INADMISIBILITATEA DE NATURA PROCEDURALA

1. 
   Neepuizarea cailor de recurs interne

59. Conditiiile de admisibilitate sunt intemeiate pe principiile dreptului international, general recunoscute, dupa cum indica insu si textul art. 35. Obligatia de epuizare a cailor de recurs interne apartine dreptului international cutumiar, recunoscut ca atare in jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie [de exemplu, cauza Interhandel (Elvetia impotriva Statelor

    Unite)
    ,
    21 martie 1959]. Aceasta este inclusa  si in alte tratate internationale privind drepturile omului: Pactul international cu privire la drepturile civile  si politice [ art. 41 alin. (1) lit. c)]  si Protocolul sau facultativ [art. 2  si art. 5 alin. (2) lit. b)], Conventia americana a drepturilor omului (art. 46)  si Carta africana a drepturilor omului  si popoarelor [ art. 50  si art. 56 alin. (5)]. Dupa cum a observat Curtea in cauza De Wilde, Ooms  si Versyp impotriva

    Belgiei, statul poate renunta la beneficiul regulii privind epuizarea cailor de recurs interne, intrucat exista o indelungata practica internationala consacrata in acest sens (pct. 55).

61 . Curtea este menita sa joace un rol subsidiar in raport cu sistemele nationale de protectie a drepturilor omului  si este de dorit ca instantele nationale sa aiba initial posibilitatea de a se pronunta cu privire la aspectele referitoare la compatibilitatea dreptului intern cu Conventia [A, B  si C impotriva Irlandei (MC), pct. 142]. Daca, totu si, o cerere este introdusa ulterior la Strasbourg, Curtea europeana trebuie sa poata beneficia de deciziile acestor instante, care se afla in contact direct  si permanent cu fortele vitale din propriile tari [Burden impotriva Regatului Unit (MC), pct. 42].

62. Art. 35 § 1 nu prive ste decat recursurile
    interne;
    el nu impune folosirea caile de atac prevazute in cadrul organizatiilor internationale. Din contra, in cazul in care reclamantul a inaintat deja cererea unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare, poate fi respinsa in temeiul art. 35 § 2, lit. b) din Conventie (a se vedea sectiunea I.E.). Este de competenta Curtii sa stabileasca natura interna sau internationala a unei anumite instante, luand in considerare toti factorii relevanti,  si anume natura sa juridica, instrumentul care a prevazut infiintarea acesteia, competenta sa, pozitia (daca este cazul) in sistemul judiciar existent  si finantarea acesteia [Jelicic impotriva Bosniei  si Hertegovinei (dec.); Peraldi

    impotriva Frantei (dec.) (a se vedea sectiunea I.E.)].

1. Scopul regulii

63. Logica regulii privind epuizarea cailor de recurs interne este de a conferi autoritatilor nationale  si, in principal, instantelor oportunitatea de a preveni sau de a repara pretinsele incalcari ale Conventiei. Aceasta se intemeiaza pe ipoteza, reflectata la art. 13, ca ordinea juridica interna va asigura o cale de atac efectiva impotriva incalcarilor unor drepturi consacrate de Conventie. Aceasta reprezinta un aspect important al caracterului subsidiar al mecanismului introdus de Conventie [Selmouni impotriva Frantei (MC), pct. 74; Kudla

    impotriva Poloniei (MC), pct. 152; Andrasik  si altii impotriva Slovaciei (dec.)]. Ipoteza se aplica independent de incorporarea prevederilor Conventiei in legislatia nationala (Eberhard

    si M. impotriva Sloveniei)
    .
    Curtea a reiterat recent faptul ca regula epuizarii cailor de recurs interne este indispensabila functionarii sistemului de protectie instituit de Conventie  si este un principiu de baza al acesteia [Demopoulos  si altii impotriva Turciei (dec.) (MC), pct. 69  si 97].

2. Aplicarea regulii

1. Flexibilitatea

64. Epuizarea cailor de recurs interne este mai degraba o regula de aur decat un principiu gravat in marmura. Comisia  si Curtea Europeana a Drepturilor Omului au subliniat in mod frecvent necesitatea de aplicare a regulii cu o anumita flexibilitate  si fara formalism exces iv, avand in vedere contextul protectiei drepturilor omului [Ringeisen impotriva Austriei, pct. 89; Lehtinen impotriva Finlandei (dec.)]. Regula nu este absoluta  si nici nu se poate aplica in mod automat [Kozacioglu impotriva Turciei (MC), pct. 40]. De exemplu, Curtea a decis ca ar fi prea formalist sa solicite reclamantilor sa foloseasca o cale de atac pe care nici macar instanta suprema a tarii nu ii obliga sa o exercite [D.H.  si altii impotriva Republicii Cehe

    (MC), pct. 116-118]. Curtea a luat in considerare, intr-o cauza, faptul ca termenele impuse reclamantului au fost foarte scurte, subliniindu-se „graba” cu care reclamantii erau nevoiti sa i si prezinte argumentele (Financial Times Ltd  si altii impotriva Regatului Unit, pct. 43

44. . Cu toate acestea, epuizarea unor cai de atac, in conformitate cu procedura interna,  si respectarea formalitatilor impuse de dreptul intern, au cu atat mai multa importanta cu cat principii precum claritatea  si securitatea juridica sunt luate in calcul (Saghinadze  si altii

    impotriva Georgiei, pct. 83-84).

2. Respectarea normelor interne  si limite

65. Reclamantii trebuie sa respecte normele  si procedurile aplicabile in legislatia interna, in caz contrar cererea lor risca sa fie respinsa, pe motiv ca nu indepline ste conditia prevazuta la art. 35 [Ben Salah Adraqui  si Dhaime impotriva Spaniei (dec.), Merger  si Cros

    impotriva Frantei (dec.), MPP Golub impotriva Ucrainei (dec.), Agbovi impotriva Germaniei

    (dec.)]. S-a considerat ca art. 35 nu a fost respectat, atunci cand recursul a fost respins din cauza unei erori de procedura a reclamantului [Gafgen impotriva Germaniei (MC), pct. 143].

Totu si, este necesar sa se observe ca, atunci cand o instanta de recurs examineaza fondul recursului, chiar daca il considera inadmisibil, art. 35 § 1 este respectat (Voggenreiter

impotriva Germaniei). Este  si cazul recursului care nu a respectat formele impuse de legislatia interna, chiar daca fondul a fost examinat de autoritatea competenta (Vladimir

Romanov impotriva Rusiei, pct. 52). Acela si lucru este valabil  si pentru recursul formulat foarte sumar, la limita cerintelor legale, asupra fondul caruia instanta s-a pronuntat, chiar  si pe scurt [Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) impotriva Elvetiei (nr. 2) (MC) pct. 43

45. .

3. Existenta mai multor cai de recurs

66. Daca reclamantul dispune eventual de mai multe cai de recurs potential efective, acesta are obligatia de a utiliza doar una dintre ele [Moreira Barbosa impotriva Portugaliei

    (dec.); Jelicic impotriva Bosniei  si Hertegovinei (dec.); Karako impotriva Ungariei, pct. 14; Aquilina impotriva Maltei (MC), pct. 39]. Intr-adevar, atunci cand a fost folosita o cale de recurs, nu mai este impusa utilizarea alteia al carei scop este practic acela si [Riad  si Idiab

    impotriva Belgiei, pct. 84; Kozacioglu impotriva Turciei (MC), pct. 40  si urm.; Micallef

    impotriva Maltei (MC), pct. 58]. Reclamantul trebuie sa decida care este cea mai potrivita cale de atac in cazul sau. In sinteza, daca dreptul intern prevede mai multe cai de recurs paralele din diferite domenii de drept, reclamantul care a incercat sa obtina o reparatie pentru o pretinsa incalcare a Conventiei printr-una din aceste cai de atac nu este obligat sa utilizeze  si alte cai, daca acestea urmaresc, in esenta, acela si scop (Jasinskis impotriva Letoniei,

    pct. 50  si 53-54).

4. Capete de cerere invocate pe fond

67. Nu este necesar ca dreptul consacrat prin Conventie sa fie invocat in mod explicit in procedura interna, cu conditia ca respectivul capat de cerere sa fie invocat „cel putin pe fond” [Castells impotriva Spaniei, pct. 32; Ahmet Sadik impotriva Greciei, pct. 33; Fressoz  si

    Roire impotriva Frantei, pct. 38; Azinas impotriva Ciprului (MC), pct. 40-41]. In cazul in care reclamantul nu a invocat prevederile Conventiei, este necesar ca acesta sa fi invocat capete de cerere cu efect echivalent sau similare, fundamentate pe prevederile dreptului intern, pentru a da ocazia instantelor nationale sa remedieze incalcarea pretinsa [ Gafgen

    impotriva Germaniei (MC), pct. 142, 144  si 146; Karapanagiotou  si altii impotriva Greciei,

    pct. 29; chiar  si pentru un capat de cerere care n-a fost invocat in fata instantei nationale de ultim grad de jurisdictie, chiar  si in mod subsidiar, Association Les temoins de Jehovah

    impotriva Frantei (dec.)].

5. Existenta  si caracterul adecvat

68. Reclamantilor le revine sarcina de a epuiza caile de recurs interne disponibile – care pot fi angajate de ace stia personal –  si efective atat in teorie, cat  si in practica la momentul faptelor,  si anume cele care erau accesibile, de natura sa le ofere repararea prejudiciilor  si care prezentau perspective rezonabile de reu sita [Sejdovic impotriva Italiei (MC), pct. 46; Paksas impotriva Lituaniei (MC), pct. 75].
69. Nu este necesara epuizarea cailor de recurs discretionare sau extraordinare, de

exemplu solicitand revizuirea deciziei unei instante [Qmar impotriva Turciei (dec.), Prystavka impotriva Ucrainei (dec.)] sau cerand redeschiderea procedurilor, cu exceptia circumstantelor unde, de exemplu, a fost const atat, potrivit legislatiei nationale, ca un astfel de demers constituie in fapt o cale de atac efectiva (K.S.  si K.S. AG impotriva Elvetiei

(dec.)], sau in care anularea unei hotarari care a intrat in puterea lucrului judecat constituie singura posibilitate prin care statul parat ar putea sa solutioneze problemele in cadrul sistemului sau legislativ intern [Kiiskinen impotriva Finlandei (dec.), Nikula

impotriva Finlandei (dec.)]. In mod similar, o plangere pe cale ierarhica nu reprezinta o cale de recurs efectiva (Horvat impotriva Croatiei, pct. 47; Hartman impotriva Republicii Cehe,

pct. 66), nici un exercitiu juridic care nu este direct accesibil reclamantului  si depinde de exercitiul puterii discretionare a unui intermediar [Tanase impotriva Moldovei (MC), pct. 122]. Printre altele, cu privire la caracterul efectiv in speta al un ei cai de atac care, in principiu, nu trebuia epuizata (mediere), a se vedea rationamentul Curtii in hotararea Egmez

impotriva Ciprului, pct. 66-73. In fine, nu poate fi considerata ca fiind o cale de recurs efectiva aceea care nu este conditionata de niciun termen clar definit  si, respectiv, creeaza o incertitudine [Williams impotriva Regatului Unit (dec.)  si referintele citate].

70.  Raspunsul la problema de stabilit daca recursul individual in fata instantei constitutionale se impune in temeiul art. 35 § 1 din Conventie depinde in mare parte de particularitatile sistemului juridic al statului parat  si de sfera competentelor instantei sale constitutionale. Astfel, intr-un stat in care competentele sale se limiteaza la controlul constitutionalitatii  si compatibilitatii ierarhice a normelor juridice, recursul inaintea Curtii Constitutionale nu este o cale de atac decat atunci cand reclamantul contesta o prevedere legislativa sau act normativ, ca fiind contrara Conventiei [Grisankova  si Grisankovs

    impotriva Letoniei (dec.), Liepajjnieks impotriva Letoniei (dec.)]. In schimb, acest recurs nu este efectiv in cazul in care reclamantul nu pretinde decat o interpretare sau o aplicare gre sita a unei legi sau al unui act normativ care nu sunt neconstitutionale [Smirnov

    impotriva Rusiei (dec.), Szott-Medynska impotriva Poloniei (dec.)].

71. Cand reclamantul a incercat sa foloseasca o cale de recurs pe care Curtea o considera putin adecvata, perioada de timp scursa nu impiedica termenul de 6 luni sa curga, ce ea ce poate duce la respingerea cererii pentru nerespectarea acestui termen [Rezgui impotriva

    Frantei (dec.)  si Prystavska impotriva Ucrainei (dec.)].

6. Caracterul accesibil  si efectiv

72. Existenta cailor de atac trebuie sa faca obiectul unui grad suficient de certitudine, atat in teorie, cat  si in practica. Pentru a stabili daca o anumita cale de recurs indepline ste sau nu conditia caracterului accesibil  si efectiv, este necesar sa se ia in considerare circumstantele specifice ale respectivei cauze (a se vedea
    infra,
    pct. 4). Jurisprudenta nationala trebuie sa fie suficient de consolidata in ordinea juridica interna. Astfel, Curtea a retinut ca o cale de atac la o instanta superioara i si pierde din caracterul sau „efectiv” daca exista divergente in practica acelei instante, precum  si daca acele inconsistente ale practicii persista [Ferreira

    Alves impotriva Portugaliei (nr. 6), pct. 28-29].

73. Astfel, de exemplu, Curtea a considerat ca, atunci cand un r eclamant se plange de conditiile de detentie dupa incetarea acesteia, o cale de atac pentru obtinerea de despagubiri disponibila  si adecvata – cu alte cuvinte, avand perspective rezonabile de reu sita pentru reclamant – este o cale de atac care trebuie urmata conform art. 35 § 1 din Conventie [Lienhardt impotriva Frantei (dec.), Rhazali  si altii impotriva Frantei (dec.), Ignats impotriva

    Letonei (dec.)].

74. Curtea trebuie sa tina seama in mod realist nu numai de caile de atac prevazute in sistemul juridic intern, ci  si de contextul juridic  si politic general in care acestea se situeaza, precum  si de situatia personala a reclamantului (Akdivar  si altii impotriva Turciei, pct. 6869; Khachiev  si Akaieva impotriva Rusiei, pct. 116-117). Trebuie analizat daca, avand in vedere ansamblul circumstantelor spetei, reclamantul a facut tot ce se putea face in mod rezonabil pentru a epuiza caile de atac interne [D.H.  si altii impotriva Republicii Cehe (MC), pct. 116-122].

Este de mentionat ca frontierele, de fapt sau de drept, nu sunt un obstacol
per se
pentru epuizarea cailor de recurs interne; de regula reclamantii care locuiesc in afara jurisdictiei unui stat contractant nu sunt exonerati de la regula epuizarii cailor de recurs interne in acel stat, indiferent de inconvenientele practice sau de o reticenta personala de inteles [Demopoulos  si altii impotriva Turciei (dec.) (MC), pct. 98  si 101, in cazul unor reclamanti care nu se supusesera in mod voluntar jurisdictiei statului parat]

3. Limitele aplicarii regulii

75. Potrivit „principiilor de drept international general recunoscute”, pot exista anumite circumstante specifice care sa il exonereze pe reclamant de obligatia de epuizare a cailor de recurs interne disponibile [Sejdovic impotriva Italiei (MC), pct. 55) (a se vedea
    infra,
    pct.

4. )]

Aceasta regula nu se aplica nici in situatia in care se face dovada unei practici administrative care consta in repetarea unor acte incompatibile cu Conventia  si a tolerantei oficiale a autoritatilor de stat, astfel incat orice procedura ar fi inutila sau inefectiva (Aksoy

impotriva Turciei, pct. 52).

In cazul in care conditia epuizarii unei cai de recurs specifice ar fi nerezonabila in practica pentru reclamant  si ar constitui un obstacol disproportionat pentru o exercitare efectiva a dreptului de recurs individual potrivit art. 34 din Conventie, Curtea concluzioneaza ca reclamantul este scutit de a indeplini aceasta conditie (Veriter impotriva

Frantei, pct. 27; Gaglione  si altii impotriva Italiei, pct. 22).

Aplicarea unei amenzi pe baza rezultatului unui recurs, des pre care nu se sustine ca ar fi gre sit sau abuziv, exclude aceasta cale de atac din cadrul celor care trebuie sa fie epuizate (Prencipe impotriva Monaco, pct. 95-97).

4. Repartizarea sarcinii probei

76. Revine guvernului care invoca neepuizarea cailor de recurs interne sarcina de a dovedi ca reclamantul nu a utilizat o cale de recurs care era atat efectiva, cat  si disponibila [Dalia impotriva Frantei, pct. 38; McFarlane impotriva Irlandei (MC), pct. 107]. Caracterul accesibil al unei asemenea cai de recurs trebuie sa fie suficient de cert in drept  si in practica (Vernillo impotriva Frantei)
    .
    Prin urmare, baza caii de atac in legislatia interna trebuie sa fie clara [Scavuzzo-Hager  si altii impotriva Elvetiei (dec.); Norbert Sikorski impotriva Poloniei,

    pct. 117; Surmeli impotriva Germaniei (MC), pct. 110-112]. Calea de atac trebuie sa fie capabila sa asigure repararea pretentiilor reclamantului  si sa aiba  sanse rezonabile de succes [Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), pct. 71]. Evolutia  si disponibilitatea caii de atac invocate, inclusiv a scopului  si aplicabilitatii acesteia, trebuie sa fie cert stabilite  si confirmate prin practica sau jurisprudenta (Mikolajova impotriva Slovaciei, pct. 34). Acest lucru se aplica chiar  si in contextul sistemelor de drept inspirate din
    common law
    cu o Constitutie scrisa  si care garanteaza implicit un drept invocat de reclamant [McFarlane

    impotriva Irlandei (MC), pct. 117  si 120  si care se refera la o cale de atac care a existat in teorie aproape douazeci  si cinci de ani, dar care nu a fost niciodata utilizata].

Argumentele guvernului sunt in mod clar mai solide daca sunt oferite exemple din jurisprudenta nationala [Doran impotriva Irlandei, Andrasik  si altii impotriva Slovaciei

(dec.), Di Sante impotriva Italiei (dec.), Giummarra  si altii impotriva Frantei (dec.), Paulino

Tomas impotriva Portugaliei (dec.), Johtti Sapmelaccat Ry  si altii impotriva Finlandei

(dec.)]. Aceasta jurisprudenta trebuie in principiu sa fie anterioara datei de depunere a cererii (Norbert Sikorski impotriva Poloniei, pct. 115),  si relevanta in speta (Sakhnovski impotriva

Rusiei (MC), pct. 43-44); a se vedea totu si  si principiile cu privire la crearea unei noi cai de atac cand procedura este pendinte in fata Curtii.

77. In cazul in care Guvernul sustine ca reclamantul ar fi putut invoca in mod direct Conventia in fata instantelor nationale, trebuie sa demonstreze cu exemple concrete gradul de certitudine a acestei cai de recurs [Slavgorodski impotriva Estoniei (dec.)]. Acest lucru este valabil  si pentru o cale de atac intemeiata direct pe anumite prevederi generale ale Constitutiei nationale (Kornakovs impotriva Letoniei, pct. 84).
78. Curtea a fost mai receptiva la argumentele invocate atunci cand parlamentul national a introdus o cale de recurs specifica pentru a solutiona durata excesiva a procedurii judiciare [Brusco impotriva Italiei (dec.), Slavicek impotriva Croatiei (dec.)]. A se vedea, de asemenea, Scordino impotriva Italiei (nr. 1) (MC), pct. 136-148. A se compara cu Merit

    impotriva Ucrainei, pct. 65.

79. Odata ce guvernul s-a achitat de obligatia sa privind sarcina probei, aratand ca exista o cale de recurs adecvata  si efectiva, accesibila reclamantului, este sarcina acestuia din urma sa demonstreze ca:

• aceasta cale de recurs a fost, de fapt, epuizata [Grasser impotriva Germaniei (dec.)];

sau

• aceasta cale de atac era pentru un motiv sau altul, neadecvata  si lipsita de caracter

efectiv in speta [Selmouni impotriva Frantei (MC), pct. 76) – de exemplu, in cazul unei

durate excesive a desfa surarii unei anchete (Radio France  si altii impotriva Frantei (dec.),

pct. 34 sau a unei cai de atac in mod normal disponibila, precum recursul in casatie, dar care in speta este lipsita de caracter efectiv, tinand seama de jurisprudenta din cauze similare (Scordino impotriva Italiei (dec.); Pressos Compania Naviera S.A.  si altii

impotriva Belgiei, pct. 26-27),  si chiar daca este vorba despre o jurisprudenta recenta (Gas  si Dubois impotriva Frantei (dec.)]. Acesta este  si cazul reclamantului care nu a putut sesiza direct o instanta competenta [ Tanase impotriva Moldovei (MC), pct. 122)]. Poate fi vorba  si despre reclamanti care se afla in situatii similare, dintre care unii nu au sesizat instanta indicata de Guvern, dar nu au facut acest lucru in mod justificat, deoarece calea de atac utilizata de unii dintre ei s-a dovedit a fi ineficienta, ceea ce ar fi fost valabil  si pentru restul reclamantilor (Vasilkoski  si altii impotriva fostei Republici

Iugoslave a Macedoniei, pct. 45-46; Laska  si Lika impotriva Albaniei, pct. 45-48). Cu toate acestea, este vorba despre cazuri precise (a se compara cu Saghinadze  si altii

impotriva Georgiei, pct. 81-83); sau

– circumstante specifice il scuteau de aceasta obligatie [Akdivar  si altii impotriva

Turciei, pct. 68-75; Sejdovic impotriva Italiei (MC), pct. 55; Veriter impotriva Frantei,

pct. 60].

80. Una dintre aceste circumstante il poate reprezenta inactivitatea totala a autoritatilor nationale fata de acuzatiile serioase, potrivit carora reprezentantii statului au comis infractiuni sau au cauzat un prejudiciu, de exemplu in situatia in care nu au deschis o ancheta sau nu au oferit niciun sprijin. In aceste conditii, putem sustine ca sarcina probei este, din nou, transferata  si ii revine statului parat sarcina de a arata care au fost masurile luate fata de amploarea  si gravitatea faptelor denuntate [Demopoulos  si altii impotriva

    Turciei (dec.) (MC), pct. 70].

81. Simplul fapt de a avea indoieli nu il scute ste pe reclamant de a incerca sa foloseasca o anumita cale de recurs [Epozdemir impotriva Turciei (dec.), Milosevic impotriva Tarilor de

    Jos (dec.), Pellegriti impotriva Italiei (dec.), MPP Golub impotriva Ucrainei (dec.)]. Din contra, reclamantul are interesul de a sesiza instanta competenta, pentru a-i permite sa dezvolte drepturile existente, folosind puterea sa de interpretare (Ciupercescu impotriva

    Romaniei, pct. 169). Intr-o ordine juridica in care drepturile fundamentale sunt protejate prin Constitutie, ii revine individului lezat sarcina de a explora amploarea acestei protectii, persoana in cauza trebuind, intr-un sistem de drept de tip
    common law,
    sa ofere instantelor nationale  sansa de a extinde aceste drepturi, prin interpretare [A, B  si C impotriva Irlandei

    (MC), pct. 142]. Cu toate acestea, atunci cand, de fapt, o cale de recurs propusa nu ofera perspective rezonabile de reu sita, din cauza, de exemplu, jurisprudentei interne consacrate, faptul ca reclamantul nu a declarat apel nu reprezinta un obstacol in calea admisibilitatii [Pressos Compania Naviera S.A.  si altii impotriva Belgiei, pct. 27; Carson  si altii impotriva

    Regatului Unit (MC), pct. 58].

5. Aspecte procedurale

82. Obligatia reclamantului de a epuiza caile de recurs interne se apreciaza, de regula, la data introducerii cererii in fata Curtii (Baumann impotriva Frantei, pct. 47), cu exceptia cazurilor justificate de circumstantele unei anumite cauze (a se vedea
    infra,
    pct. 6). Cu toate acestea, Curtea accepta parcurgerea ultimei etape a unei cai de atac interne imediat dupa trimiterea cererii, dar inainte de a se pronunta asupra admisibilitatii (Karoussiotis

    impotriva Portugaliei, pct. 57).

83. In cazul in care guvernul intentioneaza sa invoce exceptia de neepuizare, acesta trebuie sa faca acest lucru, in masura permisa de natura exceptiei  si de circumstante, in observatiile sale anterioare pronuntarii unei decizii privind admisibilitatea; numai circumstantele exceptionale il dispenseaza de obligatia mentionata [Mooren impotriva

    Germaniei (MC), pct. 57  si referintele citate, precum  si pct. 58-59].

Nu este neobi snuit ca exceptia de neepuizare sa fie unita cu fondul, in special in cauzele referitoare la obligatii sau garantii procedurale, de exemplu cererile privind aspectul procedural al art. 2 (Dink impotriva Turciei, pct. 56-58) sau art. 3; in ceea ce prive ste art. 6, a se vedea Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), pct. 126; in ceea ce prive ste art. 8, a se vedea A, B  si C impotriva Irlandei (MC), pct. 155; in ceea ce prive ste art. 13, a se vedea Surmeli impotriva Germaniei (MC), pct. 78,  si M.S.S. impotriva Belgiei  si Greciei (MC), pct.

336.

6. Crearea unor noi cai de recurs

84. Epuizarea cailor de recurs interne este, in mod normal, evaluata in raport cu stadiul procedurii la data de introducere a cererii in fata Curtii. Aceasta regula admite totu si  si exceptii [Igyer impotriva Turciei (dec.), pct. 72  si urm.]. Curtea a ignorat aceasta regula in special in cauze privind durata procedurii, ca urmare a unor noi cai de atac [Predil Anstalt

    impotriva Italiei (dec.); Bottaro impotriva Italiei (dec.); Andrasik  si altii impotriva Slovaciei

    (dec.); Nogolica impotriva Croatiei (dec.); Brusco impotriva Italiei (dec.); Korenjak

    impotriva Sloveniei (dec.), pct. 66-71; Techniki Olympiaki A.E. impotriva Greciei (dec.)], sau cu privire la o noua cale de atac pentru obtinerea de despagubiri pentru ingerinta in dreptul de proprietate [Charzynski impotriva Poloniei (dec.), Michalak impotriva Poloniei (dec.)  si Demopoulos  si altii impotriva Turciei (dec.) (MC), sau pentru neexecutarea hotararilor interne [Nagovitsyn  si Nalgiyev impotriva Rusiei (dec.), pct. 36-40; Balan impotriva

    Moldovei (dec.)], sau in materie de suprapopulare carcerala [Latak impotriva Poloniei

    
    ^(dec)]
    
    .

Curtea ia in considerare eficacitatea  si accesibilitatea cailor de recurs nou create [Demopoulos  si altii impotriva Turciei (dec.) (MC), pct. 88]. Pentru un caz in care noua cale de atac nu se dovede ste efectiva in speta, a se vedea Parizov impotriva fostei Republici

Iugoslave a Macedoniei, pct. 41-47; pentru cazul unei noi cai de atac constitutionale efective, a se vedea Cvetkovic impotriva Serbiei, pct. 41.

Cu privire la momentul dupa care devine echitabil sa-i fie opusa reclamantului o cale de recurs nou integrata in sistemul juridic al unui stat, ca urmare a schimbarii practicii judiciare, Curtea a statuat ca principiul echitatii impune luarea in considerare a unui termen rezonabil, necesar justitiabililor pentru a lua cuno stinta efectiv de decizia interna care o consacra (Broca  si Texier-Micault impotriva Frantei, pct. 20). Durata acestui termen variaza in functie de circumstante, dar Curtea l-a estimat in general, la aproximativ  sase luni. [ibidem si Depauw impotriva Belgiei (dec.)]. In cauza Leandro Da Silva

impotriva Luxemburgului, pct. 50, de exemplu, termenul era de 8 luni de la momentul adoptarii deciziei interne in cauza  si de 3 luni  si jumatate de la publicarea sa. A se vedea  si McFarlane impotriva Irlandei (MC), pct. 117; pentru o cale de atac recent introdusa dupa o hotarare pilot, a se vedea Fakhretdinov  si altii impotriva Rusiei (dec.), pct. 36-44), iar pentru interventia unui reviriment al jurisprudentei nationale, a se vedea Scordino impotriva Italiei

(nr. 1) (MC), pct. 147.

In hotararile Marii Camere Scordino impotriva Italiei (nr. 1)  si Cocchiarella impotriva

Italiei, Curtea a oferit precizari cu privire la caracteristicile pe care trebuie sa le prezinte caile interne de atac pentru a fi efective in cauzele privind durata procedurii ( si recent Vassilios Athanasiou  si altii impotriva Greciei, pct. 54-56). De regula, o cale interna de atac, fara efect preventiv  si compensatoriu in ceea ce prive ste durata procedurilor, nu trebuie sa fie utilizata (Puchstein impotriva Austriei, pct. 31). O cale interna de atac ce denunta durata procedurii trebuie, in special, sa functioneze fara o tergiversare excesiva  si sa acorde o reparatie corespunzatoare [Scordino impotriva Italiei (nr. 1) (MC), pct. 195  si 204-207].

85. In cazul in care constata lacune structurale sau generale in drep tul sau in practica nationala, Curtea poate solicita statului parat sa examineze situatia  si, daca este necesar, sa ia masuri efective pentru a evita sesizarea Curtii cu cauze similare (Lukenda impotriva

    Sloveniei, pct. 98). Ea poate constata ca statul va trebui sa modifice sistemul actual al cailor de atac, fie sa creeze unele noi astfel incat incalcarile drepturilor prevazute in Conventie sa poata fi remediate intr-un mod cu adevarat efectiv [a se vedea, de exemplu, cauzele pilot Xenides-Arestis impotriva Turciei, pct. 40,  si Bourdov impotriva Rusiei (nr. 2), pct. 42, 129  si urm.  si 140]. O atentie sporita trebuie acordata necesitatii asigurarii unor cai interne de atac efective (a se vedea hotararea pilot Vassilios Athanasiou  si altii impotriva Greciei, pct.

41);

In cazul in care statul parat a introdus o noua cale de recurs, Curtea se asigura ca aceasta este efectiva [a se vedea, de exemplu, Robert Lesjak impotriva Sloveniei, pct. 34-55; Demopoulos  si altii impotriva Turciei (dec.) (MC), pct. 87]. In acest scop, Curtea ia in considerare circumstantele fiecarei cauze; intr-adevar, constatarea eficacitatii sau a ineficacitatii noului dispozitiv legislativ, trebuie sa se intemeieze pe aplicarea sa concreta [Nogolica impotriva Croatiei (dec.)]. Cu toate acestea, nici faptul ca practica judiciara  si administrativa cu privire la aplicarea respectivului dispozitiv nu s-a putut dezvolta inca  si nici riscul unor amanari considerabile nu sunt de natura sa caracterizeze noua cale de atac ca fiind ineficace [Nagovitsyn  si Nalgiyev impotriva Rusiei (dec.), pct. 30].

86. In cazul in care constata ca noua cale de recurs este efectiva, Curtea apreciaza ca alti reclamanti in cauze similare trebuie sa epuizeze aceasta noua cale de atac, cu conditia ca ace stia sa nu fie impiedicati de termen. Prin urmare, aceste cereri vor fi declarate inadmisibile in baza art. 35 § 1, chiar daca au fost introduse inainte de crearea acestei noi cai, cu conditia sa nu fie impiedicate de probleme legate de amanari [Grzincic impotriva

    Sloveniei, pct. 102-110; tgyer impotriva Turciei (dec.), pct. 74  si urm.].

Prin urmare, acestea reprezinta cai interne de atac, care au devenit disponibile dupa depunerea cererilor. Aprecierea daca exista ori nu circumstante exceptionale, care ar impune reclamantilor sa utilizeze aceasta cale de atac, va trebui sa ia in considerare, in special, natura noilor reglementari nationale  si contextul in care acestea au fost adoptate [Fakhretdinov  si altii impotriva Rusiei (dec.), pct. 30]. In aceasta cauza, Curtea a sustinut ca recursul intern efectiv, introdus in urma unei hotarari -pilot a Curtii de la Strasbourg prin care s-a dispus infiintarea unei asemenea cai de atac, trebuia sa fie utilizat inainte de momentul in care reclamantii au sesizat-o.

Curtea a specificat, de asemenea, conditiile pentru aplicarea art. 35 § 1 in raport cu data introducerii cererii la Curte [ibidem, pct. 31-33; precum  si Nagovitsyn  si Nalgiyev impotriva

Rusiei (dec.), pct. 29  si urm.  si 42].

2. Art. 35 § 1 – Conditii de admisibilitate

   „1. Curtea nu poate fi sesizata decat […] intr-un termen de  sase luni, incepand cu data deciziei interne definitive.”

   
   Nerespectarea termenului de  sase luni

1. Scopul regulii

87. Regula termenului de 6 luni are ca scop sustinerea securitatii juridice  si asigurarea ca acele cauze care ridica probleme privitoare la Conventie sunt examina te intr-un termen rezonabil, evitand in acela si timp ca autoritatile  si alte persoane implicate sa ramana mult timp in stare de incertitudine. De asemenea, aceasta regula acorda potentialului reclamant o perioada de reflectie suficienta pentru a-i permite sa aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere  si, dupa caz, de a stabili capetele de cerere  si argumentele precise care trebuie prezentate  si faciliteaza stabilirea faptelor intr-o cauza, deoarece, odata cu trecerea timpului, examinarea echitabila a problemelor invocate devine problematica [Sabri Gune s impotriva

    Turciei (MC), pct. 39].

88. Aceasta regula marcheaza limita in timp a controlului efectuat de Curte  si indica atat persoanelor particulare, cat  si autoritatilor perioada dincolo de care acest control nu se mai exercita. Existenta unui astfel de termen se explica prin preocuparea Inaltelor Parti Contractante de a impiedica contestarea constanta a faptelor din trecut  si este vorba aici de o preocupare legitima pentru ordine, stabilitate  si pace [Idalov impotriva Rusiei (MC), pct. 128; Sabri Gune s impotriva Turciei, pct. 40].
89. Regula termenului de 6 luni este o norma de ordine publica, pe care Curtea poate sa o aplice din oficiu, chiar daca Guvernul nu a invocat-o [ibidem, pct. 29].
90. Regula termenului de 6 luni nu poate fi interpretata ca obligand un reclamant sa sesizeze Curtea cu cererea sa inainte ca situatia referitoare la aspectul respectiv sa fi facut obiectul unei decizii definitive la nivel intern [ Varnava  si altii impotriva Turciei (MC), pct. 157; Chapman impotriva Belgiei (dec.), pct. 34].

2. Data de la care incepe sa curga termenul de 6 luni

1. Decizie definitiva

91. Termenul de 6 luni incepe sa curga odata cu pronuntarea deciziei definitive in cadrul procesului de epuizare a cailor de recurs interne [Paul  si Audrey Edwards impotriva

    Regatului Unit (dec.)]. Persoana in cauza trebuie sa fi recurs in mod normal la caile de atac interne care sunt, dupa toate probabilitatile, eficiente  si suficiente, pentru solutionarea capetelor sale de cerere [Moreira Barbosa impotriva Portugaliei (dec.)].

92. Pot fi luate in considerare doar caile de atac normale  si efective, intrucat un reclamant nu poate extinde termenul strict impus de Conventie, incercand sa adreseze cereri inoportune sau abuzive unor instante sau institutii care nu au atributiile sau competentele necesare pentru a acorda, in temeiul Conventiei, o reparatie efectiva privind capatul de cerere in cauza (Fernie impotriva Regatului Unit (dec.)].
93. Nu pot fi luate in considerare caile de atac a caror utilizare depinde de puterea discretionara a functionarilor  si care, in consecinta, nu sunt direct accesibile reclamantilor. De asemenea, recursurile care nu prevad termene precise duc la incertitudine  si fac inoperanta regula celor 6 luni prevazuta de art. 35 § 1 [Williams impotriva Regatului Unit

^(dec)]

.

94. In principiu, art. 35 § 1 nu impune reclamantilor sa fi recurs la procedura de revizuire sau la un recurs extraordinar similar  si nu permite prelungirea termenului de 6 luni pe motivul utilizarii unor asemenea cai de recurs [Berdzenichvili impotriva Rusiei (dec.), Tucka

    impotriva Regatului Unit (nr. 1) (dec.)]. Cu toate acestea, daca o cale extraordinara de atac reprezinta singura cale de atac judiciara disponibila persoanei in cauza, termenul de 6 luni poate fi calculat de la data pronuntarii deciziei cu privire la calea de atac respectiva [Ahtinen

    impotriva Finlandei (dec.)].

O cerere in care un reclamant formuleaza pretentiile sale in termen de 6 luni de la pronuntarea deciziei prin care ii este respinsa cererea de redeschidere a procedurii este inadmisibila, intrucat aceasta decizie nu este o „decizie definitiva” (Sapeyan impotriva

Armeniei, pct. 23).

In cazul redeschiderii procedurii sau al reexaminarii unei decizii definitive, curgerea perioadei de  sase luni in raport cu procedura initiala sau cu decizia definitiva este intrerupta doar in ceea ce prive ste problemele invocate in temeiul Conventiei care au stat la baza reexaminarii sau a redeschiderii  si care au fost examinate de instanta extraordinara de recurs (iibidem, pct. 24).

2. Data de la care termenul incepe sa curga

95. Termenul de 6 luni constituie o regula autonoma care trebuie sa fie interpretata  si aplicata in fiecare cauza astfel incat sa se asigure exercitarea eficienta a dreptului de recurs individual. Luarea in considerare a dreptului  si practicii interne relevante constituie un element cu siguranta important, dar nedecisiv in determinarea momentului de la care incepe sa curga termenul de  sase luni [Sabri Gune s impotriva Turciei (MC), pct. 52  si 55].

1. Luarea la cuno stinta a deciziei

96.  Termenul de  sase luni incepe sa curga de la data la care reclamantul  si/sau reprezentantul acestuia a luat cuno stinta de decizia interna definitiva [Kog  si Tosun

    impotriva Turciei (dec.)].

97. Sarcina de a stabili data la care reclamantul a luat cuno stinta de decizia interna definitiva ii revine statului care invoca nerespectarea termenului de 6 luni [ Sahmo impotriva

    Turciei (dec.)].

2. Comunicarea deciziei

98. Comunicarea catre reclamant: cand un reclamant are dreptul de a obtine din oficiu o copie a deciziei interne definitive, obiectul  si scopul art. 35 § 1 din Conventie sunt respectate prin calcularea termenului de 6 luni de la data comunicarii copiei deciziei (Worm

    impotriva Austriei, pct. 33).

99. Comunicarea catre avocat: termenul de 6 luni curge de la data la care avocatul reclamantului a luat cuno stinta de decizia prin care s-au epuizat caile de atac interne, in pofida faptului ca reclamantul a luat cuno stinta de aceasta ulterior [Qelik impotriva Turciei

    
    ^(dec)]
    
    .

3. Absenta comunicarii deciziei

100. In cazul in care comunicarea nu este prevazuta in legislatia interna, este necesar sa se tina seama de data redactarii deciziei, data de la care partile pot lua efectiv cuno stinta de continutul acesteia [Papachelas impotriva Greciei (MC), pct. 30]. Reclamantul sau avocatul acestuia trebuie sa dea dovada de diligenta in vederea obtinerii unei copii a deciziei depuse la grefa [Olmez impotriva Turciei (dec.)].

4. Lipsa cailor de atac

101. In cazul in care este clar ca reclamantul nu dispune de nicio cale de atac efectiva, termenul de 6 luni incepe sa curga de la data la care au avut loc actele sau masurile denuntate sau de la data la care persoana in cauza a luat cuno stinta despre acestea sau le-a resimtit efectele ori prejudiciul cauzat de ele [Dennis  si altii impotriva Regatului Unit (dec.); Varnava  si altii impotriva Turciei (MC), pct. 157].
102. In cazul in care un reclamant recurge la o cale de atac aparent disponibila  si nu observa decat ulterior existenta unor circumstante care o fac ineficienta, poate fi indicat sa se considere ca termenul de 6 luni a inceput sa curga la data la care reclamantul a luat sau ar fi trebuit sa ia cuno stinta prima data de aceasta situatie (ibidem, pct. 158).

V. Situatia continua

103. Conceptul de „situatie continua” desemneaza o stare de lucruri rezultata in urma unor actiuni continue efectuate de stat sau in numele sau, ale caror victime sunt reclamantii. Faptul ca un eveniment are consecinte importante in timp nu inseamna ca a generat o „situatie continua” (Iordache impotriva Romaniei, pct. 49).
104. In cazul in care incalcarea pretinsa constituie o situatie continua impotriva careia nu exista nicio cale de atac in dreptul intern, termenul de 6 luni incepe sa curga din momentul in care aceasta situatie continua a luat sfar sit [Sabri Gune s impotriva Turciei (MC), pct. 54; Varnava  si altii impotriva Turciei (MC), pct. 159; Ulke impotriva Turciei (dec.)]. Cata vreme situatia persista, regula termenului de 6 luni nu este aplicabila (Iordache impotriva

     Romaniei, pct. 50).

3. Expirarea termenului de  sase luni

105. Termenul incepe sa curga in ziua urmatoare pronunta rii publice a deciziei interne definitive sau in ziua urmatoare in care reclamantul sau reprezentantul sau a luat la cuno stinta despre acest lucru  si expira dupa 6 luni calendaristice, oricare ar fi durata veritabila a acestora [Otto impotriva Germaniei (dec.)].
106. Respectarea termenului de 6 luni este apreciata in conformitate cu criteriile Conventiei  si nu in functie de modalitatile prevazute de legislatia interna a fiecarui stat parat [Benet Praha, spol. s r.o., impotriva Republicii Cehe (dec.), Poslu  si altii impotriva Turciei,

     pct. 10]. Aplicarea de catre Curte a propriilor sale criterii de calculare a termenelor, independent de normele nationale, tinde sa asigure securitatea juridica, o buna administrare a justitiei  si, astfel, functionarea practica  si efectiva a mecanismului Conventiei [Sabri

     Gune s impotriva Turciei (MC), pct. 56].

107. Faptul ca ultima zi a termenului de  sase luni era o sambata, o duminica sau o zi libera  si ca, intr-un astfel de caz, in dreptul intern, termenele se prelungesc pana la urmatoarea zi lucratoare nu are nicio incidenta asupra stabilirii
     dies ad quem
     [ibidem, pct. 43  si 61].
108. Curtea are posibilitatea de a stabili o data de expirare a termenului de 6 luni care sa fie diferita de cea indicata de statul parat [Ipek impotriva Turciei (dec.)].

4. Data introducerii unei cereri

1. Formularul de cerere completat

In conformitate cu art. 47 din Regulamentul Curtii a sa cum a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2014, cererea este considerata ca fiind introdusa, in sensul art. 35 § 1 din Conventie, la data la care formularul de cerere indepline ste cerintele impuse de acest articol este trimis Curtii. O cerere trebuie sa contina toate informatiile solicitate in partile relevante ale formularului de cerere  si trebuie insotita de copii ale documentelor justificative necesare. Cu exceptia cazurilor prevazute de art. 47 din Regulament, numai un formular de cerere complet intrerupe scurgerea termenului de  sase luni (Instructiuni practice cu privire la introducerea cererilor, pct. 1).

109. Daca reclamantul are un reprezentant, acesta trebuie sa prezinte Curtii procura in original sau imputernicirea semnata de el [art. 47 § 3.1 lit. d) din Regulament; a se vedea  si Kaur impotriva Tarilor de Jos (dec.), pct. 11
     in fine].
     Daca nu este prezentat un astfel de document, cererea nu poate fi considerata valabila, iar Curtea o va respinge pentru lipsa „victimei”  si chiar pentru abuz de drept [Kokhreidze  si Ramishvili impotriva Georgiei (dec.), pct. 16].
110. O procura completata corespunzator face parte dintr-o cerere in sensul art. 45  si art. 47 din Regulamentul Curtii, iar necomunicarea unui astfel de document poate avea consecinte directe asupra datei de introducere a cererii [ibidem, pct. 17].

3. Data expedierii

111. Se considera ca cererea este introdusa la data la care un formular de cerere completat corespunzator este trimis Curtii,  stampila po stei atestand respectarea art. 47 § lit.

1. din Regulament; a se vedea  si Abdulrahman impotriva Tarilor de Jos (dec.); Brezec impotriva Croatiei, pct. 29.

112. Numai ni ste imprejurari exceptionale – precum imposibilitatea de a stabili data expedierii cererii – pot justifica adoptarea unei abordari diferite: de exemplu, considerarea ca data de introducere a cererii data care figureaza pe formularul cererii sau, in lipsa acesteia, data de primire la grefa Curtii (Bulinwar OOD  si Hrusanov impotriva Bulgariei,

     pct. 30-32).

113. Reclamantii nu pot fi considerati raspunzatori pentru intarzierile care pot afecta corespondenta acestora in curs de trimitere catre Curte (Anchugov  si Gladkov impotriva

     Rusiei, pct. 70).

4. Trimiterea prin fax

114. Trimiterea unei cereri prin fax nu intrerupe curgerea termenului de 6 luni. Este necesar ca reclamantii, inainte de expirarea acestui termen, sa trimita prin po sta originalul formularului trimis prin fax semnat (Instructiuni practice cu privire la introducerea

     cererilor, pct. 3).

5. Incadrarea unui capat de cerere

115. Un capat de cerere se caracterizeaza prin faptele pe care le denunta  si nu doar prin motivele sau argumentele de drept invocate [Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), pct. 54].

6. Capete de cerere ulterioare

116. In ceea ce prive ste capetele de cerere care nu fac parte din cererea initiala, cursul termenului de 6 luni nu este intrerupt decat la data primei prezentari a capatului de cerere in fata unui organ al Conventiei [Allan impotriva Regatului Unit (dec.)].
117. Capetele de cerere formulate dupa expirarea termenului de 6 luni nu pot fi examinate decat daca prezinta aspecte specifice ale capetelor de cerere initiale invocate in termen [Parohia Greco-Catolica Sambata Bihor impotriva Romaniei (dec.)].

Simplul fapt ca reclamantul a invocat art. 6 in cererea sa nu este suficient pentru a constitui introducerea tuturor capetelor de cerere ulterioare, formulate in temeiul dispozitiei respective, atunci cand nu s-a facut initial nicio precizare cu privire la baza factuala  si la

natura pretinsei incalcari
[Allan impotriva Regatului Unit

(dec.), Adam  si altii impotriva Germaniei (dec.)].

118. Prezentarea unor documente din cadrul procedurii interne nu este suficienta pentru a constitui introducerea tuturor capetelor de cerere ulterioare, intemeiate pe aceasta procedura. Este necesara cel putin o precizare sumara cu privire la natura incalcarii pretinse in temeiul Conventiei pentru a introduce un capat de cerere  si a intrerupe cursul termenului de 6 luni [Bozinovski impotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (dec.)].

5. Situatii specifice

1. Aplicabilitatea constrangerilor de timp situatiilor continue cu privire la dreptul la viata, la domiciliu  si la respectarea bunurilor

119. De si nu se poate stabili un punct precis in timp pentru situatiile continue de la care sa inceapa sa curga termenul de 6 luni, Curtea a impus totu si o obligatie de diligenta  si de initiativa reclamantilor care doresc sa se planga de lipsa anchetei asupra disparitiilor survenite in circumstante care pun in pericol viata persoanelor in cauza. Intr -un astfel de caz, reclamantii nu pot a stepta o perioada nedefinita pentru a sesiza Curtea. Trebuie sa i si introduca capetele de cerere fara o intarziere excesiva [Varnava  si altii impotriva Turciei

     (MC), pct. 161-166].

120. De asemenea, in cazul unor acuzatii de incalcare continua a dreptului de proprietate sau a dreptului la respectarea domiciliului in cadrul unui conflict de lunga durata, poate sosi un moment in care reclamantul trebuie sa sesizeze Curtea, caci nu s-ar mai justifica daca ar ramane pasiv cu privire la o situatie care nu evolueaza. Odata ce reclamantul  si-a dat seama sau ar fi trebuit sa i si dea seama ca nu exista o perspectiva realista de a- si recupera accesul la bunurile  si domiciliul lui intr-un viitor previzibil, acesta risca, daca intarzie prea mult sau fara un motiv aparent sa sesizeze Curtea, sa-i fie respinsa cererea ca tardiva. Intr-o situatie care a urmat unui conflict complex, trebuie sa se prevada termene generale pentru a permite clarificarea situatiei  si reclamantilor sa stranga informatii complete privind  sansele de a obtine o solutionare la nivel intern [Sargsyan impotriva Azerbaidjanului (dec.) (MC), pct. 140-141,  si Chiragov  si altii impotriva Armeniei (MC) (dec.), pct. 141-142].

2. Conditii de aplicare a regulii termenului de 6 luni in cauzele privind perioade multiple de detentie in temeiul art. 5 § 3 din Conventie

121. Perioadele multiple  si consecutive de detentie trebuie sa fie privite in ansamblu, iar termenul de 6 luni ar trebui sa inceapa sa curga doar de la sfar situl ultimei perioade de detentie (Solmaz impotriva Turciei, pct. 36).

In cazul in care arestarea preventiva a unui acuzat se imparte in mai multe perioade neconsecutive, acestea nu trebuie considerate ca un intreg, ci separat. Odata pus in libertate, reclamantul este obligat, in cele 6 luni de la data eliberarii efective, sa formuleze orice capat de cerere pe care il poate avea cu privire la arestul sau preventiv. Cu toate acestea, daca diferitele perioade se inscriu in cadrul aceluia si proces penal, cand examineaza caracterul rezonabil al detentiei in sensul art. 5 § 3, Curtea poate lua in considerare faptul ca persoana in cauza a fost deja o anumita perioada arestata preventiv [Idalov impotriva Rusiei (MC), pct. 129-130].

 

 

 

Art. 35 § 2 lit. a) – Conditii de admisibilitate

„2. Curtea nu retine nicio cerere individuala introdusa in aplicarea art. 34, daca: a) ea este anonima; […]”


^[18]

Cererea anonima

122. Reclamantul trebuie sa fie identificat corespunzator in formularul sau de cerere [art. 47 § 1 lit. a) din Regulamentul Curtii]. Curtea poate decide ca identitatea acestuia poate sa nu fie dezvaluita publicului (art. 47 § 4 din Regulament); in aceste conditii, reclamantul va fi desemnat public prin initialele sale sau printr-o simpla litera.
123. Numai Curtea are competenta de a tran sa problema caracterului anonim sau nu, in sensul art. 35 § 2 lit. a) din Conventie [Sindicatul Pastorul cel Bun impotriva Romaniei

     (MC), pct. 69]. In cazul in care guvernul parat are indoieli cu privire la autenticitatea unei cereri, trebuie sa anunte Curtea in timp util [ ibidem]
     .

1. Caracterul anonim al unei cereri

124. O cerere in fata Curtii este considerata anonima atunci cand nu se mentioneaza in dosarul cauzei niciun element care sa permita Curtii sa il identifice pe reclamant [ „Blondje”

     impotriva Tarilor de Jos (dec.)]. Nici formularul  si nici documentele prezentate nu contin vreo mentiune a numelui, ci numai o referinta  si nume false, iar procura reprezentantului este semnata „X”: identitatea reclamantului nu este divulgata.

125. A fost considerata anonima o cerere introdusa de o asociatie in numele unor persoane neidentificate, intrucat asociatia respectiva nu a pretins calitatea de victima, ci s-a plans de o incalcare a dreptului la respectarea vietii private in numele acestor persoane particulare neidentificate, devenite, astfel, reclamantii pe care asociatia a declarat ca ii reprezenta (Confederation des syndicats medicaux frangais  si Federation nationale des

     infirmiers impotriva Frantei, decizia Comisiei).

2. Caracterul neanonim al unei cereri

126. Art. 35 § 2 lit. a) din Conventie nu este aplicabil in cazul in care reclamantul a oferit elemente de fapt  si juridice care ii permit Curtii sa il identifice  si sa stabileasca legaturi cu faptele de care se plange  si capatul de cerere invocat [Sindicatul Pastorul cel Bun impotriva

     Romaniei (MC), pct. 71].

127. Cereri introduse cu nume fictive: cazul unor persoane folosind pseudonime, explicand Curtii ca erau obligate de contextul unui conflict armat sa nu i si dezvaluie numele adevarate pentru a- si proteja familiile  si rudele. Constatand ca „dincolo de tacticile de disimulare a identitatilor reale din motive u sor de inteles, se afla persoane reale, concrete  si care pot fi identificate printr-un numar suficient de indicii, altele decat propriile nume […]”  si „existenta unei legaturi suficient de stranse intre reclamanti  si evenimentele in cauza”,

Curtea nu a considerat ca cererea era anonima [Chamaiev  si altii impotriva Georgiei  si a

Rusiei (dec.); a se vedea  si hotararea Chamaiev  si altii, pct. 275].

128. O cerere introdusa de un organ ecleziastic sau de o asociatie religioasa  si filozofica, in care identitatea membrilor nu este divulgata, nu a fost respinsa ca fiind anonima (art. 9, art. 10  si art. 11 din Conventie): a se vedea Omkarananda  si Divine Light Zentrum impotriva

     Elvetiei, decizia Comisiei.

D. Cererea in mod esential aceea si

129. Art. 35 § 2 lit. b) – Conditii de admisibilitate

     „2. Curtea nu retine nicio cerere individuala introdusa in aplicarea art. 34, daca:

     [.]

     b) ea este in mod esential aceea si cu o cerere examinata anterior de catre Curte sau deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare  si daca nu contine fapte noi.”

     Curtea respinge, in temeiul art. 35 § 2 lit. b) din Conventie, orice cerere care este in mod esential aceea si cu o cerere examinata anterior de Curte sau care a fost deja supusa spre examinare unei alte instante internationale de ancheta sau de solutionare  si daca nu contine fapte noi.

1. In mod esential aceea si cu o cerere examinata anterior de catre Curte

130. Prima teza a art. 35 § 2 lit. b) vizeaza garantarea caracterului definitiv al deciziilor Curtii  si impiedicarea reclamantilor de a se raporta la decizii sau hotarari precedente ale Curtii, depunand o noua cerere [Kafkaris impotriva Ciprului (dec.), pct. 67; Lowe impotriva

     Regatului Unit (dec.)].

131.  O cerere sau o plangere este declarata inadmisibila daca „este in mod esential aceea si cu o cerere examinata anterior de catre Curte […]  si daca nu contine fapte noi.” Aceasta cuprinde cauzele in care Curtea a  sters de pe rol cererea anterioara in baza unei solutionari amiabile [Kezer  si altii impotriva Turciei (dec.)]. Cu toate acestea, daca cererea precedenta nu a facut niciodata obiectul unei decizii formale, acest lucru nu poate impiedica examinarea de catre Curte a cererii recente [Surmeli impotriva Germaniei (dec.)].
132. Curtea verifica daca cele doua cereri prin care a fost sesizata se refera la aceea si persoana, la acelea si fapte  si la acelea si capete de cerere [ Vojnovic impotriva Croatiei (dec.), pct. 28; Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) impotriva Elvetiei (nr. 2) (MC), pct. 63].
133. O cerere interstatala nu priveaza o persoana particulara de posibilitatea de a introduce sau de a- si sustine propriile capete de cerere [Varnava  si altii impotriva Turciei

     (MC), pct. 118.]

134. O cerere nu raspunde, in general, cerintelor art. 35, atunci cand are aceea si baza factuala ca o alta cerere precedenta. Nu se poate spune ca un reclamant prezinta fapte noi, atunci cand se limiteaza la a invoca vechile capete de cerere prin argumente juridice noi [I.J.L. impotriva Regatului Unit (dec.), Mann impotriva Regatului Unit  si Portugaliei (dec.)] sau la a oferi informatii complementare cu privire la dreptul intern, care nu sunt de natura sa modifice motivele respingerii cererii sale anterioare (X impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei din 10 iulie 1981). Pentru examinarea unei cereri care se raporteaza la fapte identice cu cele care sunt la originea unei cereri anterioare, reclamantul trebuie sa prezinte intr-adevar un nou capat de cerere sau noi informatii care nu au fost inca analizate de Curte [Kafkaris impotriva Ciprului (dec.), pct. 68].
135. Curtea a considerat ca o cerere sau o plangere nu este in mod esential aceea si cu o cerere examinata anterior in cauzele urmatoare: Massuero impotriva Italiei (dec.); Riener

     impotriva Bulgariei, pct. 103; Chappex impotriva Elvetiei (dec.); Yurttas impotriva Turciei,

     pct. 36-37; Sadak impotriva Turciei, pct. 32-33; Patera impotriva Republicii Cehe (dec.) (capetele de cerere cu privire la faptele pretinse in fata unui alt organ international sunt inadmisibile, dar informatiile noi cu privire la fapte care au avut loc ulterior sunt admisibile). In schimb, Curtea a considerat ca o cerere sau o plangere este in mod esential aceea si cu o cerere examinata anterior in cauzele urmatoare: Moldovan  si altii impotriva

     Romaniei (dec.), Hokkanen impotriva Finlandei (dec.), Adesina impotriva Frantei (dec.), Bernardet impotriva Frantei (dec.), Gennari impotriva Italiei (dec.)  si Manuel impotriva

     Portugaliei (dec.).

2. In mod esential aceea si cu o cerere care a fost deja adresata unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare

136. Scopul celei de-a doua teze a art. 35 § 2 lit. b) este de a evita ca mai multe organe internationale sa se pronunte simultan cu privire la cereri in mod esential acelea si, ceea ce ar fi incompatibil cu spiritul  si scopul Conventiei, care cauta sa evite multitudinea de proceduri internationale referitoare la acelea si cauze (OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos impotriva

     Rusiei, pct. 520; Egitim ve Bilim Emekgileri Sendikasi impotriva Turciei, pct. 37). Din acest motiv, este uneori necesar ca Curtea sa se pronunte din oficiu asupra acest ui aspect [POA  si

     altii impotriva Regatului Unit (dec.), pct. 27].

137. Pentru a stabili daca are competenta de a se pronunta cu privire la aceasta prevedere din Conventie, Curtea trebuie sa decida daca acea cauza care i-a fost adusa in atentie este in mod esential aceea si cu o cerere depusa deja in paralel pe rolul altei instante  si, in caz afirmativ, daca poate fi considerata „o alta instanta internationala de ancheta sau de reglementare” in sensul art. 35 § 2 lit. b) din Conventie (OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos

     impotriva Rusiei, pct. 520).

138. Curtea a subliniat faptul ca nu data introducerii cererii la o alta instanta este hotaratoare, ci trebuie luata in considerare existenta prealabila a unei hotarari pe fond, in momentul in care Curtea examineaza cauza [Peraldi impotriva Frantei (dec.)].

1. Aprecierea similitudinii cauzelor

139. Pentru a verifica daca doua cauze sunt in mod esential acelea si, Curtea compara in general partile la diferitele proceduri, prevederile de drept invocate de acestea, intinderea capetelor de cerere  si tipul de reparatie solicitat [OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos

     impotriva Rusiei, pct. 521; Federatia elena a Sindicatelor Functionarilor din Sectorul Bancar

     impotriva Greciei (dec.), pct. 39].

140. Curtea trebuie deci sa cerceteze, a sa cum o face cu privire la prima teza a art. 35 § 2 lit. b) sus-mentionata, daca cererile care au fost adresate altor instante internationale privesc fapte, persoane  si plangeri identice in substanta (Karoussiotis impotriva Portugaliei, pct. 63; Pauger impotriva Austriei, decizia Comisiei).
141. De exemplu, in cazul in care reclamantii inaintea a doua instante nu sunt identici, „cererea” adresata Curtii nu poate fi considerata „in mod esential aceea si cu o cerere deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare” [Folger0  si altii

     impotriva Norvegiei (dec.)]. Astfel, Curtea a considerat ca nu o impiedica nimic sa examineze cererea prin care a fost sesizata, atunci cand cealalta procedura internationala fusese declan sata de o organizatie neguvernamentala [Celniku impotriva Greciei, pct. 39-41; Illiu  si altii impotriva Belgiei (dec.)] sau de confederatia de sindicate din care facea parte reclamantul
     (Egitim ve Bilim Emekgileri Sendikasi impotriva Turciei,
     pct. 38),  si nu de catre reclamanti.

142. Cu toate acestea, Curtea a declarat recent ca o cerere introdusa pe rolul ei  si aproape identica cu o cerere adresata anterior unei alte instante internationale (OIM), dar prezentata de persoane care nu erau  si nu puteau fi parte din procedura anterioara, de natura colectiva  si rezervata sindicatelor  si organizatiilor patronale, era in mod esential aceea si cu cea adresata celeilalte instante. Acest lucru tine de faptul ca reclamantii trebuiau considerati ca fiind strans asociati procedurii  si capetelor de cerere invocate inaintea instantei, pentru ca erau delegati ai sindicatului in cauza. Prin urmare, mentinerea cererii inaintea Curtii ar fi echivalat cu nerespectarea art. 35 § 2 lit. b) din Conventie [POA  si altii impotriva Regatului

     Unit (dec.), pct. 30].

b) Notiunea de „alta instanta internationala de ancheta sau de reglementare”

143. In cadrul examinarii pe care o realizeaza din perspectiva art. 35 § 2 lit. b), Curtea trebuie sa stabileasca daca instanta inaintea careia procedura este realizata in paralel, reprezinta o alta instanta internationala in sensul acestei conditii de admisibilitate [ ibidem

     (dec.), pct. 28].

144. In aceasta privinta, examinarea realizata de Curte nu se limiteaza la o simpla verificare formala, ci vizeaza, la nevoie, sa stabileasca daca natura organului de control, procedura urmata de acestea  si efectele deciziei sale sunt de excludere a competentei Curtii, in conformitate cu art. 35 § 2 lit. b) [OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos impotriva Rusiei,

     pct. 522; Karoussiotis impotriva Portugaliei, pct. 62; Federatia elena a Sindicatelor

     Functionarilor din Sectorul Bancar impotriva Greciei (dec.), pct. 33].

5. Cererea abuziva

1. Art. 35 § 3 lit. a) – Conditii de admisibilitate

   „3. Curtea declara inadmisibila orice cerere individuala introdusa in temeiul art. 34, atunci cand apreciaza ca:

   a) cererea este […] abuziva.”

   Definitia generala

145. Notiunea de „abuz”, in sensul art. 35 § 3 lit. a), trebuie sa fie inteleasa in sensul obi snuit, in conformitate cu teoria generala a dreptului –  si anume exercitarea unui drept de catre titularul acestuia in alte scopuri decat cele pentru care este destinat, in mod prejudiciabil. In consecinta, este abuziv orice comportament al unui reclamant, care este in mod vadit contrar vocatiei dreptului de recurs stabilit de Conventie  si care constituie un obstacol in calea bunei functionari a Curtii sau a bunei desfa surari a procedurii in fata sa (Mirolubovs  si altii impotriva Letoniei, pct. 62  si 65).
146. Din punct de vedere tehnic, din formularea art. 35 § 3 lit. a) reiese ca o cerere abuziva trebuie mai degraba sa fie declarata inadmisibila decat sa fie radiata de pe rol. De altfel, Curtea a subliniat ca respingerea unei cereri pentru abuz al dreptului de recurs este o masura exceptionala (ibidem, pct. 62). Ipotezele in care Curtea a constatat caracterul abuziv al unei cereri pot fi repartizate in cinci cate gorii tipice: dezinformarea Curtii; utilizarea unui limbaj ofensator; incalcarea obligatiei de confidentialitate a solutionarii pe cale amiabila;

cererea cu caracter vadit  sicanator sau lipsita de orice miza reala; precum  si toate celelalte cazuri care nu pot face obiectul unei liste exhaustive.

2. Dezinformarea Curtii

147. O cerere este abuziva daca se intemeiaza in mod deliberat pe fapte inventate cu scopul de a induce in eroare Curtea (Varbanov impotriva Bulgariei, pct. 36). Exemplele cel mai grave  si mai concludente al unui asemenea abuz sunt, in primul rand, introducerea cererii sub o identitate falsa [Drijfhout impotriva Tarilor de Jos (dec.), pct. 27-29]  si, in al doilea rand, falsificarea documentelor trimise Curtii [Jian impotriva Romaniei (dec.), Bagheri  si Maliki impotriva Tarilor de Jos (dec.), Poznanski  si altii impotriva Germaniei

     (dec.)]. Acest tip de abuz poate fi comis, de asemenea, prin inactiune, atunci cand reclamantul omite de la inceput sa informeze Curtea cu privire la un element esential pentru examinarea cauzei [Al-Nashif impotriva Bulgariei, pct. 89; Keretchachvili impotriva

     Georgiei (dec.)]. In mod similar, daca survin aspecte importante in cursul procedurii in fata Curtii  si daca – in pofida obligatiei explicite care ii revine in temeiul regulamentului – reclamantul nu informeaza Curtea in acest sens, impiedicand-o, astfel, sa se pronunte cu privire la cauza in deplina cuno stinta a faptelor, cererea acestuia poate fi respinsa ca fiind abuziva (Hadrabova  si altii impotriva Republicii Cehe (dec.); Predescu impotriva Romaniei,

     pct. 25-27).

148. De altfel, din acest punct de vedere, reclamantul este deplin raspunzator pentru comportamentul avocatului sau sau al oricarei alte persoane care il reprezinta inaintea Curtii. Omisiunile acestuia sunt, in principiu, imputabile chiar reclamantului  si pot duce la respingerea cererii ca abuziva [Bekauri impotriva Georgiei (exceptii preliminare), pct. 2225; Migliore  si altii impotriva Italiei (dec.)].
149. Intentia reclamantului de a induce Curtea in eroare trebuie sa fie intotdeauna stabilita cu suficienta certitudine [Melnik impotriva Ucrainei, pct. 58-60; Nold impotriva

     Germaniei, pct. 87; Miszczynski impotriva Poloniei (dec.)].

150. Chiar  si in cazul in care hotararea Curtii cu privire la fond a devenit deja definitiva, iar ulterior se demonstreaza ca reclamantul a tinut ascuns un fapt relevant pentru examinarea cererii, Curtea poate reveni asupra hotararii sale prin procedura de revizuire (prevazuta de art. 80 din Regulament)  si sa respinga cererea ca abuziva [Gardean  si S.C.

     Grup 95 SA impotriva Romaniei (revizuire), pct. 12-22]. O astfel de revizuire nu este posibila decat daca guvernul parat nu putea cunoa ste in mod rezonabil faptul in litigiu in momentul examinarii cauzei de catre Curte  si daca a formulat cererea de revizuire in termen de 6 luni din momentul in care a luat cuno stinta de acest fapt, in conformitate cu art. 80 § 1 din Regulament [Grossi  si altii impotriva Italiei (revizuire), pct. 17-24].

3. Limbajul ofensator

151. Exista abuz al dreptului de recurs in cazul in care reclamantul utilizeaza, in corespondenta sa cu instanta europeana, expresii deosebit de ofensatoare, jignitoare, amenintatoare sau impertinente – fie impotriva guvernului parat, a agentului acestuia, a autoritatilor statului parat, a Curtii inse si, a judecatorilor acesteia, a grefei acesteia sau a agentilor acesteia din urma [Rehak impotriva Republicii Cehe (dec.), Duringer  si Grunge

     impotriva Frantei (dec.), Stamoulakatos impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei].

152. Nu este suficient ca limbajul reclamantului sa fie doa r critic, polemic sau sarcastic; acesta trebuie sa depa seasca „limitele unei critici normale, civice  si legitime” pentru a fi considerat ofensator [Di Salvo impotriva Italiei (dec.), Apinis impotriva Letoniei (dec.); pentru un exemplu contrar, a se vedea Alexanian impotriva Rusiei, pct. 116-18]. Daca, in cursul procedurii, reclamantul inceteaza sa mai foloseasca expresiile respective, dupa ce a fost avertizat in mod expres de Curte, le retrage de maniera expresa sau, mai bine, i si prezinta scuzele, cererea nu mai este respinsa ca abuziva (Tchernitsine impotriva Rusiei, pct. 25-28).

4. incalcarea obligatiei de confidentialitate in cazul solutionarii pe cale amiabila

153. O incalcare intentionata din partea reclamantului a obligatiei de confidentialitate a negocierilor in cazul solutionarii pe cale amiabila, impusa partilor in temeiul art. 39 § 2 din Conventie  si al art. 62 § 2 din Regulament, poate sa fie considerata abuz al dreptului de recurs  si sa conduca la respingerea cererii [Hadrabova  si altii impotriva Republicii Cehe

     (dec.); Popov impotriva Moldovei, pct. 48; Mirolubovs  si altii impotriva Letoniei, pct. 66].

154. Pentru a stabili daca reclamantul  si-a incalcat obligatia de confidentialitate, trebuie mai intai sa fie definite limitele acestei obligatii. Intr-adevar, aceasta trebuie sa fie intotdeauna interpretata tinand seama de obiectivul sau general,  si anume facilitarea solutionarii pe cale amiabila, prin protejarea partilor  si a Curtii impotriva unor eventuale presiuni. In consecinta, de si comunicarea catre un tert a continutului documentelor referitoare la solutionarea pe cale amiabila poate, in principiu, sa constituie un abuz in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie, nu se poate ajunge astfel la o interdictie absoluta  si neconditionata de a arata aceste documente unui tert oarecare sau de a-i vorbi despre acestea. Intr-adevar, o interpretare atat de generala  si de riguroasa ar risca sa aduca atingere apararii intereselor legitime ale reclamantului – de exemplu, atunci cand incearca sa obtina informatii relevante, intr-o cauza in care acesta este autorizat sa se reprezinte singur in fata Curtii. In plus, ar fi prea dificil, daca nu chiar imposibil, pentru Curte sa controleze respectarea unei asemenea interdictii. Ceea ce art. 39 § 2 din Conventie  si art. 62 § 2 din Regulament interzic partilor este de a face publice informatiile in litigiu, fie prin intermediul mijloacelor de informare in masa, intr-o corespondenta care poate fi citita de un mare numar de persoane sau in orice alt mod (ibidem, pct. 68). Prin urmare, este considerat abuziv acest tip de comportament care prezinta un anumit grad de gravitate.
155. Pentru a fi considerata abuziva, divulgarea informatiilor confidentiale trebuie sa fie intentionata. Raspunderea directa a reclamantului in cazul acestei divulgari trebuie intotdeauna stabilita cu suficienta certitudine, o simpla suspiciune nefiind suficienta in aceasta privinta (ibidem, pct. 66
     in fine
     ). Pentru exemple concrete de aplicare a acestui principiu: referitor la un exemplu pozitiv, a se vedea hotararea Hadrabova  si altii impotriva

     Republicii Cehe, in care reclamantii au citat in mod expres propunerile de solutionare amiabila formulate de Grefa Curtii in corespondenta lor cu Ministerul de Justitie din tara acestora, ceea ce a dus la respingerea cererii lor ca abuziva; pentru un exemplu negativ, a se vedea cauza Mirolubovs  si altii impotriva Letoniei, in care nu s-a stabilit cu certitudine daca divulgarea informatiilor confidentiale fusese facuta de toti cei trei reclamanti, ceea ce a determinat Curtea sa respinga exceptia preliminara a Guvernului.

5. Cerere cu caracter vadit  sicanator sau lipsita de orice miza reala

156. Este abuziva fapta reclamantului de a formula in mod repetat, in fata Curtii, cereri  sicanatorii  si in mod vadit nefondate, identice cu o cerere deja declarata in trecut inadmisibila (M. impotriva Regatului Unit  si Philis impotriva Greciei, deciziile Comisiei). Curtea nu poate avea in atributiile sale solutionarea plangerilor nefondate  si  sicanatorii sau confruntarea cu un comportament vadit abuziv, din alte motive, din partea reclamantilor sau a reprezentantilor lor autorizati, caci acest lucru ar crea o sarcina suplimentara

incompatibila cu adevaratele functii pe care le are Curtea in temeiul Conventiei [ Bekauri

impotriva Georgiei (exceptii preliminare), pct. 21; a se vedea  si Migliore  si altii impotriva

Italiei (dec.)  si Simitzi-Papachristou  si altii impotriva Greciei (dec.)].

160. De asemenea, Curtea poate declara abuziva o cerere care este in mod vadit lipsita de orice miza reala  si/sau se refera la o suma de bani derizorie sau care, in general, nu are legatura cu interesele legitime  si obiective ale reclamantului [ibidem, Bock impotriva

     Germaniei (dec.)]. De la intrarea in vigoare a Protocolului nr. 14, la 1 iunie 2010, acest tip de cereri intra mai degraba sub incidenta art. 35 § 3 lit. b) din Conventie (lipsa unui prejudiciu important).

6. Alte cazuri

161. Uneori, hotararile  si deciziile Curtii, precum  si cauzele pendinte in fata acesteia sunt folosite in cadrul discursului politic la nivel national in statele contractante. O cerere inspirata de o dorinta de publicitate sau de propaganda nu este, numai din acest motiv, abuziva (McFeeley  si altii impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei; Khadjialiyev  si altii

     impotriva Rusiei, pct. 66-67). Cu toate acestea, poate exista abuz in cazul in care reclamantul, motivat de interese politice, acorda presei sau televiziunii interviuri in care exprima o atitudine iresponsabila  si frivola in privinta procedurii din fata Curtii (Partidul

     Muncitoresc Georgian impotriva Georgiei)
     .

7. Atitudinea adoptata de guvernul parat

In cazul in care guvernul parat considera ca reclamantul a savar sit un abuz al dreptului de recurs, trebuie sa informeze Curtea in consecinta  si sa ii comunice informatiile relevante de care dispune, astfel incat aceasta sa ajunga la concluziile potrivite. In fapt, este sarcina Curtii,  si nu a guvernului parat, sa supravegheze respectarea obligatiilor procedurale impuse reclamantului in temeiul Conventiei  si al Regulamentului sau. In schimb, amenintarile din partea guvernului  si a organismelor sale de a initia o ancheta penala sau disciplinara impotriva unui reclamant pentru o pretinsa incalcare a obligatiilor procedurale ale acestuia in fata Curtii ar putea reprezenta o problema din perspectiva art. 34
in fine
din Conventie, care interzice orice impiedicare a exercitiului eficace al dreptului de recurs individual (Mirolubovs  si altii impotriva Letoniei, pct. 70).