Hotărâre privind audierea anticipată
12 martie 2020Încheierea de admitere a cererii de redeschidere a procesului penal
12 martie 2020
Încheiere de admitere a contestaţiei şi de stabilire a termenului de finalizare a urmăririi penale sau de finalizare a judecăţii, precum şi a termenului în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată
Sediul materiei:
- Art. 488
1
C. proc. pen. şi următoarele C. proc. pen.
DOSAR NR....
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ....
ÎNCHEIERE
ŞEDINŢA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE ...
JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI: ...
GREFIER:...
Pe rol se află contestaţia formulată de persoana vătămată ... privind durata procesului penal obiect al dosarului nr.../... aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria ....
Procedura de citare a fost legal îndeplinită. La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns contestatoarea persoană vătămată ... , lipsind suspectul ..., partea civilă ... şi partea responsabilă civilmente ....
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr.../... al Parchetului de pe lângă Judecătoria ... precum şi faptul că prin adresa nr... din data de ... Parchetul de pe lângă Judecătoria... a înaintat un punct de vedere sub aspectul temeiniciei contestaţiei formulate în cauză, după care:
Reprezentantul Ministerului Public solicită ...
Contestatoarea persoană vătămată ... solicită ...
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,
În data de ... a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei ... contestaţia formulată de persoana vătămată ... privind durata procesului penal obiect al dosarului nr .../P/ ... aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria ...
În fapt, contestatoarea persoană vătămată a invocat faptul că ...
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488
1
şi urm. C. proc. pen.
La solicitarea judecătorului de drepturi şi libertăţi a fost ataşată copia certificată a dosarului de urmărire penală nr.../P/... al Parchetului de pe lângă Judecătoria ... La data de ... a fost înaintat prin serviciul registratură punctul de vedere al procurorului căruia i-a fost repartizată cauza spre soluţionare. Potrivit acestuia, în cauză nu a fost depăşit termenul rezonabil de finalizare a urmăririi penale, întrucât ... Suspectul ..., partea civilă ... şi partea responsabilă civilmente ... nu şi-au exprimat punctul de vedere în termenul de ... zile acordat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Analizând lucrările şi materialul din dosarul de urmărire penală nr.../... aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria ..., precum şi punctul de vedere al procurorului căruia i-a fost repartizată cauza spre soluţionare, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine următoarele:
În data de ... a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria ... sub nr. ..../P/... plângerea penală formulată de persoana vătămată ... prin care aceasta reclama că ....
Prin ordonanţa din data de ... Parchetul de pe lângă Judecătoria ... a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. ... C. pen., constând în aceea că în data de ....... În data de ... au fost audiaţi martorii ..., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, iar în data de ... a fost efectuată o recunoaştere de pe planşa fotografică, persoana vătămată recunoscându-l pe numitul ... ca fiind autorul faptei reclamate.
Prin ordonanţa din data de ... Parchetul de pe lângă Judecătoria ... a dispus în baza art. 305 alin. (3) C. proc. pen. ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de numitul ..., care a dobândit calitatea de suspect.
În data de ... i s-au adus la cunoştinţă suspectului ... drepturile prevăzute de art. 83 C. proc. pen., încheindu-se în acest sens un proces-verbal. În cursul aceleiaşi zile organul de urmărire a procedat la audierea suspectului, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei. În data de ... suspectul, prin apărător ales, a formulat o cerere de probatoriu constând în proba testimonială cu martorii ... , pentru a dovedi ..., proba cu înscrisuri constând în ... , pentru a dovedi ... , şi efectuarea unei confruntări cu persoana vătămată... Prin ordonanţa din data de ... organul de urmărire penală a încuviinţat cererea de probatoriu formulată de suspect.
Potrivit dispoziţiilor art. 4885 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: natura şi obiectul cauzei, complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor, elementele de extraneitate ale cauzei, faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare, comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului, comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate, intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei precum şi orice alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii.
În concret, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că durata cauzei penale supuse controlului jurisdicţional este de ..., punctul de pornire constituindu-l momentul ...(
se va aprecia in funcţie de natura şi obiectul cauzei şi calitatea contestatorului, avându-se în vedere jurisprudenţa CEDO
), respectiv data de ....
Avându-se în vedere volumul activităţilor procesual penale efectuate în cauză, natura lipsită de complexitate a situaţiei de fapt şi a problemelor de drept de a căror rezolvare depinde justa soluţionare a cauzei, precum şi numeroasele perioade de inactivitate care nu au fost justificate în niciun fel de către organul de urmărire penală în cadrul punctului de vedere exprimat în scris, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în baza art. 488
6
alin. (1) C. proc. pen., va admite contestaţia privind durata procesului formulată de persoana vătămată.
De asemenea, avându-se în vedere faptul că în cauză au fost audiate părţile şi martorii oculari, au fost efectuate recunoaşteri de pe planşa fotografică, organul de urmărire penală urmând a audia martorii încuviinţaţi suspectului şi a efectua confruntarea acestuia cu persoana vătămată, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că un termen de ... este suficient pentru finalizarea fazei urmăririi penale şi emiterea rechizitoriului sau, după caz, a ordonanţei de clasare sau de renunţare la urmărire potrivit dispoziţiilor art.327 C. proc. pen.
În consecinţă, va stabili drept termen pentru finalizarea urmăririi penale data de ... Contestatoarea persoană vătămată nu va putea formula o nouă contestaţie mai devreme de data de ...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE:
În baza art. 488
6
alin. (1) C. proc. pen. admite contestaţia privind durata procesului formulată de persoana vătămată
[270]
... (
date prevăzute de art.107 C. proc. pen.
). Stabileşte drept termen pentru finalizarea urmăririi penale data de ...
Contestatoarea persoană vătămată nu poate formula o nouă contestaţie mai devreme de data de ...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, ...
JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI, GREFIER,