Inchiderea procedurii falimentului. Efecte.

Art.136 din Legea nr.85/2006

Art.138 din Legea nr.85/2006

Art.140 din Legea nr.85/2006

Art.132 din Legea nr.85/2006

 

Inchiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce, se rasfrange si asupra actiunii in atragere raspundere patrimoniala si constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei actiuni. Astfel, este obligatoriu si inevitabil ca stabilirea raspunderii, conform art.138 din Legea nr.85/2006 sa fie efectuata inainte de inchiderea procedurii. Aceasta imprejurare rezulta cu prisosinta din destinatia sumelor rezultate din executarea silita a patrimoniului membrilor organelor de conducere ai debitoarei.

Sumele realizate prin masurile de executare silita vor apartine averii debitoarei si vor fi destinate, in caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitoarei, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului (art.140 din Legea nr.85/2006). Mai mult decat atat, prin inchiderea procedurii falimentului, judecatorul-sindic se dezinvesteste.

Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 prin inchiderea procedurii, judecatorul sindic este descarcat de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, asociati. Prin urmare, cata vreme cererea de antrenare a raspunderii membrilor organelor de conducere intra in atributiile judecatorului-sindic conform art.11 lit.g) din Legea nr.85/2006, rezulta implicit ca investirea judecatorului-sindic precum si solutionarea unei atare cereri se pot efectua numai inainte de inchiderea procedurii si nu dupa inchiderea procedurii cum s-a intamplat in cauza.

Prevederile art.142 din Legea nr.85/2006 au deschis doar posibilitatea punerii in executare a hotararilor pronuntate in temeiul art.137, dupa inchiderea procedurii. Imprejurarea ca potrivit art.139 din Legea insolventei, actiunea prevazuta la art.138 se prescrie in termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii, nu reprezinta un argument legal care sa conduca la concluzia ca aceasta cerere poate fi formulata si dupa inchiderea procedurii.

Sigur ca in cadrul termenului de prescriptie prevazut de art.139 din Legea insolventei aceasta cerere poate fi formulata oricand, insa conditia care trebuie indeplinita este aceea ca procedura sa nu se fi inchis, intrucat, asa cum s-a mentionat, dupa inchiderea procedurii legea prevede doar posibilitatea executarii silite a hotararii obtinute in temeiul art.138 din lege.

 

(Decizia nr.  68/R-COM/13 Ianuarie 2015)

 

Prin actiunea inregistrata la data de 25.06.2013, reclamanta BC SRL, in calitate de mandatar al comitetului creditorilor in cadrul procedurii insolventei fata de societatea debitoare SC SRL, a formulat cerere impotriva paratilor SL si DEM privind antrenarea raspunderii personale a paratilor, in temeiul dispozitiilor art.138 lit.a)-e) din Legea nr.85/2006.

In motivare s-a aratat ca analizand raportul privind cauzele insolventei, s-a retinut faptul ca in anul 2011, societatea debitoare avea inregistrata in balanta lunii iunie 2011 suma de 348.602 lei in casierie, suma suficienta pentru acoperirea datoriilor societatii.

S-a mentionat faptul ca debitoarea a orientat sumele obtinute din vanzarea marfurilor achizitionate in detrimentul furnizorilor ce au fost astfel prejudiciati, iar in intervalul iunie 2011-iunie 2012, societatea a vandut activele detinute si declarate in valoare de 58.697 lei, conditii in care se solicita verificarea contractelor de vanzare incheiate de societatea-debitoare.

Totodata, din rapoartele intocmite de lichidatorul judiciar, reclamanta a sesizat ca evidenta contabila nu a fost corect efectuata si ca nu au fost predate lichidatorului toate documentele contabile, conditii in care se impune efectuarea unei expertize contabila, pentru a se determina in ce masura administratorii societatii au folosit bunurile societatii.

In plus, s-a aratat ca reclamanta apreciaza ca in speta sunt intrunite conditiile savarsirii infractiunii prevazute de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990 si art.214 Cod penal, mentionand ca lichidatorul judiciar nu si-a indeplinit obligatia legala de a face analiza situatiei economico-financiara.

Fata de faptul ca administratorii nu au tinut evidenta contabila, ca acestia au continuat activitatea societatii care a generat acumularea semnificativa a datoriilor, precum si nerecuperarea creantelor proprii si neutilizarea disponibilitatilor banesti pentru acoperirea datoriilor, s-a solicitat admiterea cererii, potrivit art.138 lit.a)-e) din Legea nr.85/2005.

Parata DEM a formulat intampinare prin care a invocat exceptiile necompetentei generale, a lipsei calitatii procesuale active, a lipsei calitatii procesuale pasive a paratei si a autoritatii de lucru judecat, aparari fata de care reclamanta a depus raspunsul la intampinare. Exceptiile au fost solutionate motivat prin incheierea din data de 6.11.2013.

Pe fond, s-a aratat ca in speta nu s-a facut dovada relei-credinte a paratei in instrainarea bunurilor societatii, atragerea raspunderii privind numai persoanele efectiv responsabile de starea de insolvabilitate, independent de calitatea de asociat sau administrator. Raspunderea nu poate fi decat personala, iar faptul ca parata nu a indeplinit niciun act de comert in numele societatii, transmitand dreptul de reprezentare catre celalalt parat nu poate conduce decat la concluzia ca singura persoana responsabila de indeplinirea cu rea-credinta a mandatului acordat este SL.

Referitor la temeiul de drept, parata a mentionat ca reclamanta nu a explicat in mod concret daca sunt indeplinite conditiile art.138 lit.a), b), c) si d), astfel ca nu se poate vorbi despre indeplinirea conditiilor atragerii raspunderii paratei cu privire la existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Parata a mai precizat ca societatea a fost infiintata de ea in cursul anului 2010, ca asociat unic, fiind cooptat ulterior un alt asociat, in persoana lui BM, care a dobandit calitatea de administrator. Inca de la infiintare, singura persoana care a desfasurat activitati comerciale in numele si pe seama societatii a fost paratul SL, in baza procurii autentice nr. ***, acesta fiind administratorul de fapt al societatii.

Conform acestei procuri, paratul si-a asumat obligatia de a intocmi toate documentele financiar-contabile aferente activitatii desfasurate si orice alte documente de emanau de la societate. In aceste conditii, paratul a reprezentat societatea, inclusiv in fata organelor fiscale, acesta comportandu-se ca un administrator de drept, semnand toate documentele prezentate, precum si notele explicative si notele de relatii.

S-a mai aratat ca in plus, parata nu a avut cunostinta despre activitatea desfasurata de catre societate, despre datoriile existente sau despre eventualele nereguli cu privire la completarea declaratiilor obligatorii. Cu privire la sumele de bani ce trebuiau sa se gaseasca in casieria societatii, conform notei de relatii din data de 28.03.2011 formulata de catre administratorul in fapt al societatii, acesta a recunoscut faptul ca a ridicat suma de 374.601 lei din casieria societatii, iar pentru aceasta suma nu poate prezenta documente justificative.

De asemenea, parata a aratat ca decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. 27327/18.05.2011, prin care s-a retinut reaua-credinta a administratorului in fapt, in sensul ca prin actiuni deliberate, respectiv ridicarea si folosirea disponibilitatilor banesti ale societatii in cuantum de 415.780,84 lei, in interes personal, directorul si imputernicitul SL a provocat insolvabilitatea societatii, astfel ca, prin manopere dolosive, aceasta si-a insusit sume de bani ridicate din casieria societatii in conditiile in care inregistra obligatii fiscale restante.

Toate aceste aspecte demonstreaza ca astfel se creeaza prezumtia relativa ca singura persoana care a administrat societatea a fost SL. In acest sens au fost invocate prevederile art.27 alin.2 lit.b) si d) din Codul de procedura fiscala, prevederi care conditioneaza raspunderea solidara a persoanelor enumerate de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: reaua-credinta in instrainarea activelor debitorului si calitatea de administrator care a provocat insolvabilitatea, conditii neindeplinite in cauza, asa cum parata a aratat anterior.

Prin sentinta nr.3682/10.09.2014, Tribunalul Valcea, Sectia a II-a civila, a admis in parte cererea si a obligat pe paratul SL la plata sumei de 238.185 lei catre masa credala a debitoarei SC SRL.

A fost respinsa, ca neintemeiata, cererea fata de parata DEM.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

La data de 23.11.2011 creditoarea CRCMS SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei fata de societatea debitoare SC SRL, cerere admisa prin sentinta nr.1549/25.04.2012.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Valcea, fila 102 dosar faliment, societatea debitoare s-a infiintat in anul 2010, avand ca asociat unic si administrator pe parata DEM, pana in data de 13.09.2011, cand a fost cooptat ca asociat BM, care a fost numit administrator al societatii (conform deciziei asociatului unic nr. ***).

Prin procura autentica nr.2927/25.11.2010, parata DEM l-a imputernicit pe paratul SL sa reprezinte societatea in fata organelor si institutiilor statului, societatilor bancare, in fata persoanelor fizice sau juridice.

Anterior deschiderii procedurii insolventei, s-a dispus efectuarea unui control fiscal asupra activitatii societatii, in perioada 22.11.2010-31.03.2011, in urma caruia s-a emis decizia privind raspunderea solidara nr.5166/25.01.2012 a paratei DEM in limita sumei de 90.363 lei.

Decizia a fost atacata in instanta, iar prin sentinta nr. 5493/21.12.2012, ramasa definitiva, Tribunalul Valcea a anulat decizia fiscala, in considerente retinandu-se faptul ca din probele administrate rezulta ca in perioada ce a facut obiectul inspectiei fiscale, exercitarea efectiva a atributiilor de administrator a fost realizata de numitul SL, in baza Procurii autentificate sub nr. *** de BNP BCM, faptele imputate paratei fiind de fapt savarsite de catre procurator (inregistrarea unor cheltuieli cu materiale de constructii, fara a justifica modul efectiv de utilizare a acestora in interesul societatii, respectiv insusirea si folosirea in alte scopuri decat in folosul societatii a sumei de 358.155 ce figura in soldul contului 5311 „casa in lei”), asa cum a rezultat din nota explicativa si declaratiile date in fata organelor de inspectie fiscala.

S-a retinut ca din probele administrate in fata instantei nu a rezultat ca parata ar fi avut cunostinta de aceste fapte sau ca ar fi fost savarsite cu complicitatea sa, cu atat mai mult cu cat toate documentele contabile – contul de profit si pierderi, bilant la data de 31.12.2010 poarta semnatura procuratorului SL, iar nu a paratei.

Instanta a stabilit ca desi toate efectele actului incheiat de mandatar cu tertii se rasfrang asupra mandantului, in cauza mandatarul a actionat cu depasirea limitelor imputernicirii, astfel ca acesta poarta raspunderea pentru eventualele acte sau fapte ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite cu ocazia indeplinirii mandatului.

In speta, tribunalul a retinut ca sunt incidente numai dispozitiile art.138 lit.a) si d) din lege raportat la paratul SL, avand in vedere ca paratul a detinut calitatea de administrator de fapt, conform procurii autentificate sub nr.2927/25.11.2010, acesta conducand efectiv activitatea debitoarei, prin incheierea contractelor comerciale cu partenerii de afaceri, potrivit actelor justificative ce au insotit cererile de inscriere la masa credala ale creditorilor.

Prin urmare, a fost admisa cererea fata de paratul SL, in sensul obligarii acestuia la plata sumei de 238.185 lei catre masa credala a debitoarei SC SRL, suma ce reprezinta pasivul neacoperit, potrivit Tabelului definitiv consolidat al creditorilor, iar fata de parata DEM cererea a fost respinsa ca neintemeiata.

Impotriva sentintei mai sus mentionate a fost declarat recurs de catre SC BC SRL care a apreciat ca sentinta este nelegala intrucat in mod gresit s-a respins actiunea de antrenare a raspunderii si fata de parata DEM.

In motivarea recursului s-a aratat ca mandatul paratei a devenit opozabil la data de 22.11.2010, cand s-a dispus inscrierea societatii in Registrul comertului. De asemenea s-a mai precizat ca mandatul paratului SL nu este opozabil fata de terte persoane intrucat nu era opozabil conform art.5 din Legea nr.26/1990. S-a mai aratat de recurenta ca in aceasta materie nu sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun  privitoare la mandat, ci sunt aplicabile dispozitiile  speciale prevazute de Legea nr.31/1990.

La data de 29.11.2014 s-a depus intampinare de catre intimata DEM prin care s-a solicitat respingerea recursului, reiterandu-se  inadmisibilitatea actiunii in antrenare pe considerentul ca a fost formulata dupa inchiderea procedurii de insolventa.

Curtea, analizand recursul, a retinut ca este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Inchiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce, se rasfrange si asupra actiunii in atragere raspundere patrimoniala si constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei actiuni. Astfel, este obligatoriu si inevitabil ca stabilirea raspunderii, conform art.138 din Legea nr.85/2006 sa fie efectuata inainte de inchiderea procedurii. Aceasta imprejurare rezulta cu prisosinta din destinatia sumelor rezultate din executarea silita a patrimoniului membrilor organelor de conducere ai debitoarei.

Sumele realizate prin masurile de executare silita vor apartine averii debitoarei si vor fi destinate, in caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitoarei, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului (art.140 din Legea nr.85/2006). Mai mult decat atat, prin inchiderea procedurii falimentului, judecatorul-sindic se dezinvesteste.

Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 prin inchiderea procedurii, judecatorul sindic este descarcat de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, asociati. Prin urmare, cata vreme cererea de antrenare a raspunderii membrilor organelor de conducere intra in atributiile judecatorului-sindic conform art.11 lit.g) din Legea nr.85/2006, rezulta implicit ca investirea judecatorului-sindic precum si solutionarea unei atare cereri se pot efectua numai inainte de inchiderea procedurii si nu dupa inchiderea procedurii cum s-a intamplat in cauza.

Prevederile art.142 din Legea nr.85/2006 au deschis doar posibilitatea punerii in executare a hotararilor pronuntate in temeiul art.137, dupa inchiderea procedurii. Imprejurarea ca potrivit art.139 din Legea insolventei, actiunea prevazuta la art.138 se prescrie in termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii, nu reprezinta un argument legal care sa conduca la concluzia ca aceasta cerere poate fi formulata si dupa inchiderea procedurii.

Sigur ca in cadrul termenului de prescriptie prevazut de art.139 din Legea insolventei aceasta cerere poate fi formulata oricand, insa conditia care trebuie indeplinita este aceea ca procedura sa nu se fi inchis, intrucat, asa cum s-a mentionat, dupa inchiderea procedurii legea prevede doar posibilitatea executarii silite a hotararii obtinute in temeiul art.138 din lege.

In speta, Curtea a retinut ca prin sentinta civila nr.4747/19.06.2013 a Tribunalului Valcea s-a dispus inchiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC SC SRL, iar cererea de antrenare a raspunderii, ce face obiectul prezentei cauze a fost depusa prin posta la data de 19.06.2013, deci dupa ce s-a dispus inchiderea procedurii de insolventa.

Prin  urmare, Curtea a retinut ca in mod corect s-a dispus respingerea cererii de antrenare fata de parata DEM, urmand a se substitui motivarea primei instantei cu prezenta motivare.

Avand in vedere ca s-a impus respingerea actiunii de antrenare ca inadmisibila, Curtea a retinut ca nu mai este necesara  analiza celorlalte critici de recurs privind modul de solutionare pe fond al actiunii in antrenare.

Pentru aceste considerente Curtea in baza art.312 c.proc.civ. a respinS recursul ca nefondat.