Dreptul de a avea o convingere si dreptul de a o manifesta

31. Art. 9 § 1 din Conventie are doua componente, referitoare, respectiv, la dreptul de a
    avea
    o convingere  si la dreptul de a o
    manifesta:

• dreptul de a
  avea
  orice convingere (religioasa sau nu) pentru sine  si de a- si schimba religia sau convingerea. Acest drept este
  absolut si neconditionat;
  statul nu poate sa se amestece - de exemplu, dictandu-i persoanei ce trebuie sa creada ori luand masuri coercitive pentru a o obliga la schimbarea convingerii
  (Ivanova impotriva Bulgariei,
  
  pct. 79; Mockute impotriva Lituaniei; pct. 119);
• dreptul de a- si
  manifesta
  convingerea in mod individual  si in particular, dar  si de a o practica in societate impreuna cu altii  si in public. Acest drept
  nu este absolut:
  intrucat manifestarea, de catre o persoana, a convingerilor sale religioase poate avea consecinte pentru altii, autorii Conventiei au ata sat acestei componente a libertatii de religie rezervele formulate la alin. 2 al art. 9. Acesta din urma prevede ca orice restrangere adusa libertatii de a- si manifesta religia sau convingerea trebuie sa fie prevazuta de lege  si sa constituie o masura necesara, intr-o societate democratica, pentru realizarea unuia sau a mai multora dintre scopurile legitime prevazute aici
  (Eweida si altii impotriva Regatului Unit,
  pct. 80). Cu alte cuvinte, limitarile prevazute la alin. 2 al art. 9 se refera numai la dreptul de a
  manifesta o
  religie sau convingere, nu la dreptul de a
  avea
  una
  (Ivanova impotriva Bulgariei,
  pct. 79).

32. Art. 9 § 1 garanteaza „libertatea de a- si manifesta religia sau convingerea [...] in public sau in particular". Cu toate acestea, cele doua componente ale alternativei - „in public sau in particular" - nu pot fi considerate ca excluzandu-se reciproc sau ca lasand posibilitatea de a alege autoritatilor publice; aceasta formula nu face decat sa reaminteasca faptul ca religia poate fi practicata in orice forma
    (X. impotriva Regatului Unit,
    decizia Comisiei din 12 martie 1981).
33. Chiar daca o astfel de convingere ar atinge gradul necesar de forta  si importanta, nu se poate considera ca orice act inspirat, motivat sau influentat de aceasta constituie o „manifestare" a sa. Astfel, art. 9 § 1 nu protejeaza un act sau o omisiune care nu este expresia directa a unei convingeri sau care nu are decat o legatura indepartata cu un principiu de credinta. Pentru a fi considerat „manifestare" in sensul art. 9, actul in discutie trebuie sa fie strans legat de religie sau de convingere. Actele de cult sau de devotiune facand parte din practica unei religii sau a unei convingeri intr-o forma recunoscuta in general constituie un exemplu in acest sens. Cu toate acestea, manifestarea unei religii sau a unei convingeri nu se limiteaza la acte de acest tip: existenta unei legaturi suficient de stranse  si directe intre un act  si convingerea din care rezulta trebuie sa se stabileasca in functie de circumstantele specifice fiecarei cauze in parte. Persoana care sustine ca un act se incadreaza in sfera dreptului la libertatea sa de a- si manifesta religia sau convingerea nu este obligata sa demonstreze ca a actionat in conformitate cu un imperativ al religiei in cauza
    [Eweida si altii impotriva Regatului
    
    Unit,
    pct. 82; 5.A5. impotriva Frantei (MC), pct. 55].
34. Prin urmare, ca regula generala, autoritatile nationale nu sunt indreptatite sa puna sub semnul intrebarii
    sinceritatea convingerilor
    unei persoane fara a- si justifica pozitia cu probe concrete  si convingatoare. Prin urmare, Curtea a respins urmatoarele exceptii ridicate de guverne parate:

• cea a Guvernului Frantei, care sustinea ca reclamanta, care se declarase musulmana practicanta  si care dorea ca in public sa poarte burqa  si niqab (articole de imbracaminte care acopera fata), nu a demonstrat ca este de religie musulmana  si ca dore ste sa poarte imbracamintea respectiva din motive religioase. In plus, in opinia Curtii, faptul ca aceasta practica era minoritara in randul femeilor musulmane nu avea niciun efect asupra incadrarii sale juridice [5.4.5. impotriva Frantei (MC), pct.

56. ;

• cea a Guvernului Letoniei, care sustinea ca reclamantul, aflat in detentie, nu era un
  Vaishnava
  (adept al versiunii vi snuite a hinduismului) pe motiv ca acesta a ales sa urmeze un curs despre Biblie  si ca nu era membru oficial al filialei locale a Asociatiei Internationale pentru Con stiinta Krishna
  [Kovakovs impotriva Letoniei
  (dec.), pct.

57. , ca de altfel  si pe cea a Guvernului Romaniei, aproape identica, conform caruia reclamantul cel mai probabil s-a declarat budist pentru a obtine o hrana mai buna in penitenciar
    [Vartic impotriva Romaniei (nr. 2),
    pct. 46].

35. Cu toate acestea, in cazuri exceptionale, organele Conventiei au admis
    posibilitatea de a pune sub semnul intrebarii sinceritatea presupusei religii a unei persoane.
    Desigur, a sa cum s-a spus deja, nu este de competenta Curtii sa evalueze legitimitatea unei pretentii religioase ori sa puna sub semnul intrebarii temeinicia unei anumite interpretari a unor astfel de credinte sau practici religioase. Curtea nu este sesizata pentru a se angaja intr-o discutie despre natura  si importanta credintelor personale, deoarece ceea ce o persoana considera sacru se poate dovedi absurd sau respingator in opinia altor persoane; nu se poate invoca niciun argument juridic sau logic pentru a contracara afirmatia ca o practica concreta constituie un element important al indatoririlor sale religioase. Totu si, acest lucru nu impiedica Curtea sa faca anumite constatari de fapt pentru a stabili daca pretentiile religioase ale unui reclamant sunt cu adevarat serioase  si sincere
    [Skugar si altii impotriva Rusiei
    (dec.)].
36. Astfel, organele Conventiei au refuzat sa recunoasca sinceritatea pretinselor convingeri religioase ale reclamantilor:

• in cazul unui detinut care dorea sa fie inscris in registrul de evidenta a penitenciarului ca adept al religiei
  „Wicca".
  Comisia a considerat ca, in cazul in care o astfel de mentiune era insotita de anumite privilegii  si inlesniri pentru reclamant pentru a- si putea practica religia, era rezonabila solicitarea ca religia declarata sa fie identificabila; insa reclamantul nu a prezentat niciun fapt pentru a putea stabili existenta obiectiva a unei astfel de religii
  (X. impotriva Regatului Unit,
  decizia Comisiei din 4 octombrie 1977).
• in cazul unor sanctiuni disciplinare aplicate unui reclamant, salariat al societatii publice de energie electrica, care s-a declarat musulman pentru a absenta de la munca de doua ori in acela si an, cu ocazia sarbatorilor religioase musulmane. Instantele interne au recunoscut ca legea garanta cetatenilor musulmani dreptul la concediu platit in zilele lor de sarbatoare religioasa; cu toate acestea, in cazul particular al reclamantului, sinceritatea afilierii sale religioase declarate era incerta, intrucat nu avea cuno stinta de principiile fundamentale ale islamului, iar anterior respectase intotdeauna sarbatorile cre stine. Astfel, instantele interne au concluzionat ca reclamantul s-a declarat musulman doar pentru a putea beneficia de zile suplimentare de concediu. Curtea a admis ca, de si legea prevede un privilegiu special sau o scutire speciala pentru membrii unei comunitati religioase - in special in domeniul activitatii salariate - nu se incalca art. 9 daca partii respective i se impune sarcina de a prezenta macar o justificare minima a caracterului real al apartenentei sale la cultul respectiv pentru a beneficia de acest tratament special
  (Kosteski
  
  impotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei,
  pct. 39).

37. Curtea a acordat protectia art. 9 unor practici traditionale care se afla in mod obiectiv in afara „nucleului dur" al preceptelor religiei in cauza, dar sunt puternic inspirate de aceasta religie  si au radacini culturale. De exemplu, Curtea a acceptat, fara nicio indoiala, afirmatia unor parinti musulmani care doreau ca fetele lor minore sa fie scutite de cursuri de inot mixte  si obligatorii intr-o  scoala publica. De si Coranul prevede acoperirea corpului feminin incepand abia de la pubertate, reclamantii au declarat ca credinta lor personala le impunea sa i si pregateasca fiicele pentru preceptele care li se vor aplica incepand de la pubertate
    (Osmanoglu
    
    si Kocaba s impotriva Elvetiei,
    pct. 42). In mod similar, Curtea a admis in mod expres faptul ca dorinta unui barbat musulman de a purta un acoperamant de cap, care nu corespundea unei indatoriri strict religioase, dar care avea totu si radacini traditionale suficient de puternice incat multi dintre adeptii religiei o considerau o indatorire religioasa, era protejat de art. 9
    (Hamidovic impotriva Bosniei si Hertegovinei,
    pct. 30).
38. Organele Conventiei au refuzat sa acorde protectie in temeiul art. 9 § 1 (ceea ce nu inseamna ca acelea si plangeri nu puteau fi examinate, dupa caz, in raport cu alte dispozitii ale Conventiei) urmatoarelor:

• dreptul la libertate lingvistica, in special dreptul de a folosi limba aleasa in educatie  si administratie
  (Habitants d'Alsemberg et de Beersel impotriva Belgiei,
  decizia Comisiei;
  Habitants de Leeuw-St. Pierre impotriva Belgiei,
  decizia Comisiei);
• refuzul de a vota la alegerile parlamentare sau prezidentiale intr-o tara in care participarea la vot este obligatorie
  (X. impotriva Austriei,
  decizia Comisiei din 22 aprilie 1965; X. impotriva
  
  Austriei,
  decizia Comisiei din 22 martie 1972);
• dorinta reclamantului de a obtine „anularea" botezului sau  si a confirmarii sale (X. impotriva
  
  Islandei,
  decizia Comisiei);
• un barbat care refuza casatoria cu partenera sa sub forma prevazuta de dreptul civil, dar care solicita in acela si timp statului recunoa sterea relatiei lor ca fiind o casatorie valabila (X.
  impotriva Germaniei,
  decizia Comisiei din 18 decembrie 1974);
• dorinta unui detinut budist de a trimite articole spre publicare intr-o revista budista, de si respectivul nu demonstrase in ce mod practica religiei sale includea publicarea unor astfel de articole (X. impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei din 20 decembrie 1974); distribuirea de pliante care, de si inspirate de idei pa snice, incitau militarii sa i si paraseasca posturile fara permisie ori sa incalce disciplina militara
  (Arrowsmith impotriva Regatului Unit,
  
  raportul Comisiei, pct. 74-75; Le Cour Grandmaison si Fritz impotriva Frantei, decizia Comisiei);
• dorinta ca propria cenu sa sa fie dispersata pe proprietatea sa pentru a nu fi inmormantat intr-un cimitir cu simboluri cre stine (X. impotriva Germaniei, decizia Comisiei din 10 martie 1981);
• dorinta unui detinut de a fi recunoscut ca „detinut politic", precum  si refuzul sau de a presta munca in penitenciar, de a purta tinuta de penitenciar  si de a face curatenie in celula
  (McFeeley si altii impotriva Regatului Unit,
  decizia Comisiei; X. impotriva Regatului Unit,
  
  decizia Comisiei din 6 martie 1982);
• refuzul unui evreu practicant de a-i transmite fostei sale sotii scrisoarea de repudiere
  (guett)
  ulterior divortului civil, care i-ar permite fostei sotii sa se recasatoreasca religios
  (D. impotriva
  
  Frantei,
  decizia Comisiei);
• refuzul unui medic de a se afilia unui sistem de pensii de serviciu pentru limita de varsta
  (V.
  
  impotriva Tarilor de Jos,
  decizia Comisiei);
• dorinta unei asociatii de a oferi detinutilor consiliere juridica  si de a veghea la interesele lor din motive idealiste
  (Vereniging Rechtswinkels Utrecht impotriva Tarilor de Jos,
  decizia Comisiei);
• un cleric concediat din cauza refuzului sau de a- si exercita atributiile administrative intr-o biserica de stat, in semn de protest impotriva unei legi pentru liberalizarea avortului
  (Knudsen
  
  impotriva Norvegiei,
  decizia Comisiei);
• dorinta unui barbat de a se casatori  si de a avea relatii sexuale cu o fata aflata sub varsta legala a consimtamantului sexual, pe motiv ca o astfel de casatorie ar fi valabila din perspectiva legii islamice
  (Khan impotriva Regatului Unit,
  decizia Comisiei);
• dorinta de a divorta (Johnston si altii impotriva Irlandei, pct. 63);
• dorinta utilizatorilor de energie electrica de a evita obligatiile contractuale asumate in mod liber  si de a plati integral factura de energie electrica, pe motiv ca un procent din aceasta suma va fi alocat finantarii unei centrale nucleare
  (K. si V. impotriva Tarilor de Jos,
  decizia Comisiei);
• dorinta unui tata de a aplica pedepse corporale copilului sau
  (Abrahamsson impotriva
  
  Suediei,
  decizia Comisiei);
• dorinta a doi arhitecti de a nu se afilia la Ordinul arhitectilor, ceea ce era contrar prevederilor legii
  (Revert si Legallais impotriva Frantei,
  decizia Comisiei);
• dorinta de a afi sa un steag cu o inscriptie politica in incinta unei gari
  (K. impotriva Tarilor de
  
  Jos,
  decizia Comisiei);
• continutul unor afirmatii de natura istorico-politica, facute in cadrul unei serate private
  (F.P.
  
  impotriva Germaniei,
  decizia Comisiei);
• dorinta reclamantului de a avea libertatea de a- si alege medicul  si de a constrange casa sa de asigurari de sanatate sa ii plateasca acestuia onorariile unui medic necontractat
  (B.C.
  
  impotriva Elvetiei,
  decizia Comisiei; Marty impotriva Elvetiei, decizia Comisiei);
• dorinta reclamantului, de si motivata de credinta sa cre stina, de a distribui pliante impotriva avortului in imediata apropiere a unei clinici unde se efectuau avorturi
  (Van den Dungen
  
  impotriva Tarilor de Jos,
  decizia Comisiei);
• un barbat care s-a plans ca, din cauza sarcinii financiare reprezentate de pensia alimentara pe care trebuia sa o plateasca fostei sotii  si copiilor sai, nu i si permitea sa mearga la manastiri budiste, cea mai apropiata fiind la sute de kilometri de casa lui
  (Logan impotriva Regatului
  
  Unit,
  decizia Comisiei);
• refuzul unui tata de a plati pensie de intretinere fiicei sale minore pe motiv ca aceasta  si-a schimbat religia
  (Karakuzey impotriva Germaniei,
  decizia Comisiei);
• un magistrat militar, colonel in cadrul fortelor aeriene turce, care a fost pensionat din oficiu pentru motivul ca „comportamentul  si actiunile sale indicau ca acesta adoptase opinii fundamentaliste ilegale"; in speta, masura contestata nu s-a bazat pe opiniile  si convingerile religioase ale reclamantului sau pe modul in care  si-a indeplinit indatoririle religioase, ci pe comportamentul  si actiunile sale, care aduceau atingere disciplinei militare  si principiului laicitatii
  (Kalag impotriva Turciei)
  ;
• dorinta parintilor de a da un prenume special copilului lor, fara invocarea motivatiei religioase
  (Salonen impotriva Finlandei,
  decizia Comisiei);
• dorinta parintilor de a se sustrage obligatiei, prevazute de legislatia nationala, de a- si vaccina copiii
  (Boffa si altii impotriva San Marino,
  decizia Comisiei);
• refuzul general  si absolut al unui avocat de a participa la procesele in care a fost desemnat din oficiu ca sa reprezinte persoane aflate in stare de arest preventiv
  (Mignot impotriva
  
  Frantei,
  decizia Comisiei);
• refuzul unui conducator auto de a purta centura de siguranta in timpul circulatiei cu autovehiculul, exprimandu- si opinia ca era liber sa aleaga mijloacele de protejare a integritatii sale fizice  si morale
  [Viel impotriva Frantei
  (dec.)];
• un resortisant algerian, activist al Frontului Islamic al Salvarii, care s-a plans de decizia autoritatilor elvetiene de confiscare a mijloacelor de comunicare aflate la dispozitia sa, pe care le folosea pentru propaganda politica
  [Zaoui impotriva Elvetiei
  (dec.)];
• refuzul unor farmaci sti asociati de a vinde contraceptive
  [Pichon si Sajous impotriva Frantei
  
  (dec.)].
• dorinta de a comite o sinucidere asistata, pe motivul aderarii la principiul autonomiei personale
  (Pretty impotriva Regatului Unit,
  pct. 82);
• dorinta reclamantilor de a continua actiunea in justitie initiata de sotul, respectiv tatal, decedat, care a contestat numirea unui muftiu
  [Sadik Amet si altii impotriva Greciei
  (dec.)];
• un student caruia i s-a refuzat intrarea in campusul universitar pe motiv ca purta barba, de si nu a declarat ca a fost inspirat de idei sau convingeri specifice, religioase sau de alta natura
  [Tig impotriva Turciei
  (dec.)];
• dorinta de a ridica, pe mormantul unui membru al familiei, o piatra funerara cu fotografia persoanei decedate
  [Jones impotriva Regatului Unit
  (dec.)];
• persoane condamnate penal pentru apartenenta la organizatii considerate teroriste [a se vedea, printre altele, Gunduz impotriva Turciei (dec.); Kenar impotriva Turciei (dec.)];
• un judecator sanctionat disciplinar pentru refuzul de a examina cauze pentru motivul ca nu se simtea impartial
  [Cserjes impotriva Ungariei
  (dec.)]  si un medic din sistemul public de sanatate, concediat in urma refuzului de a efectua examinarea medicala a unui stagiar, invocand riscul unei „prejudecati" care ar putea compromite cooperarea sa cu respectivul stagiar in viitor
  [Blumberg impotriva Germaniei
  (dec.)];
•  
  o calugarita amendata pentru tulburarea ordinii  si lini stii publice in timpul unei slujbe religioase, cand a facut declaratii cu voce tare in timpul rugaciunilor
  [Bulgaru impotriva
  
  Romaniei
  (dec.)];
• un tata de familie care traia din ajutorul de  somaj  si care s-a plans de refuzul autoritatilor locale de a-i rambursa cheltuielile pentru achizitionarea unui brad de Craciun  si unei coronite de advent
  [Jenik impotriva Austriei
  (dec.); cerere respinsa ca fiind abuziva in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie];
• un tata supus regimului separarii de drept  si care dorea sa se opuna cre sterii, in religia catolica, a fiicei sale minore (care fusese incredintata mamei), cu toate ca, potrivit instantelor interne, mama nu facuse decat sa confirme alegerea libera facuta de fata insa si
  [Rupprecht
  
  impotriva Spaniei
  (dec.)];
• doua organizatii evreie sti care au solicitat instantelor ucrainene restabilirea fostelor limite ale mai multor cimitire evreie sti vechi din diferite ora se din Ucraina (abandonate de peste 70 de ani)  si interzicerea lucrarilor de constructie in acele locuri
  [Reprezentanta Uniunii
  
  Consiliilor Evreilor din Fosta Uniune Sovietica si Uniunea Organizatiilor Religioase Evreie sti din
  
  Ucraina impotriva Ucrainei
  (dec.)];
• dorinta reclamantului de a se plimba nud in public, motivata de convingerea sa privind acceptabilitatea sociala a unui astfel de comportament
  (Gough impotriva Regatului Unit,
  pct. 185-188);
• o cerere de inregistrare a unei marci in scopuri pur comerciale, de si marca era alcatuita din simboluri grafice religioase [Dor impotriva Romaniei (dec.), pct. 39];
• refuzul autoritatilor nationale de a comunica unei asociatii religioase toate informatiile pe care le colectasera cu privire la aceasta [Das Universelle Leben Aller Kulturen Weltweit e.V.
  
  impotriva Germaniei
  (dec.), pct. 34];
• cererea unei comunitati religioase pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui laca s de cult confiscat de autoritatile comuniste in anii 1930
  [Rymsko-Katolytska Gromada
  
  Svyatogo Klimentiya v Misti Sevastopoli impotriva Ucrainei
  (dec.), pct. 59-63];
• refuzul reclamantului de a efectua serviciul militar obligatoriu, motivat nu de opozitia de principiu fata de razboi  si de portul armelor, ci de negarea legitimitatii regimului constitutional actual al statului, de si motivele lui erau religioase
  (Enver Aydemir impotriva
  
  Turciei,
  pct. 79-84);
• un strain a carui cerere de naturalizare a fost respinsa pentru motivul ca era activist intr-o organizatie islamista radicala, ceea ce punea la indoiala loialitatea sa fata de statul de primire
  [Boudelal impotriva Frantei
  (dec.)].

2. 
   
   Obligatii negative si pozitive ale statului
   

1. Ingerinta in exercitarea drepturilor protejate si justificarea acesteia

39. In conformitate cu art. 9 § 2 din Conventie, scopurile legitime care pot justifica restrangerea manifestarii, de catre o persoana, a religiei sau convingerilor sale sunt
    siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice
    ori
    protejarea drepturilor si libertatilor altora.
    Aceasta lista de scopuri legitime este strict exhaustiva, iar definitia acestor exceptii este restrictiva; pentru a fi compatibila cu Conventia, o restrangere a acestei libertati trebuie sa fie inspirata, printre altele, de un scop care poate fi legat de unul din cele enumerate in dispozitia respectiva
    [Sviato-Mykhailivska
    
    Parafiya impotriva Ucrainei,
    pct. 132  si 137; 5.A5. impotriva Frantei (MC), pct. 113].
40. Spre deosebire de art. 8 § 2, art. 10 § 2  si art. 11 § 2 din Conventie, precum  si de art. 2 § 3 din Protocolul nr. 4, „securitatea nationala" nu figureaza printre scopurile enumerate la art. 9 § 2. Aceasta omisiune nu este nici pe departe accidentala; dimpotriva, refuzul autorilor Conventiei de a include acest motiv special in lista motivelor legitime ale unei ingerinte reflecta importanta primordiala a pluralismului religios ca fiind „unul dintre pilonii societatii democratice", precum  si faptul ca statul nu poate dicta persoanei ce trebuie sa creada ori sa ia masuri coercitive pentru a o obliga la schimbarea convingerii
    (Nolan si K. impotriva Rusiei,
    pct. 73). Astfel, statul nu se poate baza exclusiv pe necesitatea de a proteja securitatea nationala pentru a restrange exercitarea dreptului unei persoane sau al unui grup de persoane de a- si manifesta religia. Acela si lucru este valabil  si in cazul necesitatii de „a garanta autoritatea  si impartialitatea puterii judecatore sti", un scop legitim prevazut la art. 10 § 2 din Conventie, dar care lipse ste din § 2 de la art. 9
    (Hamidovic impotriva Bosniei si Hertegovinei,
    pct. 35;
    Lachiri impotriva Belgiei,
    pct. 38).
41. Pe de alta parte, trebuie observat ca art. 15 din Conventie permite statelor sa deroge de la obligatiile prevazute la art. 9, „in masura stricta in care situatia o cere  si cu conditia ca aceste masuri sa nu fie in contradictie cu alte obligatii care decurg din dreptul international", cu conditia, totu si, de a respecta formele procedurale prevazute la § 3 de la art. 15.
42. Ingerinta
    in exercitarea drepturilor protejate de art. 9 din Conventie poate lua, printre altele, urmatoarele forme:

• o sanctiune penala sau administrativa, concedierea sau refuzarea reinnoirii contractului de munca, pentru exercitarea drepturilor in discutie
  (Kokkinakis impotriva Greciei; Ivanova
  
  impotriva Bulgariei; Masaev impotriva Moldovei; Ebrahimian impotriva Frantei)
  ;
• presiuni psihologice exercitate de reprezentantii statului asupra unei persoane deosebit de vulnerabile, indemnand-o sa renunte la convingerile sale
  (Mockute impotriva Lituaniei,
  pct. 123-125);
• un obstacol fizic in calea persoanelor care i si exercita drepturile in temeiul art. 9, cum ar fi intreruperea, de catre politie, a unei intruniri
  (Boychev si altii impotriva Bulgariei)
  ;
• dizolvarea unei organizatii religioase
  (Martorii lui lehova din Moscova si altii impotriva Rusiei,
  
  pct. 99-103; Centrul Biblic al Republicii Ciuvasia impotriva Rusiei, pct. 52; a se face deosebirea fata de mai vechea jurisprudenta a Comisiei, conform careia dizolvarea  si interzicerea unei asociatii cu scop religios nu aducea atingere libertatii de religie a persoanei, X. impotriva
  
  Austriei,
  decizia Comisiei din 15 octombrie 1981);
• neacordarea unei autorizatii, a recunoa sterii sau a aprobarii, al carei scop este de a facilita exercitarea acestor drepturi
  (Mitropolia Basarabiei si altii impotriva Moldovei; Vergos
  
  impotriva Greciei)
  ;
• negarea, de catre autoritatile nationale, a caracterului specific cultural al unei comunitati religioase, atunci cand este posibil ca aceasta sa duca la o serie de probleme  si greutati practice
  [izzettin Dogan si altii impotriva Turciei
  (MC), pct. 95];
• adoptarea unei legi care aparent este neutra, dar are ca efect ingerinta directa a statului intr- un conflict intraconfesional
  [Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare (Mitropolitul Inokent)
  
  si altii impotriva Bulgariei,
  pct. 157);
• folosirea, in documente oficiale, a unor termeni peiorativi la adresa unei comunitati religioase, in masura in care este posibil ca aceasta sa aiba consecinte nefavorabile asupra exercitarii libertatii de religie
  (Leela Forderkreis e.V. si altii impotriva Germaniei,
  pct. 84).

43. Chiar daca, la savar sirea unei fapte care constituie o ingerinta in exercitarea unui drept prevazut la art. 9, reprezentantul statului - de exemplu, un politist - actioneaza
    ultra vires
    (adica depa se ste limitele competentei sale), acea fapta este totu si imputabila statului parat  si angajeaza raspunderea acestuia in sensul art. 1 din Conventie
    (Tsartsidze si altii impotriva Georgiei,
    pct. 80).
44. Pe de alta parte, ca regula generala, nu constituie o ingerinta in exercitarea drepturilor prevazute la art. 9 o lege pentru care insa si Conventia prevede punerea in aplicare  si care se aplica in mod general  si in mod neutru in spatiul public, fara a aduce atingere libertatilor garantate de art. 9 [C. impotriva
    
    Regatului Unit,
    decizia Comisiei; Skugar si altii impotriva Rusiei (dec.)].
45. In cazul in care persoana respectiva se plange de
    existenta, in legislatia nationala, a unei sanctiuni fata de un comportament pe care intentioneaza sa il adopte
     si pe care il considera protejat de art. 9, aceasta poate pretinde ca este „victima" unei ingerinte, in sensul art. 34 din Conventie, chiar  si in absenta unui act individual de punere in aplicare, daca este obligata sa i si schimbe comportamentul, in caz contrar urmand sa fie urmarita penal, sau daca apartine unei categorii de persoane expuse riscului de a fi afectate in mod direct de efectele legislatiei. Astfel, de exemplu, Curtea a recunoscut ca o femeie musulmana care dore ste sa poarte val complet in public din motive religioase putea pretinde ca a fost „victima" pentru simplul fapt ca o lege pedepsea acest tip de comportament, aplicandu-i o amenda insotita sau inlocuita cu un stagiu obligatoriu de cetatenie. Intr-adevar, reclamanta se confrunta cu o dilema: fie respecta interdictia  si renunta la portul imbracamintei alese in conformitate cu credinta sa religioasa; fie nu o respecta, cu riscul unor sanctiuni penale [S.AS.
    impotriva Frantei
    (MC), pct. 57].
46. Statele dispun de putere de control in cazul in care o mi scare sau o asociatie desfa soara, in scopuri a sa-zis religioase, activitati care sunt daunatoare populatiei sau ordinii publice
    (Manoussakis
    
    si altii impotriva Greciei,
    pct. 40; Mitropolia Basarabiei si altii impotriva Moldovei, pct. 105). In unele cazuri, statul poate sa ia masuri preventive pentru a proteja drepturile fundamentale ale altora; o astfel de prerogativa este pe deplin compatibila cu obligatia pozitiva prevazuta la art. 1 din Conventie, in temeiul careia statele contractante „recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile  si libertatile definite in titlul I al prezentei conventii"
    (Leela Forderkreis e.V. si altii impotriva Germaniei,
    
    pct. 99).
47. Intr-o societate democratica, in care mai multe religii sau ramuri ale aceleia si religii coexista in cadrul aceleia si populatii, se poate dovedi necesara adaugarea de limitari la aceasta libertate pentru a concilia interesele diferitelor grupuri  si pentru a asigura respectarea convingerilor tuturor. Cu toate acestea, in exercitarea puterii sale de reglementare in acest domeniu  si in relatia sa cu diversele religii, culte  si convingeri, statul trebuie sa fie neutru  si impartial; aceasta are de a face cu mentinerea pluralismului  si a bunei functionari a democratiei
    (Mitropolia Basarabiei si altii impotriva Moldovei,
    
    pct. 115-116).
48. Sarcina Curtii este de a investiga daca masurile luate la nivel national sunt, in principiu, justificate  si proportionale
    [Leyla  Sahin impotriva Turciei
    (MC), pct. 110]. Aceasta inseamna, in principiu, ca
    scopul legitim urmarit nu poate fi atins prin nicio alta masura mai putin restrictiva si mai respectuoasa fata de dreptul fundamental in discutie;
    sarcina probei in aceasta privinta revine autoritatilor nationale
    (Centrul Biblic al Republicii Ciuvasia impotriva Rusiei,
    pct. 58). Art. 9 § 2 din Conventie implica faptul ca orice ingerinta in exercitarea dreptului la libertatea de religie trebuie sa raspunda unei „nevoi sociale imperative"; intr-adevar, termenul „necesara" nu are flexibilitatea unor termeni precum „util" sau „adecvat"
    (Sviato-Mykhailivska Parafiya impotriva Ucrainei,
    pct. 116). Cand i si exercita competenta de control, Curtea nu trebuie sa se substituie instantelor interne competente, ci sa verifice deciziile pe care acestea le-au pronuntat in temeiul puterii lor de apreciere. Nu rezulta ca aceasta trebuie sa se limiteze la a verifica daca statul parat s-a folosit de aceasta putere cu buna-credinta, cu grija  si cu ratiune: ingerinta in litigiu trebuie examinata in lumina cauzei in ansamblu pentru a stabili daca era «proportionala cu scopul legitim urmarit»  si daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica sunt «relevante  si suficiente». Astfel, Curtea trebuie sa se asigure ca autoritatile nationale au aplicat norme conforme cu principiile consacrate in Conventie  si, in plus, bazandu-se pe o apreciere acceptabila a faptelor relevante
    (Asociatia de solidaritate cu Martorii lui lehova si altii impotriva
    
    Turciei,
    pct. 98). In special, o instanta nationala nu se poate sustrage obligatiilor sale limitandu-se la simpla aprobare a unui raport de expertiza; toate chestiunile de drept trebuie sa fie solutionate exclusiv de catre instante (a se vedea, in contextul art. 10 citit prin prisma art. 9, Ibragim Ibragimovsi
    
    altii impotriva Rusiei,
    pct. 106-107).
49. Atunci cand apreciaza daca o ingerinta este proportionala sau nu, Curtea recunoa ste statelor parti la Conventie o anumita
    marja de apreciere
    pentru a evalua existenta  si intinderea necesitatii acesteia. In acest sens, trebuie reamintit rolul in esenta subsidiar al mecanismului Conventiei. Autoritatile nationale se bucura de o legitimitate democratica directa  si sunt, in principiu, mai in masura decat instanta internationala pentru a se pronunta asupra nevoilor  si contextelor locale. In cazul in care sunt in joc probleme de politica generala, in privinta carora pot sa existe, in mod rezonabil, divergente profunde intr-un stat democratic, este necesar sa se acorde o importanta deosebita rolului factorului de decizie national, in special in cazul in care aceste chestiuni privesc relatiile dintre stat  si religii. In ceea ce prive ste art. 9 din Conventie, este a sadar oportun, in principiu, sa se acorde statului o larga marja de apreciere pentru a decide daca  si in ce masura este „necesara" o restrangere a dreptului de a- si manifesta religia sau convingerea. Cu toate acestea, pentru a determina amploarea marjei de apreciere intr-o anumita cauza, Curtea trebuie totodata sa ia in considerare atat problema specifica din cazul respectiv, cat  si problema generala ridicata de art. 9,  si anume necesitatea de a mentine un pluralism religios veritabil, care este esential pentru supravietuirea unei societati democratice. Aceasta necesitate trebuie sa aiba o pondere deosebita atunci cand este necesar sa se stabileasca, in conformitate cu art. 9 § 1, daca ingerinta indepline ste o „nevoie sociala imperioasa"  si este „proportionala cu scopul legitim urmarit". Desigur, aceasta marja de apreciere merge mana in mana cu un control european privind atat legea, cat  si deciziile de aplicare a acesteia, chiar  si atunci cand acestea sunt emise de o instanta nationala independenta. In acest sens, Curtea poate, dupa caz, sa ia in considerare consensul  si valorile comune care decurg din practica statelor parti la Conventie
    [Bayatyan impotriva Armeniei
    (MC), pct. 121-122; 5.A.5. impotriva Frantei (MC), pct. 129].
50. Pe de alta parte, cand evalueaza daca o ingerinta este proportionala sau nu  si cat de intinsa este marja de apreciere de care dispune statul parat, Curtea respecta intotdeauna particularitatile federalismului, in masura in care acestea sunt compatibile cu dispozitiile Conventiei
    (Osmanoglu si
    
    Kocaba s impotriva Elvetiei,
    pct. 99).
51. In mod similar, atunci cand examineaza conformitatea unei masuri nationale cu art. 9 § 2 din Conventie, Curtea trebuie sa tina seama de contextul istoric  si de caracteristicile specifice ale religiei respective, fie ca sunt in plan dogmatic, ritual, organizational sau de alt tip [pentru doua exemple practice ale acestei abordari, a se vedea Cha'are 5halom Ve Tsedek impotriva Frantei (MC), pct. 13-19,  si Mirolubovs si altii impotriva Letoniei, pct. 8-16]. Intr-adevar, acest lucru rezulta in mod logic din principiile generale care stau la baza art. 9,  si anume libertatea de a practica o religie in public sau privat, autonomia interna a comunitatilor religioase  si respectarea pluralismului religios. Avand in vedere caracterul subsidiar al mecanismului de protectie a drepturilor individuale stabilit de Conventie, aceea si obligatie poate fi impusa autoritatilor nationale atunci cand acestea iau decizii cu caracter obligatoriu in relatiile lor cu diferite religii
    (Mirojubovs si altii impotriva Letoniei,
    pct. 81). In aceasta privinta, Curtea face trimitere la jurisprudenta sa elaborata in domeniul art. 14 din Conventie (interzicerea discriminarii), din care rezulta ca, in anumite circumstante, absenta unui tratament diferentiat in privinta unor persoane aflate in situatii semnificativ diferite poate constitui o incalcare a acestei dispozitii
    [Thlimmenos impotriva Greciei
    (MC), pct. 44].
52. In cazul in care exercitarea dreptului la libertatea de religie sau a unuia dintre aspectele sale este conditionat, in conformitate cu legislatia interna, de un sistem de autorizare prealabila, interventia unei autoritati ecleziastice recunoscute in procedura de acordare a autorizatiei - in special cand acea autoritate apartine unei alte confesiuni, ierarhii sau autoritati, nu poate fi compatibila cu cerintele de la art. 9 § 2 din Conventie
    (Mitropolia Basarabiei si altii impotriva Moldovei,
    pct. 117; Vergos impotriva
    
    Greciei,
    pct. 34, precum  si,
    mutatis mutandis,
    Pentidis si altii impotriva Greciei)
    .
53. In cele din urma, in exercitarea competentei sale de control, Curtea trebuie sa aiba intotdeauna in vedere ingerinta in litigiu pe baza dosarului in ansamblu
    (Mitropolia Basarabiei si altii impotriva
    
    Moldovei,
    pct. 119). Aceasta trebuie, dupa caz, sa examineze situatia de fapt  si succesiunea evenimentelor in ansamblu, nu ca incidente separate  si diferite
    (Ivanova impotriva Bulgariei,
    pct. 83). In plus, Curtea trebuie sa se asigure intotdeauna ca deciziile luate de autoritatile statului in domeniul libertatii de religie se bazeaza pe o evaluare acceptabila a faptelor relevante
    (Sviato-Mykhailivska
    
    Parafiya impotriva Ucrainei,
    pct. 138).

2. 
   
   Obligatii pozitive ale statelor contractante
   

54. In temeiul art. 1 din Conventie, statele contractante „recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile  si libertatile definite in titlul I al prezentei conventii". Prin urmare, angajamentul mai degraba negativ al unui stat de a se abtine de la orice ingerinta in exercitarea drepturilor garantate de art. 9 poate fi completat de
    obligatii pozitive
    inerente acestor drepturi, inclusiv in cazul in care faptele denuntate au fost comise de particulari  si, prin urmare, nu pot fi imputate in mod direct statului parat. Prin urmare, in unele cazuri, aceste obligatii pot necesita adoptarea unor masuri care sa asigure respectarea libertatii de religie inclusiv in
    relatiile dintre indivizi in si si
    (Siebenhaar impotriva Germaniei,
    pct. 38). De si granita dintre obligatiile pozitive  si obligatiile negative ale statului in raport cu Conventia nu se preteaza la o definitie exacta, principiile aplicabile sunt totu si comparabile
    [izzettin Dogan si altii impotriva Turciei
    (MC), pct. 96]. In ambele ipoteze, trebuie gasit un echilibru just intre interesul general  si interesul individual, deoarece in ambele statul beneficiaza de o
    marja de apreciere.
    Pe de alta parte, chiar  si in contextul obligatiilor pozitive ale statului, scopurile legitime enumerate la art. 9 § 2 se pot dovedi relevante
    (Jakobskiimpotriva Poloniei,
    
    pct. 47; Eweida si altii impotriva Regatului Unit, pct. 84).
55. Obligatiile pozitive in contextul art. 9 pot implica instituirea unei proceduri efective  si accesibile pentru protejarea drepturilor garantate de aceasta dispozitie, inclusiv crearea unui cadru de reglementare care sa instituie un mecanism judiciar  si executoriu pentru protejarea drepturilor persoanelor  si punerea in aplicare, dupa caz, a masurilor specifice corespunzatoare
    (Osmanoglu si
    
    Kocaba s impotriva Elvetiei,
    pct. 86).
56. Art. 9 nu garanteaza, in sine, dreptul la
    masuri provizorii
    in vederea protejarii libertatii de religie
    (Hernandez Sanchez impotriva Spaniei,
    decizia Comisiei).