Instigatorul

Conform art.47 Cod Penal, instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Forma de vinovăție cu care se poate săvârși instigarea este numai intenția directă sau indirectă.

Determinarea la a săvârși o faptă prevăzută de legea penală trebuie să aibă loc înainte ca instigatul (autorul) să fi luat decizia de a săvârși fapta ori să fi început executarea; dacă făptuitorul luase, anterior instigării, hotărârea de a săvârși fapta, singur sau ca urmare a unei alte instigări, actele de determinare se vor transforma în complicitate morală.

Dacă pe lângă actele de instigare, instigatorul săvârșește şi acte de executare, contribuța adusă la săvârșirea infracțiunii ca instigator se absoarbe în aportul său ca autor.

Dacă, pe lângă actele de instigare, instigatorul săvârșește şi acte de  complicitate, contribuța adusă la săvârșirea infracțiunii în calitate de complice, se absoarbe în aportul său ca instigator.

Instigarea poate fi săvârșită de mai multe persoane în acelaşi timp; dacă acționează împreună suntem în prezența coinstigării, iar dacă acționează separat, vorbim despre concurs de instigări.

Instigarea este posibilă la toate infracțiunile (autorul poate săvârși fapta din culpă, cu intenție ori cu intenție depăşită), dar instigarea nu se realizează niciodată din culpă sau cu praeterintenție.

Dacă legea prevede o anumită calitate pentru autor, nu este necesar ca instigatorul să aibă această calitate.

Nu este necesar ca instigatul să fie responsabil, este însă necesar ca instigatorul să poată răspunde penal.

Instigarea poate fi proprie, atunci când autorul acționează cu intenție sau cu intenție depășită ori poate fi improprie, când autorul acționează din culpă sau fără vinovăție.

Instigatorul nu va fi luat în calcul pentru reținerea agravantei generale – săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Instigarea mai poate fi individuală (activitatea de instigare este adresată unei/unor persoane determinate) sau colectivă (adresată unui număr nedeterminat de persoane, incriminată separat sub denumirea de instigare publică).

Instigarea trebuie să aibă efect şi să fie urmată de efectuarea de către cel instigat a cel puțin unei tentative pedepsibile. Există instigare şi atunci când tentativa pedepsibilă (in abstracto) nu se pedepseşte (in concreto), deoarece autorul s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului.

Dacă autorul săvârșește o faptă mai gravă decât cea la care a fost instigat, instigatorul răspunde doar pentru actele la care a instigat, afară de cazul în care a prevăzut şi acceptat posibilitatea săvârșirii de către autor a unei fapte mai grave.

Dacă autorul săvârșește o faptă mai puțin gravă, instigatorul răspunde pentru instigare la fapta efectiv comisă.

Dacă instigatorul îl determină pe autor să fure, apoi cumpără bunurile de la acesta, se reține numai instigare, nu şi tăinuire, pentru că la tăinuire trebuie să existe o înțelegere ulterioară săvârșirii faptei.

Dacă instigator ul nu reuşeşte să îl convingă pe instigat să comită fapta, instigatorul nu va răspunde; dacă instigatorul reuşeşte să îl determine pe instigat să comită fapta, se va ține cont de două aspecte:

• Dacă instigatul a început executarea, dar tentativa este nepedepsibilă, instigatorul nu răspunde;
• Dacă instigatul a început executarea, dar s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului, instigatorul răspunde pentru instigare la fapta rămasă în tentativă.