DUMITRU DAVID IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 6 martie 2012 intr-o camera compusa din: Josep Casadevall,
presedinte,
Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos,
judecatori
si Marialena Tsirli,
grefier adjunct de sectie,

Avand in vedere cererile din documentul anexat,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Toti reclamantii au domiciliu in Romania si sunt resortisanti romani. Persoanele particulare asociate cu numele reclamantilor si alte detalii se gasesc in tabelul anexat.

A. Circumstantele cauzelor

2. Faptele cauzelor, asa cum au fost expuse de catre reclamanti, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
3. Reclamantii s-au pensionat in temeiul Legii nr. 3/1977. Acestia au lucrat in industria miniera si la caile ferate, incadrandu-se, in principiu, la grupa I de munca, in conformitate cu Legea nr. 3/1977 (a se vedea infra, Dreptul si practica interne relevante).
4. Cererile au ca obiect, in principal, recalcularea dreptului de pensie al reclamantilor in temeiul Legii nr. 19/2000, precum si solutionarile diferite ale unor actiuni asemanatoare in fata instantelor interne, ca rezultat al luarii in considerare al stagiului de cotizare aplicabil pentru „conditii speciale de munca” ca fiind de 20 sau de 30 de ani.
5. Autoritatile competente au luat in considerare la recalcularea dreptului de pensie al reclamantilor un stagiu de cotizare de 30 de ani. Acestia din urma au sustinut in fata instantelor nationale ca, pentru recalcularea dreptului lor de pensie in temeiul Legii nr. 19/2000, trebuia luat in considerare un stagiu de cotizare de 20 de ani, fiind astfel indreptatiti la un cuantum mai mare al pensiei. Si-au intemeiat rationamentul pe doua randuri de argumente.
6. In primul rand, unii reclamanti pretind ca ar fi trebuit sa li se aplice aceleasi conditii ca in cazul persoanelor care au lucrat in „conditii speciale”, conform art. 20 si art. 42 din Legea nr. 19/2000, si care s-au pensionat dupa intrarea ei in vigoare, beneficiind astfel de un stagiu de cotizare de 20 de ani. In al doilea rand, unii dintre reclamanti sustin ca interpretarea corecta a art. 14 din Legea nr. 3/1977 rezulta in aplicarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani si in cazurile acestora. In plus, unii dintre reclamanti sustin ca Decizia nr. 40/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, a stabilit ca stagiul de cotizare este de 20 de ani, astfel cum este reglementat la art. 14 din Legea nr. 3/1977, in partea sa relevanta. Acestia din urma argumenteaza ca aceeasi abordare a fost adoptata si de alte instante, care au admis cereri identice apartinand fostilor colegi ai reclamantilor.
7. Contestatiile reclamantilor la modul de recalculare a pensiilor de catre casele nationale de pensii au fost respinse prin hotarari definitive ale instantelor competente.

Aceste hotarari, precum si jurisprudenta divergenta se gasesc in tabelul anexat.

B. Dreptul si practica interne relevante

8. Dispozitiile relevante din Legea nr. 3/1977 sunt redactate dupa cum urmeaza:

Art. 1

„(3) In raport de conditiile, complexitatea si importanta muncii, locurile de munca se incadreaza in grupa I, II sau III de munca [...].”

Art. 8

„(1) Personalul muncitor care are o vechime in munca de minimum 30 ani barbatii si 25 ani femeile are dreptul la pensie [.] la implinirea varstei de 62 ani barbatii si 57 ani femeile”

Art. 14

„(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cate:

1. un an si sase luni pentru grupa I de munca;
2. un an si trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea varstei de:

1. 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;
2. 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.”

9. Dispozitiile relevante din Legea nr. 19/2000 sunt redactate dupa cum urmeaza:

Art. 20

„In sensul prezentei legi, locurile de munca in conditii speciale sunt cele din: a) unitatile miniere, pentru personalul care isi desfasoara activitatea in subteran cel putin 50% din timpul normal de munca in luna respectiva;

[•••]”

Art. 43

„(1) Asiguratii care si-au desfasurat activitatea in locurile de munca prevazute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani in aceste conditii beneficiaza de pensie pentru limita de varsta incepand cu varsta de 45 de ani. [...]”

Art. 77

„(1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare se determina prin impartirea numarului de puncte rezultat din insumarea punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare la numarul de ani corespunzator stagiului complet de cotizare [...].

(2) In situatia asiguratilor prevazuti la art. 43 [...], la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau in considerare stagiile de cotizare prevazute la aceste articole.”

10. Dispozitiile relevante ale Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, pronuntata in recurs in interesul legii, cu privire la interpretarea art. 77 coroborat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, publicata in Monitorul Oficial la 20 mai 2009, sunt redactate dupa cum urmeaza:

„Instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare [.] pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 si care si-au desfasurat activitatea in grupe speciale de munca.

Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca persoanele pensionate [.] beneficiaza la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. [...]

Alte instante, dimpotriva, au considerat ca pentru persoanele pensionate [...] stagiul de cotizare, in vederea determinarii punctajului mediu, este cel prevazut de legea in vigoare la data pensionarii. [.]

[...] singurele facilitati oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat in grupa I sau II de munca sunt acordarea sporului de grupa si posibilitatea pensionarii inainte de implinirea varstei standard de pensionare, dispozitiile art. 14 din acest act normativ neavand semnificatia reducerii stagiului de cotizare [...].

Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii. [...]”

11. Dispozitivul Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, disponibil anterior publicarii deciziei in Monitorul Oficial, este redactat dupa cum urmeaza:

„Dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 [...] se interpreteaza in sensul ca stagiul complet de cotizare [...] pentru persoanele ale caror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 [.] este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.”

12. Unele instante au interpretat ca Decizia nr. 40/2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie facea referire la un stagiu de cotizare de 30 de ani. Este cazul Curtii de Apel

Pitesti, decizia nr. 375/R-CA din 2 martie 2009, al Curtii de Apel Ploiesti, decizia nr. 755 din 14 aprilie 2009, al Curtii de Apel Brasov, decizia nr. 768/R din 6 iulie 2010 si nr. 716/R, 707/R si 708/R din 29 iunie 2010, al Curtii de Apel Craiova, decizia nr. 5776 din 19 noiembrie 2010, al Curtii de Apel Craiova, decizia nr. 5038 din 15 octombrie 2010 si al Curtii de Apel Cluj, decizia nr. 2417/R din 6 octombrie 2010.

13. Alte instante au interpretat ca Decizia nr. 40/2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie facea referire la un stagiu de cotizare de 20 de ani. Este cazul Curtii de Apel Pitesti, decizia nr. 56/R-CA din 23 martie 2009, al Curtii de Apel Bucuresti, deciziile nr. 3988R din 17 octombrie 2008, nr. 4805R din 28 noiembrie 2008, nr. 4859/R din 3 decembrie 2008; nr. 1528/P din 11 martie 2009, nr. 1895 din 25 martie 2009, nr. 4596R din 19 iunie 2009, nr. 5423/R din 7 octombrie 2009, nr. 5868/R din 22 octombrie 2009 si nr. 6967R din 27 noiembrie 2009, al Curtii de Apel Ploiesti, decizia nr. 492 din 16 martie 2009, al Curtii de Apel Constanta, deciziile nr. 312/AS din 21 aprilie 2009 si nr. 77/AS din 2 martie 2010, al Curtii de Apel Galati, decizia nr. 470/R din 5 mai 2009 si al Curtii de Apel Brasov, deciziile nr. 1047/R si 1036/R din 5 octombrie 2010.

Capete de cerere

14. Reclamatii s-au plans ca le-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil, prevazut la art. 6 din conventie, motivand ca diverse instante nationale au solutionat in mod diferit cazuri identice de recalculare a dreptului de pensie pentru persoane care s-au pensionat in temeiul Legii 3/1977, pe baza duratei stagiului de cotizare luat in considerare. Hotararile finale prezentate de reclamanti, pentru a exemplifica jurisprudenta divergenta in aceasta problema, sunt enumerate in tabelul anexat. Reclamantii s-au plans ca aceste hotarari, pronuntate intre anii 2005 si 2010, confirma existenta unei jurisprudente divergente la instantele interne, in ciuda Deciziei nr. 40/2008 pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii.
15. Acestia s-au mai plans, in esenta, ca solutiile divergente prin care au fost admise sau, din contra, cum este cazul reclamantilor, au fost respinse pretentii financiare identice cu privire la recalcularea pensiilor, au dus la discriminare, incalcand art. 14 din conventie si art. 1 din Protocolul nr. 12, coroborate cu art. 6 sus-mentionat.
16. De asemenea, reclamantii s-au plans in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, considerat separat si coroborat cu art. 14 din conventie, ca deciziile favorabile obtinute in situatii similare de alte persoane pensionate sau fosti colegi le-au creat asteptari legitime ca vor primi un tratament similar si, astfel, ca vor beneficia de o pensie marita.

In drept

17. Reclamantii s-au plans ca le-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din conventie, prin existenta unei jurisprudente divergente cu privire la durata stagiului de cotizare care trebuie luata in considerare pentru recalcularea dreptului de pensie. Acestia s-au mai plans, in esenta, ca solutionarile divergente susmentionate au creat discriminare, incalcand art. 14 din conventie si art. 1 din Protocolul nr. 12, coroborate cu art. 6 din conventie. Partile relevante din dispozitiile invocate sunt redactate dupa cum urmeaza:

Art. 6

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege[...]”.”

Art. 14

„Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de [prezenta] conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.”

Art. 1 din Protocolul nr. 12

„1. Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nici o discriminare bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate in paragraful 1.”

18. Curtea considera ca nu se poate pronunta in speta cu privire la admisibilitatea acestor capete de cerere si ca este deci necesar, in conformitate cu art. 54 § 2 lit. d) din Regulamentul Curtii, sa comunice Guvernului aceasta parte a cererii.
19. De asemenea, reclamantii s-au plans in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 considerat separat si coroborat cu art. 14 din conventie, ca hotararile favorabile obtinute de alte persoane pensionate in situatii similare le-au creat asteptari legitime ca vor beneficia si ei de pensii marite. Art. 1 din Protocolul nr. 1 este redactat dupa cum urmeaza:

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

20. Curtea retine, cu titlu introductiv, ca art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplica numai pentru bunurile existente ale unei persoane. In acest fel, veniturile viitoare nu pot constitui „bunuri”, decat daca acesteau au fost deja castigate sau plata va fi efectuata cu certitudine [a se vedea, de exemplu,
    Koivusaari si altii impotriva Finlandei
    (dec.), nr. 20690/06, 23 februarie 2010]. Cu toate acestea, in anumite circumstante, „speranta legitima” de a obtine un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protectia prevazuta la art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, in cazul in care un drept de proprietate face obiectul unei cereri, se poate considera ca persoana indreptatita are o „speranta legitima” daca exista temei suficient pentru acest drept in legislatia nationala, de exemplu, in cazul in care exista o jurisprudenta consacrata a instantelor interne care confirma existenta acestuia [a se vedea
    Kopecky impotriva Slovaciei
    (MC), nr. 44912/98, pct. 52, CEDO 2004-IX). Totusi, nu se poate considera ca exista o speranta legitima in cazul in care exista divergente cu privire la interpretarea si aplicarea corecta a legislatiei interne, iar cererile reclamantilor sunt respinse ulterior de instantele nationale
    (idem,
    pct. 50).
21. In cazul de fata, nu se poate considera ca pretentiile reclamantilor cu privire la modul in care pensiile acestora ar fi trebuit calculate au suficient temei in jurisprudenta interna, din moment ce interpretarea instantelor in aceasta problema a fost diferita, conform deciziei Inaltei Curti din 22 septembrie 2008, pronuntata in recurs in interesul legii (supra, pct. 10). In plus, pe baza datelor din speta, nimic nu indica faptul ca, in momentul cand cererea reclamantilor a fost respinsa, ar fi existat o jurisprudenta constanta in sensul pretentiilor acestora (supra, pct. 12-13).

Rezulta ca reclamantii nu aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

22. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii, art. 14 din conventie completeaza celelalte dispozitii materiale ale conventiei si ale protocoalelor acesteia. Acesta nu are o existenta autonoma specifica, din moment ce are efecte numai in coroborare cu exercitarea drepturilor si libertatilor aparate prin dispozitiile respective. Desi aplicarea art. 14 nu presupune incalcarea acestora, in aceasta masura fiind independent, nu poate fi aplicat decat daca faptele in cauza intra in domeniul de aplicare al uneia sau mai multor astfel de dispozitii [a se vedea
    Hans-Adam von Liechtenstein impotriva Germaniei
    (MC), nr. 42527/98, pct. 91, CEDO 2001-VHI].
23. In aceste circumstante, capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din conventie, considerat separat si coroborat cu art. 14 din conventie, este considerat inadmisibil
    ratione materiae,
    in conformitate cu art. 35 § 3 si 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Decide
sa conexeze cererile;

Decide
sa amane examinarea plangerilor reclamantilor cu privire la existenta unei jurisprudente interne divergente si incalcarea art. 6 din conventie, considerat separat si coroborat cu art. 14, si a art. 1 din Protocolul nr. 12;

Declara
restul cererilor inadmisibile.

Marialena Tsirli Josep Casadevall

Grefier adjunct Presed