Legea nr. 10/2001. Teren situat in intravilanul localitatii la momentul preluarii bunului de catre stat. Incidenta art. 8 din Legea nr. 10/2001.

 

         Art. 2 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 evidentiaza domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub aspectul modalitatii de preluare a imobilelor. Dispozitiile mentionate sunt exhaustive pentru ca acopera sfera tuturor modalitatilor de preluare, odata ce, in completarea cazurilor prevazute la lit.”a-f”, ele se refera la toate celelalte cazuri, fie ca ar corespunde unei preluari cu titlu valabil, fie ca ar corespunde unei preluari fara titlu valabil.

In aceste conditii, in afara reglementarii Legii nr. 10/2001 raman numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de art.8 alin.(1) care exclude de la aplicarea legii bunuri imobile pentru care exista o alta lege de reparatie, si anume, Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000.

Conform dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicata „Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate in extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii, precum si cele al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si cele forestiere.” Rezulta din interpretarea literala, gramaticala si logica a acestui text ca prevederile citate exclud din domeniul de aplicare al acestei legi atat terenurile situate in extravilan la data preluarii abuzive sau la data notificarii, cat si cele al caror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.

In acest sens, Curtea Constitutionala investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a retinut ca aceste dispozitii legale nu contravin nici dispozitiilor art.16, 44 si 21 din Constitutie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003, Decizia nr. 569 din 3 noiembrie 2005).

 

Legea nr. 10/2001, art. 8

 

         Prin cererea adresata Tribunalului Constanta la 14 mai 2002 reclamantii I.C.C.S., I.C.S., I.C., A.P.J., S.G.P., A.M.S.P., M.R.S.P., I.M.P., M.M.P. si A.M.P. au chemat in judecata pe paratii Primaria municipiului Constanta, Ministerul Finantelor Publice si SC D.M. SRL, solicitand obligarea acestora la restituirea imobilului teren in suprafata de 65,2 ha teren, denumit in vechile acte de proprietate parcela I si II, lotul 29, situat in intravilanul municipiului Constanta, in zona cartierelor Viile Noi, KM 4-5 si Faleza Sud.

         In motivarea cererii au aratat reclamantii ca sunt mostenitorii defunctelor M.I.S. si ai E.C., iar terenul in litigiu a fost proprietatea acestora, fiind preluat de stat in anul 1945, prin expropriere, fara titlu valabil.

         Desi au notificat Primaria Constanta in conditiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea acestor terenuri, formuland si cerere in acest sens, cererea nu a fost solutionata si, mai mult, aceasta a atribuit in folosinta gratuita catre A.N.L., prin HCLM Constanta nr. 264 si 480/2001, suprafata de 1,62 ha si 1,58 ha in vederea construirii unui ansamblu de locuinte.

         Prin sentinta civila nr.766/16.07.2002 instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei Primaria municipiului Constanta, fata de care a respins actiunea. De asemenea, a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor MFP si a SC D.M. SRL si a respins actiunea fata de acestea, retinandu-se ca Ministerul Finantelor nu detine bunul revendicat si ca SC D.M. SRL detine doar folosinta limitata pe durata concesiunii.

         Prin decizia civila nr.21/C/03.03.2003 Curtea de Apel Constanta a respins apelul reclamantilor ca nefondat, cu motivarea ca terenul ce a apartinut autorilor reclamantei este un teren agricol, fiind aplicabile dispozitiile art.8 alin.1 al Legii nr.10/2001, care excepteaza de la aplicarea acestei legi terenurile al caror regim juridic este reglementat de Legea nr.18/1991. A mai apreciat instanta de apel ca in mod corect au fost solutionate exceptiile lipsei capacitatii procesuale de folosinta si a lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor.

         Prin decizia civila nr.2985/21.03.2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost admis recursul reclamantilor, a fost casata decizia recurata si sentinta primei instante si cauza a fost trimisa spre rejudecare instantei de fond.

Pentru a hotari astfel a retinut instanta de recurs ca s-au depasit limitele apelului atunci cand s-au facut aprecieri asupra naturii terenului in litigiu si pentru ca paratii justifica o calitate procesuala pasiva in cauza.

         Dupa reluarea judecatii, prin sentinta civila nr. 1900 din 25 octombrie 2007 Tribunalul Constanta a admis in parte actiunea reclamantilor formulata in contradictoriu cu Primaria Municipiului Constanta si Ministerul Economiei si Finantelor Publice in sensul ca a obligat paratii sa acorde reclamantilor masuri reparatorii, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent sau acordarea de despagubiri banesti potrivit titlului VII al Legii nr.247/2005, pentru terenul in suprafata de 65,2 ha situat in intravilanul municipiului Constanta, in zona cartierelor  Viile Noi, Km 4-5  si Faleza Sud. A obligat paratii la plata  sumei de 3000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata catre reclamanti.

         In considerentele acestei sentinte prima instanta a retinut ca terenul a apartinut lui I.C., care a cumparat de la Statul Roman parcela 29, in suprafata de 100 ha, situata in comuna Techirghiol, plasa Constanta, catunul Laz Mahale; dupa decesul lui I.C. bunul a fost transmis prin mostenire sotiei sale, I.C.B. si copiilor I.I.C.C., E.I.C.M. si I.I.C., iar dupa decesul I.C., copiii au impartit suprafata de 100 ha, lotul I in suprafata de 32,1299 ha fiind atribuit E.I.C., lotul II in suprafata de 34,4885 ha fiind atribuit M.I.S., iar lotul III in suprafata de 33,9288 ha fiind atribuit lui I.I.C.C.

         Reclamantii, in calitate de mostenitori ai autoarelor E.I.C. si M.I.S., au calitatea de persoane indreptatite la restituirea terenurilor formand loturile I si II.

         Instanta a mai retinut ca terenurile au devenit parte componenta a orasului Constanta si au dobandit caracter de intravilan la data de 7 octombrie 1925 cand a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei hotararea de alipire la comuna urbana Constanta a comunelor rurale Anadalchioi, Ion C. Bratianu si Viile Noi.

         In privinta modalitatii de preluare a bunurilor de catre Statul Roman, tribunalul a retinut ca loturile I si II au fost expropriate conform Legii nr. 187/1945, cu motivarea ca proprietarele au lasat pamantul in nelucrare si, tinand seama de caracterul intravilan al terenurilor, a apreciat ca ele intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, act normativ cu un vadit caracter de complinire in raport de celelalte legi de reparatie in materie imobiliara, inclusiv din materia fondului funciar, stabilind ca in sfera de aplicare acestei legi intra si acele terenuri, situate in intravilanul localitatii, care nu au fost restituite la data intrarii ei in vigoare.

         Din raportul de expertiza efectuat in cauza instanta a retinut ca terenul nu poate fi restituit in natura, fiind ocupat in parte de proprietati private iar suprafata de teren libera de constructii apartine domeniului public al unitatii administrativ teritoriale, motiv pentru care a considerat incidente dispozitiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reclamantilor urmand a li se acorda masuri reparatorii in conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

         Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat apel paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Constanta care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

       - Instanta a solutionat gresit exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, fara sa tina seama de indrumarile date prin decizia civila nr. 2986/21.03.2006 pronuntata de Inalta Curte de casatie si Justitie.

         Arata ca, in raport de dispozitiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, legitimarea procesuala pasiva revine, in toate cazurile, unitatii investite cu solutionarea notificarii, in speta Primaria Municipiului Constanta, ca unitate detinatoare a imobilului a carui restituire se solicita. Exceptia prevazuta de legiuitor la art. 28 alin. 3 din lege, potrivit careia statul poate fi chemat in judecata in cazul in care unitatea detinatoare nu a fost identificata, nu este incidenta in speta, calitatea de unitate detinatoare fiind indeplinita de Primaria Municipiului Constanta care a fost notificata si care avea obligatia sa se pronunte.

       - Instanta de fond a apreciat ca masura restituirii in natura nu este posibila si a dispus, in aplicarea art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, sa se faca propuneri de acordare de despagubiri desi aceasta solutie a fost reglementata numai ca ipoteza subsidiara, numai atunci cand masura compensarii nu este posibila ori aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita. Sustine ca si in ipoteza compensarii entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta, iar in ipoteza despagubirilor aceasta entitate formuleaza o propunere de acordare a acestora, asa incat unitatea detinatoare are calitate procesuala pentru ca ei ai apartine competenta de a solutiona notificarea fie prin restituirea in natura fie prin acordarea unor bunuri in compensare ori prin inaintarea propunerii de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

         Printr-o cerere transmisa instantei de apel la 20 februarie 2008, Primaria Municipiului Constanta a formulat cerere de aderare la apelul paratului Ministerul Economiei si Finantelor, „motivat de incidenta in speta  a dispozitiilor art.8 din Legea nr. 10/2001, fata de regimul juridic al proprietatii la momentul preluarii abuzive”.

         La 19 martie 2008 succesorii reclamantei C.I., decedata la 06.09.2007, respectiv C.C., C.T. si C.M., precum si reclamantii A.P.J., M.M.P., S.G.P., A.M.P. si M.R.P. au formulat o cerere de aderare la apel prin care au solicitat modificarea in parte a sentintei atacate in sensul obligarii Primariei Constanta la restituirea in natura a terenului liber.

         Au sustinut reclamantii in dezvoltarea motivelor de apel ca prin raportul de expertiza topografica efectuat in cauza s-a identificat o suprafata de teren care este libera si al carei statut juridic nu a fost clarificat de instanta de judecata; au reiterat argumentele privind calitatea reclamantilor de persoane indreptatite la restituirea imobilului notificat, ca urmare a calitatii lor de succesori ai proprietarelor M.I.S. si E.C.; au sustinut caracterul abuziv al preluarii bunului in temeiul Legii nr. 187/1945, lege contrara Constitutiei din 1923 si pe care reclamantii o considera inaplicabila din cauza lipsei de identitate intre adevaratii proprietari si persoanele mentionate in tabelul anexa al acestei legi, dar si pentru ca autoarele au mai figurat ca proprietare pana in anul 1949, data pana la care au incheiat contracte de arendare pentru terenul in litigiu; invoca, de asemenea, caracterul neconstitutional al Decretului nr. 83/1949 si sustin ca exproprierea in temeiul acestor acte normative a fost in realitate o „confiscare”, un abuz, o sanctiune politica.

         Dupa decesul reclamantului I.C.S., la 19.02.2008 au fost introdusi in cauza mostenitorii acestuia S.A., S.M.N., S.A.S. si S.A.V. care au depus, la termenul din 7 octombrie 2009, cerere de apel si o cerere de repunere in termenul de apel impotriva sentintei civile nr. 1900/25.10.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta solicitand, in subsidiar, ca cererea sa fie calificata aderare la apelul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor.

         Au sustinut in cuprinsul cererii ca sentinta atacata nu a fost comunicata autorului lor, I.C.S., care a avut cunostinta doar de imprejurarea ca a castigat procesul; dupa decesul autorului mostenitorii sai au intrat in posesia sentintei primei instante, constatand cu aceasta ocazie ca actiunea a fost admisa in parte si au fost acordate in mod nelegal masuri reparatorii echivalente. Reclamantii sustin, in subsidiar, ca cererea formulata poate fi calificata ca o cerere de aderare la apel, considerand ca cererea indeplineste conditiile art. 293 alin. 1 Cod procedura civila.

         Pe fondul apelului sustin ca instanta de fond nu a respectat prevalenta principiului restituirii in natura, reglementat prin Legea nr. 10/2001, ca a fost incalcata obligatia de a identifica cu exactitate terenul si de a stabili destinatia actuala a terenului si a subfetei acestuia precum si obligatia prevazuta de art. 26.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care se refera la motivarea imprejurarilor de fapt si de drept care au condus la imposibilitatea restituirii in natura.

         Sustin reclamantii ca instanta de fond a apreciat gresit ca apartenenta terenului la domeniul public exclude restituirea acestuia in natura, solutia fiind data cu incalcarea prevederilor pct. 6.1 din Norma metodologica, situatie in care sunt restituibile in natura suprafetele de teren indicate in cuprinsul adresei nr. 19700/02.2007 emisa de Primaria Municipiului Constanta, respectiv terenul aflat in administrarea C.N. APM Constanta si terenurile care fac parte din domeniul public al Municipiului Constanta.

         Arata apelantii ca nici existenta unor proprietati particulare nu impiedica restituirea in natura a terenului, situatia acestor terenuri fiind obligatoriu a se analiza la nivelul anului 2001, cand a fost formulata notificarea, sens in care solicita ca Primaria Municipiului Constanta sa depuna la dosar toate titlurile de proprietate emise si care afecteaza terenul in litigiu.

         Prin incheierea din 25 noiembrie 2009, pentru motivele expuse in cuprinsul ei, Curtea de Apel Constanta a admis exceptia tardivitatii apelului declarat de reclamantii S.A:, S.M.N., S.A.S. si S.A.V., a respins ca nefondata cererea de repunere in termenul de apel formulata de reclamanti si a respins ca nefondata exceptia tardivitatii formularii cererii de aderare la apel, exceptie invocata de apelantul parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.

         La termenul din 17 martie 2010, Curtea a fost instiintata de decesul reclamantului apelant S.A.V., intervenit la 27 februarie 2010, mostenitorii acceptanti ai acestuia fiind S.A., S.A., S.A., S.A., S.A. si S.A.S. Ultimul dintre succesori, dl. S.A.S. a fost imputernicit prin procurile autentificate depuse la dosar sa-i reprezinte in proces pe ceilalsi mostenitori ai defunctului S.A.V.

         Conform dispozitiilor art. 295 alin.2 Cod procedura civila, probele administrate in prima instanta au fost completate in apel cu un supliment de expertiza topografica pentru identificarea prin date privind strada, numarul si numele detinatorului a terenurilor precizate de reclamanti a fi considerate libere, supliment efectuat de dl. expert B.D. si a fost depusa de catre Primaria Municipiului Constanta, prin adresa nr. R.64943/22.06.2011, situatia juridica a acestor terenuri identificate prin suplimentul la expertiza B.

         Analizand legalitatea hotararii apelate in raport de criticile formulate si intregul material probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

         Cu privire la apelul Statului Roman formulat prin Ministerul Finantelor Publice
;

O precizare prealabila ce se impune este aceea de a sublinia ca litigiul initiat de reclamanti in prezenta cauza isi are izvorul in Legea nr. 10/2001, reclamantii urmarind repararea prejudiciului cauzat prin privarea autoarelor lor M.I.S. si E.C. de proprietatea asupra terenului in suprafata de 64,3302 ha, reprezentand parcelele I si II, lot 29, care a fost notificat conform procedurii Legii nr. 10/2001.

         Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identitatii intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecatii.

         In sistemul Legii nr. 10/2001, raportul juridic creat prin aplicarea acestui act normativ se stabileste, potrivit dispozitiilor art. 22, intre persoana indreptatita si unitatea detinatoare a bunului (regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, o organizatie cooperatista, o unitate administrativ-teritoriala etc.) sau unitatea implicata in privatizarea entitatii detinatoare, care a fost notificata.

         Prin urmare, raportul juridic stabilit prin textul de lege invocat se naste prin transmiterea notificarii si este stabilit intre persoana care se pretinde indreptatita si care a formulat notificarea si entitatea juridica care, conform legii speciale, a solutionat notificarea sau avea obligatia de a o solutiona, raportul juridic in plan procesual luand nastere intre aceleasi persoane.

         Statul Roman poate fi subiect al raportului juridic nascut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicata, doar in situatia de exceptie reglementata de art. 28 alin. 3 din legea speciala, respectiv in cazul in care unitatea detinatoare nu poate fi identificata.

         In speta, reclamantii au notificat in iunie 2001 Primaria Municipiului Constanta solicitand restituirea loturilor de teren ce au apartinut I.M.S. si E.C., situate in Municipiul Constanta, terenuri care au fost identificate in teritoriul administrativ al Municipiului Constanta prin raportul de expertiza efectuat in cauza de dl. expert B.

         In conditiile in care terenul solicitat a fost identificat si nu se contesta de catre parti aceasta identificare, in conditiile in care nici una din parti nu sustine ca nu se cunoaste cu certitudine detinatorul bunului iar cererea de chemare in judecata, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, vizeaza restituirea de catre entitatea detinatoare a imobilului identificat, nu se poate retine calitatea procesuala pasiva a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice, art. 28 din Legea nr. 10/2001, singurul care ar justifica raspunderea directa a statului in cadrul procedurilor speciale de restituire, nefiind aplicabil.

         Prin urmare, Statul Roman nu are calitate procesuala pasiva pentru ca nu exista identitate intre persoana paratului si cel care este obligat in cadrul raportului juridic dedus judecatii, apelul Statului Roman formulat prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGFP Constanta fiind, pentru aceste motive, intemeiat, urmand a fi admis in temeiul art. 296 Cod procedura civila.

         Avand in vedere ca in apelul paratei Primaria Municipiului Constanta se pune in discutie incidenta art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv excluderea bunului solicitat de reclamanti din domeniul de aplicare al acestei legi, instanta va analiza cu prioritate acest apel, motivele de apel ale reclamantilor vizand aspecte de fond, referitoare la modalitatea de restituire, iar analiza acestora depinde de modul de solutionare al apelului paratei.

         Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 legiuitorul a urmarit sa completeze cadrul normativ adoptat dupa 1990 pentru inlaturarea prejudiciilor suferite de fostii proprietari prin abuzurile savarsite de stat, oferind prin aceasta lege un act normativ cadru in materia restituirii bunurilor preluate abuziv de statul roman in perioada 1945 - 1989. Din acest punct de vedere s-a afirmat ca Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire in masura in care acest act normativ completeaza cadrul legal adoptat anterior – ex. Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995 – fara insa sa se poata considera ca s-a urmarit instituirea unor proceduri paralele de reparare a prejudiciilor. Dimpotriva, raportul dintre Legea nr. 10/2001 si celelalte acte normative este un raport de la general la special, aceste din urma legi devenind, dupa caz, legi speciale, aplicabile numai in domeniile strict reglementate.  

         Art. 2 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 evidentiaza domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub aspectul modalitatii de preluare a imobilelor. Dispozitiile mentionate sunt exhaustive pentru ca acopera sfera tuturor modalitatilor de preluare, odata ce, in completarea cazurilor prevazute la lit.”a-f”, ele se refera la toate celelalte cazuri, fie ca ar corespunde unei preluari cu titlu valabil, fie ca ar corespunde unei preluari fara titlu valabil.

In aceste conditii, in afara reglementarii Legii nr. 10/2001, raman numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de art.8 alin.(1) care exclude de la aplicarea legii bunuri imobile pentru care exista o alta lege de reparatie, si anume, Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000.

Conform dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicata „Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate in extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii, precum si cele al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si cele forestiere.” Rezulta din interpretarea literala, gramaticala si logica a acestui text ca prevederile citate exclud din domeniul de aplicare al acestei legi atat terenurile situate in extravilan la data preluarii abuzive sau la data notificarii, cat si cele al caror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.

Data in aplicarea Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice, a stabilit in pct. 8.1. ca nu fac obiectul legii terenurile situate in extravilanul localitatilor, indiferent ca aveau aceasta situare la data preluarii abuzive sau la data notificarii, si nici terenurile al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare. Conditia formularii unei cereri de restituire a acestor imobile in temeiul legilor fondului funciar nu este prevazuta insa ca o conditie de aplicare sau nu a textului art. 8 alin. 1 din lege, ceea ce duce la concluzia ca sunt excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001 terenurile agricole sau forestiere chiar daca proprietarul sau mostenitorii sai nu au solicitat restituirea potrivit legilor fondului funciar pentru ca, in pct. 8.2. din Normele metodologice s-a prevazut ca, in cazul in care s-au depus notificari cu privire la imobilele prevazute la alin.(1) al art.8 din lege, acestea, in temeiul art. V alin.(2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, urmeaza a fi inaintate, in vederea solutionarii, comisiilor comunale, orasenesti si municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Legii nr. 1/2000 cu modificarile si completarile ulterioare.

Solutia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul optiunii legiuitorului si are la baza exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislatia trecuta cu privire la proprietatea funciara.

In acest sens, Curtea Constitutionala investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a retinut ca, aceste dispozitii legale nu contravin nici dispozitiilor art.16, 44 si 21 din Constitutie (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003, Decizia nr. 569 din 3 noiembrie 2005).

Referitor la aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicata, se retine ca prima instanta a solutionat gresit aceasta problema de drept, terenul – fosta proprietate a autoarelor reclamantilor – fiind, la data preluarii abuzive de catre stat, un teren agricol situat in extravilanul Municipiului Constanta.

         Astfel, se retine ca terenul notificat de reclamanti era parte din terenul in suprafata totala de 100 ha, situat la momentul dobandirii in catunul Laz Mahale, comuna Hasiduluc, judetul Constanta, ce a facut obiectul partajului succesoral al averii defunctei I.I.C., solutionat prin sentinta civila nr. 1168 din 31 decembrie 1923 pronuntata de Tribunalul Ilfov si preluat in raza administrativa a localitatii urbane Constanta in anul 1927; sentinta identifica acest imobil ca „mosia in suprafata de 99 ha 2500 mp”. De asemenea, procesul–verbal de inventariere a averii lui I I.C., intocmit in anul 1921, inscrie terenul de 100 ha ca „loc de cultura”.

         Destinatia agricola a terenurilor apartinand I.M.S. si E.C. este certa, pana la aplicarea Legii nr. 187/1945 terenurile fiind arendate de proprietare pentru exploatare agricola si achitandu-se pentru acestea impozit agricol. Edificatoare in acest sens sunt atat corespondenta purtata de dna I.M.S. in anii 1945-1947 cu avocatul G.T., din care rezulta modul in care au fost exploatate aceste terenuri, dar si chitantele de plata a impozitului agricol pentru anii 1942, 1943 si 1944. Contractele de arendare incheiate de M.I.S. in anii 1933, 1934, 1935, dar si contractul din 1940, privesc, de asemenea, suprafata de 33 ha „teren de cultura”.

         Nu poate fi primita afirmatia reclamantilor ca, prin preluarea terenului apartinand lui I.C. in raza administrativa a localitatii Constanta, in anul 1927, acesta a intrat in intravilanul orasului, cata vreme, asa cum s-a aratat mai sus, pana la aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru infaptuirea reformei agrare terenul era folosit pentru exploatare agricola, fara sa fie demonstrat printr-un act al autoritatilor administrative de la acea vreme ca terenul apartine intravilanului localitatii. Dimpotriva, asa cum rezulta din corespondenta purtata intre dna M.I.S. cu avocatul G.T., dar si din contestatia depusa de d-nele I.M.S. si E.C. la 16 ianuarie 1946 Comisiei Judetene de Expropriere infiintata in baza Legii nr. 187/1945, incercarea proprietarelor de a scoate terenul de sub incidenta legii de expropriere funciara prin parcelarea lui in vederea vanzarii ca loturi pentru constructia de locuinte a ramas fara succes, imobilele fiind in final expropriate in temeiul acestei legi. Oricum, intentia proprietarelor de parcelare si de vanzare a parcelelor cu destinatia de locuri de casa nu poate fi considerata o dovada in sprijinul afirmatiei ca regimului juridic al terenului era teren intravilan. In lipsa unui act al autoritatii administrative locale din care sa rezulte schimbarea regimului terenului, din teren de exploatatie agricola in teren intravilan pentru constructia de locuinte, simpla includere a terenului in raza administrativa a localitatii Constanta, in anul 1927 nu face dovada apartenentei terenului la domeniul intravilan al localitatii, pana la momentul exproprierii prin Legea nr. 187/1945, stiut fiind ca in raza administrativa a unei localitati pot fi cuprinse nu numai terenuri intravilane, ci si terenuri extravilane, destinate exploatarii agricole sau industriale.

         Nu lipsite de relevanta pentru determinarea regimului juridic al terenului solicitat de reclamanti sunt si datele oferite de Primaria Municipiului Constanta, prin adresa nr. R.50337/11.04.2011, privind mentiunile din Planul Cadastral General al municipiului Constanta intocmit in anul 1936. Desi Primaria a afirmat ca autoarele reclamantilor, respectiv M.I.S. si E.C., nu figureaza in acest Plan Cadastral si nici in Registrul de proprietati intocmit in aceeasi perioada, se constata ca figureaza aici Academia Romana cu terenul lot III din mostenirea I.C., donat Academiei de catre cel de al treilea succesor al autorului, fratele autoarelor reclamantilor, dl. I.I.C.. Acest teren, lotul nr. III din sentinta de partajare a averii succesorale, invecinat cu lotul II apartinand M.I.S., figureaza la pagina nr. 1823 din vol. IX din Indexul cu clasarea proprietatilor la nr. 18230, mentionat ca fiind „extravilan”.

         Prin urmare, nefiind alte mentiuni pentru loturile I si II din hotararea de partaj, nu se poate deduce decat ca cele trei loturi au avut regim juridic identic, toate fiind situate in extravilanul localitatii Constanta.

         In concluzie, avand in vedere ca, la data preluarii terenurilor prin aplicarea Legii nr. 187/1945, acestea erau terenuri cu destinatie agricola si ca erau situate in extravilanul localitatii Constanta, instanta constata ca in speta sunt incidente dispozitiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind excluse de la aplicarea acestei legi. De aceea, apelul paratei Primaria Municipiului Constanta este intemeiat si va fi admis, iar pe cale de consecinta, apelul reclamantilor, prin care solicita aplicarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, va fi respins ca nefondat.

Decizia civila nr. 380/C/28.09.2011

Dosar nr. 238/118/2006

Judecator redactor Daniela Petrovici