Individualizarea modalităţii de executare a pedepsei. Criteriile prevăzute de art. 91 C.pen. care permit individualizarea modalităţii de executare a pedepsei închisorii. Apel. Analiză

 

Cuprins pe materii: Drept penal

Indice alfabetic: Individualizarea modalităţii de executare a pedepsei Temei de drept: art. 91 Cod penal

Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol concret ridicat al faptei comise.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.

213/28.03.2018

Prin sentinţa penală nr. 2018 din data de 20.07.2017, Judecătoria Iaşi a dispus următoarele: „In temeiul art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prevăzută de 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a,b C.pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b C.pen.

Ia act că pe parcursul procesului penal inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, în cuantum de 1200 de lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat.”

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:

„Prin rechizitoriul din data de 02.03.2017, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, dat în dosarul nr. 8128/P/2015 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 02.03.2017 sub numărul de mai sus, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul X. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 14.07.2015, ora 18.08, lucrătorii Poliţiei municipiului Iaşi - Biroul Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, pe str. B. din municipiul Iaşi. La faţa locului, în prezenţa martorilor L. şi C., organele de poliţie l-au identificat pe conducătorul autoturismului implicat în accident, în persoana inculpatului X. şi au constatat că autoturismul marca Peugeot, cu număr de înmatriculare XXX, prezenta avarii la roata stângă faţă, bară faţă, aripa stângă, oglinda stângă, portiera stângă faţă.

S-a mai arătat că, în prezenţa martorilor asistenţi, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 18.26 rezultând o alcoolemie în aerul expirat de 1,48 mg/l, motiv pentru care organele de poliţie care l-au condus pe inculpat la Spitalul de Urgenţe Sf. Spiridon din Iaşi, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

S-a reţinut în rechizitoriu că, potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 732/A din 21.07.2015, la ora 19.00 a zilei de 14.07.2015 inculpatul avea o alcoolemie 3,15 %o, iar la ora 20.00 valoarea alcoolemiei era de 3,05 % alcool pur în sânge.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, expertiză ce nu a putut fi efectuată, întrucât inculpatul a terminat de consumat băuturile alcoolice la ora 17.30 şi după 36 de minute a fost implicat în accidentul rutier, or, potrivit art. 2.1 din Hotărârea nr. 2 a Consiliului Superior de Medicină Legală, expertiza poate fi efectuată numai în situaţia în care ingestia de alcool, pe stomacul fără conţinut alimentar, a încetat cu cel puţin 45 de minute înaintea evenimentului rutier sau la 90 de minute pe stomacul plin.

Situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare a rezultat din următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 732/A din 21.07.2015; bon alcooltest; declaraţiile martorilor C., L.; adresa IML Iaşi nr. 11614/26.05.2016 şi declaraţiile inculpatului.

Date privind urmărirea penală

Prin ordonanţa din data de 14.07.2015, a organelor de cercetare penală, s-a dispus începere urmării penale cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen.

Prin ordonanţa procurorului din 21.03.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul X. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen.

Prin ordonanţa procurorului din 26.04.2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de 336 alin. 1 C.pen., fiindu-i aduse la cunoştinţă atât această calitate, cât şi drepturile prevăzute de art. 78, raportat la art. 83 noul C.proc.pen., precum şi posibilitatea încheierii în cursul urmăririi penale a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Procedura de cameră preliminară

Prin încheierea nr. 261/a1 din 02.05.2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în temeiul art. 346 alin. 1 C.proc.pen., legalitatea sesizării instanţei, competenţa instanţei de soluţionare a cauzei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii.

Etapa judecăţii

În şedinţa publică din data de 29.06.2017, interpelat de instanţă, inculpatul a precizat că recunoaşte fapta şi că se prevalează de procedura de recunoaştere a învinuirii, cererea formulată în acest sens fiind încuviinţată de către instanţă.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând, coroborat, probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 14.07.2015, ora 18.08, lucrătorii Poliţiei municipiului Iaşi - Biroul Rutier, au fost sesizaţi, prin numărul unic de urgenţe 112, de către martorul C., cu privire la producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, pe str. B. din municipiul Iaşi. Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde, în prezenţa martorilor L. şi C., au fost identificate autoturismele implicate în accident, marca Peugeot, cu număr de înmatriculare XXX, condus de inculpatul X. şi autoturismul marca Skoda, cu număr de înmatriculare YYY, staţionat regulamentar pe partea stângă a străzii.

Cu prilejul cercetării la faţa locului s-a stabilit că autoturismul condus de inculpat prezenta avarii la roata stângă faţă, bară faţă, aripa stângă, oglinda stângă, portiera stângă faţă.

În prezenţa martorilor asistenţi, inculpatul X. a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 18.26 rezultând o alcoolemie în aerul expirat de 1,48 mg/l, motiv pentru care organele de poliţie care l-au condus pe inculpat la Spitalul de Urgenţe Sf. Spiridon din Iaşi, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 732/A din 21.07.2015, emis de Institutul de Medicină Legală Iaşi, la ora 19.00 a zilei de 14.07.2015 inculpatul avea o alcoolemie 3,15 %o, iar la ora 20.00 , valoarea alcoolemiei era de 3,05 % alcool pur în sânge.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, expertiză ce nu a putut fi efectuată întrucât inculpatul a terminat de consumat băuturile alcoolice la ora 17.30 şi după 36 de minute a fost implicat în accidentul rutier; or, potrivit art. 2.1 din Hotărârea nr. 2 a Consiliului Superior de Medicină Legală, expertiza poate fi efectuată numai în situaţia în care ingestia de alcool, pe stomacul fără conţinut alimentar, a încetat cu cel puţin 45 de minute înaintea evenimentului rutier sau la 90 de minute pe stomacul plin.

Din declaraţiile coroborate ale martorilor C. şi L., precum şi cele date de inculpat, instanţa reţine că în ziua de 14.07.2015, în intervalul 14.00-17.30, inculpatul X. a consumat cantitatea de aproximativ 300-400 ml whisky şi un litru de bere, fără ingerare de alimente, după care s-a urcat la volanul autoturismului marca Peugeot 307, cu număr de înmatriculare XXX, pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul Iaşi.

În timp ce se deplasa pe Podul Nicolina, inculpatul a intrat cu maşina pe liniile de tramvai, unde se executau lucrări de modernizare, ceea ce a determinat tăierea anvelopei stânga faţă şi îndoirea jantei stânga faţă, aspecte observate personal de martorul C., conducătorul autoturismului taxi marca Chevrolet Aveo, cu număr de înmatriculare ZZZ, care circula în aceeaşi direcţie cu inculpatul. Acesta din urmă şi-a continuat deplasarea către str. S., apoi a virat la dreapta de pe strada Nicolina pe str. S., apoi la dreapta, pe str. P.T. Întrucât autoturismul condus de inculpat avea o traiectorie sinuoasă, martorul a decis să se deplaseze după acel autoturism şi a observat, înainte de a ajunge la intersecţia str. P.T. cu strada B., momentul în care autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda, cu număr de înmatriculare YYY, staţionat regulamentar pe strada B., în sensul de mers către strada L., în urma impactului rezultând avarierea ambelor autoturisme.

Martorul s-a deplasat către autoturismul condus de inculpat, ocazie cu care a constatat că acesta se afla singur în maşină, prezenta halenă alcoolică şi se afla într-o avansată stare de ebrietate, motiv pentru care a scos cheile din contact şi a apelat numărul de urgenţe 112.

În acelaşi sens a relatat şi martorul L. care se deplasa pe jos pe str. P.T., către str. B., acesta observând că autoturismul condus de inculpat prezenta pană pe roata stângă faţă, iar oglinda exterioară stânga era ruptă şi atârna de firele de contact. În continuare, martorul l-a observat pe inculpat în timp ce încerca să parcheze autoturismul în paralel cu celelalte autoturisme staţionate în zonă, însă nu reuşea, deoarece avea pană la roată, acesta efectuând mai multe manevre înainte-înapoi şi intrând în coliziune de mai multe ori, în acelaşi loc, cu autoturismul marca Skoda, cu număr de înmatriculare YYY.

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, instanţa reţine că acesta a recunoscut consumul de băuturi alcoolice şi nu a contestat rezultatului buletinului de analiză toxicologică alcoolemie.

Situaţia de fapt descrisă anterior rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 732/A din 21.07.2015; bon alcooltest; declaraţiile martorilor C. şi L.; adresa IML Iaşi nr. 11614/26.05.2016; declaraţiile inculpatului, date parcursul procesului penal, prin care a recunoscut consumul de băuturi alcoolice.

Încadrare juridică

Fapta inculpatului X., care la data de 14.07.2015, ora 18.06, după ce a consumat băuturi alcoolice (cantitatea de 300-400 ml. whisky şi 1 litru de bere), a condus autoturismul marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare XXX, pe raza municipiului Iaşi - str. P.T., iar la intersecţia cu strada B. a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen.

Soluţionarea laturii penale

Instanţa apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru a fost trimis în judecată, astfel încât, reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile de tragere la răspundere penală a acestuia, instanţa urmează a-i aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului instanţa se va raporta la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal respectiv 1 şi 5 ani închisoare, reduse cu o treime, ca urmare a aplicării prevederilor art. 375 C.proc.pen., rezultând în acest mod limite de pedeapsă cuprinse 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, instanţa, în procesul de individualizare, va aplica şi criteriile prev. de art. 74 Cod penal precum: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în timpul procesului penal.

Instanţa apreciază că fapta de conducere a unui autoturism sub influenţa alcoolului reprezintă un real pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât valoarea alcoolemiei rezultată în urma prelevării probelor biologice era extrem de ridicată (3,15 %o), şi s-a produs şi un accident rutier soldat cu pagube materiale, însă doar hazardul a făcut să nu fie produse consecinţe mult mai grave. În acest sens, instanţa reţine declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, care au arătat că inculpatul avea o traiectorie sinuoasă, a intrat cu autoturismul pe liniile de tramvai aflate în lucrări de modernizare şi, deşi a tăiat anvelopa şi a îndoit janta de la roata stângă faţă a autoturismului, inculpatul şi-a continuat deplasarea către domiciliu şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda nu numai o singură dată, ci de mai multe ori, în încercarea de a parca maşina paralel cu celelalte, ceea ce denotă faptul că efectul consumului de alcool era evident şi a afectat capacitatea inculpatului de a efectua manevrele necesare parcării în condiţii de siguranţă atât pentru acesta, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. De altfel, starea avansată de ebrietate în care se afla inculpatul rezultă nu numai din buletinul de analiză, ci şi din declaraţiile martorilor, precum şi din raportul de examinare clinică.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că acesta este căsătorit, absolvent de cursuri superioare, având profesia de medic, a recunoscut comiterea faptei, este la primul contact cu legea penală, dar, pe de altă parte, instanţa are în vedere conduita neconformă a acestuia cu regulile de circulaţie pe drumurile publice, astfel după cum rezultă din fişa de cazier auto a acestuia, inculpatul fiind sancţionat pentru numeroase abateri (depăşirea vitezei, nerespectarea regulilor privind depăşirea, nefolosirea centurii de siguranţă, producerea unui accident soldat cu pagube materiale), ceea ce creează instanţei convingerea că fapta din prezenta cauză nu reprezintă o abatere izolată de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, ci, în mod repetat, inculpatul a nesocotit prevederile legale, acesta punând în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la traficul rutier.

Aşadar, raportat la toate aceste considerente, instanţa apreciază că este necesară sancţionarea fermă a inculpatului, pentru a preveni comiterea unor alte fapte de acelaşi gen, nu numai prin condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, dar şi prin executarea pedepsei în regim de detenţie, în consecinţă urmând a fi înlăturate susţinerile apărătorului ales al inculpatului, conform cărora se poate dispune renunţarea la pedeapsă sau amânarea aplicării pedepsei.

În concluzie, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.proc.pen., instanţa dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre mediul special prevăzut de lege, şi anume 1 an şi 10 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicarea pedepsei fiind justificată de gravitatea faptei săvârşite de inculpat şi de perseverenţa acestuia în încălcarea normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit art. 65 alin. 1 C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii instanţa interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b C.pen.

Cheltuieli judiciare

Instanţa ia act că, pe parcursul procesului penal, inculpatul a fost asistat de un apărător

ales.

Referitor la cheltuielile judiciare efectuate în prezenta cauză, având în vedere culpa procesuală a inculpatului, raportat la soluţia de condamnare a acestuia, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., instanţa obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, în cuantum de 1200 lei.

Împotriva acestei sentinţei penale a formulat apel inculpatul X., criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii.

În apelul promovat de apelantul-inculpat X. a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa pericolul ridicat al faptei, în realitate, fapta de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului fiind o infracţiune cu un pericol social abstract redus, fapt ce rezultă şi din limitele de pedeapsă ale infracţiunii, închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, limite de pedeapsă situate pe palierul inferior, raportat la gradul de pericol social abstract avut în vedere de către legiuitor. De asemenea, obiectul juridic al faptei este reprezentat de siguranţa pe drumurile publice.

În acest sens, apreciază apelantul că nu poate fi primit considerentul instanţei care reţine că această infracţiune este una din faptele care creează un pericol social deosebit pentru o întreagă categorie de valori sociale, întrucât este o infracţiune de pericol.

În aceeaşi ordine de idei, la individualizarea pedepsei, se arată că instanţa reţine urmări materiale concrete cum ar fi producerea unui accident rutier, face presupuneri nepermise de lege şi nefondate precum că „doar hazardul a făcut să nu fie produse consecinţe mult mai grave”.

În continuare, apelantul a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 336 Cod penal este una de pericol abstract si nicidecum de pericol concret, iar în acest sens, instanţa ar fi trebuit să se raporteze la elementul de pericol abstract al infracţiunii şi nicidecum la rezultatul unor alte fapte. Chiar şi raportat la maniera în care a reţinut instanţa pericolul, apreciază că se impun a fi făcute unele precizări.

Astfel, cu privire la accidentul rutier despre care instanţa a făcut vorbire, consideră apelantul că trebuie observat că acesta a fost unul minor, care s-a soldat doar cu unele zgârieturi ale caroseriei celeilalte maşini, după cum rezultă şi din declaraţia proprietarului autovehiculului avariat. De asemenea, se mai arată că deşi inculpatul a recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, se impune a fi menţionat că probele ce demonstrează fapta şi vinovăţia acestuia sunt reprezentate de buletinul de analiză toxicologică, fişa de examen clinic şi declaraţia inculpatului.

Se mai arată în motivarea apelului că deşi inculpatul a solicitat să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmării penale fără a le contesta, nu poate fi trecută cu vederea o oarecare doză de subiectivism a depoziţiilor celor doi martori audiaţi în cauză. Astfel, relevă că martorul C. a afirmat că inculpatul s-ar fi aflat într-o avansată stare de ebrietate, iar martorul L. că acelaşi inculpat ar fi fost incoerent în vorbire. Astfel, chiar dacă instanţa de fond a reţinut că declaraţiile acestor doi martori se coroborează cu raportul de examinare clinică, se solicită instanţei de control judiciar să constate că exact acest raport contrazice cele expuse de martori.

În acest sens se arată că, în urma examenului clinic, a rezultat faptul că inculpatul a avut o atitudine adecvată şi cooperantă, având un comportament liniştit, fiind apt să comunice coerent şi fiind orientat spaţial, alopsihic şi autopsihic. De departe cele mai importante elemente apte să infirme presupusa stare avansată de ebrietate sunt cele constatate în urma examenului ocular în care se reţine că inculpatul avea pupila normală, avea reflexe fotomotorii şi de acomodare convergente, nefiindu-i afectată în niciun mod acuitatea vizuală.

Chiar dacă în urma examenului clinic au fost constatate elemente clinice consecutive consumului de alcool, nu poate fi trecut cu vederea faptul că inculpatul nu se afla într-o stare atât de avansată de ebrietate precum cea reţinută de prima instanţă sau cea care ar putea fi doar sugerată de valoarea alcoolemiei.

În aceeaşi ordine de idei, consideră că din depoziţiile celor doi martori nu poate reieşi acea presupunere a instanţei că inculpatul a reprezentat un adevărat pericol şi că doar prin noroc nu s-au produs consecinţe mai grave. De nicăieri din cuprinsul actului de sesizare nu rezultă faptul că inculpatul ar fi condus cu o viteză care ar fi putut să reprezinte un pericol pentru viaţa sau integritatea fizică a persoanelor din jur. Mai mult decât atât, chiar depoziţiile acestor martori tind să sublinieze viteza redusă cu care se deplasa inculpatul. Este de domeniul evidenţei că inculpatul nu se putea deplasa cu o viteză ridicată având un cauciuc tăiat. Acest lucru, coroborat cu acuitatea vizuală a inculpatului, constatată şi de raportul de examinare clinică făceau imposibilă producerea unui accident soldat cu victime.

Având în vedere că infracţiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul este una de pericol, consideră apelantul că trebuie avută în vedere şi distanţa redusă parcursă de către inculpat. Astfel, s-a arătat că din cuprinsul actului de sesizare şi din cuprinsul probatoriului administrat în cauză poate fi reţinută doar o distanţă de mai aproximativ jumătate de kilometru, respectiv de la baza Podului Nicolina până sub pod, element ce este de natură să imprime un grad de pericol social mai mic faptei.

Tot cu privire la situaţia de fapt reţinută de către instanţă, a-a apreciat că nu poate trece neobservat şi faptul că aceasta a considerat că efectele consumului de alcool erau evidente şi datorită faptului că şoferul nu a reuşit să efectueze o manevră de parcare laterală. În acest sens, apelantul a relevat că manevra de parcare laterală imprimă un grad relativ ridicat de dificultate, organele rutiere fiind sesizate cu numeroase accidente minore provocate în timpul executării manevrelor de parcare laterală între două autoturisme de către şoferi care nu au consumat alcool, iar acest element nu este de natură să dovedească un grad ridicat de pericol, Nerezultând din ansamblu materialului probator că accidentul s-a produs din cauza consumului de alcool.

Deşi instanţa a reţinut în motivare circumstanţele personale pozitive (conduita anterioară şi conduita procesuală, regretul sincer al acestuia), apreciază apelantul că nu s-au valorificat suficient aceste criterii de individualizare a pedepsei.

Având în vedere filosofia Noului Cod Penal în care se pune accent pe periculozitatea infractorului, aceste circumstanţe ar fi trebuit prin ele însele să conducă la aplicarea unei pedepse spre minimum şi ca modalitate de executare s-ar fi impus dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepsei.

S-a mai arătat că în filosofia actualului Cod penal din 2013 pedeapsa îşi atenuează caracterul punitiv, având în principal un scop preventiv şi educativ, punându-se accent mai mare pe circumstanţele personale ale inculpatului şi posibilităţile sale de reeducare în raport cu pericolul social concret al faptei.

Pedeapsa nefiind o răzbunare a societăţii fată de infractor ci un mijloc de reeducare, în scopul reintegrării sociale ale acestuia, consecinţele pedepsei fiind ireversibile. Astfel, o pedeapsă privativă de libertate poate avea un scop contrar celui urmărit de lege, putând fi succedat de anihilarea oricărei perspective de îndreptare a inculpatului, prin resemnarea acestuia în faţa stigmatului de deţinut.

S-a mai arătat că aceeaşi viziune se poate observa şi în criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 alin. 1 Cod penal: „stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială”, din enumerarea acestor criterii putându-se observa faptul că doar trei dintre acestea se referă la gravitatea faptei, celelalte patru referindu-se la circumstanţele personale ale inculpatului.

De asemenea s-a subliniat faptul că inculpatul este un infractor primar, aflându-se la primul contact cu legea penală (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. e Cod penal).

Cu referire la argumentele instanţei referitoare la abaterile contravenţionale anterioare ale inculpatului, s-a apreciat că acestea nu sunt un element de natura a agrava răspunderea penală a acestuia. Într-adevăr, normele privind circulaţia rutieră sunt ocrotite atât de norme contravenţionale, cât şi de norme penale, însă unele abateri contravenţionale anterioare ale inculpatului nu pot fi de natură a-i agrava răspunderea penală, mai ales că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de pericol.

Astfel, s-a arătat că răspunderea penală este cea mai grea formă de răspundere prevăzută de legea penală, fiind diferită de cea contravenţională. Modul în care inculpatul a înţeles să îşi regleze conduita juridică referitoare la normele contravenţionale neputându-i agrava răspunderea penală, mai ales în ceea ce priveşte săvârşirea unei infracţiuni de pericol.

Tot cu referire la conduita inculpatului, s-a arătat că pe tot parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine care denotă regretul faţă de fapta săvârşită, s-a prezentat la organul de urmărire penală, a recunoscut fapta şi consumul de alcool din prima clipă. În acest sens, cantitatea de alcool care se reţine a fi fost consumată de către inculpat în actul de sesizare, bazându-se exact pe declaraţia de suspect a acestuia. Mai mult decât atât, s-a mai arătat că inculpatul a fost de acord cu achitarea contravalorii analizelor toxicologice, fapt de denotă colaborarea cu organele de urmărire penală (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. f teza II Cod penal).

În aceeaşi ordine de idei, consideră apelantul că nu poate fi trecut cu vederea faptul că nu a înţeles să conteste în niciun mod rezultatele buletinului de analiză toxicologică, asumându-şi răspunderea pentru faptele săvârşite (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. f teza I Cod penal).

De asemenea, s-a apreciat că trebuie luat în considerare la individualizarea pedepsei nivelul de educaţie şi situaţia familială a inculpatului, acesta provenind dintr-o familie bine închegată, organizată, aspect ce ar favoriza integrarea socială rapidă. De asemenea, s-a relevat faptul că inculpatul are o educaţie exemplară, fiind un medic foarte apreciat de colegi, manifestându-şi permanent disponibilitatea şi iniţiativa de a se implica în rezolvarea problemelor unităţii medicale, dând dovadă de profesionalism şi corectitudine la locul de muncă. De asemenea, inculpatul este angajat la un preventoriu, precum şi la spitalul orăşenesc, fiind apreciat ca un coleg bun, dar şi ca un om generos, gata să ajute pe oricine. Mai mult decât atât, acesta a lucrat o perioadă de timp şi în domeniul psihiatriei, fiindu-i apreciate cunoştinţele şi experienţa profesională, precum şi dedicaţia acestuia pentru serviciul medical efectuat (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. g Cod penal).

De asemenea, apelantul a arătat că nu poate fi de acord cu raţionamentul instanţei de fond care a apreciat că este necesară sancţionarea fermă şi pentru a preveni comiterea unor fapte de acelaşi gen (nota instanţei de apel: abateri la legislaţia rutieră), nu numai prin condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, dar şi prin executarea acesteia în regim de detenţie, considerând că îndreptarea inculpatului se poate face fără executarea efectivă a pedepsei, sens în care s-ar fi impus dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepsei.

În acest sens, deşi unul din scopurile unei pedepse privative de libertate este reprezentat de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, consideră că în prezenta cauză aceasta este disproporţionată raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, aşa cum s-a mai arătat, inculpatul X. fiind un infractor primar, bine integrat social, care a înţeles consecinţele faptelor sale. Mai mult decât atât, deşi au trecut mai bine de doi ani de la data săvârşirii faptei, acesta a continuat să îşi exercite profesia de medic fiind în continuare apreciat de colegii săi, fără a mai comite alte fapte penale care să intre în sfera ilicitului penal. Astfel, apreciază apelantul că o pedeapsă privativă de libertate poate avea un scop contrar celui urmărit de lege, putând fi succedat de anihilarea oricărei perspective de îndreptare a inculpatului, prin resemnarea acestuia în faţa stigmatului de deţinut.

Introducerea acestui inculpat în mediul carceral îl va expune pe acesta la anturaje în care se află persoane cu un grad periculozitate mult mai ridicat, ceea ce ar putea avea consecinţe nefaste şi ireversibile asupra personalităţii inculpatului. Raportat la gravitatea redusă a faptei şi a lipsei crunte de mijloace de reeducare din penitenciare, având în vedere şi Decizia pilot a CEDO contra României, este mai mult decât evident că privarea de libertate în mediul carceral al inculpatului va avea consecinţe nefaste şi ar putea reprezenta chiar un impediment în reeducarea acestuia.

Inculpatul este o persoană care aduce un spor de valoare societăţii, fiind medic primar pneumolog în cadrul a două spitale, fiindu-i apreciate competentele profesionale şi dedicaţia cu care acesta îşi exercită activitatea, fără să mai fi avut antecedente penale. Acesta a avut o atitudine de colaborare cu organele judiciare, recunoscând-şi fapta încă din cursul urmăririi penale, având toate perspectivele de îndreptare, chiar şi fără executarea în regim de detenţie a pedepsei.

Mai mult decât atât, perioada de timp scursă de la momentul săvârşirii faptei l-a făcut să conştientizeze consecinţele acesteia şi să îl convingă să nu mai încalce normele de convieţuire proteguite de legea penală. Chiar şi condamnarea sa din primă instanţă, nedefinitivă şi disproporţionată din punctul nostru ne vedere, l-au făcut pe inculpat să conştientizeze acţiunile sale, să îşi accelereze procesul de reeducare socială şi să nu mai săvârşească fapte penale.

În aceeaşi ordine de idei, scopul pedepsei de prevenire a săvârşirii de infracţiuni, mai ales cu privire la cele de la regimul rutier, poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse principale suspendate sub supraveghere dublată de pedeapsa complementară prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv interzicerea dreptului a mai conduce anumite categorii de vehicule fără a fi necesară încărcarea efectivă a inculpatului.

În concluzie, în lumina considerentelor expuse, s-a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de Judecătoria laşi la data de 20.07.2017 şi după rejudecare să se dispună: reducerea pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal şi dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepsei principale aplicate în temeiul art. 91 şi următoarele Cod penal.

Examinând sentinţa penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor şi a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, Curtea de apel constată următoarele:

Instanţa de fond a făcut o analiză pertinentă a probatoriilor cauzei şi a concluzionat corect că fapta în raport de care s-au formulat acuzaţii faţă de inculpatul X. există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat, vinovăţia acestuia fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă în cauză.

De altfel, inculpatul apelant, în faţa instanţei de fond, a accesat procedura recunoaşterii vinovăţiei, procedură corect încuviinţată de instanţa de fond, care a individualizat pedeapsa aplicată pentru infracţiunea reţinută între limitele legale speciale reduse potrivit art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Astfel, procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei a fost legal parcursă de inculpatul apelant, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le are în cadrul acesteia. În acest context, în deplină cunoştinţă de cauză, inculpatul a optat să recunoască fapta în raport de care s-a dispus trimiterea sa în judecată, declaraţie asupra căreia nu mai poate reveni.

Instanţa de fond a dat efectul legal acestei recunoaşteri (legea stabilind doar că individualizarea pedepsei are loc între limite de pedeapsă reduse şi nu obligativitatea coborârii pedepsei aplicate sub minimul legal) şi a aplicat o pedeapsă între limitele legale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. - 1 an şi 10 luni închisoare.

Reţine instanţa de apel că potrivit jurisprudenţei CEDO prin motivarea hotărârii trebuie evidenţiat că observaţiile părţilor au fost în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, căci «art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei” obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa» (Hotărârea Perez împotriva Franţei şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei); aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk); amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. „Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De aceea problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei. De asemenea, noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare” (Helle împotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).

În ceea ce priveşte situaţia de fapt şi încadrarea în drept, necontestate de inculpat, prima instanţă şi-a motivat corespunzător hotărârea, astfel încât aceasta va fi însuşită ca atare de instanţa de apel.

În acest context, în plus faţă de motivarea instanţei de fond, reţine Curtea de apel că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului X. pentru infracţiunea reţinută criteriile de individualizare au fost corect apreciate de judecătorul fondului.

Potrivit art. 74 C.pen. la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere:

1. împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
2. starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
3. natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
4. motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
5. natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
6. conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
7. nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Or, inculpatul X., deşi o persoană integrată social, fiind medic şi având o familie închegată, a ales să încalce grav normele legale care reglementează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, faptele sale prezentând un pericol deosebit.

Astfel , inculpatul X. , deşi a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice şi fără a-şi justifica fapta de o nevoie imperioasă, a condus pe drumurile publice un autoturism, în oraş, pe un drum intens circulat, fiind implicat într-un accident rutier din care au rezultat pagube minore. Inculpatului X. îi era necesară o capacitate fizică şi psihică nealterată de consumul de alcool în vederea evitării accidentului ori pentru luarea măsurilor necesare limitării la maximum a consecinţelor acestuia. Inculpatul X. a circulat cu autoturismul pe drumurile publice având o îmbibaţie la limita comei etanolice, producerea unui accident rutier în astfel de condiţii fiind foarte probabilă. Sunt fondate susţinerile procurorului care a evidenţiat că inculpatul X., prin prisma profesiei sale, are o profundă cunoaştere asupra modalităţii în care procesele cognitive, atenţia şi reflexele fireşti sunt alterate de consumul de alcool în exces.

În acest context, este evident că gravitatea faptei imputate inculpatului este una ridicată, fapt ce impune sancţionarea sa cu severitate, pedeapsa aplicată de instanţa de fond, în limitele legale, la mijlocul plajei de individualizare (între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni), fiind individualizată astfel în considerarea circumstanţelor personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a manifestat regret faţă de comiterea faptei.

Deşi este adevărat că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă şi a recunoscut comiterea faptelor, instanţa de fond a dat efect acestei recunoaşteri aplicând o pedeapsă între limitele legale reduse. De altfel, acestei recunoaşteri i se dă eficienţă prin textul prevăzut de art. 396 alin. 10 C.proc.pen., aceeaşi împrejurare neputând fi reţinută şi ca circumstanţă atenuantă.

Rezultă din considerentele sentinţei penale analizate că, în operaţiunea de individualizare judiciară, au fost avute în vedere, pe lângă circumstanţele referitoare la fapta penală comisă, şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului X., între care s-au aflat şi lipsa antecedentelor penale şi conduita procesuală sincera adoptată de acesta.

Referitor la circumstanţele persoanele ale inculpatului, Curtea ţine să arate că lipsa antecedentelor penale reprezintă starea de normalitate pentru marea majoritate a membrilor societăţii, iar atitudinea procesuală sinceră, de recunoaştere a faptei este „recompensată” de reţinerea cauzei speciale de reducere cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, în cazul aplicării procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, situaţie în care nu mai poate fi reţinută ca o circumstanţă de atenuare a pedepsei concret aplicată.

Se constată că instanţa de fond a făcut un examen exhaustiv şi a cântărit judicios toate elementele privitoare la fapta şi la persoana inculpatului ce constituie criterii legale de individualizare judiciară, explicitând că nicio împrejurare extrasă din probele cauzei nu a fost de natură să antameze reţinerea vreunei circumstanţe atenuante raportat la caracterul faptelor inculpatului.

Curtea constată că nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cum a solicitat acesta. Inculpatul-apelant a condus un autoturism pe un drum public din oraş, având o îmbibaţie alcoolică de 3,15 g/l alcool pur în sânge şi a continuat să conducă, deşi avea pană, produsă pe fondul evidentei incapacităţi de a conduce corect. Fapta comisă în aceste condiţii este gravă, prezentând un potenţial crescut de a conduce spre un accident de circulaţie, cu posibile consecinţe nefaste.

În aceste condiţii, pedeapsa stabilită de instanţa de fond, prin cuantum, este mai mult decât echitabilă, prin raportare la pericolul concret al faptei comise şi la datele personale ale inculpatului.

În considerarea argumentelor sus redate, Curtea reţine ca pedeapsa principală aplicată inculpatului, dar şi pedepsele complementare sunt proporţionale cu gravitatea faptei comise de acesta şi cu elementele referitoare la persoana sa, iar critica acestuia referitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate de instanţa de fond apar ca fiind nejustificate, hotărârea examinată fiind legală şi temeinică sub acest aspect.

Apărarea nu a putut identifica nici un argument veritabil în afara încercării de persuadare a instanţei cu privire la stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei fără condamnarea inculpatului, invocând argumente cu valabilitate limitată şi individuală, cu intenţia de a fi impuse ca argumente general acceptate, valabile pentru toţi, respectiv că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană liniştită, nu este o persoană violentă, apărarea apelând la argumentul clemenţei, cu caracter general şi abstract.

Nu există date care să conducă la concluzia inoportunităţii aplicării pedepsei, inculpatul X. nefăcând dovezile prevăzute de lege cu privire la căinţa activă - eforturi făcute în direcţia înlăturării consecinţelor faptelor sale; lipsa antecedentelor penale este o stare de normalitate şi a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei prin aplicarea minimului legal.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, apelul inculpatului X. este fondat.

Cum, în dezbaterile asupra fondului cauzei, inculpatul X. a solicitat primei instanţe să analizeze criteriile prevăzute de lege şi să aplice o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prima instanţă trebuia să analizeze şi să dispună cu privire la condiţiile impuse prin art. 91 Cod penal.

Analizând în concret sentinţa penală apelată, se remarcă faptul că prima instanţă a constatat că se impune executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate inculpatului X., faţă de nevoia de exemplaritate şi recrudescenţa faptelor de acelaşi gen care, adesea, au urmări tragice.

Curtea reţine că exemplaritatea nu este singura şi cea mai importantă funcţie a sancţiunii

penale.

Răspunzând criticilor inculpatului X. cu privire la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei închisorii aplicate, instanţa de control judiciar face trimitere la dispoziţiile art. 91 Cod penal incidente în cauză:

„(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

1. pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
2. infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
3. infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
4. în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, este de acord cu concluzia primei instanţe că infracţiunea comisă de inculpatul X. este gravă şi că ea creează sentimente de nesiguranţă publică şi de teamă, dar observă că ea a fost comisă la data de 14.07.2015, în urmă cu doi ani şi jumătate, iar de atunci inculpatul X. a adoptat un comportament normal în societate şi nu există date că a comis sau a încercat să comită fapte prevăzute de legea penală. Curtea nu a regăsit probe în dosarul cauzei din care să rezulte că vreuna dintre condiţiile prevăzute cumulativ de art. 91 Cod penal nu ar fi îndeplinită. Dimpotrivă, se constată că, raportat la criteriile legale cuprinse în dispoziţia art. 91 alin. 1 lit. d Cod penal, nu îi pot fi aduse apărării argumente contrare susţinerii că X. nu va mai comite infracţiuni chiar dacă nu va executa pedeapsa în penitenciar. Persoana infractorului şi comportamentul său anterior faptei la care face trimitere dispoziţia legală citată impun instanţei să constate că X. a avut un comportament normal şi o activitate indubitabil socialmente utilă, fiind angajat în muncă în profesia de medic, având o familie şi o existenţă în care nu se regăsesc elemente ale unor comportamente reprobabile sau ilicite. Aceste constatări, împreună cu atitudinea procesuală a inculpatului, cu regretul manifest, cu atitudinea pro socială ulterioară săvârşirii faptei pe perioada celor aproape trei ani care au trecut de la 14.07.2015, formează convingerea instanţei de control judiciar că inculpatul are posibilităţi reale de îndreptare fără executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie.

Se impune supravegherea apropriată a inculpatului X. prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de control judiciar urmând a da credit limitat inculpatului prin impunerea unui termen de încercare de 4 ani, maximul duratei legale de supraveghere, precum şi prin stabilirea unei durate maxime a intervalului în care inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Se va impune inculpatului una dintre obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. 2 Cod penal, faţă de caracterul imperativ al textului şi având în vedere nevoile de reconsiderare a poziţiei inculpatului faţă de valorile sociale şi de conştientizare a consecinţelor încălcării legii penale.

Curtea arată că, pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol concret ridicat al faptei comise.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.

Pentru toate aceste motive, Curtea, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.proc.pen. admite apelul promovat de apelantul-inculpat X., desfiinţează parţial sentinţa, numai în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale aplicate.

Rejudecând, în aceste limite, în temeiul art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului X. de instanţa de fond şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform disp. art. 92 C.pen.

În condiţiile art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul X. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
4. să comunice schimbarea locului de muncă;
5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., i se impune inculpatului X. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, destinat conştientizării consecinţelor încălcării legii.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul X. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul consiliului local - Direcţia de Asistenţă Comunitară la Căminul de bătrâni sau la Consiliului Local - Direcţia de Asistenţă Comunitară la Centrul de zi pentru copii, pentru o perioadă de 120 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen., se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96

C.pen.

Se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei curţii de apel.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfăşurarea procedurii în apel rămân în sarcina acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarul şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, Curtea constată că judecata în primă instanţă s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor de procedură penală incidente în cauză, iar sentinţa penală pronunţată la finele acestei prime judecăţi, a fost dată în deplină consonanţă cu materialul probator administrat în cauză şi în acord cu dispoziţiile de drept material şi procesual incidente în speţă, neexistând alte motive de modificare a acesteia, faţă de cele deja expuse.