Legea nr. 10/2001 Contestatie Repunere in termen Conditii
30 martie 2020Raportul dintre legea generala si legea speciala in materia exproprierii
30 martie 2020
Jurisprudenta CEDO Efecte in dreptul intern
- Hotararea Rotescu impotriva Romaniei
- Hotararea Preda si altii impotriva Romaniei
- Legea nr. 165/2013: art. 1, art. 3
- Legea nr.10/2001, rep.: art.22
Statuand asupra cailor de atac puse la dispozitia persoanelor indreptatite de Legea nr. 165/2013, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu adauga la legislatia interna in ce priveste masurile reparatorii.
(Sectia I civila, Decizia civila nr. 244 din 21 septembrie 2016, rezumata de
judecator Florin Suiu)
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Timis la 28.08.2015 reclamanta A... a chemat in judecata paratii Municipiul B.... si Primarul Municipiului B..., solicitand instantei sa anuleze Dispozitia nr. 6/.2015 emisa de paratul primar prin care s-a respins notificarea formulata in temeiul Legii nr. 165/2013 coroborata cu Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul inscris in
CF nr. 2 - apartament preluat cu despagubiri de stat in aplicarea Decretului nr. 223/1974 - si sa dispuna obligarea paratilor la emiterea unei dispozitii de acordare a masurilor reparatorii in echivalent corespunzatoare diferentei dintre valoarea despagubirilor incasate pentru apartamentul sus mentionat actualizata cu rata inflatiei si valoarea reala de piata a apartamentului.
In motivare, a aratat ca nu a formulat notificarea prevazuta de Legea nr. 10/2001 ci, prin actiunea inregistrata in dosar nr. x/2002 la Judecatoria Timisoara la 14.08.2002 (irevocabil respinsa) a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de instrainare a apartamentului in temeiul Legii nr. 112/1995, constatarea nulitatii deciziei de preluare in lipsa unui titlu valabil si rectificarea cartii funciare in sensul reinscrierii dreptului sau de proprietate.
Ulterior solutionarii irevocabile a cauzei in fata instantelor nationale, a formulat plangere la CEDO in dosarul nr. 20788/2005 (Kutschan v. Romania). Prin decizia pronuntata in dosarul nr. 6524/35 data in solutionarea cererii formulata de Constantin Rotescu impotriva Romaniei si a altor 440 de cereri, printre care si a sa, plangerea a fost a declarata ca fiind inadmisibila si s-a stabilit ca (si) reclamanta are la indemana calea prevazuta de legislatia interna (Legea nr. 165/2013) pentru a continua procedura de obtinere a masurilor reparatorii prin echivalent, cale ce nu a fost epuizata.
A mai aratat ca aplicarea acestei deciziei este prioritara fata de dreptul intern, astfel ca in mod gresit a stabilit primarul parat prin dispozitia atacata ca nu este indreptatita la masurile reparatorii solicitate prin notificare, fata de considerentele deciziei CEDO fiind nerelevanta imprejurarea ca Legea nr. 165/2013 nu contine o dispozitie expresa de prelungire a termenului stabilit de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificarilor.
Prin decizia civila nr. 344/22.02.2016, Tribunalul Timis a respins actiunea astfel formulata, retinand ca instanta europeana nu completeaza legea nationala si nu obliga instantele nationale la repunerea in termen sau prelungirea termenului de depunere a notificarilor si ca prin hotararea invocata de reclamanta s-a facut trimitere la Legea nr. 165/2013 ca fiind o cale de atac interna ce poate da eficienta unei cereri de restituire, insa numai daca cererea (notificarea) a fost facuta in termen legal; or, reclamanta a formulat notificare in baza Legii 10/2001 in 19.09.2014 (mult peste termenul legal), astfel ca in mod corect entitatea notificata a emis dispozitia de respingere a notificarii.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea ei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, reiterand in motivare, in esenta, sustinerile din prima instanta si invocand gresita interpretare data de tribunal prevederilor legilor reparatorii si hotararii instantei europene.
Astfel investita, Curtea de apel a retinut ca, prin decizia data la 13.05.2014, instanta europeana a drepturilor omului a respins ca inadmisibile cererea formulata de petentul Constantin Rotescu impotriva Romaniei si celelalte cereri conexate, inclusiv pe cea a reclamantei din prezenta cauza avand in vedere ca „...reclamantii ... au introdus in fata instantelor interne diverse actiuni in temeiul legislatiei privind restituirea proprietatilor.” si ca „La 12 octombrie 2010, Curtea a adoptat o hotarare-pilot in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei . precizandu-i statului . ca se impunea adoptarea unor noi masuri in vederea prelucrarii mai eficiente a cererilor de restituire. (3) La 15 mai 2013, a intrat in vigoare Legea nr. 165/2013, care stabileste diverse proceduri puse la dispozitia solicitantilor care doresc solutionarea cererilor de restituire. (4) Pe baza observatiilor si comentariilor partilor, referitoare la noile cai de atac prevazute de Legea nr. 165/2013, la 29 aprilie 2014, Curtea a constatat, in hotararea pronuntata in cauza Preda si altii impotriva Romaniei ... ca mecanismul stabilit de noua lege oferea o serie de cai de atac eficiente, care trebuiau sa fie epuizate de solicitantii ale caror capete de cerere priveau una din urmatoarele situatii: existenta unor titluri de proprietate concurente asupra aceluiasi imobil; anularea titlului de proprietate, asociata cu lipsa oricarei despagubiri; emiterea unei hotarari definitive prin care se confirma dreptul la despagubiri, fara stabilirea unei sume; neplata despagubirii stabilite intr-o hotarare definitiva si neadoptarea, o perioada prelungita, a unei decizii privind cererea de restituire ... in hotararea pronuntata in cauza Preda si altii impotriva Romaniei ... s-a hotarat ca Legea nr. 165/2013 prevede un cadru pentru solutionarea capetelor de cerere formulate de reclamanti in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 ... Prin urmare, in ciuda faptului ca acest cadru a devenit disponibil dupa introducerea cererilor . reclamantii aveau obligatia sa recurga la aceste cereri, in masura in care utilizarea lor nu constituia o sarcina excesiva . (10) Avand in vedere constatarile din cauzele mentionate anterior ... si in masura in care situatiile de fapt descrise in acestea reprezinta, de asemenea, temeiul prezentelor cereri, . art. 35 § 1 le impune reclamantilor din prezentele cauze sa se prevaleze de noua cale de atac interna, prin introducerea unei actiuni interne in temeiul Legii nr. 165/2013 ...”
Din hotararea astfel pronuntata, instanta de apel a retinut ca instanta europeana considera ca, pentru solutionarea cererilor formulate in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, cai de atac eficiente sunt oferite de Legea nr. 165/2013 potrivit careia „ (1) Imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist se restituie in natura. (
2
) In situatia in care restituirea in natura . nu mai este posibila, masurile reparatorii in echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite . de entitatea investita cu solutionarea cererii formulate in baza Legii nr. 10/2001 ...” (art.1), in intelesul acestui act normativ (si cu relevanta in cauza) termenul de „cereri” semnificand „notificarile formulate in temeiul Legii nr. 10/2001.” (art.3 pct.1). Or, legea face trimitere la cererile de restituire formulate (si) in temeiul Legii nr. 10/2001 (act normativ in temeiul caruia reclamanta s-a adresat paratilor solicitand masuri reparatorii) fara a stabili,insa, noi termene pentru formularea de notificari si fara a le prelungi pe cele acolo prevazute.
Nu este exclusa de plano posibilitatea ca inclusiv notificarea reclamantei din 19.09.2014 sa fie solutionata in temeiul Legii nr. 165/2013, insa aceasta nu ca urmare a hotararii CEDO mai sus - aratata, ci ca urmare a unei eventuale constatari a existentei de motive temeinic justificate in sensul art. 186 C. pr. civ. care sa fi impiedicat petenta sa se adreseze autoritatii administrative in interiorul termenului legal, insa existenta unor astfel de motive nu au fost invocate in cauza.
A mai constatat instanta ca prin hotararea Rotescu contra Romania s-au reiterat statuarile din cauza Preda si altii impotriva Romaniei in care s-a hotarat ca Legea nr. 165/2013 prevede un cadru accesibil si,in principiu, eficient pentru solutionarea cererilor formulate de reclamanti in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, fata de constatarile din acele cauze si in masura in care situatiile de fapt acolo descrise reprezinta, de asemenea, temei al cererilor conexate, art. 35 § 1 le impune reclamantilor care le-au formulat sa introduca o actiune interna in temeiul Legii nr. 165/2013.
Or, reclamanta apelanta nu numai ca nu a obtinut anterior constatarea nevalabilitatii titlului statului si nici castig de cauza intr-o cerere in revendicare, dar nici nu a invocat in prezentul litigiu ca ar avea un bun sau o speranta legitima in sensul prevazut de Conventie, astfel ca, in conditiile in care nu a formulat notificare in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001, nu poate invoca in favoarea sa prevederile Legii nr. 165/2013 referitoare la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
Pentru aceste considerente, in baza art. 480 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a respins apelul reclamantei.