Caile de atac ordinare. Recursul. Solutiile la judecata recursului. Rejudecarea cauzei de catre instanta a carei hotarare a fost casata. Actiunea civila exercitata in procesul penal. Constituirea ca parte civila. Infractiunile silvice.
18 martie 2020Inlocuire tratament medical. Instanta competenta sa solutioneze recursul.
18 martie 2020
Evaziune fiscala - art.6 si art.9 din Legea nr.241/2005. Elemente constitutive. Subiect activ. Inexistenta unor atributiuni legale ale inculpatului pe linia indeplinirii obligatiilor fiscale ale societatii, concomitent cu dovada contrara in sensul ca o alta persoana exercita in fapt si in drept aceste atributii.
Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscala, art. 6 si art. 9
In conditiile in care, pe perioada derularii raporturilor sale de munca inculpatul nu a avut atributiuni legate de desfasurarea operatiunilor financiar contabile, cumulat cu faptul ca o alta persoana exercita in fapt si in drept aceste atributii, rezulta ca nu se poate pune problema antrenarii raspunderii penale al inculpatului pentru infractiunile pentru care acesta a fost dedus judecatii.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia penala nr. 351 din 13 martie 2012.
Prin
sentinta penala nr. 355/24.06.2011 pronuntata de catre Judecatoria Targoviste
, in temeiul dispozitiilor art.11 punctul 2 lit.a raportate la dispozitiile art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedura penala, a fost achitat inculpatul
O.E.
, pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazute de dispozitiile art.6 din Legea nr. 241/2005.
In temeiul dispozitiilor art.11 punctul 2 lit.a raportate la dispozitiile art.10 alin. 1 lit. a din Codul de procedura penala, a fost achitat acelasi inculpat pentru savarsirea infractiunii in legatura cu evaziunea fiscala prevazute de dispozitiile art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005.
In temeiul dispozitiilor art. 346 alin. 1 si alin. 3 din Codul de procedura penala raportate la dispozitiile art. 14 din Codul de procedura penala, s-a respins actiunea civila formulata de partea civila Ministerul Finantelor Publice, reprezentat prin A.N.A.F. Bucuresti, reprezentata prin D.G.F.P. Dambovita, impotriva inculpatului si a partii responsabile civilmente S. C. P.G.S. International – S. R. L., reprezentata prin lichidatorul judiciar C. Insolventa – S. P. R. L.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele
:
Prin adresa nr. 700.998/28.01.2010 a Garzii Financiare Dambovita catre Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste, aflata la fila 7 din dosarul de urmarire penala, Garda Financiara Dambovita a transmis spre competenta cercetare actul de control incheiat de aceasta la S. C. P.G.S.I. – S.R.L., Sucursala Targoviste, avand Codul Unic de Inregistrare 18121099, in aceasta adresa, inregistrata sub nr.839/P/16.02.2010, aratandu-se: ca, in vederea verificarii modului de virare la bugetul de stat a sumelor reprezentand impozit pe salarii cu retinere la sursa pe perioada ianuarie - decembrie 2009, la S.C. P.G.S. I. S.R.L. Bucuresti, Sucursala Targoviste, au fost intocmite urmatoarele invitatii imputernicitului legal O.E., pentru a prezenta la sediul Garzii Financiare Dambovita declaratiile de impozite pe salarii, aferente activitatii desfasurate de societate de la 01.01.2009 si pana la 31.12.2009: invitatia seria DB, nr. 0011081/610598/16.10.2009, transmisa prin posta cu confirmare de primire la domiciliul imputernicitului legal, O.E., din localitatea B. judetul Dambovita; invitatia seria …, nr…………, transmisa prin posta cu confirmare de primire la sediul social declarat; invitatia seria ….., nr…….., transmisa prin posta cu confirmare de primire la domiciliul imputernicitului legal, O.E., din localitatea B. judetul Dambovita; invitatia seria …., nr……, transmisa prin posta cu confirmare de primire la domiciliul imputernicitului legal, O.E., din localitatea B., judetul Dambovita; invitatia seria …., nr…., transmisa prin posta cu confirmare de primire la sediul social declarat; invitatia seria …, nr. …, transmisa prin posta cu confirmare de primire la sediul social declarat; invitatia seria .., nr. …., transmisa prin posta cu confirmare de primire la domiciliul imputernicitului legal, O.E. din localitatea B., judetul Dambovita; ca invitatiile seria …, seria …. si seria …, transmise prin posta la sediul social declarat al S. C. P.G.S. I. - S. R. L. Bucuresti, Sucursala Targoviste, au fost returnate, pe confirmarile de primire fiind mentionat «Avizat destinatar lipsa domiciliu», si «Firma mutata, nu se cunoaste noua adresa»; ca invitatiile seria …. si …, transmise prin posta la domiciliul imputernicitului O.E. au fost primite de catre sotia acestuia care a semnat confirmarea de primire, respectiv de catre imputernicitul legal O.E., care, de asemenea, a semnat de primire; ca pana la data adresei catre Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste nu au fost puse la dispozitia organului de control documentele solicitate.
Tot prin adresa nr.700.998/28.01.2010 a Garzii Financiare Dambovita catre Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste s-a mai aratat: ca, in conformitate cu fisa sintetica totala editata in data de 09.10.2009, transmisa de Administratia Finantelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii Dambovita, cu adresa 19.091/12.10.2009, S.C. P.G.S. I. - S.R.L. Bucuresti, Sucursala Targoviste, nu a efectuat plata, in cel mult 30 zile de la scadenta, a impozitului pe salarii cu retinere la sursa, in suma de 20.413 lei; ca au fost incalcate prevederile art.4, art.9 lit.f si art.6 din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, raspunzatoare de aceasta facandu-se S.C. P.G.S. I. – S. R.L. Bucuresti, Sucursala Targoviste, reprezentata de O.E., avand codul numeric personal …..; ca, in baza art.17 din Codul de procedura penala, se estimeaza ca prejudiciul produs bugetului de stat prin savarsirea faptei este de 20.413 lei (impozit pe salarii); ca actul de control a fost inaintat Directia Generala a Finantelor Publice Dambovita, cu adresa nr.700999/28.01.2010,pentru continuarea controlului si stabilirea in intregime a obligatiilor fiscale; ca, fata de cele aratate mai sus, Garda Financiara Dambovita solicita sa se dispuna inceperea cercetarilor, in vederea stabilirii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala prevazute si pedepsite de art. 4 , art. 9 lit. f si art. 6 din Legea 241/2005, precum si stabilirea persoanelor vinovate de savarsirea faptelor descrise mai sus.
De asemenea, instanta de fond a retinut ca situatie de fapt ca, in procesul-verbal incheiat in municipiul Targoviste in data de 28.01.2010 de Garda Financiara Dambovita, sub nr.700.997/28.01.2010, aflat la filele 8-9 din dosarul de urmarire penala, se arata aceeasi situatie de fapt mai sus retinuta de instanta, in dosarul de urmarire penala fiind depuse, la filele 10-24, si invitatiile si confirmarile de primire la care se face referire in acest proces-verbal.
Instanta de fond a mai constatat, de asemenea, ca prin sentinta comerciala nr.5.759/17.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in cauza cu nr.15.827/3/2009 a fost admisa cererea creditoarei D.G.F.P. a Municipiului Bucuresti, in temeiul dispozitiilor art. 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei deschizandu-se procedura generala impotriva debitoarei S.C. P.G.S. I. – S.R.L, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr…., avand Codul Unic de Inregistrare ….., in temeiul dispozitiilor art.47 din aceeasi lege ridicandu-se debitoarei dreptul de administrare, constand in a-si conduce activitatea, a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea, dandu-se dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, obligatia de instiintare a bancilor revenindu-i administratorului judiciar, numindu-se ca administrator judiciar provizoriu pe GGE S.P.R.L., aceasta hotarare fiind definitiva si executorie, fiind pronuntata cu drept de recurs, in consecinta din data de 17.11.2009 angajatoarei inculpatului ridicandu-i-se dreptul de administrare, inclusiv in ceea ce priveste activitatea acesteia prin Sucursala Dambovita, al carei director era inculpatul.
Prima instanta a mai observat ca prin incheierea pronuntata in data de 15.06.2010 de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in cauza cu nr. 15.827/3/2009, ce a fost pronuntata cu drept de recurs, a fost desemnat administrator judiciar al S.C. P.G.S. I. – S.R.L.- C.Insolventa I.P.U.R.L.
De asemenea, instanta de fond a constatat ca din certificatul de grefa din data de 12.04.2011, emis de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in cauza cu nr.15.827/3/2009, aflat la fila 161 din dosarul de judecata, rezulta ca prin sentinta comerciala nr.2.606/05.04.2011 s-a dispus, in temeiul dispozitiilor art. 107 alin.1 lit.B din Legea nr.85/2006, intrarea in faliment prin procedura generala a debitoarei S.C. P.G.S. International – S.R.L., lichidatoare judiciara fiind numita C. Insolventa S. P. R. L., aceasta hotarare fiind definitiva, putand fi atacata cu recurs.
Totodata, s-a constatat ca din certificatul constatator nr. 3.392/05.01.2011, emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, aflat la fila 59 din dosarul de judecata, rezulta ca S.C. P.G.S. International – S.R.L. se afla la acea data in procedura generala de insolventa, bilantul anual fiind nedepus la registrul comertului pe anul 2007, mandatul administratorilor fiind expirat, bilantul anual fiind nedepus la registrul comertului nici pe anul 2008, inculpatul avand calitatea de imputernicit al Sucursalei Dambovita al S.C. P.G.S. International.S. R.L., in functie nespecificata, puterile fiind depline, iar durata nelimitata, din adresa nr. 6.222/07.03.2011 a Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dambovita catre instanta, aflata la filele 107-112 din dosarul de judecata, rezultand, la rubrica „Date despre administratori/lichidatori/cenzori”, ca inculpatul este imputernicit al unei sucursale nespecificate, durata mandatului fiind nelimitata, insa aceste inscrieri in Oficiul Registrului Comertului nefiind coroborate cu nici o alta proba.
Si ca in adresa administratorului special A.G., al S.C. P.G.S. International – S.R.L., catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Directia Generala a Finantelor Publice Dambovita, in dosarul nr. 15.827/3/2009/15.06.2010, cu nr. de inregistrare I.295/11.05.2010, se arata ca prezentul inculpat nu avea in atributiile de serviciu efectuarea de plati catre terti, inclusiv sumele datorate la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, toate platile, printre care cele cu salarii, cu tertii si cele catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, rezultate din relatiile cu tertii, inclusiv sumele datorate statului, reprezentat de A.N.A.F. fiind efectuate la sediul central al S.C. P.G.S. International – S.R.L., din municipiul Bucuresti, in consecinta plangerea penala formulata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala fiind o sesizare nelegala, formulata abuziv, cele mentionate in plangere nefiind reale, intrucat O. E. si-a respectat in mod strict atributiile de serviciu, care nu implicau relatii, de orice natura materiala, cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala, S.C. P.G.S. International – S.R.L. aflandu-se in procedura insolventei prin sentinta comerciala nr. 5.759/17.11.2009, fiind numit administrator judiciar GGE S.P.R.L., si adresa administratorului special A.G., al S. C. P.G.S, International – S. R. L., catre I.P.J. Dambovita, in dosarul nr. 15.827/3/2009/15.06.2010, cu nr. de inregistrare I.294/11.05.2010, avand acelasi continut.
Totodata, la solicitarea instantei, lichidatoarea judiciara a partii responsabile civilmente S.C. P.G.S. International – S.R.L., C. Insolventa S.P.R.L. Constanta, a comunicat ca de la numirea in functia de director al Sucursalei Dambovita inculpatul a avut 2 fise de post, prima fiind valabila din data de 01.09.2005 pana in data de 31.10.2007, a doua fiind valabila in continuare, din data de 01.11.2007 pana la incetarea contractului de munca, ambele fise de post fiindu-i aduse la cunostinta acestuia, care a semnat in acest sens.
Instanta de fond a mai constatat si ca din fisa postului directorului de sucursala, aprobata de directorul general al S.C. P.G.S. International – S.R.L., din data de 01.11.2007, rezulta ca inculpatul are urmatoarele: 1. competente (atributii, sarcini): a) asigura organizarea activitatii si conducerea operativa curenta a Sucursalei si cea a zonei date in raspundere, in sensul realizarii obiectivelor strategice si tactice ale societatii, privind implementarea, derularea si dezvoltarea activitatilor specifice de paza si protectie, cu managementul aferent activitatii, in care scop va asigura si marketingul necesar; b) asigura aplicarea normelor Regulamentului de organizare si functionare al societatii si verifica modul in care personalul respecta prevederile acestuia; c) sa puna in aplicare la nivelul sucursalei prevederile sistemului integrat de management al calitatii si protectia mediului; d) difuzeaza in mod controlat documentatia de specialitate referitoare la sistemul de management al calitatii la obiective si retrage documentatia perimata; e) asigura inregistrarea si avizarea functionarii legale a Sucursalei; f) selectioneaza, angajeaza si concediaza personalul Sucursalei in conformitate cu prevederile legilor si actelor normative in vigoare, precum si a hotararilor adoptate de catre conducerea societatii; g) pe baza planului de control intocmit, verifica modul cum se executa activitatea in posturile de paza la obiectivele unde se presteaza de servicii de paza; h) raspunde de executarea pregatirii profesionale a personalului de paza, conform Planului tematic anual aprobat de conducerea societatii; i) intocmeste planificarea anuala a concediilor si urmareste efectuarea acestora de catre
salariatii sucursalei;
j) raspunde de pastrarea confidentialitatii informatiilor si documentelor societatii; k) raspunde de instruirea si pregatirea intregului personal pe linie de sanatate si securitate in munca si in domeniul situatiilor de urgenta conform atributiilor stabilite in „Anexa la
Fisa
postului director sucursala
privind sanatatea
si
securitatea
muncii
si situatiile de urgenta”; l
) solicita lunar prin raport scris nevoile de materiale si bunuri necesare desfasurarii activitatii sucursalei; m) utilizeaza fondurile banesti conform prevederilor aprobate prin raportul de necesar lunar de catre actionarii societatii; solicitarea altor sume in afara celor alocate prin raportul de necesar lunar se va face prin raport scris, inaintat pe cale ierarhica actionarilor societatii conform precizarilor stabilite de conducerea societatii in acest sens; n) raspunde de folosirea autoturismelor din dotarea societatii (de serviciu, interventie) in conformitate cu legislatia in vigoare si dispozitiile conducerii societatii; o) asigura buna desfasurare a relatiilor Sucursalei cu organele locale de politie si alte institutii legate direct sau indirect de activitatea Sucursalei din zona de responsabilitate; p) asigura tinerea corecta, completa si la timp a evidentei tehnico-operative si financiar-primare a Sucursalei; q) asigura legatura permanenta cu conducerea societatii, informeaza cel putin decadal si ori de cate ori este nevoie actionarii societatii asupra stadiului de organizare si derulare a activitatilor Sucursalei si ale societatii din zona coordonata; r) ia orice masuri de competenta sa (inclusiv cea delegata de actionarii societatii), din proprie initiativa sau la dispozitia acestora, pentru buna organizare si desfasurare a activitatii Sucursalei in zona coordonata; 2.
raspunderi:
r
aspunde in fata conducerii societatii
de buna organizare a activitatii si functionarea pe baze legale a Sucursalei in zona coordonata, precum si de dezvoltarea activitatii specifice in zona; limitele de competenta sunt urmatoarele: a) nu poate dispune de (a instraina, promite a instraina, gaja, ipoteca, ceda folosinta, greva cu sarcini si servituti) bunurile mobile si imobile ale Sucursalei; b) nu poate dispune plati ale Sucursalei cu depasirea fondurilor disponibile ale acesteia (incluzand fondurile alocate in acest scop de societate) si c) nu
poate
angaja credite bancare avand ca beneficiar Sucursala.
Judecatoria Targoviste a mai constatat, de asemenea, ca in adresa nr. 38.326/21.10.2010 a Activitatii de Inspectie Fiscala din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Dambovita din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala catre S.C. P.G.S. International – S.R.L., Sucursala Dambovita, se arata ca
organul de inspectie fiscala, in baza legitimatiei de serviciu, a ordinului de serviciu, a avizului de inspectie fiscala nr. 8.438/02.02.2010 si a adresei nr. 700999/28.01.2010 inaintate de Garda Financiara Dambovita, s-a deplasat la sediul societatii S. C. P.G.S. International - S.R.L. Bucuresti, Sucursala Dambovita, din municipiul Targoviste, inmatriculata la Oficiul Registrul Comertului Dambovita sub numarul …., avand Codul Unic de Inregistrare ……, pentru continuarea controlului si stabilirea in intregime a obligatiilor fiscale; ca, intrucat la sediul social al sucursalei nu a putut fi contactat imputernicitul legal al societatii, domnul director O.E., s-au intocmit trei invitatii de prezentare la sediul Directiei Generale a Finantelor Publice Dambovita, cu documentele financiar-contabile necesare in vederea desfasurarii inspectiei fiscale; ca se face mentiunea ca, pentru neonorarea invitatiilor transmise, organul de inspectie fiscala a intocmit impotriva societatii S.C. P.G.S. International - S.R.L. Bucuresti, Sucursala Dambovita, sesizarea penala cu nr. 13.414/31.03.2010, si nu raport de inspectie fiscala; ca, urmare a adresei si sesizarii penale nr. 700998/28.01.2010, emisa de Garda Financiara Dambovita, S. C. P.G.S. International - S.R.L. Bucuresti, Sucursala Dambovita, in baza art.17 din Codul de procedura penala, se estimeaza ca prejudiciul produs bugetului de stat prin savarsirea faptei este de 20.413 lei, impozit pe veniturile din salarii; ca, in conformitate cu fisa de rol editata de catre Administratia Finantelor Publice Contribuabili Mijlocii, in data de 01.03.2010, debitul restant la impozitul pe veniturile din salarii este in suma de 31.566 lei, majorarile de intarziere fiind in
suma
de 4.346 lei.
De asemenea, si prin hotararea nr. 64/23.11.2007 a Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor S. C. P.G.S. International – S. R. L., aflata la filele 67-68 din dosarul de judecata, s-a imputernicit prezentul inculpat sa o reprezinte pe aceasta in calitate de Director al Sucursalei Dambovita, in fata Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dambovita, pentru depunerea de acte necesare infiintarii Sucursalei Dambovita, ridicarea documentelor emise, obtinerea autorizatiilor de functionare si inscrierea de mentiuni, in fata Administratiei Finantelor Publice Targoviste, pentru inregistrarea in evidentele fiscale a Sucursalei Dambovita, in relatiile juridice cu tertii, pentru a incheia contracte de prestari de servicii de paza pentru si in interesul societatii, pentru ducerea la indeplinire a mandatului inculpatul semnand pentru societate, in limitele aratate.
Instanta de fond a constatat, totodata, ca din fisa postului directorului economic al S.C. P.G.S. International – S.R.L., din data de 01.03.2008, ce este parte integranta a contractului individual de munca nr. 4.287/21.09.2005, aflata la filele 104-105 din dosarul de judecata, rezulta ca persoana cu acest post, in speta M.R., are ca responsabilitate asigurarea intocmirii corecte si depunerii la termen a tuturor declaratiilor lunare si a situatii periodice, in conformitate cu prevederile actelor normative in vigoare, de asemenea, organizand, indrumand, conducand, controland si raspunzand de desfasurarea activitatii financiar-contabile a societatii in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, raspunzand si de indeplinirea oricaror altor sarcini prevazute de Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de regulamentul de aplicare a acesteia, precum si de celelalte reglementari legale in vigoare pe linie economica si financiar-contabila.
Prima instanta a retinut ca D.G.F.P.Bucuresti a comunicat, cu adresa nr. 17.145A/06.04.2011, ca declaratiile fiscale ale S.C. P.G.S. International – S.R L. au fost depuse de la sediul din municipiul Bucuresti cu semnatura administratorului S.N.
Inculpatul a fost salariatul partii responsabile civilmente din data de 01.09.2005 pana in data de 01.02.2010, cand a fost pensionat.
Facand analiza textelor de lege
care incrimineaza si sanctioneaza faptele pentru care instanta a fost sesizata, s-a constatat si ca dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca este infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.
De asemenea, instanta a constatat ca dispozitiile art.9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca este infractiunea de evaziune fiscala si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi fapta de sustragere de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, savarsita in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale.
In consecinta, fata de dispozitiile art.6 din Legea nr.241/2005, precum si fata de situatia de fapt mai sus retinuta, instanta a apreciat ca nu exista nici o dovada cu privire la faptul ca inculpatul avea ca atributii varsarea sumelor scadente reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa ale S. C. P.G.S. International – S.R.L. Sucursala Dambovita, inculpatul neavand nici calitatea de director economic fie al S.C. P.G.S. International – S.R.L, fie al Sucursalei Dambovita, acesta avand calitatea de director al Sucursalei Dambovita, avand atributiile si sarcinile mai sus aratate, intre care nu exista si atributia de varsare a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa si nu existau nici atributii care ar putea viza actiunea de retinere a acestor sume, ce constituie elementul constitutiv al infractiunii respective. Instanta apreciaza ca mentiunile din Registrul Comertului, in sensul ca inculpatul are atributii nelimitate cu privire la Sucursala Dambovita, nu au fost dovedite prin nici un mijloc de proba, nici prin probele administrate in faza de urmarire penala, nici in faza de judecata, prin probele noi administrate de instanta. De altfel, in tot cursul urmaririi penale inculpatul a aratat ca nu a avut niciodata atributia de varsare a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa si nici atributii care ar putea viza actiunea de retinere a acestor sume si ca nu a detinut nici un document in acest sens, in tot cursul urmaririi penale si al judecatii neadministrandu-se vreo proba in sens contrar, in acest sens fiind si declaratiile date de inculpat in data de 09.03.2010, aflata la fila 53 din dosarul de urmarire penala, in data de 30.04.2010, seria .. M, nr…., aflata la filele 54-55 din dosarul de urmarire penala, si nota explicativa din data de 29.03.2010, aflata la filele 33-34 din dosarul de judecata.
Inculpatul a declarat ca din data de 21.10.2005 a fost numit in functia de director operativ al partii responsabile civilmente, la Sucursala Dambovita, avand ca atributii recrutarea, in vederea angajarii, a personalului de paza, instruire si supravegherea desfasurarii activitatii personalului in functia de agent de paza, contactarea si prezentarea ofertelor de prestari servicii de paza la diversi clienti, societati comerciale, dupa recrutarea personalului, in vederea angajarii, actele fiind comunicate la Bucuresti, in vederea legalizarii si angajarii, el nedetinand nici un document din cele solicitate de Garda Financiara Dambovita, toate fiind executate si detinute de catre personalul specializat si autorizat al partii responsabile civilmente, de la sediul central. Inculpatul a mai declarat ca, in ceea ce priveste plata salariilor, in momentul angajarii fiecare angajat primea card de salarii de la Bancpost, pe care se efectuau platile salariale prin operatiuni facute de la centru, din municipiul Bucuresti, aceasta declaratie coroborandu-se cu celelalte mijloace de proba si nefiind administrata nici o proba din care sa rezulte contrariul.
Fata de toate cele mai sus retinute de instanta de fond, aceasta a apreciat ca fondate concluziile scrise ale inculpatului, prin aparatoarea sa, cu privire la aceasta infractiune, mai sus aratate.
Ca atare, instanta a apreciat ca inculpatul nu a savarsit aceasta fapta pentru care este trimis in judecata, actul de acuzare fiind neintemeiat, asa incat, in temeiul dispozitiilor art.11 punctul 2 lit.a raportate la dispozitiile art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedura penala, a achitat pe inculpatul O.E. pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazute
de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005.
In ceea ce priveste infractiunea prevazuta de
dispozitiile art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005
, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de fond a constatat ca, la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dambovita, Sucursala Dambovita a S.C. P.G.S. International – S.R.L. era inregistrata ca avand sediul social in municipiul Targoviste, in baza contractului de inchiriere nr. 35068/03.12.2007, fapt ce rezulta din adresa nr. 7.892/17.03.2010 aflata la filele 49-50 din dosarul de urmarire penala, insa din data de 10.10.2009, din cauza problemelor financiare ale partii responsabile civilmente, contractul de inchiriere pentru spatiul ce reprezenta sediul social al Sucursalei Dambovita nu a mai fost reinnoit, dupa expirarea termenului de inchiriere, deoarece prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, creditoarea D.G.F.P. Bucuresti a solicitat aplicarea procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 fata de debitoarea S.C. P.G.S. International – S.R.L., aratand ca aceasta are o creanta certa, lichida si exigibila fata de ea in cuantum de 2.497.526 de lei, reprezentand debite la bugetul de stat, conform titlurilor executorii emise in acest sens, situatie de fapt care rezulta din declaratiile inculpatului din datele de 09.03.2010 si 30.09.2010, aflate la filele 53-55 din dosarul de urmarire penala, coroborate cu cele aratate in sentinta comerciala nr. 5.759/17.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in cauza cu nr. 15.827/3/2009, in acest sens.
Instanta a mai constatat ca nu s-a schimbat sediul acestei sucursale in alt loc, despre aceasta expirare a contractului inculpatul facand vorbire catre Garda Financiara Dambovita in declaratia data 6 zile mai tarziu, in data de 16.10.2009, oricum la Registrul Comertului existand contractul de inchiriere a spatiului ce reprezenta sediul, in care figura data expirarii inchirierii, acesta fiind un act supus publicitatii prin intermediul acestui Registru.
Mai mult decat atat, prin sentinta comerciala nr.5.759/17.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in cauza cu nr. 15.827/3/2009 a fost admisa cererea creditoarei D.G.F.P. a municipiului Bucuresti, in temeiul dispozitiilor art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei deschizandu-se procedura generala impotriva debitoarei S.C. P.G.S. International – S.R.L., cu sediul in municipiul Bucuresti, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dambovita sub nr. ……, avand Codul Unic de Inregistrare ……, in temeiul dispozitiilor art.47 din aceeasi lege ridicandu-se debitoarei dreptul de administrare, constand in a-si conduce activitatea, a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea, dandu-se dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea avea disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, obligatia de instiintare a bancilor revenindu-i administratorului judiciar, numindu-se ca administrator judiciar provizoriu pe G.G.E. S.P.R. L., astfel incat dreptul de administrare, inclusiv cu privire la incheierea vreunui contract de inchiriere pentru un spatiu care sa fie destinat sediului Sucursalei Dambovita a partii responsabile civilmente, nu mai apartinea administratorilor acesteia, oricum, neapartinand inculpatului, astfel incat acesta, in timp ce angajatoarea sa se afla in judecata procedurii aratate, sa poata incheia, fara acordul vreunui administrator, un contract de inchiriere pentru vreun spatiu, in scopul aratat.
De asemenea, prima instanta a apreciat ca actul de acuzare nu a dovedit nici scopul cerut de elementele constitutive ale acestei infractiuni, rezultand, cu evidenta, ca administrarea S.C. P.G.S. International – S.R.L., din cauza cererii formulate de D.G.F.P. Bucuresti mai sus aratata, a intrat in degringolada, aceasta finalizandu-se prin ridicarea dreptului de administrare, in sensul mai sus aratat. Instanta apreciaza ca acest scop nu este dovedit si din cauza faptului ca retinerea si varsarea sumelor datorate de S.C. P.G.S. International – S.R.L. nu se dispunea de la sediul Sucursalei Dambovita, nefiind nici o dovada in acest sens, ci de la sediul central al S.C. P.G.S. International – S.R.L., din municipiul Bucuresti.
Fata de toate cele mai sus retinute de instanta de fond, aceasta a apreciat ca fondate concluziile scrise ale inculpatului, prin aparatoarea sa, cu privire la aceasta infractiune, mai sus aratate.
In consecinta, fata de toate considerentele de fapt si de drept mai sus aratate, instanta a apreciat ca inculpatul nu a savarsit fapta aratata, actul de acuzare fiind neintemeiat, astfel incat, in temeiul dispozitiilor art. 11 punctul 2 lit. a raportate la dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. a din Codul de procedura penala, instanta urmeaza sa il achite pe inculpatul O.E. pentru savarsirea infractiunii in legatura cu evaziunea fiscala prevazute de dispozitiile art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005.
In temeiul dispozitiilor art.346 alin.1 si alin.3 din Codul de procedura penala raportate la dispozitiile art. 14 din Codul de procedura penala, instanta de fond a respins actiunea civila formulata de partea civila Ministerul Finantelor Publice, reprezentat prin A.N.A.F. , reprezentata prin D.G.F.P. Dambovita, impotriva inculpatului si a partii responsabile civilmente S.C. P.G.S. International – S.R.L., reprezentata prin lichidatorul judiciar C.Insolventa – S.P.R.L., reprezentata legal prin asociatul coordonator P.A.E..
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs atat Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste, cat si partea civila ANAF
– prin mandatar DGFP Dambovita, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie in ceea ce priveste gresita achitare a inculpatului.
In recursul parchetului s-a sustinut ca prin hotararea atacata prima instanta a facut o gresita aplicare a legii si de asemenea, ca hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza, motivarea acesteia contrazicand dispozitivul, 9nvocandu-se cazurile de casare prevazute de art.385/9 alin.1 pct.17/1 si pct.9 C.pr.penala.
In acest sens s-a sustinut, in esenta, ca inculpatul a recunoscut in cursul urmaririi penale ca avea cunostinta de faptul ca societatea la care era angajat avea datorii la bugetul consolidat al statului rezultat din stopajul la sursa (declaratia de la fila 54 dosar urmarire penala) si ca a cunoscut faptul ca de la data de 10.10.2009 sediul social al societatii nu mai functioneaza in locatia initiala.
Cu toate acestea, s-a aratat ca inculpatul nu a anuntat organele de stat abilitate despre schimbarea sediului social, iar faptul ca acesta avea calitatea de persoana imputernicita a acestei societati comerciale, rezulta din adresa eliberata de Oficiul Registrului comertului la 17.03.2010.
In aceste conditii, s-a sustinut ca infractiunile pentru care a fost trimis in judecata inculpatul sunt cert dovedite, fiind indubitabil ca inculpatul, in calitate de reprezentant legal al societatii a cunoscut existenta datoriilor catre bugetul de stat rezultate din stopajul la sursa, fiind asa dar intrunite elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala, prev. de art.6 din Legea 241/2005, asa cum inculpatul a recunoscut prin declaratia data in calitate de invinuit in faza de urmarire penala – fila 54 dosar urmarire penala.
In ceea ce priveste cea de-a doua infractiune dedusa judecatii, aceea prevazuta de art.9 alin.1 lit.f din Legea 249/2005, s-a aratat ca de asemenea probele administrate au confirmat faptul ca inculpatul nu a declarat schimbarea sediului social pentru a evita controlul fiscal si plata obligatiilor fiscale, prin aceea ca desi a cunoscut ca de la 10.10.2009 sediul social al societatii nu mai functioneaza in locatia initiala, cu toate acestea nu a anuntat organele de stat despre schimbarea de sediu intervenita.
S-a apreciat in acest sens ca, sustinerea inculpatului in sensul ca nu a cunoscut faptul ca trebuie sa declare schimbarea sediului societatii nu-i inlatura raspunderea penala, deoarece sustragerea de la efectuarea controlului financiar fiscal creeaza posibilitatea savarsirii actelor de evaziune fiscala, fara ca acestea sa fie descoperite, deoarece organele fiscale nu-i cunosc sediul real, iar in concret echipa de control s-a deplasat la sediul social declarat si in speta a constatat ca nu se desfasoara nicio activitate economica la adresa respectiva, neputand fi contactat nici administratorul si nici o alta persoana apartinand acestei societati.
In consecinta, s-a sustinut ca sunt intrunite elementele constitutive ale ambelor infractiuni pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, solicitandu-se admiterea recursului, casarea hotararii atacate si condamnarea inculpatului, cu aplicarea art.33 lit.a c.penal, la o pedeapsa rezultanta privativa de libertate, astfel incat scopul acesteia sa poata fi atins.
Recurenta-parte civila ANAF Bucuresti – prin D.G.F.P.Dambovita, au criticat hotararea in ceea ce priveste gresita achitare a inculpatului precum si gresita respingere a actiunii civile, sustinand, potrivit motivelor scrise de recurs ca, in mod eronat prima instanta a ignorat sesizarile organelor de control, Garda Financiara Dambovita si Activitatea de inspectie fiscala din cadrul D.G.F.P. Dambovita din datele de 28-.01.2010, respectiv 31.01.2010, unde sunt expuse si motivate faptele savarsite de inculpat.
In ceea ce priveste latura civila, s-a sustinut ca in mod gresit a fost respinsa actiunea civila prin care s-a solicitat plata debitelor restante, in solidar cu partea responsabila civilmente, precum si instituirea masurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile, proprietatea debitorului si asupra veniturilor acestuia.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate si condamnarea inculpatului, precum si admiterea in totalitate a actiunii civile, asa cum aceasta a fost formulata.
Recursurile sunt nefondate.
Inculpatul a fost dedus judecatii pentru comiterea in concurs real a doua infractiuni prevazute de dispozitiile normative speciale ce incrimineaza si sanctioneaza evaziunea fiscala, respectiv infractiunea prev. si ped. de art.6 din Legea 241/2005 si respectiv prev. si ped. de art.9 alin.1 lit.f din Legea 241/2005, retinandu-se in sarcina acestuia, in esenta, ca in intervalul 01.01.2009 – 31.12.2009 in calitate de imputernicit - director al S.C. P.G.S. International SRL Bucuresti – sucursala Dambovita, cu stiinta a retinut si nu a virat catre bugetul de stat suma de 20413 lei reprezentand impozit pe salariu, cu retinere la sursa, ce nu a fost varsat bugetului de stat in termen de cel mult 30 de zile de la scadenta si totodata, s-a sustras de la efectuarea verificarilor financiare prin declararea inexacta a sediului social al societatii al carei reprezentant era. Intr-adevar, probele administrate in cursul procesului penal au facut dovada faptului ca inculpatul a fost angajat al SC P.G.S. International SRL Bucuresti, in calitate de director al Sucursalei Dambovita, sucursala ce avea sediul in municipiul Targoviste, figurand in acelasi timp in evidentele Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti (filele 59-63 dosar fond) ca imputernicit al acestei sucursale.
In egala masura se observa insa ca aceasta societate comerciala, avand sediul social in municipiul Bucuresti si avand asociati 2 persoane fizice de cetatenie romana, a constituit sucursale in mai multe judete din tara (alte 21 de judete), marea majoritate a sediilor acestor sucursale fiind situate in localitatile resedinta de judet, unde au fost desemnate pe postul de director de sucursala si imputernicit sucursala, alte persoane angajate ale societatii, potrivit acelorasi mentiuni furnizate de Oficiul Registrului Comertului Bucuresti.
Intr-adevar, la datele de 16.10.2009, 04.01.2010 si 15.01.2010 Garda Financiara Dambovita a transmis prin intermediul serviciului postal, cu confirmare de primire, invitatii pe numele inculpatului in calitate de reprezentant al acestei societati comerciale de a se prezenta la sediul Garzii Financiare, pentru clarificarea unor aspecte legate de activitatea societatii (filele 11-24 dosar fond). Doua dintre aceste invitatii au fost transmise la adresa la care figura sediul Sucursalei Targoviste, respectiv adresa din Targoviste, str.Avram Iancu, bloc 48, sc.C, et.3, ap.14, judet Dambovita, confirmarile de primire fiind returnate cu mentiunea ca firma este mutata si nu se cunoaste noul sediu, iar una fiind transmisa la domiciliul inculpatului in calitate de reprezentant al societatii.
La aceeasi adresa a fost transmis de catre DGFP Dambovita – Activitatea de inspectie fiscala, un aviz de inspectie fiscala pe numele societatii, ce a fost incunostintata prin acest aviz emis la 24.02.2010 ca incepand cu data de 9 martie 2010 va face obiectul unei inspectii fiscale.
Insa, asa cum a precizat inculpatul, in cursul urmaririi penale incepand cu data de 10.10.2009 din cauza problemelor financiare intampinate de societate nu s-a mai putut prelungi contractul de inchiriere pentru spatiul ce constituia sediul social al sucursalei, iar declararea unui alt sediu nu s-a realizat deoarece societatea se afla in faliment, practic activitatea operativa fiind desfasurata doar de catre inculpat cu autoturismul apartinand societatii.
Referitor la invitatiile transmise, in cursul urmaririi penale, inculpatul a recunoscut ca a primit doua dintre acestea, prezentandu-se la Garda Financiara Dambovita unde a prezentat verbal datele solicitate de institutie, neputand prezenta si documentele ce i-au fost solicitate de catre reprezentantii acestei institutii deoarece nu le detine, aceasta documentatie referitoare la activitatea financiar fiscala a societatii fiind detinuta la sediul social central din Bucuresti.
Intr-adevar, asa cum a retinut si prima instanta, sustinerile intimatului inculpat sunt confirmate prin hotararile judecatoresti depuse la dosar, respectiv prin sentinta nr.5759/17.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a comerciala, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC P.G.S. I. SRL Bucuresti cu sediul in Bucuresti, ulterior, la 15.06.2010 Tribunalul Bucuresti dispunand desemnarea unui administrator judiciar, iar prin sentinta nr.2606/05.04.2011 a Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a comerciala, dispunandu-se intrarea in faliment prin procedura generala a debitoarei sus mentionate.
Asa fiind, Curtea constata ca societatea comerciala al carei angajat a fost inculpatul, in calitate de director si imputernicit sucursala, a intrat in procedura de insolventa la 17.11.2009, deci chiar in perioada in care inculpatul a fost notificat sa se prezinte la sediul organelor fiscale abilitate din Targoviste, pentru efectuarea verificarilor financiar fiscale.
Or, prin declansarea procedurii insolventei, instanta a dispus si ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, fiind numit un administrator judiciar provizoriu, asa incat este evident ca, de la acea data inculpatul nu mai avea calitatea legala de imputernicit al sucursalei.
Separat de acest aspect, in mod judicios a retinut prima instanta ca, chiar si pe perioada desfasurarii activitatii de catre inculpat in calitate de director de sucursala, potrivit fisei postului aprobata la 01.11.2007 de directorul general al societatii, inculpatul avea o serie de atributiuni legate de desfasurarea activitatii si a conducerii operative curente a sucursalei, fara insa ca in atributiile sale sa se regaseasca insarcinari concrete privind efectuarea evidentei financiar contabile, aceasta realizandu-se la sediul social al societatii, iar sucursala realizand doar o evidenta financiara primara.
Este evident ca in aceste conditii, toate obligatiile fiscale ale societatii erau, in fapt si in drept, achitate nu de catre inculpat in calitate de imputernicit al sucursalei, toate sumele fiind practic virate de la sediul social central din municipiul Bucuresti, limitele imputernicirii inculpatului fiind restranse doar la reprezentarea societatii pentru infiintarea sucursalei, ridicarea documentelor emise, obtinerea autorizatiilor de functionare si inscrierea de mentiuni, reprezentare in relatiile juridice cu tertii pentru a incheia contracte de prestari servicii, lucru care rezulta din hotararea emisa la 23.11.2007, adoptata de Adunarea Generala extraordinara a asociatiilor acestei societati comerciale.
Mai mult decat atat, in cadrul societatii, figura angajata pe postul de director economic o alta persoana, numita M.R., care avea ca atributiuni asigurarea intocmirii corecte si depunerii la termen tuturor declaratiilor lunare si situatiilor periodice, organizare, indrumarea, conducerea si controlul activitatii financiar contabile a societatii, aceasta persoana fiind cea care raspunde, practic, de desfasurarea tuturor aspectelor legate de derularea operatiunilor financiar contabile.
Faptul ca inculpatul a fost angajatul acestei societati comerciale pe baza de contract de munca cu incepere de la 01.09.2005 si pana la 01.02.2010, cand a fost pensionat, conduce la concluzia faptului ca acesta a derulat raporturi de munca cu societatea comerciala, limitele desfasurarii acestor raporturi fiind reglementate de Codul Muncii, neputandu-i incumba inculpatului sarcini suplimentare in conditiile in care acestea nu au fost prevazute in fisa postului si mai mult decat atat in cadrul societatii exista o alta persoana angajata ce avea atributii privind organizarea si desfasurarea activitatii pe linie financiar contabila.
Ca este asa, o confirma si faptul ca in cauza nu au fost administrate nici un fel de mijloace de proba din care sa rezulte ca inculpatul ar fi avut ca atributii de serviciu varsarea sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.
Este real faptul ca in declaratiile invocate in recursul parchetului, aflate la filele 53-54 dosar urmarire penala, declaratii date de inculpat la 09.03.2010 si 30.04.2010, acesta a recunoscut ca era angajat ca director operativ al sucursalei, insa asa cum s-a precizat mai sus, a aratat ca intrarea in faliment a societatii datorita problemelor financiar si imposibilitatea prelungirii contractului de inchiriere au condus la necesitatea schimbarii sediului, insa aceste declaratii nu pot fi apreciate ca o recunoastere a vinovatiei de catre inculpat, in conditiile in care, asa cum am aratat mai sus, inculpatul a precizat in continuarea declaratiilor ca a instiintat despre aceasta situatie reprezentantii Garzii Financiare Dambovita, unde s-a prezentat si a adus la cunostinta verbal situatia invederata, fara a putea prezenta documente deoarece nu le detinea, acestea fiind detinute la sediul central din Bucuresti.
Or, faptul ca la finalul acestor declaratii inculpatul a facut precizarea ca avea cunostinta despre faptul ca societatea la care era angajat are datorii la bugetul statului, nu poate fi in nici un caz asimilat unei recunoasteri a vinovatiei si cu atat mai mult, nu poate justifica concluzia intrunirii elementelor constitutive ale infractiunilor pentru care acesta a fost dedus judecatii.
Este evident ca, existenta acestor datorii putea fi cunoscuta de inculpat din moment ce acesta cunostea faptul ca societatea al carei angajat este se afla in procedura insolventei, acesta fiind de altfel si elementul de baza al procedurii insolventei.
In plus, asa cum a retinut si prima instanta, atata vreme cat sucursala din Targoviste si-a desfasurat activitatea intr-un spatiu inchiriat este evident ca prin intermediul publicitatii efectuate la Registrul Comertului, durata expirarii contractului de inchiriere era opozabila tertilor, cu atat mai mult organele fiscale putand solicita de la aceasta institutie toate datele necesare, inclusiv pe cele vizand persoanele cu atributiuni financiar contabile, precum si datele necesare contactarii lichidatorului judiciar ce fusese desemnat in cadrul procedurii insolventei.
In conditiile in care, pe perioada derularii raporturilor sale de munca inculpatul nu a avut atributiuni legate de desfasurarea operatiunilor financiar contabile, aspectul invederat mai sus, nu poate conduce in nici un caz la concluzia vinovatiei inculpatului, atata vreme cat nu s-a facut dovada intrunirii tuturor elementelor constitutive ale infractiunilor deduse judecatii.
Facand analiza textelor legale incriminatoare ce constituie obiectul trimiterii in judecata al inculpatului, curtea constata ca disp. art.6 din Legea nr.241/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca este infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.
In acelasi sens, dispozitiile art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca este infractiunea de evaziune fiscala si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi fapta de sustragere de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, savarsita in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale.
Or, atata vreme cat inculpatul nu avea nici un fel de atributiuni legale pe linia indeplinirii obligatiilor fiscale ale societatii, facandu-se dimpotriva dovada contrara in sensul ca o alta persoana exercita in fapt si in drept aceste atributii, Curtea constata ca nu se poate pune problema antrenarii raspunderii penale al inculpatului pentru infractiunile pentru care acesta a fost dedus judecatii, practic infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art.6 din Legea nr. 241/2005 nefiind comisa de inculpat deoarece acesta nu avea in fapt si in drept calitatea ceruta pentru a deveni subiect activ al acestei infractiuni si in egala masura lipsind in intregime elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art.9 alin.1 lit.f, deci atat latura subiectiva cat si cea obiectiva, dar mai ales scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, nedovedindu-se prin nici un mijloc de proba ca inculpatul ar fi urmarit producerea acestui scop prevazut anume de lege.
Fata de considerentele expuse, curtea constata ca solutia dispusa de prima instanta este legala si temeinica, nefiind incidente niciunul dintre motivele de recurs invocate de catre parchet.
Dimpotriva, curtea constata ca hotararea cuprinde o ampla motivare atat a situatiei de fapt, cat si a tuturor elementelor ce au format convingerea completului de judecata,facandu-se o detaliata analiza a tuturor mijloacelor de proba ce au fundamentat solutia pronuntata, neexistand nicio contradictie intre motivare si dispozitiv, prin urmare nefiind incident cazul de casare prevazut de art.385/9 alin.1 pct.9 C.pr.penala.
Nici cazul de casare prevazut de art.385/9 alin.1 pct.17/1 C.pr.penala nu poate fi retinut in speta, atata vreme cat din probele administrate reiese cu claritate ca prima instanta nu a facut o gresita aplicare a legii, ci dimpotriva a realizat o corecta apreciere a tuturor elementelor decurgand din situatia de fapt ce au fost in mod judicios corelate si interpretate prin prisma textelor normative invocate.
Pentru acelasi rationament este evident ca si recursul partii civile este apreciat de asemenea ca nefondat, cu atat mai mult cu cat, asa cum a retinut si prima instanta, procedura insolventei societatii comerciale al carei angajat a fost inculpatul a fost declansata tot la cererea unui organ fiscal si anume directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti, procedura in cadrul careia creantele pot fi valorificate, asa incat nu se poate pune problema temeiniciei actiunii civile exercitata in prezenta cauza.
(Judecator Cristina Georgescu)