Efectele art. 289 din Codul muncii privitoare la reintegrarea in functie.

 

Odata anulata decizia de desfacere a contractului individual de munca, nu este necesara emiterea unei noi decizii de reintegrare a salariatului in functia detinuta anterior, deoarece acesta ramane angajatul societatii si se bucura de aceleasi drepturi avute anterior deciziei.

 

Art. 289 Codul muncii

 

Prin sentinta civila nr. 1960/2010, Tribunalul Constanta a respins exceptia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea si a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul M.G. in contradictoriu cu parata SC THR M.R. SA.

Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 11605/118/2009 reclamantul M.G. a chemat in judecata pe parata S.C. THR M.N. S.A,  solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei de concediere nr. 638/06.10.2009 emisa de parata, cu consecinta reintegrarii sale in postul anterior detinut si a obligarii paratei la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat in calitate de salariat, sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Reclamantul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de concediere, apreciind ca aceasta a fost emisa dupa mai mult de 6 luni de la data savarsirii faptei, fiind astfel incalcate prevederile art. 268 alin.1 Codul muncii.

Pe fondul cauzei, reclamantul a invederat ca parata nu a emis o decizie de reintegrare in functie, in baza hotararii judecatoresti executorii, desi a sustinut ca  a procedat la reintroducerea sa in condica de prezenta si a efectuat cuvenitele modificari in programul informatic privind evidenta salariatilor.

La termenul din 20.01.2010, instanta a calificat exceptia tardivitatii emiterii deciziei de concediere, invocata de reclamant, ca fiind exceptia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea, pornind de la natura termenelor reglementate de art. 268 alin.1 Codul muncii. La acelasi termen de judecata, a fost unita cu fondul exceptia mentionata, intrucat, in temeiul art. 137 alin.2 C.proc.civ., instanta a apreciat ca fiind utile solutionarii exceptiei, probe comune cu cele necesare fondului.

Retinand pe de o parte ca abaterea disciplinara savarsita de reclamant a avut caracter continuu, astfel ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data epuizarii faptei ce atrage raspunderea disciplinara, iar pe de alta parte ca sanctionarea angajatorului prin calcularea termenului de prescriptie de la data primei absente nemotivate ar reprezenta o incalcare a principiului respectarii bunei-credinte in raporturile contractuale, instanta va respinge exceptia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea ca nefondata.          

Pe fond s-a apreciat ca actiunea este nefondata deoarece rezulta fara putinta de tagada  ca in perioada care a precedat emiterii deciziei de sanctionare, ulterior pronuntarii hotararii judecatoresti executorii de reintegrare in functie,  reclamantul nu s-a prezentat la locul de munca, dupa cum el insusi a sustinut, pentru singurul considerent al inexistentei unei decizii unilaterale a angajatorului prin care sa se dispuna efectiva sa reintegrare.

Reclamantul s-a rezumat la corespondenta purtata cu parata, invocand inexistenta deciziei de reintegrare, desi adresele expediate de societate erau clare asupra modului in care aceasta interpreta dispozitiile instantei. Prin urmare, fiind in posesia unui titlu executoriu care consacra redobandirea calitatii de salariat, reclamantul era cel obligat sa dea eficienta acestui titlu, prin prezentarea la serviciu, abia in cazul refuzului paratei de a-l reprimi avand posibilitatea recurgerii din nou la instanta.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurentul reclamant
care a formulat urmatoarele critici:

Este adevarat ca legislatia nu prevede obligativitatea emiterii unei decizii de reintegrare, insa din probele administrate nu rezulta ca parata ar fi procedat la reintegrarea salariatului.

In mod eronat instanta de fond a retinut culpa reclamantului prin neprezentarea „cel mai tarziu de la data la care reclamantul a primit cea din urma adresa (5351/01.07.2009), moment de la care ii revenea obligatia de a se prezenta la serviciu”. Obligatia de a executa hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila ii apartine angajatorului si nu angajatului, iar neindeplinirea acesteia este o infractiune, pentru care, de altfel, recurentul a formulat si plangere penala, nesolutionata insa.

Solicita instantei sa observe ca angajatorul nu a adus la cunostinta reclamantului faptul ca a fost reactivat contractul si nici ca a fost luata masura reintroducerii in condica de prezenta, fapt ce denota ca masurile intreprinse au fost ascunse si nu a existat intentia reala de a fi reintegrat, fapt neretinut de catre instanta de fond.

De asemenea, in considerente, instanta de fond a retinut in mod eronat faptul ca singurul considerent al neprezentarii la locul de munca a fost inexistenta unei decizii unilaterale a angajatorului de reintegrare, intrucat, atat in actiune, cat si prin concluziile scrise s-a evidentiat de catre reclamant, inexistenta unei date certe (privind data reintegrarii) comunicate de catre angajator.

Fata de acest aspect, solicita sa se constate ca, pe de o parte o persoana nu se poate prezenta la o institutie fara o dovada a calitatii de salariat (hotararea nu reprezinta o dovada, ci doar o premisa a obtinerii acestei calitati), astfel incat reclamantul avea, fie posibilitatea de a formula plangere penala (ceea ce a si facut, dar care nu s-a solutionat nici pana in prezent), fie de a urma etapa executarii silite, in care, fiind vorba despre o obligatie „de a face intuituu personae”, avea ca unica solutie dispozitiile art. 580

³

din Codul de procedura civila, modalitate de durata, costisitoare si fara efect practic.

Prin cererea completatoare, recurentul a invocat si motivul de casare prevazut de art. 304 pct.1 cod procedura civila si anume ca instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale deoarece au intervenit modificari in compunerea completului de judecata.

Intimata parata a invocat tardivitatea completarii motivelor de recurs iar pe fond a solicitat respingerea recursului intrucat reclamantul este in culpa pentru neexecutarea sentintei in ce priveste reintegrarea in munca atata vreme cat nu a dat curs adreselor societatii de a se prezenta la birou pentru incheierea contractului de munca.

Analizand sentinta recurata in raport de criticile formulate, de probele administrate in cauza si de dispozitiile legale incidente, Curtea constata ca recursul este nefondat
.

Instanta va solutiona cu prioritate exceptia tardivitatii completarii motivelor de recurs in considerarea disp. art. 137 alin.1 cod procedura civila.

Cu privire la aceasta exceptie, trebuie observat ca recurentul a solicitat prin cererea formulata la 12.04.2011 sa se constate nelegalitatea modificarii componentei completului de judecata intrucat judecatorul care a participat la dezbateri si a pronuntat hotararea in cauza, nu a mai facut parte din acest complet pana la acea data.

Aceasta exceptie chiar daca face trimitere la motivul de casare prevazut de art. 304 pct.1 cod procedura civila in realitate antameaza problema reglementata de art. 260 cod procedura civila insa acesta considera ca la pronuntarea hotararii trebuia sa participe judecatorul care a administrat probele in cauza desi textul se refera la o alta situatie si anume la obligatia de a se pronunta hotararea de catre aceiasi judecatori care au participat la judecata si in fata carora s-au pus concluzii cu ocazia inchiderii dezbaterilor.

Curtea nu poate retine o astfel de aparare deoarece inlocuirea unui judecator din compunerea completului de judecata la unul din termene s-a facut legal, cu respectarea dispozitiilor din Regulament avand in vedere ca acesta s-a aflat in concediu medical la data de 23.11.2010 iar inlocuirea s-a facut cu judecatorul din planificarea de permanenta aprobata in sedinta de Colegiu prin hotararea nr. 37/2010, acesta participand la judecata cauzei.

Asadar, instanta a fost legal constituita.

Pe fondul cauzei, Curtea constata ca este corecta interpretarea data de instanta de fond probelor administrate in cauza.

Astfel, prin sentinta civila nr. 1369/21.11.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 204/09.05.2008 si reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior.

Conform art. 289 codul muncii “hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept”.

De vreme ce instanta a dispus anularea deciziei de concediere intra in functiune principiul retroactivitatii, adica nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, inlaturand efectele concedierii produse intre momentul emiterii actului si cel al anularii de catre instanta.

Din acest principiu izvoraste si cel al repunerii in situatia anterioara, ceea ce inseamna ca persoana in cauza trebuie sa-si recupereze toate drepturile de care a fost deposedata prin decizia nelegala a angajatorului, respectiv statutul de salariat, functia, postul, locul de munca, precum si despagubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioada cat a fost impiedicat sa-si indeplineasca atributiile de serviciu.

In aceste conditii nu este necesara emiterea unei decizii noi prin care angajatorul sa dispuna repunerea salariatului in postul detinut anterior, deoarece cu ocazia solutionarii litigiului s-a transat aceasta problema a functiei ocupata de salariat, astfel ca angajatorul trebuie sa se conformeze reintegrandu-l pe salariat in litera si in spiritul titlului executoriu.

Reclamantul nu trebuia sa astepte emiterea unei decizii de reincadrare pe postul detinut, deoarece odata anulata decizia de concediere acesta a redobandit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate.

Adresele prin care societatea i-a cerut sa se prezinte la serviciu fac dovada ca aceasta a dat curs dispozitiei cuprinsa in titlul executoriu, astfel ca refuzul salariatului de a se prezenta justifica emiterea deciziei de concediere contestata prin cererea de fata.

Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 312 cod procedura civila recursul declarat impotriva sentintei civile nr. 1960/29.11.2010 a Tribunalului Constanta va fi respins ca nefondat.

Decizia civila nr. 209/CM/17.05.2011

Dosar nr. 11605/118/2009

Judecator redactor Mariana Badulescu