Model Cerere de reexaminare timbraj
15 februarie 2017Titlul executoriu
22 februarie 2017Model Contestaţie la executare silită
Model Contestaţie la executare silită
Sediul materiei:
- Art. 711-719 C. proc. civ.
- Art. 148-151 C. proc. civ.
- Art. 192 C. proc. civ.
- Art. 194-195 C. proc. civ.
Instanţa .....
Domnule Preşedinte,
Subsemnatul[1](nume ....., prenume .....), cu domiciliul în ....., având codul numeric personal ....., cu domiciliul procesual ales[2] pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume ....., prenume .....), cu domiciliul în....., având următoarele date de contact[3], personal/reprezentat prin mandatar/prin reprezentant legal/prin reprezentant judiciar (nume ....., prenume .....)/reprezentat prin avocat (nume ....., prenume .....), cu sediul profesional în ....., având următoarele date de contact[4] .....
sau
Subscrisa[5] (denumirea .....), cu sediul[6] în ....., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţului[7]/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice[8]/contul bancar ....., cu sediul procesual ales[9] pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume ....., prenume .....), cu domiciliul în ....., având următoarele date de contact[10]/prin reprezentant[11] (nume ....., prenume .....)/prin consilier juridic (nume ....., prenume .....)/prin avocat (nume ....., prenume .....), cu sediul profesional în ....., având următoarele date de contact[12] .....
în contradictoriu cu intimatul (nume ....., prenume .....), cu domiciliul în....., având codul numeric personal[13] .....,
sau
în contradictoriu cu intimata (denumirea persoanei juridice .....), cu sediul în ....., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţului/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice/contul bancar[14], prin reprezentant[15] (nume ....., prenume .....), formulăm
CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA EXECUTĂRII SILITE
ce face obiectul dosarului nr…., înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc…., efectuate la solicitarea intimatului creditor …., în baza titlului executoriu[16] reprezentat de …. .
Solicităm anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare.
În fapt, arătăm că[17]…. .
În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art.711-719 C. proc. civ.
În dovedire, solicităm încuviinţarea probei cu înscrisuri/ probei testimoniale/ probei cu interogatoriul pârâtului/ probei cu expertiză judiciară în specialitatea .....
În cadrul probei cu înscrisuri, depunem următoarele înscrisuri[18] ....., în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în .... [19] exemplare.
În cadrul probei testimoniale, indicăm în vederea audierii, în calitate de martori, pe numiţii ....., cu domiciliul în[20] ....., pentru dovedirea următoarelor împrejurări de fapt ..... şi solicităm citarea acestora.
În cadrul probei cu interogatoriu, solicităm citarea intimatului, persoană fizică[21], cu menţiunea personal la intergatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art.358 din C. proc. civ., pentru dovedirea faptelor personale vizând[22] ..... .
În cadrul probei cu expertiză în specialitatea ......, solicităm încuviinţarea următoarelor obiective[23]: ..... .
Solicităm judecarea cauzei, în lipsă[24], în conformitate cu art. 411 alin.(1) pct.2 din C. proc. civ.
În conformitate cu art.453 din C. proc. civ., solicităm instanţei să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată[25] ocazionate de acest proces.
Depunem prezenta cerere de chemare în judecată, în ..... [26] exemplare.
Anexăm dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de ..... [27] şi procura în original/copie legalizată/împuternicirea avocaţială/delegaţia de reprezentare[28]/copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii de reprezentant[29]/extras din registrul public[30]/extras, în copie legalizată, din actul care atestă dreptul de reprezentare[31].
Data, Semnătura[32] ,
Domnului Preşedinte al Judecătoriei
- Menţiunile se referă la persoana fizică. Titularul cererii este nu numai debitorul, ci orice persoană interesată/vătămată prin procedura executării. ↑
- Menţiunea nu este obligatorie, însă trebuie să fie indicată, în cazul în care reclamantul doreşte comunicarea actelor de procedură la altă adresă decât cea de domiciliu. ↑
- Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica: adresa electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea. ↑
- Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica: adresa electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea. ↑
- Menţiunile se referă la persoana juridică. Titularul cererii este nu numai debitorul, ci orice persoană interesată/vătămată prin procedura executării. ↑
- În raport de calitatea reclamantului şi de obiectul cererii de chemare în judecată se poate indica şi sediul dezmembrământului sau domiciliul/sediul reprezentantului desemnat, în conformitate cu art.155 alin. (1) pct.3) şi 4) din C. proc. civ. ↑
- Se completează în cazul societăţilor comerciale, care sunt înregistrate în registrul comerţului. ↑
- Se completează în cazul asociaţilor, fundaţiilor, sindicatelor, confederaţiilor sau partidelor politice. ↑
- Menţiunea nu este obligatorie, însă trebuie să fie indicată, în cazul în care, reclamantul doreşte comunicarea actelor de procedură la alt sediu, decât cel indicat. ↑
- Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica: adresa electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea. ↑
- Se va indica reprezentantul menţionat în evidenţele publice în cazul persoanelor juridice de drept privat şi reprezentantul desemnat pentru asociaţiile, societăţile şi entităţile fără personalitate juridică, conform art.155 alin. (1) pct.3) şi 4) din C. proc. civ. ↑
- Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica adresa electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea. ↑
- Se va indica de către reclamant, în măsura în care este cunoscut, în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ. ↑
- Se vor indica de către reclamant, în măsura în care sunt cunoscute, în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ. ↑
- Se va indica reprezentantul menţionat în evidenţele publice în cazul persoanelor juridice de drept privat şi reprezentantul desemnat pentru asociaţiile, societăţile şi entităţile fără personalitate juridică, conform art. 155 alin. (1) pct. 3) şi 4) din C. proc. civ. ↑
- Potrivit art. 632 alin. (2) C. proc. civ., constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. ↑
- Se vor arăta toate motivele care fundamentează contestaţia, accentuându-se incidentele care, în opinia contestatorului, determină nulitatea sau încetarea executării (spre exemplu: prescripţia dreptului de a cere executarea silită, bunurile urmărite sunt exceptate de la executare silită, perimarea executării silite etc.) ↑
- Se vor enumera înscrisurile depuse, cu menţionarea elementelor pentru identificare. ↑
- Înscrisurile se vor depune în atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă, în conformitate cu art.149-150 din C. proc. civ. În cazul în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi, se vor depune într-un singur exemplar pentru comunicare şi unul pentru instanţă. ↑
- Se va menţiona adresa completă a martorilor (localitate, strada, număr, bloc, scara, etajul, blocul, sectorul/judeţul). ↑
- Dacă intimatul este o persoană juridică, care potrivit art.355 din C. proc. civ., răspunde numai în scris la interogatoriu, contestatorul trebuie să ataşeze interogatoriul cererii de chemare în judecată, în două exemplare, din momentul depunerii acesteia, în conformitate cu art.194 alin.(1) lit.e) teza a-II-a din C. proc.civ. ↑
- Se vor menţiona faptele, pe care contestatorul doreşte să le probeze. ↑
- Se vor indica obiectivele urmărite, prin efectuarea raportului de expertiză. ↑
- Menţiunea este facultativă şi depinde de poziţia contestatorului. Se va indica numai dacă acesta nu doreşte să se prezinte la fiecare termen de judecată. ↑
- Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţilor/experţilor/specialiştilor/sumele cuvenite martorilor/cheltuielile de transport/cheltuielile de cazare şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. ↑
- Cererea de chemare în judecată va fi depusă, în conformitate cu art. 149 din C. proc. civ., în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt şi un exemplar pentru instanţă. Dacă pârâţi au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi, se poate depune un singur exemplar pentru intimaţi. ↑
- Taxa de timbru se va calcula, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr.80/2013. ↑
- Se va depune atunci când cererea este formulată prin reprezentant/avocat/consilier juridic. ↑
- Se va depune atunci când cererea este formulată de către reprezentantul legal al contestatorului. ↑
- Se depune atunci cererea este formulată de către o persoană juridică de drept privat. ↑
- Se va depune atunci când cererea este formulată de către asociaţii/societăţii sau entităţi fără personalitate juridică. ↑
-
Semnătura de pe cererea de chemare în judecată trebuie să fie olografă (scrisă de mână). ↑