Incetarea procesului penal, lipsa unei conditii necesare pentru punerea in miscare a actiunii penale
1 aprilie 2020Incheierea intermediara pronuntata in conditiile dispozitiilor art. 345 alin. 1 Cod de procedura penala
1 aprilie 2020
Incheierea contractului individual de munca, protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Dispozitiile art. 35 din Legea nr. 448/2006, potrivit carora persoana cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, reglementeaza dreptul persoanei cu handicap grav la numirea unui asistent personal, iar nu dreptul unei anume persoane, fie ea si in relatii de rudenie cu beneficiarul , de a fi numita in calitatea de asistent personal al acesteia si de a i se incheia un contract de munca in temeiul art. 39 din Legea nr. 448/2006 In acest sens sunt si prevederile art. 42 alin. 4 din Legea nr. 448/2006 potrivit carora parintii sau reprezentantii legali ai copilului cu handicap grav, adultii cu handicap grav ori reprezentantii legali ai acestora, cu exceptia celor cu handicap vizual grav, pot opta intre asistent personal si primirea unei indemnizatii lunare.
Prin sentinta civila nr. 596/10.06.2015, Tribunalul Olt a admis actiunea formulata de reclamantul B.L. in contradictoriu cu parata UAT Primaria R. - prin Primar, a obligat parata sa incheie reclamantului contract individual de munca in calitate de asistent personal al mamei sale, B.M. si a obligat parata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca, potrivit certificatului de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap care necesita protectie speciala, nr. 7367/29.09.2014, Comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap a constatat o deficienta functionala grava cu caracter permanent in situatia numitei B.M., incadrand-o in categoria persoanelor cu handicap permanent ireversibil, cu dreptul la un asistent personal.
Potrivit art.4 din Legea 448/2006 „Autoritatile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentantii societatii civile, precum si persoanele fizice si juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligatia sa promoveze, sa respecte si sa garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite in concordanta cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificata prin Legea nr. 74/1999, precum si cu celelalte acte interne si internationale in materie la care Romania este parte.
Reclamantul in calitate de fiu al persoanei cu handicap B.M., prevalandu-se de dispozitiile legii privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a solicitat paratei incadrarea in calitate de asistent personal al acestuia. Astfel, potrivit art. 35 din acest act normativ, persoana cu handicap grav are dreptul, in baza evaluarii sociopsihomedicale, la un asistent personal.
Aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor Legii nr. 448/2006, respectiv a reglementarilor favorabile persoanelor care solicita incadrarea ca asistent personal al persoanelor cu handicap este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarele conditii:
- are varsta minima de 18 ani impliniti;
- nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea ocupatiei de asistent personal;
- are capacitate deplina de exercitiu;
- are o stare de sanatate corespunzatoare, atestata de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;
- a absolvit cel putin cursurile invatamantului general obligatoriu, cu exceptia rudelor si afinilor pana la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum si cu exceptia sotului sau sotiei, dupa caz; in situatii exceptionale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana care urmeaza sa indeplineasca functia de asistent personal, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap poate aproba derogarea de la indeplinirea conditiilor de studii si in cazul altor persoane
Conform art. 39 din Legea nr. 448/2006, contractul individual de munca al asistentului personal se incheie cu primaria localitatii de domiciliu sau resedinta a persoanei cu handicap grav, dupa caz, in termen de maximum 30 de zile de la data inregistrarii cererii. Contractul individual de munca se intocmeste in 3 exemplare, cate unul pentru fiecare parte contractanta, iar cel de-al treilea exemplar se transmite directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de 5 zile de la incheierea acestuia. Modalitatile si conditiile de incheiere, modificare si incetare a contractului individual de munca al asistentului personal se completeaza cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit art. 40 - din acelasi act normativ (1) „Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa prevada si sa garanteze in bugetul local sumele necesare din care se suporta salarizarea, precum si celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.
- Serviciul public de asistenta sociala dispune efectuarea de controale periodice asupra activitatii asistentilor personali si prezinta semestrial un raport consiliului local.
Aceste dispozitii instituie in sarcina autoritatilor administratiei publice locale o obligatie si nu o vocatie, or, parata nu a facut dovada faptului ca a respectat aceste dispozitii.
Dreptul de optiune intre a primi indemnizatia de insotitor si a beneficia de asistent personal revine adultilor cu handicap grav ori reprezentantilor legali ai acestora si nu paratei, conform dispozitiilor art.42 alin 4) - Parintii sau reprezentantii legali ai copilului cu handicap grav, adultii cu handicap grav ori reprezentantii legali ai acestora, cu exceptia celor cu handicap vizual grav, pot opta intre asistent personal si primirea unei indemnizatii lunare.
In ceea ce priveste salarizarea asistentului personal se retin dispozitiile art. 43 din Legea 448/2006- (1) Indemnizatia lunara prevazuta la art. 42 alin. (4) este in cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitatile de asistenta sociala din sectorul bugetar, altele decat cele cu paturi.(2) Plata indemnizatiei lunare se asigura de primariile in a caror raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap grav.
Apararea paratei in sensul ca nu exista fonduri pentru plata asistentilor personali nu reprezinta un motiv de exonerare a respectarii obligatiilor pe care le instituie dispozitiile legale invocate.
S-au avut in vedere si dispozitiile art. 20 din OUG 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, conform carora - (1) Finantarea sistemului de protectie a copilului si a centrelor de asistenta sociala a persoanelor cu handicap se asigura de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, in proportie de cel putin 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, la elaborarea bugetului de stat, in baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.
- Finantarea drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizatiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate in baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se asigura de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, in proportie de cel putin 90% din necesarul de fonduri stabilit anual la elaborarea bugetului de stat, in baza numarului de beneficiari comunicat de unitatile administrativ-teritoriale.
- Pentru finantarea integrala a cheltuielilor prevazute la alin. (1) si (2), autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa aloce sume, in completare, din bugetele locale ale acestora.
- Prevederile alin. (1) si (2) se aplica incepand cu drepturile lunii octombrie 2014.
Fata de aceste considerente a fost admisa actiunea si obligata parata sa incheie reclamantului B.L., contract individual de munca in calitate de asistent personal al persoanei cu handicap B.M.
In ceea ce priveste cererea de acordare a cheltuielilor de in temeiul art. 453 Cod procedura civila coroborat cu art. 451 Cod procedura civila, instanta a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta, in cuantum de 500 lei, reprezentand onorariu avocat, achitat cu chitanta nr. 3/17.12.2014.
Instanta a hotarat ca se impune reducerea cheltuielilor de judecata de la 700 lei la 500 lei, apreciind ca suma de bani solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata este excesiva in raport de activitatea prestata de avocat in faza procesuala, prezentarea la instanta la 2 termene de judecata.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel U.A.T. Primaria R. - prin Primar, aratand in esenta ca, fata de prevederile art. 39 si art. 42 din Legea nr. 448/2006, cererea reclamantului este lipsita de interes si de asemenea este formulata de o persoana care nu poate avea calitate procesuala activa, in conditiile in care numita B.M a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea indemnizatiei pentru persoanele cu handicap pentru adulti.
Considera ca singura care avea calitate procesuala activa era persoana pentru care s-a emis certificatul de incadrare in grad de handicap, respectiv numita B.M., persoana care si-a exprimat deja optiunea in ceea ce priveste dreptul sau stabilit de Legea nr. 448/2006.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea a constatat ca apelul este fondat.
Prin motivele de apel se invoca, in esenta, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, exceptie care este intemeiata si a fost admisa pentru argumentele urmatoare.
In orice actiune in justitie, instanta de judecata trebuie sa verifice calitatea procesuala a partilor, pentru ca raportul de drept procesual nu se poate lega in mod valabil decat intre titularii dreptului material dedus judecatii.
Calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si titularul dreptului, exceptia privind calitatea procesuala a partilor fiind de ordine publica si putand fi invocata in orice faza a ciclului procesual.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 36 NCPC „Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”
Cererea pendinte este formulata de reclamantul B.L., care in nume propriu invoca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 448/2006, potrivit carora persoana cu handicap grav are dreptul, in baza evaluarii sociopsihomedicale, la un asistent personal.
Or, respectivele prevederi legale reglementeaza dreptul persoanei cu handicap grav la numirea unui asistent personal, iar nu dreptul unei anume persoane, fie ea si in relatii de rudenie apropriata cu beneficiarul , de a fi numita in calitatea de asistent personal.
In acest sens, potrivit art. 42 alin. 4 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parintii sau reprezentantii legali ai copilului cu handicap grav, adultii cu handicap grav ori reprezentantii legali ai acestora, cu exceptia celor cu handicap vizual grav, pot opta intre asistent personal si primirea unei indemnizatii lunare.
Prin urmare, optiunea intre indemnizatia lunara si asistentul personal apartine in mod exclusiv persoanei cu handicap, care o poate exprima fie personal sau, dupa caz, prin reprezentantul sau legal sau mandatar.
Or, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare in judecata in nume propriu si nu a facut dovada nici ca ar fi reprezentantul legal sau conventional al titularului dreptului, numita B.M., persoana incadrata in grad de handicap grav potrivit certificatului nr. 7367/29.09.2014.
De altfel, o asemenea optiune a fost deja exprimata de persoana cu handicap, prin cererea inregistrata sub nr. 2634/30.09.2014 B.M. solicitand plata indemnizatiei prevazute de art. 448/2006, ipoteza in care numai aceasta persoana ar putea reveni asupra acestei optiuni, in masura in care legea ii permite.
In concluzie, potrivit dispozitiilor art. 480 alin. 1 Noul Cod procedura civila, apelul a fost admis si schimbata in tot sentinta, in sensul ca a fost respinsa actiunea pentru lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, precum si cererea reclamantului privind acordarea de cheltuieli de judecata.
(Decizia nr. 6064 04.12.2015 - Sectia I Civila, rezumat judecator Tarlea Mirela Cristina)