Interpretarea si aplicarea art. 128 din Legea nr. 85/2014
31 martie 2020Obligatie solidara in partea debitorilor, intreruperea prescriptiei in contra tuturor debitorilor
31 martie 2020
Natura juridica a procesului-verbal de negociere a pretului de vanzare a unui pachet de actiuni
Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. se poate dispune casarea unei hotarari atunci cand aceasta a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii. Intr-adevar, competenta materiala este de ordine publica, insa aceasta trebuie invocata in conditiile legii, respectiv cu respectarea prevederilor art. 130 alin. 2 C.proc.civ. conform caruia necompetenta materiala trebuie invocata de parti sau de judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante. In fata completului de contencios administrativ nu s-a verificat competenta, in conditiile art. 131 C.proc.civ., si nici nu a fost invocata necompetenta materiala sau functionala a Tribunalului Iasi si a completului de contencios administrativ.
Curtea de Apel Iasi - Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr.
58/16.01.2019
Prin sentinta civila nr. XXXX Tribunalul Iasi a respins exceptia tardivitatii promovarii actiunii si exceptia de neindeplinire a procedurii prealabile, exceptii invocate de paratul Unitatea Administrativ Teritoriala H..
Totodata, prima instanta a respins cererea principala formulata de reclamantul Unitatea Administrativ Teritoriala F. in contradictoriu cu paratul Unitatea Administrativ Teritoriala H., precum si cererea reconventionala promovata de paratul reclamant Unitatea Administrativ Teritoriala H. cu reclamantul parat Unitatea Administrativ Teritoriala F.
In motivarea sentintei, Tribunalul Iasi a retinut faptul ca reclamanta contesta un proces-verbal intocmit la data de 28.07.2011 intre UAT oras F. si UAT oras H., cu ocazia negocierii pretului de vanzare a unui procent de 1% din actiunile detinute de Consiliul Local H. la SC xxx Sa H., catre orasul F. In partea finala se consemneaza ca se hotaraste vanzarea unui numar de 160 actiuni, reprezentand un procent de 1% din total capital social al SC x”XXX” SA H. la pretul nominal de xxx lei/actiune, insumandu-se pretul total de xxxxx lei.
Procesul-verbal de negociere a pretului a fost aprobat prin HCL F. xxx/29.07.2011 si prin HCL H. xxxx/28.07.2011. Prin HCL F. xxxx/31.05.2011 s-a aprobat cumpararea celor 160 actiuni. In urma unui control efectuat de Curtea de Conturi s-a constatat nerespectarea unor dispozitii legale referitoare la contabilitatea publica in ceea ce priveste achitarea sumei de xxxx lei de catre UAT F. catre UAT H., retinandu-se ca plata este nelegala. Astfel, reclamanta a promovat prezenta actiune.
Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile, instanta a constatat ca indeplinirea unei asemenea proceduri este incompatibila cu situatia anularii propriului act.
In ceea ce priveste exceptia tardivitatii actiunii, instanta a retinut ca, desi exceptia a fost invocata, nu s-a facut dovada ramanerii definitive a deciziei xx/2.07.2013 a Curtii de Conturi prin care s-au stabilit neregulile ce stau la baza prezentului litigiu.
In ceea ce priveste fondul cererii principale, Tribunalul Iasi a retinut ca procesul- verbal de negociere reprezinta un act preparator care a produs efecte numai ca urmare a aprobarii sale de catre cele doua Consilii Locale si a aprobarii vanzarii, respectiv cumpararii celor 160 de actiuni.
Procesul-verbal de negociere are natura juridica a unui act preparator, care nu poate produce efecte juridice proprii. Tranzactia nu s-a produs ca urmare a intocmirii procesului- verbal contestat, ci ca urmare a aprobarii procesului-verbal si a cumpararii, respectiv vanzarii prin trei HCL.
In raport de dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit carora instanta este competenta sa se pronunte si asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii, s-a retinut ca asupra unui act preparator care sta la baza unui act administrativ instanta se poate pronunta numai in situatia in care se ataca acesta din urma.
Impotriva sentintei a promovat recurs Unitatea Administrativ Teritoriala F., considerand-o nelegala, aratand ca doctrina juridica arata ca notiunea de „operatiune administrativa”, desi este folosita de legislatie, este necunoscuta de doctrina si jurisprudenta noastra, apreciind ca terminologia poate fi deseori sursa de confuzie, iar „operatiunea administrativa” se caracterizeaza prin aceea ca nu produce efecte juridice.
Invocand doctrina, recurenta a mai aratat ca „operatiunea administrativa complexa” reprezinta un lant de acte administrative (sau mai pe larg acte juridice) si provin de la autoritati administrative diverse, iar „actele administrative complexe” sunt actele care au cel putin doi autori, sunt manifestari de vointa emise in regim de putere publica, unilaterale, care au fost adoptate in comun de doua sau mai multe organe administrative.
Considera ca procesul-verbal de negociere nr. 15768/28.07.2011 a carui anulare a solicitat-o are caracteristicile unui act administrativ complex si nu ale unei „operatiuni administrative”, la care face referire art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu este un act preparator, este un act juridic, este o manifestare de vointa emisa de doua organe administrative in regim de putere publica.
Solutia instantei de recurs
Referitor la motivul de ordine publica, invocat din oficiu, referitor la competenta materiala a Tribunalului Iasi, se constata ca potrivit art. 488 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. se poate dispune casarea unei hotarari atunci cand aceasta a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii.
Intr-adevar, competenta materiala este de ordine publica, insa aceasta trebuie invocata in conditiile legii, respectiv cu respectarea prevederilor art. 130 alin. 2 C.proc.civ. conform caruia necompetenta materiala trebuie invocata de parti sau de judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante.
In cauza, se constata ca Tribunalul Iasi a fost investit cu solutionarea prezentei actiuni, ca urmare a declinarii competentei de catre Judecatoria Iasi, prin sentinta civila nr. xxx/25.11.2016. Ulterior, in fata Tribunalului Iasi, completul specializat in materie civila analizat competenta functionala a instantei, declinand cauza spre solutionare catre Sectia de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Iasi.
In fata completului de contencios administrativ nu s-a verificat competenta, in conditiile art. 131 C.proc.civ., si nici nu a fost invocata necompetenta materiala sau functionala a Tribunalului Iasi si a completului de contencios administrativ.
Prin urmare, nu se poate retine ca este incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., cata vreme nu a fost invocata in conditiile legii necompetenta materiala a Tribunalului Iasi, ca instanta de contencios administrativ.
Pe de alta parte, trecand peste chestiunile de procedura referitoare la invocarea necompetentei materiale, Curtea constata ca, avand in vedere calificarea juridica data de prima instanta procesului-verbal de negociere nr. xxxxx/28.07.2011, respectiv de act preparator al unui act administrativ, competenta sa se pronunte asupra operatiunilor administrative care stau la baza emiterii unui act administrativ, conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, este tot instanta de contencios administrativ prevazuta de art. 8 alin. 1 din acelasi act normativ.
In consecinta, fata de toate aceste argumente, se constata ca nu poate fi retinuta nelegalitatea sentintei recurate din perspectiva incalcarii competentei materiale, nefiind incident motivul de ordine publica invocat din oficiu si prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ.
Pe de alta parte, referitor la motivul de nelegalitate invocat de catre recurenta in privinta aplicarii gresite a normelor de drept material, motiv prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea observa ca si acesta este nefondat.
In mod corect, a calificat juridic actul ce face obiectul cererii de anulare formulata de catre reclamanta, respectiv acela de act preparator, operatiune administrativa care sta la baza emiterii actului administrativ.
Astfel, procesul-verbal de negociere incheiat la data de 28.06.2011 intre Comisia de negociere a pretului de vanzare actiunilor, constituita prin Hotararea Consiliului local H. nr. xxx/31.03.2011 si comisia constituita prin Hotarare a Consiliului Local H., asa cum rezulta din continutul actului,
hotaraste vanzarea unui numar de 160 de actiuni, reprezentand un procent de 1% din total capital social al SC „XXX” SA H. la pretul nominal de xxx lei/actiune, insumand un pret total de xxxx lei.
Cu toate acestea, trebuie observat ca aceasta operatiune de negociere, transpusa in continutul procesului-verbal din 28.06.2011, constituie o etapa a procedurii de cumparare a unui numar de 160 de actiuni detinute de Consiliul Local H. la SC x”XXX” SA H., procedura aprobata prin HCL F. nr. xxx/31.05.2011. Astfel, procedura de cumparare a pachetului de actiuni a fost demarata prin HCL nr. xxx/31.05.2011, procesul-verbal de negociere a pretului de vanzare a actiunilor reprezentand o etapa intermediara, nefiind suficienta incheierea acestui act pentru finalizarea procedurii, dupa cum rezulta din art. 2 al hotararii mai sus citate.
Mai mult, negocierea si stabilirea pretului prin procesul-verbal de negociere nu este suficienta pentru definitivarea tranzactiei, ci este necesara incheierea contractului de vanzare-cumparare de actiuni precum si aprobarea acestor doua acte de catre Consiliul Local al orasului. Or, aceste doua acte au fost aprobate prin Hotararea Consiliului Local F. nr. xxx/29.07.2011, act administrativ prin care a fost finalizata procedura de cumpararea a celor 160 de actiuni de la Orasul H..
In consecinta, actele administrative care creeaza obligatii in sarcina Consiliului Local F. cu privire la tranzactionarea celor 160 de actiuni de la Orasul H. sunt hotararile Consiliului Local F. de demarare a procedurii si cea de aprobare a pretului de vanzare, precum si contractul de vanzare-cumparare.
In aceste conditii, analizarea corectitudinii stabilirii pretului tranzactiei se poate face doar cu ocazia verificarii legalitatii actului administrativ prin care se da efect tranzactiei, respectiv Hotararea Consiliului Local de aprobare a procesului-verbal de negociere, respectiv HCL nr. xxx/29.07.2011, iar nu prin atacarea separata a procesului- verbal de negociere, care reprezinta doar o operatiune administrativa preparatoare a tranzactiei, in sensul art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel cum corect a stabilit si prima instanta.