Calea de atac impotriva deciziilor intermediere.
18 martie 2020Probele si aprecierea lor. Condamnare dupa achitare.
18 martie 2020
Incompatibilitatea asistentilor judiciari. Aplicabilitatea dispozitiilor art. 24 alin. 1 Cod proc. civila si asistentilor judiciari.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, art. 111
Potrivit art. 111 din Legea nr. 304/2004, dispozitiile legale privind obligatiile, interdictiile si incompatibilitatile judecatorilor si procurorilor se aplica si asistentilor judiciari.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,
Decizia civila nr. 2381 din 11 iunie 2012.
Prin decizia civila nr. 2381/11.06.2012, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul declarat de contestatoarea B.R. impotriva sentintei civile nr. 1357/24.02.2012 a Tribunalului Prahova, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleiasi instante.
In conformitate cu prevederile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, „completul pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale se constituie dintr-un judecator si 2 asistenti judiciari”.
Pe de alta parte, potrivit art. 111 din Legea nr. 304/2004, „dispozitiile legale privind obligatiile, interdictiile si incompatibilitatile judecatorilor si procurorilor se aplica si asistentilor judiciari”.
In acest context, devin aplicabile si asistentilor judiciari prevederile art. 24 alin. 1 C.proc. civ., referitoare la incompatibilitate.
In speta, din compunerea completului de judecata, ce a solutionat cauza in prima instanta prin sentinta recurata, a facut parte si asistentul judiciar F.M., care a pronuntat si sentinta civila nr. 106/26.01.2010 a Tribunalului Prahova, in primul ciclu procesual, incalcandu-se astfel dispozitiile imperative ale art. 24 C.proc.civ. si ale art. 105 C.proc.civ., ceea ce constituie motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ.
In considerarea acestor argumente, curtea, in baza art. 312 C.proc.civ. (in forma initiala modificarii aduse prin Legea nr. 202/2010, aplicabila in speta, conform art. XXII pct. 2 din mentionata lege) a admis recursul si a casat sentinta civila nr. 1357/24.02.2012 a Tribunalului Prahova, cu trimitere spre rejudecare la aceeasi instanta.
(Judecator Cristina-Paula Brotac)