Plantarea unor copaci de talie mare in gradinita din fata blocului
30 iulie 2017Rate la banca
1 august 2017Imputernicire pentru un copil minor
Ma puteti ajuta va rog situatia sta in felul urmator am fost intr-o relatie de concubinaj timp de 5ani din care a rezultat o fetita noi ne-am despartit din cauza ca consuma alcool si a drogurilor fiind tot odata agresiv cu mine si fetita,fetita a ramas la mama mea unde are si domiciliu eu fiind plecata din tara am lasat imputernicire mamei mele ca las copilul in grija ei iar concubinul a mers cu forta si a luat fetita pe care o bate si ma ameninta ca o da la casa de copiii ajutatima cu un sfat sant foarte disperata nu stiu ce pot face ca copilul meu sa nu mai fie agresat verbal si fizic .Va multumesc
Bună seara !
Aveţi dreptul de a înainta o cerere privind stabilirea filiaţiei, prin care să solicitaţi custodia unică a fetiţei.
Cererea se va depune la judecătoria în circumscripţia căreia are locuinţa minorul.
Cf.art. 505 din Codul Civil :
(1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc.
(2) Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
(3) Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei este obligată să dispună asupra modului de exercitare a autorităţii părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
Cf. art. 36 din Legea 272/2004
(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihica, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.
(8)În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotăraşte potrivit interesului superior al copilului.