Locul deschiderii moştenirii

Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, indiferent dacă acesta corespunde sau nu cu locul decesului.

Domiciliul persoanei fizice este acolo unde acesta declară că îşi are locuința principală.

Domiciliul nu se confundă cu reşedința, care este locuința secundară.

Când domiciliul defunctului nu este însă cunoscut, reşedința va fi considerată domiciliu.

Domiciliul minorului (care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu) este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuieşte în mod statornic.

Domiciliul persoanei puse sub interdicție este la reprezentantul legal.

Domiciliul persoanei puse sub curatelă, domiciliul la curatorul special, domiciliul profesional şi domiciliul ales nu au nici o influență asupra deschiderii moştenirii.

Dovada ultimului domiciliu se poate face, de regulă, cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, certificatul de deces, hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut, moştenirea se deschide la locul din țară aflat în circumscripția notarului public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moştenirea.

Când nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este tot în circumscripția notarului public cel dintâi sesizat cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunuri mobile ale celui care lasă moştenirea.

Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este, de asemenea, în circumscripția notarului cel dintâi sesizat.