Legalitatea deciziei de imputare pentru recuperarea „suplimentului de post” constatat ca fiind acordat nelegal

Nu pot fi primite sustinerile reclamantului potrivit carora actele intocmite de catre organele abilitate ale Curtii de Conturi nu ii sunt opozabile si, prin urmare, sumele acordate nu pot fi returnate, intrucat pe de o parte, acesta avea la dispozitie calea exceptiei de nelegalitate pentru a supune analizei instantei de contencios legalitatea si temeinicia acestui act, insa a ales sa nu se prevaleze de ea, iar, pe de alta parte, functionarul a fost beneficiarul final al unei conduite ilicite a autoritatii publice, recuperarea sumelor impunandu-se a fi efectuata de la acesta independent de retinerea vreunei raspunderi disciplinare a celor care au aprobat astfel de viramente.

Totodata, termenul de decadere de 30 de zile prevazut de art. 84 din Legea nr. 188/1999, in ipoteza caracterului nelegal al sumelor achitate functionarilor publici, statuat prin decizii ale Camerei de Conturi, se calculeaza incepand cu data de la care a fost comunicata paratului-intimat incheierea pronuntata cu privire la contestatia administrativa formulata de autoritate impotriva deciziei Camerei de Conturi, fata de prevederile art. 210 din Hotararea nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati.

Neanularea in instanta a deciziei initiale, anterioare, de stabilire a drepturilor financiare ale functionarului public nu are nicio relevanta sub aspectul indreptatirii autoritatii la emiterea ulterioara a unei decizii de imputare pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit. Un astfel de rationament care leaga decizia de imputare de necesitatea desfiintarii anterioare a decizie de stabilire a drepturilor salariale ar anula practic aplicabilitatea prevederilor art.

84 lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Curtea de apel Iasi, Sectia de Contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 370/18 aprilie

2017

Temei de drept:

• Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici;
• Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi.

Cuvinte cheie:

Functionar public

Decizie de imputare Raspundere materiala

Prin sentinta civila nr. 800/6.10.2016, Tribunalul Iasi a respins ca neintemeiata cererea reclamantei in contradictoriu cu paratul Primarul Municipiului privind anularea actului administrativ Dispozitia nr. X/6.04.2016 emisa de Primar.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta.

In motivarea caii de atac, aceasta a aratat ca in speta nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei pentru emiterea actului de imputare. Suplimentul acordat a fost platit in baza unor acte administrative deja intrate in circuitul civil si care nu au fost anulate in instanta. Decizia de imputare nu este motivata, a aratat recurenta, neincluzand temeiul in drept. Mai mult, in speta nu au fost dovedite conditiile raspunderii civile, nefiind retinuta sau dovedita culpa sa in incasarea acestor sume. In fine, s-a aratat ca actul este nelegal si prin prisma faptului ca nu respecta prevederile Ordinului nr. 870/2008 cu privire la forma sa.

Paratul, legal citat, a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand prezentul recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate si care se pot subsuma prevederilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., curtea de apel a retinut ca, in fapt, asa cum a remarcat si prima instanta, prin Dispozitia nr. X/06.04.2016 emisa de Primarul Municipiului s-a dispus imputarea sumei de 1184 lei reprezentand sume necuvenite de natura salariala - supliment post - acordate recurentei pentru perioada 01.10.2014-31.01.2015.

In cuprinsul acestei decizii s-a retinut ca prejudiciul a fost constatat prin decizia Camerei de Conturi Iasi nr. 155/2015, respectiv incheierea nr. VI/51 din 4 martie 2016 emisa de Comisia de Solutionare a contestatiilor.

In drept, in cuprinsul deciziei, au fost retinute prevederile art. 84 si 85 din Legea 188/1999.

In esenta, pe calea prezentului recurs, recurenta reitereaza motivele initiale de nelegalitate ale actului administrativ, subliniind faptul ca acesta este un act nemotivat, nu a respectat termenul legal de emitere si nici nu sunt intrunite conditiile raspunderii sale materiale.

Curtea nu a putut achiesa la aceste motive, intrucat ele contravin prevederilor legale incidente in privinta angajarii raspunderii patrimoniale a functionarului public pentru sume incasate necuvenit si probelor administrate in fata instantei de fond.

Astfel, instanta de recurs a retinut ca suma de 1184 lei imputata reclamantei-recurente reprezinta cuantumul „suplimentului de post” acordat nelegal acesteia in perioada 1.10.201431.01.2015.

Caracterul nelegal al acestui spor salarial a fost deja statuat prin Decizia Camerei de Conturi nr. 155/2015, act administrativ care se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie in conditiile neanularii sale de catre o instanta de judecata, forta executorie a acestuia rasfrangandu-se inclusiv asupra beneficiarilor finali a sumelor platite necuvenit.

Sustinerile reclamantului-recurent potrivit carora actele intocmite de catre organele abilitate ale Curtii de Conturi nu ii sunt opozabile si, prin urmare, sumele acordate nu pot fi returnate, nu pot fi retinute, intrucat, pe de o parte, acesta avea la dispozitie calea exceptiei de nelegalitate pentru a supune analizei instantei de contencios legalitatea si temeinicia acestui act, insa a ales sa nu se prevaleze de ea, iar pe de alta parte, functionarul a fost beneficiarul final al unei conduite ilicite a autoritatii publice, recuperarea sumelor impunandu-se a fi efectuata de la acesta independent de retinerea vreunei raspunderi disciplinare a celor care au aprobat astfel de viramente.

Cu titlu de principiu, curtea de apel a retinut ca decizia emisa de Camera de Conturi judeteana, in baza proceselor-verbale de constatare incheiate de auditorii publici externi in baza Legii nr. 94/1992 republicata, este un act administrativ individual ce poate fi atacat atat pe calea unei actiuni directe de catre orice persoana care se considera vatamata in sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, dar si pe calea exceptiei de nelegalitate.

Pe de o parte, in cauza, nu suntem in prezenta unui act administrativ care sa se incadreze in prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 si sa determine astfel inadmisibilitatea atacarii sale pe calea exceptiei de nelegalitate pentru ca printr-o lege organica nu se prevede posibilitatea contestarii actelor emise potrivit Legii nr. 94/1992 republicata in fata altor instante, ci tot a instantelor de contencios administrativ, in conditiile legii contenciosului administrativ.

Pe de alta parte, Legea nr. 94/1992 republicata si pct. 204 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr. 130/2010 au recunoscut dreptul de a contesta decizia emisa de Camerele de conturi judetene numai conducatorului entitatii verificate, contestatie care se adreseaza structurii Curtii de Conturi care a emis decizia si se solutioneaza printr-o incheiere.

Aceasta cale speciala nu inseamna insa ca orice alta persoana vatamata intr-un drept sau interes prin emiterea deciziei Camerei de conturi judetene nu va putea sa solicite ea insasi instantei de contencios administrativ, fie pe calea actiunii directe, fie pe calea exceptiei de nelegalitate, anularea si respectiv, constatarea nelegalitatii acestui act administrativ, mai ales in situatia in care conducatorul entitatii verificate nu formuleaza contestatie potrivit legii.

O astfel de abordare, in sensul recunoasterii dreptului persoanelor care se considera vatamate de decizia Camerei de Conturi de a supune ele insele aceste acte controlului jurisdictional, a fost consacrata si de ICCJ in jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr. 815/2012).

Obiectiunile reclamantei, sub aspectul caracterului nemotivat in fapt si in drept al actului administrativ, nu pot fi nici ele retinute, asa cum a retinut si prima instanta, actul continand prevederi suficiente referitoare la cauza juridica a imputarii precum si obiectul acesteia. Temeiul juridic al imputarii acestei sume reclamantului il reprezinta art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999, text a carui incidenta este lesne de decelat chiar si in absenta unei trimiteri exprese si complete in cuprinsul actului contestat.

Contrar aprecierilor recurentului, curtea de apel a retinut ca in aceasta ipoteza legala nu se impune dovedirea vreunei culpe proprii a functionarului public, textul art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 legiferand de fapt, in materia functiei publice, consecintele platii lucrului nedatorat ca fapt juridic licit. Asa cum s-a aratat si in literatura de specialitate, incadrarea legislativa a acestei ipoteze nu este una corespunzatoare, coerente, intrucat induce ideea necesitatii dovedirii in speta a tuturor conditiilor specifice raspunderii civile. Insa, diferenta de redactare dintre aceasta ipoteza si cele de la litere a) si c) ale aceluiasi articol este suficient de edificatoare sub aspectul conditiilor ce se cer a fi indeplinite pentru recuperarea pagubei in cazul unei plati necuvenite.

Daca in prima ipoteza legala se impune dovedirea „vinovatiei” functionarului, asa cum stipuleaza expres textul, in cea de a doua ipoteza, incidenta in speta, pentru obligarea functionarului de a restitui sumele incasate se impune exclusiv statuarea asupra caracterului

nedatorat al acestora. Or, in speta, acest caracter a fost deja transat prin decizia Camerei de Conturi Iasi si prin incheierea 51/2016 emisa de Comisia de solutionare a contestatiilor.

Contrar aprecierilor recurentei, dispozitia de imputare a fost legal emisa inclusiv din perspectiva termenului de decadere de 30 de zile prevazut de art. 84 din Legea nr. 188/1999. Astfel, a retinut instanta de recurs faptul ca actul administrativ contestat a fost emis la data de 6.04.2016, in interiorul termenului de 30 de zile, calculat incepand cu data de 17.03.2016, data la care a fost comunicat paratului-intimat incheierea nr. VI/2016 pronuntata cu privire la contestatia administrativa formulata impotriva Deciziei nr. 155/2015 a Camerei de Conturi Iasi.

Conform art. 210 din Hotararea nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati: „Contestatia suspenda obligatia executarii deciziei pana la solutionarea ei de catre comisia de solutionare a contestatiilor. Executarea masurilor devine obligatorie de la data comunicarii incheierii formulate de comisia de solutionare a contestatiilor, prin care se respinge integral sau partial contestatia. Prin „data comunicarii incheierii” se intelege data confirmarii de primire a acesteia, mentionata pe documentul de transmitere a incheierii.”

in ceea ce priveste argumentul conform caruia sumele reprezentand suplimentul postului nu se impun a fi restituite, intrucat au fost achitate functionarului in baza unui act administrativ anterior neanulat, curtea de apel a retinut ca acesta nu este fondat, intrucat se axeaza pe o interpretare trunchiata a legislatiei contenciosului administrativ si consecintele sale conduc inevitabil la lipsirea de orice efect util a unui control ulterior al Curtii de Conturi asupra executiei bugetare a institutiilor publice.

Un astfel de rationament care leaga decizia de imputare de necesitatea desfiintarii anterioare a decizie de stabilire a drepturilor salariale ar anula practic aplicabilitatea prevederilor art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999, intrucat singura actiune in anulare care poate fi imaginata intr-o astfel de situatie ar fi cea consacrata de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, la initiativa autoritatii si care, in cele mai multe cazuri, ar fi ineficienta, intrucat nu s-ar putea incadra in termenul de 1 an de la emiterea actului. Or, o astfel de situatie nu ar putea fi coroborata cu prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 care instituie un termen de prescriptie de 3 ani de la data producerii pagubei pentru emiterea dispozitiei de imputare.

in speta, consecinta restituirii sumei nu o reprezinta anularea de catre o instanta de judecata a deciziei de stabilire a drepturilor salariale ale functionarului, ci insasi decizia Camerei de Conturi Iasi prin care s-a statuat asupra nelegalitatii acordarii acestora. Ca urmare a controlului efectuat de acest organism, autoritatile publice sunt obligate sa recupereze sumele achitate nelegal, masura desfiintarii propriilor acte fiind una subsidiara si putand opera exclusiv in ipoteza in care la momentul statuarii Curtii de Conturi ar mai fi deschisa calea procedurala a anularii sau revocarii lor.

in fine, in ceea ce priveste aspectul formei pe care trebuie sa o respecte dispozitia de imputare, curtea de apel a retinut ca aceasta cuprinde semnatura primarului care este indreptatit la emiterea actului in baza Legii nr. 215/2001 si poarta, totodata, viza secretarului unitatii administrativ teritoriale ale carui atributii sunt tocmai de verificare a legalitatii sale.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept, curtea de apel a respins recursul ca nefondat.