Drepturi salariate ale personalului platit din fonduri publice, Sporuri ce pot fi acordate
31 martie 2020Dreptul personalului didactic din unitatile de invatamant preuniversitar la decontarea navetei
31 martie 2020
Drepturi salariale, Dovada achitarii lor prin recunoasterea salariatului, inserata in cererea acestuia de incetare a contractului individual de munca
- Codul muncii : art. 168 alin. (1)
C
ererea de lichidare, in care s-a consemnat achitarea la zi a drepturilor salariale cuvenite unui angajat si in temeiul careia au incetat raporturile de munca ale acestuia cu angajatorul, reprezinta o dovada a incasarii tuturor drepturilor salariale la care era indreptatit acesta pe durata contractului individual de munca, in conditiile in care el nu a semnat statele de plata, insa au fost achitate toate contributiile de asigurari sociale aferente acestora si cererea mentionata nu a fost denuntata ca falsa de catre salariat, care a refuzat, de altfel, in mod nejustificat, sa se prezinte in fata instantei pentru indeplinirea procedurii de verificare a acesteia, desi a contestat semnatura sa.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 83/A din 29 ianuarie 2015, P.C.
Prin sentinta civila nr. 781/6.06.2014, pronuntata in dosarul nr. 281/115/2014, Tribunalul Caras-Severin a respins actiunea formulata de catre reclamantul F.I. impotriva paratei SC „S.” SRL Timisoara, avand ca obiect obligarea paratei la plata salariului aferent perioadei 21.05.2013 - 6.11.2013.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamantul a fost angajatul paratei, in baza contractului individual de munca nr. 21/20.05.2013, ca sofer masina de mare tonaj, incepand cu data de 21.05.2013 si pana la data de 6 noiembrie 2013, cand, la cererea sa, raporturile de munca au incetat, prin decizia nr. 41/6.11.2013.
Instanta de fond a constatat ca statele de plata nu sunt semnate de catre reclamant, insa prin cererea de desfacere a contractului de munca la zi, incepand cu data de 6 noiembrie 2013, reclamantul a mentionat ca i-au fost achitate toate drepturile salariale.
Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, conform art. 159 alin. (1) din Codul muncii, si se plateste cel putin o data pe luna, potrivit art. 166 alin. (1) din Codul muncii, iar dovada platii salariului se face prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul respectiv, in conformitate cu dispozitiile art. 168 alin. (1) din Codul muncii.
Tribunalul a concluzionat ca, desi reclamantul nu a semnat statele de plata si a sustinut ca nu a primit salariul, acesta, la lichidarea raporturilor de munca, prin cererea formulata, a mentionat ca a primit „toate drepturile salariale”, iar alegatia ca mentiunea n-ar fi conforma cu realitatea nu justifica inlaturarea inscrisului decat daca acesta ar fi fost constatat ca fiind fals, in conditiile legii.
Reclamantul a declarat apel, in termenul legal, impotriva acestei hotarari judecatoresti, solicitand admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei apelate, sensul admiterii actiunii si obligarii paratei la plata sumei de 4500 lei, reprezentand drepturile salariale neachitate pentru perioada 21.05.2013 - 6.11.2013, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii de apel, reclamantul arata ca, cererea de lichidare din 6.11.2013 a fost redactata de reprezentantii paratei, iar semnatura de pe aceasta nu o recunoaste. Reclamantului nu i s-a intocmit o nota de lichidare, care sa-i fi fost comunicata conform prevederilor legale, ci a fost scos cu forta din incinta societatii, ca urmare a solicitarii platii drepturilor salariale, iar nota de lichidare i-a fost azvarlita pe geam de sotul administratorului societatii.
Statele de plata nu sunt semnate, iar cererea cu interogatoriul pentru administratorul societatii, care ar fi fost de natura sa lamureasca cauza, a fost respinsa nejustificat de catre prima instanta.
Parata nu a facut dovada platii salariului, conform art. 168 din Codul muncii, desi ii revenea sarcina probei.
Reclamantul invoca deciziile nr. 1010/2010 si 882/2012 ale Curtii Constitutionale si sustine ca nu pot fi retinute apararile paratei ca banii au fost achitati fiului reclamantului, fara nici un fel de mandat in acest sens.
Parata-intimata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, aratand ca mentiunea din cererea de lichidare face dovada incasarii drepturilor salariale, iar reclamantul nu a solicitat efectuarea unei expertize grafologice.
Reclamantul-apelant a depus raspuns la intampinare si concluzii scrise, prin care solicita inlaturarea apararilor paratei.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, parata-intimata a reluat sustinerile din intampinare.
In apel, instanta a incuviintat luarea unor probe de semnatura reclamantului, insa, urmare a neprezentarii acestuia, desi s-au acordat 2 termene de judecata in acest sens, Curtea l-a decazut din proba incuviintata.
Analizand apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate si a dispozitiilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, instanta de apel a apreciat apelul neintemeiat, cu urmatoarea motivare:
In mod corect a respins prima instanta actiunea reclamantului, apreciind ca parata a facut dovada platii integrale a drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
Conform art. 168 alin. (1) din Codul muncii, dovada platii salariului se face prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul respectiv.
In cererea de lichidare nr. 55/6.11.2013, care a stat la baza incetarii raporturilor de munca ale reclamantului, este consemnata achitarea tuturor drepturilor salariale. Reclamantul nu a contestat ca ar fi solicitat incetarea raporturilor de munca.
Aceasta mentiune se coroboreaza cu faptul achitarii tuturor contributiilor de asigurari sociale, fapt recunoscut de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, dar si cu rezultatul verificarilor facute de Inspectoratul Teritorial de Munca Timis si comunicate reclamantului prin adresa nr. 65/14.01.2014.
In fata instantei de fond reclamantul a sustinut ca nu-i apartine semnatura de pe cererea de lichidare. La termenul de judecata din 26 mai 2014, conform mentiunilor din incheierea de sedinta de la acea data, la interogatoriul luat reclamantului, acesta a aratat ca „nu-si recunoaste semnatura de pe cererea de lichidare, dar ca nu doreste inscrierea in fals cu privire la acest document”.
In apel, desi s-a incuviintat o verificare de scripte si s-au acordat doua termene de judecata in acest sens, reclamantul nu s-a prezentat in instanta pentru a i se lua probe de semnatura, fara a justifica aceasta absenta, astfel ca instanta l-a decazut din proba, apreciind ca atitudinea acestuia atat in fata instantei de fond, cat si in apel are ca scop doar tergiversarea procesului.
Avand in vedere conduita reclamantului in ambele faze procesuale, constatarile Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, necontestarea formularii cererii de incetare a raporturilor de munca si declaratia reclamantului, in fata instantei de fond, ca nu doreste sa se inscrie in fals, Curtea, fata de prevederile art. 301-308 din Codul de procedura civila, a apreciat ca cererea de lichidare, in care s-a consemnat achitarea la zi a drepturilor salariale, reprezinta o recunoastere a incasarii acestora, astfel ca pretentiile reclamantului sunt neintemeiate.
Fata de cele de mai sus, in baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul declarat de catre reclamant, ca