleaza la forta.
S-a precizat ca intrarea in biserica s-a realizat prin spargerea incuietorilor de catre reprezentantii Centrului Eparhial Tomis, in incinta ramanand bunuri ale bisericii si ale sale personale, care nu au fost trecute in nici un proces verbal si nici nu au mai fost recuperate vreodata, existenta lor fiind pusa la indoiala la acest moment.
Convingerea reclamantului este ca eliminarea sa din structura a fost determinata de incercarile repetate din anul 2004 si 2008 ale reprezentantilor Centrului Eparhial de a face propaganda politica pentru alegerile de la acel moment, urmate de refuzul sau categoric determinat de cel putin doua considerente – biserica nu face politica sau mai exact nu ar trebui sa o faca, precum si de calitatea sa de detinut politic din regimul comunist anterior anului 1989.
In final s-a ajuns dupa aceste refuzuri la aplicarea unei sanctiuni -caterisirea - care dupa regulamentul bisericesc reprezinta interzicerea exercitarii practicilor bisericesti.
De mentionat este faptul ca exista o serie de abateri care, dupa regulamentul canonic, conduc la asemenea sanctiuni, ca de exemplu – schisma, hula si erezia, ceea ce in speta nu se regaseste.
Reclamantului i s-a aplicat aceasta sanctiune pentru fapte cu caracter preponderent economic - administrarea incorecta si cu rea-vointa a parohiei prin ignorarea organismelor parohiale si dispunerea dupa bunul plac asupra veniturilor parohiei, pentru promovarea in public, cu intentii ascunse a persoanei domnului L.F. ca unicul ctitor, proprietar si sustinator al bisericii in pofida credinciosilor care sunt si raman ctitori, pentru neascultare fata de autoritatile superioare, sfidarea si denigrarea in fata persoanelor laice a ierarhului, neascultarea prin cererea de predare a Antimisului si de iesire din eparhie, sustinerea contradictorie si cu absurditate a ideii despre biserica si parohie ca proprietate particulara in cadrul careia urma sa ramina ca preot slujitor.
Aceste fapte, care si in conditiile in care s-ar fi dovedit in etapa initiala ca au fost savirsite de catre reclamant, nu erau in masura sa atraga o asemenea sanctiune.
Judecata canonica a urmat, cum era si firesc, treptele prevazute de procedura speciala, fiind in faza in care s-a pronuntat sentinta nr. 5/19.02.2009 a Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului si aprobata de IPS Teodosie.
Prin aceasta sentinta, s-a hotarat pedepsirea reclamantului cu caterisirea conform prevederilor art. 4 alin. 8 lit. d din Regulamentul de Procedura a Bisericii Ortodoxe Romane ce i-a fost comunicata prin adresa nr. 6710/02.03.2009 si prin care i se aduce la cunostinta ca este degradat definitiv de rangurile bisericesti si onorifice in conformitate cu art. 4 alin. B lit. a din Regulamentul de Procedura a Bisericii Ortodoxe Romane.
Ca urmare a pronuntarii acestei sentinte, s-a adresat Prea Fericitului Patriarh Daniel contestand caterisirea sa, motivat pe faptul ca nu s-au respectat procedurile si regulamentul de procedura.
Astfel, a depus recurs la data de 17.03.2009 motivat si a primit adresa nr. 3907/17.08.2009 prin care i s-a adus la cunostinta ca s-a respins recursul, sentinta nr. 5 /2009 a Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului ramanand valabila ca si pedeapsa aplicata – caterisirea.
La recomandarea Patriarhiei Romane prin consilierul patriarhal S.C. a formulat o cerere de iertare – o uzanta a BOR – adresata IPS Teodosie si Patriarhului Daniel, in urma careia s-a tinut o sedinta a Sinodului Mitropolitan al Munteniei si Dobrogei prin care s-a dispus intr-un mod care nu mi-a fost comunicat.
Din auzite a aflat ca la sediul Arhiepiscopiei s-a comunicat un raspuns relativ la aceasta problema, dar pe care reclamantul nu l-a vazut, in concluzie reclamantului personal nu i s-a comunicat hotararea Sfintului Sinod pentru a afla motivarea.
Pana in prezent, personal reclamantului nu i s-a adus la cunostinta hotarirea finala a judecatii canonice in care isi apara calitatea de preot pe care considera ca nu a pierdut-o, respectiv harul, ci doar cel mult i s-a interzis exercitiul celor sfinte si aceasta nu cu caracter permanent, o astfel de oprire se putea face doar pe o perioada de cel mult 30 zile.
De relevat este faptul esential, indiferent de aceste aspecte, acela al indepartarii sale la data de 08.12.2008, anterior pronuntarii vreunei sentinte prin care i se aplica sanctiunea.
Intrucat a aflat din surse personale ca din data de 04.12.2008 un alt preot primise numirea pe postul sau, ceea ce era la acel moment absolut imposibil, dar s-a dovedit ulterior adevarat, a scris o cerere de demisie datata 08.12.2008, neadmisa de Arhiepiscopia Tomisului.
In conditiile in care s-ar fi dorit incetarea raporturilor de munca intre parti, elegant ar fi fost admiterea cererii sale si totul s-ar fi limitat la o colaborare cu caracter trecut intre reclamant si Arhiepiscopia Tomisului.
Prin precizarile reclamantului de la termenul din data de 16.06.2010, rezulta ca se invoca presiuni fizice si psihice (jignire si umilire in fata colegilor si enoriasilor) materializate in controale agresive, repetate pe perioada de activitate, urmate de amenintari cu sanctiuni cu caracter penal facute asupra sa pentru a-l determina sa-si depuna demisia.
Astfel, in aceasta conjunctura reclamantul si-a depus demisia la data de 08.12.2008, determinat de comportamentul abuziv manifestat de intimata, prin care s-a incalcat orice drept prevazut in legislatia muncii si Declaratia Universala a Drepturilor Omului; intimata in loc sa dea eficienta demisiei, a emis decizia nr. 672/18.12.2008, deoarece in loc sa accepte demisia, intimata a deferit spre judecata canonica de catre Consistoriul Eparhial pe reclamant, pentru abaterile constatate.
Decizia nr. 672/2008 este de fapt in realitate o decizie de sanctionare disciplinara, a carei nulitate absoluta o solicita reclamantul, deoarece s-au incalcat dispozitiile art. 267 alin. 1 si 2, art. 268 alin. 1 pct. 1 codul muncii, lipsind cercetarea disciplinara prealabila obligatorie.
In subsidiar, reclamantul releva faptul ca in perioada 08.12.2008 - 28.02.2009 s-a aflat in concediu medical datorita inrautatirii starii sale de sanatate, situatie in care a comunicat certificatele medicale in timp util intimatei, insa au fost nesocotite, incalcandu-i-se drepturile de salariat prin aplicarea sanctiunii in intervalul de incapacitate de munca, intrucat in perioada de incapacitate de munca, orice act al angajatorului este lovit de nulitate absoluta.
Prin intampinare, intimata invoca exceptia necompetentei generale a instantelor de judecata, ivind in vedere statutul BOR aprobat prin HG 53/2008 art. 4 alin. 1 – autonomia bisericii fata de stat si alte institutii, Legea 489/2006, art. 26 alin. 1-3, privind libertatea religioasa, iar pe fondul cauzei solicita respingerea cererii reclamantului motivat pe faptul ca reclamantul a inaintat la data de 08.12.2008 cerere de demisie la Centrul Eparhial Tomis, cerere inregistrata sub nr. 6710/08.12.2008 prin care reclamantul a ignorat statutul de organizare si functionare a BOR .
Instanta a solutionat exceptia de necompetenta generala a instantei prin incheierea de sedinta motivata de la termenul din 16.12.2009.
Prin sentinta civila nr.1625/13 octombrie 2010, Tribunalul Constanta a admis in parte actiunea precizata de reclamant; A anulat decizia nr. 672/08.12.2008 si sentinta nr. 5/19.09.2009 emise de parata; A repus reclamantul in situatia anterioara, respectiv in functia de preot I la parohia Eforie Nord II, Protoieria Mangalia si a obligat parata catre reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada 8.12.2009 pana la efectiva reintegrare; A respins celelalte pretentii ca nefondate.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Prin hotararea Permanentei Consistoriului Eparhial si procesul verbal din data de 28.10.1977, reclamantul a fost hirotonit ca preot pe seama Parohiei Partizani, iar prin decizia nr. 56/1978, reclamantul G.V. a fost incadrat in conditiile codului muncii – art. 70 in postul vacant de preot la Parohia Partizan Tulcea incepand cu data de 06.01.1978, findu-i stabilite drepturi banesti – salariul cu norma intreaga platibil de la bugetul de stat.
La data de 01.10.1994, prin decizia nr. 107 a Arhiepiscopului Tomisului Lucian, reclamantul a fost transferat de la parohia Chirnogeni la parohia Eforie Nord pe postul II preot, primind salariu tarifar si spor de vechime pentru norma intreaga.
Prin decizia nr. 2/17.02.1996, ca urmare a cererii reclamantului si hotararii Permanentei Consistoriului Eparhial din data de 06.02.1996, reclamantul a fost numit incepand cu data de 01.03.1996 in postul de preot paroh al parohiei Nasterea Maicii Domnului din Eforie Nord prin transfer de la parohia Eforie Nord postul II preot stabilindu-i-se si salariul tarifar, sporul de vechime precum si indemnizatia de conducere.
Raporturile sale au fost specifice celor de munca cu Arhiepiscopia Tomisului, raporturi care se supun vechiului cod al muncii valabil la data incheierii raporturilor de munca – Legea nr. 1/1970.
Subordonarea contestatorului se realizeaza asadar in dublu sens, respectiv Arhiepiscopiei atit din punct de vedere spiritual - statutar -canonic dar si in virtutea calitatii de salariat, a functiei detinute, conform codului muncii valabil la data incheierii raporturilor de munca, dar si codului muncii nou .
Cercetarea initiala din punct de vedere canonic a fost realizata de catre Consistoriul Eparhial, judecata canonica fiind pina in prezent finalizata, ulterior situatia contestatorului fiind analizata si de catre angajator.
Dupa cum se constata, forma de subordonare este independenta, dar si interdependenta, sferele de competenta ale contestatorului in intreaga sa activitate fiind demarcate de legi cu caracter specific si norme distincte, urmand a se stabili care este cea prioritara si cea subsidiara pornind de la raportul juridic initial care atrage o competenta in functie de care se analizeaza ulterior intreaga situatie a contestatorului.
Pe de o parte, apartenenta contestatorului la cler il supune legilor bisericesti canonice, iar calitatea sa de angajat cu contract de munca il supune dispozitiilor codului muncii.
In sprijinul acestei concluzii este si reglementarea din art. 295 alin 1 si 2 codul muncii-legea 53/2003, potrivit cu care dispozitiile acestui cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de acest cod, cu dispozitiile legislatiei civile.
Astfel, reglementarile codului muncii, ca lege generala, ca drept comun, se completeaza cu prevederile legii cultelor – lege speciala, in privinta raporturilor de munca dintre preoti si cultele de care apartin chiar si in situatia in care nu ar fi incheiat un contract de munca.
Este eronata din aceasta perspectiva interpretarea conferita raspunsurilor transmise prin adresa nr. 7002/30.08.2007 a Secretariatului de Stat pentru Culte dar si din adresa nr. 739/MB/22.08.2008 a Ministerului Muncii Familiei si Egalitatii de Sanse – Inspectia Muncii in sensul ca relatiile dintre preoti si cultele de care apartin, nu fac obiectul unor raporturi de munca; real este ca doar relatiile preotilor cu cultele de care apartin (care se reduc doar la latura canonica – statutara), nu fac obiectul raporturilor de munca, insa cu exceptia situatiilor in care preotii incheie contracte de munca cu aceste culte, ca in speta, caz in care raporturile lor se supun legislatiei generale –codului muncii.
In cazul in care, incepand cu anul 1978, intre reclamant si intimata exista un contract de munca, in cadrul caruia a operat transferul reclamantului la cerere de la un loc de munca la altul, a operat stabilirea si modificarea salariului tarifar al acestuia, i s-au stabilit sporuri, indemnizatii de conducere – elemente specifice contractului de munca , este evident ca intre cele doua parti s-a derulat un raport de munca.
Prioritar, se va retine ca demisia a fost scrisa de reclamant la data de 08.12.2008, moment la care inca din data de 04.12.2008 era numit de catre intimata un alt preot la biserica din Eforie, respectiv martorul C.C.I., care recunoaste numirea sa inca din data de 04.12.2008 in locul reclamantului.
Demisia prezentata de reclamant intimatei la data de 08.12.2008 se califica doar ca intentia acestuia de iesire de sub ascultarea episcopului locului, dar fara ca reclamantul sa renunte la locul sau efectiv de munca, reclamantul intelegand sa ramana preot la aceeasi biserica la care a contribuit material si cu munca, preferat de ctitor, aspect rezultat din modul in care a fost formulata, a intentiei exprimate a reclamantului.
Se constata ca, de fapt, reclamantul avea numai intentia de a iesi de sub ascultarea episcopului Tomisului, dar cu tendinta de a ramane in calitate de preot paroh la aceeasi parohie din Eforie Nord, pe care in mod repetat o considera si in mod public ca fiind proprietate privata, opinie vadit disconcordanta cu cea a autoritatii bisericesti.
Odata prezentata demisia de catre reclamant, intimata avea doar latitudinea de a lua act de aceasta, neavand posibilitatea legala de a se opune vointei salariatului de a renunta la raportul de munca, intrucat nu exista mijloace legale de coercitie a salariatului sa renunte, sa-si revoce propria vointa in acest sens, respectiv de a ramine salariat.
Intimata, concret, a luat act de demisie (moment in care fiind intrunit acordul de vointa al ambelor parti, raportul de munca se considera incheiat), dar a conferit spre judecata canonica pe reclamant, in final acesta primind sanctiunea cea mai grava - aceea de caterisire.
Eroarea intimatei a constat in faptul ca la momentul la care a luat act de demisie, se incheiase relatia de ascultare dintre parti, astfel ca acestuia nu i se mai puteau aplica sanctiuni disciplinare.
Singura posibilitate de a proceda a intimatului angajator, era aceea de a accepta vointa salariatului de denuntare a raporturilor de munca, fara a mai avea posibilitatea legala de a-l sanctiona, de a-l judeca in procedura canonica.
Prioritatea se stabileste in aceasta faza de catre instanta sesizata cu un litigiu de munca, punctul de pornire in aceasta analiza constituind-o calitatea indubitabila de salariat, fara a se face insa abstractie de calitatea de preot pe care angajatorul a inteles sa o inceteze considerind ca salariatul sau a pierdut una din conditiile absolut necesare continuarii profesiei - asupra careia o alta instanta cu caracter special se afla in dezbatere.
De altfel, data pana la care instanta competenta potrivit Legii 168/1999 este indrituita sa analizeze raportul de munca la data pronuntarii prezentei sentinte, in conditiile in care legislatia canonica bisericeasca excede unui cadru comun, are nu numai caracter comun, ci este exclusa-din punctul sau de vedere de la controlul unei instante de drept comun, aspect pe care il vom analiza prin prisma ingradirilor impuse de o legislatie paralela cu dreptul comun in materia raporturilor de munca si se va aprecia daca aceasta excludere de la un control judecatoresc este conforma normelor legislatiei interne si europene, pactelor si tratatelor, conventiilor la care Romania este parte semnatara, cu referire speciala la art. 7 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului care garanteaza dreptul la protectie egala a legii impotriva oricaror discriminari.
Din acest punct de vedere, imposibilitatea analizarii unui raport juridic supus unor norme specifice echivaleaza cu ingradirea dreptului persoanei care solicita apararea, ocrotirea, recunoasterea dreptului sau subiectiv, la justitie, ceea ce contravine principiului constitutional al liberului acces la justitie si este nepermis.
Accesul liber la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental, atat prin art.6 pct.1 din Conventie, cat si prin art.21 din Constitutia Romaniei, prin art.10 din Declaratia universala a drepturilor omului, precum si prin art.14 pct.1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
In Constitutie, accesul liber la justitie este conceput ca drept al oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nici o lege.
Acest mod de reglementare al dreptului de acces la justitie este in concordanta cu abordarea europeana a aceluiasi concept, caci, in acceptiunea Conventiei, exercitarea dreptului de acces la justitie presupune tocmai
asigurarea accesului oricarei persoane la un tribunal instituit de lege,
adica garantarea unei
proceduri judiciare
in fata careia sa se poata realiza, efectiv, acest drept.
In ceea ce priveste mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justitie, acestea sunt lasate de Conventie la latitudinea statelor care au ratificat-o, devreme ce prin art.6 pct.1 nu s-au prevazut expres alte asemenea mijloace.
Faptul ca oprind controlul jurisdictional la nivelul deciziei Sfintului Sinod al BOR, fara ca instantele de drept comun (in conditiile in care faptele penale comise de inaltii prelati sunt de competenta organelor de cercetare penala), sa-si spuna opinia legala, reprezinta o situatie de discriminare in privinta liberului acces la justitie al preotilor asupra carora instantele bisericesti au pronuntat pedepse, chiar cu caracter definitiv, creandu-se astfel o justitie canonica paralela.
Datorita acestor considerente, instanta sesizata cu contestarea deciziei nr. 672/2008, constata ca intimata si-a depasit competenta legala de a lua act pur si simplu de vointa reclamantului privind denuntarea relatiilor de ascultare fata de episcopul locului, intelegind ca prin aceasta manifestare, reclamantul a comis o abatere cu caracter canonic, pentru care l-a deferit instantei bisericesti desi reclamantul nu mai avea la acel moment calitatea ascultator al autoritatii canonice locale –episcopul locului.
Ca urmare, va anula decizia nr. 672/2008 si sentintei nr. 5/2009 emise de intimata, repune reclamantul in functia detinuta anterior aceea de preot I la parohia Eforie Nord II Protoieria Mangalia, cu consecinta platii tutoror drepturilor de natura salariala de la data de 08.12.2008 pana la efectiva reintegrare.
Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, desi se confirma sustinerile sale privitor la motivele indepartarii sale din locul de munca, modalitatea efectiva, si este de notorietate suferinta produsa, instanta in lipsa unui minim de probatoriu, nu poate uza de notorietate pentru acordarea de daune, care de regula trebuie sa stabileasca o suma necesara nu atat pentru a repune victima intr-o situatie similara cu cea avuta anterior, pentru ca nici o instanta nu mai poate reda situatia anterioara, posibilitatea fiind aceea de a procura petentului satisfactii de ordin moral susceptibile de a inlocui valoarea de care a fost privat, satisfactia cuprinzand doua elemente si anume reparatia daunelor materiale si o compensatie acordata pentru prejudiciul moral.
Arhiepiscopia Tomisului a declarat la data de 18.11.2010 recurs impotriva sentintei civile nr.1625/13.10.2010 pronuntate de Tribunalul Constanta, apreciind ca hotararea recurata este nelegala si netemeinica
.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele.
Analizand actele normative in vigoare, in special prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, rezulta ca relatiile dintre preoti si cultele carora apartin nu fac obiectul unor raporturi juridice de munca. Asadar, considera ca prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, ale contractului colectiv de munca incheiat la nivel national, precum si cele ale altor acte normative aplicabile raporturilor juridice de munca dintre angajatori si salariati, nu sunt aplicabile relatiilor dintre clerici si cultele carora apartin.
Intre Biserica Ortodoxa Romana si personalul ei clerical nu se poate vorbi de raporturi de munca, ci de raporturi statuar-canonice specifice, ce decurg din misiunea canonica a preotului.
Asa cum rezulta din art. 1 alin. 2 din Codul Muncii, prevederile acestui act normativ nu se aplica in situatiile in care exista legi speciale care au dispozitii derogatorii. Toate prevederile art. 23-26 (“Personalul cultelor”) ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor dau tarie legala modului propriu in care, in conformitate cu propria traditie si doctrina, cultele isi stabilesc raporturile cu personalul propriu. Mai mult, de regula personalul clerical nu isi desfasoara activitatea in baza unui contract individual de munca, ci in baza imputernicirii date de Chiriarh.”
Statutul Bisericii Ortodoxe Romane, aprobat prin H.G. nr. 53/2008 stipuleaza in art. 123, alin.7 ca:
“La inceperea activitatii pastorale in unitatea in care a fost numit, personalul bisericesc primeste din partea chiriarhului o decizie”.
La dosarul cauzei nu exista nici un contract individual de munca.
In speta chiar instanta precizeaza la pagina 6 din hotarare ca numirea lui Gurita Vasile in postul de preot s-a facut prin Decizia Chiriarhului nr.56/1978 (potrivit vechiului statut).
De asemenea trebuie avute in vedere prevederile art. 23( alin 4), din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor: “Exercitarea functiei de preot sau orice alta functie care presupune exercitarea atributiilor de preot fara autorizatia sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fara personalitate juridica, se sanctioneaza potrivit legii penale...”
Potrivit prevederilor art. 23 (1) din Legea nr. 489/2006 - cultele isi aleg, numesc, angajeaza sau revoca personalul, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementari.
Cu privire la edificarea bisericii “Nasterea Maicii Domnului” din Eforie, unde a functionat ca preot G.V. din anul 1996 si pana in 2008, trebuie mentionate cateva elemente faptice de esenta, respectiv ca lucrarile de constructie a bisericii au demarat dupa obtinerea de catre Arhiepiscopia Tomisului a Autorizatiei de Construire nr. 56 din 1992 emisa de Primaria din Eforie; biserica s-a ridicat pe un teren care a fost atribuit in folosinta Arhiepiscopiei Tomisului prin hotarare a Consiliului Judetean Local Eforie; lucrarile de constructie, intrerupte la un moment dat, au fost reluate dupa ce Arhiepiscopiei Tomisului i s-a eliberat o noua autorizatie de constructie cu nr. 121/21.06.1999, pentru continuarea lucrarilor; la cheltuielile facute pentru edificarea lacasului a contribuit alaturi de L.F. caruia i s-a recunoscut oficial calitatea de ctitor, o serie de alte persoane fizice si juridice care au facut donatii in acest scop.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, recurenta afirma ca aprecierea instantei, cum ca intrarea in biserica s-a facut in mod abuziv nu are temei legal, cu atat mai mult cu cat, din declaratiile martorilor, reiese faptul ca G.V. nu era prezent la acea data la biserica (nici in data de 09.12, nici in 13.12.2008). El este demis din functia de preot paroh in data de 04.12.2008, prin decizia nr. 639/2009, ramanand preot II, la aceeasi biserica, pentru ca ulterior, in data de 08.12.2008, prin decizia nr. 672/2008, pentru abaterile savarsite, G.V. sa fie eliberat de toate atributiile pe care le detinea pana atunci.
In sprijinul acestei afirmatii, cum ca intrarea in biserica nu s-a facut in mod abuziv de catre reprezentantii Arhiepiscopiei Tomisului, ci de drept, vine si REZOLUTIA din data de 21.10.2010, data in dosar nr. 861/P/2010, de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rezolutie in care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de Arhiepiscopul Tomisului, P.T., sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 246-247 din Codul Penal.
Instanta a ignorat, asadar, prevederile Statutului pentru Organizarea si Functionarea Bisericii Ortodoxe Romane care precizeaza in:
Art. 178-(1) Bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei, sunt integrate patrimoniului eparhiei si stau sub jurisdictia si controlul autoritatii Arhiepiscopiei sau Episcopiei...
Art. 181- O biserica, imediat dupa sfintirea ei, trece in proprietatea si folosinta unitatilor de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul si cladirile afectate ei si sta sub dispozitiile acestui Statut, tinandu-se seama si de actele de fundatie...”. (in septembrie 2001 a avut loc sfintirea bisericii parohiale din Eforie Nord, de catre IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.)
Statutul Bisericii Ortodoxe Romane aprobat prin H.G. nr. 53/2008 stipuleaza la art. 4 alin. I ca aceasta este autonoma fata de stat si fata de alte institutii.
- Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor prevede la art. 26 alin. 1-3:
(1) Cultele pot avea organe proprii de judecata religioasa pentru problemele de disciplina interna, conform statutelor si reglementarilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplina interna sunt aplicabile in mod exclusiv prevederile statutare canonice.
(3) Existenta organelor proprii de judecata nu inlatura aplicarea legislatiei cu privire la contraventii si infractiuni in sistemul jurisdictional.
In dosarul nr. 4172/118/2007 al Curtii de Apel Constanta a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate a acestor prevederi legale. In preambulul motivarii Deciziei nr. 640/2008, Curtea Constitutionala retine ca in scopul examinarii exceptiei, se impune analizarea naturii juridice a unitatilor de cult si raporturile acestora cu statul roman, asa cum rezulta din dispozitiile art. 29 alin. 1-5 din Constitutie, potrivit carora:
...alin. 3. Cultele religioase sunt libere sa se organizeze potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.
...alin.5. Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.
Vazand aceste dispozitii, Curtea Constitutionala constata ca alcatuirea cultelor religioase este compusa din totalitatea credinciosilor de o anumita religie, ca ele sunt autonome fata de stat si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.
Asadar, cultele au un rol spiritual in societatea romaneasca, fiind evident ca natura lor juridica nu este cea a unor entitati statale, deoarece ele sunt autonome fata de stat. Disciplina interna a unui cult este reglementata prin acte juridice specifice, adecvate desavarsirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Cat priveste statul, Curtea Constitutionala retine ca aceasta este o organizatie politica care isi realizeaza atributiile prin exercitarea functiilor publice. Or, statul nu exercita functii publice si in domeniul activitatii interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile si personalului cultelor religioase.
Fata de acestea, Curtea constata ca este neintemeiata critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea art. 21 din Constitutie privind accesul la justitie.
Astfel, instantele de judecata nu sunt competente sa exercite functia de infaptuire a justitiei in cadrul cultelor religioase pentru acte de incalcare a disciplinei interne, deoarece raspunderea juridica, in materie, nu este reglementata prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.
Cu privire la decizia nr. 672/08.12.2008, se afirma ca la emiterea acestei decizii s-a avut in vedere urmatorul aspect, si anume faptul ca demisia preotilor este socotita ca apostazie, conform art. 608 din Pravila Bisericeasca a lui N.S.
Se mentioneaza faptul ca Arhiepiscopia Tomisului a incercat in nenumarate randuri sa discute cu reclamantul, insa acesta nu a dorit sa onoreze aceste invitatii, reclamantul neprezentandu-se nici atunci cand a fost citat a se prezenta in fata Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului.
In sarcina preotului G.V. au fost retinute, de-a lungul timpului, mai multe fapte care constituie abateri de la disciplina preoteasca, fapte ce contravin canoanelor bisericesti si au fost sanctionate ca atare.
G.V. a depus la dosar un inscris (Decret Metropolitan) din care rezulta ca este numit vicar mitrat al Mitropoliei Autonome Ortodoxe din Occident (MAO), aceasta organizatie nefacand parte (potrivit Legii 489/2006) din cultele religioase recunoscute in Romania si nici din structura Bisericii Ortodoxe Romane, din care face parte Arhiepiscopia Tomisului dimpreuna cu clericii si mirenii ei. De asemenea MAO nu face parte din nicio biserica crestin ortodoxa sora (egala cu Biserica Ortodoxa Romana). Membrii MAO sunt in general fosti preoti, actualmente caterisiti, certati cu disciplina si morala crestina.
MAO nu face parte din bisericile crestin-ortodoxe aflate in comuniune.
Art. 19 din Legiuirile BOR - Regulamentul de Procedura - “ nici un episcop nu poate primi un cleric dintr-o eparhie straina fara carte canonica eliberata de episcopul eparhiei din care a plecat. In cartea canonica se va arata precis purtarea de pana atunci a solicitatorului. Lipsa acestei precizari, face fara efect cartea canonica. Daca un preot sau diacon ar savarsi cele sfinte in alta eparhie fara invoirea chiriarhului se va considera ca neascultare de autoritati si se va pedepsi ca atare.”
In dispozitivul hotararii se precizeaza ca se va “repune reclamantul in situatia anterioara, respectiv in functia de preot I la parohia Eforie Nord II” ceea ce demonstreaza ca instanta nu a analizat in detaliu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, intrucat exista la dosar decizia 639 din 4 decembrie 2008, decizie prin care Gurita Vasile este incadrat in postul II de preot, aceasta decizie nefiind contestata de Gurita Vasile.
Singurul for bisericesc care avea autoritatea modificarii sentintei nr. 5 din 2009 de caterisire este Sfantul Sinod cf. Legii 489/2006, H.G. 53/2008. Insa Sfantul Sinod, dupa analizarea situatiei fostului preot G.V. a hotarat in sedinta din 19 iunie 2009 “respinge recursul fostului preot G.V. si mentine pedeapsa caterisirii aplicata de consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului prin sentinta nr. 5 din 19 februarie.2009.
In ceea ce priveste “judecarea” lui G.V. de catre Consistoriul Eparhial, se mentioneaza faptul ca aceasta a avut loc in conformitate cu prevederile Legiuirilor Bisericii Ortodoxe Romane – Regulamentului de Procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale B.O.R. (care in art. 4.B, lit. d, face referire la “CATERISIRE” -pedeapsa definitiva -), ale Statutului pentru organizarea si functionarea B.O.R. (cap. “Disciplina clerului”), si ale Legii nr. 489/2006 (art.23).
Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 137 Cod procedura civila: “Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.”
In temeiul dispozitiilor legale invocate mai sus, Curtea va analiza cu prioritate exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti.
Regimul general al cultelor este reglementat prin legea 489/2006.
Potrivit art. 23 al. 1 din acest act normativ: “cultele isi aleg, numesc, angajeaza sau revoca personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementari”.
- alin. (2) : „Personalul cultelor poate fi sanctionat disciplinar pentru incalcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementari.”
In conformitate cu prevederile art. 26 al. 1 si 2 din acelasi act normativ, cultele pot avea organe proprii de judecata religioasa pentru problemele de disciplina interna conform statutelor si reglementarilor proprii.
- alin (2): “ Pentru problemele de disciplina interna sunt aplicabile in mod exclusiv prevederile statutare si canonice.”
Din dispozitiile legale invocate mai sus, rezulta faptul ca intre preoti si cultele carora apartin nu exista raporturi juridice de munca pentru a fi aplicabile prevederile codului muncii, ci raporturi statutar-canonice specifice.
Prin art. 1 al. 2 din Legea nr. 53/2003 se prevede ca: “prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii”
Prin Legea 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor si H.G. 53/2008 de aprobare a statutului Bisericii Ortodoxe Romane exista dispozitii derogatorii de la codul muncii privind disciplina clerului.
Astfel, prin art. 148 din H.G. 53/2008 se prevede ca instantele disciplinare si de judecata bisericeasca pentru clericii de mir, preoti si diaconi in functiune, pensionari, precum si pentru cantareti, in probleme doctrinare, morale, canonice si disciplinare sunt:
A. De judecare in fond:
a) Consistoriul disciplinar protopopesc;
b) Consistoriul eparhial;
B. De judecare in recurs:
Consistoriul mitropolitan, pentru cererile de recurs admise, in principiu, de Sinodul mitropolitan si de Sfantul Sinod.
- alin.(2): „Organismele care se pronunta asupra admisibilitatii cererilor de recurs sunt:
a) Sinodul mitropolitan, care poate admite sau respinge, in principiu, recursurile pentru cazurile de depunerea din treapta, pronuntate de un consistoriu eparhial;
b) Sfantul Sinod, care admite sau respinge in principiu, recursurile pentru cazurile de caterisire, pronuntate de un consistoriu eparhial.
Prin decizia nr. 640/10.06.2008, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) - (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.
In motivarea acestei decizii, Curtea Constitutionala a retinut ca statul nu exercita functii publice si in domeniul activitatii interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile si personalului cultelor religioase.
Curtea Constitutionala a constatat ca este neintemeiata critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea art. 21 din Constitutie privind accesul la justitie motivat de faptul ca instantele de judecata nu sunt competente sa exercite functia de infaptuire a justitiei in cadrul cultelor religioase, pentru acte de incalcare a disciplinei interne, deoarece raspunderea juridica in materie, nu este reglementata prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.
De altfel, este echitabil sa se stabileasca raspunderea disciplinara a personalului clerical de catre organe de judecata ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia daca actele de indisciplina savarsite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului.
De asemenea, Curtea Constitutionala a constatat ca este neintemeiata si critica privind incalcarea art. 21 alin. (4) din Constitutie, potrivit caruia: “jurisdictiile administrative sunt facultative...”, intrucat astfel de organe de jurisdictie sunt proprii organelor administrative, insa in cazul supus examinarii nu este vorba despre un organ administrativ, ci despre un cult religios, autonom fata de stat, cu rol spiritual in societate.
Or, legiuitorul, la alin.(1) al textului examinat a utilizat notiunea de “organe proprii de judecata religioasa”, care au ca scop doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice stabilite prin norme de reglementare generala.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 4 si 16 din Constitutie, Curtea Constitutionala a constatat ca aceasta este nefondata, deoarece, in materia raspunderii pentru incalcarea disciplinei interne, personalul clerical din cadrul unor culte se afla in situatii diferite fata de cetatenii laici, in sensul ca primii se supun normelor juridice si canonice speciale, iar ceilalti cetateni se supun normelor juridice cu caracter special de aplicabilitate. In legatura cu principiul egalitatii, in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a statuat, in mod constant, ca pot fi instituite prin lege tratamentele juridice diferite, justificate obiectiv si rational pentru situatii diferite. Tratamentul diferit se justifica de statutul diferit al membrilor clerului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost chemata sa se pronunte in legatura cu exercitarea anumitor profesii si cu natura juridica a contestatiilor privitoare la masurile disciplinare care pot fi aplicate de ordinele profesionale si anume daca acestea au caracter civil, in sensul prevederilor art. 6 al. 1 din Conventie”
Curtea Europeana a statuat ca o asemenea atribuire de competenta in materie nu este, prin ea insasi, contrara dispozitiilor Conventiei. Este, insa, necesar fie ca jurisdictiile ordinelor profesionale sa indeplineasca exigentele art. 6 al. 1 din Conventie, fie daca nu le indeplinesc, legea nationala trebuie sa admita accesul la un organ de jurisdictie, care prezinta toate garantiile pe care le impune acest text.
In acest sens, Curtea Europeana a considerat necesar sa defineasca continutul sintagmei “tribunal independent” sustinand ca trebuie luati in considerare urmatorii factori: modul de desemnare si durata mandatului membrilor care compun tribunalul; existenta unei protectii adecvate asupra presiunilor exterioare; posibilitatea de a verifica daca el prezinta sau nu aparenta de independenta.
Cu referire expresa la instantele ecleziastice, in cauza Tyler Tomson contra Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea Europeana a statuat ca este legitima compunerea jurisdictiilor disciplinare din membrii grupului interesat, aceste situatii neexcluzand apriori independenta celor ce compun aceste instante. Numirea membrilor acestor tribunale nu justifica, in sine, existenta de dubii cu privire la independenta lor.
Raportat la jurisprudenta evocata, Curtea retine ca Statutul privind organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane aprobat prin H.G. nr. 53/16.01.2008, reglementeaza in Capitolul IV intitulat “Disciplina clerului”, cu deosebita acuratete, compunerea instantelor disciplinare, alegerea membrilor, durata mandatului, conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru a fi ales membru, competenta instantelor disciplinare, drepturile procesuale ale partilor, inclusiv dreptul de a fi asistat, caile ordinare si extraordinare, astfel ca din punct de vedere al reglementarii, instantele disciplinare si de judecata bisericeasca, creeaza aparenta de “tribunal independent”.
Avand in vedere dispozitiile legale invocate, Jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a admis exceptia necompetentei generale a instantei si a respins actiunea ca inadmisibila.
Fiind vorba de o necompetenta generala a instantei in solutionarea cererii, Curtea a respins, pe cale de consecinta si cererea de suspendare a judecatii pana la solutionarea cererii de revizuire a sentintei de caterisire de catre Patriarh.
Intrucat motivul de recurs analizat a atras respingerea actiunii ca inadmisibila, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.
Potrivit art. 274 din Codul de Procedura Civila, Curtea a obligat intimatul catre recurenta la 3720 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.
Decizia civila nr. 176/CM/19.04.2011
Dosar nr. 12028/118/2009
Judecator redactor Jelena Zalman