Lipsa raspunsului persoanei notificate Competenta instantei de judecata

• Legea nr. 10/2001: art. 25
• Inalta Curte de Casatie si Justitie: Decizia nr. XX/2007 (RIL)

In caz de refuz nejustificat al unitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond cererea de restituire in natura.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 497 din 28 mai 2014, F.S.

Prin sentinta civila nr. 2812/PI/10.12.2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4356/30/2009 a fost respinsa actiunea formulata de reclamanta A.G. impotriva paratilor Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice Municipiul Timisoara prin Primar si Primaria Municipiului Timisoara.

Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca reclamanta a chemat in judecata paratii, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate calitatea sa de persoana indreptatita la restituirea in natura a imobilului situat in Timisoara, str. M., care a fost proprietatea unchiului sau W.M., a carui unica mostenitoare este, conform certificatului de mostenitor 8, eliberat de autoritatile germane; sa se dispuna restituirea in natura a imobilului; in subsidiar, a solicitat obligarea paratilor la acordarea de masuri reparatorii constand in compensare cu alte bunuri imobile situate pe alte amplasamente, dovedite a fi libere la data formularii prezentei actiuni, avand aceeasi valoare de circulatie ca si imobilul de mai sus, revendicat in temeiul Legii nr. 10/2001, iar in situatia in care nu se va identifica nici un imobil restituibil prin echivalent, inaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Acordarea Despagubirilor pentru acordarea de despagubiri banesti.

In motivare,a aratat ca imobilul descris mai sus a fost proprietatea unchiului sau si a fost preluat de Statul Roman prin Decretul nr. 223/1974.

Imobilul ce face obiectul dosarului pendinte a fost preluat de Statul Roman cu titlu, Statul Roman fiind intabulat, nu a fost instrainat chiriasilor sau unor terti, si astfel indeplineste conditiile necesare restituirii in natura.

Reclamanta a invocat Decizia nr. 20/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, conform careia instanta este in masura sa dispuna restituirea in natura a imobilului din litigiu.

In subsidiar,a solicitat obligarea paratilor la restituirea prin compensare cu alt imobil, devenit liber la data formularii actiunii sau,in situatia in care instanta va constata ca nu exista nici un imobil restituibil in natura prin echivalent, urmeaza a inainta dosarul Comisiei Centrale pentru acordarea despagubirilor pentru ca aceasta sa purceada la evaluarea imobilului de catre experti evaluatori agreati de Comisie si apoi la propunerea acordarii de despagubiri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca imobilul in litigiu a fost proprietatea antecesorului reclamantei, numitul W.M., in prezent decedat si se afla in prezent in proprietatea Statului Roman in cota de 1/1.

Reclamanta a notificat unitatea detinatoare, prin notificare inregistrata la executorul judecatoresc sub nr. 3/13.07.2001, solicitand restituirea in natura a imobilului.

Prin adresa nr. S.C. 2 a Consiliului Local al Municipiului Timisoara s-a solicitat reclamantei sa comunice la dosarul administrativ nr. 614 (in curs de solutionare) decizia de preluare pentru a se vedea daca trecerea imobilului s-a facut cu plata vreunei sume de bani precum si depunerea actelor de stare civila care lipsesc de la dosar.

Ulterior declansarii prezentului litigiu, cu privire la imobil s-au purtat litigii care au privit titlul de proprietate asupra acestuia si s-a dispus irevocabil la data de

2013. restabilirea situatiei anterioare in C.F. nr. 9704 Timisoara in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor si intabularea dreptului de proprietate al Statului Roman.

Prezentul dosar a fost suspendat la termenul de judecata din 06.04.2010 in baza disp.art.244 al. 1 pct.1 CPC pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr.3643/325/2007 al Judecatoriei Timisoara si repus pe rol in data de 17.09.2013 la cererea reclamantei.

In prezenta cauza, reclamanta a solicitat instantei restituirea in natura a imobilului, invocand aplicabilitatea in cauza a Deciziei nr. XX/19.03.2007,decizie prin care s-a stabilit ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.

Or, in cauza nu se poate retine refuzul nejustificat al unitatii detinatoare de a solutiona dosarul avand ca obiect Legea nr. 10/2001 cata vreme, cu privire la imobil s-au purtat procesele care au privit insusi titlul de proprietate asupra acestuia. Mai mult, intre reclamanta si unitatea detinatoare s-a purtat corespondenta,intrucat,asa cum rezulta din adresa nr. S.C. 2 a Consiliului Local al Municipiului Timisoara, reclamanta nu a depus toate actele necesare solutionarii notificarii.

Pe de alta parte, din considerentele deciziei civile nr. 905/A/11.12.2012 a Tribunalului Timis rezulta ca prin expertiza tehnica judiciara efectuata in apel s-a confirmat imprejurarea ca imobilul in litigiu situat in Timisoara, str. M. incorporeaza un procent de 8,16% din casa veche,intrucat in anul 1997 a fost extins si supraetajat si deci nu exista identitate intre casa veche si imobilul actual.

Raportat la aceasta stare de fapt retinuta cu privire la faptul ca din constructia veche mai exista un procent de 8,16%,este atributul unitatii detinatoare sa aprecieze daca imobilul poate fi restituit in natura sau,daca exista imposibilitatea restituirii in natura,sa propuna conform Legea nr. 165/2013 compensarea prin puncte prevazute in capitolul III din lege, lege aplicabila in cauza conform art. 4.

Pentru considerentele expuse, instanta a apreciat ca reclamanta urmeaza - consecinta a solutionarii irevocabile a dosarelor mai sus aratate - sa se adreseze entitatii notificate pentru finalizarea procedurii administrative, iar,in cazul in care decizia administrativa emisa nu respecta prevederile legale, are dreptul de a o ataca in instanta conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicata.

Impotriva sentintei a declarat recurs in termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitand casarea ei cu trimitere spre rejudecare sau modificarea ei in sensul admiterii actiunii.

In motivare, a facut referire la procesul solutionat irevocabil prin decizia civila nr. 745/16.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 3643.1/325/2007, dosar in baza caruia a fost suspendata judecata in prezentul dosar.

A invocat ca imobilul revendicat are aceleasi caracteristici ca si la data preluarii si ca in prezent Statul Roman prin Municipiul Timisoara este proprietar tabular, astfel ca, in conformitate cu jurisprudenta CEDO, reclamanta detine un bun.

A invocat ca, prin referirea din considerente la procentul de 8,16%, instanta a incalcat principiul contradictorialitatii, a nesocotit decizia de casare mai sus- aratata si nu a facut distinctia intre litigiul de drept comun anterior si cel de fata, intemeiat pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 cu referire la Decizia nr. xX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

A invocat incalcarea Deciziei nr. XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dat fiind refuzul nejustificat de solutionare a notificarii.

Examinand sentinta recurata, Curtea a retinut urmatoarele:

Potrivit Deciziei nr. XX/2007 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii si obligatorie pentru instante in baza art. 330

⁷

C. pr. civ., „Instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate”.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca „atributia instantei judecatoresti de a solutiona calea de atac exercitata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererii de restituire a imobilului in natura nu este restransa doar la o prerogativa formala de a dispune emiterea unei alte decizii/dispozitii in locul celei pe care o anuleaza, ci impune ca, in cadrul plenitudinii sale de jurisdictie, nelimitata in aceasta materie prin vreo dispozitie legala, sa dispuna ea direct restituirea in natura a imobilului ce face obiectul litigiului.

De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum si respingerea actiunii ca inadmisibila sau prematur introdusa ar contraveni si principiului solutionarii cauzei intr-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, la care Romania a devenit parte.

In acelasi timp, in cazul cand unitatea detinatoare sau unitatea investita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita prin art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunta asupra cererii de restituire in natura ori sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri, in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanta investita sa evoce fondul in conditiile prevazute in art. 297 alin. (1) din Codul de procedura civila si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu intemeiata cererea de restituire in natura.”

In cauza de fata, reclamanta a notificat unitatea detinatoare, in baza Legii nr. 10/2001, cu privire la solicitarea de restituire in natura a imobilului din Timisoara, str. M., notificarea nefiind solutionata pana in prezent (imprejurare confirmata inclusiv prin adresa depusa in recurs de intimatul Municipiul Timisoara).

Imobilul a reintrat in patrimoniul persoanei detinatoare in sensul Legii nr. 10/2001 investita cu notificarea reclamantei in baza deciziei civile nr. 745/16.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 3643.1/325/2007, astfel ca la data pronuntarii deciziei a incetat sa mai subziste cauza de suspendare a judecatii prezentei pricini, suspendare dispusa la termenul de judecata din 6.04.2010 in baza art. 244 pct. 1 C. pr. civ.

Urmare a pronuntarii acestei decizii, reclamanta a formulat la 28.05.2013 cerere de redeschidere a dezbaterilor si de continuare a judecatii, cauza fiind repusa pe rol, iar termenul de judecata fiind fixat pentru 17.09.2013.

Desi entitatea investita cu solutionarea notificarii a fost parte in dosarul nr. 3643.1/325/2007 si avea cunostinta despre restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, nu a procedat la solutionarea notificarii reclamantei nici in termen de 60 de zile de la pronuntarea hotararii judecatoresti prin care s-a dispus irevocabil reinscrierea statului ca proprietar al imobilului - obiect al notificarii, fara a justifica ramanerea in pasivitate.

In consecinta, raportand cele mai sus retinute la Decizia nr. XX/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta de recurs a retinut ca paratul investit cu solutionarea notificarii avea aptitudinea recunoscuta de dispozitiile Legii nr. 10/2001 ca, in situatia in care aprecia ca inscrisurile doveditoare cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 in forma in vigoare la data notificarii nu ar fi fost depuse de notificant, sa emita o dispozitie de respingere a notificarii. Or, in cauza, dupa cum s-a aratat, nici la expirarea termenului de 60 de zile prevazut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 de la reintoarcerea imobilului in patrimoniul statului paratul nu a solutionat notificarea, fara a justifica in vreun fel refuzul de emitere a dispozitiei.

In aceste conditii, conform celor statuate prin mentionata decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta judecatoreasca (in speta, Tribunalul Timis) avea plenitudine de competenta in a solutiona cererea de restituire in natura a imobilului in litigiu, fara ca reclamanta sa mai fie tinuta a solicita entitatii notificate continuarea procedurii administrative.

Retinand contrariul si respingand cererea reclamantei, prima instanta nu a mai cercetat sustinerile acesteia, solutionand procesul fara a intra in cercetarea fondului, astfel ca se impune casarea sentintei astfel pronuntate cu trimitere spre rejudecare la prima instanta, aceasta avand inclusiv competenta de a verifica incidenta dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, verificare ce nu este data in competenta exclusiva a unitatii detinatoare.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. instanta a admis recursul declarat de reclamanta si a casat sentinta recurata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timis.