Incetarea de drept a contractului individual de munca ca urmare a retragerii de catre autoritatea permanenta a avizului, autorizatiei sau atestarii necesare exercitarii profesiei.

 

Existenta permisului de conducere necesar ocuparii postului de conducator auto reprezinta o Conditie obligatorie incheierii contractului individual de munca.

La data incheierii contractului individual de munca, salariatul cunoaste ca, in lipsa avizului, autorizatiei sau atestatului care confirma o anumita calificare sau aptitudini necesare indeplinirii unei activitati nu mai poate sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu, consecinta fiind aceea a incetarii de drept a raportului juridic de munca.

(Decizia civila nr.1018/02.06.2015)

 

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, completata la data de 18.09.2014, reclamantul R. Gh., in contradictoriu cu parata S.C. D. I. S.R.L, a solicitat anularea deciziei de concediere nr.56/26.06.2014, obligarea paratei la plata tuturor drepturilor salariale pana la ramanerea definitiva a hotararii instantei, precum si la plata unui salariu compensator conform CCM unic la nivel national.

Reclamantul a aratat ca a fost angajatul paratei, iar prin decizia contestata a fost concediat in temeiul art.65 Codul muncii. Apreciaza ca angajatorul nu a respectat dispozitiile art.76 lit.d din Codul muncii, intrucat in decizie nu sunt cuprinse locurile de munca vacante, si nici nu a fost instiintata Agentia de Ocupare a Fortei de Munca. De asemenea, parata nu a indicat criteriile de selectie utilizate, iar preavizul nu a fost efectiv acordat. In fine, nu au fost respectate prevederile CCM unic la nivel national pe anii 2010-2014.

Prin intampinarea formulata, parata a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, aratand ca la baza deciziei de concediere contestate a stat hotararea nr.1 a Adunarii Generale de restrangere a activitatii, ca reclamantul a beneficiat de preaviz si de toate drepturile cuvenite. In alta ordine de idei, reclamantul, angajat pe functia de sofer, nu si-a reinnoit permisul de conducere, desi i s-a solicitat acest lucru.

Prin sentinta civila nr.375/16.02.2015 a fost admis in parte actiunea, a fost anulata decizia nr.56/26.06.2014 emisa de parata si a fost obligata aceasta la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la momentul concedierii si pana la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca reclamantul a fost salariatul paratei, in baza unui contract individual de munca depus la dosar, iar prin decizia nr.56/26.06.2014 acesta a fost concediat in baza art.65 alin.1 din Codul muncii.

Verificand legalitatea deciziei de concediere, instanta a retinut ca, potrivit art.76 din Codul muncii, decizia de concediere individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului trebuie sa contina in mod obligatoriu numai motivele care determina concedierea si durata preavizului, celelalte prevederi vizand in mod exclusiv concedierile colective, astfel cum a decis I.C.C.J. prin decizia nr.6/2011, pronuntata in recurs in interesul legii.

Astfel, in decizia contestata este mentionat motivul concedierii, respectiv desfiintarea postului ocupat de reclamant, precum si durata preavizului de care a beneficiat, respectiv 20 de zile lucratoare. A apreciat tribunalul ca obiectiunea reclamantului privind nerealitatea acordarii termenului de preaviz nu poate fi retinuta, intrucat la dosar nu a fost depusa notificarea de preaviz semnata de salariat.

S-a mai retinut ca, potrivit art.65 alin.2 din Codul muncii, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, reprezentand incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

Tribunalul, desi nu poate aprecia asupra oportunitatii masurilor adoptate de catre parata, a verificat daca aceste masuri indeplinesc cerintele impuse de art.65 alin.2 din Codul muncii, respectiv daca sunt reale si serioase.

Astfel, locul de munca trebuie sa fie efectiv desfiintat din structura angajatorului, iar masura trebuie sa fie impusa de dificultati reale de mentinere a postului din punct de vedere economic ori de atingere a scopului pentru care functia respectiva  s-a infiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.

Daca aceste cerinte sunt respectate, instanta nu poate cenzura masurile dispuse de angajator, acesta fiind liber sa decida cu privire la modul de organizare a activitatii sale.

In cauza, intimata a facut dovada ca desfiintarea locului de munca al contestatorului este efectiva, avand la baza hotararea asociatului unic nr.1/30.05.2014, prin care a fost decisa restrangerea activitatii sale si desfiintarea unui post de sofer, postul reclamantului nemairegasindu-se in organigrama si statele de functii intocmite ulterior concedierii.

Parata a motivat necesitatea acestei reorganizari prin existenta dificultatilor economice cu care se confrunta angajatorul, aspect confirmat de actele contabile ale societatii depuse la dosar, respectiv din contul de profit si pierdere la data de 30.06.2014, care releva o pierdere financiara de 13.717 lei.

Analizand insa statele de functii si organigrama societatii valabila inainte si dupa momentul concedierii reclamantului, tribunalul a observat ca parata detinea doua posturi de sofer si numai unul a fost desfiintat. Ca atare, sub aspectul existentei cauzei reale si serioase a concedierii reclamantului, intimata trebuia sa faca dovada ca desfiintarea postului acestuia nu are legatura cu persoana salariatului, or singurul criteriu indicat de parata ca fiind utilizat la stabilirea carui post de sofer se desfiinteaza este cel privind faptul ca reclamantul nu si-a reinnoit permisul de conducere.

Prin urmare, tribunalul a retinut ca decizia de concediere nu corespunde cerintelor prevazute de art.65 alin.2 Codul muncii, intimata nedovedind existenta unei cauze reale si serioase a desfiintarii postului reclamantului, concedierea acestuia aparand ca subiectiva si abuziva.

Pentru aceste considerente, actiunea a fost admisa, conform celor aratate mai sus.

In termen legal, parata a formulat apel impotriva sentintei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca instanta, fara a lua in considerare materialul probator administrat, a concluzionat in mod gresit ca masura concedierii reclamantului nu corespunde cerintelor art.65 din Codul muncii, in sensul nedovedirii cauzei reale si serioase a desfiintarii postului reclamantului.

Cu toate acestea, instanta a retinut ca masura restrangerii activitatii societatii apelante s-a justificat prin pierderile financiare consecutive in perioada 2012-2014. Aceste pierderi au fost cauza desfiintarii postului de sofer ocupat de reclamant, masura fiind urmata in perioada ulterioara si de alte concedieri de personal.

A sustinut apelanta ca orice masura de ordin organizatoric privind cresterea performantelor in activitate poate fi luata numai de angajator, iar interesul sau pentru concediere este dictat de nevoia eficientizarii.

Totodata, selectia posturilor este atributul exclusiv al angajatorului, iar in speta apelanta a hotarat desfiintarea unui post de sofer, fara a fi vizat in mod special postul reclamantului. Alegerea postului ocupat de acesta s-a facut in conditiile in care reclamantul nu avea preschimbat permisul de conducere, avea mai multe amenzi aplicate urmare a nepreschimbarii permisului si invoca diverse pretexte pentru a nu isi indeplini sarcinile de serviciu.

Prin intampinarea formulata, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aratand ca angajatorul nu a comunicat motivele reale si serioase ale concedierii si a refuzat sa depuna la dosar raportul in baza caruia adunarea generala a hotarat desfiintarea postului. In realitate, angajatorul l-a discriminat pe reclamant fata de celalalt sofer, in timpul derularii raporturilor de munca, in sensul ca i-a dat mai putine curse de facut si i-a impus schimbarea locului de munca. Selectarea postului sau s-a facut fara respectarea vreunui criteriu, iar angajatorul nu s-a asigurat ca reclamantul va beneficia de masuri active de combatere a somajului. In aceste conditii, este corecta concluzia tribunalului, cum ca masura concedierii este abuziva si subiectiva.

Apelanta a formulat raspuns la intampinare prin care a aratat ca a ales sa desfiinteze postul reclamantului, dat fiind ca acesta avea permisul de conducere expirat, ca refuza sistematic sa plece in cursa si sa efectueze examinarea medicala, in special examenul psihologic. De altfel, la data de 24.10.2012, chiar intimatul a solicitat desfiintarea postului sau de sofer si redistribuirea in functia de mecanic auto.

Prin decizia civila nr. 1018/02.06.2015, Curtea de Apel Pitesti – Sectia civila a admis apelul formulat de intimata-parata S.C. D. I. S.R.L, impotriva sentintei civile nr.375 din 16 februarie 2015, pronuntata de Tribunalul Arges, in dosarul nr.3669/109/2014, intimat fiind reclamantul R. Gh.; a schimbat sentinta in sensul ca a respins actiunea; a obligat pe intimat sa plateasca apelantei 1.000 lei, cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Reclamantul, desi ocupa functia de sofer, avea permisul expirat inca din anul 2011, aspect necontestat in cauza. Este evident ca o atare profesie nu putea fi exercitata in lipsa unui permis de conducere valabil.

Potrivit art.56 alin.1 lit.g din Codul muncii, contractul individual de munca existent inceteaza de drept de la data retragerii atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei.

Asadar, in speta suntem in prezenta unei incetari de drept a contractului individual de munca, consecinta fiind aceea a imposibilitatii derularii unor raporturi juridice de munca intre reclamant si societatea parata. Ca atare, emiterea unei decizii de concediere nici nu mai era necesara, de vreme ce contractul individual de munca isi incetase aplicabilitate.

Intimatul a sustinut prin intampinare ca a fost discriminat in raport cu celalalt sofer care a ramas in societate, insa Curtea a apreciat ca in speta nu exista o situatie de discriminare, atat timp cat cei doi angajati nu se afla intr-o situatie identica. Astfel, salariatul care a fost pastrat in societate poate exercita functia de sofer, in timp ce intimatul nu mai poseda permis de conducere valabil, nemaiputand exercita aceasta profesie fata de prevederile art.56 alin.1 lit.g din Codul muncii.

Prin decizia nr.545/2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.56 din Codul muncii, Curtea Constitutionala a retinut ca dispozitiile constitutionale referitoare la alegerea libera a profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca nu poate fi interpretata in sensul ca orice persoana, oricand, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricarui loc de munca, fara a avea pregatirea si calificarea corespunzatoare ori fara a face dovada ca a obtinut avizul, autorizatia sau atestatul, in cazul in care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere acest lucru. Obtinerea acestor avize, autorizatii sau atestari este motivata de specificul fiecarei profesii sau meserii, care presupune o calificare corespunzatoare, precum si anumite aptitudini pe care cel ce doreste sa exercite acea meserie sau profesie trebuie sa le aiba, tocmai pentru indeplinirea sarcinilor de la locul de munca ales.

Persoanele care opteaza pentru exercitarea unor profesii sau meserii si pentru incadrarea in functii pentru care reglementarile legale cer si existenta avizului, autorizatiei ori atestarii din partea unor autoritati de specialitate se afla intr-o situatie diferita fata de celelalte categorii de salariati, carora nu li se cer aceste documente in momentul incadrarii in functie, ceea ce justifica, in mod obiectiv si rezonabil, tratamentul juridic diferit. Astfel, retragerea de catre autoritatea care le-a emis a avizului, autorizatiei ori atestarii, in momentul in care constata ca nu mai sunt indeplinite conditiile acordarii, retragere ce determina incetarea de drept a contractului individual de munca pentru incheierea caruia existenta acestor documente era o conditie obligatorie, nu reprezinta un tratament juridic discriminator, in sensul interzis de art.16 alin.1 din Constitutie, ci aplicarea unui tratament juridic diferentiat in raport cu situatia diferita in care se afla anumite categorii de persoane. In momentul incheierii contractului individual de munca salariatul este constient de existenta conditiei obligatorii a obtinerii avizului, autorizatiei, atestatului sau permisului de conducere, cum este cazul in speta, atestate in lipsa carora nu pot exercita aceasta functie, precum si de consecintele retragerii sau expirarii acestor documente, care se materializeaza in incetarea de drept a contractului individual de munca.

Asadar, in lipsa unui permis de conducere valabil, masura indepartarii reclamantului din societate este corecta, chiar daca decizia a fost una de concediere, contractul de munca al acestuia fiind incetat de drept.

Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul art.480 Cod procedura civila si art.278 din Codul muncii, a admis apelul si a schimbat sentinta in sensul ca a respins actiunea, iar in temeiul art.453 Cod procedura civila il a fost obligat intimatul la 1.000 lei cheltuieli de judecata catre apelanta reprezentand onorariu avocat in apel.