Incadrare juridica incompleta data faptei prin actul de inculpare. Obligatiile  instantei conform art.334 Cod proc.pen. Sanctiunea neindeplinirii lor.

 

Constitutie, art.11(2) si art.20(2)

CEDO, art. 6 prf.1 si 3

 

Este fara relevanta juridica faptul sesizarii instantei cu o infractiune a carei incadrare juridica este gresita sau incompleta, fiindca faza publica a procedurii judiciare in care trebuie respectate principiile si garantiile ce compun dreptul complex la aparare, in acceptiunea data de instanta de contencios european obliga judecatorul, care se bucura de atributele de independenta si impartialitate, iar nu procurorul, sa ia toate masurile pentru ca acuzatia adusa unei persoane sa fie adusa efectiv la cunostinta acesteia in mod detaliat si concret pentru a-i da posibilitatea unei aparari efective si eficiente.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia  penala nr. 25 din 14 ianuarie 2013.

 

Prin sentinta penala nr. 527 din 18 septembrie 2012 pronuntata de Judecatoria Targoviste, s-au hotarat urmatoarele:

          In baza art. 239 alin. 2 cod penal a fost condamnat inculpatul L. F. A., pentru comiterea unei infractiuni de ultraj, la pedeapsa de 6 luni  inchisoare .

S-au aplicat disp. art. 71,64 alin. 1 lit. a  teza a II .a si lit. b Cod penal .

In baza art. 81 Cod penal, s-a  suspendat  conditionat   executarea pedepsei .

In baza art. 82 Cod penal, pe durata termenului de incercare  de 2 ani si 6 luni,  compus  din durata  pedepsei  aplicate, la care  se adauga  intervalul  de 2 ani  prevazut de lege i s-a atras atentia inculpatului asupra art. 83 Cod penal, referitoare  la revocarea  suspendarii conditionate  in  situatia in care va savarsi cu intentie o noua  infractiune .

Au fost aplicate dispozitiile art. 71  alin. 5  Cod penal .

In baza art. 191 Cod procedura penala, inculpatul a fost obligat la 250 lei  cheltuieli judiciare catre  stat .

          Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut in esenta in fapt ca in seara zilei de 13 iulie 2011, inculpatul a adresat cuvinte insultatoare si de amenintare la adresa organelor de politie si a lovit pe partea vatamata M. D.-agent de politie, in timpul exercitarii atributiunilor de serviciu,  cu ocazia unei interventii solicitate  de sotia acestuia cu care inculpatul avusese un incident.

Inculpatul L. F. A. fiind audiat, a recunoscut ca la data de 13 iulie 2011  a avut un incident cu sotia sa careia i-a adresat cuvinte insultatoare insa nu a lovit pe partea vatamata-agent de politie si nici nu a insultat pe ceilalti agenti de politie veniti la fata locului, comportamentul sau fiind interpretat gresit.

Instanta de fond a audiat martori pentru a verifica sustinerile inculpatului si ale partilor vatamate si a retinut ca probele administrate pe parcursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti dovedesc vinovatia inculpatului in ceea ce priveste infractiunea pentru care acesta a fost trimis in judecata iar apararea constand exclusiv in negarea amenintarii lucratorilor de politie si lovirea unuia dintre ei, nu se confirma, stabilind raspunderea sa penala pentru comiterea infractiunii de ultraj prevazute de art. 239 alin 2  Cod penal.

Impotriva sentintei, in termen legal, au exercitat recursuri:Parchetul de pe langa judecatorie si inculpatul L. F. A.

           1.Recurentul-parchet a criticat hotararea primei instante in latura penala sustinand nelegalitatea acesteia atat in privinta incadrarii juridice a faptei comise de inculpat cat si a pedepsei aplicate, care se situeaza in alte limite decat cele legale.

            Astfel, s-a motivat ca fapta penala savarsita de inculpat intruneste in realitate elementele constitutive ale infractiunii prev.si ped.de art.239 alin.2 si 5 Cod penal, iar nu cele prev.de art.239 alin.2 Cod penal, cum s-a stabilit prin sentinta de condamnare, deoarece ultrajul constand in lovirea unui politist ce se afla in exercitiul atributiilor de serviciu, este prevazut si sanctionat de legiuitor in modalitatea agravata a alin.5 din textul incriminator si presupune majorarea cu jumatate a limitelor legale de pedeapsa.

 Omitand sa observe incadrarea juridica corecta a infractiunii, prima instanta a pronuntat o hotarare nelegala inclusiv sub aspectul pedepsei aplicate, care se plaseaza in afara limitelor legale, date de art.239 alin.2 si 5 Cod penal ceea ce impune admiterea recursului, casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond pentru punerea in discutie a corectei incadrari juridice a faptei comise de inculpat.

            2.Recurentul-inculpat L. F. A. a sustinut la randul sau ca solutia de condamnare este gresita deoarece elementele constitutive ale infractiunii de ultraj, prev.si ped.de art.239 alin.2 Cod penal nu sunt indeplinite in conditiile in care ca nu a existat actiunea de lovire a agentului de politie, incidentul si discutiile purtandu-se doar intre el si sotie.

             Recurentul-inculpat a admis ca in momentul in care agentii de politie au incercat sa il incatuseze este probabil ca zbatandu-se, sa o fi lovit fara intentie, pe partea vatamata, adica pe agentul M. D. astfel ca se impune admiterea recursului, casarea hotararii, retinerea cauzei spre rejudecare si achitarea sa in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penala.

            Curtea, examinand sentinta recurata, in raport de criticile formulate de recurenti, de actele si lucrarile dosarului, dar si sub toate aspectele, conform art.385

⁶

alin.3 Cod pr.pen., in limitele motivelor de casare prev.de art.385

⁹

alin.3 din acelasi cod, a constatat ca este afectata legalitatea si temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed :

  Instanta de fond a retinut in mod corect si complet situatia de fapt si a realizat o justa interpretare si apreciere a mijloacelor de proba administrate in cauza in cursul procesului penal, din care rezulta atat existenta faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, cat si savarsirea acesteia cu vinovatie, in forma ceruta de lege.

 Astfel, au fost valorificate mijloacele de proba administrate atat in faza de urmarire penala cat si in fata instantei de fond .

           Critica recurentului-parchet sub aspectul nelegalitatii solutiei date in latura penala este justificata si atrage admiterea recursului si casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei de catre instanta fondului, fiindca omisiunea acesteia de a pune in discutie schimbarea incadrarii juridice a infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, in raport de calitatea speciala a subiectului pasiv secundar al faptei de ultraj, nu poate fi complinita in instanta de control judiciar decat prin incalcarea dreptului la un proces echitabil in acceptiunea art.6 prf.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului(denumita in continuare CEDO).

            Din verificarea actului de sesizare a instantei rezulta ca, intr-adevar, inculpatul a fost trimis in judecata pentru comiterea unei infractiuni de ultraj, in forma agravata prev.si ped.de art.239 alin.2 Cod penal.

            Revenea insa instantei de fond obligatia de a observa ca partea vatamata M. D. asupra careia a fost exercitata actiunea de lovire de catre inculpat este politist(agent sef de politie) calitate speciala ce atrage o alta incadarare juridica a infractiunii, cea prevazuta de legiuitor in alin.5 al art.239 Cod penal, cu consecinta directa si efectiva a agravarii raspunderii penale a inculpatului fiindca regimul sanctionator impus de legiuitor obliga la majorarea cu jumatate a limitelor legale de pedeapsa.

             In concret, pentru infractiunea de ultraj prevazuta de art.239 alin.2 si 5 Cod penal, limitele de pedeapsa cuprinse intre 6 luni si 3 ani inchisoare (alin.2) devin 9 luni inchisoare(minimul special) si 4 ani si 6 luni inchisoare(maximul special).

             In aceste circumstante, instanta de fond avea obligatia pozitiva de a pune in discutia partilor noua incadrare juridica a faptei si de a respecta dreptul inculpatului de a cere fie lasarea cauzei la o a doua strigare, fie amanarea judecatii pentru pregatirea apararii in raport de noua acuzatie, astfel cum dispozitiile procesual penale impun prin art. 334 Cod pr.pen.

             Este fara relevanta juridica faptul sesizarii instantei cu o infractiune a carei incadrare juridica este gresita sau incompleta, fiindca faza publica a procedurii judiciare in care trebuie respectate principiile si garantiile ce compun dreptul complex la aparare, in acceptiunea data de instanta de contencios european obliga judecatorul, care se bucura de atributele de independenta si impartialitate, iar nu procurorul, sa ia toate masurile pentru ca acuzatia adusa unei persoane sa fie adusa efectiv la cunostinta acesteia in mod detaliat si concret pentru a-i da posibilitatea unei aparari efective si eficiente.

             Omitand sa observe ca faptei penale concrete comise de inculpat, procurorul i-a conferit o incadrare juridica incompleta, instanta de fond a stabilit raspunderea penala si, corelativ pedeapsa la care l-a condamnat pe inculpat in mod gresit, conform actului de inculpare si avand in vedere alte limite de pedeapsa decat cele prevazute de lege, astfel cum s-a aratat.

             Desi aceste greseli atrag incidenta unor cazuri de casare care nu permit trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, potrivit normelor procesual penale ale dreptului intern (art.385

⁹

alin.1, pct.14 teza a II a si pct.17 Cod pr.pen.) Curtea a considerat ca, in temeiul art.11(2) si art.20(2) din Constitutie, aplicand cu prioritate si in mod direct dispozitiile art.6 prf.1 si 3 CEDO in procedura de fata, judecata trebuie reluata la instanta primului grad de jurisdictie pentru ca dreptul la aparare al inculpatului si echitatea procedurii judiciare desfasurate impotriva sa, in raport de noua acuzatie, aceea a comiterii infractiunii prevazute si pedepsite de art.239 alin.2 si 5 Cod penal, ce trebuie pusa in discutie in mod concret si nemijlocit, sa fie efectiv respectate.

              

(Judecator Simona Petruta Buzoianu)