Desfacere contract individual de munca, Repunerea partilor in situatia anterioara
1 aprilie 2020Divort, Exercitarea autoritatii parintesti, Norme de competenta internationala distincte
1 aprilie 2020
Distinctie Recalcularea si revizuirea drepturilor de pensie
Revizuirea implica o reapreciere a documentelor existente la dosarul de pensie, potrivit normei in vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecatii, in vederea corectarii unor erori, prezentarea de noi acte fiind specifica operatiunii de recalculare.
Prin cererea inregistrata la data de 24.04.2013, sub nr. 2602/104/2013, pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul G.S.C. a formulat contestatie impotriva raspunsului nr. 6187/20.03.2013, in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Olt, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea acestui raspuns ca netemeinic si nelegal si obligarea paratei ca la determinarea punctajului sa-i valorifice veniturile brute.
In motivarea actiunii, a aratat ca, prin decizia nr. 209384/08.01.2010, privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de varsta, a fost admisa cererea de pensionare formulata de reclamant si au fost stabilite drepturile incepand cu data de 08.10.2009.
A aratat ca a solicitat paratei in luna ianuarie 2013 reanalizarea dosarului de pensionare si valorificarea la determinarea punctajului a veniturilor brute dovedite cu adeverintele nr.1843/06.08.2008 si 236/FC8/300/2009, emise de angajator si existente la dosarul de pensionare, pentru perioada septembrie 1983 - aprilie 2001.
Reclamantul este nemultumit de raspunsul contestat, parata comunicandu-i ca la determinarea punctajului au fost valorificate salariile dovedite cu carnetul de munca si toate sporurile cu caracter permanent si ca numai dupa 01.04.2001 la determinarea punctajului se utilizeaza veniturile brute. Ca urmare, a considerat ca primeste un cuantum al pensiei mai mic decat cel corect, rezultat din valorificarea veniturilor brute, la care s-a achitat contributia de asigurari sociale.
Este invocata Decizia nr. 19/2011 a ICCJ, incalcarea principiului contributivitatii, dispozitiile art. 2, art. 106, art. 107, art. 153 din Legea nr. 263/2010.
Parata Casa Judeteana de Pensii Olt a depus intampinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii aratand ca instanta poate fi investita numai cu o contestatie impotriva unei decizii de pensie, revizuirea drepturilor de pensie fiind posibila numai in situatia in care sunt probate cu acte elemente noi, care nu au fost analizate anterior.
Prin sentinta civila nr. 1710 din 23 Octombrie 2013, pronuntata de Tribunalul Olt, Sectia I Civila, in dosarul nr. 2602/104/2013, s-a admis exceptia de inadmisibilitate si, pe cale de consecinta, s-a respins, ca inadmisibila, cererea formulata contestatorul G.S.C., in contradictoriu cu Casa Judeteana de Pensii Olt.
Pentru a pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Conform art. 248 alin. 1 din Noul Cod de Procedura civila, „Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei”.
Potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 „Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii si de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, in termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Contestatii...”
Conform art. 153 lit. d din Legea nr. 263/2010 „Tribunalele solutioneaza in prima instanta litigiile privind hotararile Comisiei Centrale de Contestatii ... privind deciziile de pensie”.
Este adevarat ca prin cererea inregistrata la data de 24.04.2013 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul a formulat contestatie impotriva unui raspuns administrativ si nu a unei decizii de pensionare, insa se poate considera ca acest raspuns administrativ dat de catre parata este echivalentul unei decizii de respingere a cererii reclamantului.
Chiar si in aceste conditii s-au retinut insa prevederile art. 107 din Legea 263/2010.
Astfel: (1) In situatia in care, ulterior stabilirii si/ sau platii drepturilor de pensie, se constata diferente intre sumele stabilite si/ sau platite si cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificarile ce se impun, prin decizie de revizuire. (3) Pensia poate fi recalculata prin adaugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevazute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Asadar, recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie, la cerere sau din oficiu este posibila numai in situatia in care se depun documente noi, care probeaza elemente noi, care nu au fost analizate pana in acel moment, si care sa duca la o modificare a drepturilor de pensie.
Reclamantul nu dovedeste aparitia unei situatii noi ce nu a fost avuta in vedere la data emiterii deciziei de pensionare si nici nu depune acte noi. Asa cum recunoaste chiar reclamantul prin actiunea formulata, a solicitat paratei in luna ianuarie 2013 reanalizarea dosarului de pensionare si valorificarea la determinarea punctajului a veniturilor brute dovedite cu adeverintele nr. 1843/06.08.2008 si 236/FC8/300/2009, emise de angajator si existente la dosarul de pensionare inca din momentul intocmirii dosarului de pensie, pentru perioada septembrie 1983 - aprilie 2001.In baza acestor acte existente la dosar la momentul deciziei de pensionare nr.209384/08.01.2010 si a carnetului de munca, parata a procedat in conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000 - actul in baza caruia s-au stabilit drepturile de pensie, la determinarea punctajelor anuale, utilizand salariile brute sau nete, dupa caz, in conformitate cu inregistrarile in carnetul de munca: salariile brute pana la data de 01.07.1977; salariile nete de la 01.07.1977 - 01.01.1991 (Legea nr. 1/1977); salariile brute de la data de 01.01.1991 (HG nr. 52/1991), valorificand astfel salariile inregistrate in carnetul de munca si sporurile cu caracter permanent din adeverintele anexate la dosar. Reclamantul nu a contestat decizia initiala de pensionare nr. 209384/08.01.2010 si nici decizia de revizuire nr. 209384/26.11.2010.
Asadar, reclamantul nu dovedeste aparitia unei situatii noi ce nu a fost avuta in vedere la data emiterii deciziei de pensionare si nici nu depune acte noi. A solicitat reanalizarea dosarului de pensionare si valorificarea la determinarea punctajului a veniturilor brute dovedite cu adeverintele nr. 1843/06.08.2008 si 236/FC8/300/2009, emise de angajator si existente la dosarul de pensionare de la intocmirea acestuia, adeverinte avute in vedere la emiterea deciziei initiala de pensionare nr.209384/08.01.2010 si a deciziei de revizuire nr. 209384/26.11.2010, care nu au fost contestate.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelantul-contestator G.S.C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. In motivare a aratat ca, prin hotararea apelata, instanta de fond a admis exceptia de inadmisibilitate si pe cale de consecinta, i-a respins ca inadmisibila actiunea formulata in contradictoriu cu Casa Judeteana de Pensii Olt. Hotararea instantei de fond este data cu interpretarea eronata a dispozitiilor legale in materie de pensii, respectiv art.106,107,149 si 153, din Legea nr.263/2010.Instanta de fond, desi citeaza exact dispozitiile art.107 din Legea nr.263/2010, le interpreteaza eronat, in sensul ca adauga la aceste dispozitii. Din continutul art.107 din Legea 263/2010 nu rezulta ca pentru a solicita revizuirea pensiei este necesar sa se depuna acte noi sau sa fi intervenit situatii noi. Nu are un fundament sustinerea ca reanalizarea se poate face la solicitarea pensionarului, numai cand apar situatii noi, ori se depun acte noi.
Concluzionand, fata de cele mai sus aratate, a solicitat sa se admita apelul, sa se anuleze sentinta emisa de Tribunalul Olt si pe fond sa se admita actiunea.
Intimata Casa Judeteana de Pensii Olt a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat.
Prin decizia 121/23 Ianuarie 2014 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de contestator, a anulat sentinta civila nr.1710 din 23 Octombrie 2013, pronuntata de Tribunalul Olt, Sectia I Civila, in dosarul nr. 2602/104/2013, retinand cauza pentru evocarea fondului, cu citarea partilor pentru termenul de judecata fixat la data de 20 februarie 2014.
Pentru a se pronunta astfel instanta de apel a avut in vedere urmatoarele considerente:
Prin motivele de apel se critica incalcarea liberului acces la justitie prin refuzul intimatei de a emite o decizie de solutionare a cererii de revizuire/ recalculare a drepturilor de pensie care sa faca posibila parcurgerea procedurii prealabile administrative prevazuta de art. 149 si urm. din Legea 263/2010, respectiv controlul judecatoresc asupra hotararii Comisiei Centrale de Contestatii.
Pronuntandu-se in cauza Glod vs. Romania, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca, pentru a fi indeplinite cerintele art. 6 alin. 1 din Conventie sub aspectul dreptului de acces la justitie, e necesar ca persoana interesata sa poata supune deciziile luate de autoritatea administrativa controlului ulterior al unui organ judiciar cu competenta deplina. Or, Curtea a constatat ca, instanta sesizata de contestator printr-o contestatie impotriva raspunsului administrativ dat de intimata CJP Olt cererii de recalculare / revizuire, s-a declarat competenta sa controleze legalitatea acestuia, apreciind ca acel raspuns valoreaza decizie de respingere a cererii contestatorului.
In considerentele sentintei apelate instanta face referire la dispozitiile art. 149 si 153 din Legea 263/2010 ce reglementeaza o procedura prealabila administrativa obligatorie de urmat in cazul contestarii unei decizii de revizuire /recalculare a drepturilor de pensie insa, invocarea acestora nu s-a facut spre a justifica un fine de neprimire a contestatiei pentru neparcurgerea acestei etape, ci pentru a motiva calificarea raspunsului administrativ drept veritabila decizie de pensie, apta sa fie supusa controlului ierarhic administrativ si judecatoresc.
Facand abstractie de neparcurgerea procedurii prealabile instanta sesizata de contestator a exercitat controlul de legalitate asupra actului administrativ emis de intimata, apreciind ca recurentul contestator nu ar indeplini conditiile prevazute de art.107 din Legea 263/2010 pentru a obtine reexaminarea deciziei sale de pensionare.
Pe de alta parte, Curtea a sesizat ca intimata nu a criticat pentru propria sa cauza aceste considerente ale sentintei, pe calea apelului prevazut de art. 461 al. 2 Cod procedura civila, astfel ca aceste dezlegari litigioase dobandind autoritate de lucru judecat, nu mai pot fi puse in discutie.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea a concluzionat ca, fara temei apelantul
contestator a sustinut incalcarea dreptului sau de acces la instanta.
A apreciat insa, intemeiat motivul de apel ce priveste calificarea cererii si interpretarea data dispozitiilor art. 107 din Legea 263/2010.
Curtea a subliniat faptul ca, norma in discutie la alin. 1-2 prevede ca, din oficiu sau la solicitarea pensionarului casa de pensii dispune revizuirea drepturilor de pensie atunci cand constata, prin orice mod, ca aceste drepturi au fost gresit stabilite. Totodata, prevede ca sumele rezultate in urma efectuarii acestor corectii se acorda sau se recupereaza, dupa caz, in cadrul termenului general de prescriptie, calculat de la data constatarii diferentelor. In cuprinsul aceleiasi norme, la alin. 3-5 este statuat ca pensia se recalculeaza prin adaugarea stagiilor sau veniturilor nevalorificate la stabilirea acestora ori a acelora realizate dupa data inscrierii la pensie pentru limita de varsta, drepturile astfel recalculate fiindu-i acordate pensionarului incepand cu luna urmatoare celei in care a fost inregistrata solicitarea.
Rezulta, asadar, ca legiuitorul a reglementat doua proceduri distincte si anume revizuirea drepturilor de pensie (procedura ce poate fi declansata din oficiu de catre casa de pensii sau la sesizarea pensionarului, conform dispozitiilor art. 107 al 1 si 2) si recalcularea drepturilor de pensie (operatiunea ce poate fi declansata numai la cererea pensionarului, in conditiile al 3-5 ale aceluiasi articol).
Daca operatiunea de recalcularea presupune prezentarea unor inscrisuri noi, care sa ateste elemente noi, inexistente la data stabilirii drepturilor de pensie, in cazul revizuirii legiuitorul nu impune o astfel de conditie, aceasta procedura fiind, in realitate, un mijloc legal pus la dispozitia casei de pensii sau a pensionarului pentru a corecta drepturile de pensie stabilite eronat, ca urmare a calculului gresit facut cu nerespectarea legislatiei in vigoare la data inscrierii la pensie.
Prin esenta sa, revizuirea implica o reapreciere a documentelor existente la dosarul de pensie, potrivit normei in vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecatii, in vederea corectarii unor erori, prezentarea de noi acte fiind specifica operatiunii de recalculare.
Tribunalul, chemat fiind sa interpreteze si sa aplice prevederile art. 107 ale Legii 263/2010, nu a sesizat ca legiuitorul a ales sa instituie doua proceduri distincte de valorificare a drepturilor de pensie. Schimband intelesul lamurit al acestei norme, tribunalul a concluzionat gresit ca in toate cazurile modificarea drepturilor de pensie este posibila doar daca se prezinta inscrisuri noi.
Fata de imprejurarea ca apelantul contestator a solicitat „reanalizarea” dosarului de pensionare si valorificarea la determinarea punctajului a veniturilor brute dovedite cu adeverintele nr. 1843/06.08.2008 si 236/FC8/300/2009 existente la dosarul de pensionare, in vederea corectarii acelor erori ce au avut ca rezultat drepturi de pensie intr-un cuantum mai mic, este neindoielnic ca s-a cerut casei de pensii sa procedeze la revizuirea drepturilor de pensie, conform art. 107 alin 1 si 2 din Legea 263/2010.
De altfel, examinand actul administrativ contestat, Curtea a constatat ca intimata Casa de Pensii Olt nu a respins ca inadmisibila solicitarea contestatorului pe motiv ca nu a prezentat inscrisuri noi ci, considerandu-se investita cu o cerere de revizuire, a cercetat din nou dosarul de pensie al contestatorului, concluzionand ca prevederile Legii 19/2000, actul normativ in baza caruia s-au stabilit drepturile de pensie, au fost corect aplicate.
Retinand ca instanta fondului a dat o interpretare gresita dispozitiilor legale anterior evocate, refuzand nelegal sa analizeze pretentiile contestatorului pe motiv ca nu ar fi insotite de acte noi, in conformitate cu art. 480 al.3 Cod procedura civila, Curtea a dispus admiterea apelul declarat de contestator, anularea hotararea atacata si judecarea procesul, evocand fondul (trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante nefiind posibila deoarece nu s-a formulat o astfel de solicitare prin cererea de apel).
(Decizia 121/23 Ianuarie 2014 - Sectia I Civila, rezumat judecator Emilia Balteanu)